Despre: Apocalipsa, Cartea, Evanghelia Copilariei și Evanghelia - dupa Toma

20.04.2018 07:13

Apocalipsa lui Toma este unul dintre textele apocaliptice apocrife atribuite unor persoane proeminente din perioada nou-testamentara.  Spre deosebire de Apocalipsa lui Petru si Pavel, care prezinta vizionar lumea viitoare, prezentul text se contureaza ca o profetie eshatologica, continutul ei fiind descoperit lui Toma de catre Mantuitorul, care se identifica pe Sine ca "Fiu al lui Dumnezeu Tatal...si tata al tuturor duhurilor". Apocalipsa lui Toma a fost condamnata, alaturi de cea a lui Pavel si Stefan, in sec. VI, in Decretul gelasian.(Decretul gelasian este numit așa, deoarece în mod tradițional sa crezut că este o Decretare a prolificului papă Gelasius I , episcop de Roma 492-496. Se spune că lucrarea a fost derivată dintr-un text de cinci capitole scris de un savant anonim între 519 și 553, dar nu este nimic cert). Pana la descoperirea in sec. XX, a ceea ce pare a fi textul integral sau aproape integral al Apocalipsei lui Toma, aceasta scriere ne era cunoscuta doar fragmentar. Se pare ca textul a fost scris in context maniheic, in sec. V, intrucat face referiri la moartea lui Arcadie si a lui Honoriu. Se crede ca aceasta apocalipsa a fost cunoscuta in Anglia in sec. IX, deoarece ea sta la baza Celor cincisprezece semne ale ultimelor zile, document atribuit indeobste  lui  Ieronim. Textul s-a pastrat in doua versiuni, una lunga si alta scurta. Versiunea scurta este cea mai veche marturie a apocalipsei lui Toma, care a fost revizuita.

Cartea lui Toma sau Cartea lui Toma Atletul a fost descoperita in 1945-1946, in colectia de scrieri gnostice de la Nag Hammadi - Chenoboskion in Egiptul de Sus. Existenta acestei scrieri nu este atestata in literatura crestina primara. Data scrierii acestei carti este plasata in prima parte a sec. IV. Se presupune ca, desi s-a pastrat doar in limba copta, cartea lui Toma a fost scrisa la origine in greaca. Locul scrierii ar fi Siria orientala, unde a fost scrisa si Evanghelia dupa Toma. Cartea se prezinta ca un dialog intre Iisus cel Inviat si Iuda Toma pe probleme morale si eshatologice. Spiritul dialogului se alatura nuantelor gnostice care sugereaza revelarea unor adevaruri ascunse. Acest dialog are si un specific aparte, in timp ce mentine structura dialogala, dialogul se sfarseste la mijlocul textului, pentru a lasa loc unui monolog al lui Iisus. Cu alte cuvinte, ceea ce incepe ca un dialog, sfarseste sub forma unor maxime sau aforisme de invatatura.

Exista si parti in care dialogul nu-si mai are loc, ceea ce face textul greu de inteles. Raspunsurile date de Toma depasesc limitele unui dialog initiatic. in plus, cele doua personaje par a vorbi despre lucruri diferite. Scopul cartii este de a propovadui abstinenta sexuala si a promova viata ascetica. Un rol important in intregul angrenaj doctrinar il are stradania de realizare a cunoasterii de sine, prin care natura animalica este invinsa. Cartea lui Toma este deosebit de importanta pentru cunoasterea diverselor tendinte prezente in traditia literara crestina primara.

Evanghelia Copilariei dupa Toma. Text evanghelic apocrif existent in doua versiuni in limba greaca, precum si in alte limbi: aramaica, etiopiana, georgiana, latina, slavona si siriaca. Versiunea siriaca este o revizuire a celor grecesti si poarta mentiunea ca autorul este Toma, denumit "filosoful israelit", "sfantul apostol" sau, pur si simplu, "israelitul" (uneori, ismaelitul). In timp ce versiunile grecesti si cea latina dezvaluie o serie de variatii, una din versiunile grecesti fiind mai scurta, versiunea latina mai adauga  inca un eveniment, si anume, al fugii in Egipt si cateva minuni savarsite acolo de pruncul Iisus. Autorul acestui text sustine ca transmite aspecte din copilaria lui Iisus, mai ales faptele miraculoase pe care El le-a savarsit, impreuna cu Protoevanghelia lui Iacob, Evanghelia Copilariei a fost folosita de diversi scriitori, cu precadere din cercurile eretice sau sectare. Multe lucruri relatate in literatura apocrifa si-au facut drum mai ales in arta crestina.

Evanghelia dupa Toma

La origine, acest text evanghelic apocrif a fost scris in greaca. Din textul original s-a pastrat un fragment, descoperit la Oxyrhyncus. In 1945-1946 a fost descoperita la Nag Hammadi in Egiptul de Sus, versiunea integrala a acestei evanghelii in traducere copta, alaturi de alte texte de nuanta explicit sau implicit gnostica. Acest text se pastreaza la Muzeul Coptic din Vechiul Cairo. Originalul grec dateaza din jurul anului 150, iar versiunea copta din jurul anului 400. In Biblioteca de la Nag Hammadi - Chenoboskion, Evanghelia dupa Toma este inclusa in codicele X, nr. 37. Descoperirea ei intr-un corpus literar presupus gnostic si asocierea ei cu Evanghelia lui Filip si cu textul lui Matias (Cartea lui  Toma,  cuvintele tainice spuse a Mantuitorul lui Iuda Toma si scrisa de Matias), i-a facut pe cercetatori sa sustina apartenenta ei in randul scrierilor gnostice. La aceasta concluzie a contribuit si textul pe alocuri criptic, ceea ce a facilitat  interpretari  de tip gnostic.

Afirmatia lui Chiril al Ierusalimului, care sustine ca aceasta evanghelie apartine maniheilor, nu rezista deoarece textul a fost scris inainte de aparitia acestei erezii. Cat priveste apartenenta gnostica, sustinatorii acestei idei nu sunt de acord asupra tipului de gnosticism caruia i-ar apartine: valentinian, naasen sau ofit. S-a sugerat mai apoi ca ar fi vorba de un text encratit, pe motiv ca gnosticismul nu reiese clar din text. Autorul primei traduceri a acestei evanghelii in limba romana sugereaza ca in acest caz este vorba despre un exemplu timpuriu de contextualizare a mesajului evanghelic crestin la alt mediu spiritual decat cel elenistic si iudaic, in speta, cel indian. El sustine acest lucru pornind de la traditia crestina potrivit careia Sf. Toma a propovaduit Evanghelia in India, argumentand totodata aceasta idee prin exegeza comparativa a textului.

Sfinții și dumnezeieștii apostoli, aflându-se odată în jurul Domnului Iisus Hristos, acesta propovăduindu-le cuvântul adevărului, L-au rugat pe Domnul Hristos spunându-I: Doamne, dă-ne mai multă credință! Aceasta este și rugăciunea creștinilor din toate timpurile, din toate locurile, sau ar trebui să fie rugăciunea lor și nădăjduim să fie rugăciunea noastră. Pentru că omul este purtat de valul gândurilor, de furtuna îndoielilor, de tot felul de incertitudini care îi sunt aduse în minte de puterea întunericului, care știe un lucru: dacă îl zdruncină pe om în credință l-a câștigat pe acesta pentru împărăția întunericului. Iar dacă omul rămâne statornic în credință, se roagă lui Dumnezeu să primească mai multă credință și merge statornic în calea adevăratei mărturisiri, atunci nădăjduiește în faptul că, în cele din urmă, credința pe care o are se transformă în trăire lăuntrică, urmată apoi de mărturisirea credinței și a trăirii ei celor din jur. Și atunci omul pășește cu siguranță pe drumul vieții, știind în ce crede, care este rostul vieții sale, pentru ce a coborât Dumnezeu pe pământ, care a fost Taina pătimirii, răstignirii, morții și Învierii Sale, și că drumul omului este, în cele din urmă, același pe care L-a luat Hristos ca om după 40 de zile, adică Înălțarea Sa la Cer. Dacă omul are credință în Dumnezeu, toate se rezolvă în viața lui.

Biblia e plina de exemple de oameni mai putin desavar­siti care s-au plans, s-au indoit, ba chiar s-au certat cu Dumnezeu. Dumnezeu accepta acest lucru. In fapt, ne cheama la aceasta.Dumnezeu doreste o relatie deschisa, sincera si onesta cu noi in contextul „sortarii lucrurilor” si a mersului prin viata. Dumnezeu nu-i respinge pe cei care-L iubesc si se straduiesc sa-I slujeasca, au facut sacri­ficii pentru El, dupa care se simt raniti, dezamagiti sau ramasi in urma cand lucrurile nu merg pe fagasul antici­pat de ei. Un astfel de exemplu e apostolul Toma, al carui zel si iubire pentru Hristos l-au condus sa spuna: Sa mergem si noi si sa murim cu El”  Inziua Invierii s-a intamplat insa un eveniment remarcabil la care Toma n-a fost prezent: Hristos Se arata si transfera autoritatea Lui exclusiva de Dumnezeu de a ierta pacatele apostolilor Sai, sufland asupra lor pe Dumnezeu Insusi, Duhul Sfant, prin Care se da iertarea.

Dar inainte de Cincizecime ucenicii nu erau inzestrati pe deplin cu puterea Duhului Sfant si din acest motiv se adunau inca cu frica in spatele usilor inchise. In aceasta adunare — inaintea Bisericii si a apostolilor ei — Toma isi marturiseste indoielile.Ar fi putut ascunde asta, dar a preferat sa fie onest.

Toma a transmis un mesaj dur: respingea marturia lor. Comitea el un pacat prin indoiala? Am putea fi tentati sa gandim asa, pentru ca Toma nu avea nici un motiv sa se indoiasca. La urma urmei, Toma lasase totul si-L urmase pe Iisus timp de trei ani. Il auzise invatand asa cum nici un om nu invatase vreodata, l-a vazut ostenind fara odihna zi si noapte ca un ascet desavarsit, vindecand la suflet sau la trup nenumarati oameni — chiar pe cei nascuti orbi — si sculand trei oameni din morti, inclusiv pe unul care devenise un cadavru mirositor de patru zile. Iisus isi profetise si suferintele, moartea si invierea Sa. Cu toate aces­tea, faptul ca a fost rastignit ca un criminal intr-o spec­taculoasa etalare publica de multimi violente, eficienta romana si intrigi viclene intre liderii religiei proprii a fost cel putin traumatic.

Dar Iisus S-a sculat din morti si a inceput sa se arate uce­nicilor Sai, dandu-le cu fiecare prilej dovada pe care o do­reau. I S-a aratat lui Petru si celorlalti, care au dat marturie de asta. Toma a respins marturia lor. Mai degraba Toma cauta un semn. Cum e cu putinta aceasta? Iisus spusese mai inainte ca numai „o generatie rea si adultera cauta un semn“. Poate ca Toma se incapatanase, dar nu putem spu­ne ca era nerezonabil. E evident ca Toma cauta sa creada, dar nu putea daca asta insemna sa fie neonest cu sine in­susi. Avea nevoie sa fie onest cu sine insusi. E onest si cu apostolii, pentru ca nu-si ascunde necredinta. Ar fi putut pur si simplu sa-si continue calea si sa-si rezolve proble­mele cu Dumnezeu prin el insusi. Le-ar fi putut marturisi numai lui Dumnezeu in particular, acasa. La urma urmei, nu ne aude Dumnezeu la fel de bine si in particular?

Dar Toma nu a marturisit in particular, iar Dumnezeu nu i-a raspuns in privat. In schimb, amandoi au luat loc inaintea apostolilor, cei prin care Iisus lucreaza acum printr-un dar al Duhului Sfant.

Ceea ce se intampla apoi reveleaza un adevar important: Dumnezeu ne cere sa fim onesti. Ne cere sa-I spunem des­chis durerile, indoielile, nelinistile, infrangerile noastre. Va raspunde la orice problema. Hristos n-a spus: „Acest Toma! Pana nu se maturizeaza, nu voi mai vorbi cu el.” Mai degraba, cand Toma si-a marturisit cinstit indoielile, Hristos i-a oferit lui Toma mainile si coasta Sa exact asa cum isi dorea Toma. Hristos n-a protestat nici atunci cand Toma n-a ezitat sa cerceteze, asa cum ne arata icoana si imnele Bisericii. Dumnezeu nu se opune intrebarilor noas­tre, daca suntem cinstiti si cautam. Nu se asteapta sa avem o credinta „oarba” sau sa nu ne folosim gandirea rationala, caci pentru ce ne-a dat El o minte daca nu pentru a o folosi?

Dar onestitatea noastra fata de Dumnezeu nu poate fi separata de Biserica, asa cum Hristos nu poate fi separat de Biserica Sa. Hristos continua sa ierte pacatele si sa Se reveleze pe Sine insusi in Biserica. Astfel, nici marturia lui Toma, nici descoperirea lui Hristos n-au avut loc in privat, ci in mijlocul apostolilor. Descoperirea de sine a lui Toma lui Hristos a prilejuit descoperirea de Sine a lui Hristos lui Toma. Toma nu s-a putut impaca cu Hristos daca nu s-ar fi impacat cu Trupul Sau, Biserica si sfintii apostoli.

Onestitate (marturisire) si Revelatie (Euharistie) sunt em­bleme ale vietii apostolice. Prima e descoperirea noastra insine lui Dumnezeu, iar a doua e raspunsul Sau de desco­perire de Sine noua. Ambele sunt profund personale si in acelasi timp inseparabile de Biserica. Toma e un exemplu pentru noi in ambele. Numai fiind onesti cu Dumnezeu, punand toate inaintea Lui, descoperindu-ne pe noi insine Lui, ii dam ocazia sa ni Se descopere pe Sine Insusi.Dumnezeu ii spune: Nu fi necredicios ci credincios . Relatarea intalnirii sfantului apostol Toma cu Iisus cel inviat prilejuieste o reflectie despre relatia dintreinvesti­gatiile stiintifice si istorice ale adevarurilor religioase si credinta simpla. Astfel de investigatii sunt de prima im­portanta in lumea noastra contemporana. Sunt ele irelevante pentru credinta, sau poate pacatoase? Exemplul lui Toma ne arata ca nu. Scepticismul lui Toma se baza pe chestiuni de maxima importanta pentru el — nu tangen­tiale, astfel incat sa fie indepartate fara prea multa preo­cupare ca de nerezolvat. Toma trebuia sa stie adevarul. Atunci Domnul i-a dat lui Toma intreaga dovada empirica pe care o ceruse, ce-i drept cu o noua fericire:Fericiti cei care n-au vazut si au crezut . Iar marturisirea lui Toma care a urmat a fost mai profunda si mai consec­venta decat cea a apostolului Petru. Ca si Toma, oameni din toate timpurile au avut intre­bari si au investigat teme de credinta, indeosebi cele pri­vitoare la persoana lui Iisus Hristos. Dar cand oameni diferiti privesc aceleasi „date”, ei pot ajunge la concluzii foarte diferite. Acelasi lucru s-a adeverit dupa Inviere cand „unii se indoiau”. Cum ar trebui sa intelegem sau sa abordam aceste probleme? Multe depind de dorinta unei persoane de a-L cunoaste pe Dumnezeu in termenii lui Dumnezeu, ceea ce implica intotdeauna o iubire altru­ista. De exemplu, cei care asteptau un Mesia politic (un Mesia in termenii lor) au fost extrem de dezamagiti de Iisus. Cu alte cuvinte, dorinta omului a-L cunoaste pe Dumnezeu (sau nu) determina adeseori „teologia” lui si are un mare impact asupra felului in care unii abordeaza chestiunea legata de credinta si de Iisus Hristos. Sfintii Parinti erau constienti de toate aceste discrepante din naratiunile Evangheliilor, inclusiv diferentele cronologice dar in mod evident, la sfintii Parinti aceste discrepante n-au provocat pierderea credintei, de ce o fac unii? Pentru slabiciuni tipice pentru cea mai mare parte din teologia protestanta: ea echivaleaza Reve­latia divina cu Biblia. Iar atunci cand e evidentiata partea umana a Bibliei, atunci se clatina nu numai credinta in Biblie, dar si validitatea Revelatiei pretinse. In Ortodoxie insa Biblia — oricat de sfanta si cinstita — e o carte despre Revelatie, dar nu e ea insasi Revelatia. Revelatia divina nu e nimic altceva decat Iisus Hristos Insusi, Singurul care, prin Invierea Sa si acordarea indumnezeirii Duhului, L-a revelat atat pe Dumnezeu Tatal, cat si destinul umanitatii. Prin urmare Biblia trimite spre Revelatia divina, da mar­turie despre ea si prin aceasta participa la ea, dar nu poate inlocui sau substitui Revelatia care e o Persoana vie, Fiul Cel vesnic, intrupat, rastignit, inviat si inaltat al lui Dum­nezeu, Iisus Hristos Domnul, „Unul din Sfanta Treime”. Daca avem in minte acest adevar fundamental, putem intelege de ce atatia savanti angajati in critica textului cred inca in Iisus Hristos si primesc pe deplin marturia Sfintei Scripturi. In realitate, astfel de contradictii sprijina istoricitatea eveni­mentelor mai degraba decat o denigreaza. De exemplu, faptul ca la Matei cocosul a cantat o data, iar la Marcu de doua ori trimite spre existenta a doua relatari indepen­dente ale lepadarii lui Petru, ceea ce indica faptul ca Petru chiar L-a negat pe Hristos. Daca evenimentul ar fi fost o simpla povestire scrisa mai tarziu, n-ar fi existat contra­dictie in relatari. Diferentele in relatari reflecta cat de real sunt percepute, relatate sau povestite evenimentele de oameni reali. S-ar putea adauga aici mult mai multe lucruri cu privird la abordarile criticii biblice, numarul si calitatea manu­scriselor, atestarile istoricitatii existentei si continutului lor etc. E de ajuns sa spunem ca atunci cautarea adevaru­lui cu sinceritate, ca tema de viata si moarte va conduce intotdeauna la Adevar. Cine cauta va gasi. Acesta a fost si cazul lui Toma. Cand s-a asigurat de do­vada empirica a Invierii lui Iisus, el n-a spus pur si simplu asa cum a facut-o Petru „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”. Aceeasi „informatie” a fost ceruta si oferita lui Caiafa si n-a condus la nici o marturisire a credintei. Dimpotriva. „Informatia” nu e niciodata de ajuns pentru ca aceasta ar forta credinta in Dumnezeu si dragostea de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu doreste o iubire fortata, care nu e niciodata o adevarata iubire. De aceea Toma n-a facut o marturisire ca Petru pentru ca aceasta i-ar fi ingaduit sa se indeparteze, ca si cum ar fi aflat si stabilit un fapt obiectiv care n-a mai avut apoi un impact asupra vietii lui. Marturisirea lui Toma reveleaza faptul ca scopul intrebarii lui Toma nu era o simpla cunoastere, ci mantuirea — o cunoastere mantuitoare, Toma trebuia sa stie adevarul pentru ca acesta era o chestiune de viata si de moarte pentru el. Aflandu-l, Toma si-a intors insasi viata sa spre Iisus Hristos exclamand: Dom­nul meu si Dumnezeul meu! Toma e un exemplu pentru noi astazi: scepticismul nu e un pacat daca aflarea Adevarului e preocuparea noastra ultima si mantuitoare. Daca e asa, atunci dovezile ne vor fi date de Dumnezeu Insusi. Acestea pot sa nu fie acceptate de altii care nu au aceasta preocupare — sunt multi cei care n-ar crede nici daca s-ar ridica cineva din morti. Intr-adevar Cineva s-a ridicat din morti si profetia lui Hristos ramane: ei tot nu cred. Dar daca vom cauta vom gasi. Sau, mai degraba, Dumnezeu ne va gasi, asa cum a facut-o cu Toma. Atunci va depinde de noi sa spunem, ca Toma, Domnul meu si Dumnezeul meu! Amin (postat pe f.b de Ioan Monahul)