Fie mie după cuvântul Tău!

23.08.2019 08:09

Ce ințelepciune, smerenie și dragoste. ,,O, prea frumoasă şi prea dulce fiică! O, crinule, cel ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun neam! Prin tine împărăţia cu preoţia s-au îmbogăţit!" Toate acestea se arată luminos întru Preacurata Fecioară, pentru că ea este floarea ce a răsărit din pomul cel uscat, din pântecele cel neroditor şi sterp şi a înnoit firea noastră cea uscată; floarea cea neveştejită, care înfloreşte pururea prin feciorie, floarea cea cu bun miros care a născut mirosul cel frumos, pe singur Împăratul; floarea care a adus rod pe Hristos Domnul, ceea ce singură a răsărit mărul cel cu bun miros; este sfinţită cu darul Sfântului Duh, cel ce a venit spre dânsa şi a umbrit-o. Şi este mai sfântă decât toţi sfinţii, pentru că a născut pe Cuvântul, cel mai sfânt decât toţi sfinţii. Ea este deosebită de păcătoşii pământeşti, căci nici un păcat în toată viaţa sa n-a cunoscut.

"S-a adus lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune, ca şi cu o haină de aur şi înfrumuseţată cu darul Duhului Sfânt, a cărei slavă este înăuntru. Că precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară, aşa slavă Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pântecelui ei".  "Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfântă a lui Dumnezeu, pe care acel începător de lume, Solomon, a zidit-o, şi în dânsa a pietruit, nu cu aur împodobită, nici cu pietre neînsufleţite, ci, în loc de aur, strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avându-l pe Hristos mărgăritarul cel de mult preţ" ,,Din cea neroditoare rădăcină, mlădiţă de viaţă purtătoare ne-a odrăslit nouă pe Maică Să, Dumnezeul minunilor".

Sfântul Dionisie Areopagitul, văzând-o, voia să o numească Dumnezeu, de nu ar fi ştiut pe Dumnezeu cel născut dintr-însa. Pentru că dumnezeiescul dar de care era plină strălucea din prealuminată faţa ei. Un palat ca acesta înainte şi-a gătit Lui pe pământ, Împăratul cel ceresc frumos cu sufletul şi cu trupul, ca o mireasă împodobită bărbatului său. Dar încă şi desfătat: "Pântecele ei mai desfătat decât cerurile l-au lucrat". Şi au încăput întru dânsa Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu.

Cea desfătată sălăşluire a Cuvântului, Preacurata Fecioară, nu numai lui Dumnezeu Cuvântul, ca unui împărat este desfătată, ci şi nouă, robilor celor ce alergăm către Dumnezeu, Cel ce S-a sălăşluit într-însa. Pe Dumnezeu L-a încăput în pântece, iar pe noi ne înca-pe în a sa milostivire. Vasul cel ales, Sfântul Apostol Pavel, pornindu-se spre milostivire, zicea către iubiţii săi: "Inima noastră s-a lărgit, aveţi loc destul întru noi".

Născând pe Dumnezeu-Cuvantul, Preacurata Fecioara Maria a devenit Maica lui Dumnezeu, însa ea este totodata si Maica intregului neam omenesc si in­deosebi a neamului crestinesc, si mijloceste pentru noi, ca pentru fiii ei. Iar noi trebuie sa o cinstim pe ea dupa vrednicie, ca pe Maica lui Dumnezeu si Maica noastra Cereasca; Domnul i-a numit pe toti cei ce cred in El fra­tii sai (Matei 12,50; Luca 8,21), prin urmare, toti cresti­nii prin harul lui Dumnezeu sunt fiii Maicii Domnului. Iar ea, dragii mei, se ingrijeste de fiii sai si se roaga pentru ei, luand parte cu adevarat la soarta fiecarui crestin inca de la nasterea lui pana in cele din urma zile ale vietii lui.

Odata Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos a fost rapit la cer, unde a vazut multimea sfintilor locuitori ceresti, insa nu a vazut-o pe Maica Domnului. Cand a intrebat: „Unde este, dar, Impara­teasa Cereasca?” – ingerul i-a raspuns ca ea este pe pamant, ii alina pe cei necajiti, ii ajuta pe cei bolnavi si pe toti cei aflati in necazuri si nenorociri.

Maica cea buna a Bunului Imparat, Imparateasa Cereasca a lasat pe pamant ca semn al iubirii ei fata de pamanteni icoanele sale, prin care arata nenuma­ratele mile si revarsa raurile de minuni ale bunatatii sale tuturor celor ce alearga cu credinta si evlavie la ea soptind: Bucura-te, Maica Dumnezeului Celui Preainalt, bucura-te, Ocrotitoare plina de osardie a neamului crestinesc!

Si noi, oare, dragii mei, sa nu o cinstim pe Maica Domnului, cand ea ne iubeste atat de mult?!

Sa o iubim, asadar, si sa o cinstim, caci ii suntem atat de indatorati! Sa alergam mereu la ea in nevoile noastre si ea va implini toate cererile noastre!

Şi într-adevăr, mulţi s-au învrednicit să o vadă pe Maica Domnului binecuvântându-i sau răsplătindu-i cu bani cereşti sau cu laude. De aceea, aşa cum spune şi Sfântul Nicodim Aghioritul, în timpul acestei cântări trebuie să fim cu capul descoperit, ca o dovadă a respectului şi a cinstei adresate Maicii Domnului.

Adesea, monahul Iliodor, Stareț din Mănăstirea Marea Lavră Athos,  care pregătea tămâia atunci când se cântă „Ceea ce eşti mai cinstită”, a văzut o Femeie distinsă îmbrăcată în haine negre şi însoţită de doi îngeri, ce tămâia biserica cu o cădelniţă de aur. Mergea pe la toate strănile monahilor şi îi tămâia.

Evlaviosul monah Iliodor s-a învrednicit să o vadă de multe ori pe Maica Domnului în biserică. Însă atunci când cântăreţii îşi înălţau glasurile voind să-şi arate calităţile şi uitând că o laudă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ea nu se arăta, căci Maicii Domnului nu-i plac artificiile melodice care alungă evlavia şi umilinţa ce se cuvin să fie în sfânta biserică.

Odată el a văzut-o pe Maica Domnului cum îi tămâiază pe monahii care se aflau în biserică la slujbă, dar şi strănile care erau goale şi în care nu se afla nici un monah. Uneori, pe unii monahi care erau în străni nu-i tămâia, ci trecea mai departe. El o urmărea pe Maica Domnului nedumerit, neputându-şi explica ce se întâmplă.

Părintele Iliodor avea darul lacrimilor. Pomenirea morţii, descoperirea păcatelor sale înaintea tuturor oamenilor la înfricoşătoarea Judecată a Domnului, osândirea împreună cu diavolul şi cu demonii lui, toate acestea îl făceau să verse râuri de lacrimi. Aşadar Stareţul Iliodor a început să se roage cu lacrimi Maicii Domnului să-i dezlege nedumerirea. După trei zile de rugăciune fierbinte, ea i-a spus următoarele: „Tămâiez strănile care sunt goale, pentru că ele sunt locurile monahilor care se află la ascultările mănăstirii şi care, deşi lucrează, îşi au mintea la rugăciunea din biserică şi se roagă cu cei care se află aici. Aceştia sunt cei pentru care se roagă preoţii: «pentru cei care din binecuvântate pricini nu sunt aici» şi «pentru cei ce sunt în slujbe». Iar pe unii care sunt prezenţi în biserică nu-i tămâiez, pentru că fie nu se roagă, mintea lor aflându-se în altă parte, fie discută cu aproapele lor.

Să mai ştii că mult mă întristez pentru unii creştini care, deşi merg la slujbele bisericii, nu se roagă, ci stau de vorbă, clevetesc, privesc cum sunt îmbrăcaţi ceilalţi, dacă au haine mai frumoase ca ale lor. Deşi se află într-un loc sfânt, prin ceea ce fac dispreţuiesc credinţa şi îl cinstesc pe diavolul, vrăjmaşul neamului omenesc“. Părintele Iliodor s-a bucurat de ceea ce i-a descoperit Maica Domnului şi i-a mulţumit, vărsând alte râuri de lacrimi.

Cuviosul monah Efrem de la Mănăstirea Grigoriu (Sfântul Munte Athos) a povestit următoarea întâmplare: „Unul din evlavioşii monahi din mănăstire – părintele Efrem, pentru motive necunoscute nouă, dar cunoscute numai lui, nu ne-a descoperit numele monahului – la o priveghere a Sfintei Anastasia Romana, în vremea când psalţii cântau: «Ceea ce eşti mai cinstită…», a văzut-o pe Stăpâna Născătoare de Dumnezeu, exact aşa cum este reprezentată în icoana ei, ca o împărăteasă plină de măreţie, cu coroană de aur pe cap, înconjurată de lumină cerească. Era însoţită de o tânără îmbrăcată în negru, care semăna cu Sfânta Anastasia. Maica Domnului umbla prin biserică şi îi cerceta pe monahi şi le dăruia bani, atât cântăreţilor, cât şi celorlalţi care ascultau slujba şi se rugau în taină. Monahii primeau banii şi se închinau în semn de respect, după care îi sărutau mâna. Pe tot timpul împărţirii banilor, Sfânta Anastasia tămâia”.

Într-una dintre cantarile bise­ricesti se spune: Nu se pricepe nicio limba a te lauda dupa vrednicie, ci se intuneca si mintea cea mai presus de lume sa cante tie, de Dumnezeu Nascatoare. Insa, fiind buna, pri­meste credinta; ca stii ravna noastra cea dumnezeiasca; ca tu crestinilor esti ocrotitoare, pe tine te marim! Si, de fapt, ce lauda putem aduce dupa vrednicie cu buzele noastre slabe si pacatoase Celei mai cinstite decat toate fapturile, mai marite decat ingerii si Arhanghelii, Preabinecuvantatei Fecioare Maria, care s-a in­vrednicit a fi Maica Dumnezeului celui Preainalt – Ocrotitoarea neamului crestinesc? Totusi, pentru a fi crestini vrednici trebuie totdeauna sa o laudam si sa nu fim totodata neascultatori fata de voia lui Dumnezeu,  pe Pricinuitoarea mantuirii noastre, avand in vedere iubirea ei fata de noi.

Preasfanta Fecioara Maria este si se numeste Maica lui Dumnezeu si Maica tuturor crestinilor. Ea este Maica lui Dumnezeu, pentru ca din ea S-a nascut in chip firesc Dumnezeu Cuvantul, Domnul nostru Iisus Hristos, si este Maica tuturor crestinilor datorita harului infierii. Caci, daca Domnul nostru Iisus Hristos i-a numit pe toti cei ce cred in El fratii Sai (Matei 12,49-50; Luca 8,21), si daca El Se afla printre credinciosi ca Cel dintai nascut intre multi frati (Romani 8,29), noi suntem, prin urmare, fiii Nascatoarei de Dumnezeu.

Ca Maica a lui Dumnezeu, dupa vrednicia de mama, ea trebuie sa aiba la Dumnezeu acel har si acea cinste pe care se cuvine a le avea o mama fata de fiul ei; pe de alta parte, ca Maica a crestinilor, in virtutea iu­birii de mama, ea trebuie sa le arate crestinilor aceeasi mila pe care o mama trebuie sa o arate copiilor ei. Insa harul, pe care il are Preasfanta Fecioara de la Dumnezeu, trebuie sa corespunda vredniciei Maicii lui Dumnezeu, iar aceasta vrednicie este nemarginita; prin urmare, si harul pe care ea il primeste este nemarginit. La fel si mila pe care ea o arata crestinilor, trebuie sa corespunda iubirii unei mame fata de copiii ei, iar aceasta iubire este, de asemenea, nemarginita.

Punand fata in fata harul nemarginit pe care il primeste ca Maica a lui Dumnezeu de la Dumnezeu si iubirea si mila nemarginita, pe care ea, ca Maica a crestinilor, le arata acestora, trebuie sa recunoastem ca Preasfanta Fecioara Maria este un adanc nemasurat de puteri si daruri binecuvantate. Si, intr-adevar, Biserica dupa vrednicie o lauda si o preamareste pe Preacurata Fecioara prin multe cantari si laude duhovnicesti, alcatuite in cinstea ei, stiind ca alt ajutor, atat de grabnic si credincios, dupa Dumnezeu, la nimeni nu mai gasim.

Ca Maica a lui Dumnezeu, ea are mai mult decat toti sfintii si toti in­gerii indraznire la Fiul si Dumnezeul ei, iar ca Maica a crestinilor, mai mult decat sfintii si ingerii ne arata noua, fiilor ei, binefaceri. De aceea, Sfanta Biserica, nu­mind-o pe Maica Domnului, Ocrotitoarea si Mijlocitoarea noastra inaintea Fiului ei si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ne porunceste sa alergam in chip deosebit in rugaciune la Preasfanta Fecioara.

Dar, poate va intreba cineva: Pentru ce trebuie sa alergam la mijlocirea ei cand Hristos, Mantuitorul nostru ne-a rascumparat din pacat si primeste El Insusi rugaciunile noastre in chip nemijlocit?

Da, intr-adevar, noi, credinciosii, avem indraznire catre Domnul, dar numai in cazul in care constiinta noastra nu este impovarata de pacate, cand inima noastra nu ne osan­deste (1 Ioan 3, 21).

Dar cine se poate lauda ca are inima curata? Cine nu isi da seama ca nu numai dupa botez, dar si dupa multe spovedanii, foarte adesea L-a maniat si Il manie pe Rascumparatorul sau prin incal­carea poruncilor Lui?

Gresim in fiecare zi, in fiecare ceas si in fiecare clipa; sa spuna aceasta constiinta fie­caruia. Vai noua! Cu cat de multe si felurite pacate s-a intinat viata noastra si se infatiseaza ca un sir ne­intrerupt de faradelegi dintre cele mai grele!  Cata necuratie este in gandurile noastre, cate vorbe rusinoase sunt pe limba noastra! Cata viclenie vede in faptele noastre Fiul lui Dumnezeu! Vede si rabda, pentru ca este indelung-rabdator. Dar, atat timp cat noi, nepriceputii, vom ramane nepocaiti, neindreptati, si vom starui in rautatea noas­tra, prin nerecunostinta noastra Il vom mania pe El si vom starni mania Lui cea dreapta asupra noastra. Si atunci El nu ne va mai rabda, ci fiind gata sa ne pedep­seasca, ne va ameninta cu chinul vesnic si cu durerea, cu moartea trupeasca si cu alte nenorociri.

Sabia Sa o va luci, arcul Sau l-a incordat si l-a pregatit si in el a gatit unelte de moarte (Psalmi 7, 12-13). Unde, dar, vom fugi noi, pacatosii si nenorocitii, de la dreapta manie a Fiului lui Dumnezeu?

Alta scapare nu avem decat sa ne pocaim si sa cadem la picioarele Dumne­zeului nostru, Celui iubitor de oameni. Dar, pentru ca am incalcat poruncile Mantuitorului nostru, ne pier­dem indraznirea catre El, si dupa pacatele noastre nu indraznim sa strigam la Dumnezeu, ci avem nevoie de mijlocire inaintea Lui.Iar aceasta mijlocire o gasim in persoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Noi cerem ocrotirea ei, si ea il indupleca spre noi pe Fiul ei prin mijlocirea ei, ce este mai puternica decat mijlocirea tuturor sfintilor si a tuturor ingerilor, pentru ca ea, ca Maica a lui Dumnezeu, este mai presus decat toti sfintii, ea este mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii. Si, cand Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Il roaga, pentru cineva, pe Fiul ei si Dumnezeu, Domnul nu ii lasa cererea fara raspuns. Cu dragoste mijloceste ea inaintea lui Dumnezeu pentru toti cei ce cred in El, cand ei hotarasc sa renunte la faradelegile lor, si sa fie crestini adevarati si ravnitori.

Cu dragoste, spunem, pentru ca ea este din neamul nostru; ea stie neputintele noastre, ispitele noastre, si cat de greu este sa luptam cu ele fara ajutor de sus. Preasfanta Fecioara ii iubeste pe crestini cu iubire de Maica, si, de aceea este cu neputinta sa nu-i ajute pe cei ce, chiar daca din neputinta gresesc, totusi se caiesc si doresc sa se mantuiasca, in pofida tuturor piedicilor intalnite pe calea mantuirii. Iar aceste piedici le stie oricine a inceput sa traiasca crestineste, cu dorinta de a dobandi fericirea vesnica sau Imparatia Cerurilor, cea gatita dreptilor.

 Insa il purtam mereu cu noi pe vrajmasul vietii crestinesti – trupul, care lupta impotriva duhului si ne trage spre pamant. Iar in afara noastra – avem lumea pacatoasa cu nenuma­ratele ei sminteli si pe cel mai rau potrivnic al mantui­rii noastre – diavolul, care umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita (1 Petru 5, 8). Asupra celor ce se ingrijesc putin de mantuirea lor, putin navaleste si el cu ispitele lui, insa cei ce doresc a dobandi desavarsirea in viata crestineasca, se afla in neincetata lupta cu el, cu cursele lui viclene, care sunt fara de numar. Si unde, dar, sa aflam puteri pentru izbanda in lupta cu piedicile aratate? — In harul lui Dumnezeu si in rugaciunile catre Maica Domnului. Ca de nu ai fi statut Tu inainte rugandu-Te, cine ne-ar fi izbavit pe noi din atatea nevoi?

Dragilor, inaintasii nostri o cinsteau in chip deosebit pe Maica Domnului, si nadejdea lor niciodata nu era acoperita de rusine. Istoria patriei noas­tre marturiseste despre mila deosebita, pe care Maica Domnului a aratat-o fata de ea in zilele cele mai grele ale incercarilor poporului nostrum ortodox . Minunile savar­site de Preasfanta Fecioara sunt atat de multe, incat este cu neputinta a le numara pe toate. Intreaga istorie a neamului nostru, că România este Gradina Maicii Domnului, este plina de marturii despre aceste mile ale Maicii Domnului, care a binevoit in chip de­osebit asupra noastră pentru simplitatea si bunatatea sufleteasca a credinciosului român, pentru taria si curatia dreptslavitoarei lui credinte.

In vietile sfintilor se po­vesteste ca binecredinciosii nostri inaintasi aveau obiceiul de a se incredinta pe ei insisi si pe cei apropiati lor ocrotitorilor sfinti si indeosebi al Nascatoa­rei de Dumnezeu. Imparateasa Cereasca si placutii lui Dumnezeu erau ocrotitori nebiruiti pentru cei ce le erau incredintati.

Un om binecredincios avea ca sotie o femeie blanda si evlavioasa si o fetita de sase ani, pe care, de asemenea, o crescuse in evlavie si in frica lui Dumnezeu. Odata a trebuit sa plece de acasa pentru negot, iar femeia, petrecandu-l, l-a intrebat: „Cui ne vei incredinta pe mine si pe fiica ta?” – „Doamnei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu” – a raspuns barbatul si, luandu-si ramas-bun de la ele, a plecat la drum.

Si, iata, diavolul i-a insuflat slujitorului acestei familii binecredincioase sa ridice mana asupra stapanei sale si, omorand-o, sa fure cele mai pretioase lucruri si sa fuga. Nelegiuitul a luat din bucatarie un cutit si a pornit spre camera ei sa savarseasca aceasta nelegiuita fapta. Insa abia s-a atins de usa ei, ca indata a fost lovit de orbire, si nu se putea misca nici inainte, nici inapoi. Indelung s-a straduit sa intre insa o putere nevazuta il oprea.

Nebunul, necunoscand atotputernicia Proniei lui Dumnezeu, ce poarta grija de toata lumea si, mai ales, de om, voia cu orice pret sa-si duca la indeplinire gandul, ce i-l pusese diavolul in inima!

Si a inceput s-o cheme pe stapana sa, cerandu-i sa vina la el. Nebanuind nimic, stapana, totusi, s-a mirat de rugamintea lui si nu a mers la el, ci i-a poruncit lui insusi sa vina la ea. Atunci el i-a cerut sa  vina fiica ei, la care ea, desi nu stia nimic despre intentia lui, i-a raspuns prin acelasi refuz.

Dupa aceea, nelegiuitul, fara a se cuminti, in deznadejde si rautate din pricina ca nu-si putuse duce la indeplinire gandul sau, s-a lovit pe sine insusi cu cutitul.

Auzind tipatul stapanei, indata s-au adunat vecinii si, gasindu-l pe slujitor inca viu, au aflat ce si cum s-a intamplat. Toti au cunoscut atunci caile, nepatrunse in acest caz, ale Proniei lui Dumnezeu si au dat slava lui Dumnezeu st Ocrotitoarei celor credinciosi, Nascatoarei de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria.

Asadar, cunoscand mila nespusa a Maicii lui Dumnezeu, sa pretuim dragostea ei fata de noi si pe a noastra – fata de ea, sa ne pazim curati de toata faradelegea si pacatul, si cu credinta adanca sa Il cinstim pe Fiul ei, pe Domnul nostru Iisus Hristos, asa cum Il cinsteau binecredinciosii nostri inaintasi. Sa alergam totdeauna la ea, la minunata Ocrotitoare a neamului crestinesc.

De ne va lovi vreo nenorocire sau necaz su­fletesc, degraba sa alergam la rugaciune catre Stapana; de ne chinuiesc pacatele sau patimile, sau ne stapa­nesc obiceiurile rele, sa alergam la Mijlocitoarea man­tuirii noastre.

De ne va lovi amaraciunea, durerea sau boala, sa ne amintim de Preabinecuvantata Fecioara, care a stat la Crucea Fiului sau, sa indreptam catre ea rugaciunile noastre cu suspine si sa fim incredintati ca ea intelege necazurile noastre, ea vede nenorocirea noastra, ea revarsa mila si incalzeste cu iubirea ei de Maica sufletul nostru bolnav, si ne izbaveste de pri­mejdie si de relele imprejurari.

Catre cine voi striga, Sta­pana, la cine voi alerga intru necazul meu, daca nu la tine, Imparateasa Cerurilor! Tu ne ajuta noua, ca intru tine na­dajduim si intru tine ne laudam. Bucura-te, Bucuria noas­tra, ajută-ne pe noi de tot raul!

Multe minuni si mile am vazut de la Domnul si de la Maica Domnului si nu pot sa dau nimic in schimb pentru aceasta iubire.Ce as putea da Preasfintei noastre Stapane pentru ca nu s-a scarbit de mine in pacat, ci m-a cercetat si luminat cu milostivire? N-am vazut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat sa o cunosc din cuvantul ei cel plin de har, si mintea mea se bucura si sufletul meu este atras spre ea cu atata iubire, ca si numai chemarea numelui ei e dulce inimii.

Ah, daca am sti cum iubeste Preasfanta pe toti cei ce pazesc poruncile lui Hristos si cat ii este de mila si se intristeaza pentru cei ce nu se indreapta. Am simtit acest lucru pe mine insumi. Nu mint, spun adevarul inaintea fetei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu Il cunoaste: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioara. N-am vazut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat sa o cunosc pe ea si iubirea ei pentru noi. Daca n-ar fi fost milostivirea ei, as fi pierit de mult, dar ea a vrut sa ma cerceteze si sa ma lumineze sa nu mai pacatuiesc. Ea mi-a spus: “Nu-i frumos pentru Mine sa ma uit la tine sa vad ce faci!” Cuvintele ei erau placute, linistite si blande, si ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci si nu stiu ce i-as putea da in schimb eu, pacatosul, pentru dragostea ei fata de mine, necuratul, si cum voi multumi bunei si milostivei Maici a Domnului.

Cu adevarat, ea este Ocrotitoarea noastra la Dumnezeu si chiar si numai numele ei bucura sufletul. Or, tot cerul si tot pamantul se bucura de iubirea ei. Lucru minunat si neinteles. Ea viaza in ceruri si vede neincetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uita nici pe noi, sarmanii, si acopera cu milostivirea ei tot pamantul si toate noroadele.Si pe aceasta Preacurata Maica a Sa Domnul ne-a dat-o noua. Ea este bucuria si nadejdea noastra. Ea este Maica noastra dupa duh si, ca om, e aproape de noi dupa fire si tot sufletul crestinesc e atras spre ea cu iubire”.

Aţi auzit în condac că se spune despre Maica Domnului că este hrănitoare vieţii noastre. Viaţa noastră, care nu este alta decât viaţa veşnică, decât Hristos, Care este viaţa noastră. Hristos a fost hrănit de Maica Domnului, Hristos Şi-a luat trup prin ea, Hristos prin ea a reușit să împlinească voia Tatălui. Nu a fost vreodată un dar mai mare, un dar mai frumos, mai deplin, desăvârșit, aşa cum a fost acesta pe care întreaga omenire l-a adus lui Dumnezeu. Atunci când lumea părea că se coboară din ce în ce în adâncul răutăţii, iată că omenirea a adus lui Dumnezeu cel mai frumos dar: pe Maica Domnului. Acest dar a fost posibil datorită unui cuvânt pe care Maica Domnului l-a rostit, cuvânt care de atunci încoace şi în vecii vecilor va rămâne piatra de temelie a mântuirii noastre:Fie mie după cuvântul tău! Acest fie a făcut ca Maica Domnului să rămână în vecie cel mai frumos dar pe care l-a putut face omenirea lui Dumnezeu Însuşi. Iar Dumnezeu a întors acest dar oamenilor. Vă aduceţi aminte pe Cruce când Iisus le-a spus Maicii Sale și iubitului Său ucenic, Ioan:Fiule, iată mama ta! Femeie, iată fiul tău!

Atunci Hristos ne-a încredinţat pe noi Maicii Domnului, ne-a încredinţat-o pe ea nouă ca adevărată mamă. Şi pe noi ne-a îndemnat, ne-a dat îndrăznire să ne îndreptăm către ea ca şi către o mamă. Acest fie al Maicii Domnului a făcut să se poată întrupa Fiul lui Dumnezeu în ea, Fiul lui Dumnezeu Care S-a pogorât pe pământ ca să împlinească voia lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu Care a rostit și El: Fie Mie după cuvântul Tău, Tată!Acest fie I-a dat, deci, posibilitatea să Se întrupeze.

Aţi auzit la Apostol citindu-se un fragment din Epistola către Filipeni: Să aveţi în voi simţirea care era în Hristos Iisus, care n-a socotit a fi răpire sau ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a făcut asemenea oamenilor, chip de rob luând și la înfăţişare făcându-Se asemenea lor şi S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Drept aceea Dumnezeu I-a dăruit Lui un nume mai presus decât orice nume, ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor din cer şi al celor de pe pământ. Acest fragment nu se citeşte decât la sărbătorile Maicii Domnului, pentru că ea singură a reuşit să împlinească la modul desăvârşit acest cuvânt. Şi, în felul acesta, ea s-a unit mult mai deplin cu Hristos, mult mai deplin decât se poate uni oricare alt om. Desigur, și prin faptul că a dat trup lui Hristos, dar şi prin ascultarea aceasta.

La fel cum și Hristos a spus: Iar Eu nu sunt singur, ci şi Eu şi Cel Care M-a trimis, pentru că Eu pururea fac cele bine plăcute Lui. Acest cuvânt se potriveşte perfect Maicii Domnului. Şi ne-a încredinţat-o Hristos pe ea, pe cea care este mai presus decât toată zidirea şi văzută şi nevăzută ca să ne fie nouă mamă. Începând din acest moment, cuvântul mamă a încetat să fie un cuvânt obișnuit.

 Începând din acest moment, cuvântul mamă a căpătat valenţe dumnezeieşti, căci într-o familie mama este aceea care-i învaţă pe copii cum să asculte frumos de tată.

Mama este cea care hrăneşte, mama este cea care hrăneşte viaţa inimilor copiilor săi, mama este cea care nu se supără, nu se scârbeşte niciodată de relele copiilor ei, oricât de neastâmpăraţi sau chiar de răi ar fi ei. Mama, care nu se dă înapoi să se jertfească nu o dată, ci iarăşi şi iarăşi până ce fiul ei va putea ajunge acolo unde dorinţa ei îl vede.

Am să vă spun un fragment din viaţa părintelui Gavriil, care povestea cum a învăţat el să se roage Maicii Domnului de la mama sa. Acest părinte Gavriil, când era copil, era extrem de neastâmpărat, nu-şi găsea locul nici chip. Şi mama sa mereu se necăjea. Şi îi spunea:„Copile, fii cuminte, că uite, se supără Maica Domnului…” El tăcea, o asculta, dar cum rămânea singur, iarăşi năzbâtii. Mama lui nu-l certa. Când vedea că nu mai are ce să facă, se punea în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului şi începea să plângă şi zicea: „Maica Domnului, nu ştiu ce să-i mai fac copilului acestuia! Atât e de neastâmpărat! Fă tu ceva cu el, ia-l tu în grija ta, eu nu ştiu ce să-i fac!”

Şi copilul o auzea şi se ducea acolo și o vedea plângând în faţa icoanei şi atunci începea şi el să plângă, se aşeza în genunchi lângă ea şi se ruga şi ei și Maicii Domnului să-l ierte, că n-o să mai fie neastâmpărat în viitor.  Dar iarăşi devenea neastâmpărat şi iarăşi se repeta această istorie. La un moment dat, rămânând singur acasă, urcându-se în pod, s-a tăiat foarte rău la un picior încât curgea sângele şuvoi și el, nu atât de durere cât de spaimă, când s-a gândit ce-o să se supere mama lui când o să vadă că iarăşi a fost neastâmpărat, de atâta spaimă a încremenit sufletul în el și a adormit pe loc. Şi atunci a văzut-o pe Maica Domnului cum a venit blândă la el şi i-a atins piciorul și s-a vindecat.  Când s-a trezit el şi a văzut că este vindecat, nu atât minunea vindecării, cât faptul că Maica Domnului nu l-a certat, l-a făcut să nu mai greşească niciodată Maicii Domnului şi mamei sale.

Iată, deci, ce înseamnă o mamă.  Mama nu ceartă. Mama se mâhneşte, nu pentru că am supărat-o, ci pentru că ne facem noi rău. Şi atunci mama plânge pentru noi. Desigur, ştiţi cuvintele acelei pricesne foarte populare: Nu lăsa, Măicuţă, să pierim pe cale, noi, cei ce suntem fii ai lacrimilor tale.

Cu adevărat, noi suntem fiii lacrimilor Maicii Domnului. Si spun Sfinţii Părinţi că lacrimile Maicii Domnului nu se usucă niciodată. Însă noi prea des înţelegem de aici că asta înseamnă că Maica Domnului este supărată pe noi.

Părintele Arsenie Papacioc spunea că Maica Domnului se supără într-o singură situaţie: când nu îi cerem nimic. Dar a te supăra pe cineva înseamnă a nu-l mai iubi ca înainte. Poate Maica Domnului să facă aşa ceva? Niciodată.Odată am întrebat pe cineva care căzuse destul de grav şi îmi spunea că nu mai are curaj să se ducă la Maica Domnului să se roage.  Şi am zis: „De ce?” „pentru că Maica Domnului este atât de înaltă şi atât de curată şi ea n-a cunoscut niciodată păcatul şi cum pot să mă apropii eu, un ticălos şi un scârbavnic, de cea Preacurată?” Şi atunci m-am gândit aşa: oare trebuie să cazi în păcat ca să-l înţelegi pe păcătos? Nicidecum!

Să nu fie aceasta. Dar de ce plânge atunci Maica Domnului, ea, care n-a cunoscut păcat?

Tocmai, pentru că n-a cunoscut păcat înţelege ce prăpastie mare este între virtute şi păcat. Înţelege cât de mult de îndepărtăm noi de Dumnezeu, ea, care a cunoscut înălţimile.  Nu este nevoie să cunoşti adâncimile păcatului. Este suficient să te ridici la înălţimea virtuţii. Şi Maica Domnului de acolo înţelege cât de rău am căzut noi, fiii ei. Şi atunci noi devenim fiii lacrimilor ei. Şi atunci noi vedem în icoană pe Maica Domnului cum ţine în braţe, cu obrazul lipit de obrazul ei, pe Hristos, Care are trupul nostru. În Hristos suntem fiecare dintre noi cuprinşi, aşa încât, atunci când vedem pe cineva că are o problemă, să ne gândim că în braţele Maicii Domnului este acea persoană. Să-l încredinţăm Maicii Domnului ca unei mamei iubitoare, ca unei mame care nu se supără, ca unei mame care nu plânge de supărare, ci plânge de dragul nostru.

Şi atunci grijă să nu aveţi, căci Maica Domnului, dacă ne-a fost încredinţată de Hristos să ne fie nouă mamă, ne-a fost încredinţată pentru că are cea mai mare putere pentru mântuirea noastră, pentru că ea, făcându-se una cu Hristos, a înţeles ce înseamnă mântuirea.  A înțeles că mântuirea nu este o chestiune juridică; mântuirea depinde de iubire, nu de nişte păcate. Mântuirea depinde de modul în care ştim să răspundem la iubirea lui Dumnezeu. Și nu este făptură în cer și pe pământ mai potrivită să ne arate acest lucru decât Maica Domnului.  De aceea ea este de-a dreapta lui Hristos și va sta acolo în vecii vecilor, pentru că ea slujeşte mai bine ca oricine mântuirii noastre.

Referitor la lacrimile Maicii Domnului, aş mai spune un cuvânt și sper să mă pot face înţeles, pentru că este un cuvânt foarte important pentru mântuirea noastră, pentru felul în care noi ne aşezăm în faţa lui Dumnezeu şi a Maicii Sale.

Hristos, la Cina cea de taină, a rostit aceste cuvinte: Adevărat vă spun vouă că nu voi mai bea din rodul viţei până ce nu-l voi bea înnoit cu voi în Împărăţia Cerurilor. Ce vor să însemne aceste cuvinte?

Spun Sfinţii Părinţi că Hristos, Cel Care va trebui să-I supună lui Dumnezeu-Tatăl toate, încă nu a făcut acest lucru. El încă nu Se poate bucura deplin.  De ce? Pentru că mai suntem noi rămaşi pe pământ, noi și cei care din mila lui Dumnezeu vor veni după noi și care încă nu ne-am terminat drumul către dreapta lui Dumnezeu-Tatăl.

Şi Hristos, fiind în fiecare dintre noi, El, care S-a făcut ascultător până la moarte, totuşi n-a putut să-I supună lui Dumnezeu-Tatăl toate, pentru că eu nu I-am supus lui Dumnezeu toate şi-L oblig pe Hristos, Care este în mine, să meargă pe aceste căi lăturalnice.  Şi atunci Hristos nu va avea linişte până ce nu mă va duce și pe mine la dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Şi El Îi spune lui Dumnezeu-Tatăl: Îngăduie-l, Tată, până ce va ajunge şi acesta de-a dreapta ta. Acest lucru îl face și Maica Domnului: ea plânge văzându-ne că ne îndreptăm încotro nu trebuie şi, plângând, Îi zice lui Dumnezeu:Doamne, mai îngăduie-i!  Mai îngăduie-i și pe fiii acestor lacrimi ale mele să ajungă la Tine!  Şi eu mă pun chezaşă pentru ei că vei auzi şi din gura lor, la fel cum ai auzit și din gura mea, <Fie mie după cuvântul Tău!> Aceasta este adevărata însemnătate a lacrimilor Maicii Domnului.

Și să nu ne lăsăm cuprinşi de o falsă ruşine şi atunci să alergăm la Maica Domnului, căci nu este apă care să cureţe mai bine decât aceste lacrimi ale ei.

Şi nu numai atât, dar bucuria aceea despre care v-am vorbit la început s-o lăsăm să ne cuprindă, pentru că, deşi suntem loviţi zi de zi, ceas de ceas, şi din afară şi din interior, avem probleme şi adevărate și false, și create de alţii şi chiar de noi înşine, totuşi o avem pe Maica Domnului, gata să ne stea alături.

Despre Maica Domnului, dacă citiţi în Sfânta Scriptură, o expresie se foloseşte foarte des: Şi ea tăcea şi punea toate în inima ei. Avem, aşadar, pe cea care ştie să ne păstreze taina. O avem pe cea care ştie şi poate şi vrea să ne mângâie inimile rănite ba de noi, ba de altcineva. Drept aceea, rugăciunea noastră să fie întraripată şi de bucurie şi de nădejde către cea pentru care Dumnezeu a pregătit şi cerul şi pământul“.Amin (postat pe fb de ioan monahul)