Hristos a numit moartea somn
Mantuitorul Hristos numeste moartea somn, as vrea sa meditam fiecare dintre noi si sa incetam odata pentru totdeauna sa mai privim moartea ca pe marea catastrofa ce ne-ar arunca — spun unii — in neant, in nonexistenta. Motivul pentru care Hristos a primit sa faca minunnile invierilor a fost acela ca sa ne arate tuturor ca la Dumnezeu nu moartea are ultimul cuvant.
Pentru necredinciosi toate acestea stârnesc, poate, si astazi zambete, dar, pentru noi, cei care credem cu toata taria in viata de dincolo, ele ne intaresc credinta ca Dumnezeu este deopotriva Stapanul vietii si al mortii. Hristos a numit moartea somn, iar Biserica, peste veacuri, a numit locul de odihna a celor adormiti „cimitir” care in limba greaca inseamna „loc de dormit”, adica „dormitor” (de la verbul kimamai = a dormi]. Este locul unde, trupeste, adormitii robii lui Dumnezeu se odihnesc, in timp ce sufletele lor continua sa traiasca o noua viata, de unde a si fost chemata fiica lui Iair astazi.
Iata cum gandea Hristos si iata cum se justifica „limbajul” si modul Sau diferit de exprimare. Ce au facut oamenii care nu s-au putut ridica pana la intelepciunea cuvintelor Sale? L-au luat in ras. Iar lucrul acesta, din pacate, s-a perpetuat peste veacuri si in mintile si conceptiile multora dintre semenii nostri, care de multe ori au luat in ras si au batjocorit persoana si invatatura Mantuitorului Hristos, socotindu-o nedemna de luat in serios, perimata, retrograda sau chiar paguboasa.
In fiecare sfarsit de octombrie, pe Dealul Patriarhiei se intampla o mare minune! Patru-cinci zile in continuu, zi si noapte, credinciosi din Bucuresti, si nu numai, vin si asteapta ceasuri in sir in picioare, rabdand frigul toamnei, vorbind un alt „limbaj” si „exprimandu-se” in cu totul alt fel decat spun multi ca ar trebui sa se exprime si sa se comporte un om in secolul XXI.
Ei bine, am vazut in mass-media fel de fel de interpretari si opinii privind prezenta si participarea acestor credinciosi, veniti intr-un numar atat de mare in pelerinaj la sarbatoarea Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, si care mi-au adus aminte de „rasul” celor din evanghelii atunci când spunea nu este moarte ci doarme.
Cum ne vom putea noi legitima ca cetateni ai Europei cu un astfel de comportament, cu astfel de manifestari? — se intreaba, cu prefacuta amaraciune unii semeni de-ai nostri, vazand comportamentul „invechit, expirat si medieval” — dupa cum il numesc ei — al credinciosilor nostrii. Iata diferenta de conceptie, „limbaj” si exprimare. Iata cum am ajuns sa vorbim „limbi” diferite, sa avem comportament si conceptii diferite si cum unii ajung sa para ridicoli in fata celorlalti…
Care este, dragii mei, cauza acestui comportament „invechit” pe care dumneavoastra, credinciosii, va „incapatanati” sa-l aveti si sa-l manifestati in fiecare an in aceste zile sfinte de sarbatoare si nu numai? Oare nu credinta atat de laudata de Mantuitorul Hristos, cand femeii celei bolnave de doisprezece ani i-a zis: „Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit”, sau credinta tatalui indurerat de moartea unicei lui fiice, caruia i-a adresat cuvintele: „Crede numai si se va izbavi”?
Ce altceva este acest comportament in secolul XXI, daca nu expresia traditiei evlavioase de veacuri a poporului nostru care, din fericire, nu s-a stins, chiar daca, potrivit caracterizarilor unora si altora, pare o manifestare invechita, medievala si care nu are nimic de-a face cu civilizatia europeana, la ale carei porti am batut si noi? Sa fie oare, credinta noastra, incompatibila cu „viziunea” Uniunii Europene, la care am aderat? Dar, pentru numele lui Dumnezeu, este, totusi, credinta, evlavia si comportamentul nostru specific de veacuri!…
Pe mine nu acestea ma ingrijoreaza, caci acestea si-au dovedit valoarea si importanta lor de-a lungul celor doua milenii! Altceva este care trebuie sa ne ingrijoreze, si anume ca factorii de decizie din Europa au refuzat ca in Constitutia ei sa fie stipulata in chip expres originea si cultura crestina a batranului continent! Ma ingrijoreaza faptul ca ii este renegata acestuia astfel propria sa istorie; ii sunt renegati „parintii”: „tata” si „mama” — ma refer la „Crestinism” si la „morala crestina”! Ma ingrijoreaza ca este respins tot mai mult Crestinismul, in schimb este promovata fara de rusine imoralitatea!
Ati vazut si dumneavoastra: pelerinajul la Sfintele Moaste este considerat o manifestare si un comportament medieval si „de ras”, iar paradele si actiunile celor cu pacate impotriva firii sunt socotite „dovezi de civilizatie europeana“. Ne intrebam atunci, dragii mei, nu cumva este mai de preferat comportamentul acela „medieval”, cum il numesc unii, decat imoralitatea si secularismul care atenteaza tot mai mult la ceea ce a mai ramas sfant in noi?
Aceasta situatie ne cheama, cred, pe fiecare dintre noi, sa ne pretuim si sa luptam pentru pastrarea acestor valori cu si mai multa ravna, pentru ca societatea europeana savarseste o mare greseala atunci cand promoveaza drepturi si libertati pentru om, calcandu-i, in schimb, in picioare, principiile si valorile. Unde vor duce drepturile fara principii sanatoase? Dar libertatile fara valori? La ce bun drepturi si libertati intr-o societate care isi reneaga parintii, familia, casatoria dintre un barbat și o femeie, educarea copiilor în spiritul neamului și credinței stramosesti, valorile de veacuri consacrate si „verificate” deja in „cuptorul” culturii si spiritualitatii crestine europene?
Ce ne va aduce, oare, o Europa care-si reneaga in mod sistematic originea crestina? Considera credinta crestina „jenanta”... Au spus: cum sa introducem in Constitutia Uniunii Europene termenul de Crestinism, pentru ca acesta ii jeneaza pe „ceilalti”? Va intreb: care „ceilalti”? De bine ce deocamdata toate tarile Uniunii Europene sunt majoritar crestine, in fata cui ne jenam sa fim crestini?…
Chiar si moralitatea a devenit „de ras”… Daca ducem o viata morala, daca tinerii pana la casatorie isi pastreaza curatia, iar sotul sau sotia respecta fidelitatea conjugala, ca să nu mai vorbim de identitarea de genă, în care femeia și barbatul sunt deosebiți, cresc se îmultesc și nasc copii în famila tradițională, ei risca sa devina ridicoli si „de ras” pentru cei care au adoptat de acum un alt „limbaj” si un alt „comportament”, apreciate ca fiind mai „la moda”, in timp ce morala traditionala crestina este taxata drept „invechita”, „perimata” si „medievala”.
Sa ne „incapatanam”, deci, sa pretuim aceste valori inestimabile, pentru ca ele ne mai tin!… Sa preferam acest „comportament” — fie el si dispretuit ca „medieval”, dar care izvoraste din adanca si profunda evlavie a neamului acestuia fata de Dumnezeu si sfintii Lui — in locul vacarmului, nebuniei, paradelor gey, homosexualității, să fie la ei acestă viață „moderna” si societate „la moda”.
Sa pretuim invatatura Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne-a dovedit ca nu este un „amagitor”, cum sustineau cei care vroiau sa-L denigreze si sa-L discrediteze (Mc. 6, 2-3; Lc. 5, 21), caci prin semnele si minunile Sale Si-a legitimat puterea si invatatura Sa dumnezeiasca.
Sa ramanem credinciosi moralei si traditiilor pe care le pastram de doua milenii si sa ramanem crestini adevarati, chiar daca „se va rade” de noi ori vom fi dispretuiti, caci stim ca de acolo, din adancurile trairii noastre, ca si din racla Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, izvorasc binecuvantarea si viata cea vesnica, avand credinta ca prin aceasta Hristos ne va invia si pe noi asa cum a inviat-o astazi pe fiica lui Iair.
Mai intai de toate, primele odoare ale creștinului și bisericii sunt sfintele moaste. Credeti ca este intamplator faptul ca, in Sfantul Munte, exista randuiala ca, in timpul Pavecernitei, sa se scoata si sa se puna inaintea pelerinilor sfintele moaste? Aceasta este o randuiala veche pe care o savarseau vechii aghioriti si pe care o continuam si noi. De ce credeti ca facem asta? Pentru a le spune pelerinilor, printr-un mod empiric, printr-un mod palpabil, faptul ca Sfantul Munte este un loc al vietii bazate pe experienta. Iar roadele Sfantului Munte sunt acelea pe care le produce Biserica si, asa cum imi spunea un parinte aghiorit candva: „Ce este, copilul meu, Biserica, daca nu o fabrica care produce sfinte moaste?”.
Si chiar asta este Biserica. Unii dintre noi, mutați la Domnul, vor ajunge sfinți. De aceea in Sfantul Munte, se incerca sa se pună inainte cele pe care le-au preluat, si ceea ce pune inainte Sfantul Munte, si cred ca acest lucru il simtim toti, este rugaciunea parintilor aghioriti. Iar odoarele Sfantului Munte nu sunt numai icoanele, manuscrisele si pergamentele care se afla in numar mare, si pe care, din fericire, monahii le-au pastrat ca pe lumina ochilor, ci odoarele Sfantului Munte sunt acei monahi necunoscuti, anonimi cei mai multi dintre ei, care nu se arata, care, cu mainile ridicate, se roaga pentru intreaga lume.
Si chiar astazi, in acest moment, este nevoie de multe rugaciuni, deoarece, cum se va mantui altfel neamul nostru, cum se va mantui viata noastra, cum vom inainta si vom propasi noi? Si sa stiti ca nu trebuie sa asteptam de la oameni. Cel Care ne va mantui, Cel Care mantuieste, Cel Care este aproape de noi, Cel Care este impreuna cu noi, este Hristos.
Din pacate, se extinde aceasta incercare care este inaintea ochilor nostri. Si, fara indoiala, ne gandim la poporul nostru, care poate sa aiba dificultati, poate ca se afla intr-o pozitie dificila dar, intotdeauna stim, si din experienta pe deasupra, ca Dumnezeu nu ne paraseste, ca Athosul este capitala Ortodoxiei. Asa a randuit Dumnezeu. De aceea, si in Sfantul Munte, nu va ascund faptul ca parintii, cu multa durere, se roaga pentru incercarile care stau in fata noastra, care, poate, vor veni in viitor.
Si s-a dovedit ca harul Duhului Sfant este intotdeauna cu noi, s-a dovedit ca suntem madulare ale Bisericii, care de multe ori suntem in nepasare, iar cel dintai care se afla in nepasare sunt eu, dar, cu toate acestea, mila lui Dumnezeu este intotdeauna cu noi.
Poate ca nu suntem consecventi in viata Bisericii, dar, imi vine in minte, o rugaciune pe care o citim la Rusalii, in care spune, acolo, acel sfant imnograf: «Tie Unuia am gresit, dar intru Tine Unul credem». Este mare aceasta indrazneala a sfantului imnograf, care, fara indoiala, ne reprezinta pe noi toti. In tot cazul, cred ca fiecare dintre noi are o simtire duhovniceasca si cred ca ceva facem si trebuie, in orice caz, pornind de la acest “ceva”, sa inaintam si sa facem ceva mai bun.
«Despre ce vei scrie?» m-a întrebat cineva, Ii raspund ca nici eu nu stiu despre ce voi scrie. Ceea ce ma va lumina Dumnezeu. Sfantul Ioan Scararul ne ofera harta regulamentara a monahismului si a vietii duhovnicesti. Nu stiu daca ati citit, daca ati auzit despre Sfantul Ioan Scararul, despre «Scara» Oare «De ce il sarbatoreste Biserica pe Sfantul Ioan Scararul de doua ori pe an?» Biserica nu-l sarbatoreste pentru simplu fapt ca este autorul «Scarii», si multi altii sunt autori, si contemporani, si de demult, si cei care au trait cu multe veacuri inainte, dar pe care nu-i sarbatoreste Biserica. Va indemn sa rasfoiti «Scara», sa o cititi si sa o cercetati cu de-amanuntul. Sfantul Ioan nu este un simplu autor, ci este un autor al propriei sale experiente. Si are o mare importanta atat cuvantul, cat si scrierea care sunt nascute din experienta.
Si multi oameni astazi, cu toate ca este aceasta criza spirituală și socială cu care toti ne confruntam, in ciuda tuturor greutatilor, in Sfantul Munte este faptul vin foarte multi pelerini, vine foarte multa lume si, de multe ori, intampina dificultati in ceea ce priveste gazduirea, si le spunem sa vina saptamana viitoare. Iar motivul pentru care vin oamenii in Sfantul Munte nu este pur si simplu pentru a vedea frumusetea naturii si frumusetea odoarelor Sfantului Munte. Cu toate ca unii vin acolo si prima lor grija este sa vada odoarele, sa vada «muzeul», dupa cum il numesc ei. Noi il numim oarecum diferit. Il numim schevofilakion.
In aceste zile multi ați fost, alții în anul acesta ori în anii trecuți, în pelerinaj la sfintele moaște. Cum de sunteți mii, sute pe mii prezenți. Pentru ca dvs nu v-aţi uitat la cei care râd astazi si maine de dvs, nu v-ati uitat la cei care v-au facut habotnici, din Evul Mediu, pupatori de moaste, de oase, nu v-ati uitat la aceia care, pretinzandu-se a fi superiori dvs, cu un grad de cultura superior dvs, v-au înjosit, v-au marginalizat. Nu v-aţi uitat la asta. Nu v-aţi temut că imaginea dvs ar putea apărea pe un post de televiziune în batjocură, în derâdere, ci ati ascultat mai mult de Dumnezeu, Care v-a grăit în cuget, în inimă, şi ati ascultat mai mult de Sfanta Parascheva, care v-a chemat şi care de ani de zile sta aici si ne primeste pe toti.
Ma rog lui Dumnezeu sa va binecuvanteze aceasta jertfa si această opţiune, această alegere de a căuta nu ce vor spune oamenii despre dvs, ci de a vă gândi la ce va spune Dumnezeu despre dvs. Omul care astăzi vă înjură, care astăzi vă dispreţuieşte, va muri şi el precum vom muri şi noi, dar cu Dumnezeu ne vom întâlni după ce vom trece din viaţa aceasta şi în faţa Lui, nu în faţa oamenilor şi a televiziunilor şi a presei, dar nu în faţa acestora dăm socoteală, ci în faţa lui Dumnezeu. De ce? Pentru că se cade să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Să respectăm mai mult legea lui Dumnezeu şi nu pe cea a oamenilor, nu pe cea păcătoasă, bineînţeles, căci legile statului trebuie să le respectăm. Dar trebuie să fim mult mai atenţi la ceea ce vrea Dumnezeu.
Puneţi-vă mai des întrebarea, cât mai des, şi atunci când sunteţi puşi în faţa unui fapt important, decisiv din viata dvs, si in aspectele mai marunte ale vieţii, vă rog, puneţi-vă întrebarea: Ce vrea Dumnezeu de la mine? Dacă ar fi Dumnezeu aici, lângă mine, cum S-ar bucura El să procedez eu? Pentru că asa si este: Dumnezeu este aici si ne vede dorinta, vointa, purtarea, gandul, cuvantul, pe toate le citeste, pe toate le stie!
Ganditi-va mai des si asa luati hotarari in viaţă, mai mari sau mai mici: Ce vrea Dumnezeu să fac în momentul acesta? Cu sinceritate întrebaţi-vă! Şi veţi primi răspuns în inimile dvs. Nu vă ganditi atat de mult ce va spune lumea cand luati o hotarare sau alta, nu va ganditi atat de mult ce va spune lumea pentru ca postiti miercuri si vineri la serviciu, nu va ganditi ca poate, pe viitor, cineva o sa rada de dvs cand, trecand prin dreptul unei biserici, va veti face semnul Crucii. Nu va ganditi la ce va spune lumea, gândiţi-vă la ce spune Dumnezeu.
Pe Acest Dumnezeu Îl rog să trimită bincuvântarea Sa peste toţi cei care sunteţi în sfânta biserică şi în aşteptare. Să vă binecuvânteze, să vă primească jertfa şi osteneala orelor de stat în picioare şi a trudei, și plecând de la întâlnirea cu moaștele Sf. Cuv. Parascheva si cu Sf. Mc. Ecaterina si de la intalnirea cu Sf. Ap. Andrei, și a altor sfinți pe care îi cinstiți sa plecati acasa cu un spor de credinta, cu un spor de dragoste, cu mai multa deschidere fata de semeni, cu mai multa ingaduinta, cu mai multa iertare si cu hotararea ca de acum inainte, cat mai mult, sa ma intreb ce vrea Dumnezeu şi nu ce vrea lumea. Şi să ţin minte cuvântul acesta al Sfintei Scripturi, că se cade să ascultăm mai mult de Dumnezeu, Cel vrednic de ascultat şi nemincios, decât să ascultăm de oameni.
Sa tinem aproape de Dumnezeu si sa ne rugam si pentru cei care rad de noi si ne dispretuiesc. Sa ne vedem de credinta noastra, de valorile noastre perene, pentru ca numai asa vom ramane vii si dupa moarte, cand vom fi inviati si vom petrece impreuna cu Hristos in vecii vecilor, Amin”.(postat pe fb de ioan monahul)