Este vremea a muta pe Maica Mea la Mine

17.08.2018 07:24

Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a Cincea Poruncă, Cinsteşte pre tatăl şi pre mama ta, a arătat cu exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei trupeşti. Spânzurat pe Cruce cu trupul fiind, şi întru cele mai cumplite chinuri aflîndu-Se, El Şi-a adus aminte de Maica Lui, şi arătînd către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. După aceea, a privit către Ioan şi i-a zis: Iată maica ta. Şi aşa, după ce a dat-o pe Maica Lui în grija Ucenicului celui iubit, Mîntuitorul Şi-a dat sufletul Lui pe Cruce. Ioan avea o casă pe Muntele Sion, în Ierusalim, în care a luat-o pe Maica Domnului şi a purtat grijă de ea pînă la sfîrşitul vieţii ei, căci întru acea casă a rămas Maica lui Dumnezeu pînă la suflarea ei cea mai de pe urmă. Cu rugăciunile ei, cu povăţuirile ei, cu blîndeţea şi cu răbdarea ei, ea le-a fost de cel mai mare ajutor Ucenicilor Fiului ei iubit şi Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că diavolii tremură auzind numele Maicii Domnului, căci Ea L-a născut pe Mântuitorul nostru, Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu, Care a stricat şi va strica până la sfârşitul veacului lucrurile diavolului, care caută să ne depărteze de Hristos şi să ne piardă pentru totdeauna

Ea şi-a petrecut cea mai mare parte a restului vieţii ei la Ierusalim, cercetînd adesea locurile care îi aminteau de marile evenimente şi de minunile făcute de Fiul ei pentru mîntuirea omenirii. Ea mai cu seamă cerceta Golgotha, Bethleemul şi Muntele Măslinilor. Dintre puţinele ei călătorii mai depărtate, se păstrează însemnările călătoriei ei la Antiohia, unde l-a cercetat pe Sfintul Ignatie Teoforul; de asemenea ale călătoriei ei în Insula Cipru, unde l-a cercetat pe Lazăr, Episcopul Insulei, cel înviat de Domnul a patra zi din morţi. Ea a mai cercetat şi Sfântul Munte Athos, pe care însăşi l-a binecuvîntat; şi a rămas o vreme la Efes în grija Sfintului Ioan Evanghelistul, în timpul cumplitei prigoane dezlănţuite împotriva creştinilor la Ierusalim. La o vîrstă mai înaintată ajungînd, ea mergea adesea să se roage Domnului, Dumnezeului şi Fiului ei în Muntele Măslinilor, locul înălţării Sale, dorind ca El să o ia din această lume cît mai curînd cu putinţă.

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. Deci, cu ocazia unei astfel de rugăciuni, la Maica Domnului a venit Arhanghelul Gavriil, care i-a descoperit că peste trei zile Domnul o va chema la El. Arhanghelul i-a dăruit şi o stîlpare de finic din Rai, care avea să fie dusă în procesiune la slujba înmormîntării ei. După acea rugăciune ea s-a întors acasă plină de bucurie, nădăjduind că îi va vedea încă măcar o dată pe toţi Apostolii şi Ucenicii Fiului ei în această viaţă, mai înainte de a pleca.

Domnul a împlinit dorirea inimii Maicii Lui, iar apostolii, purtaţi pe nouri de sfinţii îngeri, s-au strîns cu toţii în Muntele Sion. Maica Domnului i-a întîmpinat cu bucurie mare, i-a întărit, i-a mîngîiat, i-a povăţuit, şi le-a împuternicit sufletele. Apoi şi-a dat liniştită al ei suflet în mînile lui Dumnezeu, fără durere şi fără suferinţă a trupului. Sfinţii Apostoli au luat pe umerii lor sicriul ce purta trupul adormit al Maicii Domnului, din care s-a răspîndit bunămireasmă cerească, şi, înconjuraţi de creştinii din Cetatea Ierusalimului, au pornit să îl îngroape cu cinste în Grădina Ghetsimani, în mormîntul Sfinţilor ei Părinţi, Ioachim şi Ana.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în tot parcursul ei, procesiunea de înmormîntare a fost ascunsă de ochii criminali ai iudeilor. Dar chiar şi aşa, Afthonie, un preot iudeu, a apucat sicriul cu intenţia de a-l răsturna, însă tot atunci un înger al Domnului i-a retezat cu sabia de foc ambele mîini nelegiuite care au rămas lipite de sicriu. El atunci a strigat către Apostoli să-l vindece, şi s-a vindecat cu adevărat numai după ce a mărtursit credinţa în Iisus Hristos Mîntuitorul şi Domnul.

De la această înmormîntare, tot prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfîntul Apostol Toma însă a lipsit. Aceasta s-a făcut spre a se descoperi oamenilor o nouă şi întrutot slăvită taină a Maicii lui Dumnezeu. Toma a sosit la Ierusalim în a treia zi după înmormîntarea Maicii Domnului, şi a dorit şi el să cinstească trupul adormit al Celei Preacurate. Dar cînd Apostolii au deschis mormîntul, ei au aflat acolo doar giulgiurile goale – trupul nu se mai afla în mormînt!

 Maica lui Dumnezeu, înconjurată de un alai de îngeri, a venit în mijlocul Apostolilor şi le-a zis: Bucuraţi-vă, căci eu sînt cu voi pururea. Nu se cunoaşte vîrsta la care a trecut la Ceruri Maica lui Dumnezeu, dar părerea celor mai mulţi Sfinţi Părinţi este că Maica Domnului a adormit în vîrsta fiind de peste şaizeci de ani. Iată preacurata și preacinstita și preafericita adormire a nemuritoarei Maici a lui Dumnezeu. Iată locașul cel de viață începător se mută astăzi la viața cea fără de sfârșit. Iată mireasa Împăratului puterilor celor de sus se grăbește să se mute în cămările de nuntă cele de sus. Iată făclia se întoarce la lumina cea neînserată. Iată palatul Împăratului Slavei se suie la palatele ospățului ceresc. Iată tronul Împăratului celui nezidit se mută cu slavă în casa Împăratului.

Iată cea preanevinovată și cu totul fără de prihană masă ne-a chemat pe noi pe toți să fim ospătați, adăpați și luminați și punându-ne înainte pâinea vieții ne amestecă potirul, băutură curățitoare, zicând: „Pâinea care prin mine a venit la voi și potirul coastei Lui celei fără de prihană și dătătoare de viață strigă către voi: „veniți, zice, mâncați pâinea Mea cea vie. Nu mâncați altă pâine care nu este a Noastră, ca să nu muriți. Căci pâinea cea plină de plăceri a păcatului este aducătoare de moarte și cel care v-o dă pe ea este ucigaș de oameni. Eu fiind prin fire Viață, vă pun înainte vouă pâinea vieții. Pentru aceea „mâncați pâinea mea” cu vrednicie, ca să nu muriți, și beți „vinul pe care vi l-am amestecat”și îmbătați-vă din „grăsimea casei mele” și nimeni dintre voi să nu bea vinul furat al plăcerii printr-o voie iubitoare de păcat, ca nu cumva fiind stăpânit de beția cugetului rău și nebuniei de la acesta, să fie predat „minții lor celei fără de judecată, să facă cele ce nu se cuvin”.

Căci toți câți au preferat vinul acela străin, arzător și întinat sfântului și preacuratului și de viață dătător amestec al Meu, cu adevărat „alăturatu-s-au dobitoacelor celor fără de minte și s-au asemănat lor”, viață dobitoacească ducând și făcând faptele omorâtoare ale nebuniei și nerușinându-se. Către care Fiul meu și Dumnezeul meu, ca pâine a vieții și omorâtor al morții strigă celor ce au urechi să audă și zice limpede: „Mâncați pâinea Mea și beți vinul pe care vi l-am amestecat, părăsiți neînțelepciunea și veți fi vii” și umblați pe calea cea dreaptă a priceperii „ca să trăiți, și umblați pe calea cea dreaptă a priceperii întru cunoștință”.

Căci nimic altceva nu este pricina neînțelepciunii și nepriceperii și morții decât păcatul și roada lui. Pentru aceea părăsiți neînțelepciunea păcatului și veți trăi și umblați pe calea cea dreaptă a priceperii curăției, „ca să trăiți” și să nu muriți”.

Și acestea Maica vieții le spune în chip înțelegător către noi, iar noi să ne sârguim să cinstim cu cuvântul și cu fapta preacinstita și de Dumnezeu slăvita adormire a ei cea cu adevărat fericită și preanevinovată. Și cu fapta vom cinsti pe cea preacurată și cu totul fără de prihană printr-o viață fără prihană și o petrecere curată, iar cu cuvântul, „te vom ferici toate neamurile”, maică a vieții, precum ai și proorocit. Căci te fericesc totdeauna, dar mai cu seamă astăzi, și cetele îngerilor, și adunările muritorilor. Căci fericită și fără prihană este toată vârsta vieții tale.

Auziti cum canta Biserica : Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii… Ati auzit ? De ce ? Ea a purtat in pantecele ei pe cel ce a zidit serafimii si heruvimii din nefiinta. Ea n-a purtat un sfant in pantecele ei; ci pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel ce a facut heruvimii si serafimii numai cu gandirea, pe care L-a purtat in pantecele ei. Si ea n-are impartasire de Dumnezeu cu participare, cum au heruvimii sau serafimii sau preafericitele tronuri. Dumnezeu se odihneste pe tronuri cu darul, nu cu fiinta. Iar in preacuratele sangiuri, adica in pantecele Maicii Domnului si in bratele ei preasfinte, Dumnezeu nu se odihneste cu darul, ci cu fiinta. Toata dumnezeirea S-a unit cu toata omenirea din preacuratele sângiuri ale Maicii Domnului ! Pentru ca Cel ce era in bratele ei nu era numai om, era Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit.

De aceea Biserica intelege ca ” …pantecele tau s-a facut mai desfatat decat toate cerurile”. Dumnezeu nu incape in toate cerurile, ca nu-L cuprinde nici o fiinta dar a incaput in pantecele Preacuratei Fecioare. Maica Domnului se roagă aşa lui Dumnezeu, pentru că ne iubeşte foarte mult. Eu iubesc foarte mult neamul creştinesc, a spus Ea în vedenie unui bineplăcut al lui Dumnezeu, iar acest neam creştinesc, creştinii ortodocşi, petrec mereu în păcate, petrec mereu în tot felul de necazuri şi pericole de moarte, având nevoie de mijlocirea neadormită a Maicii Domnului pentru ei în faţa Scaunului lui Dumnezeu.

de ce Sfânta Biserică, în cuvintele condacului scris în cinstea acestui praznic, O numeşte „neadormită Rugătoare pentru noi în faţa Fiului Ei, Domnul nostru Iisus Hristos”. Ce vrea să ne spună Sfânta Biserică prin cuvintele condacului praznical? Dacă Preacurata Maică a Domnului se roagă pentru noi neadormit, să ne rugăm şi noi Ei întotdeauna, dacă vrem să simţim în viaţa noastră puterea mijlocirii Ei pentru noi în faţa lui Dumnezeu. La aceasta ne cheamă Biserica în altă rugăciune către ea, prin aceste cuvinte: „Nici odinioară nu vom tăcea noi, nevrednicii, a vesti puterile Tale, Născătoare de Dumnezeu”.

Căci în chip fericit, minunat și de Dumnezeu dăruit ai zămislit, ai născut și ai hrănit negrăit pe fericitul Cuvânt și născând mai presus de cuvânt și de cuget pe Cel Negrăit și mai presus de fire rămânând Fecioară ca mai înainte de naștere, pe bună dreptate, pe tine, preafericită, toate neamurile te fericesc. Căci toate ale tale sunt fericite și preafericite cu adevărat fericit și curat sfârșit ai dobândit. Căci ai primit cunună cerească de la Stăpânul și Fiu al tău prin har, iar corul apostolilor s-a adunat la îngroparea ta prin văzduh și din cer oștiri de îngeri s-au închinat, pogorându-se împreună cu Fiul și cu Stăpânul tău în ale Cărui sfinte mâini ți-ai încredințat duhul tău.  Cine dintre pământeni ar putea să te fericească pe tine după vredncie pe cea pe care Dumnezeu Cuvântul a slăvit-o și puterile cerești și corurile apostolilor ca pe o Maică a lui Dumnezeu și atunci, și acum și pururea o fericesc.

Dar o, preafericită și cu totul fără de prihană și preanevinovată și de Dumnezeu dăruită mireasă a Tatălui celui fără de moarte și vas al dumnezeiescului Mângâietor și maică a Împăratului slavei, pomenește-i pe cei ce săvârșesc pomenirea ta și sfânta ta mutare și, ca ceea ce ai ca o maică îndrăznire, roagă-L pe El pentru noi toți la adormirea ta cea de viață purtătoare, ca să adoarmă patimile noastre cele neadormite prin mijlocirea ta, preacurată, și să se trezească mintea noastră pentru privegherea poruncilor Lui, pentru ca prin mijlocirea ta și cu ajutorul și harul Lui să dobândim și noi partea celor aleși, împreună cu care și noi să fim învredniciți să lăudăm după datorie lumina aceea preasfântă și unică și în trei sori de-a pururi căreia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. (posat pe f.b de Ioan Monahul)