Hristos a Înviat ! Adevarat a Inviat, frați crestini !
Hristos a Înviat! Ingerul a strigat celei pline de dar: Curata Fecioara, bucura-te, si iarasi zic: bucura-te, caci Fiul tau a inviat a treia zi din mormant!
Hristos a Înviat! Si vedem Sfântul Mormânt gol.Și răspundem: Adevarat a Înviat! Si atunci, toate mortile le alunga de pe pamant, toate iernile fug de pe pamant, toate pacatele, toti demonii. Biruinta, singura, adevarata biruinta in aceasta lume pamanteasca este biruinta asupra mortii. Ceea ce ne arata evangheliile este tulburator de simplu: piatra rasturnata, mormantul gol, femeile tulburate, ucenicii care refuza sa le creada si pe Petru, cu totul nedumerit, intorcandu-se la casa lui fara a fi inteles cele intamplate. Doar episodul cu strajile de la Matei pare sa obiectiveze taina intr-un miraculos pe intelesul lumii, miraculos care mai curand constrange la o incredintare decat trezeste adevarata credinta. Si totusi strajile nu vad invierea; dimpotriva, venirea ingerului, cutremurul provocat de deschiderea mormantului ii arunca intr-un fel de catalepsie, intr-o orbire totala: „Si s-au facut ca morti” Mormantul gol este un semn facut in vid. Semn al unei absente tainice, care este mai curand metamorfoza unei prezente care de acum nu mai este cuprinsa in lume, ci devine cuprinzatoare a lumii, dincolo de spatiu si timp, sau, mai bine zis, dincolo de modalitatea decazuta, in care prezenta e separare. Totul sugereaza o Fiinta plina de o viata diferita de viata noastra amestecata cu moarte
Hristos a Înviat! Trupul lui Iisus inviat nu este altceva decat „trupul lui Dumnezeu”, pe care îl cunoaștem prin necunoaștere. Invierea Domnului este înnoirea firii omenesti si plămadirea din nou a lui Adam cel dintai, care fusese inghitit de moarte prin pacat si reintors prin moarte in pamantul din care a fost plamadit; este intoarcerea omului la viata cea fara de moarte. Nimeni dintre oameni nu l-a vazut pe Adam, la inceput, cum a fost plamadit si daruit cu viata, caci in acel ceas nu exista inca nici un om; insa, dupa ce a luat duh de viata prin insuflarea dumnezeiasca, cea dintai dintre toate fapturile omenesti l-a vazut o femeie, caci Eva a fost cea dintai fiinta omeneasca creata dupa Adam; tot astfel, pe cel de al doilea Adam, Care este Domnul, n-a fost om sa-L vada inviind din morti, caci nimeni dintre cei apropiati Lui nu se afla de fata, iar ostasii care pazeau mormantul, tulburati de frica, erau ca si morti. Or, dupa ce a inviat El, cea dintai care L-a vazut a fost o femeie, precum am auzit astazi din Evanghelia, cea dupa Marcu: „Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii, El S-a aratat intai Mariei Magdalena”.
Iisus a fost cu grija eliberat de marama, iar aceasta, infasurata, a fost pusa de-o parte, in alt loc, aratandu-ne ca invierea, iesirea din crisalida „acestei lumi”, s-a facut incepand cu chipul Sau, „icoana” a transparentei persoanei. Sa amintim aici ceea ce a notat autorul Omiliilor macariene: nu este vorba de chip al lui Hristos, ci de chip in Hristos, Omul pe care-l „ilumineaza” „chipul lui Hristos” si pe care-l „umple Sfantul Duh” „devine numai lumina, numai obraz, numai privire”. Cu alte cuvinte, nu mai e in el nimic intunecat, ci numai lumina si duh, plin de ochi peste tot; el nu mai are locuri ascunse, ci e, de jur imprejur, numai fata”. Nimeni nu este mai puternic decat moartea, nimeni dintre oameni; nimeni dintre ingeri, nimeni dintre diavoli, numai El, Domnul Hristos Cel Inviat! Prin Invierea Sa, Domnul a deschis mormantul pamantesc. Acest pamant nu a fost nimic altceva decat imensul mormant al oamenilor, hoit langa hoit, mort langa mort, nenorocit langa nenorocit, iarna langa iarna, pacat langa pacat. Iata, acesta a fost pamantul pana la Invierea Domnului Hristos. Dupa Înviere totul se preschimba. Aceasta este cea mai mare revolutie pe care o cunoaste mintea omeneasca, in toate lumile. Totul se schimba prin Invierea Domnului Hristos: omul muritor devine nemuritor, iar pamantul, mic iad, arena a raului, a pacatului, a mortii, se preschimba in Imparatia Cerurilor. Unde este Dumnezeu, Dumnezeu Cel Inviat, acolo este si Imparatia Cerurilor, acolo sunt toate puterile ceresti, acolo sunt toate bunatatile ceresti. Prin Invierea Sa, Domnul a ridicat piatra de pe mormantul nostru, de pe acest cavou pamantesc, si pentru intaia oara am vazut deschisa pentru noi, oamenii, calea care duce de pe pamant la Viata cea vesnica. Si faptele care marturisesc aceasta sunt nenumarate. Si voi sunteti astazi martorii acesteia. Cei dintai martori au fost Sfintele Mironosite, pe care astazi le praznuim, si impreuna cu ele, si mai apoi, Sfintii Apostoli, nenumarati Mucenici, Sfinti, Drepti, crestinii toti, milioane si milioane de crestini pana in ziua de astazi. Ce sunt ei, cine sunt ei? Martori ai Invierii lui Hristos! Esti crestin si traiesti astazi aceasta marturie. Caci prin ce te distingi de ceilalti oameni, de toate celelalte credinte? Prin ce se distinge crestinul de toate fapturile pamantesti? Suntem crestini prin aceea ca credem in Invierea lui Hristos, in nemurirea noastra si in Viata vesnica. Omul nu mai este rob mortii, nu mai este rob pacatului, nu mai este rob diavolului, ci a fost slobozit de Domnul Hristos si de pacat, si de moarte, si de diavol. Aceasta este singura slobozire, singura slobozire pentru neamul omenesc in toate lumile, adevarata slobozire, slobozirea de pacate. Slobozirea de pacate inseamna slobozirea de moarte, slobozirea de diavol, slobozirea de iad. Ce mai vrei, omule, ce fel de taine mai vrei sa cunosti? Iata inaintea ta Cerurile deschise, toate bunatatile imparatiei Ceresti sunt ale tale.
Iisus inviat nu ni se impune ca un obiect care, supus observatiei aparent „neutre” a simturilor, devine obiect al cunoasterii, chiar al investigatiei stiintifice. Si totusi vederea Lui nu este numai rod al unei subiectivitati. Credinta, in sens evanghelic, nu este simpla incredintare, ci transparenta, cunoastere prin necunoastere, in interiorul unei libere comuniuni. Astfel, Invierea se descopera celor care se stiu iubiti de Hristos chiar in adancul infernului lor, a caror iubire ceruta cu o asemenea fervoare raspunde in chip liber iubirii Sale. Invierea este miracolul prin excelenta, pe care toate celelalte minuni o vestesc si o vadesc. In acest miracol „legile” naturii nu sunt abolite, ele raman intacte in ordinea lor fireasca, cum raman intacte giulgiurile si marama; cum raman inchise usile prin care a trecut Iisus inviat. Asupra acestei dialectici a inchiderii/deschiderii merita sa staruim: cand Iisus inviat ramane de nevazut, piatra este rasturnata, mormantul este deschis. Simbol.
Lumea invierii transforma moartea intr-o taina pascala, un episod al marii metamorfoze. Omul-in-Hristos, eliberat din moarte, nu mai face din dusmanii sai tapi ispasitori pentru angoasa lui existentiala. „Nu va temeti”, le zice Iisus femeilor langa mormantul gol: biruind moartea cu moartea Sa, El a zdrobit pe unicul nostru vrajmas autentic si de acum pacea Sa este cu noi. In aceasta pace noi il recunoastem. Afla pacea sufletului si multi vor gasi mantuirea in preajma ta
Icoana Învierii Domnului, este, de fapt, icoana Pogorârii la iad, ultima treaptă a scării smereniei Mântuitorului, a drumului Crucii, atingere a adâncului în care zăceau drepţii Vechiului Testament, împreună cu Adam şi Eva. Este icoana în care Dumnezeu-iubire se pogoară la nivelul omului pentru ca pe om să-l ridice la înălţimea Sa.
Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va deschide nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde l-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus.
Iconografia ortodoxă îl prezintă pe Iisus cu veşmântul său nu mai este cel din timpul slujirii pământeşti, ci este mai întotdeauna de un alb strălucitor, auriu sau cu lumini aurii, simbolizând firesc lumina Învierii, slava de care S-a bucurat Mântuitorul precum şi demnitatea Sa împărătească, manifestată plenar în acest moment al Învierii. Este momentul din care putem rosti: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit” (Irmosul cântării a 9-a din Utrenia Învierii). Tot un atribut al slavei dumnezeieşti este mandorla, un simbol al luminii, fapt pentru care ea este întotdeauna deschisă la culoare. Din punct de vedere vizual ea focalizează atenţia asupra lui Iisus Hristos, Care a mărturisit: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8,12)
Mandorla (sau, cu un termen mai vechi, cearcănul este un medalion de raze, de regulă în formă de migdală, de unde îi vine și numele, care reprezintă lumina slavei în care Hristos este înconjurat. Deși forma de migdală este cea mai frecventă, mandorla mai poate fi și în formă de cerc sau alte forme geometrice) este un atribut divin ce apare doar în icoanele Schimbării la faţă şi ale Înălţării, întotdeauna de formă circulară, perfecţiunea specifică acestei forme estetice fiind o manifestare a perfecţiunii divine şi a odihnei. În icoana Învierii ea este de formă migdalată, o accentuare a verticalităţii, traseul drumului de la cer la pământ al slavei şi foarte rar circulară. Gesturile Mântuitorului sunt mai întotdeauna dinamice, variind însă de la acea simplă aplecare a Sa către făptura căzută până la gestul de un extrem dinamism prezent la paraclesion-ul de la Chora, unde Hristos se mişcă aici cu o extraordinară energie fizică, trăgându-i pe Adam şi Eva din mormântul lor, astfel încât ei par a zbura prin aer, un original mod de a exprima triumful divin. În mâna Lui Iisus Hristos se află un filacter, semn al propovăduirii, care în anumite icoane este înlocuit cu Sfânta Cruce, ca una prin care a fost biruită moartea. În toată imnografia ortodoxă, Crucea şi Învierea sunt intim legate: „Învierea lui Hristos văzând să ne închinam Sfântului Domn Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfânta Învierea Ta o lăudăm şi o mărim, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat.” Aşa se explică şi de ce şi icoana Învierii este structurată pe coordonatele orizontale şi verticale ale Crucii, ca o mărturie a biruinţei doar prin acest semn.i
Omenirea care Îl înconjoară pe Mântuitorul reprezintă, de fapt, icoana iubirii divine, o rememorare a gestului de pe Cruce în care El, murind cu braţele deschise, a îmbrăţişat întreaga lume.
Cum nu doar omul a fost restaurat, ci şi cosmosul întreg, e firesc ca şi el să fie prezent în icoană sub forma munţilor ce încadrează în partea superioară întreaga scenă. Faptul că Învierea este manifestarea demnităţii împărăteşti, explică prezenţa slujitorilor Împăratului cerului şi al pământului, îngerii, cu atât mai mult cu cât evenimentul nu este preamărit doar de cei direct implicaţi, oamenii, ci şi de îngeri – „Învierea ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inimă curată să Te mărim” – motiv pentru care în partea superioară a icoanei se află doi îngeri, adesea ţinând în mâini însemnele Patimilor.
„Paştile cele sfinţite astăzi nouă s-au arătat, Paştile cele nouă şi sfinte, Paştile cele de taină, Paştile cele preacinstite, Paştile Hristos-Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă porţile Raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii.” Pentru evreii Vechiului Testament, Paştele însemna trecerea de la robie la libertate. Pentru noi, el înseamnă trecerea de la robia păcatului la libertate, de la moarte la viaţă, de la întuneric la lumină, ca un nou Exod, un drum identic cu cel al Crucii, întrucât acesta este singurul care duce către bucuria Învierii, fapt care explică prezenţa Crucii în această icoană.
Paştele – Învierea lui Hristos-Dumnezeu. Şi s-au odihnit. Iar în ziua întâi – şi propriu-zis textul corect al Evangheliei nu este întâi sau prima zi, ci în ziua cea una a săptămânii, zi una pe care Sfântul Vasile cel Mare o identifică cu ziua una a creaţiei, când a fost adusă lumea de la nefiinţă la fiinţă. Altfel spus, primul paşte – al creaţiei, căci Paştele, care înseamnă trecere, cuprinde o suită întreagă. Şi îngăduiţi să pătrundem şi să mărturisim cu Biserica întreagă Paştele, care înseamnă trecere. Prăznuim pascal prima trecere, primul Paşte, aducerea creaţiei, universului, lumii, de la nefiinţă la fiinţă. Acesta este primul Paşte. Şi de fiecare dată trecerea de la o zi la alta a creaţiei era o trecere, era un paşte. Un paşte a fost şi trecerea lui Adam de la trupul lui plămădit din pământ, biologicul lui, la viaţă, prin suflarea dumnezeiască de viaţă pe care a primit-o, cum citim în Scriptură: că a luat Dumnezeu ţărână din pământ şi l-a plămădit pe om şi apoi a suflat în el suflare de viaţă şi s-a făcut Adam cu suflet viu. Acesta a fost un paşte, dar o arvună a Paştelui, pentru că dacă Adam ar fi păzit porunca lui Dumnezeu, suflarea divină, Duhul Sfânt, harul Duhului Sfânt pe care îl primise ar fi făcut trupul lui nu trup, ci un templu al Duhului Sfânt, şi n-ar mai fi ajuns să moară. Deci starea de jertfă e starea de viaţă, starea de deschidere, de ofrandă lui Dumnezeu.
Paştele e condiţia noastră fundamentală, adică continua trecere de la o treaptă la alta a vieţii, şi, dimpotrivă, închiderea aduce moartea.Lumineaza-te, lumineaza-te, Noule Ierusalime, caci slava Domnului peste tine-a rasarit!
Păcatul a transformat starea de jertfă în moarte, iar Hristos pe cruce transformă starea de moarte în jertfă, care duce la înviere, căci iată, a treia zi, după miezul nopţii are loc, se săvârşeşte marea taină în istoria lumii: o nouă creaţie. Şi înviind Iisus, a coborât îngerul ca să arate că mormântul e gol şi să arate ce a rămas în mormânt, Mariei Magdalena i s-au arătat doi îngeri.Şi Mântuitorul îi vorbeşte: “Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea, părându-i-se că este grădinarul, Îi zice: Doamne, dacă tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi Îl voi ridica. Şi atunci Mântuitorul îi rosteşte numele. Şi o cheamă: “Maria!” Ea recunoaşte glasul şi zice: “Rabuni, Învăţătorul meu!”. Şi cade la picioarele Lui să le cuprindă. Dar Mântuitorul îi spune: “Nu te atinge de Mine căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei, îi numeşte acum prima oară pe ucenici fraţi, după Înviere. Înainte îi numea ucenici, prieteni – în noaptea Cinei celei de Taină; acum fraţi. Dar ce fel de fraţi? Adoptivi; observaţi? şi le spune că merg la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”. Este El Fiul lui Dumnezeu cel viu şi din veci.
Astăzi toţi cercetătorii adânci constată că dincolo de trup e adâncul din noi al sufletului nostru nemuritor; aceasta şi din experienţele duhovniceşti de astăzi reiese, potrivit mărturiei unui om cu adevărat duhovnicesc, un mitropolit, căruia i-a fost dat un pacient în ultimele lui săptămâni de viaţă. Şi i-a spus aşa: Ia aminte că existenţa noastră şi viaţa nu ţin doar de microbi, de agenţi patogeni, ci de adâncul din tine. Fă pacea cu Dumnezeu în adâncul tău. .
Salta, salta acum si te bucura, Sioane!Iar tu, Curata Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru invierea Celui nascut al tau!
Şi să fie fericiţi creştinii care mărturisesc Învierea şi cred în Înviere şi simt de aici sufletele lor vii şi sunt fii ai în învierii în Iisus Hristos Domnul nostru, pentru care mărturisim: Hristos a înviat!
Învierea Domnului este renasterea noastră prin lumina iubirii dumnezeiești care se revarsa peste noi și pe care crestinii o traiesc permanent, la rugaciune, in Biserica, la fiecare Sfanta liturghie, la fiecare Sfanta si Tainica Euhatistie, la fiecare Sfanta Împartașanie. De aceia spunem cu tarie, fratilor ca Sfintele Paști, Invierea Domnului sunt permanenta noastră renasterea. Ca sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui, Hristos a murit pe cruce. El e vesnic viu si v-a iubit cu iubire vesnica. Biruinta voastra aduce cu sine si biruinta altora. Domnul isi va vadi puterea in voi; oamenii va vor vedea credinta, vor afla ca sunteti supusi si rabdatori in incercari, va vor pretui indelunga-rabdare, bucuria duhovniceasca la vreme de necaz, pacea launtrica in timpul furtunilor vietii si vor spune: „Iata roada, iata puterea invierii Lui”.Prin aceasta putere, lucratoare asupra neputintelor noastre, vi se va da sa indepliniti cele de neindeplinit si sa atingeti cele de neatins.Sa mergem la El. Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni!
Ingerul Domnului, pogorandu-se din cer si venind a pravalit piatra de la usa si sedea deasupra ei. De ce nu va fi zburat ingerul dupa invierea lui Hristos, ci a ramas stand pe piatra de la usa mormantului? Nu era firesc sa se intoarca in cer, dupa savarsirea maretei biruinte a Invierii?Nu, el a ramas pe piatra, pentru ca prin prezenta sa acea piatra sa se umple de lumina, sa se transforme, sa se vesteasca prin ea celor indurerati de moartea lui Iisus biruinta Lui asupra mortii si pentru ca plansul lor sa se transforme intr-o lauda adusa Domnului.Invierea lui Hristos iradiaza lumina asupra intregului nostru trecut, asupra tuturor rugaciunilor noastre. Ea ne vesteste ca nu mai exista loc pentru ceea ce ne-am obisnuit a numi moarte. Invierea Domnului ne sterge lacrimile, da durerii si suferintei noastre o alta semnificatie. Fie ca Domnul sa ne faca pe toti cei a caror inima sta sub apasarea pietrei suferintei sa-l vedem pe ingerul mangaietor, aducatorul vestii celei bune. Sa vedem deschisa usa sperantei, raza dumnezeiestii iubiri, triumful invierii. Si pentru ca prinosul necazurilor noastre sa ne aduca, “din prisosinta-n prisosinta, vesnica plinatate si slava”. Martorul Invierii. Si marama care fusese pe capul Sau nu se odihnea laolalta cu giulgiurile, ci invaluita intr-un loc deoparte. Aceasta marama isi indeplinise menirea, acoperind fata moarta a Mantuitorului, iar acum, dupa invierea Lui, parea sa fi devenit un lucru de care nimeni nu mai avea nevoie. Si totusi, ingerul a avut grija de ea! De ce? Fiindca vointa Domnului era ca nimic din cele ale Lui sa nu se piarda. Sa fie pastrate toate cate au purtat semnul mortii, din dorinta de a se arata prin ele biruinta asupra mortii. Dintr-un simbol al lacrimilor aceasta marama s-a prefacut intr-un stindard al biruintei.
Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin Învierea Sa. Cerul şi pământul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pământul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborârea Mântuitorului în iad. Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin Învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pământ. Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrângerea diavolului. Astăzi după dreptate ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: „Unde-ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău?”. Astăzi uşile de aramă le-a zdrobit Stăpânul Iisus Hristos şi pe însăşi numirea morţii a schimbat-o, căci nu se mai numeşte moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos şi de iconomia Crucii, însuşi numele morţii era foarte înfricoşat. Că omul cel dintâi, după ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost ameninţat: „Din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” Şi proorocul David zice prin Duhul Sfânt: „Moartea păcătoşilor este cumplită”. Dar nu numai moarte se numea despărţirea sufletului de trup, ci şi iad. Ascultă şi pe patriarhul Iacob, zicând: „Veţi pogorâ bătrîneţele mele în iad”. Iar proorocul David zice: „Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului”. Dar după ce Hristos Dumnezeul nostru S-a adus jertfă pe cruce pentru noi şi a înviat din morţi, a transformat moartea în somn, ca un iubitor de oameni. Căci în loc de moarte, adormire şi somn se zice mutarea noastră din cele de aici.. Că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiţi”. Aţi văzut că pretutindenea moartea se numeşte adormire şi somn? Aţi văzut cât de strălucită este biruinţa Învierii lui Hristos? Prin Învierea Domnului nenumărate bunătăţi ni s-au dat. Prin înviere amăgirea diavolilor s-a pierdut. Prin înviere biruim moartea. Prin înviere trecem cu vederea viaţa cea de acum. Prin înviere către răsplata cea veşnică ne sârguim. Prin înviere, cu trup fiind înfăşuraţi, de cei fără trup ne apropiem dacă vom voi. Astăzi biruinţele cele strălucite ale noastre s-au făcut. Astăzi Hristos Domnul a biruit moartea şi pe tiranul diavol l-a surpat, iar nouă cale către mântuire prin înviere ne-a dăruit. Deci toţi să ne bucurăm, să săltăm şi să ne veselim că Mântuitorul a biruit moartea şi iadul şi pentru mântuirea noastră pe toate le-a lucrat.
Astăzi este Paştile Domnului. Astăzi Hristos, Viaţa noastră, a biruit moartea, iadul şi pe diavolul. Astăzi ni s-au deschis porţile raiului şi ale Împărăţiei Cerurilor. Astăzi îngerii se bucură împreună şi preamăresc pe Dumnezeu. Deci să lepădăm din casele şi inimile noastre toată răutatea, toată întristarea şi păcatul şi să primim cu bucurie pe Hristos Cel Înviat. Să ne închinăm Crucii pe care S-a răstignit Hristos. Să sărutăm mormântul din care a înviat Domnului. Să urmăm cu credinţă şi nădejde pe Mântuitorul nostru, împreună cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu toţi sfinţii, cu părinţii şi înaintaşii noştri. Să ne sărutăm duhovniceşte frate cu frate, să ne împăcăm, să ne iubim unii pe alţii căci astăzi am dobândit iertarea şi mântuirea prin Înviere. Nimeni să nu fie trist, nimeni să nu-şi piardă credinţa şi nădejdea în necazurile vieţii, căci Hristos Cel înviat este cu noi. Îl purtăm în noi şi rămâne în veci cu noi, de vom rămâne în dragostea Lui şi-I vom păzi poruncile. Cu această credinţă dătătoare de viaţă, care ne dă putere şi biruinţă, să cântăm împreună cântarea Învierii: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. (postat pr fb de ioan monahul)