Cu gândul la Iisus Hristos (III)
Cu gândul la Iisus Hristos (III)
Când i-a depus mărturie lui Corneliu, apostolul Petru a menţionat lucrările pe care le înfăptuise Iisus „atât în ţinutul iudeilor, cât şi în Ierusalim“ (Fa 10:39). În ce zone credeţi că a predicat Iisus în timpul venirii sale, care a schimbat istoria omenirii?
„Ţinutul iudeilor“ includea Iudeea, provincie în care Iisus a înfăptuit o parte a lucrării lui Dumnezeu (Lu 4:44). După botez, Isus a petrecut 40 de zile în Pustiul Iudeii, o zonă aridă şi nelocuită, plină de rebeli şi tâlhari (Lu 10:30). Mai apoi, Iisus a plecat din Iudeea şi, în timp ce se îndrepta spre nord, i-a predicat unei femei samaritene în apropiere de oraşul Sihar. — Ioan 4:3–7. O analiză a evangheliilor arată că Iisus a predicat în special în Galileea. În cea mai mare parte a primilor doi ani ai activitații sale, Iisus a predicat mai mult în zona nordică a Ţării Promise, chiar dacă a mers şi la Ierusalim, spre sud, pentru a participa la sărbătorile anuale (Ioan 7:2–10; 10:22, 23).
De exemplu, în timp ce se afla în apropierea Mării Galileii sau pe mare, el le-a predat oamenilor multe învăţături remarcabile şi a înfăptuit multe miracole impresionante. De asemenea, amintiţi-vă şi de episodul în care Iisus a potolit apele învolburate ale mării şi de momentul în care a mers pe apă.
În plus, el le-a predicat dintr-o barcă oamenilor care îl ascultau de pe malul acoperit cu pietriş.
Primii lui discipoli, cei mai apropiaţi, făceau parte din comunităţile de pescari sau de agricultori din zonă. — Mr 3:7–12; 4:35–41; Lu 5:1–11; Ioan 6:16–21; 21:1–19.
Minunile trebuiesc descoperite, astazi, de fiecare din noi. Am putea să ne imaginăm că semnele şi minunile pe care le făcea Iisus nu erau cine ştie ce diferite de cele care se întâmplă astăzi în unele dintre comunităţile, grupurile sau uneori și în locurile noastre de rugăciune, in biserică. Dintr-o dată, un paralitic începe să meargă sau să-şi mişte vreo parte a trupului, sau un mut începe să vorbească. Cei care au credinţă descoperă în acestea o minune. Iar ceilalţi încearcă să le explice într-o altă manieră.
Câte minuni face Dumnezeu în fiecare zi pentru noi! Minuni pe care nu le vedem niciodată, de care nici măcar nu ne dăm seama! De câte ori, în viaţa noastră, el ne-a scos în mod surprinzător din dificultăţi, ne-a vindecat de frici şi de nelinişti, ne-a ajutat în momentele dificile, ne-a făcut să ieşim nevătămaţi din atâtea pericole, ne-a asistat în necazurile zilnice, ne-a dat ceea ce ne era necesar la momentul potrivit, ne-a dăruit compania anumitor persoane!
Se povesteşte despre marele gânditor şi filozof francez Blaise Pascal că, într-o zi, a dat întâlnire unui prieten într-un castel, pe vârful unei coline. După ce l-a aşteptat puţin, acesta a sosit cu chipul tulburat, hainele rupte şi trupul plin de vânătăi şi răni. „Ce-ai păţit?”, l-a întrebat Pascal. „Nu-ţi poţi imagina minunea pe care mi-a făcut-o Dumnezeu chiar acum”, a replicat prietenul său. „În timp ce veneam încoace, calul meu a alunecat aproape de o prăpastie, eu am căzut şi, dându-mă peste cap şi alunecând, m-am oprit chiar pe marginea prăpastiei. Imaginează-ţi ce minune mi-a făcut Dumnezeu chiar acum!” Pascal a răspuns la acea mărturie: „Imaginează-ţi ce minune mi-a făcut şi mie Dumnezeu chiar acum, că, în timp ce veneam, nici măcar nu am căzut de pe cal!”
Noi nu le percepem deloc: suntem orbi, pentru că ni se par prea „naturale”. Aşteptăm întotdeauna celelalte minuni. Cele inexplicabile, cele împotriva naturii, cele incomprehensibile. Şi, din cauza obişnuinţei de a nu şti să privim cu credinţă şi să descoperim câte lucruri neobişnuit de bune ni se întâmplă în timpul zilei graţie faptului că Dumnezeu a fost mereu alături de noi, vine seara şi credem că am trăit doar o zi anonimă, obişnuită, lipsită de relevanţă, aproape fără Dumnezeu şi, din această cauză, fără entuziasm…
În realitate, Dumnezeu continuă să facă minuni! Aceleaşi pe care le făcea în timpul lui Iisus. Trebuie să ne obişnuim să le descoperim. Să obişnuim ochii noştri să le vadă. Atunci, şi numai atunci, minunile vor apărea: strălucitoare, maiestuoase, impresionante, şi ne vor schimba viaţa. Aşa cum au schimbat viaţa apostolilor care, în realitate, vedeau aceleaşi lucruri pe care le vedem noi.
Priviți cerul, priviți natura, priviți la semenii voștrii, este o minune când cineva se apleacă spre voi și va ajută, în pelerinajul nostru s-au întâmplat multe minuni, oameni care ne erau indiferenți ne-au devenit dragi, sora nostra care nu mai putea să meargă, a primit ajutorul nostru și a lui Dumnezeu și a mers la Petra, a mers în desert, a fost cu noi tot timpul pelerinajului.
Evanghelia după Matei, capitolul 10 vorbește despre trimiterea celor 12 apostoli: Apoi, Iisus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi şi le-a dat putere să scoată duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de neputinţă. Marc 3:13; Marc 3:14; Marc 6:7; Luca 6:13; Luca 9:1; Iată numele celor doisprezece apostoli:Cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui; Ioan 1:42; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu; Simon Canaanitul şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Isus. Luca 6:15; Fapte 1:13; Ioan 13:26; Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Iisus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor, Mat 4:15; 2 Imp 17:24; Ioan 4:9; Ioan 4:20; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. Mat 15:24; Fapte 13:46; Isa 53:6; Ier 50:6; Ier 50:17; Ezec 34:5; Ezec 34:6; Ezec 34:16; 1 Pet 2:25; Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: ‘Împărăţia cerurilor este aproape!’ Luca 9:2; Mat 3:2; Mat 4:17; Luca 10:9; Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi. Fapte 8:18; Fapte 8:20; Să nu luaţi nici aur, nici argint, nici aramă în brâiele voastre,1 Sam 9:7; Marc 6:8; Luca 9:3; Luca 10:4; Luca 22:35; Marc 6:8; nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui. Luca 10:7; 1 Cor 9:7; 1 Tim 5:18; În orice cetate sau sat veţi intra, să cercetaţi cine este acolo vrednic şi să rămâneţi la el până veţi pleca.Luca 10:8; La intrarea voastră în casă, uraţi-i de bine;şi dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar, dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. Luca 10:5;Ps 35:13; Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Marc 6:11; Luca 9:5; Luca 10:10; Luca 10:11; Neem 5:13; Fapte 13:51; Fapte 18:6; Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru ţinutul Sodomei şi Gomorei, decât pentru cetatea aceea. Mat 11:22; Mat 11:24;
Primirea apostolilor de lume. Iată , Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate† ca porumbeii. Luca 10:3; Rom 16:19; Efes 5:15; 1 Cor 14:20; Fil 2:15; Păziţi-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor. Mat 24:9; Marc 13:9; Luca 12:11; Luca 21:12; Fapte 5:40; Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea neamurilor.Fapte 12:1; Fapte 24:10; Fapte 25:7; Fapte 25:23; 2 Tim 4:16; Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune, căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; Marc 13:11-13; Luca 12:11; Luca 21:14; Luca 21:15; Exod 4:12; Ier 1:7; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.2 Sam 23:2; Fapte 4:8; Fapte 6:10; 2 Tim 4:17; Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl, pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî. Mica 7:6; Mat 10:35; Mat 10:36; Luca 21:16; Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Luca 21:17; Dan 12:12; Dan 12:13; Mat 24:13; Marc 13:13; Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului. Mat 2:13; Mat 4:12; Mat 12:15; Fapte 8:1; Fapte 9:25;Fapte 14:6;Mat 16:28; Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul, mai presus de domnul său. Luca 6:40; Ioan 13:16; Ioan 15:20; Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui? Mat 12:24; Marc 3:22; Luca 11:15; Ioan 8:48; Ioan 8:52; Aşa că să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. Marc 4:22; Luca 8:17; Luca 12:2; Luca 12:3; Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişul caselor. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi trupul în gheenă. Isa 8:12; Isa 8:13; Luca 12:4; 1 Pet 3:14;
Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. 1 Sam 14:45; 2 Sam 14:11; Luca 21:18; Fapte 27:34; Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. De aceea , pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; Luca 12:8; Rom 10:9; Rom 10:10; Apoc 3:5; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Marc 8:38; Luca 9:26; 2 Tim 2:12; Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Luca 12:49; Luca 12:51-53; Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa. Mica 7:6; Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Ps 41:9; Ps 55:13; Mica 7:6; Ioan 13:18; Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Luca 14:26; Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. Mat 16:24; Marc 8:34; Luca 9:23; Luca 14:27; Cine îşi va păstra viaţa o va pierde şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. Mat 16:25; Luca 17:33; Ioan 12:25;
Primirea ucenicilor: Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Mat 18:5; Luca 9:48; Luca 10:16; Ioan 12:44; Ioan 13:20; Gal 4:14; Cine primeşte un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit. 1 Imp 17:10; 1 Imp 18:4; 2 Imp 4:8; Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.”Mat 18:5; Mat 18:6; Mat 25:40; Marc 9:41; Evr 6:10)
Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.
Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.
Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.
Nu socotiţi că pace am venit să aduc pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie.Aşa a grăit Domnul. A se citi: Nu am venit să împac adevărul cu minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, bestialitatea şi omenia, inocenţa şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona: ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece.
Cu ce să le desparţi, Doamne? Cu sabia adevărului. Ori cu sabia cuvântului Lui Dumnezeu, ceea ce e totuna: fiindcă adevărul este cuvântul Lui Dumnezeu, şi cuvântul Lui Dumnezeu este adevărul. Apostolul Pavel indeamnă: luaţi sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu. Iar Sfântul Ap. Ioan a văzut în vedenie pe Fiul lui Dumnezeu în mijlocul a şapte sfeşnice, şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită de amândouă părţile. Sabia care iese din gură ce poate fi altceva decât cuvântul Lui Dumnezeu, cuvântul adevărului? Acestă sabie este mântuitoare pentru lume, nu pacea binelui cu răul. Că acestă înţelegere este dreaptă se vede şi din ce spune Hristos în continuare: că am venit să despart pe om de tatăl său, şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa. Căci dacă fiul merge după Hristos, iar tatăl rămâne în întunericul minciunii, sabia adevărului lui Hristos îi va despărţi. Adevărul este mai vrednic de iubit decât tatăl. Şi dacă fiica merge după Hristos, iar mama rămâne îndărătnică în tăgăduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decât mama? La fel şi nora cu soacra ei.
Dar să nu înţelegi strâmb – că cel ce Îl cunoaşte şi-L îndrăgeşte pe Hristos trebuie deodată să se despartă trupeşte de rudele sale. Aşa ceva nu scrie. Este destul a fi despărţit cu sufletul şi a nu primi în el nimic din gândurile şi faptele necredinţei; căci dacă credincioşii s-ar despărţi şi trupeşte de necredincioşi, s-ar face în lume două tabere potrivnice. Cine i-ar învăţa şi îndrepta atunci pe necredincioşi? Înţeleptul Pavel scrie: că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, şi se sfinţeşte femeia necredincioasă prin bărbatul credincios.
Aşadar, cuvintele despre aducerea sabiei pe pământ sunt pe deplin potrivite cu Hristos – Făcătorul de pace şi Dătătorul de pace. El dă cereasca Sa pace, ca pe un balsam ceresc, celor ce cred în El fără făţărnicie. Insă nu a venit să facă pace între fiii luminii şi fiii întunericului”.
“Aşadar tot cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri; iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri“. Domnul îndeamnă pe ucenicii Săi să propovăduiască cu îndrăznire Evanghelia, nu numai prin făgăduirea bunătăţilor, ci şi prin ameninţări; şi-şi termină îndemnurile Sale cu nişte cuvinte pline de tristeţe. Uită-te cât de precise sânt cuvintele Sale. N-a spus: „Pe Mine”, ci “pentru Mine”, arătînd că acela care mărturiseşte nu mărturiseşte cu propria lui putere, ci ajutat de harul cel de sus. Despre cel ce se leapădă n-a spus: «întru Mine”, ci „de Mine”, pentru că se leapădă fiind lipsit de har. Aş putea fi, însă, întrebat: Pentru ce atunci mai este învinuit dacă se leapădă fiind părăsit? Pentru că părăsirea se datoreşte celui care a fost părăsit.
Dar pentru ce nu este de ajuns numai credinţa cu mintea, ci se mai cere şi mărturisirea cu gura? Pentru a ne îndemna să avem îndrăznire, să avem mai multă dragoste şi mai mult curaj şi pentru a ne ridica la o şi mai mare înălţime. De aceea Domnul adresează aceste cuvinte tuturor creştinilor. Nu le adresează numai ucenicilor Săi, pentru că vrea să-i facă oameni de ispravă nu numai pe ei, ci şi pe ucenicii lor. Cel care a cunoscut aceste cuvinte ale Domnului nu numai că va propovădui Evanghelia cu îndrăznire, dar va şi suferi totul cu uşurinţă şi cu dragă inimă. Credinţa în aceste cuvinte ale Domnului a adus pe mulţi alături de apostoli. Pentru cel ce stăruie în rău pedeapsa e mai mare, iar pentru cel ce face binele răsplata e mai mare. Pentru că cel ce face binele are, cu timpul, prisos de fapte bune; iar păcătosul socoteşte că are vreun cîştig dacă amînă pedeapsa; dar mai bine spus, nu face altceva decît să-şi mărească pedeapsa.
“Ai adaos de fapte bune, spune Domnul, că M-ai mărturisit tu mai întâi aici pe pâmânt. Voi avea si Eu adaos, că-ţi voi da mai mult, nespus de mult, că te voi mărturisi acolo, în ceruri, înaintea Tatălui Meu!” Vezi că acolo sînt strînse şi faptele bune şi faptele rele? Pentru ce te grăbeşti şi te zoreşti? Pentru ce cauţi răsplata aici pe pămînt, cînd eşti mîntuit prin nădejde? De aceea, dacă faci o faptă bună şi nu primeşti răsplata ei aici pe pămînt, nu te tulbura! Te aşteaptă, în veacul ce va să fie, cu adaus răsplata faptelor tale bune. Dacă faci vreo faptă rea şi nu eşti pedepsit aici, nu te trîndăvi! Te aşteaptă acolo pedeapsa dacă nu-ţi schimbi viaţa, dacă nu te faci mai bun.
Dacă nu mă crezi, încredintează-te din cele de acum de cele viitoare. Dacă în timpul muceniciei sînt atît de străluciţi cei care-L mărturisesc pe Hristos, gîndeşte-te cum vor fi în timpul încoronării! Dacă aici pe pămînt duşmanii îi laudă, cum nu te va admira şi pe tine, cum nu te va lăuda cel mai iubitor Tată dintre toţi părinţii? Atunci, pe lumea cealaltă, primim şi răsplată pentru faptele noastre bune şi pedeapsă pentru cele rele. Aşadar cei care se leapădă de Hristos vor fi păgubiţi şi aici şi dincolo. Aici, pentru că trăiesc cu o conştiinţă rea – chiar dacă nu mor îndată, de murit tot mor – dincolo, pentru că vor suferi cea mai cumplită pedeapsă. Ceilalţi vor cîştiga şi aici şi dincolo; aici, îşi vînd cu bun preţ moartea lor, ajungînd prin aceasta mai strălucitori decît cei în viaţă; dincolo, se bucură de bunătăţi nespuse. Că Dumnezeu e gata nu numai în a pedepsi, ci şi în a răsplăti; şi spre răsplată mult mai gata decît spre pedeapsă.
Sfantul Ioan Gură de Aur scria: Dar pentru ce Domnul vorbeşte o singură dată de răsplată şi de două ori de pedeapsă? Pentru că ştie că mai cu seamă prin pedeapsă ajungem mai înţelepţi. De aceea, după ce a spus: „Temeţi-vă de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă “, zice iarăşi: “Mă voi lepăda şi Eu de el”. Tot aşa face şi Pavel; vorbeşte des de gheenă.
„Să nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pămînt; n-am venit să aduc pace, ci sabie.”
Domnul rosteşte iarăşi cuvinte grele şi pline de autoritate. Răspunde mai dinainte la obiecţiile ce i s-ar fi putut face. Pentru ca nu cumva ucenicii Lui, auzind aceste cuvinte să spună: „Pentru aceasta ai venit pe lume, ca să ne ucizi pe noi şi pe cei ce vor asculta de cuvîntul nostru, pentru ca să umpli lumea de război?”, Domnul le-o ia înainte şi le spune: „N-am venit să aduc pace pe pămînt”.
Pentru ce atunci le-a poruncit ucenicilor să spună pace în fiecare casă în care vor intra, pentru ce şi îngerii spuneau la naştere: „Slavă intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pămînt pace , pentru ce toţi profeţii au binevestit pacea? Pentru că atunci mai cu seamă este pace, cînd se taie ce este bolnav, cînd e îndepărtat ceea ce dă naştere la răzvrătire. Că aşa e cu putinţă să se unească cerul cu pămîntul! Şi doctorul tot aşa salvează restul trupului, cînd taie partea care nu se poate vindeca, iar generalul cînd seamănă discordie între conspiratori. Tot aşa şi la Turnul Babel; o bună neînţelegere a pus capăt unei păci rele şi a făcut pace. La fel şi Pavel a împărţit în mai multe tabere pe cei ce se uniseră împotriva lui (Fapte, 23, 6-10). Iar înţelegerea dintre Ahaav şi Izabela, împotriva lui Nabute, a fost mai cumplită decît orice război (3 Regi 21, 5-14). Nu totdeauna înţelegerea este un lucru bun, pentru ci şi hoţii se înţeleg între ei. Războiul, însă, nu este o urmare a voinţei lui Hristos, ci a voinţei oamenilor. Hristos voieşte ca toţi oamenii să se unească în credinţă; dar, pentru că se despart unii de alţii, ia naştere războiul.
Şi totuşi Domnul n-a grăit aşa! Dar ce a spus? „N-am venit să aduc pace”.
Prin aceste cuvinte Domnul îi mângîie pe ucenicii Săi, spunându-le: „Să nu socotiţi că voi sînteţi pricina dezbinării dintre oameni; Eu sînt Cel Ce fac aceasta, pentru că sufletul oamenilor e aşa! Nu vă tulburaţi, dar, că lucrurile se întîmplă împotriva aşteptărilor voastre. Pentru aceasta am venit ca să aduc război.Aceasta-i voinţa Mea. Nu vă tulburaţi, dar, dacă pămîntul este plin de războaie şi de intrigi. Cînd va fi dat la o parte ceea ce-i mai rău, atunci cerul se va uni cu ceea ce-i mai bun”. Domnul a spus aceste cuvinte ucenicilor Săi ca să-i întărească în faţa părerii proaste pe care o avea mulţimea despre ei. Şi n-a spus: „război”, ci ceea ce-i mai cumplit decît războiul: „Sabie”.
Să nu te miri dacă Domnul întrebuinţează cuvinte grele şi supărătoare la auz! Intenţionat a deprins auzul ucenicilor Săi cu cuvinte aspre, pentru ca ei să nu se dea în lături atunci cînd vor da de greutăţi. A întrebuinţat un astfel de limbaj pentru ca să nu spună cineva că i-a înduplecat prin linguşeli, ascunzîndu-le greutăţile apostoliei. Aceasta e pricina că Domnul foloseşte cuvinte aspre, cuvinte tari, chiar cînd ar fi putut să-şi exprime gîndul altfel. E mai bine ca realitatea să fie mai blîndă decît cuvintele.
Dar Domnul nu S-a mulţumit numai cu cele spuse, ci a explicat şi ce fel de război va fi acesta; arată că va fi cu mult mai cumplit decît războiul civil, spunînd: „Că am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama ei şi pe noră de soacra ei”. „Nu numai prietenii, nici numai cetăţenii se vor ridica unii împotriva altora, spune Domnul, ci şi rudele şi firea se va dezbina în ea însăşi, că am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama ei şi pe noră de soacra ei. Războiul nu va fi între cunoscuţi, ci între cei care se iubesc mai mult, între cele mai apropiate rude”. Asta arată mai cu seamă puterea Domnului, că ucenicii au auzit aceste cuvinte şi totuşi le-au primit şi ei şi au convins şi pe alţii să le primească. Cu toate că nu Hristos avea să dea naştere acestui război între rude, ci răutatea rudelor, totuşi Hristos spune că El o face. Aşa obişnuieşte Scriptura să se exprime. Şi în altă parte spune: “Dumnezeu le-a dat lor ochi ca să nu vadă” (Isaia 6, 10). Şi acum Dumnezeu foloseşte acelaşi fel de a vorbi, pentru ca, după cum am mai spus, ucenicii, gîndindu-se la aceste cuvinte ale Domnului, să nu se tulbure cînd vor fi ocăriţi şi insultaţi.
Dacă unii socotesc împovărătoare cuvintele lui Hristos, să-şi aducă aminte de o veche întîmplare. S-a petrecut de mult, în istoria poporului evreu; ea arată înrudirea dintre Vechiul şi Noul Testament şi tot ea mai arată că aceeaşi persoană a rostit şi cuvintele de acum şi pe cele de atunci. Cînd iudeii făcuseră viţelul de aur şi cînd se închinaseră lui, Dumnezeu numai atunci şi-a potolit mînia, cînd fiecare a ucis pe semenul său (Ieşirea 32, 27). Unde sînt acum cei ce spun că Dumnezeul Vechiului Testament este un Dumnezeu rău, iar Dumnezeul Noului Testament un Dumnezeu bun? Iată, Dumnezeul Noului Testament a umplut toată lumea de sîngele rudelor! Cu toate acestea eu voi spune că şi aceasta este tot opera marii Sale iubiri de oameni. Şi ca să arate că El este Cel Care a încuviinţat uciderile petrecute în istoria poporului iudeu, Hristos aminteşte o profeţie; chiar dacă nu sînt folosite aceleaşi cuvinte, totuşi înţelesul este acelaşi.
Care este profeţia? „Vrăjmaşii omului sînt casnicii lui”. Şi în istoria poporului iudeu s-a întîmplat un lucru asemănător. Erau profeţi, dar erau şi profeţi mincinoşi; poporul se împărţea în tabere; casele se învrăjbeau; unii credeau în profeţi, alţii în profeţi mincinoşi. De aceea profetul îi îndemna zicînd: „Nu vă încredeţi în prieteni, nici nu nădăjduiţi în domnitori; ci şi de cea cu care te culci în pat, păzeşte-te, să nu-i încredinţezi ceva” (Miheia 7, 5); şi: Duşmanii bărbatului sînt bărbaţii din casa lui” (Miheia 7, 6). Domnul a spus cuvintele acestea ca să-i pregătească, pe cei care vor primi învăţătura Lui să fie mai presus de toate. Nu-i rău să mori, ci să mori rău.
De aceea şi spunea: “Foc am venit să aduc pe pămînt” (Luca 12, 49). Cu aceste cuvinte voia să arate tăria şi căldura dragostei pe care o cerea. Pentru că Domnul ne-a iubit foarte mult, de aceea vrea ca şi noi să-L iubim la fel. Aceste cuvinte au întărit pe ucenici! Ele i-au făcut mai presus de toate! „Dacă cei care vor asculta de cuvîntul vostru, le spune Hristos, vor dispreţui rudele, copiii, părinţii, gîndiţi-vă ce fel de oameni trebuie să fiţi voi, dascălii lor! Greutăţile şi necazurile nu se vor opri la voi; se vor întinde şi la ceilalţi. Am venit să aduc lumii mari bunătăţi, dar cer şi mare ascultare şi mare dragoste”.
„Cel care iubeşte pe tată sau pe mamă mai mult decît pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel care iubeşte pe fiu sau pe fiică mai mult decît pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel care nu-şi ia crucea lui şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine”.
Ai văzut dregătoria Dascălului? Ai văzut că arată că este Fiul adevărat al Tatălui? Ai văzut că porunceşte să lăsăm totul şi să-L iubim numai pe El? „Dar pentru ce vorbesc, spune Hristos, de prieteni şi de rude? Chiar sufletul tău dacă ţi-l iubeşti mai mult decît pe Mine, eşti departe de a fi ucenicul Meu!”
Ce? aş putea fi întrebat. Nu sînt cuvintele acestea potrivnice Vechiului Testament? Nicidecum! Dimpotrivă, cu totul de acord! Că şi în Vechiul Testament Domnul porunceşte ca închinătorii la idoli să fie nu numai urîţi, ci chiar ucişi cu pietre; iar în Deuteronom, admirîndu-i pe aceştia, spune: „Cel ce zice tatălui său şi mamei sale: „Nu te-am văzut” şi pe fraţii săi nu i-a cunoscut şi pe fiii lui nu i-a ştiut, acela a păzit cuvintele Tale” (Deut. 33, 9). Amin (va urma) (postat pe fb de ioan monahul)