Domnul a sădit o grădină şi acolo l-a aşezat de om
Domnul a sădit o grădină şi acolo l-a aşezat de om, o grădină valoroasă pentru un om valoros.
Evanghelia este un mijloc minunat de a simplifica viaţa omului. Dacă s-ar lua în seamă învăţătura ei, multe din lucrurile încurcate şi grele s-ar lămuri din timp şi am fi scăpaţi de multele greşeli în viaţă.
Prin înţelepciune se zideşte o căsnicie şi prin pricepere se întăreşte, iar înţelepciunea şi priceperea în construcţia unei familii vine şi se face după planurile Arhitectului ei.
Dumnezeu a dat lui Adam pe Eva, ca sprijin şi ajutor. Iisus Hristos a săvârşit prima Sa minune cu prilejul unei nunţi, arătând cât de importantă este nunta, căsătoria în faţa Donului.
În camera de nuntă, unde rudele şi prietenii se bucurau laolaltă, Domnul Iisus Hristos, la rugăminţile maicii Sale, a început lucrarea Lui publică. Prin aceasta El a aprobat căsătoria, recunoscând-o ca pe o instituţie pe care El însuşi a întemeiat-o.
El a rânduit ca bărbaţi şi femei să fie uniţi într-un sfânt legământ conjugal, pentru a desăvârşi familii, a creşte copii, a realiza prin ea membrii ai familiei creştine încoronaţi cu onoarea mântuirii care să-i înalţe în nemuritoarea familie cerească.
Hristos a onorat legătura familiei făcând din ea şi un simbol al unirii dintre Sine şi cei răscumpăraţi ai Săi. El însuşi este Mirele, Mireasa Sa este Biserica, despre care, întrucât este alcătuită din cei aleşi ai Săi, El zice: ,,Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur”.
Domnul Iisus Hristos ,,a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o”, ca să fie sfântă şi fără prihană”. ,,Aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele”.
Legătura familiară este cea mai strânsă, cea mai duioasă şi cea mai sfântă din câte există pe pământ, scopul ei a fost de a deveni o binecuvântare pentru omenire şi ea este cu adevărat o binecuvântare acolo unde se păşeşte cu înţelepciune în legământul căsătoriei, în temere de Dumnezeu şi cu respectul cuvenit pentru înalta ei misiune şi răspundere.
Aceia care au de gând să se căsătorească ar trebui să ţină seama şi să se asigure de caracterul şi puterea influenţei pe care o pot genera atunci când se hotărăsc să-şi întemeieze familia. Odată ce devin părinţi, lor li se încredinţează o mare şi inimaginabilă răspundere pe care să o desfăşoare cu pricepere.
De ei şi modul lor de a-şi duce legământul depinde în mare măsură buna stare a copiilor lor în această lume, ca şi fericirea copiilor lor aici şi în viaţa viitoare. Prin ei şi lucrarea lor se modelează chipul fizic şi moral pe care cei micuţi şi neprihăniţi îl vor primi, iar de felul şi caracterul familiei depinde starea societăţii, ca rezultantă a greutăţii influenţei fiecărei familii. Balanţa, funcţie de lucrarea familiilor, se va mişca în jos sau în sus, în însăşi fiinţa neamului acesta.
Domnul a sădit o grădină şi acolo l-a aşezat de om, o grădină valoroasă pentru un om valoros. Evanghelia este un mijloc minunat de a simplifica viaţa omului. Dacă s-ar lua în seamă învăţătura ei, multe din lucrurile încurcate şi grele s-ar lămuri din timp şi am fi scăpaţi de multele greşeli în viaţă.
Evanghelia ne învaţă să preţuim lucrurile cu adevărat valoroase şi să ne străduim mai mult pentru aceste valori încredinţate de Dumnezeu omului, pentru acele valori perene care ne rămân şi nu pentru tot felul de nimicuri pieritoare. De această învăţătură au nevoie toţi cei care vor să-şi aleagă şi să-şi întemeieze un cămin fericit.
Soţii să nu se lase îndepărtaţi de la ţinta cea mai de seamă, să-şi aducă aminte că locuinţa de pe pământ este o preînchipuire şi un loc de exerciţiu pentru Edenul ceresc, o pregătire pentru veşnica locuinţa din cer pregătită lor de Domnul Iisus Hristos.
Existenţa pământească este o şcoală pregătitoare din care părinţii şi copiii urmează să fie trecuţi în şcoala superioară din locaşurile lui Dumnezeu. Omul nu ia cu el decât sufletul, aşa cum l-a pregătit pe pământ, pentru înălţarea sa la cer.
Atunci când se caută un loc vremelnic, într-un cămin vremelnic, să avem mereu în conştiinţă scopul lui, pregătirea pentru veşnicie alături de Dumnezeu, în casa Tatălui Ceresc. Familia şi căminul nu sunt locaşuri de înavuţire necinstită, de tipare ale modei schimbătoare, sau pentru deprinderile şi poftele cele rele ale societăţii.
Familia creştină în căminul ei pământesc caută simplitate, sinceritate, modestie, smerenie, umilinţă, jertfire pentru alţii, curăţenie interioară şi exterioară, sănătate sufletească şi trupească, dar mai ales caută valoarea adevărată în Hristos învăţătorul şi adevăratul nostru descoperitor de comori.
Pe întreaga suprafaţă a pământului oraşele şi localităţile ajung din ce în ce mai mult răsadniţe şi clone ale viciilor, din toate părţile ţâşnesc privelişti devastatoare ale răului, păcatul ne strigă, ne îndeamnă ca într-o piaţă, ne trage de mânecă şi îşi strigă cu neruşinare prostia şi diavolul încearcă să-şi ofere marfa sa plină de stricăciune, îndepărtându-ne de înţelepciunea şi priceperea Duhului Sfânt.
Oamenii devin uneltele diavolului, unelte care sunt deja specializate şi şcolite să vândă răul ca pe un bun valoros şi necesar şi nu ne cere în schimb aparent nimic, numai sufletul, îndepărtarea de Dumnezeu, viaţa veşnică, oferind drept contrapartidă ispita unor false valori trecătoare.
,,Fiul meu, de voiesc păcătoşii să te ademenească, nu te învoi. Dacă-ţi spun: “Vino cu noi, să ne punem la pândă, ca să vărsăm sânge, să întindem curse fără cuvânt celui neprihănit. Să-i înghiţim de vii ca locuinţa morţilor, şi întregi, ca pe cei ce se coboară în mormânt. Să punem stăpânire pe tot felul de lucruri scumpe, să ne umplem de pradă casele noastre. Fii părtaş la obştea noastră, o singură pungă fi-vă pentru toţi!”. Fiul meu, nu te întovărăşi cu ei pe cale; abate piciorul tău din cărarea lor, Căci picioarele lor aleargă numai la rău, iar ei zoresc să verse sânge. Zadarnic se întind curse în văzul păsărilor! Căci ei întind curse tocmai împotriva sângelui lor, şi sufletului lor îşi întind ei laţuri. Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii”.
Pretutindeni se găsesc momelile senzualismului ca expresie a trăiri depline şi teribilismele risipei care să ne aţâţe mândria şi slava deşartă. Creşte fără încetare valul crimei şi al stricăciunii ca simbol al necesităţii deşarte de a fi mai grozav decât aproapele.
În fiecare clipă omul nesătul comite violenţe, jafuri, omoruri, sinucideri din deznădejdea că a pierdut comori a căror valoare se dovedeşte a fi nonvaloare, încercând în mod egoist să-şi găsească o fericire care îl depărtează permanent de Dumnezeu.