„Hristos Se naste”
În seara aceasta să mergem în Betleem, la locul nașterii lui Iisus Hristos, la Mesia cel mult așteptat de întreaga omenire. In seara aceasta „Adevarul vesnic Se naste! Dreptatea vesnica Se naste! Dragostea vesnica Se naste! Binele vesnic Se naste! Viata vesnica Se naste!” Noi, in aceste zile sfinte si marete, ne salutam unul pe altul cu salutul dumnezeiesc de bucurie: „Hristos Se naste”. Ce spunem prin aceasta? Noi de fapt slavim, caci Se naste Dumnezeu, Se naste Hristos – Dumnezeu-Omul in aceasta lume. Dumnezeu Se naste, Dumnezeu-Omul Se naste. Dumnezeu desavarsit in om desavarsit. Prima data pe pământ S-a aratat om nou, S-a aratat om desavarsit, S-a aratat om deplin. Ce fel de om S-a aratat in Hristos, Dumnezeu-Omul? Om desavarsit, om deplin, om in toata desavarsirea; adevarat, singurul adevarat, singurul Om Adevarat – acesta este Hristos, Omul indumnezeit. A venit in aceasta lume pamanteasca, S-a coborat, S-a facut Om indumnezeit, pentru ca sa ne arate noua in chipul Sau ce este adevaratul om, ce este omul desavarsit. Şi a aratat aceasta in modul cel mai desavarsit.
Cum? Asa cum in trup omenesc S-a aratat om desavarsit. Caci intru El locuieste, trupeste, toata plinatatea Dumnezeirii, se spune in Sfanta Scriptura (Coloseni 2,9). Da, toata plinatatea Omului. Fara El si pana la El, omul nu era deloc fiinta desavarsita, omul era fiinta nedesavarsita, neimplinita. Prin El omul a obtinut pentru prima data desavarsirea sa cea mai deplina, a realizat telul sau dumnezeiesc in aceasta lume, s-a implinit intru El; mai intai intru El, apoi in toti ucenicii Care L-au urmat pe deplin sinceri, constiinciosi. Pentru prima data s-au implinit cuvintele evanghelice ca Domnul a intemeiat Biserica in aceasta lume, a daruit-o Apostolilor, Prorocilor, Evanghelistilor, Invatatorilor, Facatorilor de minuni, spre zidirea trupului lui Hristos, care este Biserica Sa – pana vom ajunge toti oameni desavarsiti Şi cum este acest om desavarsit la masura varstei deplinatatii lui Hristos ? Iata, acesta este omul desavarsit care s-a aratat in chipul Domnului Hristos, Dumnezeu-Omul. Astfel este intru El, alaturi de El, si prin El omul, de fapt fiecare dintre noi este chemat sa devina – ce? Dumnezeu-om dupa har. Ceea ce este Domnul Hristos dupa natura, ca Dumnezeu-Om desavarsit, aceea trebuie sa devina fiecare dintre noi in Biserica lui Hristos, sa devina dumnezeu-om dupa har, ca astfel sa se desavarseasca, pentru a atinge telul dumnezeiesc al fiintarii si al vietuirii sale in aceasta lume. Astfel Domnul il reprezinta pe om si desavarsirea acestuia. Ceea ce este valabil, oare, si pentru destinul omenesc? Adevarul omenesc, daca nu se sfarseste in Dumnezeu-Omul, nu este deplin. Atata timp cat nu se desavarseste in El, adevarul omului se dezintegreaza in sine insusi, decade, si omul nu are niciun folos din aceasta. Oare este adevar in om fara Domnul Hristos? Se ofileste si nimic nu ramane din el. Insa daca omul traieste in Trupul Omului indumnezeit, al Bisericii Sale, adevarul sau se dezvolta treptat, sporeste in Adevar dumnezeiesc si devine Adevar dumnezeiesc – Adevarul Vesnic al desavarsirii dumnezeiesti. Astfel stim pentru ce a daruit Dumnezeu omului adevarul: ca el sa devina desavarsit si sa se desavarseasca intru el desavarsirea dumnezeiasca si implinirea dumnezeiasca. Şi ce se intampla cu dreptatea omeneasca? Asa cum dreptatea omului daca nu se savarseste in Hristos -Dumnezeu-Omul -, in Dreptatea Sa dumnezeiasca, o, indata piere, indata dispare atacul din toate partile prin minciunile acestei lumi, prin minciunile care roiesc din inima intunecata a fiecarui demon si a fiecarui om care se lasa stapanit de el. Atunci dreptatea omeneasca moare si dispare cu totul. Ea traieste vesnic, traieste dumnezeieste numai daca se uneste cu Dreptatea lui Hristos, daca devine Dreptatea dumnezeiasca, Dreptatea evanghelica, toata de la Dumnezeu si dupa Dumnezeu.
Iata, se vede Betleemul! Betleemul, Cetatea lui David. Betleemul, patria si locul de nastere al Domnului nostru Iisus Hristos. Betleemul care a innoit intreaga lume! Privit de departe, Betleemul cu casele sale albe, asezate in forma de amfiteatru cu fata spre rasarit, pare un buchet de flori albe, coborat din cer pe aripi de ingeri. Oraselul mltimilenar, legat atat de Vechiul cat mai ales de Noul Testament prin Nasterea Domnului si Mantuitorului lumii. Deasupra lui au cantat ingerii acea nemuritoare cantare: Slava intre cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! (Luca 2, 14). Aceasta este cel mai frumos imn al pacii, al impacarii noastre cu Dumnezeu. Este cel dintai colind cântat pe pământ!
Ne uitam cu multa cucernicie spre Betleem. Este asezat pe coline domoale de piatra. Ici-colo se inalta turle de biserici, chiparosi, maslini, eucalipti si multe flori. De jur-imprejur se intind campuri cultivate, gradini cu vita-de-vie, portocali si lamai. Dincolo de Betleem, spre sud-est, se vad culmile de culoare gri-roscata ale muntilor Galaadului si Moabului. Pe varfurile lor nici un fel de verdeata, nici o locuinta omeneasca. Dupa aceste coline pustii se vede depresiunea Marii Moarte.
Primul obiectiv despre care întrebam este Biserica Nasterii lui Hristos. Atat pestera in care S-a nascut Domnul, cat si biserica inaltata deasupra ei, se afla in partea de rasarit a orasului. Cândva, magii priveau steaua cea cu dumnezeiască mergere în suișul firesc al astrelor. Noi, cei din har – dar fără de dar – coborâm în locul în care ni se așterne Cerul la picioare. Doar aici, la Steaua Nașterii din Betleem, te poți ruga în colinde. Aici vei primi o veste minunată și aici poți cere raza soarelui și floarea soarelui. Politețea pelerinilor de la răsărit și apus se traduce prin micul ghid de zâmbet din icoana Maicii Domnului, cu care ne va spune Bine ați venit! Prin zâmbetul inspirat de la intrarea în iesle te poți înțelege și-n engleză, și-n rusă, și-n orice grai al pamântului, fiindcă la naștere aici a cobotât cerul și cerul unit cu pământul îl vom regasi în peșteră.
Betleemul pare un fir de poveste atârnat de globulețul achiziționat de la un celebru târg de Crăciun. Legendar, ușor metaforic și chiar peiorativ, el este localizat pe undeva, prin Biblie.
Indiferent de zi, pelerinii ajung totdeaua în Betleem într-o seară, ca de la început de colind, căutăm să ia urma florilor dalbe și așternuite lin și iarăși lin în dulcele fior al pașilor Sfintei Familii.
La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era dintru început la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au făcut; şi fără Dânsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Într-Însul era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina în întuneric luminează, şi întunericul pe ea n-a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. În lume era şi lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Iar celor câţi L-au primit pe Dânsul şi cred în Numele Lui le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu, fiind născuţi nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu.
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr. Ioan mărturisea despre Dânsul şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel Care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat şi har peste har, pentru că legea s-a dat prin Moise, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.
,,Cuvântul” s-a nascut într-o peșteră care a devenit palatal lui Dumnezeu.
Intrând în Betleem simți respirația îngerilor în ceafă ca primă percepție a fricii de Dumnezeu. De fapt, aceea este starea de început al înțelepciunii. Această frică de Dumnezeu, paradoxal, te eliberează de frica de noapte și de artizanii ei de la bad-news. Cu frică de Dumnezeu am pornit fără frică, leru-i ler, pe strazile din Viflaim. Este un loc în care simți cum liniștea tainei Mariei acoperă decibelii celor ce ascultă zgomotul veacului, pentru că n-au curajul să-și audă sufletul și nu pot percepe colindul ceresc al cetelor de îngeri. Luminile lumii ostentative sunt întuneric, iar Pruncul Lumină ascultă colindele pastorilor sosiți la El - Ziurel de ziuă, la Betleem colo-n jos.
Vom afla și noi Biserica Nașterii ce se înfățișează ca o cetate poliglotă arhitectural și religios, ca semn al Cuvântului rostit în toate limbile popoarelor, vom intra printr-o poartă strâmtă, cu capul plecat în fața măreției. Deși construită în scopuri de securitate a locașului, seamănă cu acea poartă strâmtă și acea cale îngustă care duce la viață (Matei 7-14).
Când vom ajunge aici Maica Domnului Betleemita o vom vedea cum râde duios la noi, pelerini încrâncenați de o stare de pioșenie provocată. Ea ne va atenționa cu un zâmbet glumeț că suntem în ieslea Zilei nașterii Anului Nou, plămădit din clipa de lut a veacului și din cea de infinit a Tatălui.
Să ne pregatim să mergem la Fecioara fericită de toate neamurile, care este veselă că i s-a născut un Fiu sănătos și frumos în cei în care vom trăi și-n care-I vom purta Numele, în înțelepciunea isihastă. Cred că cel mai frumos suvenir cu care poți pleca din Betleem este zâmbetul icoanei, Maica Domnului Betleemita. Inainte de a intra în iesle să ne umplem de El. Zâmbetul din icoană îți arată drumul către binecunoscuta stea din Betleem, locul marcat al nașterii Domnului Iisus Hristos.
În curând vom coborî din păruta cu grandoare de călător de occident-class, să vedem măreția Răsăritului. Atunci, magii priveau steaua cea cu dumnezeiască mergere în suișul firesc al astrelor. Acum noi, cei din har – dar fără de dar – vom coborâ în locul în care ni se așterne Cerul la picioare.
Să ne pregatim că doar aici, la Steaua Nașterii din Betleem, ne putem ruga în minunatele noastre colinde. Și tot aici vom primi o veste minunată și acum, aici, vom putea cere raza soarelui și floarea soarelui, poleită, cu glas îngeresc, când cânți cu sufletul, toată firea îti pare o lumină.
Toată politețea pelerinilor de la răsărit și apus se va traduce prin micul ghid de zâmbet din icoana Maicii Domnului. Prin zâmbetul inspirat de la intrarea în iesle vom putea înțelege și-n engleză, și-n rusă și-n toate graiurile pamântului, vestea tainei cea din veac ascunsă, pe care împreună cu noi o descoperă și îngerii. Atunci vom simții ca suntem neamurile Mariei, mătușile, unchii și verii Copilului cu ochi senini, ce azi și-n orice zi se naște nu printre străini, ca-n colindul nostru, ci printre pelerini.
Noi la Viflaim am fost, unde S-a născut Hristos! Și-am văzut și pe-a Sa mamă, ce ne-a zâmbit din icoană!
Atunci, poate, ne vom strădui să plecăm cu dar de Duh și impresii de călători prin Evanghelii, lăsăm cereri și nevoi în dar, și apoi zburăm spre țara colindelor noastre. Și ne întoarcem lin spre seară, în a pruncilor mirare și glas, din Betleemul cu un pom de Crăciun.
Vom afla aici, în pronaosul Bisericii Naşterii Domnului din Betleem, că în cel de-al şaselea stâlp din dreapta, se găsește o cruce cu o istorie aparte. Tradiţia ne vorbeste despre cinci viespi mari, care s-au ivit într-un moment de grea cumpănă şi au secerat oştirea păgână adunată în faţa Bisericii. Spre Slava Domnului și întru mărturia vitejiei lor, viespile au săpat cele cinci găuri în formă de cruce.
Tot aici, în peşteră, sub un perete de piatră, vom descoperii primii martiri ai pruncului Hristos, aici unde se păstrează o parte din moaştele celor 14.000 de copii sfinți ucişi de Irod cel Mare, alături de cele ale unor călugări martirizaţi de perşi în anul 614. Lângă osuar, în subsolul peşterii se găseşte şi un mic paraclis, închinat pruncilor-mucenici. „Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt»”
Betleem este permanent Craciun, cu colinde, cu Nasterea Domnului, cu magi, pastori, îngeri care canta si cu Fecioara Maria cu Pruncul Iisus culcat in iesle, sunt cele dintâi cuvinte din Sfanta Evanghelie pe care ni le-au rostit mamele noastre. Sunt cele mai sfinte cuvinte care s-au intiparit adanc in memoria si in inimile noastre, când îl așteptam cu înfrigurare pe Prunc dar și cu sacul plin de daruri al Moșului.
Pentru noi, romanii, care venim din tarea nemuritoarelor colinde de Craciun, cuvantul Betleem are o rezonanta cu totul sacra. El exprima mai mult decat orice alt oras din Tara Sfanta iubirea lui Dumnezeu pentru lume, smerenia Pruncului Iisus, nevinovatia pruncilor martiri si ascultarea pastorilor credinciosi, a magilor purtatori de daruri, a ingerilor din cer, a Fecioarei, a dreptului Iosif si a tuturor crestinilor. Betleemul cu toate împrejurimile lui are multe semnificatii pentru sufletul atat de sensibil al românului. Neamul românesc pasnic, adânc legat de Hristos, de Biserica Sa Ortodoxă, de munti, de natura, de turmele de oi, de colinde, de flori si de cerul senin! Desi a trecut prin atatea drame in istoria sa, poporul roman a ramas tot așa de credincios, blând, linistit si plin de speranta. De aceea si Betleemul, cu pestera, cu Fecioara, cu Pruncul Iisus, cu magii, cu pastorii si ingerii care canta, au atitea semnificatii pentru sufletele noastre. Ce minunat se oglindesc toate în inimile noastre.
Biserica Naşterii Domnului, ascunsă şi protejată parcă în zidul său gros de piatră. Este locul unde, nu putem să nu recunoaștem, s-a arătat steaua vestirii, iar din ieslea unde a Maria a născut Pruncul, aici nu a rămas nicio urmă, doar două bucăţi din lemn se spune că ar mai fi de văzut la Roma, în basilica Santa Maria Maggiore.
În Biserica Naşterii Mântuitorului te apleci ca să intri printr-o deschizătură scundă, lustruită şi pe-alocuri tocită de atâtea treceri de mulţimi de oameni, prin zidul compact. Uşiţa este încadrată de o ogivă astupată cu blocuri de piatră. Dar înăuntru, nava centrală, pardosită şi ea cu dale de piatră, este magnifică, străjuită de coloane laterale înalte, cu capiteluri de acant. Deasupra lor, pe ambele părţi, se mai păstrează două mari fragmente de mozaic cu scene din viaţa şi gloria lui Iisus, şi chipuri de îngeri. Locul naşterii se află mai jos cu câteva trepte, într-o micuţă capelă adăpostită în interiorul marii biserici şi unde cobori ca să intri, ca într-o descens ad inferos… Aici „S-a născut Hristos, Mesia, chip luminos“, cum spune colinda cu cuvinte de legenda. Emoţia îi copleşeşte pe credincioşi, locul este impregnat de sfinţenie, luminosul îşi adie sacralitatea. Aprindem lumânări şi ieşim, cu conştiinţa împăcată, cu sufletul mai liniştit, cu multă bucurie în inimi.
Craii au intrat cu smerenie şi cu bucurie şi au văzut pe Prunc dimpreună cu Maria, mama Lui, şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui. Desigur că ei trebuie să o fi văzut pe Maria înainte de a vedea Pruncul, dar Evanghelistul dinadins vorbeşte mai întâi despre Prunc şi apoi despre Maria, pe când Iosif nu este pomenit. Evanghelistul ne face cunoscute cele despre sfânta Familie în ordinea însemnătăţii pe care o au pentru oaspeţii lor din depărtări, din ţările de la răsărit.Pentru ei, lucrul cel mai însemnat este să-L vadă pe Împărat, apoi pe Maica Sa, apoi pe ceilalţi. Dumnezeu l-a rânduit pe Iosif lângă Maria din pricina Iudeilor, nu din pricina păgânilor. Din pricina iudeilor, Iosif trebuia să fie cunoscut ca logodnic al Mariei, pentru a o ocroti de batjocura legiuitorilor şi de cruzimea legilor pământeşti; pentru păgânii de departe, era ca şi cum Iosif nici nu ar fi existat. Aceasta caută să transmită Evanghelistul când pomeneşte de Iisus şi Maria, dar nu vorbeşte de loc de Iosif, deşi craii trebuie să-l fi văzut. Căzând la pământ, s-au închinat Lui. Cei care se închinaseră stelelor cu frică şi cu cutremur, acum cu mare bucurie cad la pământ şi se închină Dumnezeului Celui viu, care a venit pe pământ ca să-i slobozească pe dânşii din robia lor faţă de stele şi din credinţa lor în soarta oarbă. Şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.
La Naşterea Domnului, cerul şi magii îşi aşteaptă Steaua, pământul peştera, Betleemul ieslea, păstorii îşi aşteaptă îngerul care să le vestească Naşterea Domnului, Israel Îl aşteaptă pe Mesia, lumea pe Emanuel, omul pe Dumnezeu şi Biserica pe Hristos. La Naşterea Domnului, Sfinţii Apostoli îşi aşteaptă Învăţătorul, poporul îşi aşteaptă Proorocul, preoţii şi leviţii îşi aşteaptă Arhiereul şi slujitorii Îl aşteaptă pe Împăratul lor. La Naşterea Domnului, oile îşi aşteaptă Păstorul cel Bun. La Naşterea Domnului, femeia păcătoasă Îl aşteaptă pe Hristos în casa lui Simon, femeia samarineancă Îl aşteaptă pe Iisus la fântâna lui Iacob, Zaheu vameşul Îl aşteaptă pe Domnul în Ierihon, iar prietenul Său Lazăr Îl aşteaptă în Betania. La Naşterea Domnului, mulţimile Îl aşteaptă pe Hristos în Ierusalim, apostolii Îl aşteaptă la Cina cea de Taină, tâlharul Îl aşteaptă pe cruce pentru ca Hristos să-i deschidă cerul, Iosif din Arimateea Îl aşteaptă să-L pogoare de pe cruce, mironosiţele Îl aşteaptă cu miresme şi cu lacrimi la mormântul gol, ucenicii Luca şi Cleopa Îl aşteaptă în Emaus, iar Petru pe ţărmul Tiberiadei, ca să primească iertarea. La Naşterea Domnului, Sfinţii Apostoli Îl aşteaptă pe Hristos prin Duhul Sfânt la Cincizecime, iar Sfântul Ştefan Îl aşteaptă în sinedriu ca să-L vadă şezând de-a dreapta Tatălui. La Naşterea Domnului, Sfântul Apostol Pavel Îl aşteaptă pe Hristos pe drumul Damascului, iar Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Îl aşteaptă în insula Patmos pentru a i se arăta în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur ale Revelaţiei, creaţiei şi Apocalipsei. Mesia a fost aşteptarea proorocilor. Precum cei din Noul Testament, tot aşa L-au aşteptat pe Hristos şi patriarhii, şi regii, şi profeţii, şi drepţii Vechiului Testament. Aşa Îl va fi aşteptat pe Hristos Noe pe Munţii Ararat la sfârşitul potopului, dar n-a venit decât porumbelul cu ramura de măslin. Aşa L-a aşteptat pe Hristos patriarhul Avraam la stejarul Mamvri şi Isaac pe Moria şi Iacob la Betel. Israel L-a aşteptat pe Hristos patru sute de ani în Egipt şi şaptezeci de ani în Babilon. Moise L-a aşteptat pe Hristos patruzeci de ani în pustiul Madian şi alţi patruzeci de ani în pustiul Sinai. După ce Moise Îl va fi aşteptat pe Hristos la Marea Roşie, Iosua L-a aşteptat pe Hristos la Iordan; Ilie la Cherit şi iudeii pe malurile râurilor Babilonului, atârnându-şi harfele în sălcii, de dor şi jale. Tânărul Samuel L-a aşteptat pe Hristos în cortul sfânt şi David pe câmpul de luptă cu Goliat. Solomon Îl va fi aşteptat pe Hristos la sfinţirea templului din Ierusalim; iar Sfântul Ilie pe Carmel şi mai apoi la Horeb. Proorocul Isaia Îl va fi aşteptat pe Hristos în templu în mijlocul serafimilor, iar Iezechiel la râul Chebar, în mijlocul heruvimilor. Proorocul Daniel L-a aşteptat pe Hristos în groapa cu lei, iar cei trei tineri în cuptorul cel de foc.
Daca ne predam Domnului Hristos cu credinta, cu rugaciune si cu dragoste, El face sa creasca in noi binele, il inmulteste, il desavarseste, si abia dupa aceea binele nostru devine Bine desavarsit, Bine dumnezeiesc, devine Binele lui Dumnezeu. Şi ce sa spunem despre viata noastra lumeasca? Ce este viata noastra lumeasca fara Domnul Hristos, atata timp cat El nu S-a aratat in ea? Viata fara Dumnezeu nu este nimic altceva decat o moarte treptata si necontenita, moarte chinuitoare, moarte infioratoare, de cosmar. Iar viata adevarata este Viata vesnica in Domnul Hristos! Daca omul cu toate mijloacele sfinte pe care i le-a dat Biserica lui Hristos se umple inlauntrul sau de puteri dumnezeiesti, de viata dumnezeiasca, viata sa se transforma treptat in viata lui Dumnezeu, in Viata vesnica. Omul devine fiinta vesnica.
Iata, de aceea de la Nasterea Domnului Hristos in aceasta lume este o bucurie sa fii om. De aceea de la nasterea Sa minunata si de la aratarea Sa pe pamant ca om este asa de placut sa fii om! Este ingrozitor sa fii om fara Hristos! De aceea Domnul Hristos aratandu-Se pe pamant, nascandu-Se pe pamant ca Dumnezeu-Om, toata bucuria noastra, toata nadejdea noastra, toata viata noastra, sensul deplin al tuturor oamenilor lumii este El – Hristos, Dumnezeu-Omul! El este singurul Adevar in toate universurile in care omul traieste si se misca. Şi pe El si Atotdumnezeirea Sa, Atotdesavarsirea Iubitorului de oameni, a Dumnezeu-Omului o slavim.
Iata, acesta este Craciunul, maretul, minunatul si stralucitorul Praznic.De aceea, daca ne salutam unul pe altul cu urarea plina de bucurie de la Craciun: „Hristos Se naste!”, avem intotdeauna in inima, in simtire, in sufletele noastre, acea bucurie ca omul este chemat sa devina desavarsit, ca in Sfanta Sa Biserica dumnezeiasca, Domnul Hristos i-a dat toate mijloacele pentru aceasta.De aceea, fie ca toate sufletele noastre, intreaga noastra minte, intreaga noastra constiinta, toata fiinta noastra, pururea sa-L slaveasca deplin pe Minunatul Domn Hristos, Care atat de mult S-a smerit (Filipeni 2, 7), atata dragoste ne-a aratat, S-a coborat la noi oamenii, ca sa ne ridice din iadul nostru in Imparatia Cerurilor si ca sa ne cheme la desavarsire dumnezeiasca. Lui fie slava si lauda, acum si pururea si in vecii vecilor. Şi a venit! Hristos se naște Slăviți-l ! Amin (postat pe fb de ioan monahul)