"El aude fara urechi, vorbeste fara gura, lucreaza fara maini, vede fara ochi"
Felul cunoasterii existentei lui Dumnezeu prin Descoperire e mai sigur si mai pretios, fiindca aceasta cunoastere ne-o da Dumnezeu insusi si mintea noastra nu se mai indoieste. Apoi pe cand in Descoperirea dumnezeiasca, cunostinta existentei lui Dumnezeu pleaca de la credinta, ca sa ajunga la cunoastere, in aflarea existentei lui Dumnezen pe calea firii, mintea porneste de la cunoastere, spre a ajunge la credinta. Pe calea constiintei, care, dupa firea vazuta, este al doilea invatator al omului. Sfinții parinți spun ca ideea de Dumnezeu, cunoasterea lui Dumnezeu, este innascuta in om, puterea din noi, innascuta tuturor, prima lege lipita de noi, care ne-a adus la Dumnezeu, prin cele vazute, este ratiunea.
Cu aceste mijloace noi stim ca Dumnezeu exista, dar nu stim ce este el, in sine, in fiinta Lui. Noi cunoastem existenta lui Dumnezeu si pe calea Descoperirii sau Revelatiei dumnezeesti. Dumnezeu si-a descoperit existenta Sa proorocilor, s-a aratat prin Fiul Sau cel intrupat si : Se va face cunoscut in imparatia cerurilor "Duhul, pregateste pe om in Fiul, Fiul il duce la Tatal, iar Tatal ii da nestricaciunea pentru viata vesnica, pe care o capata din faptul ca vede pe Dumnezeu. Crestinismul lucreaza in vederea cunoasterii mai presus de fire a lui Dumnezeu. Aceasta cunoastere este culmea fericirii noastre.
Aceste cuvinte au fost introduse in Simbolul de credinta cu scopul de a indrepta credinta gresita a paganilor, in existenta mai multor dumnezei (politeismul). Credinta intr-un singur Dumnezeu, sau monoteismul, e sustinuta de toti Parintii si Scriitorii bisericesti, care s-au ocupat de acest adevar.
Sf. Scriptura tine seama de firea limbii omenesti, adica de felul ei de a-si arata gandurile. Cuvintele de mai sus nu infatiseaza organe trupesti, asemenea celor omenesti, ci anumite puteri ale lui Dumnezeu. Astfel, inima arata bunatatea si iubirea lui Dumnezeu, ochii si urechile arata atotstiinta Lui, iar mainile, atotputernicia Lui. Dupa cum figura lui Dumnezeu nu poate fi zugravita in mintea noastra, tot asa nu poate fi vorba de organe trupesti ale lui Dumnezeu, caci dupa cuvantul unui Parinte al Bisericii: "El aude fara urechi, vorbeste fara gura, lucreaza fara maini, vede fara ochi".
Dumnezeu este atotprezent; daca se zice ca El este in mod deosebit in ceruri, este pentru ca prezenta Lui e mai vadita fiintelor spirituale si cerul inchipie sfintenia; daca se vorbeste de prezenta Lui deosebita in Biserica, este pentru ca, mai ales in Biserica imparte El, prin Sf. Taine, harul Sau sfintilor. Dumnezeu este unul dupa fiinta Lui. Descoperirea dumnezeiasca ne invata, insa, ca acest Dumnezeu, unul dupa fiinta, este in trei persoane: Tatal, Fiul si Sf. Duh. Aceste trei persoane sau ipostasuri dumnezeiesti alcatuiesc Sf. Treime, taina de nepatruns de mintea omeneasca si impartasita noua prin Descoperirea dumnezeiasca. Cuvantul "Tatal" din Simbolul Credintei, ne arata prima persoana a Sf. Treimi. El arata insa si legatura filiala pe care noi, credinciosii, o avem cu El, caci El este "Tatal nostru", asa cum spunem la inceputul Rugaciunii Domnesti.
Prin aceste cuvinte se intelege lumea nevazuta, adica Ingerii, "Ori scaunele, ori domniile, ori incepatoriile, ori stapanirile: toate printr-insul si pentru Dansul s-au zidit" (Colos. I, 16). Am vazut ca ei sunt vestitorii voii sau hotararilor lui Dumnezeu. Unii dintre ei, ca firi curate, neinclinate spre rau sau greu de miscat la asa ceva, se misca continuu in cor, in jurul Cauzei prime. Ei canta laudele maririi dumnezeiesti, privesc vesnic slava cea vesnica, nu ca sa se slaveasca Dumnezeu, ci pentru ca si primele firi dupa Dumnezeu sa primeasca binefaceri.
Ingerii slujesc lui Dumnezeu pentru mantuirea noastra. Lucrul ingeresc acesta este: Sa faca totul pentru mantuirea fratilor. Dupa ce am cazut in pacat, Dumnezeu nu ne lasa fara sprijinul Sau. El ne trimite cate un inger, ca sa ajute vietii noastre. Ingerii sunt puternici si gata sa implineasca vointa dumnezeiasca. Ingerii sunt pazitorii oamenilor. Fiecare om e pus sub paza sau sub grija unui inger. Mantuitorul insusi ne asigura de aceasta cand zice: " Cautati sa nu defaimati pe vreunul dintre acestia mai mici; ca zic voua : ca ingerii lor in ceruri, pururea vad fata Tatalui meu, care este in ceruri" Fiecare om are doi ingeri: unul al dreptatii, altul al nedreptatii. Deosebim aceasta dupa gandurile bune sau rele din inima noastra. Unii ingeri, ca Arhanghelii, apara popoarele, cum au aratat Moise si Daniil.
Nu toti ingerii sunt buni. Sunt si ingeri rai, care se numesc diavoli. Acestia ispitesc pe oameni si le insufla ganduri rele. Ei pot rataci mintea oamenilor, ducandu-i la calcarea poruncilor lui Dumnezeu. Diavolul sau Satana poate chiar ucide oameni, dupa cuvantul Mantuitorului: "Acela ucigator de oameni a fost din inceput si intru adevar n-a statut, ca nu este adevar intru dansul. Cand graieste minciuna, dintru ale sale graieste, ca mincinos este si tatal ei" (Ioan VIII, 44). Cand Durmnezeu ne trimite ingerul Sau pazitor, Satana trimite si el ingerul sau rau, ca sa distruga viata noastra. Omul se afla intre doi, care urmaresc scopuri opuse si se straduiesc sa invinga unul impotriva celuilalt. Dar diavolul nu poate sili pe om la pacat, ci numai il ispiteste. Diavolul nu poate sa faca rau nici omului, nici altei fapturi, daca nu are invoirea de la Dumnezeu. Se cunoaste cazul lui Iov (Iov I, 12; II, 6) si al dracilor care se rugau de Mantui- torul zicand: "De ne gonesti pe noi, da-ne voie sa ne ducem in turma cea de porci. Si a zis lor: Mergeti. Iar ei iesind, au mers in turma cea de porci" (Matei VIII, 31, 32). Aceasta rautate le vine din iubirea de sine si din mandrie. Dumnezeu i-a facut buni, cum a facut bun tot ce exista (Fac. I, 31), dar ei au calcat porunca ascultarii de Dumnezeu si au fost aruncati in intunericul cel mai adanc, cum zice Scriptura: "Si pe ingerii, care nu si-au pazit dregatoria lor, ci si-au lasat lacasul lor, spre judecata zilei celei mari, legaturilor celor vesnice sub intuneric ii tine" (Iuda I, 6). Prin pedeapsa cu focul cel vesnic (Matei XXV, 41), Satan si ingerii lui sunt osanditi in veci si nu pot fi niciodata primitori ai dumnezeiescului har .
Efortul spre intelegerea constitutiei unitar-distincte a realitatii ne ajuta sa ne inaltam spre paradoxul suprarational al unitatii perfecte a celor trei Persoane distincte, pe care o reprezinta unitatea de fiinta a celor trei Persoane dumnezeiesti. Urcand spre aceasta intelegere, urcam spre promovarea unei tot mai mari unitati intre noi ca persoane umane distincte. Caci cel mai apropiat chip al Sfintei Treimi e unitatea de fiinta si distinctia personala a oamenilor. Desigur, acest efort nu ajunge sa ne ridicam prin noi insine spre o mai mare intelegere a Sfintei Treimi, cunoscuta prin Revelatie, si la adancirea unitatii intre noi. Ci e necesar ca sa fim ajutati de harul insusi al Sfintei Treimi, sau de puterea Ei care intareste in noi unitatea, fara sa ne slabeasca ca persoane, si prin aceasta ne ajuta sa intelegem tot rnai mult o asemenea unitate suprema intre persoanele care raman neconfundate. Pentru intelegerea acestei unitati supreme a unor persoane distincte e necesara insasi puterea ei, folosindu-ne de unitatea imperfecta a persoanelor umane numai ca de un chip obscur al Sfintei Treimi.
Raspunzand celor ce obiectau ca si oamenii formeaza o singura umanitate si totusi sunt multi oameni, de aceea si in Dumnezeire trebuie sa admitem trei dumnezei, Sf. Grigorie de Nazianz spune: "Dar aci (la oameni) comunul infatiseaza unitatea numai contemplarii mintii. Caci cele singulare sunt divizate foarte mult intre ele prin timp, prin afecte, prin putere". Afirmand unitatea lui Dumnezeu in Treime fata de multi zei ai elinilor, el zice: "Dar pentru noi Dumnezeu este unul, pentru ca una este Dumnezeirea si toate cele din El se refera la aceasta unitate, chiar daca e crezuta intreita. Caci nu e Unul mai mult Dumnezeu si Altul mai putin. Nici Unul mai intai si Altul mai tarziu. Nici nu se taie prin vointa, nici nu se divizeaza in putere, nici nu e ceva in Dumnezeu din cele proprii celor divizate, ci Dumnezeirea e neimpartita in cele deosebite, daca vrem sa graim pe scurt. E ca o unica si indistincta lumina in trei sori intr-o inferioritate reciproca. Cand privim spre Dumnezeire si spre prima cauza si spre unicul principiu, cugetam pe Unul. Dar cand ne atintim spre Cei in Care este Dumnezeirea, si spre Cei ce sunt din prima cauza in mod netemporal si de slava egala, trei sunt Cei inchinati". La fel spune Sfantul Ioan Damaschin: "Cei trei sori care se compenetreaza sunt o singura lumina". Iar un tropar din slujba ortodoxa a inmormantarii spune: "O Dumnezeire in trei straluciri". Sf. Vasile cel Mare spune ca la oameni fiinta este dispersata, iar in ipostasuri vedem aceasta fiinta dispersata. In Persoanele Sfintei Treimi insa "se vede o continua si infinita comunitate". Sau: "Cugetarea nu reda nici o gradatie, care sa fie ca un spatiu intre Tatal si Fiul si Duhul Sfant. Pentru ca nu e nimic care sa se intercaleze in mijlocul Lor, nici vreun alt lucru subzistent, afara de firea dumnezeiasca, incat sa o poata imparti prin inserarea a ceva strain, nici golul vreunei existente fara subzistenta, care ar produce o fisura in intregul fiintei divine, intrerupand continuitatea prin intercalarea golului". Cand cugetam pe Tatal ca necuprins, ca necreat, il cugetam si pe Fiul si pe Duhul Sfant, pentru ca infinitatea, slava, intelepciunea Tatalui nu e despartita de a Fiului si a Sfantului Duh, "ci se contempla in Acestia comunul neintrerupt si neimpartit". "Caci nu se va putea in nici un fel inventa vreo taiere sau impartire, incat sa poata fi cugetat Fiul fara Tatal, sau Duhul despartit de Fiul, ci se admite in Acestia o negraita si neinteleasa comunitate si distinctie, nici deosebirea ipostasurilor netaind continuitatea firii, nici comunitatea firii neconfundand particularitatile semnelor (ipostatice)".
Sfantul Atanasie spune si el: "Dar daca zicem ca Fiul este, vietuieste si exista de Sine asemenea Tatalui, prin aceasta nu-L despartim de Tatal, cugetand unele spatii si distante prin care ar fi despartiti trupeste. Caci credem ca Ei sunt uniti in chip nemijlocit si nedistantat si sunt nedespartiti intre Ei. intreg Tatal il are pe Fiul intreg in sanul Sau si intreg Fiul e impreuna concrescut cu Tatal si Se odihneste neincetat in sanurile parintesti". De fapt exista si intre noi o continuitate de natura. Sfintii Parinti nu o vedeau deplin, caci constiinta naturii si reflexia spirituala mai putin avansata de atunci nu le dadeau posibilitatea sa o observe. Dar in comparatie cu unitatea fiintei lui Dumnezeu, unitatea naturii noastre este mult redusa. "Noi suntem nu numai compusi, ci si contrari noua insine si unii altora, neramanand nici o zi in mod curat aceiasi, cu atat mai putin toata viata. Dar si curgem si cadem cu sufletele si cu trupurile". "Pe cand Tatal, Fiul si Duhul Sfant nu Se mp din continuitatea reciproca".
Fiecare Persoana a Sfintei Treimi, revelandu-Se in lume si lucrand in oameni si intre oameni, manifesta unitatea desavarsita fata de celelalte doua Persoane prin fiinta si prin iubirea desavarsita fata de Ele. Dar in acelasi timp aduce si oamenilor iubirea Sa, din iubirea ce o are fata de celelalte Persoane.
Iubirea noastra intre noi nu e desavarsita pentru ca nici unitatea de fiinta intre noi nu e desavarsita. Noi suntem chemati sa crestem in iubirea desavarsita intre noi si fata de Dumnezeu, prin energiile dumnezeiesti necreate, care reprezinta unitatea de fiinta a lui Dumnezeu adusa intre noi, si marind unitatea fiintei noastre umane. Existenta Persoanelor divine e dedusa din bunatatea lui Dumnezeu. Dar bunatatea e socotita de Dogmaticile de scoala ca o insusire a fiintei divine. Sfintii Parinti gandesc mai complex. Ei nu cugeta fiinta separat de Persoana. Bunatatea fiintei se arata in relatia dintre Persoane. Desigur, ei nu confunda prin aceasta Persoanele, pentru ca nasterea e o proprietate incomunicabila a Tatalui. Dar in actul nasterii se manifesta in acelasi timp, intr-un anumit fel personal, insusirea fiintei divine de a fi buna. Fiecare Persoana manifesta insusirile comune ale fiintei din pozitia Sa proprie. Plenitudinea existentei, proprie fiintei divine, plenitudine de care tine si bucuria si fericirea deplina care nu poate avea decat forma de subiectivitate pura, nu poate fi traita de un singur eu. Bucuria de unul singur nu e bucurie deplina, deci nici o plenitudine de existenta. Iar bucuria de existenta comunicata de un eu altui eu, trebuie sa fie in cel ce o primeste tot asa de deplina ca si in cel ce o daruieste. Deci si plenitudinea de existenta. Dar aceasta inseamna daruirea deplina a unui eu altui eu, nu numai o daruire a ceva din sine, sau din bunurile sale. Ea trebuie sa fie corelatie de daruire si de primire totala intre doua eu-uri, pentru a realiza un fel de cuprindere reciproca a eu-urilor, care pe de alta parte raman distincte in aceasta cuprindere.
In iubirea deplina persoanele nu se daruiesc si nu se accepta numai reciproc, ci se si afirma reciproc si personal, se pun in existenta prin daruire si primire. Iubirea divina este atoteficienta. Tatal pune pe Fiul din veci in existenta, prin daruirea integrala a Sa, iar Fiul afirma pe Tatal din veci continuu ca Tata, prin faptul ca Se accepta ca pus in existenta prin Tatal, prin faptul ca Se daruieste Tatalui ca Fiu. Afirmandu-se reciproc in existenta in distinctia lor, prin iubirea perfecta actele prin care se savarseste aceasta sunt acte din veci si au un caracter de acte cu totul personale, desi sunt acte in care Persoanele divine sunt impreuna active. Daca iubirea tine fiintial de Dumnezeu, atunci si raportarea reciproca in care se manifesta iubirea Lor trebuie sa aiba o baza fiintiala, desi pozitiile pe care le ocupa Persoanele in aceasta raportare sunt neschimbate intre Ele. În Dumnezeu trebuie sa fie Tata si Fiu si Duh Sfant. Dar Persoanele nu-Si schimba aceste pozitii intre Ele. Pe de alta parte, fiinta fiind una si fiind iubirea desavarsita, raportarea e ca de la egal la egal, nu ca de la superior la inferior, nici ca intre straini. Daca Dumnezeu ar trebui sa Se raporteze la ceva strain de Sine, ar insemna ca are lipsa de ceva deosebeit de Sine. Raportarea lui Dumnezeu trebuie sa aiba loc in El insusi, dar totusi intre eu-uri deosebite, pentru ca raportarea si deci iubirea sa fie reala.
Ca sa mentinem definitia iubirii ca act divin fiintial si in acelasi timp definitia acestui act ca relatie, iar fiinta divina ca una, e necesar sa vedem fiinta divina simultan ca unitate- relatie, ca relatie in sanul unitatii. Nici unitatea nu trebuie sfaramata in favoarea relatiei, nici relatia anulata in favoarea unitatii. Or, Sfanta Treime e mai presus de deosebirea intre unitate si relatie, asa cum le intelegem noi. Raportarea reciproca este act, iar actul acesta este fiintial in Dumnezeu si in acelasi timp indica o distinctie a Celor ce Se raporteaza Unul la Altul. Raportarea este comuna in Dumnezeu, desi fiecare Persoana are alta pozitie in acest act comun al raportarii: "Subiectul adevarat este o raportare a Celor trei, dar o raportare care apare ca esenta, o raportare esentiala".
Tema teologica fundamentala a sarbatorii Cincizecimii este expunerea dogmei Sfintei Treimi. In registrul iconografic, Biserica Ortodoxa a preferat icoana Sfintei Treimi care reprezinta scena biblica a aparitiei celor trei Persoane in fata stramosului nostru Avraam langa stejarul din Mamvri (Fac. 18). Pentru a arata ca vin din lumea cereasca, sunt descrisi ca ingeri cu aripi. Icoana, bazata pe un eveniment istoric concret, infatiseaza prima aratare a lui Dumnezeu Treimic omului, semnificand inceputul fagaduintei mantuirii.
Existenta acestei icoane se leaga de cinstirea deosebita, atat a evreilor, cat si a paganilor, pentru locul aratarii de la stejar; s-au adus acolo si jertfe pagane. Nu stim cum era icoana. Insa, din cele mai vechi timpuri, Sfanta Treime a fost infatisata ca scena biblica istorica, cu ingeri stand la masa sub stejar. Avraam si Sarra ii slujesc, casa lor se vede in spate. In planul apropiat apare adesea un slujitor care injunghie un vitel. In ciuda uniformitatii de continut a scenei, gruparea Ingerilor s-a modificat in functie de interpretarea data acestui eveniment biblic si dupa principiul dogmatic care trebuia evidentiat. De exemplu, multi Parinti ai Bisericii au inteles vizita celor trei-Persoane la Avraam fie ca aratare, indirecta totusi, a intregii Treimi, fie ca aparitie a Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, insotite de doi ingeri. O astfel de interpretare nu schimba intelegerea evenimentului ca descoperire a Sfintei Treimi, pentru ca, de vreme ce fiecare Persoana a Sfintei Treimi are plinatatea Dumnezeirii, prezenta Fiului insotit de doi ingeri poate fi luata ca reprezentare a Treimii. Asa este interpretat evenimentul in textele slujbei, care o numeste clar aratarea Sfintei Treimi.
"Fericitul Avraam a vazut Treimea pe cat poate un om si a cinstit-o ca pe un prieten: "Sfantul Avraam il primeste pe Cel Vechi de Zile, Unul in trei Fete" (Canonul Duminicii Sfintilor Stramosi și Slujbei Sfintilor Parinti). Conform invataturii Bisericii si talcuirii Sfintilor Parinti, ingerii sunt uneori grupati dupa principiul izocefal, adica stau la masa unul langa altul, egali in rang, aratand astfel egalitate a celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, care raman, in acelasi timp, distincte. De exemplu mozaicul din secolul al V -lea din Santa Maria Maggiore din Roma si, din aceeasi perioada, in Cotton Bible de la British Museum din Londra. Mai mult, egalitatea lor este uneori evidentiata prin identitatea culorii vesmintelor ingerilor, cum este in mozaicul secolului al VI-lea din Biserica San Vitale din Ravenna si prin atributele lor. In alte situatii, compozitia este piramidala, punand accent pe ingerul central.
Timp de multe secole, reprezentarea celor trei Persoane biblice sub forma de ingeri a fost singura reprezentare admisa a Sfintei Treimi; ea se pastreaza inca in Biserica Ortodoxa, ca cea care se potriveste cel mai bine invataturii ei - desi reprezentarea lui Dumnezeu -Tatal ca batran, cu Fiul Sau - Hristos in poala si Sfantul Duh ca un porumbel fie intre ei, fie pe un disc tinut de Mantuitorul, poarta titlul "Paternitate" (aceasta reprezentare transpune doctrina Filioque in forma picturala), ea este o reprezentare a Trinitatii, pentru ca incearca sa infatiseze cele trei Persoane divine. Prin urmare, fara sa intram in analiza sensului, vom spune cateva cuvinte despre ea. Aceasta tema isi are originea in Bizant. Cea mai veche reprezentare de acest fel cunoscuta noua, este o ilustrare a scrierilor Sfantului Ioan Scararul dintr-un manuscris grecesc de la inceputul secolului al XI-lea (acum in Biblioteca Vaticanului).
Mai tarziu a trecut in Apus, unde a fost primita ca iconografie a Sfintei Treimi, si de aici in Rusia. In iconografia ruseasca, a servit ca punct de plecare pentru acele denaturari care au urmat sub influenta Apusului. Aceasta reprezentare a fost interzisa de Marele Sinod de la Moscova, din anul 1667, in urmatorii termeni: "A-L reprezenta in icoane pe Dumnezeu-Savaot (adica pe Tatal), cu barba alba, cu unicul Sau Fiu in poala si cu un porumbel intre Ei, este nemaipomenit de absurd si de necuviincios, pentru ca nimeni nu L-a vazut pe Dumnezeu-Tatal. Pentru ca Tatal nu are trup si nu in trup S-a nascut Fiul din Tatal mai inainte de veci; David Profetul spune: "Din pantece mai inainte de luceafar Te-am nascut" (Ps. 109, 3) - dar aceasta nastere nu este in trup, ci este mai presus de intelegere si de exprimare. Iar Hristos Insusi spune in Sfanta Scriptura: "Nimeni nu-L cunoaste pe Tatal decat Fiul".
"Nasterea mai inainte de veci a Fiului Unuia-Nascut din Tatal trebuie inteleasa cu mintea, dar nu trebuie si nici nu poate fi reprezentata in icoane" (Documentele Sinodului)
Atat iconografia acestei reprezentari, imprumutate din iconografia Fecioarei, cat si titlul "Paternitate" o arata ca pe o incercare de ilustrare a nasterii, din vesnicie, din Tatal, alaturi de nasterea omeneasca din Maica. Dar aceasta nastere mai presus de intelegere este reprezentata ca fiind nasterea, in sanul Tatalui (care nu se poate descrie) a Pruncului, Care S-a nascut cu trup din Maica Sa, ceea ce introduce in Sfanta Treime un element antropomorfic. In consecinta, Sinodul condamna o astfel de reprezentare ca pe o fictiune care nu corespunde nici cu invatatura Bisericii Ortodoxe, nici cu vreo realitate istorica. Mai mult a mai aparut in secolul al XVI-lea inca o reprezentare de origine apuseana, bazata tot pe imaginatie, numita "Dumnezeirea in trei Persoane", infatisadu-L pe Mantuitorul stand alaturi de Dumnezeu-Tatal, cu un porumbel Intre Ei. Titlul arata din nou o incercare de a-I descrie pe Dumnezeu-Tatal si pe Sfantul Duh intr-o forma fizica.
Tema teologica fundamentala a sarbatorii Cincizecimii este expunerea dogmei Sfintei Treimi. In registrul iconografic, Biserica Ortodoxa a preferat icoana Sfintei Treimi care reprezinta scena biblica a aparitiei celor trei Persoane in fata stramosului nostru Avraam langa stejarul din Mamvri (Fac. 18). Pentru a arata ca vin din lumea cereasca, sunt descrisi ca ingeri cu aripi. Icoana, bazata pe un eveniment istoric concret, infatiseaza prima aratare a lui Dumnezeu Treimic omului, semnificand inceputul fagaduintei mantuirii.
Atat iconografia, cat si dumnezeiasca slujba leaga inceputul acestei fagaduinte de implinirea ei in ziua Cincizecimii, cand ni se daruieste revelatia finala cu privire la Sfanta Treime. Cu alte cuvinte, icoana Sfintei Treimi uneste, ca sa spunem asa, inceputul Bisericii Vechiului Testament cu intemeierea Bisericii Noului Testament.
Existenta acestei icoane se leaga de cinstirea deosebita, atat a evreilor, cat si a paganilor, pentru locul aratarii de la stejar; s-au adus acolo si jertfe pagane. Nu stim cum era icoana. Insa, din cele mai vechi timpuri, Sfanta Treime a fost infatisata ca scena biblica istorica, cu ingeri stand la masa sub stejar. Avraam si Sarra ii slujesc, casa lor se vede in spate. In planul apropiat apare adesea un slujitor care injunghie un vitel. In ciuda uniformitatii de continut a scenei, gruparea Ingerilor s-a modificat in functie de interpretarea data acestui eveniment biblic si dupa principiul dogmatic care trebuia evidentiat. Asa este interpretat evenimentul in textele slujbei, care o numeste clar aratarea Sfintei Treimi.
"Fericitul Avraam a vazut Treimea pe cat poate un om si a cinstit-o ca pe un prieten. Conform invataturii Bisericii si talcuirii Sfintilor Parinti, ingerii sunt uneori grupati dupa principiul izocefal, adica stau la masa unul langa altul, egali in rang, aratand astfel egalitate a celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, care raman, in acelasi timp, distincte.
Timp de multe secole, reprezentarea celor trei Persoane biblice sub forma de ingeri a fost singura reprezentare admisa a Sfintei Treimi; ea se pastreaza inca in Biserica Ortodoxa, ca cea care se potriveste cel mai bine invataturii ei - desi reprezentarea lui Dumnezeu -Tatal ca batran, cu Fiul Sau - Hristos in poala si Sfantul Duh ca un porumbel fie intre ei, fie pe un disc tinut de Mantuitorul, poarta titlul "Paternitate" (doctrina Filioque in forma picturala), ea este o reprezentare a Trinitatii, pentru ca incearca sa infatiseze cele trei Persoane divine.
Mai tarziu a trecut in Apus, unde a fost primita ca iconografie a Sfintei Treimi, si de aici in Rusia. In iconografia ruseasca, a servit ca punct de plecare pentru acele denaturari care au urmat sub influenta Apusului. Aceasta reprezentare a fost interzisa de Marele Sinod de la Moscova, din anul 1667, in urmatorii termeni: "A-L reprezenta in icoane pe Dumnezeu-Savaot (adica pe Tatal), cu barba alba, cu unicul Sau Fiu in poala si cu un porumbel intre Ei, este nemaipomenit de absurd si de necuviincios, pentru ca nimeni nu L-a vazut pe Dumnezeu-Tatal. Pentru ca Tatal nu are trup si nu in trup S-a nascut Fiul din Tatal mai inainte de veci; David Profetul spune: "Din pantece mai inainte de luceafar Te-am nascut" (Ps. 109, 3) - dar aceasta nastere nu este in trup, ci este mai presus de intelegere si de exprimare. Iar Hristos Insusi spune in Sfanta Scriptura: "Nimeni nu-L cunoaste pe Tatal decat Fiul".
"Nasterea mai inainte de veci a Fiului Unuia-Nascut din Tatal trebuie inteleasa cu mintea, dar nu trebuie si nici nu poate fi reprezentata in icoane" Atat iconografia acestei reprezentari, imprumutate din iconografia Fecioarei, cat si titlul "Paternitate" o arata ca pe o incercare de ilustrare a nasterii, din vesnicie, din Tatal, alaturi de nasterea omeneasca din Maica. Dar aceasta nastere mai presus de intelegere este reprezentata ca fiind nasterea, in sanul Tatalui (care nu se poate descrie) a Pruncului, Care S-a nascut cu trup din Maica Sa, ceea ce introduce in Sfanta Treime un element antropomorfic.
In consecinta, Sinodul condamna o astfel de reprezentare ca pe o fictiune care nu corespunde nici cu invatatura Bisericii Ortodoxe, nici cu vreo realitate istorica. Mai mult a mai aparut in secolul al XVI-lea inca o reprezentare de origine apuseana, bazata tot pe imaginatie, numita "Dumnezeirea in trei Persoane", infatisadu-L pe Mantuitorul stand alaturi de Dumnezeu-Tatal, cu un porumbel Intre Ei. Titlul arata din nou o incercare de a-I descrie pe Dumnezeu-Tatal si pe Sfantul Duh intr-o forma fizica.)
A-L infatisa in icoane pe Domnul Savaot (adica pe Tatal) cu barba carunta, cu Fiul pe genunchi si cu un porumbel intre Ei este intrutotul absurd si neverosimil, intrucat pe Dumnezeu Tatal nu L-a vazut nimeni niciodata. Caci Tatal nu are trup, iar Fiul nu in trup S-a nascut din Tatal mai inainte de toti vecii. Desi proorocul David spune: "Din pantece, mai inainte de luceafar Te-am nascut" (Ps. 109, 3), aceasta nastere nu este in trup, ci mai presus de orice intelegere si de negrait, iar Hristos insusi spune in Sfanta Evanghelie: "Nimeni nu-L cunoaste pe Tatal, decat numai Fiul". Aceasta nastere mai inainte de veci a Tiului Unul Nascut din Tatal trebuie inteleasa in gand, dar nu trebuie si nu poate fi infatisata in icoana.
Iata de ce Biserica considera drept una din cele mai frumoase reprezentari ale tainei Sfintei Treimi icoana realizata de sfantul monah Andrei Rubliov pentru Manastirea Troita-Sfantul Serghie, la inceputul secolului al XV-lea.
Icoana Sfintei Treimi a fost zugrăvită de Sfântul Cuvios Andrei Rubliov în anul 1410, după o temă clasică din iconografia bizantină, ospitalitatea lui Avraam. Icoana a fost așezată în Lavra Sfintei Treimi - Sfântul Serghie de la Serghiev - Posad. Ferecătura (îmbrăcămintea) icoanei Sfintei Treimi a fost dăruită în semn de cinstire de către Țarul Boris Godunov, în anul 1599, și era din argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase. Ferecătura acoperea icoana complet, cu excepția fețelor, a mâinilor și a picioarelor îngerilor. Îngerul din centru poartă un pandantiv împodobit cu perle și pietre prețioase, care încadrează un safir. Acest pandantiv a fost dăruit de Țarul Teodor. Cele trei coliere în formă de semilună au fost dăruite de Țarul Mihail I Romanov, în anul 1626. Această îmbrăcăminte a fost restaurată și înfrumusețată de mai multe ori în decursul timpului. În anul 1754, argintarul Ivan Grigoriev din Moscova a restaurat ferecătura, scoțând în relief detaliile icoanei. Se poate afirma că fără ferecătura aplicată pe icoană la începutul secolului al XVII-lea icoana nu ar fi supraviețuit până în prezent într-o stare de conservare atât de bună.
„Descoperirea” icoanei a avut loc la începutul secolului al XX-lea, când s-au efectuat ample operațiuni de restaurare. După restaurare, s-a decis ca icoana să fie expusă fără ferecătura de argint aurit.
Atat iconografia, cat si dumnezeiasca slujba leaga inceputul acestei fagaduinte de implinirea ei in ziua Cincizecimii, cand ni se daruieste revelatia finala cu privire la Sfanta Treime. Cu alte cuvinte, icoana Sfintei Treimi uneste, ca sa spunem asa, inceputul Bisericii Vechiului Testament cu intemeierea Bisericii Noului Testament. In Cartea a cincea din Demonstratio Evangelica a lui Eusebiu din Cezareea, citata de Sfantul Ioan Damaschin in Al treilea cuvant al sau in apararea sfintelor icoane, legat de cuvintele "Dumnezeu i-a aparut lui Avraam la stejarul din Mamvri", gasim mentionat faptul ca reprezentarea Sfintei Treimi sub forma celor trei Ingeri a existat in vremuri stravechi la locul real unde cele trei Persoane i-au aparut lui Avraam. Amin (postat pe fb de ioan monahul)