Denia Canonului cel Mare
21 Martie, în acestă seara în Biserică facem iar Denia Canonului cel Mare, apoi el se mai citește și în Joia Mare.
Dragilor, un post cu multe biruințe ! Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, care se citeste in perioada Postului Mare, reprezinta una dintre treptele pocaintei ce conduc spre Ziua Invierii lui Hristos. In primele patru zile ale Postului acum am avut prilejul de a lua parte la citirea a cate unei parti din acest Canon. In saptamana mare in biserici, când se savarseste pentru ziua urmatoare, joi, în cadrul acesteia se citeste in intregime.
Canonul cel Mare este una dintre cele mai importante, daca nu chiar cea mai importanta opera a imnografiei despre pocainta. Desi abunda in episoade biblice, totusi nu este o simpla concentrare a unor teme biblice, dimpotriva, in acest Canon toate faptele scripturistice la care s-a facut partas omul: crearea, caderea, alungarea din Rai, intoarcerea, asteptarea, rascumpararea sunt personalizate. Ele se transforma in faptele fiecaruia dintre noi: crearea mea, caderea mea, rascumpararea mea. Istoria personajelor devine istoria mea, iar eu devin constient de profunzimea ei: „De unde voi incepe sa plang faptele vietii mele celei ticaloase?”
Canonul ne introduce pe fiecare dintre noi in istoria Sfintei Scripturi si ne determina sa constientizam, prin intermediul modelelor de pocainta, amplitudinea pacatelor noastre si instrainarea fata de Dumnezeu. Canonul liturgic are noua cantari mai lungi formate din multe stihiri scurte, iar aceste noua intercalau la inceput cele noua cantari biblice folosite in viata liturgica rasariteana: Cantarea lui Moise , Noua cantare a lui Moise, Rugaciunea Anei, mama lui Samuel, Rugaciunea profetului Avacum , Rugaciunea lui Isaia, Rugaciunea lui Iona, Rugaciunea celor Trei tineri, Cantarea celor Trei tineri, Cantarea Nascatoarei de Dumnezeu si Rugaciunea lui Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul.
Fiecare cantare a Canonului incepe cu un Irmos,o strofa datatoare de ton, se continua cu stihiri mai scurte si se incheie cu lauda de preamarire adresata Sfintei Treimi si o lauda adresata Maicii Domnului .
La Canonul initial al Sfantului Andrei Criteanul, mai precis la cantarile a 3-a, a 4-a, a 8-a si a 9-a, au fost adaugate de timpuriu cateva canoane mai mici, formate din trei cantari (trei ode), compuse de „Teodor” si „Iosif”, adica Sfantul Teodor Studitul (+ 826) si Iosif de Sicilia (+ 886). In secolele XI-XII un canon de doua stihiri pentru o cantare a fost adaugat in cinstea Sf. Cuv. Maria Egipteanca, din vremea in care duminica a 5-a din Postul Sfintelor Pasti a fost inchinata pomenirii Sf. Maria Egipteanca. Apoi a fost adaugata la sfarsitul fiecarei cantari o stihira de cerere catre Sf.Andrei Criteanul. Dupa sinaxarul cantarii a 6-a se canta sau recita 16 stihiri, toate intercalate intre Fericiri.
Despre autorul Canonului cel Mare.
Despre Sf. Andrei Criteanul, nu se stiu foarte multe, existand inca multe controverse asupra vietii, dar mai ales asupra operei sale. Se crede ca s-a nascut in Siria, in orasul Damasc, in jurul anului 660. Traditia spune ca Andrei nu a putut vorbi pana la varsta de 7 ani, cand a primit Sfanta Impartasanie intr-o biserica din Ierusalim. Din acest motiv, parintii l-au inchinat lui Dumnezeu, astfel ca dupa moartea lor a intrat intr-o manastire ierusalimiteana, cel mai probabil la „Sf. Sava”. Remarcat de patriarhul Teodor al Ierusalimului, este ajutat de acesta sa isi insuseasca o bogata cultura teologica, devenind in acelasi timp secretarul lui particular. In jurul anului 685, Andrei, desi monah, este trimis la Constantinopol, impreuna cu mai multi clerici. Scopul delegatiei era de a subscrie hotararilor Sinodului al VI-lea Ecumenic, in numele Bisericii Ierusalimului si de a-l felicita pe Constantin al IV-lea Pogonatul pentru biruinta impotriva monotelitilor, cei care sustineau ca Hristos a avut o singura vointa. Indeplinindu-si obligatiile, Andrei a ramas in capitala bizantina si a fost hirotonit diacon. Marturiile istorice arata ca Iustinian al II-lea l-a numit administrator al orfelinatului „Sf. Pavel”. El a facut din milostenie una dintre preocuparile sale de baza, aratandu-se foarte compatimitor fata de saraci, parinte pentru orfani, aparator al cauzei dreptatii si refugiu pentru cei persecutati.
Distinganduse prin numeroasele sale calitati, in preajma anului 712 a fost ales Arhiepiscop al Gortynei, in insula Creta.
Desi s-a opus initial ereziei monotelite, sub presiunea imparatului Filip Vardanis a acceptat pentru scurta vreme doctrina eretica, participand chiar si la pseudo-sinodul din 712, ce a condamnat invatatura Sinodului al VI-lea Ecumenic. In anul urmator insa, s-a dezis de aceasta cadere, reluandu-si scaunul de arhiepiscop si activitatea de imnograf si predicator.
In Creta, binefacerile sale s-au inmultit si s-au extins, concretizandu-se prin ridicarea mai multor asezaminte filantropice, intre care si un spital pentru saraci. A pastorit orasul cretan pana in jurul anului 740, cand, nu se stie din ce motiv, a fost chemat la Constantinopol.
La intoarcere, slabit de boala si de batranete, se opreste in insula Lesbos (Mitilina) , in orasul Eresos, unde isi incredinteaza sufletul sau lui Dumnezeu. Biograful sau, monahul Niceta, afirma ca si-a cunoscut dinainte sfarsitul pamantesc. A fost inmormantat in una dintre cele mai vechi biserici ale insulei, cunoscuta ulterior drept Biserica „Sf. Andrei”.
Lista scrierilor pe care le-a lasat in urma nu este pe deplin finalizata. Criticii sai mentioneaza aproximativ 60 de cuvantari, 59 de canoane, 66 de irmoase, 34 de stihiri si 47 de idiomele , ceea ce indica o activitate prolifica pentru epoca sa. Cuvantarile sale, in care se imbina in mod armonios invatatura dogmatica, istoria, citatele scripturistice, imaginatia poetica, frazeologia distinsa si retorica eleganta si precisa, il plaseaza pe Sf. Andrei intre cei mai de seama predicatori bizantini.
Cea mai importanta latura a activitatii sale ramane insa imnografia, nu atat pentru extensia impresionanta sau varietatea tematica, cat pentru ca Sf. Andrei este cel care a introdus in cultul liturgic canonul, o noua forma de cantare religioasa. Iar expresia desavarsita a acestui nou stil il constituie Canonul de pocainta, cunoscut si sub numele de Canonul cel Mare, nu numai datorita lungimii sale,266 de strofe fata de cele 30 ale unui canon obisnuit, ci si profunzimii continutului sau. Nu se stie cand sau unde a fost compus acest Canon, cercetatorii lansand doua ipoteze. Plecand de la ultima strofa a Canonului, prima ipoteza sustine ca Sf. Andrei l-a compus pe cand se afla in Constantinopol, inainte de a fi hirotonit arhiepiscop sau la putin timp dupa, in urma unei stralucite victorii impotriva arabilor, precum cea din 717. A doua ipoteza sustine insa ca acest Canon a fost scris la batranete, in Gortyna, Constantinopol sau Eresos, orasul in care a si fost inmormantat, constituind un adevarat „cantec al lebedei”. Dovada in acest sens stau numeroase indicii, precum: „macar la batranete nu ma lasa in iad desert”, „macar la sfarsit mantuieste-ma” sau „timpul vietii mele este scurt”.
Nu se stie unde a fost citit pentru prima data, dar este plauzibil ca el sa fi patruns in cult in unele biserici din Creta inca din timpul vietii autorului sau, raspandindu-se ulterior. Se crede ca tot Sf. Andrei a ales ca el sa se cante pe glasul al 6-lea, o muzica trista si lina. Acest bogat si frumos canon este deodata meditatie biblica si rugaciune de pocainta.
Canonul Sfantului Andrei Criteanul este un dialog al omului pacatos cu propria sa constiinta, luminata de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocaieste plange ca nu a urmat pilda luminoasa a dreptilor virtuosi, ci robia patimilor aratate in multi pacatosi, dintre care unii nu s-au pocait, iar altii s-au mantuit tocmai fiindca s-au pocait.Cu inima plina de smerenia vamesului, cu strigatul de iertare al fiului risipitor si cu gandul la infricosatoarea judecata, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arata deodata durerea si puterea pocaintei,leac si lumina a invierii sufletului din moartea pacatului. Rugaciunea vamesului „Dumnezeule, miluieste-ma pe mine pacatosul!” devine, in Canonul Sfantului Andrei Criteanul, ritmul si respiratia pocaintei in staruitorul stih: „Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!”Pocainta-rugaciune a fiului risipitor: „Parinte, gresit-am la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe una din slugile tale!” ia accentul unui regret nesfarsit pentru pacat, ca pierdere si moarte a sufletului care valoreaza mai mult decat toata lumea materiala: „Ia aminte, Cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul.” Pacatul este alipirea sufletului de cele pamantesti incat: „toata mintea tarana mi-am facut” .
Prin pacat se pierde frumusetea nevinovatiei din rai, se pustieste sufletul, se schimba demnitatea omului in rusine, iar apropierea de Dumnezeu se preface in instrainare de El. Pacatul pe care il descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenesti cazute, incepand cu Adam si Eva. De aceea, Canonul cel Mare imbina pocainta cu meditatia privind caderile in pacat sau biruinta asupra pacatului, asa cum se vad acestea in Sfanta Scriptura.
Canonul cel Mare se canta in Biserica in timpul perioadei de pocainta a Postului Mare al Sfintelor Pasti, tocmai pentru a se arata ca toti oamenii au nevoie de pocainta si de iertare a pacatelor pentru a ajunge la mantuire. Marii pacatosi care s-au pocait si s-au ridicat din pacat si patimi devin nu numai dascali ai pocaintei pentru intreaga Biserica, ci si rugatori pentru cei care se lupta cu pacatul sau se curata de el prin pocainta.
Cuvioasa Maria Egipteanca este invocata in Canonul cel Mare in stihul: „Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!” Iar mai tarziu, Biserica a adaugat in Canonul Sfantului Andrei Criteanul si stihul-rugaciune adresat lui insusi: „Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!” Rugaciunile din Canonul cel Mare adresate Maicii Domnului si Sfintilor Apostoli arata, in general, legatura dintre pocainta si inviere, dintre vremea Postului si sarbatoarea Pastilor. „Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi, aduceti acum rugaciunea lui Hristos, ca sa trecem toti curgerea postului, savarsind rugaciuni de umilinta si savarsind virtuti cu osardie; ca in acest chip sa ajungem sa vedem Invierea cea slavita a lui Hristos Dumnezeu, aducând slava si lauda”.
Maica Domnului, care a purtat in pantecele ei si pe bratele ei pe Hristos-Domnul aratandu-L lumii, impreuna cu Apostolii care au binevestit lumii pe Hristos arata aici taina insasi a Bisericii in care puterea si darul pocaintei devin pregatire si dor de inviere, arvuna a vietii vesnice ca legatura de iubire a omului cu Dumnezeu.
Marturisirea si preamarirea Sfintei Treimi in Canonul cel Mare arata ca pocainta crestina este taina refacerii comuniunii oamenilor cu Sfanta Treime. Botezati in numele Sfintei Treimi, crestinii reinnoiesc taina botezului prin lacrimile pocaintei, mor pentru pacat si inviaza sufleteste pentru Hristos.
Marturisirea dreptei credinte prin doxologie se leaga strans de redescoperirea dreptei vietuiri prin pocainta. Milostivirea Sfintei, celei de o fiinta, de viata facatoarei si nedespartitei Treimi este temelia si puterea care face ca „usile pocaintei” sa devina cale catre „portile Imparatiei cerurilor”. Nici o alta cantare religioasa nu reuseste sa dea atat de magistral expresie pocaintei precum o face Canonul cel Mare.
Sf. Andrei a adunat la un loc fapte vechi si nou-testamentare, de la caderea lui Adam la moartea pe cruce a Mantuitorului si Invierea Sa, toate rememorate cu profunda durere si sentiment de pocainta. Din acest motiv, Canonul este un exemplu de poezie spirituala, in care fiecare fapta este individualizata si personalizata, atribuita siesi si implicit, fiecaruia dintre noi.
Fiecare fapt se constituie intr-un impuls amplificat spre redresarea morala, dupa cum arata si ultimele strofe: „Roade vrednice de pocainta nu cere de la mine… Daruieste-mi inima pururea umilita si saracie duhovniceasca, ca sa-Ti aduc acestea ca o jertfa primita, Unule, Mantuitorule“. Actului pocaintei i se dau dimensiuni cosmice: „Ia aminte, cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu“.
Dupa ce sufletul constientizeaza starea de pacatosenie in care se afla, i se aduc in fata realitatea iubirii dumnezeiesti, ce doreste intoarcerea pacatosului, si robia in care il taraste pacatul, dar si rasplata pe care o va primi pentru indreptarea sa. Apoi, Sf. Andrei evoca diferite personaje biblice:Adam, Eva, Cain si Lameh, Esau, Iacov, Lia si Rahela, David, Solomon etc., pe care le promoveaza drept pilde de urmat sau le acuza, in functie de faptele lor.
Maria Egipteanca constituie prototipul de pocainta preferat de Sf. Andrei, caci, trecand dintr-o extrema in alta, „a uimit toate cetele ingeresti si adunarile omenesti cu viata ei cea minunata“.
Prin Canonul de pocainta, Sfantul Andrei a inaintat un puternic protest impotriva pacatului. Ca principiu de viata, el promoveaza permanenta pocainta pentru pacatele pe care le savarsim clipa de clipa, precum si dorinta continua de a urma lui Hristos si celor care s-au apropiat de el prin curatirea de pacate. Daca la inceput Canonul cel Mare se citea doar in manastiri, in prezent el se citeste si in majoritatea bisericilor de parohie, credinciosii participand in numar mare la aceastaslujba deosebita invocatia „Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!“, insotita de o metanie mica si semnul Sfintei Cruci, este cea care uneste comunitatea in actul de pocainta.
Andrei Criteanul a alcatuit acest canon pe timpul cand si marele Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a scris viata Mariei Egipteanca. In adevar, si aceasta viata ne pune inainte o mare pilda de umilinta si da multa gandire celor ce gresesc si pacatuiesc, numai daca ar voi sa se departeze de rele.
Si s-a randuit sa se cante si sa se citeasca Marele Canon si viata Cuvioasei Maria Egipteanca in ziua aceasta pentru urmatoarea pricina: Pentru ca Sfantul Post de patruzeci de zile se apropie de sfarsit si pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, sa se ingrijeasca mai putin de nevointele cele duhovnicesti si sa se deprteze cu totul de a trai in cumpatare, marele Andrei, ca un adevarat invatator, prin cantarile Marelui Canon, in care istoriseste virtutile marilor barbati, precum si intoarcerea la credinta a celor rai, pregateste pe cei care se nevoiesc cu postul sa se poarte cu mai mult curaj si sa se indrepte cu barbatie spre nevointele postului ce-l mai au in fata.
Iar Sfantul Sofronie, prin minunata povestire despre viata Mariei Egipteanca, indupleca pe oameni sa ajunga din nou cumpatati, ii ridica spre Dumnezeu, ii sfatuieste sa nu mai cada si sa nu se deznadajduiasca, chiar daca au cazut inainte in unele pacate. Si intr-adevar, povestirea vietii Mariei Egipteanca infatiseaza cat este de mare iubirea de oameni si dragostea lui Dumnezeu fata de cei ce doresc sa se intoarcam de la pacatele lor cele de mai inainte.
Canonul lui Andrei Criteanul se numeste Canonul cel Mare poate si din pricina ideilor si gandurilor inalte ce le cuprinde, caci intr-adevar alcatuitorul lui este iscusit si l-a compus intr-un chip nespus de frumos, dar si pentru ca acest canon, spre deosebire de celelalte, care au cate treizeci de tropare si chiar mai putine, are doua sute cincizeci de tropare si fiecare din tropare pricinuieste nespusa placere. Prin urmare cu foarte buna socoteala si potrivit a fost asezat in marele post de patruzeci de zile acest Mare Canon, care are multa umilinta.
Parintele nostru Andrei a fost cel dintai care a adus la Constantinopol acest prea frumos si mare canon, odata cu Viata Cuvioasei Maria, cand a fost trimis de Teodor, patriarhul Ierusalimului, sa fie de ajutor la al saselea sobor ecumenic. Cu acest prilej a luptat in chipul cel mai stralucit impotriva monotelitilor si, cu toate ca era simplu monah, a fost randuit in clerul Bisericii din Contstantinopol. Apoi a fost facut diacon si a fost insarcinat cu purtarea de grija a orfanilor. Dupa putina vreme a ajuns arhiepiscopul Cretei. Mai pe urma, ajungand aproape de locul numit Ieriso din Mitilina, a calatorit spre Domnul, tocmindu-si bine scaunul sau. Pentru rugaciunile Sfantului Andrei, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mântuieste! Amin.(publicat pe f.b de Ioan Monahul)