Fecioara din Nazaret
Conform Evangheliei, Nazaret este locul unde a trăit Sfânta Fecioară, unde s-a logodit cu Iosif și unde a primit fericita înștiințare de la arhanghelul Gavriil că va lua în pântece și va naște pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, spre mântuirea neamului omenesc. În acest oraș Și-a petrecut Domnul anii copilăriei, după întoarcerea din Egipt, fapt pentru care era numit «Nazarinean». Așadar, din acest oraș al Palestinei provenea Mesia, adică Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. În locul unde, conform tradiției, Sfânta Fecioară a primit Buna-Vestire, a fost construită o biserică încă din primii ani ai creștinismului, care a fost însă distrusă în timpul invaziei perșilor (614). În locul său a fost ridicată o altă biserică în perioada bizantină. În partea de nord a bisericii care se păstrează astăzi, se află paraclisul Bunei-Vestiri, zidit deasupra unui izvor, a cărui apă este considerată a fi sfințită. Este vorba despre «izvorul Fecioarei», unde, conform tradiției, a avut loc Buna-Vestire.
Orășelul Cana Galileii se află în partea de nord-est a Nazaretului. Biserica ortodoxă din acest oraș este zidită pe locul unde era casa lui Simon Cananeul, unul din ucenicii Mântuitorului. În acest loc, conform Evangheliei, Hristos a săvârșit prima minune, prefăcând apa în vin în timpul nunții la care fusese chemat dimpreună cu Mama Sa (vezi Ioan 2, 1-10). În Biserică se păstrează două dintre vasele de piatră care au fost folosite în cadrul minunii, care a marcat începutul activității publice a Mântuitorului.
Deşi Maria parea o femeie obişnuită a vremurilor şi a generaţiei ei, cu un temperament normal, ea se socotea, printre strămoşii ei, dintre femeile la fel de ilustre ca şi Annon, Tamar, Rut, Bethsaba. Nici o femeie iudee a epocii nu poseda un neam care să aibă în comun strămoşi mai iluştri sau avându-şi obârşii mai promiţătoare. Strămoşii Mariei, ca şi cei ai lui Iosif, erau caracterizaţi ca oameni inzestrați, dar de nivel social mediu, sporadic înălţaţi de numeroase personalităţi excepţionale, care se afirmau în marşul civilizaţiei şi al evoluţiei a religiei. Din punct de vedere rasial, este dificil a o e Maria ca pe o iudee în sensul propriu al cuvântului. Prin cultura şi prin credinţele ei, ea era iudee, însă prin darurile ei ereditare, ea era mai mult un compus de viţe siriene, hitite, feniciene, greceşti, egiptene, filistene; ereditatea ei rasială avea baze mai largi decât cea a lui Iosif. De aceeia putem spune că și prin această linie ea este Maica crestinătății, chiar mai mult Maica fiilor acestei lumi.
Dintre toate cuplurile vii din Palestina în momentul în care Dumnezeu îşi pregătea manifestarea sa de întrupare ca Dumnezeu și Om prin Fiul Sau, Iosif şi Maria formau combinaţia ideală a vastelor înrudiri şi a înzestrărilor de personalitate superioare. Planul lui Dumnezeu era de a apărea pe pământ ca un om asemeni celor mulți, pentru ca oamenii de rând să-l poată înţelege şi primi, ca pe Creatorul Divin.
Cele două familii ale lui Iosif şi ale Mariei erau foarte instruite pentru vremea lor. Educaţia lui Iosif şi a Mariei, la templu, depăşea cu mult media pentru epoca lor şi pentru situaţia lor socială. El era un gânditor, ea era o femeie prevăzătoare, înzestrată cu o mare capacitate de adaptare şi cu un simţ practic în îndeplinirea sarcinilor imediate. Iosif era brunet cu ochi negri; Maria era de cu chip aproape blond cu ochi căprui.
Dacă Iosif ar fi trăit, el ar fi devenit indubitabil un ferm credincios în misiunea divină a fiului său. Maria oscila între credinţă şi îndoială, însă în cele din urmă ea era mereu întărită în atitudinea ei de amintirea apariţiei lui Gabriel îndată după concepţia copilului.
Opera realizată de Iisus în cursul vieţii sale pe pământ a fost, de fapt, începută de Ioan Botezătorul. Tatăl lui Ioan, Zaharia, aparţinea preoţimii iudee, în vreme ce mama sa, Elisabeta, era membră a ramurii mai prospere a marelui grup familial căruia îi aparţinea şi Maria, mama lui Iisus. Zaharia şi Elisabeta, deşi erau căsătoriţi de mulţi ani, nu aveau nici un copil.
Cam la trei luni după logodna lui Iosif şi a Mariei, Gabriel i-a apărut Elisabetei, într-o zi la amiază, întocmai cum, mai târziu, el şi-a făcut cunoscută prezenţa sa Mariei. Gabriel zise: ”În timp ce în Ierusalim, soţul tău Zaharia oficiază înaintea altarului, în timp ce poporul adunat se roagă pentru venirea unui eliberator, eu, Gabriel, vin să anunţ că în curând tu vei purta un fiu care va fi precursorul acestui divin Maestru: tu îl vei numi pe fiul tău Ioan. El va creşte consacrat Domnului Dumnezeul tău şi când va fi în floarea vârstei, va bucura inima ta, fiindcă el va întoarce multe suflete către Dumnezeu şi va anunţa totodată venirea tămăduitorului de suflet al poporului tău şi eliberatorul întregii omeniri. Ruda ta, Maria, va fi mama acestui copil al făgăduinţei, iar eu îi voi apărea şi ei.”
Această viziune a speriat-o tare pe Elisabeta. După plecarea lui Gabriel, ea a reflectat mult la această experienţă, meditând îndelung la spusele maiestuosului vizitator, din a nu a vorbit despre această revelaţie cu nimeni altul în afară de soţul ei, până la întâlnirea sa ulterioară cu Maria.
Totuşi, vreme de cinci luni, Elisabeta şi-a păstrat secretul chiar şi faţă de soţul ei. Când ea i-a destăinuit despre vizita lui Gabriel, Zaharia a întâmpinat povestea ei cu şi, timp de săptămâni, el s-a îndoit de realitatea întregii experienţe, neconsimţind să creadă decât pe jumătatea în vizita făcută de Gabriel soţiei sale, până în momentul în care el nu a mai putut pune la îndoială faptul că ea aştepta un copil. Zaharia era foarte nedumerit cu privire la apropiata maternitate a Elisabetei, dar el nu a pus la îndoială integritatea soţiei sale, cu toată vârsta ei înaintată. Nu înainte de a şasea săptămână precedând naşterea lui Ioan, s-a întâmplat că Zaharia, în urma unui vis impresionant, a dobândit întreaga convingere că Elisabeta avea să devină mama unui fiu al destinului, un om însărcinat cu pregătirea căii pentru venirea lui Mesia.
Gabriel i-a apărut Mariei în timp ce ea în Nazaret. Ea „se gândea . . . în inima ei“
Dar Maria era logodita cu Iosif despre care aflu ca "era un om drept şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii" Matei 1:19. Adica cum era un om drept? Era un tamplar evreu, un om al Scripturii, traia conform cu ceea ce spunea Scriptura. Descopar al el tandrete, blandete si bunatate. Maria ii fusese aleasa de catre familie. Semnasera contractul prenuptial si acum erau in perioada de logodna. Ea ii spusese ca aparuse ingerul Gabriel, ii spusese vestea adusa de el, de faptul ca va ramane insarcinata, va avea un Fiu. Duhul Sfant o va umbri si ea va naste acest copil.
Mai târziu, când Maria nu s-a mai îndoit că avea să devină mamă, ea l-a convins pe Iosif să o lase să se ducă în Oraşul lui Iuda, pe dealurile situate la şapte vest de Ierusalim, la Ein Karem, pentru a face o vizită Elisabetei.
Gabriel le informase pe fiecare dintre cele două viitoare mame de apariţia lui în faţa celeilalte. Ele erau deci nerăbdătoare să se întâlnească, să compare experienţele lor şi să discute despre viitorul probabil al fiilor lor. Maria a rămas trei săptămâni la vara sa îndepărtată. Elisabeta a contribuit mult la consolidarea încrederii Mariei în viziunea lui Gabriel, astfel încât Maria s-a reîntors acasă şi mai amplu devotată vocaţiei de a fi mama copilului divinității, care trebuia atât de curând să se prezinte lumii ca un bebeluş lipsit de apărare, un copil normal şi mediu al pamântului.
Când Ioan s-a născut Zaharia şi Elisabeta s-au bucurat foarte mult că le venise un fiu după cum le promisese Gabriel. În cea de-a opta zi, când au prezentat copilul pentru circumcizie, ei i-au dat pronumele de Ioan, după cum le fusese prescris mai înainte. Deja, o ruda al lui Zaharia, dina în Nazaret, ca purtător al mesajului Elisabetei pentru Maria, anunţând-o că fiul ei se născuse şi că se numea Ioan. Din cea mai fragedă copilărie a lui Ioan, părinţii lui i-au inoculcat că avea să crească şi să devină un şef spiritual şi un prorooc al religiei, iar inima lui Ioan era mereu un teren favorabil sugestiilor care erau astfel semănate acolo.
Pornind de la acest plan, taina cea din veac ascunsă, Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Gabriel la Nazaret, la o fecioară numită Maria. Ea era logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David. Intrând îngerul la ea, i-a zis: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”
Într-o seară, către apusul soarelui, Gabriel îi apăru Mariei; după ce ea şi-a revenit din uimire, el îi spune: Eu vin de la Cel care este Stăpânul meu şi pe care tu trebuie să-l iubeşti şi să-l hrăneşti. Ţie, Maria, îţi aduc veşti bune, căci eu te anunţ că zamislirea și nasterea ta este poruncită de cer şi la timpul cuvenit vei deveni mama unicului Fiu al lui Dumnezeu; îl vei numi Iisus; el va instaura împărăţia cerurilor pe pământ şi printre oameni.
Să nu vorbeşti despre toate astea decât cu Iosif şi cu Elisabeta, ruda ta căreia eu i-am apărut de asemenea şi care, şi ea, va da naştere unui fiu al cărui nume va fi Ioan. Acela va pregăti calea pentru mesajul de eliberare din moarte pe care fiul tău îl va proclama oamenilor cu o mare putere şi cu o profundă convingere.
El este Dumnezeu Cuvântul coborât pe pamânt. Nu te îndoi de vorbele mele, Maria, căci tu vei fi Vas ales și acest cămin a fost ales ca locuinţă pământeană a copilului, Fiul lui Dumnezeu. Binecuvântarea mea este cu tine, puterea celor Prea Înalţi te va întări, şi Domnul întregului pământ te va acoperi cu umbra sa.
Auzind, Maria s-a tulburat şi s-a gândit ce fel de salutare era aceasta. Îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Iisus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi voi da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”.
Maria i-a spus îngerului: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, şi aceasta este luna a şasea pentru ea care era pâna acum sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil”. Maria a răspuns: „Iată, roaba Domnului: fie mie după cuvântul tău”. Şi îngerul a plecat de la ea.
,,Și Cuvântul s-a facut trup și a locuit printre noi”. Fecioara Maria nu a pus la indoiala cuvintele lui Dumnezeu, vestite de Arhanghel. Daca s-ar fi indoit, asa cum s-a indoit preotul Zaharia, ar fi fost si ea pedepsita ca si Zaharia. Desi exista o asemanare in intrebarile puse ingerului de catre Zaharia si Maria, inimile lor erau cu totul deosebite – si Dumnezeu vede inima omului. Doua inimi fara de asemanare pot da glas acelorasi cuvinte. Ascultand istorisirea data de vestitorul lui Dumnezeu, cea mai smerita dintre toate fecioarele cele smerite, a sfarsit vorbirea cu Arhanghelul cu cuvinte linistite: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau” Ea nu spune: “Iata roaba ta, o, Arhanghele”, ci spune “roaba Domnului“, intrucat ea stie ca Arhanghelul este doar un vestitor al Voii lui Dumnezeu si ca el, desi puternic si nemuritor, este doar un slujitor al Dumnezeului celui viu. Pe de alta parte, ea nu spune: “fie mie dupa cuvantul Domnului”, ci “dupa cuvantul tau“, aratand astfel cinste fata de capetenia nemuritoare a ostii ceresti. Atat un gand cat si celalalt arata ascultarea cea mai binevoitoare si smerenia cea mai desavarsita. Un raspuns atat de chibzuit putea fi dat numai de catre o inima curata in chip desavarsit, caci intr-o asemenea inima se toarna cel mai indata dreapta judecata. In clipa ispitei din Rai, Eva a uitat aceste cuvinte, si a luat aminte la cuvintele lui Satan, inima ei facandu-se necurata in clipa aceea. Din pricina acestei necuratii, dreapta ei judecata a parasit-o.
Maria era logodită cu Iosif. Mai înainte de a locui ei împreună, s-a aflat că ea zămislise de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, fiind drept şi nevoind să o spună pe faţă, se gândea să o lase pe ascuns. Atunci i-a apărut în vis un înger al Domnului, zicându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Iisus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”.
Astfel se împlineşte profeţia: „Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emmanuel, care înseamnă Dumnezeu-cu-noi” (Is 7,14). Trezindu-se Iosif din somn, a făcut precum îi poruncise îngerul şi a luat-o la sine pe soţia sa.
Iată, roaba Domnului: fie mie după cuvântul tău (Lc 1,38). Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emmanuel, care înseamnă Dumnezeu-cu-noi (Is 7,14).
Timp de mai multe săptămâni, Maria a meditat în taină în inima sa asupra acestei vizite. Când fu sigură că aştepta un copil, ea îndrăzni în cele din urmă să-i destăinuiască soţului ei aceste evenimente ieşit din comun. Când Iosif află toate astea, şi cu toate că el a avut mare încredere în Maria, a fost foarte tulburat, şi nu a putut să doarmă timp de mai multe nopţi. La început, Iosif avu îndoieli în legătură cu vizita lui Gabriel. Apoi, când fu aproape convins că Maria auzise realmente vocea şi văzuse forma divinului mesager, el îşi frământa creierii, întrebându-se cum de se puteau întâmpla asemenea lucruri. Cum putea oare un descendent de fiinţe umane să fie un copil al Creatorului divin?
Iosif nu putu rezolva acest conflict de idei până ce, după mai multe săptămâni de chibzuială, Iosif şi Maria au ajuns la concluzia că ei fuseseră aleşi pentru a deveni părinţii lui Mesia, cu toate că iudeii fuseseră departe de a avea conceptul că eliberatorul aşteptat trebuia să fie de natură divină.
Visul lui Iosif. Iosif nu a acceptat ideea că Maria avea să devină mama unui copil extraordinar decât după ce a trecut prin experienţa unui vis foarte impresionant. În acest vis, i-a apărut un strălucit mesager celest şi i-a zis, printre alte lucruri: Iosif, eu ţi-am apărut la ordinul Celui care domneşte acum în ceruri; am fost împuternicit să te informez în ceea ce priveşte Fiul pe care Maria urmează să îl poarte, şi care va deveni o mare Lumină în lumea aceasta. În El va fi Viaţa, şi Viaţa sa va deveni Lumina omenirii. El va veni mai întâi la oamenii din propriul său popor, dar ei cu greu Îl vor primi; însă, tuturor celor care Îl vor primi, El le va revela faptul că ei sunt copiii lui Dumnezeu. După această experienţă, Iosif nu s-a mai îndoit niciodată de istorisirea Mariei cu privire la vizitarea lui Gabriel şi la promisiunea că pruncul care se va naşte va fi Fiul Divin venit în lume.
În toate aceste vizite nu se spusese nimic cu privire la casa lui David. Nu se notificase nimic care să dea de înţeles că Iisus va deveni un „eliberator al iudeilor”, nici chiar că el trebuia să fie Mesia cel mult aşteptat. Iisus nu era un Mesia aşa cum îl socotiseră iudeii, ci El era Eliberatorul Lumii. Misiunea sa era legată de toate rasele şi de toate popoarele şi nu numai pentru un grup particular.
Iosif era din linia regelui David. Maria avea mai mulţi strămoşi decât Iosif în ramura lui David.
După ce ajunseră la această concluzie capitală, Maria se grăbi să plece într-o vizită la Elisabeta. Maria vizitează pe Elisabeta: Lc 1,39-56. Maria aflase de la înger că şi Elisabeta, ruda sa, va avea un fiu. Ea a plecat îndată la Elisabeta. A intrat în casa ei şi a salutat-o.
Când Elisabeta a auzit salutarea Mariei, a tresăltat de bucurie pruncul în sânul ei, iar ea s-a umplut de Duhul Sfânt şi a exclamat cu glas tare, zicând: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău. Şi de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu. Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!”
Maria a răspuns:„Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, şi numele lui e sfânt. Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea braţului său, i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”.
Anunţul lui Gabriel către Maria a fost făcut, în ziua care a avut loc și atunci când ea a spus da, s-a produs și concepţia lui Iisus, acesta a fost singurul eveniment supranatural legat de întreaga experienţă a lumii, Maria constând, apoi, că a purta şi va aduce pe lume pe Fiul lui Dumnezeu, Tatăl.
Maria a rămas la Elisabeta trei luni, apoi s-a întors la casa ei. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine? (Lc1,42-43).
La rândul ei, Maria s-a dus și la mama sa Ana, părinţii au fost și speriați și sceptici în legătură cu misiunea divină a lui Iisus, deşi în această epocă ei fireşte că nu ştiuseră nimic despre vizita lui Gabriel. Maria i-a mărturisit faptul că ea credea că fiul ei era menit să devină Mesia.
Inima Evei s-a necuratit din pricina mandriei si a neascultarii si mintea ei s-a intunecat; din pricina mandriei si a neascultarii fata de Dumnezeu, lumea cea veche a cazut, oamenii s-au facut stricaciosi, si intreaga zidire se afla in suferinta. Lumea cea noua se zideste pe smerenie si ascultare. Smerenia si ascultarea Preasfintei Maici a Domnului nu se pot grai in cuvinte. Numai Fiul ei, Mantuitorul si Innoitorul intregii zidiri o va intrece prin smerenia si ascultarea Lui. La sfarsit, binevestitorul inaripat al “inceputului mantuirii noastre” (din troparul Praznicului Buneivestiri) zboara intr-o lume mai inalta, printre nemuritorii sai. Vestea sa cea buna nu este numai o vorba, ci se face lucrare, ca fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu vorbeste – si se face.Nici un vestitor, blestemat prin indepartarea de Dumnezeu si in unire cu puterile intunecate ale lui Satan, nu a adus vreodata pe pamant vesti mai pline de bucurie, decat numai stralucitul si minunatul Arhanghel Gavriil. Care limba nu i-ar aduce slava si care inima nu ar fi plina de recunostinta?
„Nu te mira de chipul meu cel străin, nici te spăimânta, că Arhanghel sunt. Şarpele a amăgit pe Eva oarecând; iar eu acum vestesc ţie bucurie. Rămâne-vei întreagă şi vei naşte pe Domnul, pe Fiul Celui Preaînalt, Preacurată.” („Şi acum…” de la Litie, glas 2) Fără bărbat sunt şi cum voi naşte Fiu? Naştere fără sămânţă cine a văzut?” (Utrenie, Sedealna a III-a după Polieleu) „Cel ce de toate este necuprins şi de toate nevăzut, cum putea Acesta să Se sălăşluiască în pântecele unei Fecioare, pe care Însuşi l-a zidit.” (Utrenie, Cântarea 5, 4) „Cuvintele pe care mi le grăieşti, curată, a strigat iarăşi îngerul, sunt obişnuite naşterii oamenilor muritori. Iar eu îţi vestesc pe Dumnezeu Cel adevărat, Care Se va întrupa din tine mai presus de cuvânt şi de înţelegere, precum Însuşi ştie.” (Cântarea 8, 5) „Cauţi să ştii de la mine Fecioară chipul zămislirii tale. Dar acesta este de nespus. Ci Duhul Sfânt cu putere Lucrătoare, umbrindu-te pe tine, îl va săvârşi.”(Cântarea 3, 3) „Dumnezeu unde voieşte se biruieşte rânduiala firii, zis-a cel fără de trup şi se lucrează cele ce sunt mai presus de om. Crede cuvintelor mele celor adevărate, ceea ce eşti cu totul sfântă şi fără prihană.” (Vecernia mare, Stihira a III-a). „Te arăţi mie grăitor de adevăr, zis-a Fecioara. Căci vestitor de bucurie de obşte ai venit; încă sufletul mi-am curăţat cu Duhul, după cuvântul tău să-mi fie mie, să se sălăşluiască în mine Dumnezeu” (Stihira a IV-a)
Niciodata apa cea limpede nu a oglindit atat de curat soarele ca oglinda curatiei Preacuratei Fecioare Maria. Asa cum scrie despre curatie Efrem Sirul: “O, curatie care dai bucurie in inima si aduci raiul in suflet! O, curatie care esti o mare bogatie neintinata de fiarele salbatice! O, curatie care te salasluiesti in sufletele blande si smerite, zidind astfel oameni ai lui Dumnezeu! O, curatie care inmuguresti ca o floare in suflet si in trup, umpland intreaga casa cu mireasma ei!“ Zorii diminetii din care se naste soarele, ar fi rusinate inaintea curatiei Fecioarei Maria, din care S-a nascut Soarele vesnic, nemuritor, Mantuitorul nostru. Care genunchi nu s-ar pleca inaintea ei si care gura nu ar striga cu glas mare “Bucura-te, o, binecuvantato! Bucura-te, zorii mantuirii noastre! Bucura-te, ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii! Slava Fiului tau, Domnului Iisus Hristos, dimpreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n veci vecilor. Amin.”
Iata ca Buna vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este unul dintre cele mai mari evenimente din istoria lumii, pe care o prăznuim acum nu doar cu bucurie şi cu dragoste, ci şi cu frică plină de cutremur, fiindcă aceasta este „începătura”, adică începutul mântuirii noastre. Nu voi mai repovesti marea, unica în istoria lumii, convorbire dintre Arhanghelul Gavriil şi Preasfânta Fecioară Maria; mă voi opri doar asupra cuvintelor: Duhul Sfânt Se va pogorî peste Tine şi puterea Celui Preaînalt Te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din Tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Amin (postat pe fb de ioan monahul)