Hramul Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor și al României
Calea Sfinților este calea spre mântuire, asta simt miile de pelerini cand urca, alaturi de cele doua siruri de preoți care insoțesc moaștele spre Colina Bucuriei.
Azi 27 octombrie 2018, cinstirea Hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor și al României.Ocrotitor al tuturor credinciosilor care au venit, nu numai bucurestenii, nu numai romanii, nu numai ortodocșii, nu numai crestinii, ci așa cum se întâmpla tot mai des în acesta tară, numită Gradină a Maicii Domnului, la sfinti vin tot felul de oameni si de alte naționatități si de alte religii, etc. Noi, cei care mergem des, putem mărturisi ca i-am întâlnit în pelerinajele din toată tara, de la Prislop, la Iasi, de al Sfântul Andrei in Ardeal, in Banat, in Argeș, in Oltenia, la Nicula, la Putna… și in toate coltișoarele unde biserica ortodoxă si sfinții ei sunt prezenți, credincioșii vin în numar din ce in ce mai mare. Fiindcă mulți simt, și au dreptate, că nu putem să mai avem încredere, în lumea acesta, decât în Dumnezeu si in Sfinții lui. Lor ne încredințăm. La Dumnezeu cel în Treime Slavit alergăm toți și vrem, nu vrem, recunoaștem sau nu, de Judecata Sa nu scapă nimeni.
Mii de pelerini, sfânta noastră familie creștin ortodoxă, vin azi, au venit zilele trecute și vor mai veni și mâine pe Colina Bucuriei, în Dealul Mitropoliei ca să cinstească moastele celor cinci sfinti.
DE CE? Întrebarea care frământă pe toți clevetitorii, pe toți ereticii, pe toți ateii înrăiții. Iar parintele Cleopa le raspunde: ,,Nu poţi fi cetăţean creştin şi român, dacă nu ai dreapta credinţă în Hristos. Eşti străin. Nu eşti fiu al ţării. Că fiu adevărat al României este cel care-i ortodox, pentru că Biserica Ortodoxă predomină în ţara noastră de două mii de ani. Iar pe cei care-s sectari să nu-i primim în casele noastre. Ţara noastră Românească a fost ortodoxă dintotdeauna şi trebuie să ţină linia Ortodoxiei. Ortodocşi ne-am născut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocşi am trăit timp de două mii de ani şi ortodocşi trebuie să stăm pînă la moarte. Asta este adevărata credinţă a României – Ortodoxia. Nu primiţi nimic din afară, că toţi vor să ne strice unitatea neamului, a credinţei şi a Bisericii. Toţi aceştia sînt vrăjmaşii Crucii lui Hristos“.
Iubiților, explicatia este ca Sfintii primesc de la Dumnezeu darul de a asculta în acelasi timp milioane de rugaciuni si de a le da ajutor tuturor celor smeriți, înfrânți, căzuti, neajutorați. Inima înfrântă si smerită Dumnezeu nu o va urgisi – spune psalmistul. Multe Minuni a facut si înca mai face Dumnezeu, dar prezenta moastelor este, pentru cei mai multi, certitudinea ca minunea este posibila. Sfinții sunt modele. Si așa cum spuneam in postarea de ieri, multi vin si marturisesc interventia lui Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou si a celorlalti sfinți cinstiți de ortodoxie, in viata lor, ca un adevarat miracol, atunci când, de cele mai multe ori, nimeni nu le mai dădea nici o șansă de tămăduire, de îndreptare, de revenire la normalitatea crestină si asemeni orbului din Sfânta Evanghelie, merg și mărturisesc minunea, marturisesc cât bine le-a facut lor Dumnezeu, prin sfinții Lui. Iar noi toți ne bucurăm de minunea existenței, de minunea creatiei care sunt darurile Sale.
Noi mergem la locurile sfinte si la sfinti, la biserica, iar prin rugaciunile noastre si prin pelerinaje ne întărim puterile și dorința de a duce o viată plina de credință, asemenea sfinților, exemple minunate pentru noi. Astazi câteva cuvinte despre Sfântul Dimitrie cel Nou, spre care familia crestin ortodoxă se îndreapta in pelerinajul din aceste zile cu bucurie, credință si nadejde.
Sfantului Dimitrie cel Nou. Nascut la inceputul veacului al XIII-lea, intr-o familie de tarani din satul Basarabov, in sudul Dunarii, apartinand in vremea aceea regatului Bulgariei, Sfantul Dimitrie a purtat din frageda pruncie lupte acerbe pentru a dobandi o viata virtuoasa, in post si rugaciune, intr-o zi, pe cand se dusese sa pasca a calcat pe un cuib acoperit de ierburi si a strivit puisorii care se aflau in el. Profund mahnit, s-a hotarat, spre pocainta, sa lase descult timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, fapta considerata de el a fi ca o crima.
Apoi s-a atasat unei comunitati monastice, iar dupa ce a ucenicit cele ale ascultarii, s-a retras in padure unde si-a statornicit adapostul intr-o pestera, aproape de raul Lom, nestiut de oameni si aducand, zi si noapte rugaciunile si lacrimile sale ca ofranda lui Dumnezeu. Cunoscand dinainte ziua mortii sale, s-a intins intre doua lespezi de piatra si si-a dat in pace sufletul lui Dumnezeu.
Au trecut ani multi si lumea uitase de existenta acestui pustnic, pana intr-o zi, cand – la trei veacuri dupa moartea Sfantului – o inundatie a facut ca apele raului sa urce pana la pestera. Curentul a ridicat lespezile de piatra si a purtat cu purtat cu el, ingropat in noroi, trupul ramas nestricat.
Dupa alti o suta de ani, Sfantul ii aparu in vis unei fetite bolnave de duh necurat, poruncindu-i sa ceara parintilor ei s-o duca la malul raului, pentru a-si afla tamaduirea. De cum s-a aflat aceasta vestire, o mare multime de oameni, in frunte cu clericii din episcopie, a insotit familia fetitei pana la locul in care, mai inainte, locuitorii observasera deja o lumina misterioasa si credeau ca este o comoara. S-au pus pe sapat si, de indata, au descoperit trupul Sfantului, intreg si stralucind de harul Duhului Sfant. Fetita se vindeca pe loc. Trupul sfantului fu transportat cu mare cinstire pana in satul Basarabov, unde alte vindecari se petrecura. Atunci, poporul veni din toate partile sa cinsteasca moastele Sfantului.
Domnitorul Ungro-Vlahiei trimise preoti si sfetnici ca sa constate aceasta descoperire minunata si sa-l aduca pe Sfant la Bucuresti, la biserica Curtii domnesti. L-au luat aceia pe Sfant si au purces spre Bucuresti, dar cand au ajuns aproape de Rusi, langa o fantana, boii n-au mai vrut sa mearga cu nici un chip. Vazand aceasta minune, cei trimisi s-au sfatuit si au hotarat sa injuge la car doi junci tineri neinvatati, ca sa vada incotro vrea Sfantul sa mearga. Si asa s-a intors Sfantul la Basarabov in mijlocul satului si a ramas acolo. Trimisii domnitorului s-au intors la Bucuresti si au povestit cele petrecute, dupa care domnitorul trimise alti oameni si puse sa se ridice, pe cheltuiala lui, o biserica in sat. Asezat acolo, Sfantul facu, de-a lungul vremii, multe alte minuni.
Spre sfarsitul razboiului ruso-turc (1774), armata rusa ajunse in preajma satului Basarabov. Generalul Piotr Saltikov porunci ca moastele Sfantului Dimitrie sa fie transportate in Rusia, spre a le pune la adapost de o eventuala profanare de catre turci. Atunci cand cortegiul a ajuns la Bucuresti, un crestin evlavios, Hagi Dimitrie, care era prieten cu generalul, ii ceru acestuia sa lase romanilor moastele sfantului lor compatriot, spre mangaiere dupa toate durerile pricinuite de razboi. Generalul Saltikov fu de acord si a luat numai o mana a Sfantului pe care a trimis-o la Lavra Pecerska de la Kiev. Trupul Sfantului Dimitrie, intampinat cu mare alai, a fost asezat, in zilele Preasfintitului mitropolit Chir Grigorie, in biserica cea mare a mitropoliei de la Bucuresti. De indata se petrecura unele minuni: razboiul inceta, iar ciuma ce bantuia conteni. De atunci, avand in vedere si numeroasele minuni savarsite, el este cinstit ca protector al orasului si al intregii Romanii.
Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu, pe cei slabi si pe cei simpli i-a ales Domnul, ca sa înfrunte pe cei tari ai lumii acesteia, este ceea ce mărturisim pentru tine, cuvioase, că păstor fiind, simplu si sluga între oameni, ai fost fericitul ales ca sa faci parte din ceata sfinților.
Sfintele moaste sunt cinstite cu mare evlavie de romanii credinciosi. De ce? Pentru ca așa au fost învatati, pentru ca se simt moștenitorii ortodoxiei, lăsată lor maștenire de moși și strămosi, pentru ca așa simt, pentru că ele le sunt de ajutor.
Dumnezeu înzestreaza cu un anumit dar, chiar si dupa moarte, persoanele care au o viata spirituala înalta. Dar nu insist in privinta aceasta. Vreau doar sa spun ca exista o relatie stransa intre sufletul sfantului si moastele pe care le venerăm. Este bine sa le cinstim.
Neîndoios ca aceasta sete de veneratie a moastelor tine si de o anumita relatie care se stabileste intre credinciosul care se roaga sfantului si sfantul respectiv. Sunt convins ca fiecare credincios isi da seama ca nu moastele in sine aduc vindecari, sau consolari, ori scapari de necazuri, ci sfantul, prin harul pe care Dumnezeu i l-a dat, poate sa opereze prin acele particele de moaste. Daca exista persoane care cred ca moastele fac bine, nu Dumnezeu Însusi, inseamna ca au cazut intr-un exces, foarte aproape de idolatrie.
Daca sfantul lucreaza prin harul capatat de la Dumnezeu, si nu prin moaste sau prin icoana – numita in popor “facatoare de minuni” -, n-ar fi mai bine sa ne rugam direct sfantului, fara sa mai mergem dinaintea moastelor si icoanelor? Sunt oameni care fac si lucrul asta. In primul rand, conteaza rugaciunea, dar este de folos si contactul cu sfintele moaste sau cu icoanele. Pentru ca omul are nevoie de anumite trepte pentru ridicarea in viata sa spirituala. Relatia cu sfantul se stabileste mai bine asa, în mod personal. Parintele Staniloae se intreba: “Cum se face ca un milion de oameni se roaga unui sfant, iar sfantul le raspunde tuturor?”. Explicatia este ca sfintii primesc de la Dumnezeu darul de a asculta in acelasi timp un milion de rugaciuni, de a face distinctia si de a le da ajutor tuturor. Prezenta moastelor este, insa, pentru cei mai multi, certitudinea ca minunea este posibila. Atata vreme cat vezi trupul neputrezit al unui sfant, inseamna ca acela poate sa te ajute. Am constatat ca, indiferent daca esti credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare. In Occident, vrajitoarele si ghicitoarele sunt la mare cautare. Este o ratacire pentru noi, oamenii, nascocita de diavol, pentru a satisface setea noastra de miracol. Probabil ca si aici, in tara, sunt oameni care merg la moaste, dar si la vrajitoare. Este un amestec neingaduit.
Daca oamenii sunt atasati de moastele sfintilor, de ce majoritatea dau buzna sa se inchine dinaintea moastelor doar la hramuri? E mai mare harul sfantului atunci? Nu, dar noi ne legam de anumite date, de aniversari si comemorari. Oamenii cred ca atunci puterea sfantului creste. Si cred ca au dreptate pana la urma, caci nadejdea si credinta oamenilor e mai mare atunci si sfantul raspunde altfel.
Uneori minunea este facuta nu numai pentru cel vindecat, ci si pentru cei care sunt de fata, îl conosc, stiu cât de neputincios sau cât de bolnav era și atunci își îndreaptă ochii la Dumnezeu și spun: Iisuse Hristoase cred! Apoi, rugaciunea comuna, care se face la o astfel de praznuire, este mai ascultata de Dumnezeu decat cea individuala, pentru ca se creeaza o emulatie spirituala in care sufletul este mai adanc implicat. Si sigur ca raspunsul este pe masura credintei noastre. Oamenii se aduna si se incurajeaza in spirit, fara sa stie, pentru credinta, pentru venerarea moastelor. Important este insa ca oamenii sa nu-si faca idol. Sa nu uite ca dincolo de moaste este Sfantul si, mai ales, este Dumnezeu, care ii da putere sfantului si care face ca minunea sa se realizeze. Se stie ca acolo unde credinta se bazeaza exclusiv pe minuni, nu este credinta tare. Dar de multe ori, printr-o minune, se realizeaza convertiri, unele chiar dramatice.
Ce trebuie sa stie un crestin ortodox despre cinstirea sfintelor moaste si despre inchinarea la icoane? Toate sunt trepte, doar trepte in urcusul catre Dumnezeu. Crestinul nu trebuie sa se limiteze la rugaciunea dinaintea moastelor ori chiar la rugaciunea catre sfantul invocat.Crestinul sa fie constient ca Dumnezeu Insusi lucreaza prin sfinti si raspunde rugaciunilor facute la icoane sau la moaste.
O biserica, adica o cladire, nu o comunitate de credinciosi, este mai buna, mai puternica, mai de folos oamenilor daca adaposteste sfinte moaste? Sfantul lucreaza in sensul acesta: oamenii insisi sunt stimulati sa vina la biserica si sa creada. Dar toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaste. Nu toti sfintii pe care îi venerăm noi devin moaste. Dumnezeu lucreaza prin diverse haruri pe care le pune in anumiti oameni. Moastele sunt numai un fel de manifestare a divinitatii.
Cum realizam ca suntem dinaintea unor moaste? Moastele sunt consacrate de Biserica, asta e garantia. Vindecarile sau intoarcerea la credinta sunt consecinte ale acestui fapt, ca moastele sunt consacrate de Biserica. Dar daca ne aflam in fata ramasitelor pamantesti, neputrezite, binemirositoare si chiar facatoare de minuni ale unui om care inca nu a fost canonizat de Biserica?… Cum se intampla cu trupul unor sfinți, care are toate semnele sfintelor moaste, dar nu sunt încă canonizați. Sunt sfinte moaste sau nu? Sunt moaste daca sunt implinite toate canoanele si fac minuni. Insa constatarea Bisericii este importanta si ea vine prudenta, dupa ce se verifica toate semnele. Nu e rau ca se intampla astfel și nu este rău că oamenii merg la mormintele lor.
Parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda – Neamt, a atras atentia ca tara este plina de sfinte moaste nerecunoscute de Biserica. Si spune Sfintia Sa ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu. Parintele Iustin a aratat ca in gropile comune unde au fost depuse trupurile detinutilor politici morti pentru credinta in Hristos, asa cum este cea din Rapa Robilor de la Aiud, sunt sfinte moaste.
Pentru mulţimea darurilor sale, Biserica Ortodoxă Română la Catedrala Patriarhală din Bucureşti a avut grijă întotdeauna să cinstească pe Cuviosul părintele nostru Dimitrie cu alese slujbe, privegheri, acatiste şi cântări de laudă. Şi aceasta mai ales în ziua de astăzi, 27 octombrie, când se face prăznuirea cea de peste an a Sfântului Dimitrie la Catedrala Patriarhală dinBucureşti şi când vin mii de credincioşi din toate colţurile ţării, la cinstitele lui moaşte, ca să se închine şi să le sărute.
Bucură-te astăzi, Ţară Românească, că nu te-a trecut cu vederea Bunul nostru Dumnezeu, în primejdii şi ispite, şi te-a îngrădit cu ajutorul cel nepreţuit al rugăciunilor multor sfinţi, cuvioşi şi mucenici.
Bucură-te astăzi, Ţară Românească, că te-a binecuvântat Dumnezeu cu câmpii roditoare, cu munţi împodobiţi, cu păduri şi izvoare, cu fii binecredincioşi şi milostivi, cu biserici aşa de frumoase şi cu sfinte moaşte de mare preţ. Bucură-te astăzi, Ţară Românească, şi te îmbracă în haină de aleasă sărbătoare, căci astăzi a sosit prăznuirea cea de peste an a preacuviosului părintelui nostru Dimitrie, ocrotitorul poporului nostru binecredincios.
Sfintele moaşte ale Cuviosului părintelui nostru Dimitrie strălucesc ca un luceafăr şi ca un mărgăritar de mare preţ în sânul Bisericii noastre. Privind spre ele, ne simţim mai întăriţi în credinţă, ne simţim deşteptaţi la o viaţă mai curată, ne simţim îndemnaţi la rugăciune, la smerenie, la post şi singurătate. Dar într-un chip de taină, parcă ne simţim îndemnaţi spre o viaţă de smerenie în Iisus Hristos, de umilinţă şi înfrânare pe pământ. Că cine a fost mai sărac decât Cuviosul Dimitrie? Cine a purtat haine mai rupte decât el? Cine a dus o viaţă mai lipsită decât el? Cu trudă se ostenea să pască vitele satului, lovindu-şi picioarele de pietre, răbdând frigul, ploaia şi zăduful soarelui, pentru a-şi dobândi pâinea vieţii. Apoi adăugând la aceasta şi celelalte osteneli duhovniceşti, ca rugăciunea, viaţa curată şi smerenia, aşa a păşit pe calea desăvârşirii creştine. Şi acest fel de nevoinţă l-a continuat Cuviosul Dimitrie cu prisosinţă şi în viaţa pustnicească, ajungând să petreacă ca un înger pământesc.
Fraţilor, să luăm aminte cum trăim. Adevărata bogăţie pentru noi este Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Iar adevărata fericire este a merge pe urmele Lui şi ale sfinţilor Lui. Să iubim deci, sărăcia Domnului ca să dobândim viaţa cea veşnică. Să ne îndestulăm cu cât ne dă El. Să nu ne facem idoli din materie. Să nu ne ostenim numai pentru trup. Să nu ne facem robi ai plăcerilor, ai hainelor, şi banilor, căci toate trec sub soare. Să nu căutăm mai mult decât ne trebuie, căci altfel nu mai putem fi numiţi copiii Lui. Iar dacă suntem fii ai Tatălui ceresc, apoi ştie El de ce avem nevoie.
Desigur, avem datoria sfântă să îngrijim de casa şi copiii noştri, să câştigăm cele de nevoie, să muncim cinstit şi să nu aducem în casele noastre ban şi pâine străină, că ne adunăm osândă la Dumnezeu. Apoi să dăm din osteneala noastră şi la săraci şi la cei bolnavi ca să avem plată în cer. Să ne aducem aminte de nevoinţa Sfântului Dimitrie, care a trăit îngereşte pe pământ, în desăvârşită sărăcie, în post, în rugăciune şi cugetare la cele veşnice. Să ne închinăm la moaştele Sfântului Dimitrie ori de câte ori avem prilejul şi să citim acatistul lui că este grabnic ajutător.
Aşadar, să privim mereu la sfârşitul vieţii lui Iisus Hristos, şi la pilda sfinţilor Lui, care s-au nevoit în multe lipsuri. Să ne silim „a le urma credinţa” şi să avem mereu în minte cuvintele Domnului care zice: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatca Lui şi toale celelalte se vor adăuga vouă. Amin. (postat pe f.b de Ioan Monahul)