Hramul Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Dascalu, Ilfov

09.11.2020 10:24

La Multi Ani celor care poartă numele Sfinților Arhangheli! La Multi Ani tuturor in aceasta zi de sarbatoare!

Mai marilor Voievozi ai Oştilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii; cu rugăciunile voastre să ne acoperiţi pe noi, cu acoperământul aripilor slavei voastre celei netrupeşti păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: izbăviţi-ne din nevoi, ca nişte mai mari peste cetele puterilor celor de sus. Tropar

Mai marilor Voievozi ai lui Dumnezeu, slujitorilor Dumnezeieştii Slave, povăţuitorii oamenilor şi Căpeteniile îngerilor, cereţi pentru noi ceea ce este de folos şi mare milă, ca nişte mai mari Voievozi ai celor fără de trup. Codac

Multe frumuseti minunate a raspandit inaintea ochilor nostri darnica dreapta a Celui Preainalt. Campii, lunci, lanuri aurii, impodobite cu flori ca niste pietre scumpe, imbracate cum nu s-a imbra­cat nici Solomon in toata slava lui, codrii desi cu tri­lurile necurmate ale inaripatelor, muntii salbatici cu trecatori si stanci ce par a fi incremenit intr-o ingandurare mareata, marea cea mare, albastra, cu valuri ce fierb si spumega, paraul lin ce susu­ra pasnic si gingas undeva, intr-o vale verde, can­tarea rasunatoare a ciocarliei ce se inalta in zbor, cerul cu miile de ochi ai stelelor, fiece fir de iar­ba al campului, fiece astru de pe cer, toata zidirea este plina de asemenea frumuseti negraite incat, cu adevarat, dupa cum spune unul dintre invata­torii Bisericii, mintea n-ar putea indura, inima n-ar putea incapea daca ne-am naste maturi si constienti si am vedea deodata toate aceste frumuseti. In aceasta lumina devine limpede si imnul extaziat pe care Imparatul-Psalmist l-a scris in cinstea Facatorului acestei splendori: Cat s-au marit lucru­rile Tale, Doamne! Toate cu intelepciune le-ai facut. Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este numele Tau in tot pamantul! Ca s-a inaltat slava Ta mai presus de ceruri (Ps. 103,25; 8,1).

Dar… ce sunt toate aceste frumuseti vazute fata de cele nevazute! Ce sunt aceste frumuseti vazute, daca nu o rasfrangere, daca nu o umbra a celor nevazute cu ochii trupului? Dincolo de acest cer instelat pe care il vedem noi exista, iubitii mei, un alt cer – cerul cerurilor, unde a fost rapit candva marele Apostol al neamuri­lor, unde el a auzit si a vazut ceea ce ochiul n-a vazut, si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-a suit. Şi acest cer e presarat cu stele, insa cu nis­te stele cum noi nici nu putem sa ne inchipuim acum, cu stele ce nu cad niciodata, ce stralucesc pururea, stele de dimineata, potrivit Scripturii, care zice ca temeliile pamantului au fost intarite si piatra lui cea din capul unghiului a fost pusa atunci cand stelele diminetii cantau laolalta (Iov 38, 6-7). Aceste stele de dimineata sunt inge­rii Domnului.

Noua, fiilor taranei, ni s-a deschis cerul, noua, celor intune­cati de pacat, ni se daruiesc prin Tainele Bisericii Ortodoxe ochi duhovnicesti luminati, cu care ii putem vedea pe locuitorii cerului, pe ingerii lui Dumnezeu? De acum, ni s-a fagaduit, veti vedea cerul deschizandu-se si pe ingerii lui Dumnezeu suindu-se si coborandu-se peste Fiul Omului (In 1,51). “Cerul”, striga cu acest prilej un propovaduitor, „fericita locuinta a duhurilor nevazute si vesnica noastra locuinta din viitor, era foarte putin cunoscut inainte vreme. Cat de chinuitoa­re, cat de ucigatoare era pentru noi aceasta nesti­inta! In clipele de necaz, in ceasurile de tangu­ire, unde puteam sa zburam cu sufletul? In cli­pele de moarte, in ceasurile de despartire, unde puteam gasi mangaiere? Şi ce viata ar fi fost cea care trebuia sa se incheie fara putinta de intoar­cere? Mai bine ar fi fost sa nu traim deloc. Şi ce bucurii ar fi fost cele care trebuiau sa piara pen­tru totdeauna? Mai bine ar fi fost sa nu ne bucu­ram deloc. Acum, odata cu venirea pe pamant a Mantuitorului Hristos, aceste ganduri nu pot si nu trebuie sa ne tulbure. Acum avem cerul – taramul bucuriei si mangaierii, unde zburam atat de des, lasand desertaciunile lumii pentru a ne odihni sufletul, pentru a ne impaca inima; acum avem viata vesnica, unde vom trai candva o viata noua, nedespartita de toate cele ce sunt atat de scumpe si de dragi inimii noastre.”

„Sus sa avem inimile! ” Dar… cum sa se inalte acolo omul cazut, de vreme ce pacatul îl trage mereu in jos? „Avandu-mi eu trupul mama, iar tina tata si tarana stramos, prin inrudirea cu acestea, la pamant neincetat caut; ci da-mi, ajutatorul meu, ca fara fri­ca sa ma uit vreodata si in sus la frumusetea cerului” (Canonul Ingerului Pazitor, cantarea a 7-a).

Sărbătoarea din 8 noiembrie, a cinstitelor Puteri cereşti şi a mai-marilor lor, sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil, ne reaminteşte an de an, despre întreit sfânta bunătate al Dumnezeu şi despre iubirea Lui veşnic izvorâtoare care este revărsată atât de minunat în orice făptură şi arătată atât de duios şi măreţ în sfînta pronie.Sufletul omenesc nu se împlinește în lucruri şi în obiecte finite, nici chiar in persoane mărginite, iar lumea efemeră nu-l va mulţumi niciodată deplin. El va căuta mereu o Persoana ideală, căreia să i se dăruiască deplin, cu care să trăiască într-o comuniune de iubire, o viaţă adevărată, netrecătoare şi pururea fericită. Dacă Persoana (singura) care îl poate împlini, mulţumi, bucura şi veseli pe om făcându-l fericit, este Dumnezeul întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos, lumea ideală după care tânjeşte nu poate fi alta decât lumea cerească a îngerilor.

Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. (Luca 10, 18-19). “Doamne, si demonii ni se supun in numele Tau“ au zis ucenicii. Iisus le-a spuc ca  li s-au supus demonii pentru ca puterea acestora era limitata si pentru ca ei ii scoteau din oameni in numele Domnului, Cel care ii vazuse atuncea cand cazusera din Ceruri. Cu adevarat marea bucurie insa, nu era sa fie biruitori asupra demonilor, ci sa aiba parte de vesnicia Imparatiei cerurilor. Si le-a spus in continuare: “Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri“ (Lc 10, 20).

A  amintit Domnul in cuvantul Sau de caderea demonilor, cand Arhanghelul Mihail, primul din aceasta pereche, a avut un rol foarte important, si de aceea au oranduit Sfintii Parinti sa se citeasca Evanghelia pe care am auzit-o. Atunci cand Mantuitorul a spus ca “am vazut pe Satana ca un fulger cazand din cer“, este vorba de acea prima mare cadere din istoria creatiei, care a fost cadera unei pariti a ingerilor, devenind demoni. Din cauza trufiei, acestia nu au vrut sa ramana in starea lor si s-au razvratit, iar intaiul dintre ingeri, Lucifer, a voit chiar sa ia locul lui Dumnezeu, sa se faca stapan peste o lume pe care nu o crease, pe care nu o cunostea cu adevarat, si pe care nu o iubea. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca Mantuitorul compara caderea acestuia cu un fulger pentru a arata bogatia darurilor pe care el le primise, caci era cel dintai dintre ingeri care straluceau precum lumina fulgerului, si pentru a arata cat de iute a cazut, asa cum fulgerul dintr-o data se vede pe cer si dispare. Si indata ce a gandit Lucifer sa ia locul lui Dumnezeu s-a transformat in rautatea care nu mai are intoarcere pe vesnicie. Si a fost urmat de altii, caci cugetul lui cel stricat se transmitea fara sa fie impiedicat de ceva material, intre aceste minti inteligibile care sunt ingerii si nematerialnice. Atunci insa Arhanghelul Mihail a strigat:“Sa luam aminte!“ Din clipa aceea a încetat caderea ingerilor, caci au luat aminte la glasul lui si la Dumnezeu.

In istoria omenirii, Arhanghelul Mihail va fi prezent in multe alte momente importante. Traditia ne spune ca el a conlucrat la darea Legii Vechi lui Moise pe muntele Sinai, a stins cuptorul de foc in care au fost aruncati cei trei tineri din Babilon, si l-a pazit acolo pe Daniel care era aruncat in groapa cu lei, tot el a fost trimis sa duca focul si pedeapsa peste cetatile Sodomei si Gomorei, pe Sfantul Apostol Petru el l-a slobozit din temnita si l-a scos, mergand inaintea lui, iar la sfarsitul veacurilor, el impreuna cu ceata Arhanghelilor, va suna trambita care va vesti Judecata de Apoi. Alaturi de el il cinstim astazi in primul rand pe Sfantul Arhanghel Gavriil. Acesta are slujirea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale mantuirii noastre. Cea mai cunoscuta si mai importanta a fost trimiterea la Fecioara Maria, sa-i vesteasca taina intruparii Domnului, la Bunavestire. Apoi, cand Iosif era tulburat si nu stia cele ce se intamplasera, tot Arhanghelul Gavriil a fost trimis sa-i spuna si lui despre marea taina a Fecioarei Maria. El a fost cel dintai care a cantat: “Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” la Nasterea Domnului. Si tot el a fost ingerul imbracat in alb si stralucind ca fulgerul care a spus femeilor mironosite la Mormant: “Nu va spaimantati, cautati pe Iisus Nazarineanul cel Rastignit, a inviat“.

Sfantul Arhanghel Mihail aduce adevarul, legea, dreptatea. Sfantul Arhanghel Gavriil aduce dragostea si smerenia. Slujitor al Legii, il numeste Acatistul, pe Sfantul Arhanghel Mihail, iar in icoana el poarta o sabie de foc in mana, iar Sfantul Arhanghel Gavriil este numit Inger al Darului si poarta in icoane un crin in mana. Unul apara dreptatea si adevarul, celalalt vesteste dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. Si daca-i cinstim asa impreuna, trebuie sa facem si noi, ceea ce ne invata si unul si celalalt, dar tot impreuna, in acelasi timp.

Daca ar fi sa facem o comparatie cu icoana sarbatorii de astazi, icoana ortodoxiei ar arata, asadar ingemanate, pe de-o parte dreapta credinta si marturisirea ei, pe de alta parte smerenia si dragostea. Si aceasta legatura intre adevar si dragoste este foarte importanta si pentru viata noastra de zi cu zi, si pentru mantuire. Omul nu este creat pentru aceasta, pentru a se certa, pentru a se desparti, pentru a se parasi. Daca insa cei care inteleg cauza acestor lucruri, nu vor spune celor din jur: “Sa luam aminte!”, raul va continua si-i va ajunge si pe ei. Si este foarte necesara aceasta luare de pozitie, caci daca adevarul nu se afirma raspicat, mai devreme si mai tarziu, dar cu siguranta, minciuna si raul cuprind suflet dupa suflet, ajungand si la cel care a tacut atunci cand nu trebuia sa taca.

Dumnezeu nu are nevoie de puterea noastra ca sa ne izbaveasca, ci are nevoie doar de increderea noastra in ceea ce ne-a spus, si de urmarea noastra a cuvintelor Lui. De exemplu, cand Mantuitorul a spus: “Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor“, trebuie sa intelegem ca acestea nu se refera numai la lumea intreaga in general, ci se refera si la fiecare dintre noi. Cat avem suflare de viata este cu noi, in bucurie, in necazuri, in ispite, in incercari, in reusite, este cu noi. Cand Arhanghelul Mihail a strigat: “Sa luam aminte!“, el nu era cel mai mare dintre ingeri, am spus ca Lucifer, care cazuse primul era cel mai apropiat de Dumnezeu. Arhanghelul Mihail a putut opri caderea pentru ca a folosit aceasta stavila a adevarului. Nu a fost puterea lui la mijloc, cea care i-a oprit pe ingeri din cadere, ci a fost vointa lui de a recunoaste adevarul si a-l marturisi, si odata marturisit, ceilalti au primit si ei. Arhanghelul Gavriil nu s-a facut mijlocitor al Buneivestiri, pentru ca era plin de har, ci pentru a se impartasi el de harul Maicii Domnului, caci Maica Domnului este “cea mai cinstita decat heruvimii, si mai marita, fara de asemanare decat serafimii“.

Oodata cu imputinarea credintei si pierderea ei pana la urma, legatura cu Dumnezeu se imputineaza si, subtiindu-se aceasta relatie cu Dumnezeu, se raceste dragostea si se stinge smerenia, caci acestea nu izvorasc de altundeva, si nu sunt intretinute decat de harul dumnezeiesc. Si asa se intampla, ca multi intelepti si priceputi, cum spune Mantuitorul, sa sufere de aceasta lipsa de smerenie si de dragoste, iar aceasta suferinta li se face cumplita lor si se simt cumva atat de indurerati, incat nu pot altceva sa faca decat sa le produca si altora suferinta. În fata unor astfel de caderi, care sunt foarte, foarte raspandite, nu este crestineste sa stam nepasatori. La masura noastra, asa mica si neputincioasa, cum poate credem ca este – si este – trebuie insa sa fim fermi in a ne spune si noua, si celor de langa noi aceste adevaruri esentiale, o viata in Dumnezeu este singura viata implinita. Numai o astfel de viata aduce bucurie sufletului si aduce mantuirea. Sa nu uitam ca exista eroi duhovnicesti, ca ei nu sunt numai din alte vremuri, din Vietile Sfintilor, acelea care sunt in carti, si ca acesti eroi duhovnicesti exista si astazi, si nu sunt altii decat crestinii care incearca sa implineasca atat cat pot, dar fara a conteni, poruncile lui Dumnezeu. Asadar, nu suntem singuri. Fiecare om, mai ales cei ce sunt botezati si mirunsi in Biserica ortodoxa, isi are ingerul sau pazitor. Dar Dumnezeu nu este nedrept. Oare, oamenii care nu cunosc Biserica si nu s-au botezat, dar care fac fapte bune dupa constiinta, acestia oare nu au si ei ingeri?

Dupa Sfantul Simeon Noul Teolog: “Razboiul este permanent, si totdeauna este nevoie ca ostasii lui Hristos sa aiba armele asupra lor. Nu este noapte sau zi, nici macar o clipa, in care acest razboi sa inceteze, ci si mancand, si band, si dormind si orice lucrand, in toiul luptei suntem“. Pe parcursul lui nu exista timp de odihna. Atunci cand vrajmasul nu lupta la vedere, lucreaza fara zgomot si cu viclenie. Diavolii in razboiul acesta sunt necrutatori. “Sunt indrazneti si foarte nerusinati“, dupa cum spune Marele Antonie. Nu se dau inapoi de la nimic, nu se rusineaza, nu le pare rau. Sunt indrazneti la toate si nu se infricoseaza de nimeni. Asta inseamna ca se arunca in lupta cu o furie nestapanita si uzeaza fara scrupule de uriasa forta de care dispun, risipind-o. Trupele diavolului, adica ostasii afierositi lui, sunt multimea duhurilor necurate care asculta de poruncile lui si le savarsesc fara abatere.

Eusebiu scrie ca “armele diavolului sunt demonii, stapanitorii intregului pamant, care impreuna lucreaza cu acela la tiranizarea oamenilor“. Diavolul are voie sa ne atace, dar nu ne poate birui cata vreme nu-i ingaduim noi aceasta. Se vorbeste despre acest lucru si intr-un text foarte vechi al Bisericii noastre, numit Pastorul din Herma, unde ni se spune ca “diavolul poate lupta impotriva omului, dar nu-l poate birui in lupta” (48, 2). Asta inseamna ca ne putem face biruitori in lupta contra lui. In alta parte Sfantul Apostol Pavel ne incredinteaza ca Dumnezeu “nu va ingadui ca sa fiti ispititi mat mult decat puteti, ci, odata cu ispita, va aduce si scaparea din ea, ca sa puteti rabda” (I Cor. 10, 13). Niciodata Dumnezeu nu va ingadui diavolului sa ne incerce cu o putere mai mare decat propriile noastre puteri.

Caci, daca s-ar intampla aceasta, lupta ar fi inegala, iar Dumnezeu, nedrept. Caci, daca diavolul ar fi mat puternic decat noi, atunci orice lupta ar fi de prisos si rezultatui ei, de mai inainte cunoscut: acela ar fi biruitorul si noi cei biruiti. Dar nu, “daca cineva nu se face rob de bunavoie diavolului, diavolul nu are stapanire asupra lui” (Clementine, Omilia 9). Si acest lucru este mangaietor si incurajator pentru noi toti. Dupa cum eroii capata rasplata in lupte si dobandesc decoratii pentru vitejia lor, tot astfel razboiul duhovnicesc prilejuieste luptatorilor sai sansa incununarii. 

Sfantul Ioan Scararul adevereste aceasta cand scrie ca “inmultindu-se razboaiele, se inmultesc si cununile. Cel ce nu se bate in razboi, niciodata nu va fi incununat” Astfel, de multe ori se intampla ca diavolul, fara sa vrea, ne face mai atenti, mai silitori. Razboiul lui ne intareste in calea virtutii si ne oteleste vointa. Sfintitul Gura de Aur, intarind posibilitatea acestei consecinte, spune ca “voi numai sa vreti si multe bucurii veti culege de la el [de la diavol], chiar nevrand el. Incercand cruzimea si repetatele lui viclesuguri, precum si neintreruptele sale uneltiri, vom lepada somnul cel lung, vom fi mai cumpatati, amintindu-ne pururea de Domnul“. Iata acest lucru rostit de Sfantuli Ioan Gura de Aur: “Cand vicleanul ne infricoseaza si ne tulbura, atunci ne facem intelepti, atunci ne cunoastem pe noi insine, atunci cu multa graba alergam la Dumnezeu“

Ne spun oamenii sfinti care vad cele ale Duhului, cele nevazute, pentru ca noi, cei mai multi, vedem doar lucrurile vazute si, cateodata, si pentru acestea avem nevoie de ochelari… Sunt si oameni ai lui Dumnezeu care si-au curatat ochii sufletului prin post, priveghere, rugaciune si lacrimi de pocainta, si mai ales prin impartasire deasa cu Sfintele Taine, cu Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos – acestora li se deschid ochii duhovnicesti. Si cele ce noua ni se par imposibile, paradoxale, reprezinta lucruri obisnuite, de zi cu zi pentru oamenii induhovniciti. Si acestia vad si Tainele care au loc in cadrul Liturghiei dar si taina vietii noastre, a fiecarui om. Pentru ca fiecare om este o mare taina, creatia Tainicei Dumnezeiri Treimice. De ce subliniez mereu cuvantul “taina”? Pentru ca sunt lucruri pe care ratiunea noastra nu le poate explica. Acestea apartin de lumea tainelor. Numai simtirile noastre sufletesti se pot deschide acestor taine, in functie de starea duhovniceasca a fiecaruia, si sa inteleaga ce se petrece in viata fiecaruia om si mai ales in viata Bisericii.

Asadar, oamenii lui Dumnezeu vad ingerii, si pe aceia care sunt daruiti de Domnul chiar si semenilor nostri ne-crestini care au o inima buna. Vreti sa puteti trece cat mai bine prin evenimentele care deja au inceput si care se vor agrava mult in anii ce vin? Sa inmultim rugaciunea, sa tinem posturile Bisericii! In curand va incepe un post usor, de 40 de zile, de pe 15 noiembrie, pana de Craciun. Sa il tinem! … Cat puteti, sa iubiti Sfanta Liturghie, rugaciunea si postul si nu se va apropia de voi duhul cel rau si Arhanghelul Mihail se va odihni in voi si se va bucura si ingerul vostru pazitor.Trăim în comuniunea sfântă a Bisericii, o viaţă împreună cu Hristos, ne adăpăm şi ne hrănim din lumina şi din puterea harului Său, lucrător în sfintele Taine, lucrător în rugăciune şi fapte bune, dar şi în comuniunea sfântă cu semenii noştri. Exemple avem viaţa şi trăirea sfinţilor şi a îngerilor.

Sfântului Dionisie Areopagitul descrie aşezarea într-o anumită ierarhie a puterilor cereşti, după calităţile lor, după gradul de apropiere de Dumnezeu. Mai ştim că ele au fost create de către Dumnezeu prin gândire, înainte de creaţia lumii materiale zidite prin cuvant. Aşa cum sunt descrise ele par un mănunchi de virtuţi, după cum darurile Duhului Sfânt sunt descrise de Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Galateni (Gal. 5, 22). Create de către Dumnezeu, prin gândire, înaintea lumii materiale, zidită prin cuvânt, puterile cereşti par anume a aminti lumii pământeşti şi oamenilor locuitori în ea, despre starea duhovnicească şi armonia în care sunt chemaţi să trăiască.

Aşezând faţă-n faţă cele nouă cete ale cereştilor îngeri cu cele nouă daruri ale Duhului Sfânt enumerate de Sfantul Apostol Pavel, prin care viaţa creştinului ar trebui să crească până la desăvârşire întru Iisus Hristos, găsim corespondenţe depline, care pot face din cereştile puteri modele depline, pentru viaţa noastră duhovnicească. Dintre cele nouă cete ale îngerilor, în cea mai mare apropiere de Dumnezeu se află ceata Serafimilor, care reprezintă nepieritoarea şi plină de farmec duhovnicesc virtute a iubirii. Serafim se tâlcuieşte cel ce arde. Despre această categorie de îngeri conform vedeniei proorocului Isaia (Isaia) ştim că au şase aripi şi slăvesc neîncetat pe Dumnezeu cu cântări întreit sfinte. Iubirea lor fierbinte şi dorul lor nesăţios după Persoanele iubite ale Preasfintei Treimi, îi determină să-L slăvească pe Dumnezeu neîncetat. Lucrarea acesta a lor ne arată faptul că rugăciunea izvorăşte din iubire de Dumnezeu şi se menţine prin aceeaşi iubire.

Ce reprezintă cele șase aripi ale Serafimilor? Cu două, se spune, îşi acoperă feţele spre a nu se arde de slava Dumnezeirii. Ce vrea să însemne aceasta? Sfiala dragostei, întru adâncul smereniei! Adică ei nu îndrăznesc să privească faţa Celui iubit cu neruşinare, ci cu ochii plecaţi, cu sfială şi bună cuviinţă. Cu două aripi îşi acoperă picioarele, se spune în continuare, şi aceasta este o lecţie de decenţă şi de bună-cuviinţă, pentru o omenirea comtemporană, care se pare a pierdut în vestimentaţie orice bun-simţ al decenţei. Iar cu două zboară, cântându-I lui Dumnezeu, lăudându-L şi mulţumindu-I neîncetat.

A doua ceată de îngeri din prima triadă, este cea a Heruvimilor cei cu ochi mulţi. Heruvim înseamnă multă știinţă sau revărsare de înţelepciune. Despre Dumnezeu spunem că este ochiul Cel a toate văzător. Vede toate, ştie toate, veghează toate. Heruvimii sunt şi ei numai ochi, adică stăruie într-o necontenită trezvie, plină de înţelegere, prin care pătrund cele mai adânci taine şi descoperiri ale dumnezeirii, apoi cu înţelepciune le împărtăşesc celorlalţi îngeri din ierarhiile mai de jos. Ei simbolizează şi reprezintă virtutea şi marele dar al bucuriei. Al bucuriei cunoştinţei şi al bucuriei împărtăşirii. Mare este bucuria cunoașterii celor bune, a cunoaşterii lui Dumnezeu, a cunoaşterii Legii Lui, a cunoaşterii oamenilor lui Dumnezeu, adică sfinţilor, a învățăturii Bisericii, a cunoaşterii omului, a tainelor lumii şi a universului.

Bucurie este cunoaşterea în orice domeniu al ştiinţei, al filosofiei, al literaturii sau al istoriei şi geografiei, al chimiei, biologiei, astrologiei, fiecare cu cât perseverează şi adânceşte cunoaşterea în domeniul cercetării sale, cu atât se bucură mai mult. Însă bucuria cunoştinţei este desăvârşită, doar atunci când împărtăşeşte şi altora roadele cunoaşterii sale.

Când suntem asaltaţi de ignoranţă, de incultură, de superficialitate şi de vulgaritate, iubirea de cunoaştere sinceră si continuă, după modelul Heruvimilor, ne va duce la cunoaşterea adevărului absolut care este Dumnezeu, şi la cunoaşterea tuturor adevărurilor Sale. Aceasta în detrimentul cunoaşterii oculte, insuflate de tatăl minciunii absolute – Satan, care este şi izvorul tuturor minciunilor, falsităţilor, non-valorilor, absurdităţilor şi monstruozităţilor distrugătoare.

A treia ceată din triada cea mai de sus este cea a sfintelor Tronuri. Această categorie de îngeri sunt cei care Îl odihnesc pe Dumnezeu prin liniştea, pacea, cuminţenia şi mai ales prin ascultarea lor. Un ucenic ascultător îl odihneşte pe părintele său, exemple având destule în Pateric sau Limonariu. Dacă întâi este iubirea aprinsă şi neodihnită în a face fapte bune, gata oricând să se jertfească; apoi cunoaşterea temeinică, profundă, care este mereu izvor de lumină şi bucurie, la fel de bună este şi ascultarea, supunerea nevinovată, care, deşi aparent umbreşte şi anihilează persoana ascultătorului, în realitate însă o dezvoltă înălţând-o la maxim după asemănarea Celui care porunceşte. Pentru noi oamenii ascultarea este cea mai sigură cale de parcurgere, a drumului de la chip la asemănare, lucru verificat în mii de cazuri, cu precădere în viaţa monahală. Ascultarea faţă de o persoană mai îmbunătăţită (sau care îţi porunceşte îmbunătăţirea) duce sigur la îmbunătăţire, la mântuire şi la sfinţenie. Ascultarea de Dumnezeu duce negreşit la sfinţenie, la o mai mare iubire şi la o mai profundă cunoaştere a Acestuia.

Din a doua triadă cei dintâi îngeri sunt ceata Domniilor. Aceştia, în deplină libertate, slujesc necontenit lui Dumnezeu. Nu din teamă de rob, nici din interes sau pentru câştig, ci în mod liber, seniorial, cu mulţumire pentru harul şi cinstea de a-I fi slujitori. Din această categorie sunt îngerii păzitori, meniţi să-i păzească pe conducătorii popoarelor. Ei nu sunt doar păzitorii care îi păzesc pe conducători de uneltire şi uzurpare, ci sunt şi modelul lor. 

Oricare stăpânitor trebuie să fie conştient că a primit stăpânirea şi puterea de la Dumnezeu, că trebuie să o exercite corect, spre slava Lui, spre folosul oamenilor. El nu trebuie să caute nici să se sfiască de unele feţe, comportându-se astfel cu nedreptate şi uitând de puterea ce i s-a încredinţat, nici să fie iubitor de câştig nedrept. Domniile ne învaţă că trebuie să ne mulţumim cu cinstea, deloc mică, de a ni se fi oferit onoarea şi calitatea de conducător. În această situaţie legătura cu îngerul păzitor ar trebui să fie constantă, după exemplul marilor voievozi creştini, spre a fi cu atât mai folositoare.

Cetei Domniilor îi urmează ceata Puterilor, care au stăpânire asupra planetelor, slujind pe Dumnezeu în păstrarea armoniei cosmosului şi universului, şi tot ei dăruiesc oamenilor darul profeţiei. Tot din această triadă face parte şi ceata Stăpâniilor, adică îngerii care au putere asupra lui Satan şi asupra duhurilor lui necurate, limitând sau curmând lucrarea lor, după porunca şi voia lui Dumnezeu

Din triada cea mai de jos fac parte Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii. Din ceata Începătoriilor, Dumnezeu a rânduit să fie numiţi Îngerii păzitori ai fiecărei Ţări, ai fiecărui ţinut, sat sau oraş, ai fiecărei biserici şi păstor al ei, arătând astfel marea Sa purtare de grijă faţă de neamul omenesc.

Arhanghelii sunt în număr de şapte: Mihail, al cărui nume se tâlcuieşte puterea lui Dumnezeu, este căpetenia tuturor puterilor cereşti, pentru că el a oprit căderea îngerilor, care urmau răzvrătitului Lucifer. El este cel care a ocrotit poporul ales în pustie la ieşirea din Egipt, care a ocrotit pe marele prooroc Moise şi a pedepsit pe cei ce se împotriveau Legii lui. A păzit pe Daniil în groapa cu lei, a pedepsit cetăţile Sodoma şi Gomora, a făcut minuni şi în Legea harului, precum cea din Colose şi la Mânăstirea Dochiaru din Sfântul Munte Athos. La sfârşitul acestei lumi el va suna din trâmbiţă (I Tes. 4, 16), anunţând pentru toate neamurile Înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu.

Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri, care a vestit proorocului Zaharia naşterea Înaintemergătorului şi a sfintei Fecioare Maria, naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. El este păzitorul fecioarelor, cel care duce la Dumnezeu rugăciunile fierbinţi şi descoperă pentru oameni tainele Acestuia, care ajută la mântuirea lor. Rafail, al treilea arhanghel, este tămăduitorul neputinţelor omenești. Uriil este luminătorul celor întunecaţi. Salatiil rugătorul cel fierbinte petru neamul omenesc. Gudiil este slăvitor de Dumnezeu şi întăritor al celor ce se nevoiesc în fapte bune. Varahiil, ultimul arhanghel, este aducătorul binecuvântării lui Dumnezeu pe pământ. Utima ceată din triada cea mai de jos este cea a Îngerilor. Dintre ei fiecare creştin primim îngerul păzitor la Botez, ei ne insuflă gânduri bune şi ne îndeamnă să facem fapte bune. Ne păzesc de ispitele, cursele şi capcanele întinse de ispititorul Satan.

Arhangelii, Îngerii şi toate Puterile Cereşti sunt într-o neîncetată lucrare de slujire şi slăvire a lui Dumnezeu. În armonie desăvârșită şi continuă bună dispoziţie, ei sunt locuitorii şi slujitorii societăţii cereşti, dar şi ai celei omeneşti. O cunoaştere mai bună (atât cât ne este posibil) a lumii îngerilor şi mai ales a modului lor de viaţă ar fi de mare folos pentru oamenii din toate timpurile. A învăţa şi a cultiva iubirea de Dumnezeu şi de oameni, armonia, înţelepciunea, bucuria, pacea, răbdarea, blândeţea, înfrînarea, curăţia, bunătatea, întrajutorarea, ascultarea, supunerea, respectul, cinstirea, este pentru toţi oamenii o datorie, iar pentru creştini poruncă obligatorie. Îngerii sunt mereu gata să ne înveţe şi să ne ajute în a munci responsabil spre slava lui Dumnezeu şi spre binele oamenilor, în a practica virtuţile şi poruncile evanghelice ca pocăinţa, milostenia, postul, sărăcia duhului-smerenia, credinţa şi mai ales rugăciunea. Conştiinţa că îngerul păzitor este prezent continuu lângă noi, că el nu se mânie atunci când noi ne mâniem, respectă atunci când noi nu respectăm, se roagă atunci când noi nu ne rugăm, priveghează atunci când noi dormim, plânge când noi trăim în nepăsare şi nesimţire şi iubeşte pe duşmanii noştri, atunci când noi nu îi iubim, ne poate trezi din nepăsare sau face mai atenţi.

O simţire constantă a prezenţei sfinţilor îngeri ne va aduce aminte că, în viaţa noastră trebuie să fie mereu vii şi lucrătoare credinţa, fapta bună, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, iubirea frăţească şi iubirea dumnezeiască atotcuprinzătoare (cf. II Petru 1, 5-7), că numai sporindu-le pe acestea putem birui patimile şi păcatele care bântuie această lume şi duhurile rele care nevăzut lucrează în spatele lor. Cultivând pe pământ armonia vituţilor, putem aspira la sfârşitul vieţii, la fericita şi mult dorita părtăşie cu Dumnezeul nostru, în armonioasa lume a îngerilor. Sa ne ridicam la aceasta cale cereasca nu prin puterile noastre, ci luand ca aripi cuvintele lui Dumnezeu, scrierile si marturiile Parintilor si invatatorilor de Dumnezeu inteleptiti ai Biseri­cii, sa le desfasuram in toata largimea si puterea lor, si fara indoiala ca aceste aripi vor ridica sus duhul nostru, care se clatina si cade mereu in jos. Sus – la ingeri – sa avem inimile!

Ingerii… Ce sa fie acestia? Ce fel de fiinte? Oare sunt multi la numar? Ce fac, cum traiesc ei in cer? Vin vreodata pe pamant, la noi?Ce sunt ingerii? La toate popoarele, in toate timpurile, odata cu ideea innascuta de Dumne­zeu a trait intotdeauna ideea de lume ingereas­ca, insotita de anumite conceptii despre aceasta. Şi noi, desi n-am vazut cu ochii trupesti ingeri, putem sa le schitam chipul, putem sa spunem ce fel de fiinte sunt: in sufletul nostru este adanc inradacinat gandul la ei, in gand fiecare si-i inchi­puie intr-un fel. „Inger”…

Cand rostim acest cuvant, sau il auzim rostit de gurile altora, sau cand ne gandim la ingeri, de fiecare data acest nume starneste in noi gandul la ceva neobisnuit de luminos, curat, desavarsit, sfant, minunat de gingas, la ceva spre care sufletul nazuieste fara sa vrea, ceva ce el iubeste, ceva in fata caruia se inchina. Şi tot ce vedem sfant, luminos, curat, preafrumos si desa­varsit pe acest pamant suntem inclinati sa numim „ingeresc”. De pilda, vedem niste copii dragalasi, suntem incantati de privirea lor increzatoare, de zambetul lor naiv, si spunem: „ca niste ingeri”, „ochi ingeresti”, „zambet ingeresc“. Auzim o can­tare armonioasa, miscatoare, voci delicate, ascul­tam cu luare-aminte toate modulatiile si trilurile lor, ba triste si ingandurate, ba marete si triumfa­le, si zicem: „Canta ca ingerii in cer.” Suntem la o familie care traieste in buna intelegere, in dra­goste, in rugaciune, unde toti poarta pecetea linis­tii si blandetii unei paci neobisnuite, unde sufle­tul se odihneste fara sa vrea, si zicem: „Traiesc ca ingerii.” Ne uimeste ochii o frumusete neobisnu­ita, iarasi zicem: „Frumusete ingereasca.”

Şi daca vom fi rugati, daca vom fi insarcinati sa desenam un inger si daca ne pricepem sa desenam, cum il vom desena? Neaparat ca pe un tanar preafru­mos, in haine albe ca zapada, cu fata luminoasa si limpede, cu privire curata, cu aripi albe – pe scurt, ne vom stradui sa zugravim ceva atragator, delicat, strain de cele pamantesti si de orice pati­ma grosolana a simturilor; si cu cat vom reda mai bine caracterul acesta nepamantesc, eteric, usor, duhovnicesc, netrupesc, ceresc, cu atat va fi mai desavarsit desenul, cu atat va atrage mai mult pri­virile, cu atat le va aminti mai limpede privitori­lor de un locuitor al cerului. Asadar, iata ce sunt ingerii, iata ce ne vorbeste despre asta, in primul rand, simtul nostru launtric, sensibilitatea noastra duhovniceasca, experienta noastra launtrica! Cu numele de inger asociem tot ce este mai scump, sfant, atragator, curat, desavarsit, prea-frumos si nepamantesc. Ingerul se infatiseaza privirii noastre launtrice ca o fiinta care nu e din aceasta lume, ca o fiinta duhovniceasca, libera de orice grosolanie si senzualitate – pe scurt, ca o fiinta cereasca. Şi ceea ce simtul nostru launtric ne spune despre ingeri poate nu prea limpede, poate tulbure, cuvantul lui Dumnezeu ne desco­pera cu o deosebita limpezime si evidenta. Cuvantul lui Dumnezeu este veste din cer si despre cele ceresti. Cu cat il citim mai des si mai in adancime, cu atat se apropie de noi si lumea cereasca, inge­reasca, si cu atat mai palpabil incepem sa o sim­tim cu inima noastra, cu atat mai deslusit ajung la auzul nostru launtric cantarile ei de biruinta. In apa curata se rasfrang soarele si cerul instelat: in cuvantul lui Dumnezeu – acest izvor al apei vietii – se rasfrange cerul duhovnicesc: lumea ingereasca; in cuvantul lui Dumnezeu ii vedem pe ingeri ca si cum ar sta inaintea noastra.

Din firea lor, ne invata cuvantul lui Dumnezeu, ingerii sunt duhuri. Ingerii, oare, nu sunt toti duhuri slujitoare, trimise ca sa slujeasca pentru cei ce vor fi mostenitorii mantuirii? (Evr. 1,14). „Doresti sa stii”, zice Fericitul Augustin, „numele firii ingeresti? Numele ei este cel de duh. Vrei sa stii rostul ei? Este cel de inger. Prin firea sa este duh, iar prin lucrarea sa – inger.” Ingerii sunt insa duhuri care nu sunt legate, ca duhul nostru, de trup, care se lupta impotriva duhului, care il robeste cu legea pacatului, care il stramtoreaza si-i curma zborul catre cer, care il trage tot timpul catre pamant. Ingerii sunt liberi de orice materialitate grosolana si sunt straini de legile acesteia. Nu ii roade foamea, nu ii chinuie setea. Ca atare, le este necunoscuta si toata osteneala noastra staruitoare de dobandire a painii de zi cu zi.

Blestemat va fi pamantul pentru tine… spini si palamida iti va rodi el… intru sudoarea fetei tale vei manca painea ta (Fac. 3, 17-19). Aceasta osan­da groaznica a dreptei judecati dumnezeiesti a fost rostita numai asupra omului cazut, pe cand ingerii au ramas credinciosi pana la capat Faca­torului lor. Spini si palamida nu cresc in cer, sudoarea nu acopera fata ingerilor. Acestia nu seamana, nu secera, nu aduna in hambare, nu ii usuca grija zilei de maine; lupta noastra pen­tru paine, pentru existenta, certurile, dezbina­rile, razboaiele, mania, ura, invidia care au loc intre noi din aceasta pricina sunt necunoscute duhurilor netrupesti. Ce-i drept, ele simt foa­me si sete, insa nu foamea noastra dureroasa, nu setea noastra chinuitoare. Foamea lor este nevoia neincetata de a se satura cu dulceata contemplarii frumusetii dumnezeiesti, dulcea­ta cunoasterii intelepciunii vesnice, saturarii cu singura Paine Vie.

Iar inima noastra, este intocmita in asa fel incat poate sa recepteze, sa simta, sa pre­guste inca de pe pamant viata ingereasca. Ştiti ca ingerii nu sunt afectati de timp si de tot ce este legat de timp – ofilire, imbatranire, moarte – tocmai fiindca traiesc in Dumnezeu. Şi omul, cand traieste in Dumnezeu, intrand prin rugaciune in impartasire cat se poate de stransa cu El, inceteaza sa mai tina seama de timp, adeseori ii trece hotarul si se apropie de pragul vesniciei. Vremea devine pentru el nebagata de seama. Trec mul­te ore, dar lui i se pare ca de-abia au trecut cate­va minute, asa de dulce e sa vorbesti cu Dumnezeu! „Dumnezeu”, zice Sfantul Ioan Damaschin, „cuprinde in Sine Insusi fiintarea deplina, ca pe o mare nemarginita si nesfarsita” – si pen­tru cel care intra in aceasta mare, care se cufunda in necercetatele ei adancuri, pier minutele, orele, piere cu totul timpul si ramane doar vesnicia, iar in vesnicie Vesnicul Dumnezeu, pastorii din Bethleem au vazut in sfan­ta noapte a Nasterii Domnului multime de oaste cereasca, ce canta: Slava intru cei de sus lui Dum­nezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire (Lc. 1, 14). Atunci cand Domnul Iisus Hristos a fost prins in Gradina Ghetsimani si Apostolul Petru, in apararea Invatatorului sau, a tras sabia, lovindu-l pe slujitorul arhiereului, Domnul i-a zis: Intoarce sabia la locul ei… Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? (Mt. 26, 52).

Legiuni de ingeri… multime de oaste… Mii de mii si miriade de miriade… Vedeti cum ii numa­ra pe ingeri cuvantul lui Dumnezeu? Prin toate acestea el vrea sa ne spuna: lumea ingereasca e necuprinsa. Iata de ce in cuvantul lui Dumne­zeu ingerii sunt comparati cu stelele (v. Iov 38, 7). Poti sa admiri stelele, poti, uitandu-te la ele, sa dai slava Facatorului, insa nu le poti numara. Asa e si cu ingerii: te poti ruga lor, ii poti canta, insa nu poti sa spui cati sunt. La Sfantul Chirii al Ierusalimului gasim niste ganduri remarcabile despre necuprinderea lumii ingeresti. „Inchipuie-ti”, spune el, „cat de numeros e poporul impa­ratiei romane; inchipuie-ti cat de numerosi sunt barbarii, cei care sunt acum si cei care au pierit in ultima suta de ani; inchipuie-ti cati oameni au fost ingropati in ultima mie de ani; inchipuie-ti toti oamenii, incepand de la Adam si pana in ziua de astazi: mare este multimea lor, dar este totusi mica fata de cea a ingerilor, care este mai numeroasa. Ei sunt nouazeci si noua de oi, iar neamul omenesc este doar o oaie; dupa largimea locului trebuie judecat si cu privire la multimea locuitorilor. Pamantul locuit de noi este ca un punct ce se afla in mijlocul cerului. Ca atare, locuitorii ceru­lui, care il inconjoara, sunt cu atat mai multi cu cat este mai mare intinderea lui decat a paman­tului, iar in cerurile cerurilor se afla intr-un numar necuprins de mintea noastra; mii de mii ii slujeau si miriade de miriade stateau inaintea Lui (Dan. 7, 10) – nu fiindca acesta ar fi fost numa­rul ingerilor, ci fiindca prorocul nu se pricepea sa numeasca un numar mai mare.” Asa de mare, de necuprinsa, este lumea ingerilor! Şi ce ordine, ce armonie minunata domnesc in lumea inge­reasca, cu toata necuprinderea ei!

Auzind de dragostea dintre ingeri, sa nu cautati in mijlocul lor egalitatea sau libertatea neinfranata care sunt propovaduite adeseori la noi ca ideal, ca pisc al desavarsirii. Nu, la ei nu veti gasi asa ceva. „Şi acolo”, observa un ierarh, „unii sunt capetenii si intai-statatori, iar altii se supun si urmeaza aces­tora. Egalitate deplina se afla numai intre Persoanele Sfintei Treimi: Dumnezeu-Tatal, Dumnezeu-Fiul si Dumnezeu-Sfantul Duh.” „Dar de ce”, vor spune unii, „exista deose­bire de treapta chiar si intre locuitorii cerului? Oare in cer nu se poate fara ranguri si trepte? Şi aceste ranguri si trepte nu introduc oare in via­ta ingerilor o anumita dezbinare, o anumita dizarmonie? Şi oare este cu putinta deplina fericire arunci cand ea nu este distribuita in mod egal? Daca in ceruri unii «sunt capetenii si intai-stata­tori, iar altii se supun si urmeaza acestora», nu rezulta si acolo ceea ce se intampla mai mereu la noi, pe pamant? Cei care se supun nu nutresc oare un anumit sentiment de invidie, o anumita nemultumire fata de cei ce conduc? Starea mai inalta a unora si mai joasa a celorlalti nu arun­ca o umbra, chiar daca foarte mica, asupra lumi­noasei vieti ingeresti?”

Toate intrebarile nedu­merite de acest gen ne vin fiindca suntem prea legati de pamant, asa incat si despre cele ceresti gandim adeseori pamanteste, scapand cu totul din vedere cea mai importanta si cea mai mare deosebire dintre cer si pamant: pe pamant este pacat, in cer nu. Or, tocmai in pacat isi au obarsia si din el cresc, ca dintr-o radacina, toate anormalitatile, toate deviatiile de la dreptate si adevar. Asa e si in cazul dat: nu deosebirea de rang si treapta naste in cei deosebiti nemultumire, invi­die, ci pacatul da deosebirii nuanta sa pacatoasa, de desertaciune ce umple deosebirea cu amara­ciunea sa otravita. Deosebirea pamanteasca vine adeseori din vanitate meschina; cu aceasta se hraneste si de aceasta este intretinuta, introdu­cand in superiori simtamintele iubirii de putere, iubirii de cinstiri, nemilostivirii si chiar cruzimii fata de inferiori, iar in inferiori cartirea, lingusi­rea, ploconirea, dorinta de a placea oamenilor, fatarnicia, slugarnicia. Toate acestea sunt defor­mari aduse de pacat. In cer nu poate exista asa ceva. Rangurile si treptele ingeresti sunt ca nis­te diferite tonuri ale aceleiasi armonii, ca niste diferite culori in unicul tablou al Marelui Pictor. Deosebirile dintre ingeri sunt ca deosebirile din­tre stelele de pe cer, dintre florile bineinmiresmate ale poienelor, dintre glasurile dintr-un cor maiastru – deosebire ce creeaza armonie, mare­tie si frumusete.

Da, adanca, nepatrunsa e taina Dumnezeirii Intreit Ipostatice, si numai Duhul lui Dumnezeu cerceteaza si stie aceste adancuri dumnezeiesti; adanca, nepatrunsa e taina si treimicitatea lumii ingeresti, si nici ingerii n-o inteleg deplin. Cu adevarat, Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale, si nici un cuvant nu este de ajuns pentru a lauda minunile Tale!

Iubiți credincioși, mâine ne pregatim pentru Praznicul Sfinții Arhanghelii  Mihail si Gavriil de la Dascalu din 7 și 8 noiembrie 2020, vom sarbatori Hramul Bisericii alaturi de Parintele Cristian, așa cum am facut-o în 2019. Sunteți învitați toți. Sunteti bineveniți toți. Ne vom bucura de toți și vă îmbrățițam pe toți cei din București, din Ilfov, din Dascălu și pe oricine care poate ajunge în aceste zile. Dacă ne-a fost bine atâția ani să ne bucuram și anul acesta de comuniunea care ne aduce liniște, pace, iubire și lumină în sufletele și viața de fiecare zi, avem o comunitate minunată, suntem o biserică vie, iar cei care ajung aici vor primi dragostea și frațietatea noastră. Sunteti invitați cei de la Sfântul Fanurie, de la Sfânta Ecaterina, va așteptăm și pe voi pe cei din grupurile înființate de mine pe facebook, (Fii Duhovnicesti ai parintelui Cristian, Biserica Arhanghelii Mihail și Gavriil, Sf. Fanurie, etc) cei care mă urmariți zilnic pe paginile mele de Faceebook și paginile online, cei din Grupul Dascalu și cei care urmariți pagina oficială a bisericii (https:// parohiavarastiidesusdascalu.ro) etc.

Cu dragoste, Ioan Monahul