Frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa
Diavolul dispune de arme puternice şi nenumărate şi ne atacă cu mare furie, pentru a ne birui. Dar nu trebuie să ne speriem de atacurile diavolului atâta timp cât ne aflăm aproape de Dumnezeu cel Atotputernic. Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut om “ca să strice lucrările diavolului” şi să izbăvească pe cei pe care “frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa”.
Când Domnul nostru Iisus Hristos a coborât la iad, El a desfiinţat împărăţia iadului şi a eliberat pe cei deţinuţi acolo de diavoli. Prin aceasta Dumnezeu ne-a încredinţat că “mai mare este Cel ce este în voi, decât cel din lume”. Alături de Dumnezeu cel Atotputernic ne facem şi noi puternici. Şi astfel şi noi smeriţii şi neputincioşii avem curajul să ne aruncăm în luptă şi să ne împotrivim vrăjmaşilor diavoli.
,,Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţi”.
Vino, Doamne, Iisuse, vino” şi, izbăveşte-ne”! Şi Hristos ne-a dăruit Crucea Sa, ca un scut împotriva tuturor formelor răului, ca un paratrăsnet spiritual al lumii, pentru că urmându-L zi de zi cu străduinţă, cu răbdare, cu sârguinţă şi umilinţă să ne angajăm în această luptă, de la cei mai mari oameni duhovniceşti, de la sfinţi şi martiri şi până la cei mai umili dintre noi, împotriva vicleniilor de tot felul din viaţa noastră, din jurul nostru, din religie, din familie, din societate, ca să înfruntăm întunericul şi pe stăpânul morţii.
“Tatăl nostru” este Hristos care se roagă împreună cu noi şi este în noi, cei care ne rugăm împreună cu Hristos. O fi adevărat acest lucru chiar şi în partea a doua, unde cerem lucruri atât de omeneşti, cum ar fi iertarea păcatelor? Da, chiar şi în partea a doua, Hristos este cel care se roagă; nu suntem singuri.
Noi ne rugam neîncetat Tatălui ceresc, zicând: “Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean”. Adică cerem Tatălui să nu ne lase în ispite peste puterile noastre şi să ne izbăvească de toate cursele diavolului cele pline de vicleşug. Deci, în orice vreme de ispita trebuie să ne rugăm stăruitor, cu lacrimi, cu post şi cu zdrobirea inimii, să zicem permanent rugăciunea lui Iisus, mai ales în timp de ispită, că numele Domnului ca o sabie scoate din inimile noastre şi taie ispitele vrăjmaşului.
Când suntem învăluiţi de ispite şi patimi să ne smerim din inimă, să ne rugăm şi să postim, pentru că ne socotim cei mai păcătoşi, zicând că pentru păcatele şi mândria noastră suntem ispitiţi, atunci va fugi diavolul de la noi, că cel mai tare este lovit vrăjmaşul, de rugăciunea cu lacrimi, de smerenie şi de post. Alte arme în vreme de ispite sunt: răbdarea ispitelor cu tărie şi vrednicie, spovedania deasă încă de la apariţia gândurilor, Sfânta Împărtăşanie, citirea celor sfinte, ocolirea pricinilor de păcat, înstrăinarea de cele pământeşti, tăcerea şi altele.
Ce-I cerem noi lui Dumnezeu? Să ne ajute, să ne vindece, să ne salveze, să ne scape, să ne miluiască şi să ne mântuiască., Izbăveşte-ne Dumnezeule după mare milă Ta!”. Vrem să fim izbăviţi şi ne rugăm pentru aceasta. Dar trebuie să fim drepţi şi cinstiţi cu noi, Scriptură şi biserica şi creştinismul nu înşală şi nu amăgeşte, alţii sunt cei care mint, ademenesc, ispitesc diavolul şi acoliţii lui.
Dumnezeu izbăveşte în felul lui, cum vrea şi când vrea El. Maica Tereza, o cunoscută misionară le spunea celor din spitale, celor schilodiţi, bolnavi, handicapaţi: fiţi fericiţi înseamnă că Domnul pregăteşte pentru voi alte daruri mult mai mari, aveţi încredere în Dumnezeu.
Dumnezeu are un alt fel de a judeca, ia apărarea celor drepţi şi loveşte pe cei răi în modul Său specific peste puterea de înţelegere a omului, dar dreptatea şi justiţia Lui judecă răsplăteşte şi pedepseşte întotdeauna. Criteriile Lui sunt altele, cei care în ochi noştri sunt răi pentru El pot fi buni, iar cei pe care noi îi vedem buni pot fi nevrednici în faţa Lui. Iar Iisus Hristos ne arată adesea această în pildele Sale.
A trecut pe lângă omul lovit şi aproape omorât de tâlhari, omul care zăcea la marginea şanţului preotul, a trecut levitul, oameni pe care semenii noştrii îi caracterizau ca buni, plini de credinţă, morali, elite ale societăţii, cu statut social deosebit, cu prestanţă, elemente pozitive, exemple de bunătate, care se achită de obligaţiile morale şi sociale corect, plini de milă, oameni care fac numai bine, au trecut şi n-au oprit.
Samarineanul, un păgân, văzut de evrei ca om rău şi fără credinţă, un om înafara binecuvântării lui Dumnezeu, samariteanul neconform cu regulile moralei care se dorea în spiritul şi voia lui Dumnezeu, samariteanul socotit de toţi neascultător de Lege şi Porunci, samariteanul lipsit de conştiinţa civică religioasă, samariteanul nevrednic, străin şi urât de Dumnezeu trecut şi el şi samariteanul s-a oprit, l-a uns, l-a ridicat, l-a tratat, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a plătit pentru întreţinerea lui până la întoarcerea sa.
În raport cu fapta sa, lucru pe care adesea îl putem vedea şi în zilele noastre, păgânii pot avea şi ei credinţă şi creştinism în sânge, pot avea şi ei credinţă în inima lor, pot fi buni, pot avea conştiinţa lucrătoare de fapte bune, pot avea o ţinută morală înaltă. Noi creştinii şi credincioşii ne amăgim ca fariseul că suntem numai noi buni, este adevărat că noi beneficiem de harul lui Dumnezeu dar ce facem cu El? Ne depărtăm şi ne lipsim de acest har fiindcă îl folosim precum preotul şi levitul, sau ca samarineanul, ne apropiem de har prin faptele noastre?
Noi oamenii nu putem da sentinţe pentru noi şi pentru ceilalţi aşa cum a dat fariseul pentru vameş, chiar şi pentru simplu motiv că suntem limitaţi şi nu putem vedea inima omului aşa cum poate Dumnezeu, dar mai ales pentru că suntem creştini şi nu avem dreptul de a judeca. Câţi dintre noi se roagă lui Dumnezeu: Dă-mi Doamne minte şi înţelepciune, că bani şi avere, poziţie socială şi favoruri materiale Îţi cer toţi.
777
Foto pilda invitatilor la cina
4
Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici.
În pilda invitaţilor la cină şi-a invitat Stăpânul prietenii şi apropiaţii, pe cei care se laudă că-L cunosc şi sunt apropiaţii Lui şi ce-au răspuns aceştia? Eu am cumpărat nişte boi şi mă interesează mai mult cum lucrează aceştia decât comuniunea cu Tine şi masa Ta. Eu am puţină treabă cu o proprietate, cu o ţarină, am cumpărat-o şi merg acolo, ştiu că este ziua Domnului, dar afacerile-s afaceri şi pe urmă invitaţia Stăpânului la masă, pentru Domnul mai este vreme, noi doi suntem apropiaţi se mai ivesc şi alte ocazii.
Ştii Stăpâne, astăzi când sunt chemat la masa Ta, la întâlnirea cu tine, la comuniunea cu tine, ştiu pentru tine este sărbătoare dar nu prea pot veni, ştii şi Tu că atunci când este vorba de o femeie ca lumea, ea devine pentru noi treaba cea mai serioasă şi importantă, noi bărbaţii nu rezistăm şi nu ne permitem să amânăm sau să refuzăm o femeie bună, aşa că nu pot onora invitaţia Ta la masă, mai vorbim, ne mai dăm un mesaj, n-au intrat zilele în sac.
Toţi dăm vina pe timp, pe probleme urgente, pe probleme importante, pe lucruri deosebite care nu suferă amânare, ne anesteziem conştiinţa cu falsele noastre preocupări, ne inoculăm scuza ca adevăr suprem şi ne mai cosmetizăm un pic inima cu veşnicul: oricum rămânem credincioşi, creştini, pentru a ne mai infatua puţin, apoi ne vedem de ale noastre, uităm că respectarea zilei Domnului este una din cele zece porunci.
Pentru a ne demonstra făţărnicia şi a ne demonstra că purtăm o mască Iisus continuă cu pilda nunţii Fiului de Împărat. Cei care se cred buni, cu poziţii sociale, oameni de nădejde, oameni credincioşi, cei care cred că la Judecată vor sta de-a dreapta Să găsesc tot felul de pretexte ca să refuze invitaţia. Atunci au fost chemaţi cei care nu se cred vrednici de a fi prietenii Lui.
Împăratul trimite alte slugi să-i anunţe că El a pregătit ospăţul, dar ei s-au dus la treburile lor, ba mai mult i-au prins slugile, le-au batjocorit şi le-au omorât, de aceia Împăratul a nimicit pe ucigaşi şi le-a distrus cetatea dându-i foc.
,,Apoi a zis către slugile sale: Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi”.
Deci ei, invitaţii, cei care din oficiu cred că vor fi aleşi datorită poziţiei lor privilegiate au refuzat şi atunci cine sunt cei chemaţi la masa Stăpânului şi la nunta fiului de Împărat, cei rătăciţi, cei de la periferia societăţii, femei desfrânate, vameşi, tâlhari, cei pe care noi îi socotim răi. Vin cei orbi despre care mulţi credem că nu-l văzuseră pe Dumnezeu.
La nunta Fiului mai vin cei şchiopi care după aprecierea noastră călcaseră pe alături faţă de calea dreaptă, alături de credinţă. Vin cei ologi, cei schilodiţi, cei slabi şi bolnavi de păcat, de fărădelege şi greşeală, cei care rătăcesc pe diferite drumuri strâmbe şi întortochiate, vin şi cei lunatici şi demonizaţi străini de Domnul, dar cu o inimă dornică să-L cunoască şi să stea în apropierea lui Dumnezeu, cu o inimă însetoşată de Dumnezeu, rupţi şi prăfuiţi şi obosiţi de căutările lor neizbutite.
Nu cei chemaţi, ci aceşti paria ai societăţii şi ai umanităţii răspund chemării lui Dumnezeu, dar la masa Stăpânului şi a Fiului Său mai este loc pentru mulţi alţii pe care Duhul Sfânt încearcă să-i ajute să-şi vadă păcatele, să se pocăiască, să se transforme, să se convertească în procesul restaurării prilejuit de sacrificiul Fiului.
Cei chemaţi s-a dovedit a fi trădători şi ucigaşi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc”.
Dumnezeu este Judecător, El judecă cu dreptate, pedepseşte dar El şi izbăveşte când şi cum este mai potrivit. La Dumnezeu au venit cei care nu se cred prietenii Lui, se cred nevrednici de mila Lui, nu sunt mândrii şi îngâmfaţi că sunt favorizaţi de El, cei care stau undeva umili şi retraşi, fără să aibă măcar curajul să-şi ridice ochi spre El. Aceştia nu mai îndrăznesc să-i ceară nici milostenie, nici mântuire, nici un loc în casa şi la masa Lui, ci numai iertare, izbăvirea de păcatele lor, pentru că ei se socotesc răi înaintea Domnului.
,,Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor”.
Indiferent de starea ta socială, de statutul tău, la judecate pentru Împărăţia cerurilor omul se pregăteşte să se prezinte decent, în haină corespunzătoare, mânjită de fărădelegi, pătată de păcate. La botez Iisus Hristos în biserica Să ţi-a dat prin Duhul Sfânt haină curată, strălucitoare, luminoasă, de care trebuia să ai grijă să o întreţii prin creştere duhovnicească, să o cureţi prin spovedanie şi împărtăşanie, să o păstrezi cu râvna rugăciunii, a pocăinţei, a postului, a comuniunii cu Dumnezeu.
Împăratul te întreabă prietene cum te prezinţi în halul ăsta, e prea târziu să te schimbi şi taci, taci pentru că la nunta Fiului Său, Cel ce stă lângă împărat te aşteaptă fie fericitul ospăţ, fie scrâşnirea dinţilor. Fariseii şi saducheii şi leviţi şi conducătorii religioşi n-au venit pentru că le era teamă de judecată şi au preferat să ucidă încercând a se salva.
Ce credea societatea despre ei, cei veniţi la ospăţ? Nişte răi şi nişte păcătoşi. Nu vedeţi sunt săraci, bolnavi, şchiopi, sterpi şi fără urmaşi, pentru că nu sunt credincioşi. Dacă nu sunt credincioşi nu sunt binecuvântaţi de Dumnezeu şi fără binecuvântarea Lui sunt la marginea societăţii. Priviţi la noi cei cu averi, cu statut social, cu funcţii şi demnităţi, cu viaţă îmbelşugată, noi suntem favorizaţi de Dumnezeu pentru că suntem prietenii Lui şi o ducem prosper pentru că El ne-a binecuvântat.
Aşa gândesc mulţi, dar Iisus Hristos nu ne arată acesta din toate învăţăturile sale din toată activitatea sa pământească, din toate faptele sale, el spune de bogat că nu va ajunge în Împărăţia Cerurilor, la fel păţeşte şi bogatul nemilostiv, în schimb Lazăr, nefericitul sărac de la poarta lui ajunge în casa Domnului, Dumnezeu ştie cine este bun şi cine este rău şi are alte criterii de alegere şi judecată comparativ cu omul.
La mântuire, pentru a intra în Împărăţia cerurilor, Dumnezeu nu face părtinire, el a pregătit loc la masă tuturor, şi i-a chemat şi a trimis să fie aduşi de peste tot, dar unii refuză să se mântuiască, refuză vindecarea şi izbăvirea, alţii o fac superficial şi vor fi aruncaţi în întuneric, dar vedem că sunt şi unii care reuşesc aşadar sunt, mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”.
Cei care vin la masa Lui văd veşnicia lui Dumnezeu şi nimicnicia omenească, văd statornicia lui Dumnezeu dar şi pe oamenii care se clatină şovăitor şi mereu schimbător şi înţeleg că la baza judecăţii şi izbăvirii Lui stau mila, îndurarea, smerenia lui Dumnezeu care se apleacă cu deosebită grijă spre cel căzut şi-i alină durerea, şi-i îngrijeşte rănile şi spală picioarele ucenicilor Lui şi mângâie cu dragoste pe fiecare din noi şi ne iartă greşelile şi ne ajută să trecem prin ispită şi ne izbăveşte de cel rău.