Iată Domnul vine pe nor uşor şi ajunge în Egipt

03.01.2020 11:42

Au plecat Magii la drum pe calea necunoaşterii şi s-au întors pe calea cunoaşterii. Au plecat Magii la drum pe cale necredinţei şi s-au întors pe calea credinţei. Noi înşine mergem spre Dumnezeu pe o cale şi apoi, cunoscându-L, ajungem să fim aşezaţi pe o altă cale. Dar pentru a cunoaşte şi calea cea nouă trebuie mai întâi să plecăm la drum, iar apoi trebuie să fim mereu atenţi la piedicile ce ne apar pe cale, cum sunt şi “irozii” ce încearcă să ne întoarcă din drum pe aceeaşi cale. ”Irozii” aceştia de care vorbesc nu sunt altceva decât ispitele cu care îngăduie Dumnezeu să fim încercaţi, la fel cum a îngăduit să fie încercat şi Dreptul Iov. Iar dacă tăria noastră are măcar puţin din tăria lui Iov, atunci şi răsplata noastră o să fie pe măsură. ”Irozii” vremurilor noastre sunt de fapt aceeaşi ca întotdeauna: boala (trupească şi/sau sufletească), timpul (în goana noastră după bunăstarea materială am ajuns să fim ieşiţi cu totul din ritmul natural al Universului în care Dumnezeu ne-a aşezat) şi moartea (iar aici mă refer cu precădere la moartea noastră sufletească).

Iubiților, să fie Calea voastră Cale Nouă, iar Calea cea Nouă să fie cale a iertării, cale a blândeţii, cale a bunătăţii, cale a păcii, cale a înţelegerii, cale a înfrânării, cale a Iubirii... Aceasta e Calea care te întoarce la Dumnezeu, pentru că de la Dumnezeu am plecat şi la El trebuie să ne întoarcem. Prin ”Pe altă cale” pe care trebuie să mergem să înseamne de fapt Calea Virtuţilor.

Pe drumul de întoarcere la Betleem, Iosif şi Maria au fost tăcuţi - tulburaţi şi copleşiţi de o teamă respectuoasă. Maria era foarte tulburată de salutul de bun rămas al Anei, bătrâna preoteasă, iar Iosif nu era de acord cu efortul prematur de a face deja din Iisus Mesia cel aşteptat de poporul iudeu.Iosif şi Maria s-au mirat de cele ce se spuneau despre pruncul Iisus. Simeon l-a binecuvântat şi i-a spus Mariei: Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn care va stârni împotrivire – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul. Simeon, batranul, dupa marturia Sfintei Evanghelii, era un om drept si credincios, asteptand mangaierea lui Israil, iar Duhul Sfant era peste dansul. Deci el, crezand cuvintele ingeresti si proorocesti, astepta cu dor venirea lui Hristos in lume. Si era drept cu viata si fara prihana, ferindu-se de tot raul, sezand langa biserica si rugandu-se lui Dumnezeu sa miluiasca lumea Sa si sa izbaveasca pe oameni de diavolul cel viclean.

N-a fost atât de uşor începutul vieţii de familie pentru Iosif şi Maria aşa precum noi, astăzi, ne închipuim. Dintr-o dată ei au trebuit să renunţe la planul lor de viaţă, la egoisul lor, la căutările lor lumeşti, erau logodiţi, aveau idealurile lor şi nu era aşa de simplu să urmeze în mod liber vocea Domnului care a ajuns la urechile lor prin cuvintele Îngerului şi prin puterea Duhului Sfânt.Ei nu s-au întrebat: De ce noi? De ce acum? Avem o viată şi multe plăceri, avem nevoie de toate cele lumeşti, mai avem timp pentru pruncul Tău. Avem viaţa şi planul nostru. Ei au dat întâietate planului lui Dumnezeu, vieţii întru Domnul, misiunii primite de la Tatăl Ceresc. N-a fost usor pentru Iosif şi Maria, nu este uşor nici unei familii creştine de astăzi, chiar dacă noi nu ne putem bucura de prezenţa pruncului Iisus în casele noastre asemenea lor, decât din icoane, putem să-L cunoaştem din Sfintele Scripturi și mergând la biserică, putem să-L primim în Sfânta Împărtăşanie şi să ţinem seama de voia Domnului în deciziile noastre, în rugăciunile noastre şi în relaţiile cu cei din casa noastră, de necazuri, de lupta cu cel viclean, de amăgitoarele noastre comodităţi şi plăceri nu ne fereşte nimeni.

Naşterea lui Iisus a adus cu sine, nu doar pace şi bucurie, ci mai cu seamă multe probleme pentru părinţii Săi. Irod, simbol al omului care priveşte doar la viaţa şi la puterea pământească trecătoare, este incapabil să se deschidă şi să creadă în Dumnezeu şi vrea cât mai repede să ucidă Pruncul, fiincă Pruncul primit în inima omului înseamnă un alt fel de mărire, de slujire şi de trăire la care omul refuză să adere. ,,Ia pruncul şi fugi în Egipt!” Este o poruncă care ne prezintă un Dumnezeu parcă aparent fără soluţii în faţa răutăţilor oamenilor, o soluţie de a te depărta de pericolele ce se abat asupra familiilor şi care le pun în pericol existenţa, însă atunci,  dar mai ales astăzi, pericolul cel mai mare al familiilor noastre este acele de-a rămâne fără Iisus, pe care societatea secularizată încearcă cu disperare să-l ucidă. Învăţătura din scriptură ne cere să fugim de relaţii tensionate, de împietrirea inimii, de acuzaţii reciproce, de intoleranţă, de nerăbdare, de orgoliu şi de tot ceea ce ar putea să destrame familiile noastre, dar în acelaşi timp ne arată că fără să apelăm la ajutorul lui Iisus este imposibil, cauză în care noi trebuie să fugim din faţa pericolelor, dar nu oricum, ci aşa cum ne spune Dumnezeu prin îngerul său: ,,Ia pruncul şi fugi”. Porunca spune şi azi să fugim de cel rău, dar asemenea lui Iosif, să nu uitam să-l luam cu noi pe pruncul Iisus, pentru că El ne spune: fără Mine nu puteţi face nimic, nicăieri, fără mine fuga voastră zilnică este o zădărnicie, fără mine nu ajungeţi unde trebuie.

Tradiţia egipteană, sărbătoreşte la 24 Bashons (iunie) intrarea Mântuitorului în ţara Egiptului. Papirusul lui Fayoum, scris în limba coptă şi păstrat la Biblioteca Universităţii din Koln (datat sec. IV), consemnează că durata şederii Sfintei Familii în Egipt a fost de 3 ani şi 11 luni, arătând că această călătorie a început în a 24-a zi a lunii copte Bashons, ceea ce confirmă şi tradiţia. Memoriile Papei Teofil, al 23-lea papă al Bisericii Copte (384-412), care afirmă că, în timpul zilei 6 a lunii copte Hatur, Sfânta Fecioară i-a apărut Papei indicându-i cu precizie detalii despre fuga Familiei Sfinte în Egipt. Există trei documente, primul păstrat la Vatican, al doilea la Biblioteca Naţională din Paris şi al treilea la Biblioteca manuscriselor Mânăstirii din Al Moharraq din Egipt, loc în care Sfânta familie a stat 6 luni şi 11 zile. Conform scrierilor Papei Teofil şi tradiţiei Bisericii Copte, principalele locuri în care a stat sau prin care a trecut Familia Sfântă (dintre care unele se mai pot vizita şi astăzi) sunt: Sakha. Tradiţia spunea că o piatră de aici păstrează urma piciorului Copilului Iisus. Piatra respectivă a fost descoperită în anul 1986. Mostorod, aflat la 10 km nord de Cairo, este locul în care Sfânta Fecioară s-a oprit pentru a-L spăla pe Pruncul Iisus şi hainele sale. La întoarcerea din Egipt, Sfânta Familie trece din nou prin acest loc, iar Mântuitorul face să apară un izvor care poate fi văzut şi astăzi.  Deşertul Nitriei, unde s-au descoprit multe chilii. Loc în care binecuvântarea Sfintei Familii va duce la dez­voltarea vieţii ascetice. Matariyah, aflat în vecinătatea oraşului Cairo, este locul unde Sfânta Familie s-a adăpostit la umbra unui copac cunoscut astăzi sub numele de Arborele Sfintei Fecioare.

Condusa de ingerul Domnului si biecuvantand pamantul Egiptului, Sfanta Familie s-a indreptat catre Cairo ( Old Cairo, Babilon), urmarita fiind de doi ostasi ai lui Irod. Traditia spune ca la Mataryah,o localitate integrata acum capitalei Cairo, un copac si-a deschis in mod miraculos trunchiul pentru a-L ascunde pe Pruncul Iisus, pe Mama Sa si pe Sf. Iosif si si-a coborat crengile ca sa-I fereasca de ochii urmaritorilor. Acest copac este unul dintre cele mai sfinte locuri asociate cu Fuga in Egip Tradiţia mai spune că apa vărsată aici de Sfânta Fecioară, după ce a spălat hainele Pruncului, a dat naştere unei plante aromatice cunoscută sub numele de balsam. La Zeitoun s-a odihnit Sfânta Familie înainte de a ajunge în vechiul Cairo. De la Maadi Sfânta Familie s-a urcat într-o felucă şi a traversat Nilul, îndreptându-se spre sud. În data de 12 martie 1976, pe apa fluviului a fost găsită plutind o Sfântă Scriptură, deschisă la pagina Isaia 19, 25 („Binecuvântat fii, Egipt!“). La El Moharraq, Sfânta Familie a stat 6 luni şi 11 zile. Privit de la nord la sud, sau de la est la vest, locul se află exact în mijlocul Egiptului.

Sfânta Scriptură nu spune nimic despre viața sfintei familii în Egipt, dar există unele relatări extra biblice care vorbesc despre aceasta, relatări pe care le consemnează și Sfântul Nicolae Velimirovici

Copacul locuit de un demon. Când Fecioara Preasfântă, cu Pruncul Divin și dreptul Iosif s-au apropiat de orașul Hermopolis (Cairo), au văzut un copac în fața porții cetății. Călătorii, obosiți de călătoria lor, se apropiau de acest copac pentru a se odihni o vreme, chiar dacă arborele era foarte înalt și nu oferea destulă umbră. Egiptenii numeau acest copac „Persea” și îl venerau ca pe un zeu, deoarece credeau că o divinitate era ascunsă în copac. În realitate, un duh rău locuia în el. Când familia sfântă s-a apropiat copac, copacul s-a scuturat violent și duhul cel rău, îngrozit de apropierea copilului Hristos, a fugit. Apoi copacul și-a aplecat vârful până la pământ și s-a închinat Creatorului său ca o făptură rațională. Din acea zi, copacul a primit puteri miraculoase de la Hristos Domnul, de a vindeca orice infirmitate a oamenilor.

Idolii se prăbușesc. Profeții Isaia și Ieremia, au profețit că Domnul va veni în Egipt și că prezența Lui va zgudui templele păgâne și va distruge idolii. Isaia a scris: „Iată Domnul vine pe nor uşor şi ajunge în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea feţei Lui şi inima Egiptenilor se topeşte în ei”. (Isaia 19:1, cf. Ieremia 43:12-13.). Când refugiații divini au venit în orașul Hermopolis (Cairo de astăzi), s-au apropiau de un templu păgân și toți idolii din templu au căzut dintr-o dată și s-au spulberat. Scriitorul bisericesc Paladie scrie despre acest lucru în a sa Istorie Lausiacă: „Am văzut acolo templul păgân, în care toți idolii sculptați au căzut la pământ la venirea Mântuitorului”.

Sfântul Prooroc Ieremia, locuind în Egipt la bătrânețe, a proorocit preoților păgâni din Egipt că toți idolii vor cădea și toate chipurile cioplite vor fi distruse atunci când o Mamă Fecioară cu un copil, născut într-o iesle, va veni în Egipt. Preoții păgâni își aminteau bine această profeție. În conformitate cu aceasta, au sculptat o reprezentare a unei mame care stătea pe un pat și, lângă ea într-o iesle, pruncul său înfășurat în scutece și venerau această reprezentare. Regele Ptolemeu i-a întrebat pe preoții păgâni ce însemna aceasta reprezentare, iar ei au răspuns că era un mister, prevestit de către un profet părinților lor și că ei așteptau împlinirea acestui mister. Și, într-adevăr, acest mister s-a împlinit și a fost descoperit nu numai în Egipt, ci în întreaga lume.

Smochinul și izvorul minunat. După aceea, călătorii sfinți, s-au dus în satul Matarea. În apropierea satului au văzut un smochin și, în timp ce Iosif a intrat în sat cu treburi, Preasfânta Fecioară a mers să se odihnească sub smochin cu Hristos. Și, o, ce minune: copacul și-a coborât coroana până la pământ pentru a crea o umbră pentru călători și partea de jos s-a deschis în așa fel încât Maica cu Pruncul să poată intra și să se odihnească. Și ceea ce este și mai miraculos: un izvor de apă curgătoare, dintr-o dată, a izvorât în apropierea smochinului. Iosif a găsit o colibă în apropiere, unde s-au stabilit. Acolo au trăit și au băut apă din acel izvor minunat. Acesta era singurul izvor de apă curgătoare ce se găsea în Egipt, pentru că toată cealaltă apă din Egipt vine de la râul Nil, care se ramifică în nenumărate canale. Astfel, Domnul Iisus, izvorul ceresc al apei vieții, prin prezența Sa, a chemat la suprafață acest izvor de apă curgătoare din pământ. În orașul Cairo de astăzi, poate fi văzută peștera în  care a locuit familia sfântă. De asemenea, în satul Matarea, în apropiere de Cairo, se găsesc copacul sub care Maica Domnului s-a odihnit cu Domnul Iisus, precum și izvorul miraculos de lângă acest copac.

După ce, în perioada Egiptului Antic, păcatul s-a înmulţit, după multe încercări îngăduite de Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, înduioşat de credinţa poporului faţă de El, a trimis pe Fiul Său în Egipt. A făcut acest lucru pentru că Egiptul, care a plătit pedeapsa răutății, în vremea lui Moise, poate acum să-L primească pe Hristos, nădejdea mântuirii noastre.  Cât de mare a fost mila lui Dumnezeu arătată prin venirea Fiului Său! Egiptul vechi, care sub Faraon, a stat împotriva lui Dumnezeu cu încăpăţânare, devine acum martorul şi casa lui Hristos. Milostivirea lui Dumnezeu faţă de Egipt a fost arătată asupra magilor care au dorit să-l cunoască pe Hristos Domnul. Pentru că, deşi magii au îndrăznit să se împotrivească bunătății divine, în vremea lui Moise, acum, văzând doar o singură stea pe cer, au crezut în Fiul lui Dumnezeu. Magicienii mândri erau daţi spre pedepsire pentru lipsa lor de credinţă. Ceilalți au fost duşi spre slavă prin credinţă, din moment ce au crezut că Dumnezeu s-a întrupat, Dumnezeu pe care magii de origine egipteană nu doreau să-L recunoască în măreţia Sa divină.  Regele David, luminat de Duhul Sfânt, spunea: Tu eşti singurul care m-ai născut, eşti nădejdea mea, din pântecele maicii mele…Tu eşti acoperitorul meu.  Moise spune, de asemenea, că Hristos Domnul, prunc fiind, nu putea fi ucis. A mărturisit aceasta cu cuvintele sale: Să nu fierbi iedul în laptele mamei Sale. Prin această afirmaţie, Moise relevă perspectiva că Hristos Domnul nostru este adevăratul Miel al Domnului, care va să sufere la vremea rânduită.

O poveste spune că, pe drumul spre Egipt, Maica Domnului s-a întâlnit cu nişte ostaşi ai lui Irod. Au întrebat-o ce are în braţe şi le-a răspuns că are grâu. Ostaşii s-au uitat, dar Pruncul Se transformase în grâu şi aşa au săpat de primejdie. De aceea, se spune, pe grâu este întipărită faţa Domnului Hristos…

O tradiţie spune că, în drum spre Egipt, Sfânta Fami­lie a întâlnit un tâlhar, dar acesta nu le-a făcut nici un rău, ci, văzând Pruncul, a spus că dacă Dumnezeu S-ar întrupa, n-ar fi mai frumos decât pruncul acesta; şi i-a lăsat să meargă în pace.  Lucru uimitor: un tâlhar, care de obicei ca o fiară nu cruţă pe nimeni, nu a necăjit, nici nu a supărat Sfânta Fa­milie. La vederea Pruncului şi a blândei Sale Maici, sufle­tul tâlharului s-a înmuiat şi a fost atins de harul lui Dum­nezeu. Aşa s-a întâmplat şi cu fiarele sălbatice care la vederea sfinţilor mucenici sau a bărbaţilor cuvioşi se făceau blânde şi nu le făceau rău. Chiar şi demonii se tem de sufletul blând şi smerit, care-i biruie prin ascultare şi rugăciune. Alt lucru uimitor: tâlharului i s-a făcut milă de Domnul-Prunc, dar arhiereii şi bătrânii L-au predat Iui Pilat să-L răstignească. Şi aceasta pentru că ei nu se rugau şi nu ce­reau de la Domnul să-i povăţuiască ce şi cum să lucreze.  

Istoria sacră a fiului Israel începuse cu ieșirea din Egipt. Acum, tânărul Fiu, pe care Tatăl îl iu­bește, se întoarce din Egipt în bra­țele Maicii Sale. Iisus recapitulează astfel istoria sacră a poporului Său, pentru a o duce la împlinire. Se întoarce în „țara lui Israel”, cum ne atrage atenția Evanghelistul, cu scopul de a‑i izbăvi pe cei de aici. Istoria izbăvirii revine la punctul în care începuse cu peste un mileniu în urmă. Iată de ce Iisus trebuia să vină din Egipt. De acum, întreaga omenire devine un Israel, scos din robia păcatului, călător spre țara făgăduită a vieții veșnice. Egiptenii păstrează amintirea trecerii Sfintei Familii. În Egipt, în orașul Cairo de astăzi, poate fi văzută peștera în  care a locuit familia sfântă. De asemenea, în satul Matarea, în apropiere de Cairo, se găsesc: copacul sub care Maica Domnului s-a odihnit cu Domnul Iisus, precum și izvorul miraculos de lângă acest copac. Desi nu sunt dovezi scrise, bogata traditie orala pastrata peste veacuri si transmisa din generatie in generatie, locuri sfinte care cunosc o foarte mare popularitate ca etape ale trecerii Sfintei Familii, chiar sinaxarul Bisericii Ortodoxe Copte egiptene, care inscrie 22 de locuri sfinte asociate cu traseul Fugii in Egipt – fac foarte vie prezenta micului Iisus, a tinerei Sale Mame si a batranului Iosif, in tara faraonilor. Ei chiar spun : “ Sfanta Familie a traversat desertul in Egipt. Pamantul verde al Egiptului este pamantul care a oferit securitate si dragoste.

Calatoria prin tara Egiptului si desertul sau, de-a lungul raului Nil pana in delta, este punctata de opriri care ulterior s-au transformat in manastiri, biserici si locuri de venerare”. Involuntar, ne gandim la posibila legatura dintre pasii Sfintei Familii si aparitia in acest areal geografic, in sec 4, a primelor forme de monahism din lume (pustnici, manastiri cu viata de obste, manastiri de sine), modelul vietuirii lor intru Hristos fiind urmat ca atare pana in zilele noastre si extins in toata lumea crestina. Iisus vine în Egipt să cheme pagânatatea la creștinare.

Biserica Copta ortodoxa egipteana crede ca aceasta calatorie a durat trei ani si jumatate, pe cand musulmanii egipteni, care au o anume referire in Coran si o identifica pe Sf Fecioara Maria ca fiind Miriam, sora lui Moise, sustin ca durata este de sapte ani. Conform traditiei copte, Sf Familie a traversat nordul Peninsulei Sinai si a intrat in Egipt de-a lungul celui mai estic brat al Deltei Nilului, acum asanat, pe la Pelusiam ( El Farma) si Zagazig (Tel Bastah).

La Zagazig trebuie sa prinzi răsăritul soarelui, este minunat spun pelerinii.  Iosif la rasarit a mers in sat sa caute ceva de mancare si de baut, dar a fost aspru refuzat de localnici si s-a intors cu mainile goale.

In lumina lina dela apusul soarelui, un taran, Aqloum, unul din primii păgâni care-l descopera pe Soarele Dreptății, care se intorcea de la munca campului, i-a vazut sub un copac, n-a trecut pe lângă ei si i-a intrebat cine sunt? Sf Fecioara Maria i-a raspuns ca sunt o familie de evrei saraci care vin din Palestina si vor sa ajunga in Babilon ( Vechiul Cairo, Old Cairo) si ca in curand vor pleca la drum, că au cautat ceva merinde dar n-au gasit, atunci Aqloum i-a chemat la el acasa, ca sa le dea și niste haine.  Apropiindu-se de casa, Aqloum le-a spus ca sotia lui este bolnava si nu ii poate intampina cum se cuvine. Dar Pruncul Iisus a chemat-o pe nume si i-a spus: “ Sarah, esti vindecata, ridica-te si ne intampina!” Ea s-a ridicat imediat si ambii soti au fost gazde foarte primitoare.

Sotia lui Aqloum i-a povestit Mariei despre oras, despre templul zeitei Bastet (zeita pisica) in care sunt statui colosale si ale carei sarbatori se derulau atunci, iar Maria si-a exprimat dorinta sa vada templul. Sarah a condus-o pe Maria cu Pruncul in brate la templu. Imediat ce au pus piciorul acolo, statuile zeilor pagani s-au spart si s-au prefacut in praf, conform proorocirii “… Idolii Egiptului tremura inaintea fetei Lui“ (Isaia, 19, 1).  Vestea despre acest “incident” s-a raspandit rapid si guvernatorul regiunii a ordonat sa se caute imediat femeia cu copilul in brate, pentru a-L trimite la Irod.  Aqloum si sotia sa, intelegand ca nu mai este sigura sederea Sfintei Familii la ei, i-au ghidat catre Belbeis, insotindu-i o parte din drum si ferindu-i de ostasii romani. Întrebare: Câți din crestinii de azi sunt în stare să-L mai apere pe Pruncul Iisus cu pretul vieții lor, opunându-se guvernanților acestei lumii?

Sakhra. Traversand Delta Nilului de la est la vest, ferindu-se de armata romana, Sfanta Familie a ajuns la Sakha. Pe drum, Iisus a pus piciorul pe o stanca si urma talpii piciorului Sau a ramas intiparita pe piatra, locul numindu-se de atunci Bikha Isous ( “Pasul lui Iisus”), cercetatorii sugerand ca este vorba de actuala localitate Sakha, in care se afla biserica copta Sf. Maria.

Samanoud. Tot in Delta Nilului – acum asanata – se afla un alt loc care pastreaza vie, peste veacuri, prezenta Sfintei Familii: fantana cu apa dulce pe care a adus-o la suprafata Pruncul Iisus, ca si vasul de granit in care Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a framantat aluat pentru paine .Aici îl putem vizita și pe Sfantul Abanoub, sfantul copil, de 12 ani, mucenicul venerat de intreg Egiptul crestin si  Biserica din Samanoud, cu vestigiile sale.

Schitia, Nitria – Wadi El Natrium Dupa Bikha Isous, Sfanta Familie a mers mai departe catre sud – vest, traversand un alt brat al Nilului si ajungand in desertul Scetic ( Shihet, in limba copta), actualul Wadi El Natrun. Iisus a binecuvantat locul si I-a spus Mamei Sale: “ O, Mama, sa stii ca in acest desert vor locui multime de calugari, asceti si nevoitori si acestia ii vor sluji Domnului ca si ingerii”. Și aici, in desertul de nord-vest, este una dintre cele trei zone din pustiul egiptean in care, in secolul 4, au aparut primele manastiri din lume si aici sunt localizati parintii “Patericului Egiptean”.

Zona Wadi El Natrun ( cuprinzand Kellia, Scitia, Nitria) a devenit in timp resedinta oficiala a Patriarhiei Bisericii Copte, pana astazi patriarhul acestei Biserici fiind ales din randul calugarilor din  aceasta zona. Chiar si dupa invazia arabilor in Egipt (sec 7) musulmanii au acordat calugarilor crestini dreptul de a-si practica religia.  Nitria a fost fondata ca zona monastica de catre Amun (nascut in anul 280 d.H) si s-a pastrat ca atare datorita faptului ca aici a locuit in permanenta o comunitate ortodoxa. Supra aglomeratia din Nitria l-a determinat pe Amun sa creeze o a doua zona monastica in apropiere, la 18 km distanta, numita Kellia. Acesta este unul dintre cele mai importante locuri arheologice crestine din lume, fiind identificate aproximativ 1.600 de edificii construite pe o suprafata de 100 kmp, intr-o perioada de doar 300 de ani. In secolele 8 – 11 majoritatea manastirilor din zona Wadi El Natroun au fost reconstruite sau restaurate, dar din sec 14 populatia a fost decimata de cele doua valuri de molima care s-au abatut asupra orasului. In pezent, mai sunt in zona Wadi El Natroun doar 4 manastiri, absolut impresionante pentru orice pelerin crestin.

Egiptul, începutul vieţii monastic. Principalul motiv pentru care orice creştin îşi doreşte să ajungă în Egipt este legat de întâlnirea cu începuturile vieţii monastice. De­spre Sf. Antonie cel Mare şi părintele lui duhovnicesc, Sf. Pavel cel Simplu, avem numeroase şi importante mărturii în deşertul ce se învecinează cu Marea Roşie (anul 313). După ce a fost ofiţer în Armata romană, Pahomie cel Mare se întoarce la Theba şi pune bazele vieţii mânăstirii de ob­şte, undeva în sudul Egiptului, în jurul anului 320. Dar cel mai prolific şi misterios loc rămâne teritoriul în care s-a născut Patericul (mărturiile de viaţă ale asceţilor egipteni), cu zonele sale: Nitria (anul 330); Kellia (338) şi Sc etis sau Wadi Natrun (330). Mânăstirea Sf. Paisie (Deir Anba Bishoi). Se spune că, traversând un braţ al Nilului şi ajungând în deşertul Shihet (în graiul copţilor), Wadi-El-Natrun (în cel al arabilor  În prezent, Wadi-El-Natrun este considerată a fi un fel de reşedinţă a Patriarhiei Ortodoxe Copte a Alexandriei şi Egiptului. Nitria a fost fondată ca zonă monastică de către Anba (abba) Amun (vieţuitor din secolul al III-lea) şi s-a păstrat datorită faptului că a fost mereu populată de călugări. ).  

De-a lungul acestor primi ani ai primei copilării în care Iisus era lipsit de apărare, Maria a vegheat neobosit ca să nu i se întâmple copilului ei nimic care să poate ameninţa bunăstarea sa sau care să poată deranja, într-un fel sau altul, viitoarea lui misiune pe pământ; nici o mamă nu a mai fost vreodată aşa devotată copilului ei. Acum in exil, grija si atența Fecioarei Maria pentru prunc erau deosebite.

Biserica Sf Maria din Gebel El-Tair a fost ridicata pentru comemorarea vizitei Sfintei Familii, in anul 328 d. H. de catre Sf Elena, mama Sf Imparat Constrantin. De altfel, multe biserici din Egipt sunt atribuite Sf Elena ca si ctitor, asa cum sunt si bisericile din delta Nilului (Sakha, Birkha Iisous). Se pare ca , la cinsprezece ani de la increstinarea Imparatului Constantin (dupa ce acesta a vazut Sf Cruce pe cer), Sf Elena a calatorit in toate locurile sfinte ale Imperiului Roman, ajungand cum era si firesc si in Egipt.

Mănăstirea din Dronca, Egipt, este aşezată lângă un oraş de la poalele muntelui şi este considerată loc de veneraţie. Egiptenii consideră că este o binecuvântare care se revarsă asupra lor din munte. Dronca ­Assiut este unul dintre cele mai mari oraşe din Egipt iar universitatea de aici a fost înainte de cea din Alexandria. Mănăstirea Dronca se numeşte astfel pentru că Sfânta Familie a locuit aici şi se spune că este locul din care a plecat după ce s-a sfârşit fuga în Egipt. Acest loc nu este o peşteră naturală şi a fost făcută din timpul faraonilor, din piatra folosită la construcţia templelor (1500 – 2300 î.H.). În această zonă, mare importanţă a avut-o Nilul, care se revărsa în fiecare an, motiv pentru care s-au format în timp foarte multe peşteri, aceasta fiind principala.

În secolul IV, d.H., a început perioada monahicească în Egipt şi foarte mulţi călugări au locuit la Dronca. Călugării au primit dar de la Dumnezeu şi au scris foarte multe manuscrise, motiv pentru care aceastei mănăstiri i s-a mai zis “Mănăstirea manuscriselor”. Ei scriau la lumina lumânărilor şi astăzi se poate vedea tavanul înnegrit. În secolul XVII, în Egipt, a avut loc cea mai cruntă persecuţie împotriva creştinilor şi mulţi dintre ei au plecat în alte locuri pentru a fi în siguranţă. Din această cauză, locul a rămas pustiu şi, cu toate acestea, de-a lungul timpului, nu s-au putut opri pelerinajele dedicate Adormirii Maicii Domnului. Mitropolitul Mihail a făcut din acest loc mănăstire şi întregul complex actual. Tot el a fost cel care a pavat drumurile. Călugării şi călugăriţele, datorită acestui mitropolit, au simţit o îmbunătăţire a vieţii monahale.

Drumul Sfintei Familii cuprinde Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos, dar nu avem spaţiul necesar pentru a descrie toate locurile în care a poposit, după fuga în Egipt. La Deir Al-Garnous locul a rămas sfânt, că nimeni nu a putut să distrugă aceste mărturii, deşi a avut de suferit de-a lungul timpului. Locul acesta sfânt, în timpul copţilor, primilor călugări, a fost numit “Biserica În Numele Lui Iisus”.

În anul 1924, pe o biserică veche în care a stat Sfânta Familie, a fost construită una nouă. Se spune că atunci când s-a început construirea bisericii, Maica Domnului s-a arătat şi a spus că atunci când o să scormonească în pământ se va găsi tot ce este necesar pentru această biserică. În interior, am văzut trei uşi şi trei altare: altarul Maicii Domnului, al Sfântului Gheorghe şi al Arhanghelului Mihail. Astăzi, se mai păstrează fântâna din care Sfânta Familie a folosit apa din aceste locuri. Acum, în biserică, mai cântă doar păsărelele, rar ajung pelerini şi, de afară, se mai aud râsetele copiilor.

Gabal Al-Tair (Muntele Păstorilor). Aici, se vede mâna lui Iisus imprimată în piatră şi de aceea poartă denumirea de “Muntele Palmei”. Populaţia egipteană din aceste locuri este creştină, deoarece foarte mulţi musulmani s-au încreştinat, unii dintre ei după ce au văzut mai multe apariţii ale Maicii Domnului. Este un loc unic şi este considerat al doilea după Dronca, unde, de asemenea, se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului.Sfânta Familie a fost aici în anul naşterii lui Hristos şi a stat trei zile. Se spune că atunci când Sfânta Familie a fost aici, o femeie rea a vrut să răstoarne o piatră peste pruncul Iisus Hristos. În loc să cadă, pruncu Iisus a ridicat mâna şi piatra s-a oprit iar mâna Lui a rămas imprimată. Astăzi, această piatră se găseşte la muzeul din Anglia, secţia egiptologie, după ce a fost luată în perioada ocupaţiei engleze. Dimensiunile pietrei sunt de 7 cm/10 cm, suficient cât să cuprindă palma Pruncului.  

Se ştie că în anul 328 d.H., împărăteasa Elena a fost aici şi a ordonat construirea primului nivel, care este cioplit în piatră. De asemenea, cei zece piloni au fost ciopliţi dintrun singur bloc de piatră. Doar în 1928, s-au adăugat al doilea şi al treilea nivel. Iconostasul este original şi se păstrează grota şi o icoană, atestate documentar. După calendarul Coptic, au fost pictate trei icoane: Maica Domnului, Demiana şi Sf. Gheorghe.

După moartea lui Irod, îngerul Domnului i se arată din nou în vis lui Iosif, în Egipt, şi spune: Scoală-te, ia pruncul şi pe Mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului (2:20). Iosif face precum i se porunceşte şi se întorc acasă. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo (Mt. 2:22). Intenţiona el să se întoarcă în Iudeea? E posibil. Nu este exclus ca Iosif să fi voit să se aşeze chiar în Betleem, ca cetate a familiei davidice, din care el se trăgea.

Cuvintele Evanghelistului, citate mai sus, ar putea fi interpretate în acest sens. Dar Iosif primeşte din nou sfat în vis spunându-i-se să se întoarcă în Galileea. Evanghelistul ne spune că au venit şi au locuit în Nazaret, împlinindu-se astfel o altă prorocie rostită de mai mulţi profeţi, şi care zice că Nazarinean Se va chema. Matei nu ne spune la care dintre profeţi face referire, dar el trebuie să fi avut în vedere în primul rând pe Isaia, care în 11:1 spune: Un toiag va răsări din tulpina lui Iesei şi un Vlăstar din rădăcinile lui. „Vlăstar“ în ebraică se cheamă „nezer“. Ne-vocalizat, cuvântul are în componenţa sa trei consoane: n-z-r, şi care înseamnă tocmai „vlăstar“, adică cuvântul „nzr“ din Isaia 11:1 (vezi şi Is. 53:2; Ier. 23:5; 33.15; Zah. 3:8; 6:12). Aşadar, aluzia la cuvântul „nazireu“, adică om pus deoparte pentru Dumnezeu (cf. Num. 6:1 şi urm; Jud. 13:5), cât şi simpla referire la calitatea de simplu locuitor al cetăţii Nazaret, de aici expresia Evanghelistului „că nazarinean se va chema“, aşa cum cred unii specialişti, sunt puţin probabile. Matei avea mai degrabă în minte intenţia de-a transmite cititorilor săi faptul că Iisus va fi pentru poporul Său un Cârmuitor, cuvântul „toiag“ amintind de regalitatea lui Iisus, iar expresia „vlăstar“ făcând referire la originea Sa davidică, accentul fiind pus astfel îndoit pe statutul de Rege mesianic al lui Iisus.

La intoarcerea in Israel, Sfanta Familie a urmat acelasi traseu, din chiar centrul Egiptului, de-a lungul Nilului la Cairo si apoi catre est, spre Palestina. In timpul vietii sale pamantesti, Domnul Nostru Iisus Hristos a locuit numai în Israel, singura tara vizitata in afara acesteia fiind doar Egiptul.

Întrebat un calugar, despre Fuga in Egipt și cum era tanara Maicuta a Domnului? A raspuns imediat, cu caldura in glas:,,vitează și frumoasa!” Am inteles atunci ca omul rugaciunii a vazut-o prin ochii Pruncului Iisus, prin ochii copilului care isi adora mama care il mangaie si il protejeaza, caci singur nu se poate ajuta si am inceput sa inteleg cat de mult o iubeste Iisus pe Sfanta Sa Mama – careia Fiul lui Dumnezeu i-a promis ca ii va da tot ceea ce-I cere, facand-o mijlocitoarea noastra … De altfel, intreg Egiptul crestin o slaveste si o iubeste nespus pe Sfanta Fecioara Maria, absolut toate bisericile si manastirile ridicate in locurile prin care a trecut Sfanta Familie fiind inchinate Maicutei Domnului.

Irod și-a gasit sfârșitul meritat, caci pentru Irod, lucrul cel mai însemnat era să sfârşească vorbirea cu craii, şi de aceea el i-a chemat în ascuns ca să le spună: “Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.” El voia să-i facă pe crai iscoadele lui, şi astfel să se facă împreună lucrători la răul pe care îl pusese deja în minte.

Irod voia să îi facă pe aceşti oaspeţi aleşi, magii, care erau însetaţi de adevăr şi libertate, să-şi lase casele şi toate dezmierdările pământeşti, şi să pornească într-o călătorie lungă şi primejdioasă şi să-i facă împreună-lucrători la fărădelegile pentru pregătirea unei ucideri înfiorătoare. Ce iad adânc şi ce roadă cumplită în câmpul păcatului lui Adam!

Proorocind un asemenea împărat printre iudei, şi fărădelegea plănuită de el, Proorocul Iezechiel a fost foarte mânios pe Irod, cu multe veacuri înainte: “Şi ţie, căpetenie nelegiuită şi rea a lui Israel, căreia ţi-a venit ziua acum, când nelegiuirea ta a ajuns la culme, aşa zice Domnul Dumnezeu: Diadema se va scoate, cununa va fi ridicată, lucrurile se vor schimba; cele smerite se vor înălţa şi cele înalte se vor smeri; o voi lepăda, o voi lepăda, o voi lepăda şi nu va mai fi până va veni acela căruia se cuvine şi o voi da lui” (Iezechiel 21:25-27).

Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema” (Matei II, 19-23)

Întrebare: Ce s-a întâmplat în timpul copilăriei lui Iisus?

Răspuns: În afară de Luca 2.41-52, Biblia nu ne spune nimic despre tinerețea lui Isus. Din acest incident cunoaștem câteva lucruri despre copilăria lui Iisus. Mai întâi, era Fiul unor părinți care erau devotați în ținerea ritualurilor religioase. După cum cerea credința lor, Iosif și Maria au făcut pelerinajul lor anual la Ierusalim, pentru Sărbătoarea Paștelui. De asemenea, L-au dus cu ei pe fiul lor de 12 ani, ca să sărbătorească prima Lui Sărbătoare, în pregătirea Sa pentru maturizare, când băieții evrei comemorau trecerea la etapa de adult. Vedem aici un băiat tipic dintr-o familie tipică din acea vreme.

În această istorisire, vedem, de asemenea, că întârzierea lui Iisus în Templu nu a fost nici din rea voință, nici din neascultare, ci un rezultat natural al cunoașterii faptului că trebuie să fie aproape de lucrarea Tatălui Său.  Faptul că îi uimea pe învățătorii de la Templu cu înțelepciunea și cunoașterea Sa vorbește despre abilitățile Sale extraordinare, în timp ce faptul că îi asculta pe cei mai în vârstă și le punea întrebări arată că era cu totul respectuos, însușindu-Și rolul unui elev, după cum era potrivit unui copil de vârsta Lui.  De la acest incident și până la botezul Său, la vârsta de 30 de ani, tot ceea ce știm despre tinerețea lui Iisus este că a plecat din Ierusalim și S-a întors la Nazaret împreună cu părinții Săi și „le era supus” (Lc 2.51).

El Și-a îndeplinit responsabilitățile față de părinții Săi pământești în supunere față de porunca a cincea, acest lucru fiind o parte esențială din ascultarea perfectă de Legea lui Moise pe care a efectuat-o în locul nostru. Dincolo de aceasta, tot ceea ce știm e că „Iisus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2.52).

În mod evident, acesta este tot ceea ce Dumnezeu a hotărât că avem nevoie să știm. Există câteva scrieri extrabiblice care conțin povestiri despre tinerețea lui Isus (de exemplu, Evanghelia lui Toma). Dar nu avem cum să știm dacă acestea sunt adevărate și vrednice de crezare. Ele pot face obiectul unor lecturi dar textul trebuie pus sub semnul întrebarii, pot fi tradiții, istorisiri, povestiri, legende transmise oral, dar Dumnezeu a ales să nu ne spună multe lucruri despre copilăria Domnului Iisus, astfel că trebuie să ne încredem în El că ne-a informat cu privire la tot ceea ce avem nevoie să știm.

Dacă Domnul Iisus ar fi sărit peste perioada copilăriei şi ar fi venit pe planeta Pământ direct la vârsta maturităţii depline, ar fi apărut îndoieli serioase cu privire la capacitatea Sa de a-i înţelege pe copii și viața omului, de aceia El a ales să fie Dumnezeu și Om. El a ales totuşi să crească şi să Se dezvolte ca orice copil, neomiţând niciun stadiu al dezvoltării. El înţelege ispitele adolescenţilor. El a ştiut din proprie experienţă cât de fragil e un copil şi câte temeri se cuibăresc în sufletul lui. El S-a confruntat cu toate problemele cu care dau piept copiii la nivelul lor. Prin faptul că a ales să fie un Prunc, ne-a arătat, o dată în plus, că a fost Om adevărat.

Întoarcerea din Egipt și stabilirea în Nazaret. În cele din urmă, Iosif şi Maria au părăsit Alexandria, posibil pe un vas care pleca spre Joppa, aparţinând prietenului lor şi sosind în acest port ei nu s-au dus la Betleem, sfătuindu-se cu prietenii şi cu rudele lor, dar pentru că îngerul Domnlui și vocea profeților trebuiau ascultate pentru a şti dacă trebuiau să se ducă la Bethleem sau să se reîntoarcă la Nazaret.

Nazaretului au constituit baza educaţiei Sale timpurii. Chiar dacă a fost un copil remarcabil, Iisus a fost

Maria, pentru prima dată de la naşterea lui Iisus, s-a instalat cu adevărat pentru a se bucura de viaţă în propria ei locuinţă cu mica sa familie. Într-un scurt timp Iosif a găsit de lucru ca tâmplar şi ei au fost cât se poate de fericiţi.

Iisus era înca mic în momentul întoarcerii lor la Nazaret. El suportase foarte bine toate aceste călătorii şi se bucura de o excelentă sănătate. El încerca o bucurie copilărească şi exuberantă la el acasă, unde putea să se zbenguie liber, alături de copii de seama sa, fiindcă tovărăşia camarazilor săi de joacă din Egipt îi lipsea încă foarte mult.

Pe drumul către Nazaret, Iosif și Maria coneniseră că ar fi inoportun să răspândească, printre rudele şi printre amicii lor galileeni, vestea că Iisus era un copil al făgăduinţei divine, ca era Fiul lui Dumnezeu. Ei au fost de acord să nu facă nici o aluzie nimănui asupra acestui subiect şi amândoi s-au ţinut de cuvânt cu străşnicie.

Ce aflăm din Evanghelii despre copilăria Domnului Iisus? Iar Pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El Dumnezeu S-a folosit de multiplele experienţe ale copilăriei pentru a modela caracterul Său plăcut şi nepătat. Deprinderea meseriei de tâmplar, atenţia pe care i-o arătau părinţii devotaţi, studiul regulat al Scripturii şi interacţiunea cu locuitorii totuşi ceea ce a fost fiecare dintre noi – un copil.

Copilul Iisus nu a învăţat la şcolile mari ale sinagogilor și nici în marile centre religioase ale lumii antice. Mama i-a fost primul învăţător omenesc. Din gura ei şi din scrierile profeţilor, El a învăţat despre lucrurile cereşti. El învăţa acum, stând pe genunchii mamei Sale chiar cuvintele pe care El Însuşi i le spusese lui Moise pentru Israel.

Mitologia greco-romană ne arată copilăria miraculoasă a câtorva zei şi eroi, fructul dragostei divine cu nimfe ori muritoare. De la zeităţile alungate din Olimp, la micul Harpocrate ori la copilul Attis, aceste legende exprimă concepţiile şi aşteptările păgâne în raport cu natura şi/sau viaţa. Ele vin, totodată, într-un fel de concurenţă cu un alt Dumnezeu copil, cel al creştinilor.

Problema naşterii lui Iisus şi a naturii umane a copilăriei sale nu au apărut de la sine pentru creştinii primelor secole. Este o temă tratată diferit de evanghelii: cele canonice, dintre care numai cele după Luca şi Matei o abordează, manifestă o reţinere şi zgârcenie în relatări, în timp ce textele apocrife se dovedesc mult mai deschise asupra subiectului. Amin