De Duminică începe perioadaTriodului

19.02.2021 13:18

Din Duminica Vameșului și a Fariseului începe Triodul. Iată, începe să adie a post! Trebuie să ne pregătim de întâmpinarea lui - şi nu doar de întâmpinare, ci mai ales pentru scopul în vederea căruia a fost rânduit Postul: pocăinţă, smerenie, milostenie şi îndreptarea vieţii celei neîndreptate.

Ce este Triodul? In podul unei biserici bucurestene am gasit o scriere, din anul 1946, anul în care m-am născut, referitoare la Triod: „Precuvântare la cartea Triodul editată în anul 1946. Triodul se numără printre cele mai de seamă și mai folositoare cărți de ritual. Cuprinzând îndeosebi slujbele din Postul Mare, el este poate cartea cea mai apropiată de suflet și mai răscolitoare de gânduri. Punerea Triodului, adică începutul folosirii lui, care are loc la vecernia din ajunul Duminicii vameşului și fariseului, este un eveniment pentru credincioşii legaţi strâns de Biserică, şi un eveniment deosebit în mănăstiri. „Facerile” sau, cu un cuvânt mai cunoscut, cântările înfăţişează mai toate opere de înaltă poezie şi smerită cugetare creştinească, care farmecă sufletul şi înviază vremuri de adâncă şi curată simţire evanghelică. Ele sunt nedespărţite de amintirea mişcată a ceasurilor de reculegere şi de curăţire a conştiinţei pentru oricine a avut ocazia să le petreacă în cuprinsuri mănăstireşti sau, în biserici de mir, unde se urmează după tot tipicul. Triodul oferă rugăciuni şi desfătări sufleteşti de cel mai înalt ordin; carte de meditaţie, ea îndeamnă la mărturisire şi cuprinde vibrante chemări şi rugăciuni de iertare către Dumnezeu şi Maica Domnului, „Acoperământul” tuturor necăjiţilor.

 Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române a voit cu tot dinadinsul să dea la lumină un Triod cu adevărat îngrijit. Nevoiţi, cu nesfârşită părere de rău, să organizăm, pentru un viitor, pe care nu-l putem hotărî, cercetarea ştiinţifică a textului şi folosirea unei limbi româneşti cât mai frumoase, am urmărit o prezentare potrivită pe hârtie aleasă şi în caractere citeţe şi elegante. Am dorit să luminăm înţelegerea bogatului său cuprins cu ilustraţii gândite după cuviinţă şi executate de artişti crescuţi în cinstirea vieţii şi simţirii bisericeşti, împrejurările nespus de potrivnice ne-au pus piedici mari şi piedici de neînvins. Am fost nevoiţi să lucrăm, în condiţii pe care le vor preţui alţii mai târziu, în anii 1943, 1944 şi 1945.

Am fost siliţi, spre durerea noastră, să renunţăm la multe planuri. Ne-a gonit din urmă şi grăbit mereu şi nevoia de a tipări, iute, o carte de cea mai mare lipsă, din care nu mai avem niciun exemplar, mai vechi. Ne-am judecat singuri şi cunoaştem toate lipsurile cărții, pe care, am dorit-o frumoasă. Ne-au scăpat greşeli, care puteau fi îndreptate, şi unele care trebuiau îndreptate neapărat. Acestea toate sunt în legătură cu scrierea cuvintelor și cu întrebuinţarea literelor mari. Nu am ajuns apoi să întemeiem o ilustraţie nouă, și am păstrat, în mare parte, gravurile triodului Mănăstirii Neamţ, neînlocuind decât pe acelea unde putem întrebuinţa mai cu folos o idee teologică exactă. Am organizat o, poartă nouă, pe al cărei revers am vrut să rămână amintirea „Bisericii Antim” şi strălucitului ei ctitor, fiindcă în mănăstirea acestuia lucrează Institutul Biblic.

Socotim de nevoie, să adăugăm câteva lămuriri:Textele apostolilor, începuturile și sfârşiturile evangheliilor, precum și paremiile, începând cu utrenia Miercurii din săptămâna a cincea, sunt date toate după Biblia din 1944. Vecernia mică şi Vecernia mare de Sâmbătă, în ajunul Floriilor, s-au pus la un loc, sub o singură gravură, şi s-a aşezat ilustraţia „Intrării în Ierusalim” în fruntea slujbei de dimineaţă a Floriilor, fiindcă toate capetele de pagini, din Sâmbăta lui Lazăr până în Sâmbăta cea Mare, încep cu slujba utreniei. S-a făcut cap de pagină cu ilustraţie la miezonoptică, în Sâmbăta lui Lazăr în loc de Vineri, la vecernie, în a şasea săptămână, cum era în Triodul de la Neamț. Ceasurile din Vinerea Mare sunt date după Biblia din anul 1944. A doua paremie din Sfânta şi Marea Vineri seara e urmată de un fragment din „Cartea Sirienească”.

Textul Prohodului este cel nou, după ediţia institutului aprobată de Sfântul Sinod. În textul vechi, erau capete de pagină cu frontispicii la stările a doua şi a treia.Sinaxarele şi viața Sfintei Maria Egipteanca se datoresc părintelui D. Fecioru care le-a tradus din nou.Poarta, ilustraţiile noi şi această precuvântare se datoresc profesorului D. Ştefănescu care a purtat şi grija înfăţişării cărții. La aceasta au ajutat, cu inimă şi deosebită pricepere, părintele protosingel Firmilian Marin şi domnul Teodor N. Manolache. ”

Triodul este o perioada liturgică a anului bisericesc cuprinzând patru duminici pregătitoare înaintea intrării Bisericii în Sfântul și Marele Post al Paștilor, la care se adaugă cele șase duminici ale Postului Mare. Triodul începe cu Duminica Vameșului și a Fariseului, continuă cu Duminica Fiului Risipitor, Duminica Înfricoșatei Judecăți – numită și a lăsatului sec de carne, Duminica Izgonirii lui Adam din rai – numită și Duminica iertării sau Duminica lăsatului sec de brânză. Acestora li se adaugă duminicile Postului Mare: Duminica Ortodoxiei; Duminica Sfântului Grigorie Palama; Duminica Sfintei Cruci; Duminica Sfântului Ioan Scărarul; Duminica Sfintei Maria Egipteanca și Duminica Floriilor.

Triodul este un moment unic al Bisericii răsăritene, o sinteză a liturgicii și asceticii ortodoxe, o asimilare practică teologiei Părinților și reflex al experienței spiritualității monahale; Triodul îl inițiază concret pe credinciosul ortodox în imitarea lui Iisus Hristos, invitându-l la actualizarea mistagogică a Botezului său aflat în inima tainei Paștelui. Crucea și Învierea lui Iisus Hristos devin astfel experiența concretă în cultul și în spiritualitatea Bisericii, ajung taina mântuitoare a răstignirii și învierii noastre.

In viata liturgica, Triodul are doua sensuri: perioada anului liturgic care incepe de la Duminica Vamesului si a Fariseului si se incheie in Sambata Mare si cartea in care sunt redate slujbele din aceasta perioada. Astfel, Triodul nu trebuie privit doar ca o simpla carte de cult, ci trebuie vazut si ca un indrumar duhovnicesc. Perioada aceasta a Triodului, prin slujbele care vor fi savarsite, cauta sa-l ridice pe om din pacate si sa-l duca catre unirea cu Hristos. Triodul este prin excelenta vremea pocaintei, intoarcerea launtrica de la lucrurile impotriva firii la cele dupa fire, de la pacat la virtute si de la diavol la Dumnezeu, dupa cum ne invata Sfantul Ioan Damaschin.

Denumirea Triodul, carte de cult perioada liturgica a anului bisericesc, etimologic, provine din grecescul triodion, format din cuvintele „tria“ - trei, şi „odi“ -  odă, adică cântare în trei ode,strofe. Așadar, numele de Triod dat atât perioadei liturgice menționate, cât și cărții folosite la strană în acest răstimp, își are originea și explicația în cele trei cântări, canoane, de la rânduiala slujbei Utreniei. În restul anului bisericesc la Utrenie se cântă opt sau nouă stihiri, cântări, cuprinse în cărțile numite Octoih și Minei. Compunerea celor mai multe canoane ale Triodului a fost făcută de Sfântul Teodor Studitul (†826) şi de fratele acestuia Iosif Studitul (†830), care au completat cântările mai vechi ale Sfinţilor Cosma al Maiumei şi Andrei Criteanul, din secolul al VIII-lea.

Reducerea numărului cântărilor de la opt la trei nu simplifică rânduiala Utreniei, ci accentuează caracteristica Postului Mare: pocăința. Prin urmare, nu întâmplător Biserica a rânduit ca la slujba Utreniei de duminica să se cânte, în Triod, acel triptic de stihiri cunoscut sub numele generic de "Ușile pocăinței":..

…Și cântările Triodului… Şi iată că auziţi cântarea care să ne aducă cum spune Psalmistul (Ps 50)  duhul umilit, inima infrănta și smerită pe care Dumnezeu nu le va urgisi : „uşile pocăinţei deschide-mi, Dătătorule de viaţă!” Uşile pocăinţei deschide-mi mie!

Dar cine le-a închis? Ele au fost deschise prin cruce: stau şi vor sta deschise pentru toţi oamenii, atâta vreme cât va dăinui lumea, şi pentru fiecare dintre noi, atâta vreme cât mai este suflare de viaţă în nările noastre. Bun; uşile milostivirii lui Dumnezeu sunt deschise - şi ci­ne le-a închis? Să ştiţi că la aceste uşi se ajunge prin altele - uşile îndurerării şi frângerii inimii. Trebuie să trecem mai în­tâi prin acestea ca să ajungem la uşile milostivirii.

Îndurerează-te şi frânge-ţi inima, şi Domnul te va primi! „Frânge-ti inima”- iar inima nu se frânge: „îndurerea­ză-te”- dar ea nu vrea să se îndurereze. Şi iată că omul este zăvorât în sine prin împietrirea inimii - şi neavând putere să se biruie pe sine, strigă către Milostivul Dumnezeu: „uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!” Uşa ta este întotdeauna deschisă, Doamne; a mea, însă, este închisă, şi nu am pe unde să ies! Deschide-mi mie, prin această frân­gere, uşa inimii mele împietrite, ca să ies la Tine şi să intru prin ușile milostivirii Tale! 

Cantarile Triodului au fost compuse, in cea mai mare parte, dupa disparitia catehumenatului. Accentul cântarilor se concentreaza deci nu asupra Botezului ci asupra Pocaintei. Necunoasterea Triodului, neparticiparea la slujbe, trăirea unui crestinism neancorat în biserică, ne duce la pierderea duhului pe care-l regasim în casa lui Dumnezeu și ne lipseste de o adevarata intelegere a Postului.

"Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat curățește-l cu mila milostivirii Tale!"

"În cărările mântuirii îndreptează-mă, Născătoare de Dumnezeu, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul și cu lenevire mi-am cheltuit toată viața mea; ci cu rugăciunile tale spală-mă de toată necurăția".

"La mulțimea păcatelor mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de infricoșata zi a judecății, ci îndrăznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Ție: Miluiește-mă Dumnezeule după mare mila Ta".

Din imnografia Triodului face parte și Psalmul 136, La râul Babilonului. "La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns când ne-am adus aminte de Sion". Tânguirea poporului evreu aflat în robia Babilonului ilustrează acum omul căzut în robia păcatului. Cel subjugat de patimi este înstrăinat de cetatea bucuriei - Sionul: este dus departe, ca și fiul risipitor, în Babilonul cel întunecat și în robie. Mesajul psalmului este asociat cu cel al Evangheliei Fiului Risipitor. Astfel, din ultimele versete ale imnului reiese ca singura cale ce duce la casa părinteasca (la cetatea Sionului) este aceea de a hotărî ieșirea din întunericul păcatelor și întoarcerea la biseria Tatăl ceresc .

Nu numai cuvintele cântărilor Triodului trimit spre pocăință și urmarea lui Hristos prin Cruce spre Înviere, ci și melodicitatea lor extraordinară prin utilizarea modulațiilor și contrastelor de genuri melodice. În lumina acestor cântări ne vedem sufletul întinat de mulţimea faptelor celor rele și avem în fața ochilor minții ziua Înfricoşatei Judecăţi, la care fiecare dintre noi, cu voie sau fara voie va ajunge.

"De bucate postind, suflete al meu, şi de pofte necurăţindu-te, în deşert te lauzi cu nemâncarea; că de nu ţi se va face ţie pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi neplăcut Domnului, şi demonilor celor răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul păcătuind; ci nemişcat să rămâi faţă de pornirile cele fără de cale, părându-ţi că stai înaintea Mântuitorului Celui ce S-a răstingnit. Ci mai ales să te răstignişti împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru tine, strigând către El: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta."

Cele 10 Duminici ale Triodului și scurta lor semnificație.

Perioada aceasta, a primelor trei săptămâni din Triod, de fapt trebuie privită ca fiind un soi de întoarcere în timp? Nu cumva avem nevoie să înţelegem care este condiţia noastră de acum şi cum de s-a ajuns aici, cum am ajuns să ne naştem pe acest pământ al suferinţei, în această „vale a plângerii” (Ps 83,7)? Așa cum am spus începutul Triodului este marcat de troparul: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale!”. Pocăinţa este întoarcerea spre Dumnezeu. Ea poate fi jalonată şi simbolic, ca o călătorie înapoi în timp, până se ajunge la momentul în care omul pierde Raiul. Până conştientizează ce a pierdut prin pacat și neascultare.

În prima săptămână este harţi,adică dezlegare totală în zilele de miercuri şi de vineri, nu pentru ca trupul nostru să-şi facă „provizii” pentru mai târziu, când vine postul, ci pentru a vedea că nu ne putem pune nădejdea în mâncare, adică în cele create pentru a dobândi îndumnezeirea.

Această primă săptămână prefigurează şi perioada noutestamentară, căci neînfrânarea la mâncare e menită să-mi aducă aminte de cuvinte precum: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (I Cor 6, 12) sau „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Rom 14, 17).

Duminica întâia a Triodului, a Vameşului şi Fariseului ne învaţă că temelia urcuşului duhovnicesc este virtutea smereniei însoțite de pocăință: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul întinat; ci, ca un Îndurat, curăţeşte-mă cu mila milostivirii Tale“. Și ca o piedică imensă este mândria, superficialitatea și mulțunirea de sine, o credința plina de suficiență, care ne face să fim prieteni cu pacatul.

Duminica Fiului risipitor, a doua a Triodului, sporeşte încrederea în bunătatea lui Dumnezeu, care aşteaptă întoarcerea acasă a fiecărui fiu rătăcit. Condacul acestei zile spune: De la părinteasca slava Ta depărtându-mă neînţelepţeşte, întru răutăţi am risipit bogăţia pe care mi-ai dat-o. Pentru aceasta glasul celui risipitor aduc Ţie: Greşit-am înaintea Ta, Părinte Îndurate! Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, şi mă fă ca pe unul din slujitorii Tăi.

În acelaşi spirit, la Utrenia acestei duminici se cânta Psalmul 136 – La râul Babilonului, al înstrăinării, cântat de evrei în captivitatea babilonică, pe când se gândeau la oraşul sfânt al Ierusalimului. Acest psalm exprimă plânsul omului depărtat de casa Tatălui ceresc, pus în faţa luptei decisive cu păcatul şi cu patimile. El va fi cântat şi în ultimele două duminici dinaintea Postului.

Pocaința și smerenia nu inseamna ca un pacatos sa se socoteasca pe sine cu adevarat pacatos, pentru-ca nimeni dintre noi nu este fara pacat, numai Dumnezeu nu are pacate, ci aceea este smerenie și pocăintă, cand cineva se stie pe sine ca a facut multe si mari fapte bune, si totusi nu cugeta lucruri inalte despre sine, ci zice ca Pavel: "Cu nimica pe mine nu ma stiu vinovat, insa aceasta nu ma indrepteaza pe mine” (I Cor. 4,4). Si iarasi: "Iisus Hristos a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu” ( I Tim 1,5).

Aceea este smerenie, cand cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toti, si totusi se injoseste inlauntrul sau.Iar, pentru ca sa cunoasteti cat de bine este a nu gandi cineva lucruri inalte despre sine, un parinte ne dadea un exemplu: inchipuiti-va doua trasurici care se intrec intre ele. Tragatorii uneia sa fie dreptatea cu mandria, iar tragatorii alteia - pacatul cu smerenia; si veti vedea ca trasura pacatului invinge pe cea a dreptatii; nu pentru ca pacatul ar fi avand asa de multa putere proprie, ci prin taria smereniei celei legate cu dansul. Si trasura dreptatii ramane in urma, nu pentru ca dreptatea ar fi foarte slaba, ci pentru greutatea si povara mândriei. Adica, precum smerenia, prin puterea ei cea insemnata, covarseste puterea pacatului si ne ridica pana la cer, asa pe de alta parte, mandria, prin greutatea si povara ei cea mare, pune stapanire pe dreptate si o doboara la pamant.

În a doua săptămână, în care se posteşte două zile, suntem chemaţi să conştientizăm faptul că „omul nu se îndreptează din faptele Legii” (Gal.2,16). Călătoria noastră ajunge astfel în perioada veterotestamentară, când râvnitorii farisei posteau două zile, dar nu aflau „îndreptare” în această nevoinţă a lor.

Urmează cea de a treia săptămână. Lăsatul sec de carne ne plasează, călătorind înapoi în timp, în epoca de până la Noe. Acesta şi familia sa au primit pentru prima dată în istoria omenirii permisiune de la Dumnezeu să mănânce carne (Fac 9,2-3). Se mănâncă, deci, orice, mai puțin carne, adică exact așa cum a fost până la potop. Iar călătoria noastră „inversă”, de întoarcere către începutul istoriei unde se opreşte?

La Duminica Izgonirii lui Adam din Rai! Întâmplare? Nicidecum. Am ajuns, iată, la debutul istoriei postedenice. Punct de inflexiune pentru călătoria noastră. De acum ne plasăm pe traseul istoriei mântuirii care culminează cu Răstignirea şi Învierea. Ne tânguim împreună cu Adam la poarta Raiului în zilele care urmează, primele din Postul Mare, începând chiar cu vecernia iertării. Postul negru sau cât mai aspru posibil pe care-l ţinem în prima săptămână, marcată de slujba Canonului Mare, este menit să producă în noi un „şoc” precum cel pe care l-au avut Adam şi Eva când au conştientizat că au pierdut Raiul, adică deplina comuniune cu Dumnezeu.

Sâmbăta pomenirii morţilor este menită să ne aducă aminte de cugetarea la moarte. Sfinţii Părinţi ne cheamă să ne rugăm Dreptului Judecător pentru veşnica fericire a tuturor celor adormiţi din veac în dreapta credinţă, pregătindu-ne astfel pentru tema duminicii care urmează, a înfricoşătoarei judecăţi.

Duminica lăsatului sec de carne ne pregăteşte spre dobândirea fricii de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, punându-ne înainte priveliştea Judecăţii de Apoi.

Săptămâna brânzei, care este o pregătire liturgică şi duhovnicească pentru Postul Mare. Miercuri şi vineri în această săptămână se pune slujba Postului, cu rânduiala tricântărilor (triodia) şi cu metaniile mari, însoţind rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Gustăm deja din atmosfera Păresimilor.

Această săptămână se încheie cu Sâmbăta asceţilor, în care cerem rugăciunile tuturor Sfinţilor Cuvioşi şi ale Cuvioaselor Maici care sunt exemple vii de nevoinţă trupească şi spirituală, ca să ne învrednicim şi noi a urma vieţii lor iubitoare de osteneli.

Duminica lăsatului sec de brânză  care ne aminteşte de izgonirea lui Adam din rai și trebuie să constientiză că  motivul căderii protopărinţilor în păcat este, în principal, nepăzirea poruncii postului, iar noi, prin contraexemplul lor, suntem chemaţi să ne întoarcem la comuniunea cu Dumnezeu prin postul care tocmai urmează să înceapă.

Imnografia acestei Duminici se întemeiază pe imaginea lui Adam tânguindu-se înaintea porţilor raiului. Această rânduială explică prezenţa picturilor reprezentând izgonirea şi plângerea lui Adam în proximitatea locului unde penitenţii îşi imitau protopărintele în străpungere şi lacrimi, adică în afara bisericii, pe suprafaţa exterioară a zidurilor ei, sau, uneori, în pronaosul acesteia.

Sfântul Simeon Noul Teolog scrie, referindu-se la tema acestei duminici: „Să luăm aminte că, aşa cum Adam, după călcarea poruncii, a fost izgonit din rai şi din desfătarea, şi din petrecerea împreună cu îngerii şi a ajuns gol şi departe de faţa lui Dumnezeu, aşa şi noi, păcătuind, ne despărţim de Biserica robilor Săi Sfinţi şi dezbrăcăm prin păcat veşmântul dumnezeiesc pe care l-am îmbrăcat botezându-ne şi care, precum credem, este Hristos (Gal 3,27)“.

Pentru Parinti, ca si pentru autorii Triodului, consecinta esentiala a caderii lui Adam si a izgonirii sale din rai este moartea: stricaciunea si caracterul patimas legate de acum de natura umana. Frunzele de smochin cu care Adam incerca sa-si ascunda rusinea si "hainele de piele", pe care Dumnezeu i le-a dat prin milostivirea Sa, desemneaza grosimea trupului menit acum mortii:"De vesmantul cel de Dumnezeu tesut m-am dezbracat eu, ticalosul, prin sfatul vrajmasului, neascultand porunca Ta cea dumnezeiasca, Doamne; si acum m-am imbracat cu frunze de smochin si cu haine de piele".

Vecernia Iertării, cu Duminica izgonirii lui Adam din rai se încheie perioada pregătitoare, a doua zi, luni, începând Postul Mare. Vecernia din seara acestei Duminici cuprinde un ritual al iertării, iertare pe care creştinii şi-o cer unii de la alţii, şi-o dau unii altora la intrarea în Postul Mare. Această Vecernie este prima slujbă a Postului Mare.

Postul Mare este acel timp privilegiat din cursul anului bisericesc când pregătirea pentru participarea credincioșilor la drama Patimii și lumina Învierii din Săptămâna Mare ia forma unei anticipări ascetice a Paștelui. Pe parcursul a patruzeci de zile de post, priveghere și rugăciune stăruitoare aceștia lucrează cu smerenie în ei înșiși la curățirea și restaurarea firii întinate și risipite de păcat. Întreg acest efort spiritual al Postului Mare e jalonat și însoțit în Ortodoxie de cultul Bisericii cuprins în Triod, una din cele mai profunde și zguduitoare cărți.

Prima duminică a Postului Mare, a Ortodoxiei, era numită în vechime (până în sec. al XI-lea) a proorocilor Moise, Aaron, David şi Samuel. Denumirea actuală vine de la sărbătoarea Triumfului Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, instituită de patriarhul Metodie al Costantinopolului la 11 martie 843, pentru a fi sărbătorită în fiecare an în prima duminică a Postului Mare.

Atât Apostolul cât şi Evanghelia se referă la vechea prăznuire a profeţilor Vechiului Testament, în frunte cu Moise. Se obişnuieşte în anumite locuri ca în această zi să se facă procesiuni cu icoane, în amintirea biruinţei iconodulilor în anul 842 şi să se citească Synodikonul Ortodoxiei, care este un act în care sunt anatemizaţi ereticii din toate timpurile şi sunt fericiţi apărătorii dreptei credinţe.

Duminica a II-a din Postului Mare este dedicată Sfântului Grigorie Palama. Pomenirea Sfântului Grigorie Palama († 1359) ca apărător al isihasmului are o importanţă duhovnicească foarte profundă pentru acest post, în care suntem chemaţi să ne rugăm cât mai mult şi să încercăm bucuriile unei vieţi duhovniceşti, de credinţă, liniştire a minţii şi curăţie.

La Liturghie se citeşte despre vindecarea slăbănogului din Capernaum.

Aşa cum căderea protopărinţilor s-a produs din neascultare şi din pricina neînfrânării de la a mânca, acum reîntoarcerea către Dumnezeu nu mai e posibilă decât prin înfrânare de la cele create şi alipirea totală de Creatorul şi Mântuitorul nostru.

Lucru greu? Nu. Omeneşte vorbind, e imposibil. Doar cu harul Domnului putem face această dublă mişcare: dezlipire de cele materiale şi lipire de cele duhovniceşti. Postul scoate la iveală toate patimile noastre, tot iadul din noi. Dar cunoscându-ne astfel pe noi, aşa cum suntem – nu cum ne făceam iluzii că am fi - vedem şi ce Dumnezeu minunat avem. Căci „de mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti” (Ps 138, 8).

Duminica a III-a din Postului Mare este închinată Sfintei Cruci, pe de o parte, prin mutarea în această zi a sărbătorii din 6 martie, a Aflării Cinstitei Cruci, şi pe de altă parte, pentru apropierea jumătăţii Postului, moment în care Crucea Domnului se prezintă celui ostenit de nevoinţă ca un popas răcoritor şi dătător de noi puteri sufleteşti.

Un stareţ de la o mănăstire din zilele noastre are obiceiul ca, în primele zile din Postul Mare sau când sunt rânduite zile de post negru, să meargă să stea în trapeză. Nu pentru a păzi acest loc în care mănâncă de regulă obştea, nici pentru a alunga pe cei ce ar îndrăzni, din slăbiciune, să caute un ceai sau o gură de pâine. Ci dimpotrivă, pentru a-l întări pe cel ce ar ajunge într-o astfel de situaţie, din compasiune şi solidaritate, ca să nu se acuze că ar fi singurul care, din neputinţa firii, cedează şi bea sau mănâncă ceva. Acest stareţ împlineşte astfel cuvântul Sfântului Apsotol Pavel: „Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard?” (II Cor 11, 29). Dar ne aduce aminte şi de Mântuitorul care S-a rugat special pentru Petru „să nu piară credinţa lui” (Lc 22, 32).

Iar când vulcanicul apostol s-a lepădat de trei ori, special a privit Domnul spre el: nu ca să-l mustre („vezi, ţi-am spus eu!”), ci ca să-l întărească. Mântuitorul „S-a întors şi a privit spre Petru”, ca şi cum i-ar fi spus: „Nu deznădăjdui. Eu ţi-am spus că vei cădea, dar şi că te poţi întoarce şi chiar întări apoi pe fraţii tăi. Îndrăzneşte, eu nu renunţ la tine. Dacă pe Iuda I-am numit prieten când Mi-a dat sărutare de vânzător, pe tine cu atât mai mult te numesc prieten al Meu!”. Iar finalul acestui moment este cu totul edificator: „Şi ieşind afară, Petru a plâns cu amar” (Lc 22, 61-62).

Acest „plâns cu amar” este specific celui ce caută duhul de pocăinţă în perioada Postului Mare. Nu e bocetul celui ce se plânge de foame sau scâncetul celui ce face urări de „post uşor”. Ci e plânsul celui care se ştie iubit în continuare de Dumnezeul pe Care L-a trădat, dar pe care Îl doreşte din nou. Nu plânsul deznădejdii, ci unul al regăsirii. După cum ţi-e plânsul, aşa ţi-e şi postul.

Începând cu săptămâna a IV-a, se adaugă la Liturghie ecteniile pentru cei spre luminare, fapt ce vădeşte vechea practică a pregătirii pentru Botez a catehumenilor.

Duminicile a IV-a (a Sfântului Ioan Scărarul) şi a V-a (a Cuvioasei Maria Egipteanca) ne pun înainte pilda de nevoinţă a acestor doi Sfinţi, pomeniţi în această perioadă (Sfântul Ioan la 30 martie, iar Cuvioasa Maria pe 1 aprilie).

Aceşti doi sfinţi ne însufleţesc cel mai mult în această perioadă a Postului Mare - Sfântul Ioan Sinaitul, prin lucrarea sa, Scara, ne îndeamnă să purcedem pe calea virtuţilor, iar Sfânta Maria Egipteanca, prin viaţa sa de pocăinţă, este un exemplu de îndreptare şi de sfinţire a conduitei.

Săptămâna Patimilor. Întreaga Săptămână a patimilor este o meditaţie la pătimirile Domnului, dar şi la ultimele fapte şi învăţături date de El. Pe de altă parte, aceasta este o perioadă de intensificare a eforturilor noastre duhovniceşti în vederea unei pregătiri mai bune pentru praznicul Învierii.

De aceea, este numită şi Săptămâna Mare încă din sec. al IV-lea, în Constituţiile Apostolice, iar acest epitet a trecut la toate zilele acestei săptămâni. Inclusiv postul din această săptămână, începând cu Sâmbăta lui Lazăr şi până în Sâmbăta Mare, este văzut şi trăit ca un post mai special, de pregătire pentru Paşti şi o continuare firească şi mai intensă a Postului Mare de 40 de zile, încheiat în vinerea dinainte de Florii.

„Cu adevărat, trăim ca şi când El n-ar fi venit niciodată. Acesta este singurul păcat adevărat, păcatul păcatelor, nesfârşita tristeţe şi tragedie a noastră. Dacă pricepem aceasta, atunci putem înţelege ce este Paştile, de ce este nevoie de post şi ce implică acesta. Pentru că abia atunci înţelegem că tradiţiile liturgice ale Bisericii, toate perioadele şi slujbele sale, există, întâi de toate, cu scopul de a ne ajuta să ne recăpătăm vederea şi gustul acestei vieţi noi, pe care atât de uşor o risipim şi o înşelăm, pentru a face pocăinţă şi a ne întoarce la ea“ spunea un Parinte Athonit

Triodul mai poate fi Cartea nestiuta si uitata! Daca stim ca exista, putem regasi prin el nu numai duhul Postului, ci si duhul Ortodoxiei insasi, duhul viziunii sale pascale asupra vietii, mortii si vesniciei.

Cu alte cuvinte, perioada Triodului este un adevărat ghid duhovnicesc de înălţare a omului din păcat, oferindu-i acestuia pe tot parcursul Postului Mare povățuirea necesară pentru a ajunge la bucuria Învierii. Astfel, înțelegând că Triodul nu este o simplă carte folosită la strană, ci o perioadă de sfințire a vieții sau un îndrumar pentru suflet, Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos va fi și propria noastră înviere din somnul păcatului și al morții. Inainte ca "sarbatoarea vietii" sa se sfarseasca si usile camarii de nunta sa se inchida, crestinul trebuie sa se grabeasca pe singura cale cu putinta pentru intoarcerea in rai: asceza, insotita de cainta, de lacrimi si de faptele milosteniei. Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin (postat pe fb de ioan monahul)