Cuvânt în Vinerea Mare
Cu Iisus pe Drumul Crucii. Drumul Crucii, Via Crucis, Drumul Calvarului sau Via Dolorosa, un parcurs de cca. 600 metri pe o stradă a oraşului vechi din Ierusalim, de la Fortăreaţa Antonia, lângă Poarta Leilor, în cartierul musulman, şi înaintează până la Biserica Sfântului Mormânt, aflată în cartierul creştin, le aminteşte pelerinilor, dar şi turiştilor care nu urmează traseul pelerinajului, de tradiţia creştină a drumului străbătut de Iisus Hristos purtând Crucea, spre locul de răstignire, care a rămas în conştiinţa colectivă ca o metaforă a unui traseu plin de obstacole şi suferinţe, spre Mântuire.
Am trecut pe lângă locuri sacre, marcate ca atare, ale momentelor patimilor lui Iisus: Palatul lui Pilat, locul locul unde a fost judecat si condamnat la moarte, locul biciuirii, in prelungirea carora se afla Arcul lui Adrian, pe platforma caruia a fost scos Iisus Hristos purtand o coroana de spini cu inscriptia: "Iisus Nazariteanul, Rege al Iudeilor" spre a fi aratat multimii de catre Pilat, ce a rostit atunci celebrela cuvinte "Iata omul". Ieșim din fosta cetate a Antoniei, pe strazile vechiului oraș. Ajungem la cateva zeci de metrii mai încolo, de la locul unde a primit crucea sa o poarte, martirul Lui si descoperim rascrucea de drumuri unde S-a prabusit prima oara sub greutate ei. Apoi, locul unde S-a intalnit cu mama Lui, locul unde Simon L-a sprijinit sa poarte crucea, locul unde Veronica i-a sters fata insangerata cu naframa pe care a ramas intiparit chipul Lui pe mahrama probabil expusa azi in nordul Italiei. Apoi locurile in care El s-a prabusit a doua si a treia oara, și apoi vom ajunge pe Golgota.
Atunci L-au dezbracat de purpura, si L-au imbracat cu hainele Lui, si L-au dus afara ca sa-L rastigneasca De gatul Mantuitorului atârna o tablita pe care era scrisa vinovatia Lui; pe umeri Ii apasa crucea, pe care trebuia s-o poarte pana la locul executiei, asa cum cerea obiceiul – si trista procesiune a pornit la drum, insotita de gloata privitorilor adunati. Noi spunem ce spun scripturile: Si alti doi erau dusi, facatori de rele, ca sa fie omorati impreuna cu El. Citim din proroocu Isaia: Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi. Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa. Is 53:10-12. Și ce spun evangheliștii: Atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga.Mt 27:38. Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui. Şi s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit. Mc 15:27,28. Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus. In 19:18.
În timp ce Hristos mergea îndurerat la răstignire, el a simţit o oboseală extremă. Era aproape epuizat. El nu a primit nici hrană, nici băutură de la cina ultimă cu ucenicii. Nu i s-a permis nici măcar să se bucure de câteva clipe de somn. Altfel interogatoriile s-au succedat fără întrerupere până la ora condamnării sale, fără a mai pune la socoteală şi biciuirile abuzive succesive însoţită de suferinţe fizice şi de pierderi de sânge. Peste toate acestea, era şi agonia lui mentală extremă, o tensiune spirituală acută şi un teribil sentiment de solitudine umană, atunci are loc Prima cadere. Puțin mai în față vom întâlni a patra plăcuță, ce amintește de întâlnirea lui Hristos cu Maica Sa îndurerată. Aici a fost ridicată o capelă armenească, fiind dedicată tuturor mamelor care și-au pierdut copiii. Intalnirea lui Iisus cu Mama Sa ne amintește de aducerea lui Iisus la templu și cuvintele batrânului Simeom „Si i-a binecuvantat Simeon si a zis catre Maria, mama Lui: Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri” (Lc. 2:34). La aceasta oprire avem Biserica Sfintei Fecioare Indurerate, biserica ce apartine armenilor. Aceasta a fost reconstruita in anul 1881 pe fundatiile bizantine ale Bisericii „Sfanta Sofia”. Frontonul ce reda intalnirea lui Iisus cu Mama Sa este realizat tot de catre sculptorul polonez T. Zieliensky. Mozaicul numit „sandalele Mariei”, aflat la subsol, se mentine la fel de frumos ca in secolul al VI-lea, cand a fost realizat. Aici, spune tradiția, a întâlnit Hristos pe Maica Sa, „care plângea și se tânguia”. Pe podea, intr-un loc ferit, se afla doua urme de sandale, unii crezand ca ele amintesc de urmele pasilor Maicii Domnului. O mama care plângea vâzăndu-și fiul pe drumnul rastignirii. Lacrimile îi curgeau pe obraji, dar se incorda să apuce acest moment, oare îl va mai putea atinge, oare îl va mai reuși să-l mângâie, să-l strânga în brațe, să-l mângâie. Există atingeri care vindecă orice rană, cum este mângâierea unei mame. Există prezenţe care tămăduiesc cu gingăşie trecutul. Există întâlniri care te ajută să mergi mai departe! Atingerea mamei, prezenţa iubirii şi întâlnirea aproapelui aduc curajul şi speranţa de care avem nevoie pentru a merge până la capăt. Cine e privat de aceste experienţe nu are cum să ducă până la capăt crucea vieţii. Fără ele nu ai acea putere care izvorăşte din susţinerea mamei, nu ai motivaţiile pe care ţi le oferă iubirea, nu ai sprijinul care vine din prezenţa aproapelui. Cine vrea să ajungă la capăt trebuie să experimenteze aceste realităţii şi să fie beneficiarul acestor relaţii. Iubirea ce o purta Maica Domnului Fiului o îndemna să-şi dea viaţa pentru el ca să-l salveze! Ar fi făcut orice,Doamne macar durerile, sufeințele, ranile, chinurile să le iau eu, să le duc eu, că sufletul meu poate raba maoartea fericit în locul Tau, însă… Stiu, acum trebuia să se împlinească Scriptura!... dar ea nu-L va parăsi… va merge după El pe acest drum…până la capăt.
Pe colțul străzii se află o inscripție: „Al cincilea popas”. Tradiția spune că atunci când Domnul, sub povara Crucii, S-a sprijinit în acel loc, urma palmei Lui s-a imprimat în piatră. Luarea Crucii din spatele Domnului de către Simon Cirineanul... Doamne, întărește-ne să purtăm fiecare crucea pe care ne-ai rânduit-o de la Botez! Așa cum bunul cirinean nu s-a împotrivit, ci Ți-a urmat cu credință, ducând Crucea Ta, dă-ne și nouă răbdare și ne întărește „cu putere de sus”, să urmăm Ție spre Golgota. Ajută-ne să nu cârtim în ispite, să nu cădem în păcate, să nu lepădăm crucea mântuirii, ci să urmăm Ție cu credință și fapte bune, până vom ajunge sus și vom intra în lumina Învierii Tale!
La Intalnirea Domnului cu Veronica, Hristos isi sterge chipul cu mahrama. Aici învăţăm cum se manifestă iubirea: în tăcere, fără mult zgomot ca cel produs de ură, fără să-şi înalţe fruntea cu semeţie, cu mândrie, ci aplecându-se şi slujind, „spălând picioarele aproapelui”, ca în seara Cinei celei de taină, sau ştergând chipul însângerat al celui condamnat, ca Veronica. Traditia relateaza despre Veronica, tanara care plina de copmpasiune pentru Iisus, a iesit din casa si I-a sters fata plina de sange cu o mahrama. Ca rasplata pentru curajul si nobletea ei sufletasaca, Mantuitorul a rasplatit-o, daruindu-I imaginea chipului Sau imprimata in tesatura, prima icoană a lui Iisus. Aşa a fost cu Veronica cea Miloasă, al cărei curaj şi a cărei iubire le descifăm acum și pe care Hristos a binecuvântat-o daruindu-I icoana Sa. ,,Înger pe pământ te-ai arătat, slujind Domnului în vremea înfricoșatelor Lui Patimi, și, precum îngerul I-a slujit în vremea postirii celei de patruzeci de zile, așa și tu, în singurătatea drumului Crucii ”(Acatist)
Pe zidul de piatră al Mănăstirii greco- ortodoxe Sfântul Haralambos (Haralambie), se află o inscripție în greacă: NIKA. Acesta este locul unde Hristos a mangâiat- o pe Maica Sa, pe femeile mironosițe și pe toate femeile credincioase care plângeau pentru El Întărindu-le sufletește pe femei, El le spune să nu mai plângă pentru El, ci mai ales pentru ele și pentru copiii lor, adică pentru păcatele întregii lumi: „Nu ma plângeti pe Mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri." Si-L urmau multime multa de popor si femei care se bateau in piept si-L plangeau.Si intorcandu-Se catre ele, le-a zis: "Fiice ale Ierusalimului, nu Ma plangeti pe Mine, ci pe voi plangeti-va si pe copiii vostri. Ca iata, vin zile'n care vor zice: Fericite sunt cele sterpe si pantecele care n'au nascut si sanii care n'au alaptat!
Si venind la locul numit Golgota, care inseamna Locul Capatanii. Şi L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăceşte "locul Căpăţânii".Şi I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat. Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia. Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Şi vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor. Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui. Şi s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit. Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Huu! Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti. Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe cruce! De asemenea şi arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl ocărau. Mc 15:21-32 Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga Lc 23:33, Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie răstignit. Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, Unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus. In 19:16 -18
I-au dat sa bea vin amestecat cu fiere; si gustand, n-a voit sa bea. Şi mi-au dat spre mâncarea mea fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet.Ps 68:25, Şi I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat. Mc 15: 23 Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, şi umplându-l de oţet şi punându-l într-o trestie, Îi da să bea Mt 27:48, Şi Îl luau în râs şi ostaşii care se apropiau, aducându-I oţet. Lc 23:36
Iar dupa ce L-au rastignit, si-au impartit hainele Lui prin aruncare de sorti, ca sa se plineasca ceea ce s-a spus prin profetul: Impartit-au hainele Mele lorusi, iar pentru camasa Mea au aruncat sorti. Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi. Ps 21:20, Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia. Mc 15:24, Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.Lc 23:34, După ce au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime. Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: "Împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii". Aşadar ostaşii acestea au făcut.In 19:23,24, Pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, pironindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât, FA 2:23
Si sezand, Îl pazeau acolo. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!Mt 27:54, Iar unii din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie.Mc 15:35
Si deasupra capului I-au pus vina Lui scrisa: Acesta este Iisus, imparatul Iudeilor. Iar Pilat le-a răspuns, zicând: Voiţi să vă eliberez pe regele iudeilor? Mc 15:9 Iar Pilat, răspunzând iarăşi, le-a zis: Ce voi face deci cu cel despre care ziceţi că este regele iudeilor? Mc 15:12. Şi au început să se plece în faţa Lui, zicând: Bucură-Te regele iudeilor! Mc 15:18 Şi vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor. Mc 15:26 Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Şi L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu eşti regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.Mt 27:11Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor! Mt 27:29Şi zicând: Dacă Tu eşti regele iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Şi deasupra Lui era scris cu litere greceşti, latineşti şi evreieşti: Acesta este regele iudeilor. Lc 23:37-38 Dar este la voi obiceiul ca la Paşti să vă eliberez pe unul. Voiţi deci să vă eliberez pe regele iudeilor? In 18:39, Şi veneau către El şi ziceau: Bucură-te, regele iudeilor! Şi-I dădeau palme. In 19:3 Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor! In 19:19 Deci arhiereii iudeilor au zis lui Pilat: Nu scrie: Împăratul iudeilor, ci că Acela a zis: Eu sunt Împăratul iudeilor. In 19:21
Atunci au rastignit impreuna cu El doi talhari, unul de-a dreapta si altul de-a stanga. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa Is 53:12, Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui.Mc 15:27-28, Şi erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga. Lc 23:32-33, L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisu In 19:18
Iar trecatorii Il defaimau, clatinandu-si capetele. Toti cei ce m-au vazut, m-au batjocorit, graind cu buzele, clatinandu-si capul Ps 21:7, Şi m-am îmbrăcat cu sac şi am ajuns pentru ei de batjocură, împotriva mea grăiau cei ce şedeau Ps 68:13,14, Iar eu le-am devenit lor ocara, m'au vazut, si capetele si le-au clatinat Ps 108:25 ca daca ei ar fi umblat pe cai bune, ar fi dat peste cararile cele netede ale dreptatii, Sol 2:20 Iar cei care treceau pe-acolo Il defaimau clatinandu-si capetele si zicand: "Huo! tu, cel ce darami templul si'n trei zile il zidesti, Mc 15:29, Şi sta poporul privind, iar căpeteniile îşi băteau joc de El, zicând: Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască şi pe Sine Însuşi, dacă El este Hristosul, alesul lui Dumnezeu.Lc 23:35
Și zicand: "Tu, cel ce dărâmi templul si in trei zile il zidesti, mantuieste-te pe tine insuti! Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-te de pe cruce!" Si apropiindu-se Ispititorul, I-a zis: "Daca esti tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini".Mt 4:3, si I-a zis: "Daca esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-te jos, ca scris este: Ingerilor Sai le va porunci pentru tine si ei te vor ridica pe maini, ca nu cumva piciorul tau sa ti-l izbesti de piatra".Mt 4:6, si au zis: "Acesta a spus: Pot sa daram templul lui Dumnezeu si in trei zile sa-l zidesc".Mt 26:61, Dar Iisus tacea. Si arhiereul I-a zis: "Juru-te pe Dumnezeu Cel-Viu sa ne spui noua daca esti tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu". Mt 26:63, Dar Iisus tacea. Si arhiereul I-a zis: "Juru-te pe Dumnezeu Cel-Viu sa ne spui noua daca esti tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu". Mc 14:58, Si I-a zis diavolul: "Daca esti Fiul lui Dumnezeu, zi-i acestei pietre sa se faca paine". Lc 4:3, Si L-a dus in Ierusalim si L-a asezat pe aripa templului si I-a zis: "Daca esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-te de aici jos, Lc 4:9, Si sta poporul privind. Iar capeteniile isi bateau joc de El, zicand: "Pe altii i-a mantuit; mantuiasca-se si pe sine insusi daca el este Hristosul, alesul lui Dumnezeu!...". Si Il luau in ras ostasii, apropiindu-se si aducandu-I otet si zicandu-I: "Daca tu esti imparatul Iudeilor, mantuieste-te pe tine insuti!...". Lc 23:35-37, Dar I-au raspuns Iudeii, zicand: "De vreme ce tu faci acestea, ce semn ne arati?" Iisus le-a raspuns si le-a zis: "Daramati templul acesta si'n trei zile il voi ridica".Si au zis Iudeii: "In patruzeci si sase de ani s'a zidit templul acesta! Si tu il vei ridica in trei zile?..." Dar El le vorbea de templul trupului Sau. In 2:18-21
Asemenea si arhiereii, batandu-si joc de El impreuna cu carturarii si cu batranii, ziceau: Si au venit iarasi in Ierusalim. Si in timp ce Iisus umbla prin templu, au venit la El arhiereii, carturarii si batranii si I-au zis: "Cu ce putere faci tu acestea? Sau cine ti-a dat tie aceasta putere de a le face?" Mc 11:27,28Si indata, in timp ce El inca vorbea, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, si cu el o gloata cu sabii si cu ciomege, de la arhierei, de la carturari si de la batrani. Mc 14:43 Si L-au dus pe Iisus la arhiereu; si s'au adunat toti arhiereii si batranii si carturarii. Mc 14:53, Si, dimineata, arhiereii au tinut de'ndata sfat cu batranii, cu carturarii si cu tot sinedriul; si dupa ce L-au legat pe Iisus, L-au dus si i L-au predat lui Pilat. Mc 15:1, Tot asa si arhiereii, batjocorindu-L intre ei impreuna cu carturarii, ziceau: "Pe altii i-a mantuit, dar pe sine nu poate sa se mantuiasca; Hristos, regele lui Israel, coboara-se acum de pe cruce, ca sa vedem si sa credem...". Si-L ocarau si cei rastigniti impreuna cu El. Mc 15:31,32 Si sta poporul privind. Iar capeteniile isi bateau joc de El, zicand: "Pe altii i-a mantuit; mantuiasca-se si pe sine insusi daca el este Hristosul, alesul lui Dumnezeu!...". Si Il luau in ras ostasii, apropiindu-se si aducandu-I otet si zicandu-I: "Daca tu esti imparatul Iudeilor, mantuieste-te pe tine insuti!..." Lc 23:35-37
Pe altii i-a mantuit, dar pe sine nu poate sa se mantuiasca! Daca este imparatul lui Israel, coboare-se acum de pe cruce si vom crede in el; Iar cei care treceau pe-acolo Il defaimau clatinandu-si capetele si zicand: "Huo! tu, cel ce darami templul si'n trei zile il zidesti, mantuieste-te pe tine insuti coborandu-te de pe cruce!" Tot asa si arhiereii, batjocorindu-L intre ei impreuna cu carturarii, ziceau: "Pe altii i-a mantuit, dar pe sine nu poate sa se mantuiasca; Hristos, regele lui Israel, coboara-se acum de pe cruce, ca sa vedem si sa credem...". Si-L ocarau si cei rastigniti impreuna cu El. Mc 15:29-32, Si sta poporul privind. Iar capeteniile isi bateau joc de El, zicand: "Pe altii i-a mantuit; mantuiasca-se si pe sine insusi daca el este Hristosul, alesul lui Dumnezeu!...". Si Il luau in ras ostasii, apropiindu-se si aducandu-I otet si zicandu-I: "Daca tu esti imparatul Iudeilor, mantuieste-te pe tine insuti!..."… Iar unul din raufacatorii rastigniti Il defaima, zicand: "Nu esti tu Hristosul?; Mantuieste-te pe tine si pe noi!...".Lc 23:35-37, 39, Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului In 1:49, 51, Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! In 12:13
Fiul lui S-a increzut in Dumnezeu: sa-l scape acum, daca-l vrea; ca a zis: Sunt Dumnezeu. "Nadajduit-a in Domnul; acum sa-l izbaveasca; sa-l mantuiasca pentru ca il vrea"Ps 21:8, Acum dar, daca sunteti gata, cand veti auzi glasul trambitei si al flautului si al harpei si al cimpoiului si al psaltirii si al armoniei simfonice si al oricarui alt fel de cantare, veti cadea si va veti inchina la chipul de aur pe care eu l-am ridicat; dar daca nu va inchinati, in chiar ceasul acela veti fi aruncati in cuptorul ce arde cu foc; si cine este dumnezeul care sa va scoata pe voi din mainile mele? Dn 3:15, Si, apropiindu-se de groapa, l-a strigat cu glas mare pe Daniel: "Daniele, tu, robul Dumnezeului Celui viu, oare Dumnezeul tau, Caruia tu fara'ncetare Ii slujesti, fost-a El in stare sa te scoata din groapa leilor?" Dn 6:21, Se umfla ca-L cunoaste pe Dumnezeu deplin, numindu-se pe sine ca-ar fi copilul Domnului. Sol 2:13, Ca daca dreptul este fiu al lui Dumnezeu, Acela-i va da mana si tot El il va scoate din mana celor rai Sol 2:18, Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem Mc 15: 32, Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. In 5:18, Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt? In 10:36, Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege şi după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. In 19:7
In acelasi chip Il ocarau si talharii cei rastigniti impreuna cu El. Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl ocărau.Mc 15:32, Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi.Lc 23:39
Iar de la ceasul al saselea, intuneric mare s'a facut peste tot pamantul, pana la ceasul al noualea. Si fi-va atunci, in ziua-aceea - graieste Domnul Dumnezeu - ca soarele'n amiaza va apune si pe pamant s'o'ntuneca lumina in plina zi Am 8:9, Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Lc 23:44, Iar când a fost ceasul al şaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea.Mc 15:33-38
Iar in ceasul al noualea a strigat Iisus cu glas mare, zicand: Eli, Eli, lama sabahtani? Adica: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M'ai parasit?" Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine; de ce m'ai parasit? Departe sunt de mantuirea mea cuvintele gresalelor mele Ps 21:1, Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năştea Mt.26:24 Manca-vor saracii si se vor satura si vor lauda pe Domnul acei ce-L cauta pe Dansul; vii vor fi inimile lor in veacul veacului Mt.26:54 Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va aşeza iarăşi toate. Şi cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe şi să fie defăimat? Mc 9:12 Şi la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama sabahtani?, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? Iar unii din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie.Mc 15:34,35 O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa? Lc.24,25-26.
Iar unii dintre cei ce stateau acolo, auzind, ziceau: "Pe Ilie il striga acesta". Iar ceilalti ziceau: "Lasa, sa vedem daca vine Ilie sa-l scape!"... Si auzind unii din cei ce stateau acolo, ziceau: "Vezi, il striga pe Ilie..." "Lasati sa vedem daca vine Ilie sa-l coboare...". Mc 15:35-36 Ia aminte la sufletul meu şi-l mântuieşte pe el; din mâinile vrăjmaşilor mei izbăveşte-mă, Că Tu cunoşti ocara mea şi ruşinea mea şi înfruntarea mea; Ps 68:21,22Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta. Iar ceilalţi ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască.Mt 27:47-49 Cat adevar se afla'n ce spune, vom vedea, si ce se va alege de el cand o sa moara.Sol 2:17.
Si unul dintre ei, alergand indata si luand un burete, umplandu-l cu otet si punandu-l intr'o trestie, Ii da sa bea. I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi, gustând, nu a voit să bea.Mt 27:34, Şi, alergând, unul a înmuiat un burete în oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea Mc 15:36, Şi Îl luau în râs şi ostaşii care se apropiau, aducându-I oţet. Lc 23:36, Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui In 19:29
Iar Iisus, strigand iarasi cu glas mare, Si-a dat duhul. Iar Iisus, scoţând un strigăt mare, Şi-a dat duhul.Mc 15:37. Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul. Lc 23:46 Deci după ce a luat oţetul, Iisus a zis: Săvârşitu-s-a. Şi plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul. In 19:30 In mainile Tale imi voi pune duhul ; Tu m'ai mantuit, Doamne, Dumnezeul adevarului. Ps 30:5. Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri, nici cu urgia Ta sa ma certi. Ps 37:1 Si am zis: "Asa sa fie, Doamne, caci [Tu ai zis]: In randuiala copiilor te voi aseza si-ti voi da pamant ales, mostenirea Atottiitorului Dumnezeu al neamurilor. Si am zis: Parinte Ma veti chema si de la Mine nu va veti intoarce. Ir: 3:19. Si il loveau cu pietre pe Stefan, care se ruga si zicea: "Doamne Iisuse, primeste duhul meu!" FA 7:59
Si iata, catapeteasma templului s'a sfasiat in doua, de sus pana jos, si pamantul s'a cutremurat si pietrele s'au despicat. Să faci o perdea de in răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită, iar în ţesătura ei să aibă chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă; Şi s-o atârni cu verigi de aur pe patru stâlpi din lemn de salcâm, îmbrăcaţi cu aur şi aşezaţi pe patru postamente de argint. După ce vei prinde perdeaua în copci, să aduci acolo după perdea chivotul legii şi perdeaua vă va despărţi astfel sfânta de sfânta sfintelor. La chivotul legii din sfânta sfintelor să pui capacul. Iar dincoace, în afară de perdea, să pui masa şi în faţa mesei să pui sfeşnicul; în partea de miazăzi a cortului să-l pui. Masa însă s-o pui în partea de miazănoapte a cortului. Ies 26:31-35 După aceea au făcut o perdea de torturi purpurii, stacojii şi albastre şi de vison, iar pe ea a închipuit heruvimi. 2Par 3:14, Iar când a fost ceasul al şaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Şi catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos.Mc 15:33-38, Şi iată s-a făcut cutremur mare, Mt 28:2, Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc. Lc 23:45, Pe calea cea nouă şi vie pe care pentru noi a înnoit-o, prin catapeteasmă, adică prin trupul Său Evr 10:20
Mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti au inviat. De aceea prooroceşte şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre şi vă voi duce în ţara lui Israel.Iz 37:12, A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă. In 11:11-13
Și iesind din morminte dupa invierea Lui, au intrat in Cetate si s'au aratat multora. Acum li-i chipul mai cernit ca fumul, ca nimeni de pe strazi nu-i recunoaste; pe trupuri pielea s'a lipit de oase: s'a scorojit de parc'ar fi de lemn. Pl 4,8. Atunci mi-a zis Domnul: "Fiul omului, prooroceşte duhului, prooroceşte şi spune duhului: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia!" Deci am proorocit eu, cum mi se poruncise, şi a intrat în ei duhul şi au, înviat şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor. Şi mi-a zis iarăşi Domnul: "Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată ei zic: "S-au uscat oasele noastre şi nădejdea noastră a pierit; suntem smulşi din rădăcină". Astfel veţi şti că Eu sunt Domnul, când voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre. Şi voi pune în voi Duhul Meu şi veţi învia şi vă voi aşeza în ţara voastră şi veţi şti că Eu, Domnul, am zis aceasta şi am făcut", zice Domnul Iz 37:9-11,13-14.
Iar sutasul si cei care-L pazeau pe Iisus impreuna cu el, vazand cutremurul si cele intamplate, s-au infricosat foarte, zicand: "Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!" Si a zis regele: "Eu vad acum patru oameni dezlegati, mergand prin mijlocul focului fara ca ceva sa-i vatame; iar chipul celui de al patrulea este asemenea fiului lui Dumnezeu" Dn 3:25, "Daniele, tu, robul Dumnezeului Celui viu, oare Dumnezeul tau, Caruia tu fara'ncetare Ii slujesti, fost-a El in stare sa te scoata din groapa leilor?" Dn 6:21 Iar cei din corabie I s'au inchinat, zicand: "Cu adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu!" Mt 14:33, Şi devenind toţi voioşi, au luat şi ei şi au mâncat.Mt 27:36, Iar sutasul care statea in fata Lui, vazand ca El cu un astfel de strigat Si-a dat duhul, a zis: "Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu a fost Omul Acesta!" Mc 15:39. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!Mt 27:54 Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. Şi toate mulţimile care veniseră la această privelişte, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-şi pieptul. Lc 23:47,48, Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu In 1:34
Profeții despre răstignirea lui Iisus: Rastignit impreuna cu raufacatorii Profetia [Isaia 53:12] Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa.De aceea El pe multi ii va mosteni si va imparti prazile celor puternici, pentru ca sufletul Sau a fost dat spre moarte si cu cei fara de lege fost-a socotit si pacatele multora le-a purtat si pentru faradelegile lor pe Sine S''a dat. Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! Is 38:17. Tu n-ai cumpărat pe bani miresme pentru Mine şi de grăsimea jertfelor tale tu nu M-ai săturat, ci M-ai copleşit cu păcatele tale şi cu fărădelegile tale tu M-ai chinuit.Is 43:24. Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El.Lc 24:27 Dar când unul mai tare decât el vine asupra lui şi-l înfrânge, îi ia toate armele pe care se bizuia, iar prăzile de la el le împarte.Lc 11:22. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta: "Şi cu cei fără de lege s-a socotit", căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit Lc 22:37. Şi erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga.Lc 23:32-33. Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.Mt 26:28. Atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Mt 27:38 În fiecare zi eram la voi în templu, învăţând, şi nu M-aţi prins. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile Mc 14:49. Şi Pilat, vrând să facă pe voia mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus, biciuindu-L, L-a dat ca să fie răstignit.Mc 15:28. Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau.In 10:17 Cunoscut deci să vă fie vouă, bărbaţi fraţi, că prin Acesta vi se vesteşte iertarea păcatelor şi că, de toate câte n-aţi putut să vă îndreptaţi în Legea lui Moise FA 13:38 Pentru aceea vă mărturisesc în ziua de astăzi că sunt curat de sângele tuturor FA 20:26. Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.FA 20:28 Că Hristos avea să pătimească şi să fie cel dintâi înviat din morţi şi să vestească lumină şi poporului şi neamurilor FA 26:23 Trebuie dar ca chipurile celor din ceruri să fie curăţite prin acestea, iar cele cereşti înseşi cu jertfe mai bune decât acestea Ev. 9:23 Implinirea [Marcu 15:27-28] Şi împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui. Şi s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit.Iar El a zis ei: Ce voieşti? Ea a zis Lui: Zi ca să şadă aceşti doi fii ai mei, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Ta, întru împărăţia Ta.Mt 20:21. Atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga.Mt27:38 Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta.Mc. 10:37 Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă?Lc 23:39,40
Strapunse mainile si picioarele Profetia [Zaharia 12:10] Atunci voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de rugăciune, şi îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut. [Psalmi 21:18] Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele. O-hò! O-hò! Fugiti din tara miazanoptii - zice Domnul -, ca Eu pe voi am sa va-adun din cele patru vanturi ale cerului - zice Domnul. Zah 12:10. Impartit-au hainele mele lorusi, iar pentru camasa mea au aruncat sorti Ps 21:18. Ieşiţi din Babilon, fugiţi din Caldeea cu cântece de veselie! Vestiţi, faceţi cunoscută ştirea, duceţi-o până la marginile pământului! Ziceţi: Domnul răscumpără pe sluga Sa Iacov. Is 48:20. "Plecaţi, plecaţi, ieşiţi de acolo! Nu vă atingeţi de lucru spurcat! Ieşiţi, curăţiţi-vă, voi cei care purtaţi vasele Domnului! Is 52:11 Ieşi din mijlocul lor, poporul Meu, şi fiecare să-şi scape viaţa de flacăra mâniei Domnului.Ir 51:45. Şi când Pavel era gata să deschidă gura, Galion a zis către iudei: Dacă ar fi vreo nedreptate sau vreo faptă vicleană, o, iudeilor, v-aş asculta precum se cuvine;FA 18:14. Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va aşeza iarăşi toate. Şi cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe şi să fie defăimat? Mc 9:12. Şi atunci El va trimite pe îngeri şi va aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului.Mc 13:27. Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia. Mc 15:24. Iar după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Lui, aruncând sorţi, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: "Împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi".Mt 27:35 După ce au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime. Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: "Împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii". Aşadar ostaşii acestea au făcut.In 19:23,24 Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele.Ps21:18 Implinirea [Ioan 20:20] Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. [Ioan 20:25] Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s'au bucurat ucenicii vazandu-L pe Domnul In 20:20. Deci i-au zis ceilalti ucenici: "L-am vazut pe Domnul!" Dar el le-a zis: "Daca nu voi vedea eu in mainile Lui semnul cuielor si daca nu-mi voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu-mi voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede".In 20:25. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.Lc 16:20 Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat In 16:20-23. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios In 20:26,27. El S-a arătat mai multe zile celor ce împreună cu El s-au suit din Galileea la Ierusalim şi care sunt acum martorii Lui către popor FA 13:31 Ca multime de caini m'a inconjurat, adunarea celor vicleni m'a impresurat, mainile si picioarele mi le-au strapuns.Ps 21:17
Este chinuit de sete: Profetia [21:16] Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele şi în ţărâna morţii m-ai coborât. Şi acum sufletul meu se topeşte în mine, zile de amărăciune mă cuprind Iov 30:16. Viaţa ta va fi mereu în primejdie înaintea ochilor tăi; vei tremura ziua şi noaptea şi nu vei fi sigur de viaţa ta. Deut 28:66 Implinirea [Ioan 19:28] După aceea, ştiind Iisus că toate s-au săvârşit acum, ca să se împlinească Scriptura, a zis: Mi-e sete.
Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeşte în mijlocul pântecelui meu.Ps 21:15. Ia aminte la sufletul meu şi-l mântuieşte pe el; din mâinile vrăjmaşilor mei izbăveşte-mă Ps 68:21
Ii este dat otet sa bea:Profetia [Psalmi 68:25] Şi mi-au dat spre mâncarea mea fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet. Implinirea [Matei 27:34] I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; şi, gustând, nu a voit să bea. [Matei 27:48] Şi unul dintre ei, alergând îndată şi luând un burete, şi umplându-l de oţet şi punându-l într-o trestie, Îi da să bea. Sa se rusineze si sa se infrunte cei ce-mi cauta sufletul; sa se intoarca inapoi si sa se rusineze cei ce-mi doresc mie raul Ps 69:2 Şi, alergând, unul a înmuiat un burete în oţet, l-a pus într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: Lăsaţi să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare.Mc 15:36. Şi Îl luau în râs şi ostaşii care se apropiau, aducându-I oţet. Lc23:36 Şi era acolo un vas plin cu oţet; iar cei care Îl loviseră, punând în vârful unei trestii de isop un burete înmuiat în oţet, l-au dus la gura Lui In 19:29
Se roaga pentru dusmani: Profetia [Psalmi 108:3] În loc să mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam. Si cu vorbe de ura m'au impresurat si fara pricina s'au razboit cu mine; in loc sa ma iubeasca ma cleveteau, iar eu ma rugam; in locul binelui m'au rasplatit cu rau si cu ura, in locul iubirii mele. Ps 108:3-5. Cu cei ce urau pacea, făcător de pace eram; când grăiam lor, se luptau cu mine în zadar Ps 119:7. Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sinul meu se va întoarce.Ps 34:12. Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune, mă defăimau, că urmam bunătatea.Ps 37:20. Se cuvine oare a răsplăti cu rău pentru bine? Ei însă sapă groapă sufletului meu. Adu-ţi aminte că stau înaintea feţei Tale, ca să grăiesc bine de ei şi ca să abat de la ei mânia Ta. Ier18:19. Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta. In 8:40. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.In 17:12.Implinirea [Luca 23:34] Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Si si-au impartit hainele Lui prin aruncare la sorti. S-au tras sorti pentru camasa Lui. Marcu 15:24] Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia. [Ioan 19:23] După ce au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime. [Ioan 19:24] Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: “Împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii“. Aşadar ostaşii acestea au făcut. Profetia Psalmi [21:20] Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi. Că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat.Ps 21:17 Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc Mt. 5:44 Şi L-au răstignit şi au împărţit între ei hainele Lui, aruncând sorţi pentru ele, care ce să ia. Mc 15:24. Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri Lc 6:27,28. Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: "Împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii". Aşadar ostaşii acestea au făcut. In 19:24. Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit FA 7:60 Pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei; 1Cor 2:8. Şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi. 1Cor 4: 12,13.
Parasit de Dumnezeu: Profetia [Psalmi 21:1] Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? … Erau flămânzi şi însetaţi; sufletul lor într-înşii se sfârşea; Dar au strigat către Domnul în necazurile lor şi din nevoile lor i-a izbăvit pe ei Şi i-a povăţuit pe cale dreaptă, ca să meargă spre cetatea de locuit Ps 106: 5-7. Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi în desert Ps 24:1-3 A Lui este stăpânirea, a Lui este puterea înfricoşătoare! Şi El sălăşluieşte pacea în locurile preaînalte. Cu cât mai puţin omul, care nu este decât putreziciune, cu atât mai puţin născutul din om, care nu este decât un vierme! Iov 25:2,6 Implinirea [Marcu 15:34] Şi la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama sabahtani?, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit? [Matei 27:46] Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năştea. Dar cum se vor împlini Scripturile, că aşa trebuie să fie? Mt 26:24, 54. Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va aşeza iarăşi toate. Şi cum este scris despre Fiul Omului că va să pătimească multe şi să fie defăimat? Mc 9:12 Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. Lc 24:27 Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă Rom 5:5
Nu va avea nici un os zdrobit: Profetia [Ioan 19:33] Domnul le pazeste oasele toate, nici unul din ele nu va fi zdrobit. De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face! De la răsărit chem o pasăre de pradă, dintr-un ţinut depărtat un om care să împlinească planul Meu. Am vorbit, voi împlini; am hotărât, voi înfăptui! Ascultaţi-Mă voi, oameni cu inima împietrită, voi cei care staţi departe de mântuirea voastră! Apropia-voi mântuirea Mea, căci ea nu este departe şi izbăvirea Mea nu va zăbovi. Atunci voi pune mântuirea Mea în Sion şi slava Mea pentru Israel! Is 46: 10-13. trupul sau sa nu ramana peste noapte pe copac, ci in chiar ziua aceea sa-l ingropati, de vreme ce blestemat este de Dumnezeu tot cel spanzurat pe lemn; in felul acesta nu veti pangari pamantul pe care Domnul, Dumnezeul tau, ti-l da sa-l mostenesti. Det 21: 23
Implinirea [Ioan 19:32,33] Deci au venit ostaşii şi au zdrobit fluierele celui dintâi şi ale celuilalt, care era răstignit împreună cu el. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. [Ioan 19:36] Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească Scriptura: “Nu I se va zdrobi nici un os“. Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine Ps 21:19 Dar Tu, Doamne, nu-Ti indeparta ajutorul de la mine, spre trebuinta mea de sprijin ia aminte.Ps 21:21; nici oasele să nu le zdrobească; şi să le săvârşească după toată rânduiala Paştilor Num 9:12 Atunci voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de rugăciune, şi îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut. Zah 12:10. El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa FA 1:7
Lacrimile și sentimentul de vinovăție ne însoțesc smerenia și remușcarea, știm că și noi l-am vândut, tradat, rastignit pe Hristos, trăim ca la slujba patimilor din Vinerea Mare: Palme şi loviri I s-au dat lui Hristos peste faţă, Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui, Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci. (Gura mea am deschis şi am primit Duh, că de poruncile Tale am dorit.Psalmul 118,131) Vino, ucigaşe,Vânzător ucenic,Şi pricina răutăţii arată-ne-o:Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi? (Părtaş sunt cu toţi cei ce se tem de Tine şi păzesc porun- cile Tale.Psalmul 118,63) Iubitor de oameni
Te prefaci, nebune, orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,Tu, ce mirul ai voit să-L vinzi pe bani. (De mila Ta, Doamne, este plin pământul; îndreptările Tale mă învaţă.Psalmul 118,64) Cu ce preţ ai vândut
Sfântul Mir cel ceresc? Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat? Nebunie-aflaşi, preablestemat satan!
(Bunătate ai făcut cu robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău.Psalmul 118,65) De iubeşti pe săraci
Şi mâhnit eşti de mir Ce se varsă, curăţind suflet păcătos, Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi? (Învaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut.Psalmul 118,66) Ca un vinovat stă Cel Preadrept la Pilat Şi la moartea cea nedreaptă e osândit Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn. (Partea mea eşti, Doamne, zis-am să păzesc legea Ta.Psalmul 118,57) O, vicleni farisei!
O, popor pătimaş! Pentru ce-ai ales mai bine pe Varava, Iar pe Domnul pentru ce L-ai răstignit? (Rugatu-m-am feţei Tale, din toată inima mea, miluieşte-mă după cuvântul Tău. Psalmul 118,58) Plăsmuind pe Adam. Din pământ, cu mâna, Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit. (Cugetat-am la căile Tale şi am întors picioarele mele la mărturiile Tale. Psalmul 118,59) Amin (postat pe fb de ioan monahul)