Cum să mărturisim pe Hristos într-o lume care crede tot mai puţin?
,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. ”
Cum să mărturisim pe Hristos într-o lume care crede tot mai puţin? Nimeni nu poate pretinde că a găsit deja răspunsul la această întrebare, dar sa fim creștini activi, mereu cu Hristos în suflet, sa ne rugam, sa mergem la biserica, sa fim gata să facem ceva pentru semenul nostru, sa avem rabdare, sa avem nadejde și dragoste, fiindca Judecata Lui va fi dreaptă și toți vom fi judecati în adevar.
,,Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. ”
Din biblie am aflat ca Isaac şi Rebeca însă au învăţat din experienţa lui Avraam şi a Sharei şi nu renuntă, iar după douazeci de ani de aşteptare intervine Dumnezeu în viata lor și minunea are loc.
,,Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare. ”
În momente întunecate trebuie să ne apropiem de Dumnezeu şi mai mult, cu credinţă, cu nădejde, cu pace în suflet, cu convingerea că Dumnezeu nu ne-a uitat şi ştie El ce face.
,,Nu te teme, turma mica, pentru că Tatal vostru a binevoit sa va dea voua împaratia. Vindeti averile voastre şi dati milostenie; faceti-va pungi care nu se învechesc, comoara neîmputinata în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strica. Căci unde este comoara voastra, acolo este inima voastră”.
Până şi omul căruia i-a rodit tarina este îngrijorat, are belşug şi el este îngrijorat. Dumnezeu ne dă, dar noi tot îngrijoraţi suntem, fiindcă ne pasă prea mult de cele lumeşti, să am, să nu pierd, să strâng.
Trăim într-o lume a suferinţei, însă numai noi oamenii ne facem necazurile de două ori mai insuportabile. Copleşiţi, îngrijoraţi răsfrângem asupra noastra şi a celorolalţi umbra şi furtuna noastră, care de multe ori este rodul propriei îngrijorări, dar şi o expresie a propriei imaginaţii.
Nu mai există fericire, bucurie, veşnicie, totul este legat de ritmul vieţii şi tensiunea ei. Cele văzute lovesc în tote cele nevăzute din adândul nostru.
,,Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena”
S-au aruncat peste noi în valuri toate cele rele dintr-un trecut pe care în timp le acumulăm. Uităm şi ne pierdem harul şi bunătatea lui Dumnezeu şi nu ne putem ridica deasupra multiplelor dificultăţi pe care le întâmpinăm şi ne fac să suferim.
Dintr-o dată ne trezim că devenim cei mai nenorociţi oameni din lume, cei mai loviţi, cei mai părăsiţi şi uitaţi de Dumnezeu. Îngrijorarea este cea care stă să ucidă. Pentru a scapa trebuie să aducem fiecare necaz la Domnul Iisus Hristos, dar omul crede mai mult în om decât în Dumnezeu.
,,Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui. Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului”
Suntem încunjuraţi de dovezile Lui incontestabile, de darurile Lui nemeritate de noi, de permanentele Lui binecvântari, dar ramânem temători şi suferinzi, îngrijoraţi si înstrăinaţi, neliniştiţi şi plini de resentimente, devenim dintr-o dată orbi şi surzi spiritual.
Nu-l mai vedem pe Dumnezeu, nu-l mai auzim, ieşim din dialogul şi comuniunea cu El. Suntem în pericolul de a ne făuri noi înşine juguri care să ne împovăreze, purtăm jugul nostru, al Baalilor noştrii lumeşti şi nu pe cel al lui Hristos, care-i uşor.
,,Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi. Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările. ”
Ne neliniştim, ne îngrijoram ,,care-i cauza Doamne?” ,,Puţina voastră credinţă!” Grija cea lumeasca, pe care El ne spune ca “acum, să o lepadam”, ne frământă, ne tulbură.
Teama tinde să producă slăbiciune şi boală, se şi spune: priveşte la el este mort de frica. Devenim morţi vii, iar pierderea nădăjduirii în bunatatea Lui, Cel care ne susţine, chiar ne face bolnavi, pentru că deznădejdea este un păcat grav.
Suntem bolnavi de noi înşine, preocupaţi numai de noi, devenim, suntem, bolnavi de noi înşine, ne plângem de milă, zăcem şi bolim de grija noastră egoistă, suntem îmbolnăviţi de teama şi de îngrijorarea noastra. Muribunzi şi slăbiţi, ne lăsăm în voia stărilor de anxietate, care ne provoacă spaime.
Nu ne mai înteresează ţelurile înalte, conştiinţa şi morala, ne îngropăm de vii în “acum” şi nu me mai gândim la nevoile noastre reale, nici la nevoile spirituale, nici la scopul şi prioritaţile celor cereşti, toate lasă locul grijilor lui “acum”. Inimile oamenilor muncesc din greu, sufletele noastre gâfâie, ne rănim conştiinta cu dorinţe şi patimi lumeşti, cu nevoi inferioare şi mize mizere.
Iisus Hristos ne învaţă să luăm jugul Lui, fiindcă primim toate lucrurile necesare acestei vieţi, dacă căutăm Împărăţia Cerurilor. Îngrijorarea devine oarbă, nu-l mai vedem pe Hristos, pe Cel care are pregătită o cale de rezolvare şi pentru noi. Avem însă rugaciunea și Dumnezeu ne va asculta.
De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite. Iar Cel ce cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinţi.
Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui. Amin ( surse : Romani 8/22-8, Matei 10/23-33 )