Cu Sfântul Fanurie de la Rodos la Bucuresti
Biserica Sf. Fanurie din Rodos și Biserica sfântului din București, unde sfântul este cinstit ca la el acasă și unde s-a relizat și citit prima oară în România Acatistul Sfântului Mare Mucenic Fanurie.
O, Preaminunate Fanurie, cu lacrimi fierbinti alergand la a ta ocrotire, ne rugam tie: izbaveste-ne cu rugaciunile tale cele bineplacute lui Dumnezeu, de toata nevoia si necazul; indeparteaza de la noi toata durerea si suferinta si ne invredniceste ca si in viata de veci sa fim partasi ai imparatiei vesnice si impreuna cu tine cantare sa aducem lui Dumnezeu: Aliluia!
Saptămâna Bisericii Sf Fanurie. Perioada 21-27 August cu Zile dedicate Sfântului Mare Mucenic Fanurie, vezi materialul zilnic si vino luni la Hramul Bisericii noastre.
Sfântul Mare Mucenic Fanurie! Un tânăr. Un tânar Sfânt despre care scriu in fiecare an și pe care-l sarbatorim pe 27 August si la Hramul căruia va chem si pe voi toti, prezenti fizic cu trupul, pentru cei ce vin, sau cu sufletul si gândul pentru cei care nu pot ajunge in Bucuresti la Biserica Sf. Fanurie, Cercelusi, sec.3. Eu voi fi acolo. Acolo vor fi și o parte din membrii Grupului Creștin Ortodox Sf Fanurie si Sf. Fanurie grup creștin orthodox, acolo va fi și Ioanelixir, fondatorul acestor grupuri.
Biserica „Sfântul Fanurie” – albă ca neaua, ridicată într-o margine de cartier, la adăpostul unor case bătrâneşti şi al unor platani fără vârstă, Biserica din Cerceluş apare asemenea Sfântului, gata oricând să spună povestea nefericitei sale mame şi, în numele ei, să-i mângâie pe toţi orfanii și pe toţi nefericiţii lumii.
O Biserică simplă şi fără zorzoane, dar plină de comori şi ascunse bucurii mistice pe dinăuntru. Interior intim şi armonios, perlat cu vechi odoare ferecate în argint masiv cu multe icoane ale sfântului între care şi acea icoană a lui Fanurie, realizată de marea pictoriţă Olga Greceanu.
Niciunde nu s-ar fi găsit loc mai potrivit inspiraţiei de artist creştin a Olgăi Greceanu, artist rugător în linii şi culori, de o domoală intensitate solară. Niciunde, parcă, ţinuta creştină a Olgăi Greceanu nu s-a întretăiat mai potrivit cu toată starea de bine a unei biserici modeste, de cartier, unde liniştea capătă mici unduiri psaltice şi unde, neobosit, mai multe candele pâlpâie, cuminte, la altar.
Acesta cochetă bisericuță bucureșteană, construită de locuitori într-o modestă margine de cartier, printre case îmbătrânite și platani cu vârste respectabile, în vremea in care toate se dădeau pe cartelă, iar bisericile tării se închideau sau se demolau și când a fi preot sau creștin era un stigmat în societatea care-și ucidea elitele la canal, iar creștinii adevărați umpleau pușcăriile.
Era o biserică modestă, menită să mângâie puțin sufletele orfane ale creștinilor și pe toți nefericiții locului, la care oamneii după o zi de muncă veneau voluntar ca să așeze cărămidă lângă cărămidă, să sape fundația și să ajute, de la bărtâni la copii, la o casă pentru suflete, o casă a lui Dumnezeu tocmai atunci când ateismul si ura incercau cumplit românia creștin ortodoxa, aici se naștea o biserică simplă, intima și armonioasă, dar plină de imense bogății duhovnicești făcute din dragostea creștinilor pentru Iisus Hrisros și pentru Sfântul Fanurie, o biserica asemeni oamenilor frumosi ce o construiau, o biserică luminată de vechi odoare ferecate în argint și străjuite de acea icoană a Sfântului în linii și culori de o domoală întensitate solară.
O biserică în care și-a gasit continuitatea și demolata, ce catre cominiști, sfânta Biserica Brezoianu cu odoarele și acareturile ei de pret, o superba catapeteasmă, care va fi restaurată curând, candelabre și icoane împaratești își regaseau locul, linistea în evlavia și credința ctitorilor ei, locuitorii unei mahalale sarace, dar bogată în iubirea de Dumnezeu.
O biserică plină de har, cu o liniște ce capătă dimensiuni mistice, unde pâlpâe lumina cadelor și se ravarsă pacea lui Hristos peste toți care-I calcă pragul.
Biserica cu Hramul Sf. Mc. Fanurie, celebrat la noi si iubit de toata ortodoxia, dar mai ales in Rhodos, insula Sfântului, unde pe 27 august, mii de pelerini iau calea Greciei, pentru a-l celebra pe unul din cei mai populari, iubiti și venerați Sfinti ai timpului în care traim.
Sunt peste 32 de grade in Rhodos acum, pe inserat. E cald, dar vânticelul care adie când si când face aerul mai respirabil. Grupul de turisti strabate la pas cartierul turc (Tourkik i Sinik), aflat în partea cea mai veche a orasului, numita de greci Collachium, care avea pe la 1522 cam 5000 de locuitori si multe biserici, in special bizantine. Ocupatia turca a lasat destule urme, vizibile si astazi: parti ale vechiului bazar, fantani turcesti, balcoane tipice etc. Cele mai multe biserici fusesera transformate de turci in moschei… Dar, desi oferta turistica este foarte interesanta si-ar merita sa-i dai atentia cuvenita, mulți se afla aici numai si numai pentru a ajunge la Sfantul Fanurie, unul din cei mai încercati martiri ai credintei, care m-a ajutat de atatea ori in momente grele ale vietii. Se merge pe stradute strâmte, incercând sa le deslușim numele complicate, și-I mulțumesc lui Dumnezeu ca i-a ajutat sa ajung la un loc asa de dorit si, din cand in cand, ridică ochii pe cerul care isi stinge albastrul, in speranta ca vor vedea si ei „ivirile” minunate despre care au auzit vorbindu-se asa de mult. Intrebi, dar nimeni nu-mi da amanunte, iar localnicii zambesc enigmatici. Povestea spune ca-n anumite seri, sus, pe dealuri, s-ar vedea niste flacari ce joaca printre copaci. Cand apar, batranii din zona spun ca Sfantul Fanurie vegheaza si stau linistiti. Povestea lui e deosebita… Mama cea pacatoasa. Despre Sf. Fanurie se stiu foarte putine lucruri. Viata lui e tesuta mai mult din legenda. In cartile religioase, spre exemplu, numele lui lipseste, dar il gasim in calendarul bisericesc crestin-ortodox. Iar cea mai importanta e prezenta lui in lumea de azi, felul grabnic in care implineste dorintele celor ce se roaga la el; puterile lui dincolo de moarte, „trecerea” de care se bucura in fata Tatalui Ceresc.
Nu se stie cand si unde s-a nascut. S-au gasit cateva manuscrise in care se spune ca avea 12 frati, ca tatal lui era negustor bogat, iar toata familia lui pagana. Dar tatal este jefuit si ucis si, lipsita de sprijin, familia intra in declin. Pentru a-si tine copiii pe langa ea, mama plateste un pret greu si injositor. Cânta noaptea prin carciumi si se prostituează, pentru ca cei 13 copii ai ei sa aiba o viata lipsita de griji. Intr-o zi, Fanurie afla adevarul. Cand isi da seama ca baiatul ei preferat ii stie viata, mama se prabuseste la pamant si moare. Innebunit de durere si umilinta, Fanurie isi lasa fratii in voia sortii si pleaca in lume. Rataceste aiurea, pana ce un trimis al lui Dumnezeu, un pustnic vazator cu duhul, care nu mai intalnise fiinta omeneasca de 65 de ani, il gaseste si-l aduce in coliba sa, in varf de munte. Asa avea sa inceapa desavarsirea lui Fanurie, care se apropia de Dumnezeu cu ravna si cu dragoste. A invatat sa se roage, sa posteasca, a invatat milostenia si a invatat sa ierte. Prima persoana pe care a iertat-o a fost chiar mama lui, femeia odinioara bogata, care se prostituase pentru a-si creste copiii.
Minunile.Viata lui Fanurie începea sa semene cu a unui sfant, desi avea doar 17 ani. Timp de trei ani, a mancat numai o data la trei zile, si atunci doar ce apuca sa prinda cu doua degete, dintr-un vas in care era paine inmuiata in apa. Mai apoi, manca doar sambata, foarte putin. Se ruga zi si noapte, intr-o coliba fara acoperis, pe ploaie sau soare napraznic. Iubea animalele salbatice, le hranea, le ingrijea, iar cateodata, batranul pustnic il gasea dimineata, pazit de vreun sarpe care-i veghea somnul.
Bineinteles ca s-a dat sfoara-n tara, despre existenta în munti a unui tanar frumos, milos, iubitor de oameni, dar mai ales credincios, cu puteri deosebite. Un tanar care-si ranea genunchii, rugandu-l pe Dumnezeu sa-i vindece pe cei bolnavi trupeste si sufleteste, pe cei amarati si saraci. Legenda spune ca, in rugaciunile sale, Fanurie plângea de se faceau râuri de lacrimi la picioarele lui, iar Dumnezeu, induiosat de atata credinta, îi vindeca pe orbi, pe surzi, pe muti si pe paralizati.
Apoi, tânarul a coborat din munti, în satele si orasele de câmpie, a crestinat si a vindecat, de i se dusese vestea peste tot. Faima i-a crescut mai ales cand Fanurie a reusit s-o invie pe fata unui dregator bogat si puternic, moarta de cateva zile. Vazand minunea, multimea i-a cazut la picioare. Cât de mult il iubea Dumnezeu pe Fanurie? Ostasul nebiruit al lui Iisus Numai ca si-n aceasta poveste, ca si in viata, Raul – prezent peste tot unde umbla Dumnezeu – trebuia sa strice creatia Lui. O vorba otravita, soptita la ureche, si Fanurie este arestat, invinuit ca a inviat-o pe tanara, ca sa puna mana pe putere… la 19 ani, au fost adusi cei mai rai calai, iar trei din ei au fost trasi la sorti, ca sa-i taie capul. A fost supus la chinuri si torturi de neimaginat: au aruncat cu pietre in trupu-i firav, i-au smuls bucati de piele, dintii, l-au intepat cu sulita, apoi au presarat sare pe rani, i-au taiat degetele de la picioare, l-au ars cu carbuni aprinsi, l-au crestat pe fata – in timp ce-l scuipau si-l batjocoreau. Iar Fanurie il ruga pe Dumnezeu sa-i ierte, si-I multumea ca poate suferi si el, precum Hristos pe cruce. Inainte de-a fi decapitat, Fanurie le-a promis calailor ca cine-i va taia capul va merge cu el, in Rai. Si si-a asezat linistit capul pe butuc. Se zice ca n-a curs sange, ci lapte, iar deasupra tuturor a aparut insusi Sfantul Fanurie, imbracat in armura, cu aura de sfant, cu o lumanare aprinsa in mana dreapta si crucea in stanga.
Descoperirea. Pe la 1365, o banda de arabi nomazi necrestinati a pradat Rhodosul, si pe langa alte comori, au gasit in ruinele unei bisericute vechi mai multe icoane. Cum nu-i interesa asa ceva, le-au parasit si au plecat. Calugarii greci, care urmarisera scena, au cautat in moloz si au aflat o icoana intacta, ce parea proaspat pictata si care infatisa un tanar ca de 20 de ani, imbracat militar, tinand in mana dreapta o lumanare aprinsa, iar de jur imprejur erau pictate 12 scene ale vietii si martiriului sau. Chemat in graba, episcopul Rhodosului, Nil (1355-1369), descifreaza inscriptia de pe icoana: „Sfantul Phanourios”, de care nici el nu auzise. Se gandeste c-o fi un mare sfant, daca i-a ramas icoana intacta, atata timp, asa ca aproba restaurarea bisericutei si propune convocarea sinodului pentru proclamarea Sfantului. Se zice ca langa icoana erau si doua manuscrise, care povesteau viata si minunile sfantului. Dupa ce turcii au ocupat Rhodosul si au transformat bisericuta in moscheea Peial ed Din Djami, un turc si-a facut acolo grajd pentru nutreturi si animale, iar zi de zi, o fata crestina venea si aprindea o lumanare, desi turcul o ameninta mereu…
Sfantul si turtitele. Crestinii ortodocsi il sarbatoresc pe Sf. Fanurie, patronul lucrurilor pierdute, pe 27 august. El este ocrotitorul preotilor si protectorul Rhodosului, unde vin anual mii de pelerini pentru a se ruga. Sarbatoarea e insotita de un asa numit „ritual al turtitelor” (Phanouropita), o traditie celebrata atat la greci, cat si la ciprioti. In bisericuta pot intra cel mult trei persoane. E mica, joasa, cu pereti igrasiosi, cu icoane aproape sterse. In dreptul icoanei facatoare de minuni a Sfantului arde in permanenta o lumina. Poate aceasta este lumina pe care localnicii o vad uneori jucand printre copacii de pe dealuri. Semnul ceresc ca sunt paziti si iubiti, ca rugaciunile lor sunt ascultate si implinite. In ce te priveste, credicioșii văd flacarile jucand pe cer. Le simt, insa, in permanenta atunci cand se roagă si cand sfantul inimii lor le imi implineste dorintele.
Ritualul turtitelor Cei care au nevoie de ajutor in caz de boala, de pierdere, de piedici sau in probleme de suflet pot sa-i ceara ajutor Sfantului Fanurie.
Ritualul dureaza cu totul 10 zile, si se face, de preferinta, in afara postului. Se coc turtite sau cornulete, noua zile la rand, astfel: luni, miercuri si vineri, aluatul va fi de post. Marti, joi si sambata – de dulce, iar duminica se face pauza. Aluatul de post contine: faina, apa, sare, ulei de masline, scortisoara, zahar (se poate adauga gem sau rahat) si se coace. Turtitele se fac dimineata si se impart calde, la trei persoane, care sa-ti spuna „bogdaproste”, iar cel care imparte spune in gand: „Sa fie pentru mama Sf. Fanurie”. In aluatul „de dulce” se adauga si un ou. Dupa ajutorul primit, se va face o placinta care poate avea ou si branza, si se imparte tot la trei persoane sarace, iar cel ce imparte zice in gand: „Multumesc, Sf. Fanurie, pentru ajutorul primit!”. Important: turtele se fac de catre cel care le si imparte; persoana respectiva va citi zilnic, de trei ori, acatistul sfantului, adaugand in text cererea adresata lui; nu va spune nimanui pentru ce face pomana, nu va gusta turtele, nici el, nici altcineva din familie.
In Bucuresti exista doua biserici unde se cinsteste Sf. Fanurie. Una Biserica Mihai Bravu (str. Cercelus nr. 18, sect. 3 – zona Baba Novac) unde in fiecare miercuri, se face slujba la icoana Sfântului. Aici în Biserica din Cercelusi, prin preoții bisericii, s-a tradus și citit pentru prima oară în România Acatistul Sfântului Fanurie, aici este casa lui cea mai dragă pe teritoriul crestinismului și ortodoxiei românești și câte minuni și câte ajutorari și tainice mijlocirii nu a facut el aici, modest, umil, neștiut, tacut, dar plin de iubire, are lacrimi în ochi și suferă alături de cei care vin la el cu credință să-i ceara sprijinul.
Sfântul Fanurie este „ajutorul celor în nevoie”. Acest Sfânt, a fost dus la moarte de necredincioşi la vârsta de 19 ani si a cerut atunci să-şi facă, înainte de a fi omorât, ultima rugăciune. El s-a rugat lui Dumnezeu astfel „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceştia care au făcut plângere şi strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei şi cu zahăr sau o plăcintă şi o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă va avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă.” Iată un citat din viaţa Sfântului: „Mult ajutor a adus creştinilor acest mare sfânt; când au cerut ajutor, făcând turta şi plăcinta, se rugau sfântului pentru orice nevoie dreaptă ce aveau. De aceea i se spune sfântului „arătare”, căci cei ce au credinţa mare şi nu se îndoiesc, sunt ajutaţi grabnic de către Sfântul mare Mucenic Fanurie…. Turta se face de nouă ori şi se împarte numai săracilor, iar după ajutorul primit, se face pentru Sfântul o placintă mai mare, cel în nevoie ostenindu-se cu mâinile sale – şi tot la săraci să fie împărţită cu mulţumita sfântului”… Iar glasul Domnului s-a auzit : „FIE, FANURIE, DUPĂ CUVÂNTUL TĂU ŞI TOT CEL CE TE VA CHEMA PE TINE ÎN AJUTOR SĂ FIE ASCULTAT DE MINE ŞI TU VEI FI AJUTORUL CELOR DIN NEVOI”
Amin ! (postat pe f.b de Ioan Monahul)