Icoana care lacrimeaza de fiecare data in preajma unor mari tulburari sau nenorociri
Marturii ale credintei in Dumnezeu si in sfintii Sai, icoanele au constituit, timp de aproape doua milenii, speranta tuturor celor care s-au rugat pentru rezolvarea sutelor de nevoi aparute in timpul trairii pamantesti. Ca dovada a puterii dumnezeiesti, mai trebuie mentionat si faptul ca icoana de la Neamț lacrimeaza de fiecare data in preajma unor mari tulburari sau nenorociri abatute asupra omenirii.
Prin insasi natura lor, toate icoanele sunt binefacatoare si datatoare de ajutor crestinilor inchinatori. Unele icoane au dat insa, de-a lungul timpului, semne miraculoase ale puterii lor, vindecand boli care pareau de nevindecat, aducand ploi in vremuri de cumplita seceta sau curmand nenorociri ce amenintau sa nu se mai sfarseasca.
Manastirea Neamt este renumita nu numai prin frumusetea si incarcatura ei istorica, ci mai ales prin faptul ca adaposteste cea mai veche si mai de pret icoana din Romania. Este vorba de icoana Maicii Domnului cu trei maini - Tricheirousa, sau Lidianca, ultimul supranume fiindu-i dat dupa tara ei de origine.
Istoria spune ca icoana, infatisand-o pe Nascatoarea de Dumnezeu tinandu-si Pruncul in brate, iar pe spate avandu-l pictat pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, a fost facuta in anul 665, in Lida, ca reproducere a unei alte icoane aparute in mod miraculos pe un stalp de lemn, in anul 35 dupa Hristos.
De ce cinstim icoanele? Cinstirea sfintelor icoane are o valoare educativ-morală. În general, icoanele trezesc, întreţin şi întăresc peste tot viaţa duhovnicească. Ele întăresc credinţa şi aduc un real folos în sporirea evlaviei, fiind un stimulent pentru săvârşirea binelui, a dreptăţii şi a împlinirii dragostei. Pentru viaţa religios-morală, sfintele icoane sunt purtătoare ale îndemnurilor spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi spre imitarea vieţii neprihănite a modelelor al căror chip îl reprezintă, fiind o adevărată călăuză în formarea duhovnicească a credincioşilor.
La întrebarea: “Pentru care motiv icoana trebuie cinstită?”, Sfântul Ioan Damaschin răspunde: “Orice icoană scoate la iveală şi arată ceea ce este ascuns. De exemplu: pentru că omul nu are cunoştinţe complete despre ceea ce este nevăzut, deoarece sufletul este acoperit cu corpul, nici despre cele ce vor fi după el şi nici despre cele distanţate şi îndepărtate în spaţiu, ca unul ce este circumscris în spaţiu şi timp, a fost creată icoana pentru conducerea cunoştinţei şi pentru arătarea şi punerea la iveală a celor ascunse. În general, icoana a fost făcută spre folos, binefacere şi mântuire, pentru ca prin faptul că sunt scoase la iveală şi vădite lucrurile nevăzute, să cunoaştem cele ascunse şi, astfel, pe cele bune să le dorim şi să le râvnim, iar pe cele contrare, adică pe cele rele, să le evităm şi să le urâm”.
Că icoana scoate la iveală şi arată ceea ce este ascuns, înţelegem şi din cuvintele Psalmistului: “Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: ce este omul că-Ţi aduci aminte de el?… Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!” (Psalm 3, 8, 9); “Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Psalmul 18, 1). Sfântul Apostol Pavel subliniază: “Cele văzute ale lui Dumnezeu se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică din veşnica Lui putere şi dumnezeire…” (Romani 1, 20).
Deci cele văzute, materiale, ne ajută (ne fac) să înţelegem cele nevăzute, nemateriale, ale lui Dumnezeu, puterea, dumnezeirea, slava, înţelepciunea, fără ca aceste lucruri materiale să fie socotite idoli, căci nu pe ele le cinstim, ci pe Dumnezeu şi atributele Sale.
Dacă am cinsti cele materiale care ne descoperă pe Dumnezeu, în locul Creatorului, am cădea în păcatul idolatriei, cum scrie Sfântul Apostol Pavel: “ştiind pe Dumnezeu, făpturile nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu l-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios în asemănarea şi chipul omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.
De aceea, Dumnezeu i-a dat necurăţiei… ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu minciuna şi s-au închinat şi au slujit făpturii în locul Făcătorului… şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în conştiinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine” (Romani 1, 21-28). Cinstirea creaturii în locul Creatorului (“neavând pe Dumnezeu în conştiinţa lor”) înseamnă idololatrie, falsificarea adevăratei credinţe şi cinstiri a lui Dumnezeu, dar şi perturbare a vieţii morale până la pervertirea totală.
Despre icoana Maicii Domnului de la Neamt Se mai spune ca, prin anii 700, Sfantul Ioan Damaschin, aflat in timpul vietii pamantesti, a cazut prada unei intrigi, iar califul Damascului, Ualid, i-a taiat mana dreapta. "Atunci Sfantul, tiind mana sa taiata, a cazut inaintea acestei icoane a Maicii Domnului, cerand sa-l vindece, si Maica Domnului intr-adevar a vindecat mana Sfantului, care s-a alipit in chip minunat la locul ei", spun cronicile vremii.
In amintirea minunii, Ioan Damaschin a pus sa se aseze in josul icoanei o mana din argint, iar de atunci, aceasta a purtat denumirea de Maica Domnului cu trei maini. In anul 1401, icoana a fost daruita de catre imparatul bizantin Manuel Paleologu domnitorului moldav Alexandru cel Bun. Ea a fost asezata cu mare cinste in Biserica Mirauti, din Suceava, iar in anul 1415 a fost mutata si a ramas pana azi in Manastirea Neamtului.
Icoanele, pictate după învăţătura ortodoxă, înfăţişează nu chipul omului stricăcios, ci chipul omului nestricăcios, înnoit prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. De aceea, făcând astfel de chipuri, icoane, şi cinstindu-le, nu cădem în idololatrie, pentru că tocmai chipul nestricăcios al omului înnoit duhovniceşte ne conduce la Dumnezeu, iar această stare de înnoire ne-a aşezat din nou în deplina vrednicie, cea dintâi născându-ne “fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12).
În icoană este înfăţişată şi natura: lumea animală şi vegetală, ca şi stânca şi apele; toate şi tot în starea de înnoire prin acelaşi har dumnezeiesc al întrupării.
Această înfăţişare atât a omului, cât şi a naturii în starea de înnoire exprimată în forme, linii, culori (şi ele înnoite) realizată aici pe pământ, sugerează în acelaşi timp starea, chipul lumii din viaţa veacului ce va să fie; o sugerează într-un mod suficient şi limpede pentru a trezi în sufletele noastre deplina încredinţare despre chipul veacului ce va să fie şi aprinzând în sufletele noastre râvna după această stare, “frumuseţea cea dintâi” sau “chipul cel dintâi”
Numai aceste trăsături, acest conţinut şi acest mesaj al icoanei fac din imaginea sfântă icoană şi nu idoli, ne păstrează în adevărata închinare, ferindu-ne de idololatrie. Icoana devine, ca şi cuvântul, vehicul al Revelaţiei, cale de cunoaştere a puterii şi slavei lui Dumnezeu, de sfinţire şi comuniune cu Dumnezeu şi oamenii în duhul dragostei şi al înnoirii duhovniceşti.
Temeiul sfinţirii noastre prin icoană ni-l oferă mărturisirea lui Iacov, care şi-a mântuit sufletul când L-a văzut pe Dumnezeu sub chipul unui bărbat: “Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a fost sufletul meu” (Facerea 32, 30). Prin icoanele sfinţilor ne împărtăşim de aceeaşi sfinţire de la Dumnezeu ca şi cei care sunt “prietenii lui Dumnezeu” (Ioan 15, 14), iar aceasta cu mult mai mult prin icoana Maicii Domnului ca cea care este Născătoare de Dumnezeu, a lui Dumnezeu întrupat (Matei 2,11; 14,20).
Cinstirea icoanelor a fost formulată de Biserică prin gura Sfântului Vasile cel Mare, care zice: “Cinstea adusă icoanei se îndreaptă către cel înfăţişat în icoană.”
Sfantul odor nu a scapat de incercari de-a lungul vremii. In timpul unei invazii pagane, un turc a intrat in manastire si a lovit icoana cu iataganul, vrand s-o despice in doua. Hrisoavele spun ca mana turcului a paralizat pe loc, iar taisul armei s-a facut bucatele.
Marturie a veridicitatii acestei intamplari sta varful iataganului, care a ramas infipt, pana astazi, in lemnul icoanei. Secole la rand, Maica Domnului cu trei maini de la Neamt a infaptuit miracole care i-au uluit pe credinciosi. Sute de bolnavi fara scapare s-au vindecat ca prin minune, iar multi dintre monahii care s-au rugat fierbinte in fata ei au fost canonizati dupa moarte si au devenit sfinti. Ca dovada a puterii dumnezeiesti, mai trebuie mentionat si faptul ca icoana lacrimeaza de fiecare data in preajma unor mari tulburari sau nenorociri abatute asupra omenirii.