Femeile cele de Dumnezeu înțelepțite

14.05.2019 07:08

Femeile cele de Dumnezeu înţelepţite, cu miruri în urma Ta au alergat, şi, bucurându-se s-au închinat Ţie, Dumnezeului celui viu, pe Care, ca pre un mort, cu lacrimi Te căutau; şi Paștile cele de taină, ucenicilor Tăi, Hristoase, bine le-au vestit.

Miresme­le le aduceau întru cinstea cuvenită Dumnezeirii, sau, ca să vorbim mai aproape de adevăr, ca să ungă trupul Tău neînsufleţit, după obiceiul iudeilor, spre a rămâne bine mirositor şi spre a nu începe să miroasă urât, aceste femei, cu încredinţarea că nimic nu e vrednic de Dumnezei­rea lui Iisus, au cumpărat miresme şi s-au pregătit spre a unge trupul mort al Domnului; iar miresmele pentru aceasta le aduceau, pe când lacrimile pentru a-şi arăta iubirea fierbinte pe care o aveau faţă de învăţătorul Iisus, pentru Care fierbinte râuri de lacrimi vărsau spre a stinge cu ele pe cât cu putinţă văpaia din inima lor.

Îşi vărsau lacrimile şi din pricină că nu aflaseră trupul cel dorit al Preadulcelui Iisus; căci dacă L-ar fi aflat, ar fi avut poate parte de o oarecare mân­gâiere pentru întristarea şi dragostea lor. Dar negăsindu-L, plângeau şi setânguiau nemângâiate, neputând în­dura pierderea unui asemenea Dascăl si Binefăcător si Mântuitor; căci ştiau sufletele si inimile cele iubitoare de Dumnezeu cât preţuieşte Dumnezeu şi Iisus şi de aceea, la pierderea Lui, aleargă în sus şi în jos, caută trudnic şi varsă pentru El lacrimi însângerate; că şi David plângea nemângâiat lip­sirea de Dumnezeu; de aceea zicea: „Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea, când mi se zicea mie în toate zilele: «Unde este Dumneze­ul tău?».

Pentru aceea femeile își aduceau ca ofrandă miresmele şi lacrimile; aşa că, auzind de la Hristos Cel înviat, pe Care-L căutau, că le zice: „Bucuraţi-vă“, iar pe înger că le spune: „Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus“, la auzul acestora, zic, şi-au preschimbat lacrimile în bucurie, şi Ţie, Hristoase, Celui pe Care mai îna­inte Te căutaseră ca mort, Ți S-au închinat, bucurându-se, ca unui om viu şi, totodată, Dumnezeu; şi le-au vestit şi Ucenicilor Paștile cel de taină, adică Învierea Ta. Ia aminte, iubite citito­rule, cât de mare folos aduc lacrimi­le; căci acestea le-au făcut pe femeile Mironosiţe să-L vadă pe Hristos Cel Înviat; acestea le-au făcut să vadă pe îngeri; acestea le-au făcut să ajungă ce­le dintâi propovăduitoare ale Învierii şi Evangheliei înaintea celorlalţi Apos­toli şi Evanghelişti ai Domnului[2].

De aceea şi Grigorie Teologul dă fiecărui suflet în parte acelaşi sfat mântuitor de a fi râvnitor şi de a lă­crima, spre a se învrednici de desfă­tarea nematerialnică a celor de care Miroforele s-au învrednicit să le va­dă nemijlocit, grăind astfel:

„Fie că eşti o altă Marie, sau cealaltă Marie sau Salomeea, sau Ioana, varsă dis de dimineaţă lacrimi, ca să fii cea dintâi care vezi piatra ridicată, să întâlneşti îngerii şi chiar pe Iisus Însuşi”. 

Şi Atanasie cel Mare, prăznuind Duminica cea Nouă, spune acestea: „Învi­ind Iisus, înainte de a li Se arăta Uce­nicilor S-a arătat femeilor, iar femei­le au binevestit Apostolilor Învierea lui Hristos; şi aceasta e cât se poate de cuvenit: căci lovitura asupra Evei se întoarce îndărăt asupra diavolu­lui; aşa că de acolo de unde a căpă­tat început boala, vine şi vindecarea; de acolo de unde a început moartea, se arată şi Învierea; femeia este prici­na încălcării, dar şi propovăduitoarea Învierii; aceea care l-a dus oarecând pe Adam la cădere mărturiseşte acum că cel de-al doilea Adam a în­viat.”

Şi Hrisostom a spus: „Vedeţi de câtă cinste s-au învrednicit femei­le mulţumită stăruinţei? Să le imităm sârgul, bărbaţilor, şi să cinstim după putere ziua Învierii, nu purtând mi­resme şi arome materialnice, ci aducând buna mireasmă născută din fap­tele unei vieţuiri preaînalte; şi pre­cum acestea au primit ca răsplată a răbdării învrednicirea de a-L vedea pe Stăpânul după Înviere înaintea tuturor celorlalţi, îmbrăţişându-I pi­cioarele şi închinându-I-se, aşa fieca­re dintre noi, cu voia noastră, nu doar picioarele să I le îmbrăţişăm, ci să-L luăm pe El întreg (adică prin Sfânta Împărtăşanie)”

Dar şi minuna­tul Chirii al Alexandriei, tâlcuind cuvântul acesta al lui Isaia: „Veniţi, fe­mei, de la vederea [mormântului]; acesta este un popor fără de minte“, aşa zice: „Aşadar, odată ce Israil M-a părăsit, voi, ca nişte femei înţelepte, zice (Iisus), aţi venit, foarte grabnic binevestind Învierea Celui Ce a omo­rât moartea. Şi de ce oare nu ucenicii au văzut cei dintâi pe Iisus, Cel Ce a omorât puterea morţii, ci El S-a ară­tat femeilor, dându-le acestora vred­nicia de Apostoli? La acestea vom răs­punde: Cuvântul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut S-a făcut om ca să vindece ceea ce era bolnav si să-l sloboadă pe om de vina sa străveche.

Se cu­venea, aşadar, să li se dăruiască mai întâi femeilor cinstea de a binevesti Învierea; întrucât cea dintâi şi mai străveche femeie, slujind îndemnu­rilor şarpelui, l-a dus pe Adam la în­călcarea poruncii, s-a făcut pricinu­itoare a morţii, se cuvenea, desigur, ca vinovăţiile acestor păcate cumpli­te să fie risipite prin cinstea aposto­latului; căci oare nu zice [Apostolul], «unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul»?”

Ca niste prieteni ai Tai sa fim noi Doamne. Ca mironositele sa Te cautam dis-de-dimineata, simtind ca fara Tine apele intunecate ale vietii lumii acesteia ne inghit si ne ineaca. Sa nu ne lasi, Doamne, sa ajungem ca Iuda cel care nu a voit sa inteleaga! Sa nu fie Doamne, nimeni dintre noi care sa nu vrea sa inteleaga! Care sa asculte de cei intriganti si  vicleni si sa te paraseasca pe Tine, Izvorul vietii, alegandu-l pe oricare alt Baraba (chipul omului “dreptatii” lumesti, patimase si chipul falsificarii ideologice sau politice a credintei) ori alegand argintii puternicilor lumii, in locul Iubirii si Adevarului, la ceas de intunecare si de incercare!

Sa cautam sa vedem cum de ne-am instrainat de Cel iubit? Unde L-am ascuns noi insine de inima noastra, inainte ca cei ce Il urau pe El sa Il rastigneasca? Unde am pierdut harul cel dintai, zdrobirea inimii si dragostea? Unde ne-am risipit, fiecare intru ale sale, ratacind ca oile pierdute? Iar de nu avem in noi amintirea dragostei si a lui Hristos, sa ne cercetam mai adanc, sa vedem de nu cumva ne-am apropiat de El, viclean, ca Iuda…

Sa ne amintim impreuna de dragostea cea dintai si de porunca cea noua lasata noua de Hristos: Sa ne iubim unii pe alții.Sa tinem dragostea.Sa ramanem in Dragostea Lui.

Sa fim ca mironositele, de noapte manecand sufletele noastre spre Cel iubit.

Multe femei care urmau pe Iisus in timpul activitatii Sale publice si care se ingrijeau mai ales de hrana Sa si a ucenicilor, nu L-au parasit nici in rastimpul patimilor, iar unele au stat chiar aproape de crucea Sa. Printre acestea erau Sfanta Fecioara Maria, Maria Magdalena, Maria, sotia lui Cleopa si mana lui Iosif si Iacov, cumnata - sora Maicii Domnului - Salomeea, mama lui Iacov si Ioan fiii lui Zevedei, Ioana sotia lui Huza, administratorul casei lui Irod-Antipa.

Dintre acestea unele stateau mai departe si priveau (Mt 27, 55), mormantul Domnului, adica locul unde L-au pus (Mc 14, 47; Lc 13, 55). "Apoi s-au odihnit sambata dupa Lege" (Lc 13, 56), trei dintre femei: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov si Iosif si Salomeea au cumparat aromate, iar noaptea le-au pregatit spre a merge la mormant, a doua zi, sa imbalsameze pe Iisus  care fusese in graba imbalsamat de Iosif si Nicodim, la inmormantarea Sa de vineri seara (Mc15, 46; Mt. 27, 59).

Aici Evanghelistul Marcu detaliaza ceea ce Matei spune mai concis: "Dupa ce a trecut sambata, cand se lumina de ziua intai a saptamanii, a venit Maria Magdalena si cealalta Marie ca sa vada mormantul" (Matei XXVIII, 1). Evident au venit sa-L vada spre a-L unge. Adica dupa ce cumparasera si pregatisera cele necesare "se pregatira sa mearga acolo".

Iar exegetul roman, Dr. V. Gheorghiu spune: "Vin sa vada mormantul" adica sunt pe cale, nu l-au vazut. Deci, femeile sau unele dintre ele n-au venit la mormant, mai intai sambata seara pe innoptate spre a identifica mormantul, cum inclina sa creada unii comentatori si apoi din nou a doua zi dimineata, ci (Marcu XVI, 2) "Dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii, pe cand rasarea soarele au venit la mormant".

Femeile care au venit la mormant erau: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov si Salomeea, dupa Marcu (16, 1); Maria Magdalena si cealalta Marie (a lui Iacov), dupa Matei (28, 1); Maria Magdalena si Ioana si Mama lui Iacov si celelalte impreuna cu ele, dupa Luca (14, 10); Maria Magdalena, impreuna cu altele, dupa Ioan (20, 1-2).Deci, aceste femei au plecat toate sau in grupuri, precum afirma unii exegeti, spre mormant "in prima zi a saptamanii", precum arata toti evanghelistii, adica Duminica noastra, care urma sambetei Pastelui iudaic. Asupra orei plecarii si sosirii la mormant a femeilor exista oarecare deosebire intre evarighelisti.

Astfel, "cand se lumina de ziua", la Matei si "dis-de-dimineata, pe cand rasarea soarele", la Marcu . Nu este precizat timpul plecarii si sosirii. Oricum, este clar ca in a doua jumatate a noptii spre duminica - prima zi a saptamanii - in zori care tineau foarte putin in Orient, ele "iesira din oras", ajungand spre rasaritul soarelui (Marcu). Sau probabil ele au plecat in doua grupe, care s-au unit in preajma mormantului. Ele mergeau cu un singur scop: sa imbalsameze pe Iisus din care motiv erau ingrijorate, cum vor da deoparte piatra de pe usa mormantului. Ele nu stiau nimic despre straja de la mormant, instituita de arhierei si carturari. Deci, ele nu putusera sa viziteze mormantul seara spre a-l identifica pentru ca ar fi zarit straja.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, compară prin contrast curajul femeilor mironosiţe cu teama prea mare a ucenicilor lui Iisus. Pe când ucenicii Săi (viitorii Apostoli) erau adunaţi şi încuiaţi în casă de frica iudeilor, dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosie, şi Salomeea au cumpărat aromate sau miresme ca să ungă trupul Mântuitorului după tradiţia iudeilor. Evanghelia după Sfântul Marcu ne arată că în sufletul acestor femei iubirea sau preţuirea faţă de Hristos era mai tare decât teama de primejdie, ele aveau un curaj deosebit, pe care în dimineaţa Învierii lui Hristos nu l-au avut ucenicii Săi.

Mironosiţele sunt femei credincioase care L-au admirat şi L-au preţuit pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar unele dintre ele au văzut răstignirea Lui şi au plâns pentru suferinţele Lui. De aceea, cu multă duioşie şi mult respect, dis-de-dimineaţă, în ziua cea dintâi a săptămânii, care urma după sâmbătă, au mers la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos ca să împlinească ceea ce au început să facă Iosif din Arimateea şi Nicodim, care au uns cu aloe şi cu smirnă trupul Mântuitorului înainte de înmormântare. Acum însă ele aduc miruri de mare preţ pentru a cinsti după obicei pe Iisus Domnul Cel îngropat şi, în acelaşi timp, pentru a împiedica descompunerea sau stricăciunea trupului Său.

Spre surprinderea acestor femei curajoase, Cel ce trebuia uns cu miruri de mare preţ a înviat din morţi, iar stricăciunea n-a cuprins trupul Său. De ce? Fiindcă Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa biologică marcată de compunere şi descompunere, ci Învierea Lui este trecere la viaţa cerească, la viaţa veşnică, la viaţa fără de moarte şi fără de stricăciune, după cum ne arată cântările "Duminicii Femeilor Mironosiţe".

Aceste femei sunt pline de curaj, pentru că dragostea şi respectul lor faţă de Hristos le-au întărit sufleteşte. Când iubeşti pe cineva, când preţuieşti mult pe cineva, găseşti timpul necesar şi curajul necesar de a înfrunta dificultăţi şi obstacole pentru a ajunge la persoana iubită sau preţuită. În dimineaţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, femeile mironosiţe au fost cele mai curajoase fiinţe umane dintre toţi oamenii care L-au cunoscut pe Hristos Mântuitorul. Dis-de-dimineaţă pe când se revărsau zorile sau pe când răsărea soarele, femeile mironosiţe, înfruntând întunericul şi teama că li se poate întâmpla ceva neprevăzut, întrucât mormântul fusese sigilat şi păzit de către ostaşii romani, se întrebau între ele: cine ne va prăvăli piatra de pe mormânt? Întrucât piatra era mare şi grea, grija lor era firească. Dar Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că îndată după ce şi-au exprimat această grijă sau preocupare, ridicându-şi ele privirea spre locul unde se afla mormântul, au văzut piatra răsturnată. Cu toate că nu era acolo nici un bărbat puternic ca să le dea o mână de ajutor, pentru dragostea, îndrăzneala, curajul şi preţuirea lor faţă de Hristos, s-a făcut o minune. Un înger al lui Dumnezeu a coborât din cer şi a răsturnat piatra de la uşa mormântului, a prăvălit-o nu ca să învieze Hristos, pentru că El înviase deja nestricând peceţile mormântului după cum S-a născut din Fecioara Maria fără să-i strice fecioria ei şi după cum a intrat prin uşile încuiate acolo unde se aflau ucenicii. Îngerul a prăvălit piatra de pe mormântul Mântuitorului deja înviat din morţi, pentru ca ele să poată vedea mormântul gol. Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că femeile mironosiţe au intrat în mormântul în care a fost Iisus îngropat şi acolo au întâlnit un înger îmbrăcat în veşmânt alb ca un tânăr şi acesta le-a spus: "Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde l-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea." (Mc. 16, 6-7)

Ele au ieşit din mormântul Domnului cu spaimă şi cu teamă multă, spune Evanghelia după Marcu, şi nu au spus nimănui nimic. Iar Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei ne spune că pe când mergeau ele de la mormânt spre casă, Iisus Cel înviat din morţi le-a întâmpinat şi le-a zis: "Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!" (Matei 28,9). Cu alte cuvinte, dragostea lor, preţuirea lor, curajul lor şi credinţa lor că Iisus a înviat din morţi au fost răsplătite cu bucuria de-a se întâlni cu Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi. Iar această întâlnire a femeilor mironosiţe cu Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi a confirmat ceea ce îngerul le-a spus, şi anume Evanghelia Învierii lui Hristos sau vestea cea bună a Învierii Lui. Îngerul le-a spus: "Nu este aici. A înviat" (Matei 28,6). Sfântul Evanghelist Matei spune că în momentul în care femeile mironosiţe s-au întâlnit cu Iisus Cel înviat, El le-a spus: "Bucuraţi-vă. Nu vă temeţi", iar ele s-au închinat Lui până la pământ şi au cuprins picioarele Lui. “Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dormitare, pana ce n-au aflat pe Cel Preaiubit!

Iar barbatii parca se impiedica in picioare: merg la mormant, il vad pustiu si raman in nedumerire: ce putea sa insemne faptul ca nu-L vedeau pe Domnul? Nu, aici e vorba de dragoste chibzuita, care se teme de greseala din pricina inaltului pret al dragostei si al tintei sale. Atunci cand au vazut si pipait si ei, fiecare dintr-insii a marturisit nu cu limba, asemenea lui Toma, ci cu inima: “Domnul meu si Dumnezeul meu”, si de-acum nimeni n-a mai putut sa-i desparta de Domnul.

Mironositele si Apostolii inchipuie cele doua laturi ale vietii noastre: simtirea si chibzuinta.

Fara simtire, viata nu e viata; fara chibzuinta, viata e oarba – iroseste mult si da putina roada sanatoasa. Simtirea trebuie sa mearga inainte si sa dea imbold, iar chibzuinta sa hotarasca timpul, locul, mijlocul de implinire si, indeobste, intreaga randuiala a ceea ce inima socoate sa faca.

Inlauntru, inima merge inainte; iar cand e vorba de fapta – chibzuinta. Atunci cand simturile noastre se vor deprinde a deosebi binele de rau, poate ca ne vom putea bizui numai pe inima, asa cum dintr-un pom viu ies de la sine muguri, flori si roade, si din inima va incepe atunci sa rasara binele, amestecandu-se in chip intelegator in curgerea vietii noastre”

Atât prin această atitudine a lor de evlavie, respect, preţuire şi dragoste pentru Hristos, cât şi prin faptul că au crezut fără îndoială, fără a mai pune vreo întrebare îngerului privind modul Învierii lui Hristos, femeile mironosiţe au devenit învăţătoare ale Bisericii, ele au devenit apostoli către Apostoli. Adică ele au fost trimise de înger către cei ce vor fi trimişi de Hristos să vestească în toată lumea Învierea Lui şi învierea cea de obşte. Îngerul le-a binevestit lor, iar ele au binevestit ucenicilor Mântuitorului Iisus Hristos taina mare, adevărul şi bucuria Învierii lui Hristos. Femeile mironosiţe sunt cele dintâi fiinţe umane care mărturisesc Învierea Mântuitorului, iar modul în care Hristos Domnul le răsplăteşte evlavia şi credinţa lor este minunat. El le dăruieşte bucurie din bucuria Învierii Sale. Vedem aici taina Bisericii. Femeile mironosiţe au devenit icoana Bisericii plină de evlavie faţă de Hristos şi plină de credinţă că Hristos Cel înviat din morţi este prezent în mijlocul ei. După ce au auzit Evanghelia Învierii binevestită de către înger şi au crezut ceea ce îngerul le-a spus, femeile mironosiţe s-au împărtăşit cu bucurie de însăşi prezenţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care le-a întâmpinat pe cale. Cine crede în Hristos şi Îl iubeşte pe El se întâlneşte cu El. Întâlnirea aceasta cu Hristos Cel înviat o trăim şi noi când sărutăm icoana Învierii Sale din biserică, în fiecare duminică, şi când ne împărtăşim cu El din Sfântul Potir. Ne împărtăşim cu El aproape de "locul unde au stat picioarele Lui", adică de Masa Sfântului Altar unde se sfinţeşte Euharistia sau Sfânta Împărtăşanie. Femeile mironosiţe ne arată cum trebuie să-L primim sau să-L întâmpinăm pe Hristos Cel înviat, şi anume cu metanie până la pământ. De la ele au învăţat slujitorii Sfântului Altar ca atunci când intră în Sfântul Altar trebuie să se închine până la pământ, ca şi când ar cuprinde picioarele Mântuitorului Iisus Hristos simbolizat prin Masa Sfântului Altar (mormântul Învierii Sale) pe care se află tot timpul Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Euharistie (Trupul şi Sângele Său), spre a ne arăta iubirea Sa jertfelnică pentru Dumnezeu şi pentru oameni, iubire mai tare decât moartea. De la femeile mironosiţe învăţăm, aşadar, cum să ne comportăm în biserică când ne întâlnim cu Hristos Cel înviat din morţi. Ele nu au zis nimic, ci doar s-au închinat şi au cuprins picioarele Lui în semn de evlavie, de respect şi de preţuire multă. Când noi ne împărtăşim cu Hristos Cel înviat din morţi prezent în Sfântul Potir, repetăm gestul femeilor mironosiţe, întrucât ne apropiem de Hristos cu "frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste", în deplină evlavie şi tăcere.

Dupa Inviere totul se schimba. Aceasta schimbare se poate spune ca se se aseamana cu schimbarea la Fata a Mantuitorului, atunci cand fara a-Si pierde firea si caracteristicile trupului omenesc Se descopera in toata slava Dumnezeiasca! Asa si acum, in toata slava Invierii ne arata noua adevarata stare in care vor trai cei ce cred si iubesc pe Dumnezeu. Din pacate pentru cei mai multi dintre noi, Invierea este doar o sarbatoare care in loc sa se reflecte in fiinta noastra cu toata lumina ei, ramanem cu ochii priponiti la Mormantul Sfant. Ramanem in umbra pietrei care era pusa la intrarea mormantului, nici macar ingerii nu sunt perceptibili cu ochii trupesti, caci ne-am lasat ingropati de gandul: "eu nu sunt vrednic!. sunt prea pacatos ca sa ma apropii!"

Dar, iubirea este cea care indrazneste. Atat Nicodim, cat si Iosif indraznesc sa ceara de la Pilat Trupul lui Hristos fara sa se gandeasca la consecinte. Au curajul sa infrunte orice obstacol ar putea avea fara frica, deoarece dorinta de a fi langa acest Hristos rastignit este mai mare decat slabiciunea omeneasca. Deci, totul este tine de o decizie: vreau! Si poti intra in starea Harului inainte de a-l fi primit in toata plinatatea Lui, pentru ca ai facut "pasul mantuitor": vreau sa fiu cu Tine, Doamne!

Dorinta este mai mare decat firea omeneasca, nu slabiciunea sufleteasca este mare, ci vointa este mica. "Caci Dumnezeu nu ne-a dat duh de temere, ci putere si de iubire si de minte inteleapta." (2 Tim 1,7). Am crescut -dupa parerea noastra- dar din pacate numai trupeste, duhovniceste slabim fara sa vrem, pentru ca am incetat sa cerem de la Domnul asa cum cere ceva un copil mic de la parintele sau. Cata insistenta si cata putere are un copil, dorinta si setea de cunoastere il caracterizeaza. Pentru ca Dumnezeu ne-a dat putere de iubire, minte inteleapta.

Iubirea vegheaza! Se scrie mereu ca aceste femei sunt model de credinta, de curaj, sunt modelul femeilor credincioase, etc. Este foarte adevarat! Si la fel de adevarat este si faptul ca avem nevoie de modele in viata, insa nu mi se pare "corect" sa facem diferente in oameni, intre femei. Singura diferenta este alegerea facuta de fiecare dintre noi, constient sau inconstient, cu voie sau fara de voie, cu stiinta sau cu nestiinta.

Dar aceasta alegere -decizie- poate fi criteriu de clasare, in acelasi timp nu poate fi si numitor comun?. Oare nu toti suntem pacatosi?. Dar nu toti am constientizat. Sau nu vrem sa recunoastem.

De cele mai multe ori judecam dupa infatisarea exterioara, dupa un comportament ce nu se potriveste cu "statutul" nostru de crestini evlaviosi!. Ne-am gandit oare vreodata la durerea sufleteasca, dezamagirea, inselarea, marginalizarea, intunericul, tristetea si epuizarea fizica si psihica care poate avea orice om (orice femeie) in sufletul ei?.din mica si putina mea experienta a vietii am inteles ca in spatele fiecarui pacat, fiecarei patime, se ascunde o durere ce de cele mai multe ori ne paralizeaza fiinta. Ne impinge intr-o pseudo-placere ce odata acceptata in viata noastra incepe si pune stapanire pe noi!

Pentru mine ceea ce caracterizeaza femeia este superioritatea si profunzimea trairii! Daca de la inceput "Eva" se traduce prin "viata", daca gresit acuzam pe Eva de caderea in pacat a lui Adam si izgonirea din Rai, iata ca prin Pericopa Evanghelica de astazi Hristos incredinteaza vestea Invierii si a vietii vesnice unor Mironositelor, unor femei ce I-au urmat in clipele cand Ucenii stateau ascunsi de frica iudeilor. Daca prin femeie a venit pacatul, iata ca acum tot prin femeie - in primul rand prin Maica Domnului, apoi prin femeile Mironosite - ne vine bucuria impacarii cu Tatal, prin jertfa Fiului, si impartasirea Sfantului Duh.

Glasul Mironositelor se transforma in trambita ingereasca ce vesteste bucuria ce da viata, aduce lumina si speranta, Har si pace!. " sufletele marete nu sunt acelea care au mai putine patimi si mai multe virtutii decat celelalte, ci acelea care au teluri inalte." (Fr. De la Rochefoucauld). Acestea suflete aveau un singur tel: Hristos! Impartasit tuturor.

In loc sa judecam superficial omul (femeia), cred ca ar fi mai bine sa gasim o modalitate prin care sa aducem la Hristos tot sufletul intristat si deznadajnuit, speriat si neputincios. Femeile Mironosite au avut ravna, si cred ca este una dintre virtutiile femeii, dar nu toate o folosesc in scopuri bune si mantuitoare. Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, nu Te iubesc atat pentru ceea ce esti, cat si pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu Tine!.

Femeile mironosiţe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, femei care prin credinţa, curajul şi jertfelnicia lor au devenit muceniţe sau martire, mărturisind pe Hristos Cel răstignit şi înviat, au devenit cuvioase maici în mănăstiri şi harnice mame creştine în familie, care au dat naştere copiilor şi i-au crescut în dreapta credinţă binevestind în casă, în familie, că Hristos Cel răstignit şi înviat voieşte să devină Viaţa vieţii noastre, El Cel ce a biruit păcatul, iadul şi moartea şi ne-a dăruit arvuna vieţii veşnice. Cunoaştem numele unor femei mironosiţe din Noul Testament, şi anume: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosif sau Iosie, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza, un ispravnic al regelui Irod, Salomeea, Suzana, care au ajutat pe Mântuitorul şi pe Sfinţii Apostoli în lucrarea lor sfântă de propovăduire a Evangheliei. Ele au ajutat cu bani sau cu munca necesară pentru pregătirea meselor şi a hainelor, adesea în călătoriile pe care Mântuitorul şi ucenicii Săi le-au făcut în Ţara Sfântă. Ele sunt icoana femeilor credincioase, care susţin financiar sau cu munca lor construcţia de biserici, împodobirea lor, ajutorarea săracilor, a copiilor orfani, a bătrânilor, a bolnavilor. Deşi în Evanghelii ele nu apar totdeauna în prim-plan, totuşi Evangheliile le menţionează. Ele, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, singurul dintre Apostoli care a mers cu Hristos până la cruce, au văzut patimile şi moartea Mântuitorului. De aceea, ele s-au învrednicit să fie primele care l-au întâlnit pe Hristos Cel înviat, după cum primul dintre ucenici care a intrat în mormântul Domnului înviat din morţi a fost Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al Domnului.

Femeile mironosiţe reprezintă, de asemenea, pe toate femeile care dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, merg la icoana Mântuitorului Iisus Hristos şi-I cer ajutor să prăvălească atâtea "pietre grele ale vieţii" de pe inima sau sufletul lor. Ele reprezintă pe toate femeile care cer ajutorul lui Hristos pentru a putea creşte copiii în credinţă, pentru a fi soţii credincioase în familie şi femei evlavioase în Biserică, pentru a fi purtătoare de valori ale credinţei, deoarece aromatele de mare preţ pe care femeile credincioase le aduc lui Hristos sunt bogăţia şi valorile credinţei în Hristos, bogăţia spiritualităţii sau a legăturii omului cu Dumnezeu, adică darurile Duhului Sfânt primite ca arvună a bunătăţilor veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi.

Femeile mironosiţe reprezintă şi pe acele femei care au devenit, prin lacrimi de pocăinţă şi prin multă rugăciune, prin nevoinţă şi prin slujbe dis-de-dimineaţă în biserică, maici monahii sau călugăriţe născătoare de virtuţi sfinte ale credinţei creştine: evlavia, smerenia, ascultarea, bunătatea inimii. Aşadar, ca femei credincioase, femeile mironosiţe reprezintă, în acelaşi timp, mamele şi fetele din familii, maicile şi surorile din mănăstiri. Ele reprezintă, de asemenea, şi pe femeile care sunt milostive cu cei îndoliaţi, cu cei întristaţi, cu cei ce sunt în pragul stricăciunii vieţii din cauza păcatului şi a morţii sau aduc bucurie celor pe care îi ajută. În această privinţă, există azi o mulţime de femei credincioase care veghează la căpătâiul bolnavilor în spitale, o mulţime de profesoare de religie, o mulţime de asistente medicale, de asistente sociale, o mulţime de femei care lucrează în instituţii de cultură şi de solidaritate socială, purtând în sufletul lor şi arătând în jurul lor lumina şi bucuria Învierii lui Hristos.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învăţăm de la femeile mironosiţe curajul de a-L căuta pe Hristos în rugăciune, credinţa puternică în Învierea Lui şi bucuria de a ne întâlni cu El în fiecare duminică şi sărbătoare în Biserica Sa, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. Amin! (postat pe fb de ioan monahul)