Cuvânt la Zămislirea Sf. Ioan Botezarorul – partea I -
În Hronograful lui Chedrinos, o carte foarte veche, tradusă în româneste de Veniamin Costachi la anul 1837, în Mănăstirea Neamt, se arată că bietii Adam si Eva, după ce au fost scosi din Rai, au iesit la poarta Raiului, dar acolo a pus Dumnezeu Heru-vimi cu sabie de foc, să nu se atingă nimeni, nici să mai intre om înapoi în Rai. Si s-au rugat o sută de ani Adam si Eva: "Doamne, am gresit! Dă-ne voie înapoi în Rai! Să venim înapoi în Raiul desfătării, cel preadulce si preasfânt".
După o sută de ani, s-a arătat Arhanghelul Gavriil lui Adam si Evei si le-a zis: "Luati-vă de-o grijă, pentru că ati călcat porunca, Dumnezeu v-a dat de canon pe pământ! Tu, Adame, cunoaste pe Eva si veti naste fii". Evei i-a dat Dumnezeu canon, zicând: Înmultind voi înmulti durerile tale, si întru dureri vei naste fii. Iar pentru Adam, alt canon. A blestemat pământul, zicând: Blestemat să fie pământul pentru tine! Spini si pălămidă să rodească pământul tău! În sudoarea fetei tale îti vei câstiga pâinea cea de toate zilele, cum vedem până azi.
Nu putem scăpa de blestemul si de porunca lui Dumnezeu. Femeia care încearcă să înlăture durerea nasterii si să trăiască numai în plăcere cu bărbatul său, sau bărbatul care-i porunceste femeii să împiedice nasterea, sunt cei mai mari criminali. Se abat de la porunca cea dintâi a lui Dumnezeu, când i-a spus femeii: Înmultind voi înmulti durerile tale, întru dureri vei naste fii. Si i-a mai dat un canon: si întoarcerea ta către bărbatul tău.
Adică femeia să asculte de bărbat toată viata ei. De aceea si marele Apostol Pavel spune: Femei, supuneti-vă bărbatilor vostri, ca întru Domnul. Si auzi: "Femeie, supune-te capului tău!" Că bărbatul este cap al femeii, precum si Hristos este cap al bărbatului.
Ai văzut vreodată vreo femeie cu două capete? Nu se poate. Bărbatul este cap si femeia este trup. De aceea zice: Femeia trupul său nu-l stăpâneste, ci bărbatul. Iar acea nebună care caută după alt bărbat, se poate gândi că poate să aibă două capete? Nu. Unul ti-a dat Dumnezeu prin cununie. Si cu două capete nu vei fi în veac.
Iată ce spune Sfântul Anastasie Sinaitul: "Precum când tună si fulgeră, odată auzi tunetul si odată vezi lumina fulgerului, asa în clipa când s-a zămislit copilul se zideste în el si trupul si sufletul lui, într-o formă ca o sământă de cânepă sau poate mai mic, dar în aceeasi vreme.
Teoria originii sufletelor noastre este întreită: A fost teoria cu preexistentianismul lui Origen cel blestemat, în care zice că sufletele au existat din veac si au fost pedepsite în trupuri. Este teoria cu traducianismul la Tertulian, care zice că sufletul s-ar fi tras din sufletul părintilor. Si această teorie a căzut în fata Bisericii. Si a treia teorie adevărată, după toată Biserica, este creationismul. Dumnezeu creează sufletul si trupul în clipa când s-a zămislit el în pântecele maicii lui.
Si dacă după zămislire, la un ceas, vei face ceva ca să strici nasterea, esti ucigătoare de om si criminală. Ori îl ucizi de 30 de ani, ori îl ucizi la un ceas după ce s-a zămislit este acelasi păcat; că intentia una este: să omori copilul, să omori omul. Că Dumnezeu nu se uită la întâmplare, ci la intentia cu care faci păcatul.
Tot asa pătesc si cele care se păzesc să nu facă copii. Este la fel cu cele ce fac avort. Se opresc prima dată doi ani, iar dacă tot se mai păzesc, sase ani si apoi mai mult.
N-aveti voie să stricati zidirea lui Dumnezeu, semănătura si tarina Lui, zamisliți. Lasă-l să se nască! Lasă-l să crească! Îmi spui că esti săracă, că esti bolnavă, că ti-a spus doctorul că ai să mori! Dar care-i jertfa ta? Care-i datoria ta? Nu să mori născând? De ce Biserica te pregăteste înainte de nastere pentru moarte? Chiar dacă ar fi o femeie oprită de Sfintele Taine 20 de ani, dacă-i gravidă, gata, i se dă voie să se împărtăsească. De ce a făcut Biserica asa?
Îi dă voie să ia Preacuratele Taine, că o pregăteste de moarte. Câte păcate ar avea o femeie însărcinată, dacă moare spovedită si împărtăsită cu Preacuratele Taine, toate, toate i se iartă dacă ar muri născând. Femeia când moare născând, moare pe altarul jertfei. Se jertfeste pentru Hristos. Este mucenită si martiră. De aceea ne-a învătat Apostolul Pavel: Femeia se va mântui prin nastere de fii.
Două texte profetice ale Vechiului Testament vestesc faptul că venirea lui Mesia va fi pregătită de un înaintemergător, a carei zamislire o praznuim astazi.
Primul este cel din Isaia 40, 3-5: „Un glas strigă în pustiu; Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase, căi netede. Şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit”.
Urmând Sfântului Evanghelist Matei (Matei 3, 3), Sfinţii Părinţi au văzut împlinirea acestei profeţii în persoana şi activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, el este „glasul care strigă în pustiu”.
Sfântul Teodoret al Cirului identifică „munţii” şi „dealurile” cu râul sub diversele lui forme, iar „văile” ar fi imaginea celor mai puţin credincioşi.
Sfântul Ioan Gură de Aur dă altă explicaţie: „Când a spus: «Toată valea se va umple şi tot muntele şi dealul se vor smeri şi cele colţuroase căi netede vor fi», arată că cei smeriţi se vor înălţa, cei mândri se vor smeri, şi că greutatea legii se va schimba în uşurătatea credinţei”.
Al doilea text este cel din Maleahi 3, 1: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul legământului pe care voi Îl doriţi. Iată, vine!, zice Domnul Savaot”.
Acesta vine să întărească ceea ce deja Isaia anunţase: Înaintemergătorul este numit înger (mālakh) „pentru viaţa sa cea îngerească şi peste fire, şi pentru că vestea şi propovăduia venirea lui Hristos, a gătit calea Domnului, adică sufletele iudeilor prin botezul pocăinţei le-a pregătit să-L primească pe Hristos”, ne spune Sfântul Teofilact episcopul Bulgariei. Interjecţia hinne(h) „iată”, indică în limbajul profetic, viitorul cel mai apropiat (Facerea 20, 3).
Folosind această particulă, profetul exprimă siguranţa realizării acestei făgăduinţe. Evanghelistul Marcu confirmă împlinirea profeţiei lui Maleahi în persoana şi activitatea Sfântului Ioan Botezătorul (Marcu 1, 2).
Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul este ales din pantecele maicii sale. Zamislirea lui este prevestita, viitoarea lui slujire e dinainte aratata, ca si slava ce-l asteapta in imparatia harului. Iata trasatura ce pare cel mai departe de noi si care, totusi, este cea mai apropiata. Nu va mirati daca voi spune ca noi toti, crestinii, suntem alesi din pantecele maicii noastre, ca ni s-a prevestit si menirea noastra, si slava ce ne asteapta. Apostolul Pavel spune ca Dumnezeu ne–a ales pe noi in Hristos Iisus inca mai inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara de prihana inaintea Lui intru dragoste, si prin aceasta sa fim mostenitori ai vietii vesnice (Efes. 1, 4; 4, 16).
Faptul că din milioanele de sanse de a nu fi noi cei aleși să fim zamisliti este tanina și pronia cerească, cea dintâi mila a lui Dumnezeu
Faptul ca ne-am nascut din parinti crestini si indata ne-am facut si noi crestini prin botez este cea de a doua mila a lui Dumnezeu fata de noi – alegerea noastra pentru a fi partasi ai harului lui Hristos si ai bunurilor celor vesnice ce ne sunt pregatite.
Iata cum ne asemanam Sfantului Ioan prin alegere! Sa ravnim, deci, a ne asemana lui si indreptatind aceasta alegere. El s-a vadit a fi chiar asa cum a fost ales sa fie. Sa aratam si noi asa cum am fost alesi sa fim. Scopul alegerii il cunoasteti si stiti cum sa ajungeti la el. Eu numai va poftesc folosind cuvintele Apostolului: Siliti-va, fratilor, sa faceti temeinica chemarea si alegerea voastra (II Petr. 1, 10).
Zamislirea Sfantului Proroc Ioan Botezatorul este praznuita și s-a petrecut cu sase luni inainte de Intruparea Fiului lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil i s-a aratat lui Zaharia cand a intrat in Sfanta Sfintelor spre a tamaia si a se ruga pentru popor si i-a vestit ca Elisabeta, sotia sa, va naste un fiu pe care il vor numi Ioan. Arhanghelul ii graieste ca pruncul va fi mare inaintea Domnului, nu va bea vin, nici alta bautura ametitoare si din pantecele mamei sale se va umple de Duhul Sfant. Si pe multi din fiii lui Israel ii va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Si va merge inaintea Lui cu duhul si puterea lui Ilie, ca sa intoarca inimile parintilor spre copii si pe cei neascultatori la inţtlepciunea dreptilor, ca sa gateasca Domnului un popor pregatit". Din cauza faptul ca atat Zaharia, cat si Elisabeta, erau inaintati in varsta, Zaharia s-a indoit de cele descoperite de Arhanghelul Gavriil. Din acest motiv, el va ramane mut pana la nasterea lui Ioan.
Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Zămislirea mântuirii noastre apropiindu-se, s-a zămislit Sfântul Ioan, Înainte Mergătorul, cu mărire şi cu minune, zămislirea mântuirii noastre apropiindu-se, s-a zămislit Sfântul Ioan, Înainte Mergătorul, cu mărire şi cu minune. Multe mame zămislesc fii, dar puţine sunt acelea pe a căror zămislire ar mări-o şi ar prăznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale căror zămisliri în pântece s-a minunat lumea; acestea au fost Sfânta şi dreapta Ana, Sfânta Elisabeta şi Prea Sfântă, Preacurata Fecioară Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergătorul înainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mântuitorul nostru. Deci, toate aceste zămisliri prin vestitor ceresc s-au binevestit şi s-au săvârşit de darul lui Dumnezeu, dar nu fără a vorbi bunul vestitor şi cu zămislitorii, de vreme ce Însuşi Dumnezeu avea trebuinţă de învoirea celor ce zămisleau.
Drept aceea, bine-vestitorul, Sfântul Arhanghel Gavriil, care slujea atunci în rânduiala săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, a început a vorbi astfel: "Nu te teme, Zaharie, că s-a auzit rugăciunea ta şi femeia ta, Elisaveta, va naşte ţie un fiu, şi-l vei numi Ioan şi va fi ţie bucurie şi veselie şi se vor bucura mulţi de naşterea lui" (Luca 1,13).
Răspuns-a Zaharia: "Străine şi neaşteptate lucrări îmi vesteşti mie, vestitorule de bucurie; că a naşte fii la bătrâneţe nu este lucru potrivnic firii? Fiindcă eu sunt bătrân şi femeia mea trecută în zilele ei, deci, cum vom putea să zămislim şi să naştem fiu?" Îngerul a zis: "De la începutul cuvintelor tale te găsesc pe tine cu puţină credinţă, Zaharie, pentru că nu aştepţi împlinirea cuvintelor mele, căci, deşi potrivnic firei tale ţi se pare lucrul acesta, nu e potrivnic puterii lui Dumnezeu, Căruia nimic nu este cu neputinţă; că Dumnezeu poate şi din pietre să ridice fii lui Avraam.
Au nu ştii că era cu putinţă lui Dumnezeu a zidi pe Adam din pământ iar pe Eva din coasta lui şi prea îmbătrânita Sara a-i da lui fiu pe Issac? Deci, şi femeii tale, Atotputernicul Dumnezeu îi dă să nască la bătrâneţe fiu, că s-a auzit rugăciunea ta". Răspuns-a Zaharia: "Eu acum aduc rugăciunile mele lui Dumnezeu pentru venirea doritului Mesia, pe care s-a făgăduit, prin gurile sfinţilor săi prooroci, ca să-l trimită mai degrabă pe pământ să mântuiască seminţia lui Avraam din robia altor neamuri. Încă mă rog şi pentru greşelile mele şi pentru neştiinţele poporului. Iar de aceasta, ca să am fiu, acum nu mă rog, că m-am învechit cu anii şi femeia mea a îmbătrânit". Grăit-a lui Îngerul: "Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, cu a cărui descoperire ştiu că acum nu pentru primirea fiului te rogi, ci pentru lucrurile de care spui. Însă mai înainte de bătrâneţile tale şi mai înainte de stârpiciunea soţiei tale, Elisabeta, te-ai rugat cu osârdie ca să vă dea vouă Dumnezeu să aveţi un fiu. Iar întrutot milostivul, Domnul, de Care nici cea mai mică mişcare de inimă omenească nu se tăinuieşte, Cel ce ascultă rugăciunile celor ce se roagă Lui şi face voia celor ce se tem de el, Acela, auzind rugăciunile tale cele mai dinainte, îţi dăruieşte ţie, măcar, deşi, nu degrabă, însă bine, fiu cu numele darului numit. Pentru că ştie după a Sa bunăvoire să împlinească cererile sfinţilor Săi. Şi va fi mare înaintea Domnului cel ce va să se nască ţie fiu". Răspunse Zaharia: "Te văd pe tine, binevestitorule, că eşti înger al lui Dumnezeu, că vorba ta arată aceasta; vederea frumuseţii tale te vădeşte şi puterea cuvintelor tale mărturiseşte.
Drept aceea, de la începutul arătării şi vestirii tale îndată m-am spăimântat, precum oarecând şi Daniil proorocul, văzând pe înger, s-a temut. "Am văzut, zice, o arătare mare şi n-a rămas în mine tărie". Aşijderea şi maica lui Samson a zis: "Un om al lui Dumnezeu a venit la mine şi chi-pul lui ca şi chipul îngerului lui Dumnezeu era înfricoşat". Drept aceea m-am temut şi eu şi nu îndrăznesc a grăi cuvinte potrivnice cuvintelor tale celor îngereşti. Însă te întreb: Pentru ce fiul, cel ce se va naşte, va fi mare? Au doar mai mare şi mai cinstit va fi decât Ieremia proorocul, către care era cuvântul Domnului cel ce zice: "Mai înainte de a te zidi eu pe tine în pântece te-am cunoscut şi mai înainte de a ieşi tu din mitras te-am sfinţit şi prooroc în neamuri te-am pus".
Răspuns-a îngerul: "Va fi mare înaintea Domnului fiul tău, cu neasemănată mărime duhovnicească, cu care va întrece pe Ieremia. Acela s-a sfinţit mai înainte de naşterea sa, dar acesta cu mult mai mult se va umple de Duhul Sfânt, încă din pântecele maicei sale. Ieremia a fost însemnat numai ca să proorocească pentru Mesia, iar acesta înainte a fost rânduit ca şi mâna să-şi pună pe Dânsul şi să-L boteze. Încă nu numai pe Iere-mia, ci şi pe ceilalţi sfinţi îi va întrece cu mărimea darului lui Dumnezeu. Că nu se va scula între cei născuţi din femei altul mai mare decât Ioan Botezătorul. Precum o stea din toate celelalte stele covârşeşte în slavă, aşa şi între sfinţii lui Dumnezeu, unul pe altul cu slavă şi cu cinste întrece. Că şi într-ale noastre îngereşti ierarhii - zice Gavriil - care totdeauna văd dumnezeiasca faţă, nu la toţi într-un fel descoperă Dumnezeu tainele voinţei Sale, ci prin mijlocirea celor mai de sus arată poruncile celor mai de jos. Multe stele apun înainte de ivirea soarelui şi numai singur luceafărul merge înaintea soarelui. Mulţi profeţi au propoveduit despre venirea lui Mesia, pruncul însă cel ce va să se zămislească şi să se nască din tine, nu numai cu cuvântul va propovedui, ci şi cu degetul său va arăta popoarelor pe Mieluşelul lui Dumnezeu, Cela ce ridică păcatele lumii. Şi pentru aceea va fi mai mare decât toţi cei ce se nasc din femei, pentru că pe cât împlinirea vestirii celei de bucurie este mai primită decât însăşi vestirea, pe atâta mai cinstit va fi proorocul cel ce are să se zămislească şi să se nască, decât alţi prooroci.
Toţi proorocii şi legea au proorocit până la acest prooroc, iar acesta va fi săvârşirea tuturor proorocilor şi sfârşitul legii celei vechi, şi înainte mergător al darului celui nou".
Grăit-a Zaharia: "Bună şi de bucurie este vestirea ta, o, îngere! că dacă "tot fiul cel înţelept veseleşte pe tată", cu cât mai mult fiul cel mai înţelept decât toţi proorocii m-ar veseli pe mine, bătrânul. Cu toate acestea, cum oare mă voi veseli, de vreme ce mă îndoiesc de cuvintele tale; iar bucuria şi veselia în lucrurile cele de îndoire nu se fac, ci numai în cele vrednice de credinţă. Deci, rogu-mă ţie, îngere al lui Dumnezeu, să-mi spui mie: după ce voi cunoaşte cele binevestite de tine?". Răspuns-a îngerul: "Au încă te îndoieşti şi nu crezi cuvintele mele o, Zaharie?! Au doar minciuni îţi spun, trimis fiind de la Dumnezeu, Care este credincios în toate bunătăţile Sale şi drept în toate lucrurile Sale? Nu este cu neputinţă la Dumnezeu tot cuvântul! Eşti preot şi învăţător al lui Israel şi pe acestea oare nu le ştii: că vremea venirii lui Mesia a sosit, pe care eu, prin şeptimea anilor, am numărat-o trimis fiind în Babilon la Daniil proorocul? Au n-aţi citit proorocirile lui? Cercetează şi vezi că, iată, s-a apropiat cel ce mântuieşte pe Israel şi înainte va merge înaintea feţei lui îngerul cel în trup trimis, care va fi fiul tău, cel ce va găti calea lui Mesia, mergând înaintea lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie. Dar de vreme ce n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor, să fii tăcând şi neputând a grăi, până la ziua în care vor fi acestea!". Şi îndată limba lui Zaharia s-a legat cu amuţire, legăturile nerodirii Elisabetei s-au dezlegat, iar îngerul s-a dus să stea înaintea Atotţiitorului Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
De la prima privire, viata Inainte-Mergatorului Domnului va parea de neurmat prin inaltimea sa si prin caracterul exceptional al situatiei sale. Ales din pantecele mamei, marturisindu-L pe Hristos Domnul si dand cinstire Preacuratei Stapane inca din pantece, silit la scurta vreme dupa nastere sa se ascunda in pustie, crescut acolo – bineinteles, nu fara acoperamantul si ingrijirea de Sus, potrivit menirii sale -, chemat de acolo printr-un osebit glas de Sus la lucrarea pregatirii oamenilor pentru intampinarea Domnului, catehizand cu propovaduirea vaile Iordanului, atragand la sine si invatand cete intregi de rataciti si aratandu-le tuturor calea mantuirii in Domnul – Mielul injunghiat de la intemeierea lumii, botezandu-L pe acest Miel-Mantuitor si la scurta vreme dupa aceea, ca unul care si-a savarsit deja lucrarea, a fost inchis in temnita pentru darea in vileag fara teama a nedreptatii – din rautatea unei femei pe de o parte si dintr-o slabiciune ca de femeie pe de alta -, isi incheie aici alergarea prin sfarsitul mucenicesc, la porunca stapanitorului care-si pierduse cu totul chibzuinta in focul poftei aprinse de miscarile dansului la ospat.
În una din predicile sale, Mitropolitul Antonie de Suroj marturisea despre Sfântul Ioan Botezătorul: „Şi iată că Ioan a locuit mai bine de treizeci de ani în locuri pustii, s-a luptat cu inima sa, s-a luptat pentru viaţa sa şi a ieşit să propovăduiască, mărturisit fiind de Dumnezeu ca cel mai mare, şi nu doar atât. Evanghelia nu ni-l numeşte proroc, ci glas. El s-a îngemănat atât de mult cu voia lui Dumnezeu, încât a devenit una cu acel cuvânt de viaţă dătător pe care trebuia să-l rostească spre mântuirea oamenilor, spre trezirea lor, pentru ca să strălucească viaţa şi bucuria în inimile celor care aud glasul. Nu era doar un om care vorbea, ci era Însuşi Dumnezeu, Care vorbea prin glasul lui. Aşa spuneau sfinţii. Un ascet din muntele Athos, trecut de curând la Domnul, spunea că sfinţii nu vorbesc cu de la sine putere, ci doar de la Dumnezeu. Ioan a refuzat tot ceea ce este pământesc pentru a-I aparţine lui Dumnezeu şi Domnul S-a întors spre cei care locuiau pământul, nu l-a lăsat în pustie. Atunci când Dumnezeu a devenit nedespărţit de Ioan, l-a trimis pe acesta la oameni, ca şi ei să cunoască acea viaţă pe care a cunoscut-o Ioan”.
De ce Prorocul și Evanghelistul îl numesc pe Ioan înger, când el nu era înger, ci om? Mai întâi pentru că Ioan a fost, în viața sa, ca un înger ceresc, dintre toți oamenii, apropiindu-se cel mai mult de viața îngerilor. În al doilea rând, pentru că trebuia să fie limpede învățătura, că scopul preoției pământești a lui Hristos era de a face îngeri din oameni – din oameni muritori și păcătoși, din oameni după firea lor înrobită, de a face ființe libere în mod firesc, fără de moarte și fără de păcat, întocmai ca sfinții îngeri din cer.
În ce fel era Ioan ca un înger? Mai întâi, în ascultarea sa față de Dumnezeu; în al doilea rând, în libertatea sa față de lume și, în al treilea rând, în lipsa sa de griji pentru viața sa trupească. Cea dintâi este de cea mai mare însemnătate pentru lume, a doua decurge din prima și a treia din a doua. Îngerii sunt ascultători desăvârșiți față de Dumnezeu. În fiecare zi, tainele de negrăit ale înțelepciunii, puterii și iubirii lui Dumnezeu li se dezvăluie și ascultarea lor față de Ziditorul lor nu este silită, ci izvorăște din bucurie și smerenie. Și Sfântul Ioan a făcut ascultare desăvârșită față de Dumnezeu de la vârsta cea mai fragedă.
Născut din părinți trecuți cu vârsta, el a rămas devreme fără de părinți, fiind lăsat în grija lui Dumnezeu ca singur Părinte al său, singurul său sprijin și singura lui iubire. Tatăl său a fost preot și probabil că prin aceasta și-a întărit cunoașterea lui Dumnezeu. Zămislirea sa în pântecele bătrân și fără rod al maicii sale, prin puterea și voia lui Dumnezeu, nu i-ar fi putut rămâne necunoscută. Dacă Evanghelistul Luca cunoștea minunata poveste a zămislirii lui Ioan, cu atât mai mult trebuie să o fi cunoscut Ioan. El știa că îngerul lui Dumnezeu îi vestise nașterea și cunoștea cu adevărat cuvintele prorocești ale îngerului: „Va fi mare înaintea Domnului … și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt … și va merge înaintea Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie” (Luca 1, 15-17).
Toate acestea erau înfipte în inima tânărului Ioan, atât de adânc, ca și cum ar fi fost săpate pe o bucată de piatră. Dumnezeu a dat la iveală fețele cele mai importante ale vieții sale, de la vârsta sa cea mai fragedă și el trebuie să fi deslușit limpede ce avea de făcut și cel fel de viață trebuia să aibă. El s-a retras îndată în pustie pentru a se deprinde, zi și noapte, cu duhul său întru voia Dumnezeului celui viu. El s-a lăsat întru totul în voia lui Dumnezeu și Îl căuta pe El pentru toate lucrurile. El nu avea nevoie să fie învățat de către oameni, deoarece El – de la care oamenii primiseră cea mai mare cunoaștere, pe care a transmis-o și la alții – a vorbit cu Ioan în chip nemijlocit, și i-a dezvăluit nemijlocit voia Lui. Și astfel, fiind retras din lume, Ioan a stat de vorbă cu Dumnezeu, așa cum fac îngerii cei din cer. Și, întocmai ca îngerii, el a băut chiar din izvorul înțelepciunii, puterii și dragostei și, din această pricină, prorocul l-a numit înger.
Zămislirea (concepţia) este un moment foarte tainic. El trebuie sfinţit prin rugăciune comună stăruitoare – de pildă, aşa cum au făcut Dreptul Tobie şi soţia lui înainte de a împărţi patul conjugal. Este remarcabil faptul că Biserica Ortodoxă a inclus istorisirea cu pricina în textul Sfintei Scripturi. „Când au rămas numai amândoi în odaie, Tobie s-a sculat din pat şi a zis: Scoală, soro, să ne rugăm ca Domnul să ne miluiască! Şi a început Tobie a zice: Bine eşti cuvântat Tu, Dumnezeul părinţilor noştri, şi bine este cuvântat numele Tău cel sfânt şi slăvit întru toţi vecii! Bine să Te cuvânteze pe Tine cerurile şi toate făpturile Tale! Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor asemenea lui. Şi acum, Doamne, nu plăcerea o caut luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoieşte, deci, a avea milă de ea şi de mine şi a ne duce împreună până la bătrâneţe!”(Tobie 8, 4-9). Aşadar, grija pentru soarta copilului începe cu mult înainte de zămislirea lui, iar educarea lui începe cu nouă luni înainte de naştere. Legea eredităţii duhovniceşti implică multe răspunderi pentru oamenii căsătoriţi. Părinţii sunt datori să se pregătească atât fizic, cât şi duhovniceşte, întrucât sunt părtaşi la actul creator al lui Dumnezeu. Parafrazându-l pe Apostolul Pavel, putem spune că tatăl şi mama sunt împreună-creatori (colaboratori) ai lui Dumnezeu. Teologia morală creştină vede un păcat în starea pătimaşă a duhului părinţilor în momentul zămislirii şi în timpul sarcinii.
Ati auzit ce spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie: Asa să lumineze lumina voastră înain-tea neamurilor, ca, văzând oamenii faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Cine a fost o lumină mai mare ca Ioan Botezătorul? Si ca să aflăm cine a fost el, să întrebăm direct pe Hristos, Mântuitorul lumii, care le spunea atunci ucenicilor Săi si la tot poporul: Ce-ati iesit să vedeti în pustie? Au doară trestie clătinată de vânt? Dar ce-ati iesit să vedeti? Au doară om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe si în desfătare, sunt în casele regilor? Dar ce ati iesit să vedeti? Au doară prooroc? Si apoi le explică: "Dacă ati iesit pentru aceasta, să stiti că mai mult decât prooroc este Ioan Botezătorul!" Apoi, arătând cine este Ioan, zice că, din toti cei ce s-au născut din femei până la el, nimeni nu este mai mare ca Ioan Botezătorul.
Dacă ar fi spus un prooroc acest adevăr, un patriarh, un apostol, un sfânt, ar trebui să-l credem; dar când spune Ziditorul proorocilor si Dumnezeul proorocilor că Ioan este cel mai mare om născut din femeie, cine poate să se îndoiască de acest adevăr?
Pe acest dumnezeiesc prooroc, mai înainte l-a vestit Isaia, zicând: Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea fetei Tale, care va găti calea Ta înaintea Ta. Dar de ce l-a numit înger? Pentru că viata lui s-a asemănat foarte mult îngerilor celor fără de trup. Nu era la Ioan avere, nu era lux, nu erau mâncări alese; nu era la Ioan viată împătimită către trup, ci cu totul dezlegat de trup trăia pe pământ, ca un înger. Se hrănea cu acride si miere sălbatică. În icoane Ioan are aripi asemenea înngerilor.
Ioan mânca muguri de copaci si miere sălbatică care o fac viespile si albinele sălbatice prin niste stânci si este foarte amară. Deci aceasta era hrana de toate zilele a acestui dumnezeiesc prooroc, si era îmbrăcat cu o piele de cămilă si încins cu curea. Si a iesit pe malurile Iordanului, când a fost trimis la vre-mea propovăduirii, si a început să strige: Pocăiti-vă, că s-a apropiat Împărătia Cerurilor!
Iată, ce este mai mare în lume! Nu dregătoria. Nu bogătia. Nu cinstea de la oameni. Ci fapta cea bună; virtutea este mai slăvită si în cer si pe pământ, si de Dumnezeu si de oameni.
Auzind oamenii din Iudeea si din Samaria si din tot Ierusalimul, că a iesit un prooroc pe prundu-rile Iordanului si predică apropierea Împărătiei Cerului, mergeau la el si erau botezati de Ioan în Iordan. Pielea cea de cămilă a lui Ioan cu care era îmbrăcat, cureaua cea de pe mijlocul său, viata lui îngerească si sfântă, lepădarea lui de toate ale veacului de acum, au atras toată Palestina la el.
Veneau la Ioan cei ce dormeau pe paturi împodobite cu nestemate, cu fildes de elefant; cei învătati să doarmă pe saltele si pe cearsafuri, până si cei cu coroana pe cap, că si Irod a venit, atunci când Ioan l-a mustrat în fata poporului, zicând: Nu se cade, o, Iroade, să trăiesti cu cumnată-ta, cu femeia fratelui tău.
Veneau pe prundurile Iordanului si dormeau pe nisip noaptea, ca să asculte de dimineată până seara pe acest om mai presus de om, pe acest înger în trup, care s-a lepădat cu totul de ale veacului de acum si venise ca un înger al Domnului să vestească venirea lui Hristos pe pământ.
Deci Ioan a fost cel mai mare om născut din femeie, înger cu trup si Înaintemergător. El s-a învrednicit să se atingă cu mâna sa cea dreaptă de crestetul Stăpânului Hristos. Am văzut mâna lui în Sfântul Munte al Atonului, la Mănăstirea Dionisiu, într-un toc de aur, dat de Neagoe Basarab al nostru în schimbul moastelor Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Este galbenă ca ceara.
La Bobotează, când se face aghiazmă, părintii de la Athos nu mai bagă Sfânta Cruce, ci iau mâna Sfântului Ioan si o bagă în vase cu apă de izvor, zicând: "În Iordan botezându-Te Tu, Doamne". Si dacă are să fie pace în Grecia si belsug, când o scoate din apă, mâna se deschide singură si iar se închide de trei ori, semn că Dumnezeu este cu aceas-tă mână care s-a atins de crestetul Său în Iordan.
Iubitilor mei frati, dacă trebuie să cinstim pe Maica Domnului, care-i mai presus si decât Ioan Botezătorul, că L-a născut pe Hristos cu trup, apoi al doilea după dânsa trebuie să-l cinstim pe Sfântul Ioan Botezătorul. Deci să nu fie casă de crestini unde să nu fie icoana Sfântului Ioan Botezătorul si unde să nu vă rugati acestui mare prooroc si înger în trup si înaintestătător al tuturor cetelor dreptilor, cum îl numeste Biserica.
Biserica aminteste, la zămislirea Sf Ioan de Avraam si Sarra, de mama lui Samson, sotia lui Manoe și de nasterea Maicii Domnului, din dumnezeiestii Părinti Ioachim si Ana, care se leagă foarte mult de nasterea Sfântului Ioan Botezătorul, că acesti oameni prealuminati si sfinti - Avraam si Sarra, Sfintii Ioachim si Ana, si Sfântul Prooroc Zaharia cu Elisabeta - au născut numai prin rugăciune, prin post si milostenie si numai oameni alesi, drepti si sfinti.
Zamislirea lui Samson: ,,Şi fiii lui Israel au făcut iarăşi rele înaintea ochilor Domnului şi i-a dat Domnul în mâinile Filistenilor pentru patruzeci de ani. Era însă în vremea aceea un om de la ţara, din seminţia lui Dan, cu numele Manoe şi femeia lui era stearpă şi nu năştea. Odată însă s-a arătat îngerul Domnului femeii şi i-a zis: "Iată tu eşti stearpă şi nu naşti; dar vei zămisli şi vei naşte fiu. Păzeşte-te dar, să nu bei vin, nici sicheră şi nimic necurat să nu mănânci; Că iată ai să zămisleşti şi al să naşti un fiu; şi nu se va atinge briciul de capul lui, pentru că pruncul acesta va fi chiar din pântecele mamei sale nazireu al lui Dumnezeu şi va începe să izbăvească pe Israel din mâna Filistenilor".Şi a venit femeia şi a spus bărbatului său, zicând: "A venit la mine un om al lui Dumnezeu, a cărui înfăţişare era ca înfăţişarea unui înger al lui Dumnezeu, foarte luminos; nici eu nu l-am întrebat de unde este şi nici el nu mi-a spus numele său; Dar mi-a zis: Iată ai să zămisleşti şi ai să naşti un fiu; aşadar să nu bei vin şi sicheră şi să nu mănânci nimic necurat, căci copilul chiar din pântecele mamei şi până la moarte va fi nazireu al lui Dumnezeu".(Cartea Judecatorilor 13, 1-7)
Câtă osteneală au făcut Sfintii si Dumnezeiestii Părinti Ioachim si Ana precum si Sfântul Prooroc Zaharia si Elisabeta, pentru că treceau zilele lor si nu aveau fii. Scârbă mare era în Legea Veche să nu ai copii; pentru că cei ce nu aveau copii în Legea Veche se socoteau oameni blestemati, pomi neroditori, oameni de la care darul lui Dumnezeu s-a depărtat si i-a lăsat seci, fără copii.
Dimpotrivă, cei ce aveau familie mare si copii multi, cum a avut Patriarhul Iacov, doisprezece feciori, care s-au numit toti patriarhi, era un semn mare si o binecuvântare. Că o familie numeroasă este binecuvântată de Dumnezeu. De aceea acesti dumnezeiesti oameni sfinti, fiind sterpi, nu numai că primeau necinste de la popor, dar chiar când se duceau cu jertfe la Sion în biserică, nu le erau primite jertfele. De ce? "N-aveti copii. Nu sunteti binecuvântati de Dumnezeu, că sunteti sterpi, pustii de darul Lui, că n-aveti copii".
De aceea cu multă jale si plângere se întorceau înapoi defăimati de preoti, de arhierei si de tot poporul pentru nerodirea lor, că nu aveau copii. Dar cu osteneală, cu rugăciuni, cu milostenii si cu multă facere de bine s-a rânduit, ajutându-le Preasfântul Dumnezeu, ca acesti oameni să aibă fii. Si pe cine? Pe cea mai mare împărăteasă a Heruvimilor si a Serafimilor, pe Maica Domnului, si pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul, cum am spus, cel mai mare om născut din femeie.
Dar să revenim acum la noi. Unde-i mintea acelor femei care se gândesc nu să aibă copii, ci să nu aibă? Unde-i mintea acelor părinti care nu postesc, nu se roagă si nu fac milostenie, cerând "Dă-ne nouă, Doamne, copii?", ci, dimpotrivă, stau împotriva planului de creatie al lui Dumnezeu, să nu aibă copii sau să aibă mai putini. Vai de noi si de noi! Dacă toate păcatele noastre strigă la cer să vină mânia Domnului peste noi, cel mai mare păcat care este astăzi în lume si cel mai cumplit, care va grăbi urgia lui Dumnezeu peste omenire, este uciderea de copii.
Bineînţeles că Dumnezeu are un plan pentru fiecare creatură raţională a Lui, potrivit harului pe care îl dăruiește persoanei respective, dar aceasta implică responsabilitate din partea ei: „Și oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere”, de aceea, Sfântul Apostol Pavel afirmă: „stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti!”, la fel cum spune şi Sfântul proroc Isaia “Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate și pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei! El a zis: «Du-te și spune poporului acestuia»”. Însă toţi oamenii sunt chemaţi de Hristos la viaţa veşnica căci Domnul „luminează pe tot omul, care vine în lume” spunând “şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară.”
Omul este liber să decidă dacă săvârșește binele, lucru posibil numai conlucrând cu Dumnezeu, izvorul binelui, căci Hristos spune „fără Mine nu puteți face nimic.”; sau dacă săvârşeşte răul, posibil doar prin îngăduința lui Dumnezeu.
„Înaintea oamenilor este viața şi moartea şi oricare le va plăcea li se va da.” Este evident că alegerea aparţine exclusiv omului „deci, de se va curați cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfințit, de bună trebuință stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun.”
Şi în Psalmi scrie că Dumnezeu preştie (cunoaşte) totul despre viaţa fiecărui om, chiar înainte de naşterea omului, şi ştie toate faptele lui, care evident sunt urmare a alegerii libere a omului şi ştie şi toate gândurile (cugetările din inima) omului (din trecut şi viitor), însă nu predestinează nimic: „Doamne, cercetatu-M-ai şi M-ai cunoscut. Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe. Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut. Că încă nu este cuvânt pe limba mea. Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă (viitor) şi pe cele de demult (trecut).”
Un exemplu pentru a explica acest lucru şi pentru a sublinia diferenţa dintre preştiinţă şi predestinare este drumul unei furnici pe o suprafaţă plană. Să ne imaginăm o masă fără nimic pe ea şi o furnică mişcându-se pe suprafaţa ei. Să presupunem că furnica este bidimensională şi putem face acest lucru întrucât ea se poate deplasa doar în spaţiul bidimensional, determinat de suprafaţa mesei (adică doar pe lungimea şi lăţimea mesei, nu şi în înălţime). Noi, privind din a treia dimensiune (din înălţime) putem vedea toate posibilităţile de mişcare ale furnicii, pe suprafaţa bidimensională a mesei, precum şi viitorul potrivit direcţiei curente de deplasare, însă nu o determinăm să meargă pe acea direcţie; preştim toate posibilităţile ei de mişcare, precum şi unde va ajunge deplasându-se pe direcţia curentă, însă nu o predestinăm să meargă pe o direcţie anume. Întocmai şi Dumnezeu, preştie tot ce se întâmplă în Univers, deoarece Universul (şi, implicit, toate dimensiunile) este în Dumnezeu, însă nu predestinează fiinţele raţionale, libere. Astfel, aşa cum nouă ni se pare firesc să privim o clădire înaltă de la parter la ultimul etaj şi de la ultimul etaj la parter, aşa şi Dumnezeu „vede” timpul fiecăruia, căci nu există un timp absolut, de la început la sfârşit şi de la sfârşit la început.
Dacă nu am fi liberi să decidem asupra acţiunilor noastre nu am putea fi nici judecaţi. Proorocul Iezechiel arată cum i-au fost revelate de către Dumnezeu existenţa libertății omului şi lipsa predestinării, la fel şi Sfântul Chiril al Alexandriei, în „Comentariu la Evanghelia după Ioan”, continuă explicarea acestor adevăruri când vorbeşte despre capitolul 9 al Evangheliei, insuflat fiind de Duhul Sfânt. Sfântul Ioan Damaschin întăreşte acest adevăr afirmând că Dumnezeu într-adevăr a pus legi care guvernează cele iraţionale, însă noi oamenii, raţionali fiind, dacă suntem predestinaţi “facem cu necesitate ceea ce facem: iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute, nici viciu. Iar dacă nu am dobândit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă unora bunătăţi, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu va cârmui şi nici nu va purta grijă de făpturile sale, dacă toate se conduc şi se produc din necesitate. De prisos va fi raţiunea noastră, căci nu suntem stăpânii nici unei fapte şi în deşert deliberăm. Dar negreşit raţiunea ni s-a dat în scopul deliberării; pentru aceea tot ceea ce este raţional este şi liber.” Dumnezeu spune foarte clar lui Moise: „şi pe cel ce va fi de miluit îl voi milui si cine va fi vrednic de îndurare, de acela Mă voi îndura”, deci doar noi înşine prin voinţa şi faptele noastre decidem pentru viaţa noastră. Noi înşine decidem dacă acceptam mântuirea ce o primim în dar de la Hristos Iisus, iar această acceptare (ce nu este nicidecum asemenea unui act juridic), este un proces continuu ce se realizează şi se vede exclusiv în faptele omului. Astfel, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă „cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră” împreună cu Hristos Iisus evident, cel care ne mântuieşte şi fără de care nu putem face nimic. Desigur că faptele noastre bune sau rele au în multe cazuri efect şi asupra celor din jurul nostru, familie, prieteni, colegi etc., însă nu vom intra în amănunte.
Biserica ortodoxa ne invata ca omul este alcatuit din trup si suflet (dihotomism) iar nu din trup, duh si spirit cum s-ar parea in aparenta (I Tes.5,23; I Cor.15,15; Ev.4,12; Trihotomism), in constitutia sa trupeasca omul are ca si animalul trup si duh de viata biologica, suflet senzitiv dar acestea nu sunt decat o entitate materiala identificata cu trupul omenesc. In casa trupului omenesc locuieste sufletul care este o a doua entitate de sine statatoare (Mte10, 28; Lc 12, 4-5; Mc 14, 34). Armonia dintre suflet si Dumnezeu garanteaza armonia dintre trup si suflet si pe temeiul acestei armonii se desfasoara armonia dintre om si animale, plante si intreaga natura. In conditiile de azi ale pacatului, proportia de armonie fiind faramitata, ea se realizeaza partial pe intreaga scara a existentei de la nesimtitoarea piatra si pana la varful scarii lui Iacob - Dumnezeu (Fac.28,10-22; Rom.3,20-24;5).
Omul si lumea ca existente sunt daruri ale Existentei si Fiintei supreme. Ea din iubire a gasit ca de viata trebuie sa se bucure si altcineva in afara Ei. Astfel au fost aduse la fiintare din nimic lumea si omul ca stapan si slujitor al ei.
Teologia ortodoxa gaseste ca singura explicatie autentica a lumii si a omului in relatie cu Dumnezeu, creatia acestora din vointa libera si din nimic. In iconomia intregii existente aceste realitati teologice au o foarte mare importanta: "daca lumea n-ar fi creata din nimic n-ar putea fi vorba de o intrupare a Fiului si Cuvantului si nici de mantuirea omului. De asemenea n-ar mai fi existat un Dumnezeu transcendent al lumii".
Dumnezeu creeaza lumea ca natura si mai tarziu il creeaza pe om. In acest proiect Logosul divin fiind Persoana, cheama prin creatie pe oameni la dialog- lumea devenind astfel un dar si mediu al acestui dialogului interpersonal cu divinitatea. Omul aflat in dialog cu Dumnezeu prin intermediul naturii, atinge primul indumnezeirea si numai ca o consecinta a acestui fapt se indumnezeieste si creatia prin care transpare acelasi duh indumnezeitor care transpare si in fiinta omului.
Tradiţia patristică vede de regulă potenţialul de îndumnezeire al omului în faptul că omul e creat de Dumnezeu după chipul Său. Din pricina acestei afinităţi naturale, Părinţii vorbeau despre om ca fiind potenţial fiu al lui Dumnezeu. Îndumnezeirea e adeseori exprimată în termenii unei sălăşluiri a lui Dumnezeu în om: „Şi Cuvântul S-a sălăşluit între noi” (In1,14;1 Co15,28;3,16). Când Dumnezeu străbate omul pe toate planurile lui, material şi spiritual, atunci omul devine sălăşluirea lui Dumnezeu.
La originea lumii sta dragostea Sfintei Treimi, tot ce exista in ea sunt expresii ale iubirii Sale desavarsite, ale vointei Sale divine de a impartasi altora iubirea Sa supraabundenta. Tatal, Fiul si Duhul Sfant hotarasc din veci ca de existenta de care se bucura Ei trebuie sa se bucure si alte fiinte constiente, chiar daca intr-o natura infinit mai redusa.
Asadar, intreaga lume a fost creata pentru a participa la existenta si viata dumnezeirii in toata splendoarea si maretia ei. Pentru a atinge acest stadiu omul trebuie sa parcurga un program de crestere in comuniune cu Dumnezeu, program ce culmineaza cu ceea ce traditia rasariteana numeste indumnezeire. Pentru a fi indumnezeita, intreaga existenta poarta in sine elementele necesare pentru unirea cat mai deplina cu Creatorul ei. Intre acestea esentiale sunt: iubirea lui Dumnezeu ca fundament al existentei, separarea ireductibila intre om si Dumnezeu la nivel ontologic si cadrul temporal. Amin (postat pe fb de ioan monahul)