El va ieşit din trupul ei neprihănit ca o rază de soare
„Nu te mira de chipul meu cel străin, nici te spăimânta, că Arhanghel sunt. Şarpele a amăgit pe Eva oarecând; iar eu acum vestesc ţie bucurie. Rămâne-vei întreagă şi vei naşte pe Domnul, pe Fiul Celui Preaînalt, Preacurată.” (Litie) Fără bărbat sunt şi cum voi naşte Fiu? Naştere fără sămânţă cine a văzut?” (Utrenie) „Cel ce de toate este necuprins şi de toate nevăzut, cum putea Acesta să Se sălăşluiască în pântecele unei Fecioare, pe care Însuşi l-a zidit.” (Utrenie) „Cuvintele pe care mi le grăieşti, curată, a strigat iarăşi îngerul, sunt obişnuite naşterii oamenilor muritori. Iar eu îţi vestesc pe Dumnezeu Cel adevărat, Care Se va întrupa din tine mai presus de cuvânt şi de înţelegere, precum Însuşi ştie.” (Cântarea) „Cauţi să ştii de la mine Fecioară chipul zămislirii tale. Dar acesta este de nespus. Ci Duhul Sfânt cu putere Lucrătoare, umbrindu-te pe tine, îl va săvârşi.”(Cântarea 3) „Dumnezeu unde voieşte se biruieşte rânduiala firii, zis-a cel fără de trup şi se lucrează cele ce sunt mai presus de om. Crede cuvintelor mele celor adevărate, ceea ce eşti cu totul sfântă şi fără prihană.” (Vecernia mare, Stihira a III-a). „Te arăţi mie grăitor de adevăr, zis-a Fecioara. Căci vestitor de bucurie de obşte ai venit; încă sufletul mi-am curăţat cu Duhul, după cuvântul tău să-mi fie mie, să se sălăşluiască în mine Dumnezeu” (Stihira a IV-a)
Pictorul Rafael Sanzio (1483-1520), în celebra sa pânză, Logodna sau Casatoria, compară alegerea lui Iosif dintre toţi tinerii pretendenţi la mâna Fecioarei Maria, cu alegerea lui Aron, ca mare preot, dintre toţi aspiranţii la această demnitate; căci îl prezintă pe Iosif, ca şi pe Aron, purtând în mână toiagul de migdal înflorit şi rodit aproape instantaneu, în timp ce pe toţi ceilalţi tineri îi prezintă frângându-şi toiegele uscate la genunchi (Num 17,1-10).
Cum a avut loc logodna cu Iosif? Despre această temă Evanghelia lui Luca (1,26-27) ne spune: „îngerul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David”. Nu ştim altceva. Sau mai bine zis, restul ne putem imagina, urmărind cele care erau obiceiurile timpului. Între timp, ştim cu certitudine că, în momentul Bunei Vestiri, Maria se afla la Nazaret şi că era „logodită” cu Iosif, un descendent al vechii familii davidice. Deci Maria avea vârsta logodirii şi, de aceea, conform obiceiului evreilor, nu mai mult de paisprezece ani. În acel timp, logodna avea loc prin vizita tatălui tânărului, sau a tânărului însuşi, la părinţii fetei, în timpul căreia se propunea o dotă, care, dacă era acceptată, logodna devenea realizată şi comporta deja legături juridice, asemănătoare cu acelea ale căsătoriei. Se mergea să se locuiască la soţ, ca soţie, şi după mai multe luni. Deci, Maria era „logodită”, cu efectele juridice ale căsătoriei. Acesta este motivul pentru care zămislirea Mariei nu a avut nimic intempestiv. De fapt, conform legii, logodnicul acoperea deja onoarea viitoarei soţii.
Iosif din Nazaret avea să fie: preferatul lui Dumnezeu; alesul lui Dumnezeu, căruia i s-a dat să poarte onoarea de a fi soţul Fecioarei Maria şi tatăl putativ,(legal), din neamul lui David, care va da numele de Iisus, lui Mesia (Mt 1,21); onoarea de a fi alesul care va primi cinste numai după multe încercări, cum de altfel va primi şi Isus, mântuitorul (Fil 2,6-11).
Dumnezeu adresează (face) tuturor oamenilor chemarea de a conlucra la planul său de mântuire a lumii, aşa cum i-a făcut lui Iosif din Nazaret, şi tuturor aleşilor săi din ceruri. Şi ne spune că, numai acei oameni care răspund cu "da" la chemarea sa, ca Iosif, vor ajunge "mari" în împărăţia cerurilor (Mt 5,18; 7,24). Iosif din Vechiul Testament a fost o imagine profetică a lui Iosif din Nazaret. Biblia ne spune că Iosif al lui Iacob a avut un vis unde i s-a revelat că va fi "mare şi respectat" şi că viaţa lui avea să fie folosită de Dumnezeu pentru lucrarea sfântă (Fac 37,5-11). În timp ce-şi trăia şi dezvolta visul, Iosif, a avut parte numai de deziluzii: fraţii lui geloşi l-au vândut ca rob în Egipt (Fac.37,27-28); femeia lui Putifar l-a aruncat din gelozie în închisoare (Fac. 39,7-20). Cu toate acestea, Dumnezeu veghea asupra vieţii lui Iosif, căci Iosif ajunge în casa lui Faraon, iar Faraon îl va numi cârmuitor peste întreg Egiptul (Fac 41,37-49). De fapt, acesta a fost drumul pe care trebuia să-l urmeze Iosif, dirijat de Dumnezeu, pentru a-şi împlini visul de a fi un om mare al istoriei. El a spus un "da" continuu lui Dumnezeu. Un astfel de "da" continuu lui Dumnezeu a spus şi Iosif din Nazaret; un "da" profetic şi pentru Iisus, dar şi un "da" profetic, pentru toţi cei care vor să urmeze calea mântuirii. Spuneam că un astfel de "da" a spus şi Iosif din Nazaret, care a avut şi el un vis de fericire în slujba lui Dumnezeu.
Facând o analiză asupra vieţii familiale iudaice, ca familie și manifestare a vieții ei, pentru venirea proiectată a lui Iisus, (taina cea din veac ascunsă și de nimeni neștiută), Dumnezeu i-a ales personal pe Iosif şi Maria; apoi, El prin Gavril i-a apărut în persoană Mariei şi i-a adus, în acelaşi timp, fericita veste că ea fusese aleasă să devină mama pământeană a copilului.
Timp de mai multe săptămâni, Maria a meditat în taină în inima sa asupra acestei vizite. Când fu sigură că aştepta un copil, ea îndrăzni în cele din urmă să-i destăinuiască soţului ei aceste evenimente ieşit din comun. Când Iosif află toate astea, şi cu toate că el a avut mare încredere în Maria, a fost foarte tulburat, şi nu a putut să doarmă timp de mai multe nopţi. La început, Iosif avu îndoieli în legătură cu vizita lui Gavriil. Apoi, când fu aproape convins că Maria auzise realmente vocea şi văzuse forma divinului mesager, el îşi frământa creierii, întrebându-se cum de se puteau întâmpla asemenea lucruri. Cum putea oare un descendent de fiinţe umane să fie un copil al Creatorului divin? Iosif nu putu rezolva acest conflict de idei până ce, după mai multe săptămâni de chibzuială, Iosif şi Maria au ajuns la concluzia că ei fuseseră aleşi pentru a deveni părinţii lui Mesia, cu toate că iudeii fuseseră departe de a avea conceptul că eliberatorul aşteptat trebuia să fie de natură divină. Şi lui Iosif i s-a împlinit visul de fericire şi de măreţie, prin multe încercări şi suferinţe (Fap 14,22). Prin aceste încercări şi suferinţe, Iosif a ajuns: bărbat drept (Mt 1,19); tată purtător de grijă a lui Mesia, căruia i-a dat şi numele divin, de Iisus (Mt 1,21); soţ feciorelnic al Fecioarei Maria (Mt 1,24). Tribul lui David era aproape mort din cauza păcatelor sale; dar, datorită fidelităţii sfântului Iosif, el a dat lumii cele mai sublime roade: pe Iisus, Maria şi Iosif.
Patriarhul Iacob, a vorbit despre Mesia (Şilo), din tribul lui Iuda, care este tribul lui David, astfel: "Toiagul de cârmuire nu avea să se îndepărteze din Iuda până nu avea să vină Şilo" (Fac 49,10). Şi profetul Natan i-a vorbit lui David despre Mesia, la fel: "Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. El va zidi numelui meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi tată, şi el îmi va fi mie fiu" (2Regi 7,12-14).
Iosif şi Maria s-au căsătorit, potrivit datinii iudaice, la domiciliul Mariei, în vecinătatea Nazaretului. Această căsătorie a fost încheiată după o logodnă normală de circa doi ani. Puţin după aceea, ei s-au instalat în noua lor casă din Nazaret, care fusese construită de Iosif cu ajutorul a doi dintre fraţii lui. Această casă era situată la poalele înălţimilor care dominau atât de agreabil ţinutul înconjurător. În această casă special pregătită, se gândeau să întâmpine copilul făgăduinţei, fără a-şi închipui că acest important eveniment din univers avea să survină în Betleemul din Iudeea, în timp ce ei lipseau de la domiciliul lor.
Casa lui Iisus se găsea aproape de înaltele dealuri din partea nordică a Nazaretului, la o oarecare distanţă de izvorul satului, situat în secţiunea estică a oraşului. Familia lui Iisus locuia în cartierele periferice ale oraşului, ceea ce i-a făcut mai uşor tânărului băiat să se bucure de frecventele plimbări la ţară şi să se caţere până în vârful acestor înalte ţinuturi vecine, dealurile cele mai înalte din sudul Galileii, cu excepţia lanţului muntelui Tabor la est şi a dealului lui Nain, care avea aproape aceeaşi altitudine. Casa era situată puţin spre sud şi est faţă de promontoriului sudic al acestui deal, şi aproape la jumătatea drumului dintre poalele sale şi drumul care ducea de la Nazaret la Cana. În afară de ascensiunea dealului, plimbarea favorită a lui Iisus consta în a merge de-a lungul unei cărări înguste care şerpuia pe lângă baza dealului în direcţia nord-est, până în punctul în care ea se reunea cu drumul spre Sepphoris.
Locuinţa lui Iosif şi a Mariei era construită din piatră, şi se compunea dintr-o încăpere cu un acoperiş plat, plus o construcţie anexă pentru a adăposti animalele. Mobilierul consta dintr-o masă joasă de piatră, oale şi vase din pământ ars şi din piatră, un război de ţesut, o lampă, mai multe taburete mici, şi nişte rogojini pentru a dormi pe podeaua de piatră. În curte, lângă anexa animalelor, se găsea adăpostul care acoperea cuptorul şi râşniţa de grâne. Era nevoie de două persoane pentru a face să meargă acest tip de râşniţă, una pentru a măcina şi alta pentru a o alimenta cu grăunţe.
… În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască…
Mai înainte de a se fi născut Iisus în lume, ca şi în cazul Mariei, Iosif l-a născut pe Iisus mai întâi în inima şi sufletul lui, prin credinţă. De aceea, sfântul Pavel ne vorbeşte despre o altă imagine profetică a lui Iosif, despre Aavraam cel credincios, şi ne spune că el a crezut în înviere şi împotriva oricărei speranţe şi astfel a ajuns părintele unui mare număr de popoare (Rom 4,13.16-18.22). Ca şi Abraham, Iosif a devenit şi el un părinte al celor care îl caută pe Dumnezeu şi Împărăţia Lui, al tuturor creștinilor. În anul 70 după Hristos, când romanii au distrus templul, iudeii s-au urcat pe ziduri şi au strigat cu disperare către Dumnezeu că nu l-a trimis încă pe Şilo (Mesia) ca să-i salveze. Dumnezeu îl trimesese pe Şilo, dar ei au aşteptau un Şilo care să lucreze după planul lor şi de aceea l-au respins pe cel adevărat care lucra după planul lui Dumnezeu.
Devreme, dimineaţa, Iosif şi Maria au pornit din nou la drum spre Betleem, iar pe seară au poposit la poalele muntelui Sartaba, care domina valea Iordanului, şi şi-au continuat călătoria, ajungând în Ierihon, unde s-au oprit pentru a înnopta într-un, foarte posibil, han din drumul mare, în cartierele mărginaşe ale oraşului. După masa de seară, poate au vorbit despre asuprirea evreilor de către guvernarea romană, despre Irod, despre recensământ şi despre influenţa Ierusalimului şi a Alexandriei ca centre de studii şi de cultură iudaică, despre casa lor din Nazaret, apoi călătorii din Nazaret s-au retras pentru repausul nocturn.
Vreme de secole, profeţii evrei proclamaseră venirea unui eliberator, iar aceste promisiuni fuseseră interpretate de generaţii succesive ca raportându-se la un nou şef iudeu care va ocupa tronul lui David: se socotea că, prin metodele de reputaţie miraculoasă ale lui Moise, el va încerca să îi stabilească pe iudei în Palestina ca pe o naţiune puternică, liberă de orice dominaţie străină.
Am văzut din pasajul biblic că îngerul i-a spus lui Iosif să-i dea pruncului care se va naşte numele “Iisus” pentru că el va mântui pe poporul Lui de păcatele sale. Aceasta este semnificaţia numelui Iisus – mântuitor, sau salvator, sau izbăvitor. Evanghelistul Matei arată însă pe parcursul întregii Evanghelii care îi poartă numele cum în Domnul Isus s-au împlinit profeţiile din Vechiul Testament
Prorocul Isaia a făcut profeţie despre Domnul Iisus în care l-a numit pe Mântuitorul “Emanuel” ceea ce înseamnă – Dumnezeu este cu noi. În prima lui profeţie spune astfel: De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.
În Sfintele Evanghelii, Mantuitorul este numit "Iisus Hristos”. In acelasi fel este marturisit si in Simbolul de Credinta: "Cred si intr-Unul Domn Iisus Hristos“.
,,Iată, El fost trimis, este adevărat, dar ca om, căci era din două firi, deoarece, după legea trupului, el a și obosit, a și flămânzit, a și însetat, a și fost cuprins de spaimă, a și lăcrimat; bine dar dacă a fost trimis și ca Dumnezeu, ce dacă? A venit între oameni ca Dumnezeu și Om.
Iată bunăvoința Tatălui care readuce pe cele ale lui și pe care Îl cinstește ca început dincolo de timp și ca să nu pară că este potrivnic lui Dumnezeu, socotește-o trimitere. Fiindcă se spune, este drept, că a fost trădat, dar s-a scris și aceea că el s-a predat și că a fost sculat din morți de către Tatăl, dar s-a scris și aceea că El însuși S-a sculat și iarăși S-a înălțat. Acelea se referă la bunăvoința Tatălui, iar acestea la puterea Fiului.
Dar tu vorbești de cele care îl micșorează și treci în tăcere pe cele care îl înalță; apoi, îi treci la socoteală că a pătimit, dar că a pătimit de buna lui voie aceasta n-o spui. Asemenea socotințe le pătimește și acum Cuvântul: de către unii este cinstit ca Dumnezeu și unit cu Dumnezeu, iar de către alții este necinstit și despărțit de Dumnezeire, ca trup . Pe care să se fi mâniat mai mult? Sau, mai bine zis, cui va ierta mai mult? Căci trebuie ca și aceia să despartă și ca și aceștia să unească, unii după număr, alții după Dumnezeire.
Te poticnești de carnea lui? S-au poticnit de ea și iudeii. Sau îl numești și samaritean? Căci restul îl voi trece în tăcere. Nu crezi în Dumnezeirea lui? Dar aceasta n-au făcut-o nici măcar demonii, o, tu și decât demonii mai necredinciosule, și decât iudeii mai nesocotitule!
Aceia au socotit numirea de Fiul o voce de o egală cinstire; aceștia au recunoscut de Dumnezeu pe alungătorul lor, căci se convingeau de aceasta din cele ce pătimeau, pe când tu nu-i primești nici egalitatea și nu-i mărturisești nici Dumnezeirea. Mai bine era dacă te tăiai împrejur și dacă erai îndrăcit, ca să spun și ceva de râs, decât netăiat împrejur și sănătos și să duci viață de nelegiuit și de necredință în Dumnezeu” (Ioan Gura de Aur)
Deoarece Matei isi incepe istorisirea de la regele Irod, Luca de la Cezarul Tiberiu, Marcu de la botezul lui Ioan, evanghelistul Ioan, lasandu-le pe acestea toate, se ridica mai presus de tot timpul si veacul, tintuind mintea ascultatorilor acolo, catre "la inceput era", si nu ii lasa sa se opreasca undeva, nici nu pune vreun hotar, dupa cum aceia au pus hotar pe Irod, pe Tiberiu si pe Ioan. Iar ceea ce este vrednic de mirare este, desigur, faptul ca nici acesta, desi graieste despre cele mai presus de el, nu trece cu vederea iconomia, nici aceia, grabindu-se sa vorbeasca despre aceasta, nu au tacut despre existenta mai inainte de veac. Si e foarte firesc, fiindca unul este Duhul care a miscat sufletele tuturor. De aceea au si aratat o mare asemanare in gandire in legatura cu vestirea evenimentelor.
„La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu”. Pentru care pricina, in timp ce ceilalti evanghelisti incep de la iconomie (caci Matei zice: "Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David", iar Luca ne povesteste la inceput despre Maria; si Marcu, in acelasi fel, insista pe aceleasi cuvinte ale iconomiei, amintind acolo istoria Botezatorului), Ioan aminteste acest lucru foarte pe scurt dupa ceva vreme, zicand: "Si Cuvantul trup S-a facut", trecand peste toate celelalte (zamislirea, nasterea, educatia, cresterea), si povesteste imediat despre nasterea vesnica? Care poate fi, dar, pricina acestora, va voi spune acum. Pentru ca ceilalti Evanghelisti au insistat aproape pe de-a-ntregul pe cuvintele legate de nasterea dupa trup, exista pericolul ca nu cumva unii, fiind alipiti de lut, sa staruie numai asupra acestor invataturi. Deci, ridicand din aceasta stare de jos pe cei ce aveau sa cada si urcandu-i in cer, pe drept face inceputul istorisirii de la cele de sus si de la vesnicie.
Mergem pe drumul care duce la Efrata (la Betleem), suntem pe drumul bun care ne duce spre Dumnezeu, am început să fim atenţi la obstacole si dacă se poate să le ocolim, dacă nu măcar să trecem peste ele făra să ne afecteze, să mergem în grabă spre Cel care acum peste 2000 de ani venea sa ne aduca mântuirea, şi cu siguranţă că atunci când îi vom vedea și îi vom simti sfinţenia, vom fi alți oameni. Maria şi Iosif mergeau spre îndepărtatul Betleem. Călătoreau de multe ore, Maria călare pe un măgăruş, iar Iosif pe jos, ducând animalul de căpăstru. Maria încerca să-şi găsească o poziţie mai comodă şi a simţit încă o dată copilul mişcându-i-se în pântece.
Mai avea puţin şi trebuia să nască. Probabil că, în timp ce Iosif şi Maria treceau pe lângă ogoare, unii agricultori ieşiţi la câmp să are sau să semene se întrebau de ce o femeie în această stare pornise la … drum. Într-adevăr, de ce plecase Maria spre un oraş aflat atât de departe de casa ei din Nazaret?... Totul începuse cu câteva luni înainte, când această tânără evreică primise o misiune unică în istoria omenirii. Ea urma să dea naştere Fiului lui Dumnezeu, cel care avea să devină Mesia. Dar, când s-a apropiat vremea să nască, a fost nevoită să facă această călătorie, care i-a pus credinţa la încercare în multe feluri. Să vedem ce a ajutat-o să rămână tare din punct de vedere spiritual. Dumnezeu preţuieşte mult umilinţa şi supunerea. În zilele noastre, când supunerea este una dintre calităţile cel mai puţin apreciate, Maria este un exemplu pentru cei ce au credinţă, atât bărbaţi, cât şi femei.
… Avea Maria să-l susţină pe Iosif în decizia lui de a se supune poruncii cezarului? Da. Să ne gândim cât de dificilă ar fi fost o asemenea călătorie pentru ea. După cât se pare, era pe la începutul lunii octombrie, când sezonul secetos era pe sfârşite şi puteau cădea ploi uşoare. În plus, Biblia spune că Iosif „a urcat . . . din Galileea“, exprimare cât se poate de potrivită, întrucât Betleemul era situat la o altitudine de peste 760 de metri. Astfel, această călătorie de câteva zile se încheia cu un urcuş istovitor. De asemenea, drumul avea să dureze probabil mai mult decât în mod obişnuit.
Fiind însărcinată, Maria trebuia să facă mai multe popasuri pentru a se odihni. Orice tânără în starea ei şi-ar fi dorit să fie cât mai aproape de casă, unde familia şi prietenii ar fi fost gata s-o ajute când începeau durerile naşterii. Fără îndoială că Maria avea nevoie de mult curaj ca să pornească la drum.
Cu toate acestea, Luca scrie că Iosif s-a dus „să se înregistreze cu Maria“. El mai precizează că Maria „îi fusese deja dată în căsătorie.
Acest lucru trebuie să fi influenţat mult deciziile Mariei. Ea îl considera pe Iosif capul ei. De aceea, şi-a privit cu seriozitate rolul stabilit de Dumnezeu, acela de ajutor, susţinând deciziile soţului. Astfel, Maria a fost supusă, chiar dacă această călătorie putea fi pentru ea o încercare a credinţei.
Ce ar mai fi putut s-o motiveze pe Maria să se supună? Cunoştea ea profeţia potrivit căreia Mesia urma să se nască în Betleem? Biblia nu specifică acest lucru, însă nu este exclus, întrucât profeţia le era bine cunoscută conducătorilor religioşi şi chiar oamenilor în general. Iar Maria cunoştea temeinic Scripturile . Dar, indiferent că decizia ei de a face această călătorie a avut la bază dorinţa de a da ascultare soţului ei, de a se supune poruncii cezarului sau de a împlini profeţia lui Iehova — ori o combinaţie a acestor factori —, Maria rămâne un exemplu remarcabil. Dumnezeu preţuieşte mult umilinţa şi supunerea. În zilele noastre, când supunerea este una dintre calităţile cel mai puţin apreciate, Maria este un exemplu pentru cei ce au credinţă, atât bărbaţi, cât şi femei.
Prezenţa lui Irod a costituit o piedica pe drumul magilor de la Răsărit la Betleem.Dar Dumnezeu prin providenţa Sa, a îndepărtat această piedică, şi magii au ajuns la Betleem călăuziţi de Cer (prin stea), nu de pământ (prin oamneni). Se merge în grabă. In timp ce păstorii stăteau de strajă în jurul turmelor lor (afară din Betleem), din cer au venit nişte îngeri care au vestit naşterea Mântuitorului. Cum au aflat această minunată veste păstorii au plecat cu repeziciune spre Betleem. Nu i-a mai interesat ce se intâmplă cu oile (deşi aceasta era slujba lor), ei au plecat in graba la Betleem. Și magii merg mai departe: ei sunt Cautatori. Magii nu s-au multumit sa fie doar observatori si sa priveasca indicatorii, sa-i admire, sa-i contemple si atat. Nu! Ei au mers mai departe! Nu au fost multumiti cu atat. Asa ca au portnit pe un drum al credintei spre Ierusalim stiind ca in aceasta zona avea sa se nasca Mesia. Pe drum probabil ca au avut indoieli, nu stim. Dar si-au continuat cu statornicie acest drum al gasirii lui Iisus. Din observatori s-au transformat in cautatori. Au avut curajul necesar, au avut tenacitatea necesară, au avut putere prin credința în misiunea încredințată de cer. Este nevoie de curaj, de credință, de marturisire, de ascultare sa-L cauti pe Iisus. Drumul este anevoios, plin de piedici dar duce catre destinatia corecta. Mesiia mântuitorul.
S-au dus in Ierusalim, un oraș al religiei, un oraș al lui David, un oraș al prorocilor care vestiseră pe Mesia. Se asteptau ca intregul oras sa fie in cunostiinta de cauza si in pregatiri pentru primirea noului rege. Arhiereii, fariseii, carturarii să fie pregatiți. N-a fost, însă, asa. Au gasit un oras total neconectat cu Dumnezeu si cu indicatorii Sai. Mai mult, Israelul si Ierusalimul aveau deja un rege, pe Irod, care nu primit deloc bine vestea de la magi, cum ca, se nascuse adevarul rege al poporului lui Dumnezeu.
„Poporul lui Dumnezeu”, in loc sa fie calauza pentru magi in a-L gasi pe Mesia, au fost mai mult un obstacol. Conducatorii nu-l doreau, cum să vină Messia acum și să le ia locul, ce se va întâmpla cu ei, cu onorurile și averile lor? Chiar daca ar fi așa, poporul nu trebuie să afle, iar noul rege omorât și scos din istorie. Noi ne vom preface că îl așteptăm, dar nu acum, ci cândva.
Asa zișii crestini (de 2000 de ani) vor fi intotdeauna piedici in cautarea celor sinceri care-l caută pe Dumnezeu. Daca esti cautator și nu observator, nu te poticni in cei ce se numesc crestini dar sunt doar cu numele, indiferent afirmarea lor afișată cu laudăroșenie și fațarnicie. Continua-ti drumul! Mergi la biserica, Domnul Iisus a fost omorat de cei ce se credeau singuri neprihaniti.
Regele Irod s-a simtit amenintat. A cautat informatii despre Iisus impreuna cu fariseii, carturarii, arhiereii, proroocii, insa cu alte interese. Acesti cautatori n-au fost sinceri, erau orbiti de eul lor, de interesele meschine pe care le nutreau.
Elita oamenilor religioasi din Iudea, preotii, carturarii, fariseii, n-au putut, ori n-au vrut a percepe lucrarea lui Dumnezeu ce fusese promisa in Scripturi si care se desfasura sub ochii lor pentru ca au devenit necredinciosi fata de Dumnezeu, s-au socotit singuri intelepti si neprihaniti si n-au avut inima deschisa pentru adevar. Continuitatea și pozitia lor erau mai importante.
Tot orasul Ierusalim „s-a tulburat”, la venirea magilor la Irod. O reactie graitoare, pentru ca orasul nu era pregatit sa-L primeasca pe Iisus ca Rege. Acest lucru ar fi zdruncinat ordinea lucrurilor stabilite, ierarhiile politice si religioase si multe altele. In drumul lor catre Iisus, singurul lucru care a facut ca magii sa piarda din vedere steaua (calauzirea lui Dumnezeu) a fost Ierusalimul.
Apropiindu-se de Ierusalim nu s-au mai concentrat asupra stelei, au pierdut din inimi cerul, ci au fost atrasi de mirajul lumescului, al cladirilor impunatoare al palatului lui Irod, ei cautau un rege si au crezut ca aici, între conducatorii vremii, este locul potrivit pentru nasterea unui Rege. Dar aveau sa-si schimbe parerea. Lucrarea lui Dumnezeu nu a avut loc nicioadata in locurile care izbesc privirile, in sisteme cu oameni corupti si concepții daunatoare.
Puterea lucrarii lui Dumnezeu s-a desfasurat, si istoria sta marturie in acest sens, in afara zidurilor semete si a sistemelor religioase departate de credință și avide pe glorie. Fiindcă Gloria și Slava sunt ale lui Dumnezeu și au coborât pe pamânt prin Fiul Său.
Poate ai inceput drumul cautarii, dar ai indoieli cu privire la Dumnezeu, Iisus, Evanghelia și Biserica Sa ortodoxă. Poate cineva iti sopteste ca totul e doar un mit, o poveste. Ca să-l gasești pe Hristos Iisus ai nevoie de credinta, de sarguinta, de smerenie, de iubire! Pana nu primesti crucea și jugul lui Hristos in viata ta nu ai cum sa-ti dai seama daca totul este adevar sau minciuna. Cand Îl accepti ca Domn si Mantuitor al vietii tale iti va schimba viata! Și această viată în adevar și duh este dovada.
Domnul Iisus s-a nascut sa fie rege. El nu se poate naste altfel in viata ta, decat cu acest statut. Insa, ca Rege, El este o amenintare pentru eul noastru, de aceea, pentru a-L primi pe El trebuie sa renunti la tine.
Probabil că au fost mulţi care l-au căut pe Iisus după ce Irod a dat porunca ca toţi pruncii de la doi ani în jos să fie omoraţi, dar nu l-au mai gasit la Betleem pentru ca el plecase.
Suntem pe drumul spre Efrata, suntem pregatiți spiritual, duhovnicește să-l gasim pe Iisus. Nu ştim cât timp ne va mai aştepta pe noi Domnul Iisus la Betleem, s-ar putea să fie ultimul nostru drum spre Betleem, de aceea vă îndemn, mergeți în grabă, cu sufletul pregatit să-l închinați lui, aurul, tămâia și smirna voastră.
Aurul este simbolul milosteniei. Cei ce i aduc Pruncului Iisus aur sunt cei ce jertfesc o parte din agoniseala şi avutul lor pentru împodobirea sfintelor locaşuri şi pentru ajutorarea şi îndestularea celor săraci şi oropsiţi. Mântuitorul Hristos, care „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire s a pogorât din cer” şi S-a născut într-o peşteră sărăcăcioasă, se substituie în persoana celor lipsiţi şi necăjiţi şi, miluindu-i pe aceştia, noi Îi arătăm că, de fapt, Îl iubim pe El, Cel ce s a identificat cu cei aflaţi în nevoi şi suferinţe şi Şi a dat viaţa pentru noi, iar la judecata viitoare ne va răsplăti chemându ne la Sine şi zicându ne: „Adevărat vă spun vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi aţi făcut” (Matei 25, 40).
Deci, prin porunca milosteniei, Dumnezeu ia în grijă săracii şi se îngrijeşte de dânşii. „Mâna săracului este vistieria lui Hristos, pentru că tot ceea ce ia de la noi săracul primeşte însuşi Hristos”. De fapt, toţi Sfinţii Părinţi susţin că „milostenia izbăveşte sufletul din moarte şi acoperă mulţime de păcate”. Ea este cheia cu care descuiem uşile raiului. „Omule”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „de nu I dai astăzi nimic lui Hristos, dincolo El nu va avea trebuinţă de tine. Aici flămânzeşte El, aici însetează El, Iisus însetează de mântuirea ta. De aceea vine El ca un cerşetor, de aceea umblă gol. Prin aceasta, Dumnezeu vrea să ţi dăruiască împărăţia Sa. Nu-L trece cu vederea!”
Tămâia este simbolul jertfei şi al slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui. Cei ce aduc Pruncului Iisus tămâie sunt cei ce valorifică darurile sufleteşti în scopul obştesc, spre bunăstarea spirituală şi materială a întregii colectivităţi şi comunităţi creştine în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea. Din această categorie fac parte şi cei ce chivernisesc cu sârg talanţii cu care i-a înzestrat Dumnezeu, în scop altruist, spre răspândirea binelui şi fericirii în lume şi nu în scop egoist, numai spre satisfacerea intereselor personale, aşa cum a procedat sluga vicleană şi leneşă care şi a îngropat talantul. Înmulţirea înţeleaptă a talanţilor înseamnă fructificarea chibzuită, utilă şi benefică a darurilor cu care ne a binecuvântat Dumnezeu şi acest fapt constituie temelia progresului moral, social şi cultural şi un izvor nesecat de fericire.
Aceasta este şi menirea noastră de oameni şi de creştini. Toţi, fiecare în parte, suntem datori să ne străduim, după puterile noastre, să smulgem neghina egoismului şi a răutăţii şi să cultivăm în loc binele, înmulţind dragostea, pacea şi fericirea pe pământ: cei cu funcţii de conducere să promoveze dreptatea şi să susţină cauza şi interesele poporului, profesorii să i îndrume pe tineri cu făclia ştiinţei şi a devotamentului pentru formarea noii generaţii, preoţii să facă o pastoraţie rodnică, să slujească cu râvnă şi să se impună în faţa credincioşilor cu pilda virtuţilor şi a moralităţii ireproşabile, iar părinţii să se preocupe, în mod insistent, de educaţia religios morală a odraslelor lor, crescându le în duhul evlaviei, al înfrânării, al curăţiei şi al fricii de Dumnezeu. Parfumul unei astfel de tămâi înmiresmează casele şi familiile creştine, răspândindu se odată cu cei crescuţi într însele şi în mediul social din jurul lor, aşa cum podoaba florilor înfrumuseţează grădinile.
Tămâia cea bineplăcută a slujirii şi binefacerii o transmite fiecare la locul său de muncă şi în condiţia sa de viaţă. În concluzie, toţi cei care se sârguiesc să facă din munca lor cinstită şi ziditoare un izvor de fericire şi binecuvântare izbutesc să aducă, prin fapta lor creştinească, o tămâie bine mirositoare lui Dumnezeu, căci „a lui făptură suntem zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2, 10).
Smirna are o aromă mai puternică decât tămâia, însă la gust este mai amară. Ea închipuie necazurile, amărăciunile, lacrimile şi suferinţele noastre. Ea simbolizează poarta cea strâmtă a răbdării şi a încercărilor prin care trebuie să trecem cu toţii pentru a ajunge la limanul mântuirii, căci „cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13) şi plată de mucenic va lua, căci răbdarea suferinţelor în loc de sânge se primeşte. Cel ce va răbda fără tânguire şi fără cârtire toate nedreptăţile, calomniile, ocările şi defăimările celor mândri, cu nădejdea neclintită că Dumnezeu îl va izbăvi şi cu convingerea că îndurarea suferinţelor şi a nevoilor devine pentru el izvor de curăţire şi mijloc de mântuire, oferă Domnului Hristos un dar mai preţios decât aurul şi mai mirositor decât tămâia, căci nimeni nu este scutit de suferinţă în lumea aceasta şi „toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (II Timotei 3,12), spune Sfântul Apostol Pavel.
Mergem acolo, la Betleem nu numai pentru că acolo se află Iosif, nici măcar numai pentru că e Sfânta Fecioară Maria, pe care îi iubim și îi cinstin, ci mergem mai ales pentru că acolo se află Iisus, posibilul nostru Mântuitor, posibil pentru că, dacă nu-L primim în viața noastră, El nu va fi Mântuitor pentru noi. Pe drumul acesta se iau noi hotărâri (Rut1:19 ) Rut pe drumul care ducea de la Moab spre Betleem s-a hotarat pentru adevaratul Dumnezeu (Dumnezeul evreicei Naomia, care era soacra ei) care spune Dumnezeul tău va fi și Dumnezeul meu și a intrat în genealogia lui Hristos. Putea să aleagă drumul Moabului (la fel cum a făcut cumnata ei, Orpa), şi să se întoarcă înapoi la sistemul lumesc, la dumnezeii Moabului, dar ea a zis: “Orice mi s-ar întâmpla eu mă duc la Betleem” şi vreau ca Dumnezeul soacrei mele, să fie de acum încolo şi Dumnezeu meu”. Frumoasă hotărâre!
Pe drumul spre Efrata hanurile erau înţesate, la fel și la Betleem, în consecinţă, Iosif a căutat locuinţă la nişte rude îndepărtate, dar toate camerele Betleemului erau pline de lume. Pe drumul care duce la Efrata (la Betleem) suntem aproape de tintă. Iată noi ramânem pe drumul spre Dumnezeu unde am învațat să fim atenţi la obstacole, cum se poate să le ocolim și cum să trecem peste ele făra să ne afecteze, cum să mergem spre Cel care acum 2000 de ani se afla la Betleem, şi atunci când ii vom vedea sfinţenia, vom fii determinaţi să luam noi hotărâri, acesta este spiritul și scopul pelerinului. Simțim ca suntem ai lui Dumnezeu, simțim atingerea lui, privirea lui, ne-am dori să fim ca El, să ne sfințim, să ne umplem sufletul și viața de sfințenie.
Iosif, făcând parte din familia lui David, a cărui obârşie se trăgea din Betleem, a fost nevoit să se ducă în acest oraş ca să-şi dea numele. Se pare că şi Maria, în calitatea ei de moştenitoare, care reprezenta o seminţie ce se încheia prin ea, era de asemenea obligată la acest act, fiind femeie nu știm aceasta. Dar, cu siguranţă, nu acesta a fost motivul pentru care a pornit spre Betleem şi ea.
Cum ar fi putut Iosif să o lase pe sfânta lui logodnică în starea în care se găsea singură la Nazaret? Dar și cât de greu îi va fi Mariei la drum? Îndoială exista, dar Dumnezeu le conduce pașii dupa planul Său, atunci când te lași în voia și în mâinile Sale. Este vorba, mai degrabă, despre un instinct plin de mister care îl conduce pe Iosif şi pe Maria să pornească spre Betleem, pentru împlinirea planurilor dumnezeieşti, prorocite de mai înainte.
Maria trebuie să fi răsuflat uşurată când a zărit Betleemul. Poate că în timp ce urcau dealurile şi treceau pe lângă livezile de măslini, măslinele fiind printre ultimele recolte ce mai trebuiau adunate, Maria şi Iosif s-au gândit la istoria acestui orăşel. Aşa cum spusese profetul, era prea neînsemnat pentru a fi numărat printre oraşele lui Iuda. Totuşi, era locul în care, cu peste o mie de ani în urmă, se născuseră Boaz, Noemina, iar mai târziu, David.
Oamenii care cred şi Îl cunosc pe Dumnezeu, care Îl iubesc şi Îl urmează îşi găsesc plăcerea în cunoaşterea şi împlinirea voii Sale. Ei sunt interesaţi să ştie cum este familia prin care lucrează Dumnezeu. Vom vedea când vom analiza genealogia lui Iisus.
Biblia ne oferă multe exemple de familii prin care Dumnezeu a lucrat, influenţând prin ele mersul istoriei. Poate cel mai potrivit exemplu este familia lui Iosif şi Maria, părinţii Mântuitorului Iisus Hristos..
Ascultare și sacrificiu. Ei sunt exemplul familiei care ascultă de Dumnezeu şi de legile ţării în care trăiesc. Când Dumnezeu le-a prezentat planul întrupării Mântuitorului, ei au ascultat în toate detaliile, asumându-şi toate riscurile şi sacrificiile implicate. Când Cezar August a dispus recensământul populaţiei, Iosif şi Maria au plecat din Nazaret spre Betleem să se înscrie. Distanţa de aproximativ 170 de kilometri dintre aceste două localităţi, depinde de rută, raportată la posibilităţile de deplasare ale vremii, era o mare provocare pentru o femeie însărcinată ca Maria.
Modestie și umilintă. Iosif era un simplu tâmplar într-o mică localitate şi posibilităţile lui materiale erau foarte limtate. Ajunşi în Betleem, Maria L-a născut pe Mesia într-un grajd, nefiind locuri libere în hanul de poposire. Este greu de înţeles că Stăpânul Univesului a venit în lumea noastră într-un grajd de animale, fapt care nu s-a constituit într-o umilinţă pentru Iosif şi Maria.
Încredere și puritate. Este remarcabil faptul că toate suspiciunile lui Iosif în legătură cu sarcina logodnicei lui sunt risipite de încrederea pe care o are în mesajul primit de la Dumnezeu. În ciuda tuturor gândurile negre, deşi nu înţelege nimic din punct de vedere logic, Iosif se încrede în Dumnezeu care este implicat în acest miracol. De asemenea, Biblia remarcă puritatea lui Iosif, care o ia acasă pe Maria, ,,nevasta sa”, însă ,,nu a cunoscut-o” (Matei 1:25).
Sfințenie și smarenie. Din felul în care îngerul se adresează Mariei înţelegem care era identitatea ei spirituală: ,,Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har, binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1:28). Deşi este o fată hăruită de Dumnezeu, ea se autodenumeşte ,,roaba Domnului”. Elisaveta o numeşte ,,mama Domnului”, însă Maria niciodată nu şi-a atribuit acest nume. Smerenia este manifestarea sfinţeniei, după cum puritatea este manifestarea credinţei.
Responsabilitate fată de familie și față de biserica. Deşi aveau o condiţie materială modestă, Biblia menţionează faptul că, anual, Iosif, Maria şi Iisus mergeau la Templu să se închine la praznicul Paştelor, o călătorie de aproximativ cinci zile dus, cinci zile întors. La întoarcerea spre casă, Iosif şi Maria au observat, după o zi de călătorie, că băieţelul Isus, în vârstă de doisprezece ani nu este cu ei. După ce L-au căutat îngrijoraţi, L-au găsit în Templu ascultând şi punând întrebări învăţătorilor vremii. Întrebarea Mariei ne ajută să înţelegem că au fost îngrijoraţi de absenţa fiului lor: ,,Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare” (Luca 2:48). Aşa este familia de care Se foloseşte Dumnezeu,de ieri, de astăzi şi de mâine.
Când Iosif şi Maria au ajuns la Betleem, oraşul era foarte aglomerat. Mulţi oameni sosiseră înaintea lor pentru a fi înregistraţi, astfel că în camerele de găzduire nu mai era loc. De aceea, Iosif şi Maria au fost nevoiţi să înnopteze într-un grajd. Cât de îngrijorat trebuie să fi fost Iosif când pe soţia lui au cuprins-o durerile cumplite ale naşterii, dureri pe care nu le mai simţise niciodată. Şi tocmai într-un asemenea loc!
Deci, când au sosit la Betleem, ei au găsit orăşelul plin de mişcare şi zgomot, gemând de numărul străinilor. Toate casele erau ocupate. Acest grup neînsemnat din Nazaret, acest tâmplar din Galilea, această mamă, acest copil care urma să se nască nu găseau nici un locuşor pentru ei, după cuvântul atât de simplu, dar şi plin de mustrare al sfântului Luca
Ce era de făcut? Probabil că, alungaţi dintr-un loc în altul şi negăsind adăpost nicăieri, Iosif şi cu Maria şi-au îndreptat gândul spre Hebron, care era la numai 2 km depărtare de Betleem şi unde, daca s-ar fi silit să ajungă, ar fi putut găsi găzduirea care i-ar fi scutit de toată osteneala. Au ieşit, prin urmare, din oraş prin poarta dinspre miazăzi si au luat drumul Hebronului. Dar, fie că venise ceasul Mariei şi ea simţi acolo, la porţile Betleemului, primele semne de naştere, fie că i-a prins noaptea şi osteneala drumului nu le-a mai îngăduit să meargă mai departe, ei au fost nevoiţi să se oprească. Planul lui Dumnezeu era altul. Când Iosif a revenit la curtea hanului, cineva l-a informat că grajdurile pentru caravane, tăiate în partea laterală a stâncii şi situate dedesubtul hanului, erau golite de animalele lor şi curăţate pentru primirea de clienţi. Cum să-ți duci nevasta să nască în asemenea loc?
Dumnezeu este oriunde este primit, in palat și în bordei, pe câmp sau în grajd. Lăsând măgarul în curte, Iosif a luat pe umeri sacii cu veştminte şi cu provizii, şi a coborât cu Maria treptele de piatră ce duceau la adăpostul lor. Au zărit, deci, o peşteră care slujea drept staul de vite, un fel se scufundătură cu un acoperiş mic, în felul acelora pe care le construiau arabii. Acolo, în sărăcia cea mai desăvârşită, Preacurata Mamă va aduce copilul său pe lume. El va ieşit din trupul ei neprihănit ca o rază de soare, ca un fulger, fără să jignească sânul ei de Mamă. Amin (postat pe fb de ioan monahul)