,,Doamne, trimite-ne norul !”
Și norul a coborât, norul ca o para de foc, norul cu miros nepamantean.
Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor. Prima mentionare a existentei unei fortarete pe acest munte o avem inca din secolul III i.Hr, cand o armata seleucida s-a asezat aici. In anul 66, locul va fi refortificat de catre Iosif, in cadrul Primei Revolte Iudaice, insa in urmatorul an ea va cadea sub Imparatul roman Vespasian. In anul 348, Episcopul Chiril al Ierusalimului spunea ca pentru el, "Muntele Tabor este cel pe care s-a urcat Hristos, iar nu Muntele Hermon", dupa cum marturiseau unii. Pana la sfarsitul secolului al IV-lea, pe munte se va fi inaltat deja o biserica crestina. Pana in anul 570, trei biserici bizantine se vor inalta pe munte, sau cel putin o mareata manastire cu trei capele, inchinate lui Hristos, lui Moise si lui Ilie.
Pana in secolul al VII-lea, pe Muntele Tabor se inalta deja o puternica manastire fortificata, asociata cu calugarii armeni. In secolul al IX-lea, aici este mentionat un episcop grec.
Muntele Tabor a fost vazut drept maret loc sfant si in perioada cruciatilor, cand aici se aflau o multime de chilii cu calugari sihastri. Un staret latin este numit in aceasta manastire, la putin timp dupa anul 1099. Manastirea greco-ortodoxa a fost pusa sub indrumarea unei comunitati benedictine intre anii 1103-1128. In aceasta vreeme, trei biserici bizantine sau trei simple capele existau inca pe munte.
Armata musulmanilor a atacat si devastat manastirea in anul 1113, insa aceasta va fi reinfiintata peste doi ani, in 1115. La un anumit moment dat, in cadrul secolului al XII-lea, vechea biserica bizantina cu trei abside va fi inlocuita cu o basilica romanica cu trei abside. Aceasta va incadra piatra pe care se crede ca ar fi stat Hristos, in momentul Schimbarii la Fata. In partea nordica si sudica a manastirii se intind cladirile manastirii benedictine, incluzand o capela si o baie.
In anul 1183, o parte a armatei lui Salah al-Din a urcat muntele si a pustiit manastirea greceasca, insa nu a reusit sa devasteze si manastirea catolica, puternic fortificata pana in anul 1187. Incepand cu anul 1212, doi conducatori militari Ayyubid (Adil si Mu'azzam Isa) au construit puternice ziduri si fortificatii de jur-imprejurul platoului Muntelui Tabor, avand drept scop supravegherea drumului ce ducea spre Acre. Fortificatia avea 13 turnuri. Dupa un atac aproape reusit al cruciatilor, in anul 1217, Mu'azzam a daramat fortificatiile.
In toata aceasta perioada se pare ca Manastirea Schimbarea la Fata a supravietuit neatinsa, multimi de pelerini continuand sa vine aici spre inchinare si binecuvantare. Muntele Tabor avea sa ajunga din nou in mainile francilor, intre anii 1229 si 1241. In anul 1255, aceasta a fost data in grija Cavalerilor de Malta, insa in anul 1263, sultanul Baybars va distruge biserica manastirii, intreg muntele fiind transformat in parc de vanatoare pentru memeluci. Tot acum incepe si reconstruirea acesteia. In anul 1924 va fi terminata actuala biserica, zidita peste ruinele celei din secolul al XII-lea.
Irinah Roseti. Mănăstirea Horaiţa şi Muntele Tabor (1771-1859). Acest cuvios arhimandrit, stareţ, duhovnic şi sihastru a fost unul din marii călugări ai monahismului românesc din secolul XIX.
Cuviosul Irinarh s-a născut în anul 1771 în oraşul Focşani, din vestita familie de dregători moldoveni, numită Roseti. Părinţii săi, Nicolae şi Pelaghia, l-au crescut în frică de Dumnezeu şi l-au dat să înveţe carte românească şi elinească, după obiceiul vremii. La vârsta de douăzeci de ani, părinţii voiau să-l căsătorească; dar el, pe ascuns, s-a dus la Mănăstirea Neamţ să se facă monah. După trei ani de ascultare este călugărit şi apoi rânduit ca ucenic la tipografia mănăstirii, de curând înfiinţată. Aici ajunge tipograf iscusit şi lucrează la tipărirea Vieţilor Sfinţilor.
Dorind să sporească în nevoinţa călugărească şi să urmeze părintelui său duhovnicesc, ieroschimonahul Iosif Pustnicul de la Văratec, a plecat din Mănăstirea Neamţ şi s-a făcut sihastru în pădurile din jurul Schitului Nechit, ţinutul Neamţ. Aici petrece în linişte 12 ani de zile, ajungând un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus. În anul 1823 pleacă spre Sfântul Munte, dar este oprit la Bucureşti de prietenul său, mitropolitul Grigorie, ca să-i organizeze tipografia. După trei ani de ascultare la Mitropolia Ungrovlahiei, în anul 1826 pleacă la Muntele Athos, unde stă numai doi ani din cauza răscoalelor balcanice.
În anul 1829 se întoarce în Moldova şi ajunge pustnic în Muntele Horaiţa. În anul următor este făcut preot şi arhimandrit la Iaşi, de mitropolitul Veniamin Costachi. În anul 1831 întemeiază Mănăstirea Horaiţa şi devine primul ei stareţ, păstorind această mănăstire până în anul 1843 şi formând un sobor de peste 70 de călugări. Apoi, lăsând stareţ pe unul din ucenici, pleacă la Locurile Sfinte cu ierodiaconul Nectarie Banul şi se stabilesc pe Muntele Tabor.
Acolo petrec împreună 16 ani de zile în desăvârşită sihăstrie şi dorire de Dumnezeu, răbdând multe ispite de la oameni şi de la diavoli. În anul 1859 începe construcţia unei mari biserici de piatră pe Tabor, în cinstea Schimbării Domnului la Faţă, dar nu reuşeşte s-o termine.
La 26 decembrie 1859, cuviosul arhimandrit, stareţ şi duhovnic Irinarh se mută la cele veşnice, regretat de fiii săi duhovniceşti, şi este înmormântat în biserica începută de el şi terminată de ucenicul său. După câţiva ani, osemintele sale au fost strămutate în partea de miazăzi, alături de ctitoria sa.
Incepând construcţia bisericii pe Muntele Tabor, arhimandritul Irinarh Roseti n-a avut bucuria s-o vadă terminată. În toamna anului 1859, când zidăria era pe la jumătate, s-au isprăvit banii adunaţi şi piatra pentru zid. Tot atunci a venit ordin de la autorităţi să oprească lucrarea, până va obţine firman de la Constantinopol.
Astfel, bătrânul, simţindu-şi sfârşitul apropiat, aştepta cu bucurie slobozirea din legăturile trupului. Pe când Cuviosul Irinarh era bolnav, s-a apropiat ucenicul de el şi l-a întrebat, plângând:
- Cinstite părinte, dacă te vei duce din viaţa aceasta, ce să fac eu? Nu voi putea şedea singur fără de sfinţia ta în pustia aceasta.
- Dar ce socoteşti să faci? i-a zis bătrânul.
- Socotesc să mă duc la Sfântul Munte sau în patria noastră, la mănăstire
- Fiule, eu te sfătuiesc să nu laşi acest Sfânt Munte, că Însuşi Hristos l-a sfinţit, arătându-şi din parte puterea şi lumina dumnezeirii Sale. Să nu socoteşti că am venit noi de voia noastră aici. Ci El ne-a trimis şi pe mine şi pe tine, că aşa a binevoit ca prin noi, străinii şi săracii, să-şi arate dumnezeiasca Sa putere, să zidească sfânta Sa biserică şi mănăstire pe Tabor şi să le aducă la starea lor cea dintâi.
- Cinstite părinte, eu nu am darul sfinţiei tale. Sfinţia ta ai avut dar de la Dumnezeu, că te iubeau şi te respectau creştinii, iar arabii se înfricoşau şi se temeau să-ţi facă rău, văzând minunile pe care le făcea Dumnezeu prin sfinţia ta.
- Fiule, minunile le-a făcut Dumnezeu nu pentru mine, că eu sunt om păcătos, ci pentru acest loc sfânt al Său, ca să astupe gurile păgânilor şi să-i înfricoşeze să nu ne supere, ci să ne lase în pace să lucrăm în via Lui.
După aceste scurte cuvinte, limba Cuviosului Irinarh a încetat să mai grăiască. Mai trăind puţine ceasuri, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, la 26 decembrie, 1859. Spunea ierodiaconul Nectarie că, îndată ce a răposat stareţul, s-a auzit vestea aceasta peste tot. Atunci credincioşii din Nazaret şi Cana Galileii, fiii săi duhovniceşti de prin sate, bărbaţi şi femei, alergau pe Muntele Tabor să sărute moaştele Cuviosului Irinarh şi să ia ultima binecuvântare.
Spunea iarăşi că la prohodirea arhimandritului Irinarh a venit mitropolitul Nazaretului cu preoţi şi mult popor din Galileea. Iar când să-l îngroape, unii rupeau, din evlavie, bucăţi mici din rasa bunului lor sfetnic, stareţ şi părinte. Apoi a fost îngropat în biserica ctitorită de el. Aceasta este viaţa şi acestea sunt câteva din faptele Cuv. Arhim. Irinarh Roseti din Muntele Tabor.
Ghidul ne povestește: In secolul al XIII-lea, cand manastirea ortodoxa bizantina ajunsese deja cu totul pustie, Arhimandritului Irinarh Roseti, cu metania din manastirea Neamt, i s-a dat de Dumnezeu sa repare aceasta sihastrie. Dupa lungi osteneli si nevointe la mai multe manastiri si schituri in Tara Romaneasca si Moldova, in anul 1843 el a plecat cu ucenicul sau, Nectarie Banul, la Locurile Sfinte si s-au stabilit pe Muntele Tabor. Aici au petrecut impreuna 16 ani, in desavarsita sihastrie si dorire de Dumnezeu, rabdand multe ispite de la oameni si de la diavol. In anul 1859, al unirii celor doua provincii romanesti, Moldova si Tara Romaneasca, Cuviosul Irinarh Roseti a inceput constructia bisericii Manastirii Schimbarea la Fata a Domnului de pe Muntele Tabor. Ostenitorul arhimandrit si parinte duhovnicesc n-a reusit sa termine aceasta lucrare sfanta, caci s-a mutat la cele vesnice la 26 decembrie 1863, fiind inmormantat in biserica inceputa de el si terminata de ucenicul sau, Nectarie. Cuviosul Irinarh a fost pretuit si recunoscut ca mare duhovnic si sfant parinte inca din viata. Locuitorii din partile Nazaretului si din Cana Galileei alergau la el pentru sfat, rugaciune si spovedanie, avandu-l la mare evlavie datorita vietii sale, precum si darului vindecarilor cu care fusese inzestrat de Dumnezeu. Locul de egumen a fost luat de ucenicul sau, ierodiaconul Nectarie Banul. El a terminat manastirea si a mentinut randuiala slujbei in limba romana pana in anul 1890, cand, datorita batranetii si suferintelor, s-a retras la Manastirea Sfantul Sava. In vremea noastra, ctitoria arhimandritilor Irinarh si Nectarie este locuita de calugari greci si apartine canonic de Mitropolia Ortodoxa de Nazaret.
Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - arhitectura locului. Astazi, muntele se poate urca la pas, pe drumul ce serpuieste in curbe stranse panta abrupta sau cu microbuzul. Acum aproape 1.600 de ani, acest drum era extrem de greu de parcurs, peste 4.500 de trepte fiind sapate in piatra muntelui. Inca si astazi mai pot fi vazute zidurile de secol XIII ce inconjoara varful Muntelui Tabor.
Platoul muntelui este impartit intre greco-ortodocsi (nord-est) si romano-catolici (sud-est). In partea vestica a muntelui se afla ruinele fortificatiei lui Iosif. In manastirea latina se ajunge trecand prin Poarta Vanturilor, initial fiind poarta fortaretei lui al-Adil
Pastrand traditia ascetica, in partea nord-vestica a Muntelui Tabor se afla o Biserica a Sfantului Melchisedec. Numele acesteia se trage de la o traditie din secolul al IV-lea, potrivit careia Melchisedec a petrecut sapte ani in sihastrie, pe acest munte, mai inainte de a se intalni si a-l binecuvanta pe Avraam. Cea mai mare parte a acestei biserici a fost ridicata in secolul al XIX-lea, folosind insa materiale de la o constructie mai veche. In partea ortodoxa a muntelui se inalta frumoasa manastire ortodoxa. Biserica inchinata Sfantului Prooroc Ilie, construita in anul 1845, este si ea prezenta aici.
Aceasta este o basilica cu trei abside si patru nave, partea cea mai de jos a absidei centrale apartinand secolului al XII-lea. Picturile in fresca au fost lucrate in anul 1912.
Biserica centrala a manastirii, inchinata Schimbarii la Fata a Mantuitorului, a fost terminata de construit in anul 1911, dupa cum marturiseste si prima pisanie de pe turnul portii. Deasupra usii manastirii se vede semnul TaFo, adica literele grecesti Tau si Fi, cuvantul "tafos" insemnand "mormant". Cuvantul si simbolul trimit la Sfantul Mormant, acesta fiind un simbol de recunoastere a Bisericii Grecesti.
În mânăstirea de pe Tabor, ctitorită în sec al 19-lea de către arhimandritul român Irinarh Rosetti şi cedată ulterior grecilor, din lipsa monahilor români care să continue lucrarea, vieţuiesc astăzi câteva maici românce. Una dintre ele ne povesteşte istoria acestei icoane speciale a Maicii Domnului: Un credincios din Insula Creta a dorit să ajungă în Ţara Sfântă, dar nu a avut posibilitatea. Atunci, a pus această icoană a Maicii Domnului într-o sticlă, a mers la malul Mării Mediterane, a aruncat sticla în mare şi s-a rugat: „Maicuţa Domnului, dacă nu pot eu să ajung în Ţara Sfântă, măcar această icoană să ajungă – dar să fie nu după voia mea, ci după voia ta!”. Ştiţi cum este marea, învolburată, dar Maica Domnului i-a făcut drum! Trei luni a făcut sticla cu icoana între Insula Creta şi Israel (distanţa este de o mie de kilometri). Vedeţi că lângă icoană este, înrămată, scrisoarea de răspuns a Mitropolitului de Ierusalim către acel om (care îşi trimisese adresa, o dată cu icoana) şi e datată în anul 1958, la zece ani după declararea independenţei Statului Israel. Maica continuă: La puţină vreme, icoana a început să fie făcătoare de minuni, mai ales legate de naşterea de prunci. Nenumărate familii au revenit şi au spus că prin rugăciune la această icoană, Maica Domnului i-a ajutat – printre aceştia, de curând, chiar o familie din România, care de 13 ani îşi dorea copii!
Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si masajele celor ajutați. Ne rugam si noi si cantam Cuvine-se cu adevarat.
Prima minune a fost infaptuita asupra unei fete de 14 ani, oarba din nastere, al carei tata, inchinator la Locurile Sfinte, a luat ulei din Sfanta Candela si i-a adus fetei acasa. A treia zi dupa ungere, fata si-a capatat vederea. Despre celelalte nenumarate minuni, stau marturie semnele de recunostinta lasate aici de cei ce s-au insanatosit. Numele originar al icoanei este Tama, fagaduinta. De aceea e bine sa-i promiti Maicii Domnului, dupa ce-ti pui dorinta, ca-i daruiesti ceva, oricat de mic, la intoarcerea acasa.
Muntele Tabor - minunea anuala petrecuta la Schimbarea la Fata. Muntele Tabor aduce anual, inaintea tuturor ochilor, o minune mai putin cunoscuta decat cea care se petrece la Boboteaza, cand Iordanul se intoarce inapoi, sau la Inviere, cand Sfanta Lumina coboara din cer. Cand crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea dintre 18-19 august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpul Sfintei Liturghii, se coboara asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obisnuit. Norul se arata ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el aparand o singura data pe an, intotdeauna in acelasi loc si la aceeasi vreme.
Odata cu privegherea ce se face in biserica, din varful muntelui se poate vedea, in directia Nazaretului, o fasie portocalie de nori, miscandu-se intr-un mod unic. Aceasta nu dispare de pe cer pana noaptea tarziu. In momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui Tabor. In vremea cantarii Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o lumina aproape materialnica, incepe sa se asezeze peste manastirea ortodoxa. Din nor se desprinde bucatele de forma unor mici sfere albe, ajungand deasupra turlei bisericii. Aceasta se vede de catre oricine, nimeni neputand contesta prezenta si particularitatile acestui nor unic.
Schimbarea la Faţă a Domnului, când ,,a strălucit faţa Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina” , arătarea minunată a slavei dumnezeirii, este preînchipuită în Vechiul Testament în mai multe rânduri. Pe Muntele Sinai, Dumnezeu vorbeşte din nor cu Sfântul Prooroc Moisi, peste care se pogoară slava Sa. În chip de stâlp de nor, Domnul Slavei călăuzeşte poporul ales prin pustie. Tot stâlp de nor se arată stând la uşa cortului mărturiei. La sfinţirea cortului mărturiei, se pogoară norul slavei lui Dumnezeu,
iar mai apoi, norul acoperea cortul mărturiei ziua, şi chipul de foc noaptea. La sfinţirea Templului lui Solomon, norul slavei dumnezeieşti va umple din nou casa Domnului.
În 1993, nişte pelerini ruşi, impresionaţi de minunea pogorârii norului de lumină, au făcut public ceea ce au trăit. T. şi F. Markovtsy din Cabramatta, Australia, istorisesc:
,,Fiica noastră Anna a fost martor la o vedenie minunată deasupra mânăstirii greceşti de pe Muntele Tabor, dimineaţa devreme, în ziua praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Ea ne-a povestit în amănunt ceea ce a trăit, cerându-ne să împărtăşim şi altora acest lucru.
Există un obicei printre grecii, arabii şi ruşii ortodocşi de a veni pe Muntele Tabor, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului. Potrivit Tradiţiei, în ziua praznicului, deasupra mânăstirii greceşti de pe munte se pogoară un nor. Anul acesta, în ziua praznicului, Anna a primit o maşină a mânăstirii şi, împreună cu câteva maici şi cu soţul ei Dmitri, a călătorit pentru a merge la slujbele de pe Muntele Tabor. A avut nevoie de 3 ore pentru a ajunge de la Ierusalim la Tabor, unde grecii slujesc utrenia şi liturghia în timpul nopţii, ca de Înviere. Grupul lor a sosit la Muntele Tabor înainte de începutul utreniei, iar acolo erau deja adunaţi mulţi oameni. Era foarte cald şi sufocant în biserică. Afară, de jur împrejur, arabii ortodocşi sărbătoreau – ei frigeau carne şi cântau, deşi ruşilor aceste lucruri li se par foarte sălbatice. Slujba a început după miezul nopţii. Se slujea în limba greacă, iar evanghelia a fost citită în mai multe limbi. Era greu de stat până la sfârşitul slujbei din cauza arşiţei şi înghesuielii.
Maicile şi Dmitri s-au împărtăşit şi după binecuvântarea de sfârşit, au hotărât să meargă acasă. Mai întâi, ei au decis să meargă la Marea Galileei, să rămână pe ţărmul ei şi să aştepte răsăritul soarelui pentru a se întoarce la Ierusalim. Dar i-a copleşit oboseala şi ei au hotărât pur şi simplu să traverseze curtea şi să parcheze maşina în apropierea mânăstirii catolice. Au ajuns la mânăstire, au oprit motorul şi s-au aşezat. Maicile au luat o pătură pe care au întins-o sub copaci. Anna şi Dmitri au coborât scaunele şi au hotărât să doarmă în maşină. Încă se auzea mulţimea zgomotoasă de pe munte, dar nu i-a deranjat în somnul lor, căci era aproape 3 dimineaţa. Brusc, în jurul orei 4 dimineaţa, Dmitri s-a ridicat şi a trezit-o pe Anna. Era o tăcere de mormânt şi se putea vedea în faţa maşinii, cum, deasupra mânăstirii greceşti, un nor cobora din cer. Era linişte peste tot, nu era nici o adiere, nici un sunet. Mulţimea era tăcută. Dmitri şi Anna au sărit din maşină şi le-au trezit pe maici. Toţi împreună au privit şi au început să se roage cu lacrimi.
Norul a coborât chiar deasupra mânăstirii şi deodată, din nor, a început să ţâşnească foc plin de har, ca de Înviere, însă mult mai mult. Pe neaşteptate, întregul acoperiş al mânăstirii s-a umplut de foc, apoi focul s-a întins la copaci, şi sub formă de limbi de lumină a ieşit din nor şi a cuprins mulţimea. Această minune
a Focului Sfânt a continuat vreme de 2 ore. În zori, totul a dispărut lăsându-i pe cei ce au văzut minunea într-o stare de inspiraţie şi teamă duhovnicească neobişnuită. Întorcându-se la mânăstire, ei au istorisit minunea la care au fost martori şi au fost rugaţi să spună tuturor cele văzute de ei. Grecii au explicat că deoarece Schimbarea la Faţă a Domnului a avut loc înaintea Patimilor Mântuitorului, această nouă vedenie era o prevestire a unui eveniment care avea să vină”.
De asemenea, într-un interviu oferit revistei Formula As, sub titlul ,,Prezenţe româneşti la Ierusalim”, maicile românce ce vieţuiesc în mânăstirea ortodoxă de pe Muntele Taborului au vorbit despre minunea care are loc an de an. Iată ce spune maica Vichentia: ,,Maică, aţi văzut nemijlocit minunile acestea. Aţi văzut norul ? În fiecare an am avut bucuria să-l vedem. Anul trecut, norul a coborât pe munte şi a stat aşa o oră şi jumătate. Iar miile de oameni care se strânseseră aici au putut să-l vadă şi să se bucure.
Întotdeauna, norul vine dinspre Nazaret în timpul sfintei liturghii. La noi, slujba se face toată noaptea. La priveghere, participă mai mulţi arhierei, episcopi, iar când încep să se împărtăşească credincioşii, vine şi norul. Şi lumea strigă: ,,Doamne, trimite-ne norul”. Anul trecut, norul a venit pe la 2 noaptea. Dintr-o dată, cerul s-a deschis ca o carte, norul a început să vină maiestuos şi, pe măsură ce se apropia, cobora încet pe munte. Şi ajungea să atingă aproape pământul. Nu bătea vântul, nu era nici o adiere, iar luna strălucea plină. În două minute nu se mai vedea o stea pe cer, atât de dens era norul. Ţara Sfântă este Ţara minunilor ! Rugaţi-vă pentru cei dragi, mergeţi şi povestiţi ce-aţi văzut şi auzit”.
Un părinte român, vieţuitor în Ţara Sfântă, aduce şi el mărturie despre această minune: ,,An de an, în noaptea de 5 spre 6 august (18-19 august pe noul calendar), deci de Schimbarea la Faţă, în clipa în care începe liturghia pe Muntele Tabor, tot muntele se acoperă de un nor minunat. De multe ori nu numai norul, pe care m-am învrednicit şi eu a-l vedea (bătea vântul cu putere, iar norul stătea pe loc, iar la zi am văzut că era de o altă nuanţă decât ceilalţi nori de pe cer), ci şi lumini cereşti se arată credincioşilor”.
O altă mărturie demnă de încredere este cea a agenţiilor de turism, care organizează pelerinaje în Ţara Sfântă. În reclamele lor se poate citi, spre exemplu:,,Pelerinaj în Ţara Sfântă, Israel şi Iordania.Coborârea Norului Sfânt pe Muntele Tabor,,
La distanta de aproape 7 km nord-vast de orasul Nazaret, in extremitatea nord-vestica a campiei Ezdrelonului, se inalta maret si impunator Muntele Tabor. Are forma conica si inaltimea de 582 m. de la nivelul Marii Mediterane si 320 m. de la campia care-l inconjoara. Izolat de doua paraie mici, care formeaza raul Wadi-el-Bireh, un afluent al Iordanului, Muntele Tabor se vede de departe ca o fortareata care domina intrarea principala dinspre nord catre Nazaret. Este situat in mijlocul Galileii, intre campia Ezdrelon si Schitopolis. Campia Ezdrelon este strabatuta de la rasarit spre apus de raul Kison, numit azi Nahr-el-Maqatia, datorita caruia campia este socotita granarul regiunii, fiind deosebit de fertila, dar si udata de sangele multor batalii. Adesea este mentionata ca un camp de lupta. Aici Debora a chemat pe Barak, care, coborand de pe Tabor, a pus pe fuga ostile lui Iabin si Sisara, ce stapaneau campia. Tot aici, Ghedeon invinge pe madiamiti, si Saul da ultima lupta cu filistenii, iar Iosia ataca pe faraonul Nehao.
Moise lauda Taborul in timpul binecuvantarii lui Isahar si Zabulon, ca fiind centrul unde se vor aduna popoarele pentru jertfe. Datorita formei lui caracteristice, Muntele Tabor a determinat totdeauna admiratia religioasa. Asupra lui S-a pogorat Cel mai inainte de veci, ca sa preamareasca pe Fiul Sau Unul Nascut. "Taborul si Hermonul intru numele Tau se vor bucura!", canta David. In anul 218 i. Hr., Antioh al-III-lea a cucerit Taborul si l-a fortificat. In timpul rascoalei iudaice, Taborul a fost fortificat din nou de catre Iosif Flaviu, dar a cazut in anul 67 d. Hr. In mainile lui Vespasian.
Din secolul al IV-lea, traditia crestina cinsteste sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului si de atunci istoria Muntelui Tabor se identifica cu cea a Bisericii. Apostolul Petru il numeste "Sfant". "Si acest glas noi l-am auzit din cer pogorandu-se, fiind cu Dansul in Muntele cel Sfant". De pe inaltimea Taborului, la care se ajunge greu, pe un drum serpuit de 14 serpentine, marginit de pietre prapastioase, se deschide o perspectiva de o rara frumusete, de pe care se pot vedea in zarea departata: Muntele Hermon, adesea acoperit cu zapada, Libanul, cu falnicii lui cedri, Marea Tiberiadei, linistita si albastra, Muntii Ghiladului, Campia Ezdrelonului, muntii Ghelboa, satele Nain, Endor si Deborim, raul Kison Muntele Fericirilor, Carmelul, Valea Iordanului si o multime de alte locuri istorice, care apar unul dupa altul in ochii pelerinului credincios.
Pelerinul grec Fokas, vizitand Locurile Sfinte in jurul anului 1185, lauda frumusetea acestuia: "Muntele Tabor, cerul pe pamant, bucuria sufletului si desfatarea ochilor dreptcredinciosilor, caci aici a fost prezent harul cel dumnezeiesc, umbrind muntele, care inspira atata bucurie duhovniceasca." Dintre pelerinii mai noi, Kortes spune: "Daca exista ceva frumos in natura, acesta este Muntele Tabor. Desi am trecut prin multe tari muntoase, nicaieri n-am gasit un munte atat de incantator si de unde se ofera o vedere minunata, care nu poate fi comparata, atat de plina de har, ca Muntele Tabor". Aici, orice pelerin este stapanit de o pioasa amintire, ca pe locul unde sta acum, cu aproape 20 de veacuri inainte, "...a luat Iisus pe Petru, pe Iacob si pe Ioan, fratele lui, si i-a dus pe dansii intr-un munte inalt, si S-a schimbat la fata inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au facut albe ca lumina..."
In Noul Testament nu este mentionat Muntele Tabor, dar o foarte veche traditie fixeaza ca evenimentul Schimbarii la Fata a Domnului a avut loc pe acest munte, si din secolul al IV-lea traditia se intrupeaza in biserici inchinate evenimentului. Desigur, Mantuitorul Iisus Hristos trebuie sa fi vazut Taborul mai des decat oricare munte, cand urca pe inaltimile din jurul Nazaretului si in calatoriile Sale in Galileea. Pe infatisarea lui rotunda ca o cupola s-au oprit adesea privirile Sale.
In secolul al IV-lea, Sfanta Elena, mama Sfantului Constantin cel Mare, venind pe Muntele Taborului, a construit o biserica, pe care a inzestrat-o cu multe odoare si bani pentru intretinere. Aceasta biserica este mentionata si de Fericitul Ieronim. In secolul al VI-lea, Antonie din Placentia descrie trei biserici pe munte, corespunzand, cum spune el, cu cele trei colibe pe care le-a propus Sfantul Apostol Petru. Mai tarziu, pe la 696, vizitand Locurile Sfinte, Arkulfos a gasit pe munte trei biserici si o manastire, cu multe chilii.
O descriere mai pe larg a Muntelui Tabor ne-a lasat in anul 1113 egumenul rus Daniel: "Muntele Tabor este minunat, foarte maret, un colos in mijlocul campiei, izolat, neconstituind o parte dintr-un sir de munti. Un rau curge la poalele lui pe campie. Poalele lui sunt pline de maslini, smochini, cactusi uriasi si alti arbusti. Muntele e abrupt si urcusul greu. Pe varful lui se gaseste, la rasarit, o inaltime deosebita, pe care a avut loc Schimbarea la Fata a Domnului. Aici se vede biserica consacrata acestui eveniment. Tot aici se afla o biserica inchinata Profetului Moise, si alta inchinata Profetului Ilie. Pe acest munte exista apa din abundenta si e imposibil sa nu recunoasca cineva mana Celui Atotputernic, care duce apa la asa o inaltime. Aici sunt pomi fructiferi, citrice si alte legume necesare".
La sfarsitul cruciadelor, vizitand Tara Sfanta, pelerinul Fokas spune ca erau doua manastiri, una greceasca, si alta latina. In anul 1187, inainte de lupta lui Hattin, toate constructiile de pe Muntele Tabor au fost jefuite de armatele lui Saladin. Dupa 25 de ani (1212), fratele lui Saladin a ridicat pe culmea acestui munte o cetate puternica, care urma sa fie pavaza impotriva invaziilor cruciatilor din Ptolemida, dar nu dupa multa vreme el insusi a poruncit daramarea ei. Noi nu avem nicio informatie precisa daca in aceste imprejurari au fost daramate si manastirile de pe munte; fapt este ca, dupa 70 de ani, pelerinii vedeau pe Tabor numai ruine. Si in aceasta stare a ramas Taborul pana in anul 1845, cand a inceput sa revina la frumusetea cea dintai. Aceasta pana când un monah roman devine ctitor pe Muntele Tabor, fiindcă începutul renasterii pe acest munte s-a facut de catre arhimandritul roman Irinarh Roseti.
Biserica ortodoxa de pe Muntele Tabor, construita pana la jumatatea ei de pustnicul Irinarh, a fost terminata de Comunitatea Sfantului Mormant si sfintita in anul 1862, in ziua de 6 august, de catre patriarhul Chirii al Ierusalimului, in jurul bisericii, pe langa chiliile construite de parintele Irinarh, s-au mai construit si altele si s-au sadit pomi fructiferi, citrice si diferiti arbori.
Iar acum, daca ne-am indreptat cat de cat mintea spre a privi catre cele de obste ale credintei noastre, spre cele ce trebuie sa alcatuiasca temelia neschimbacioasa a vietii duhului nostru, imi voiu ingadui sa trec la subiectul pe care l-am ales. Lumina de pe Tabor este o pregustare a veacului viitor al învierii, în care ,,drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor” şi vor fi îmbrăcaţi în veşminte albe strălucitoare, ca cele de pe Tabor, veşmintele curăţiei şi sfinţeniei. Şi se vor bucura pururea privind la faţa lui Dumnezeu şi ,,trebuinţă nu au de făclie, şi de lumina soarelui; că Domnul Dumnezeu îi luminează pre ei; şi vor împărăţi în vecii vecilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur spune următoarele despre lumina de pe Tabor:,Evanghelistul a spus ca soarele, nu pentru că atâta va fi lumina lor, ci pentru că nu cunoaştem o lumină mai strălucitoare decât a acestui astru; a vrut să înfăţişeze strălucirea viitoare a sfinţilor cu ajutorul unei străluciri cunoscute nouă. Că lumina de pe Tabor era mai mare decât lumina soarelui, au arătat-o ucenicii care au căzut cu feţele la pământ. Dacă n-ar fi fost o lumină neamestecată, ci una la fel cu a soarelui, n-ar fi căzut la pământ, ci ar fi putut-o suferi cu uşurinţă”.
Pe munte se afla trei biserici, dar doar pe una, cea ortodoxa se pogosra norul luminous in timpul Sfintei Liturghii ce se savarseste la 19 august la Schimbarea la fata stil vechi.
Această lumină a Schimbării la Faţă a Domnului este aceeaşi cu Sfânta Lumină ce se arată la Mormântul Mântuitorului nostru, la praznicul Învierii Sale. Mărturii ale minunii. Deşi există puţine mărturii cu privire la această minune, a pogorârii norului pe Muntele Taborului, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului pe stil vechi, creştinii ştiu şi sunt încredinţaţi că acest lucru se petrece an de an, tot aşa cum Iordanul se întoarce în fiecare an de Botezul Domnului după calendarul iulian.
În 1993, nişte pelerini ruşi, impresionaţi de minunea pogorârii norului de lumină, au făcut public ceea ce au trăit. T. şi F. Markovtsy din Cabramatta, Australia, istorisesc:,,Fiica noastră Anna a fost martor la o vedenie minunată deasupra mânăstirii greceşti de pe Muntele Tabor, dimineaţa devreme, în ziua praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Ea ne-a povestit în amănunt ceea ce a trăit, cerându-ne să împărtăşim şi altora acest lucru. Există un obicei printre grecii, arabii şi ruşii ortodocşi de a veni pe Muntele Tabor, de praznicul Schimbării la Faţă a Domnului.
Potrivit Tradiţiei, în ziua praznicului, deasupra mânăstirii greceşti de pe munte se pogoară un nor. Anul acesta, în ziua praznicului, Anna a primit o maşină a mânăstirii şi, împreună cu câteva maici şi cu soţul ei Dmitri, a călătorit pentru a merge la slujbele de pe Muntele Tabor. A avut nevoie de 3 ore pentru a ajunge de la Ierusalim la Tabor, unde grecii slujesc utrenia şi liturghia în timpul nopţii, ca de Înviere. Grupul lor a sosit la Muntele Tabor înainte de începutul utreniei, iar acolo erau deja adunaţi mulţi oameni.
Era foarte cald şi sufocant în biserică. Afară, de jur împrejur, arabii ortodocşi sărbătoreau – ei frigeau carne şi cântau, deşi ruşilor aceste lucruri li se par foarte sălbatice. Slujba a început după miezul nopţii. Se slujea în limba greacă, iar evanghelia a fost citită în mai multe limbi. Era greu de stat până la sfârşitul slujbei din cauza arşiţei şi înghesuielii.
Maicile şi Dmitri s-au împărtăşit şi după binecuvântarea de sfârşit, au hotărât să meargă acasă. Mai întâi, ei au decis să meargă la Marea Galileei, să rămână pe ţărmul ei şi să aştepte răsăritul soarelui pentru a se întoarce la Ierusalim. Dar i-a copleşit oboseala şi ei au hotărât pur şi simplu să traverseze curtea şi să parcheze maşina în apropierea mânăstirii catolice. Au ajuns la mânăstire, au oprit motorul şi s-au aşezat. Maicile au luat o pătură pe care au întins-o sub copaci. Anna şi Dmitri au coborât scaunele şi au hotărât să doarmă în maşină. Încă se auzea mulţimea zgomotoasă de pe munte, dar nu i-a deranjat în somnul lor, căci era aproape 3 dimineaţa. Brusc, în jurul orei 4 dimineaţa, Dmitri s-a ridicat şi a trezit-o pe Anna. Era o tăcere de mormânt şi se putea vedea în faţa maşinii, cum, deasupra mânăstirii greceşti, un nor cobora din cer. Era linişte peste tot, nu era nici o adiere, nici un sunet. Mulţimea era tăcută. Dmitri şi Anna au sărit din maşină şi le-au trezit pe maici.
Toţi împreună au privit şi au început să se roage cu lacrimi. Norul a coborât chiar deasupra mânăstirii şi deodată, din nor, a început să ţâşnească foc plin de har, ca de Înviere, însă mult mai mult. Pe neaşteptate, întregul acoperiş al mânăstirii s-a umplut de foc, apoi focul s-a întins la copaci, şi sub formă de limbi de lumină a ieşit din nor şi a cuprins mulţimea. Această minune a Focului Sfânt a continuat vreme de 2 ore. În zori, totul a dispărut lăsându-i pe cei ce au văzut minunea într-o stare de inspiraţie şi teamă duhovnicească neobişnuită.
Întorcându-se la mânăstire, ei au istorisit minunea la care au fost martori şi au fost rugaţi să spună tuturor cele văzute de ei. Grecii au explicat că deoarece Schimbarea la Faţă a Domnului a avut loc înaintea Patimilor Mântuitorului, această nouă vedenie era o prevestire a unui eveniment care avea să vină”.Amin (postat pe fb de ioan monahul)