Acasă > Crucii Tale ne închinăm Hristoase

Crucii Tale ne închinăm Hristoase

13.03.2015 18:39

,,Crucii Tale ne închinăm Hristoase și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim. Că Tu esti Dumnezeul nostru, afara de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm Hristoase si Sfântă Învierea Ta o lăudăm si o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit prin cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui; că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat”

Să scoatem religia din scoli, lumea nu mai are nevoie de Dumnezeu, de aici debusolarea, legarea de idolul materialului, pe care dacă-l pierzi sau nu-l obţii, nu mai ai nici o ieșire, de aici deznădejdea și sinuciderile din orice lucru palpabil pe care-l pierzi, bani, avere, iubirea fizică a cuiva, serviciul, rangul social.

Vedem în viata noastra că este prea putina bucurie și prea multe griji, prea multa singurătate, prea multe lucruri care ne copleşesc. Pe de alta parte, nu am putea sa spunem ca nu este adevărata aceasta sintagma:

,,Naşterea lui Hristos – vremea bucuriei noastre “.

Într-adevăr, Hristos a venit ca sa ne mântuiască din robia morţii și a pacatului și să ne ducă în Împărăţia Sa cea vesnica, unde va fi desfătarea celor care Îl vor iubi pe Dumnezeu, deci frumuseţea celor dumnezeieşti. Aceasta este bucuria nepieritoare pe care să o avem în fiecare clipă a vieții noastre.

Tânărul, înregimentat în lumea perfidă, caută adesea calea credinţei, el respectă învăţăturile, căută binele și vrea Împărăţia lui Dumnezeu.

Ce să fac ca să am viata veşnică?

Așa întreabă tânărul bogat pe Învăţat. Să nu ucizi, să nu prea curveşti, să iubeşti pe aproapele tău, dar înainte de toate să ai iubire, iar iubirea se manifestă prin atitudinea față de dumnezeii materiali, palpabili şi prin fapte, deci vinde ce ai, dă totul la săraci şi urmează-mă.

Cine mai o poate face?!

Mereu răspunsurile pe care le dăm sunt numai în inima şi în mintea noastră.

La suprafaţă spunem, vorbim însă ce este bine pentru interlocutor, evitam părţile sensibile, Iisus Hristos însă îl întreabă pe tânăr direct, crezi că sunt Dumnezeu?

Sufletul Lui îl înţelegea pe tânăr şi l-a primit cu dragoste, dorea ca inima lui să devină cu adevărat curată.

Tânărul priveşte problema prin prisma teologiei iudaice, legea şi poruncile, de aceia primeşte de la Iisus măsura împlinirii legi, Hristos are şi un test, pentru ca să se mântuiască, un drum scurt, un rapid urcuș duhovnicesc, o ascensiune rapidă.

Iisus îi cere să vândă tot ce are, nu pentru că iubea sărăcia, ci pentru că îl iubea pe tânăr şi dorea să-l ferească de răul şi povara gândului spre material, să-şi lase grija, grija cea lumească ca să-l poată urma pe Dumnezeu cu bucurie duhovnicească.

Auziți oare ce-i spune Hristos, Mântuitorul? Vinde tot!

De ce oare? Iată de ce.

Vinde tot, ca să te eliberezi, vinde tot ca să-ţi eliberezi inima şi sufletul!

Vinde tot ca să scapi de starea iubirii de bogăţie din inima ta!

Vinde tot ca să poţi să-l ai pe Dumnezeu întreg şi nealterat în inima ta neprihănită, în mintea ta descătuşată total de legăturile cele lumeşti, în sufletul tău care poate astfel să răspundă la chemarea de purificare totală pentru marea desăvârşire care aduce mântuirea.

Dar nu-i usor să duci crucea aceasta. Vom vedea ce ar fi putut câștiga tânărul bogat.

Ucenicii sunt uimiţi. Cine mai putea fi mântuit în aceste condiţii?

Dumnezeu ştie, tot omul are păcate. Voi însă, cei care aţi voit să urmaţi calea Mea, aţi venit, v-aţi lepădat de sine şi de legăturile voastre lumeşti, voi care aţi luat jugul Meu, care purtaţi crucea Mea şi mi-aţi urmat Mie.

Răsplata este în ceruri, în Împărăție, iar la Judecata Mea veţi sta pe cele 12 scaune lângă Tronul de Judecată.

,,Si oricine a lasat case sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau femeie, sau copii, sau tarine, pentru numele Meu, înmultit va lua înapoi si va mosteni viata vesnica. Si multi dintâi vor fi pe urma, si cei de pe urma vor fi întâi”.

Și Iisus Hristos schimbă inimile. De acum nici un lucrător care trudeşte pentru El şi nici un serviciu adus lui Dumnezeu, fapte bune, mărturisirea lui Iisus, ascultare de Dumnezeu, misionariat pentru Slava Crucii Sale, jertfă deMucenic, fapte de sfinţenie, nu vor rămâne nerăsplătite în Împărăţia Lui, indiferent de statut şi de condiţie.

Ai înțeles! Ce dovadă mai mare vrei, pe cruce, în ultimele clipe ale vieții sale tâlharul intră primul în veşnicie, deşi venise cel de pe urmă. Vezi se mântuiește în al 12-lea ceas, la Mesia totul este posibil !

Dar ce trebuie? Viată duhovnicească!

Lepădarea de sine egoistă, renunţarea la un mod pătimaş de a fi şi a trăi, renunţarea la patimile mândriei, la patimile slavei deşarte, la iubirea de sine. Despătimirea, hotărârea şi voinţa de a nu mai avea ca centru al vieţii eul personal, egoismul cel plin de preocupare, de atenţie exagerată faţă de propria persoana şi de interesele personale meschine, în dauna intereselor şi drepturilor celorlalţi.

Și nu-i puțin și nici ușor în lumea noastră, dar este posibil cu sprijinul lui Iisus. La Dumnezeu totul este posibil.

Omul se transformă în unirea cu Dumnezeu, prin El avem deschiderea de la lumesc la infinit, la viata vesnica şi la iubirea faţă de Dumnezeu.

Atunci omul primeşte puterea de a avea iubirea şi dragoste faţă de semeni, nu mai tinde spre a-i folosi pe ceilalţi pentru interesul lui şi de a-i face supuşi săi, ci de a le fi de folos, de a le dărui iubire. Și numai atunci se coboară peste el pacea și fericirea lui Dumnezeu.

Că iată a venit prin Cruce mântuire la toată lumea.

Asumarea crucii, crucea noastra o reprezintă poverile noastre pe care le ducem fie cu Iisus şi crucea Sa ca să mergem în rai, fie singuri dar aceasta deși este tot o povară ne va duce spre iad.

Lepădaţi de sine, asumându-ne crucea noastra îl urmăm pe Hristos, cine Îl urmează nu mai are nevoie de model lumesc, nu la alții să privim ci la Hristos Mântuitorul, fiindcă Iisus Hristos este în el şi cu el, el este omul care acum trăieşte întru Hristos Iisus.

Si, am văzut că aceasta trăire, care ne vădeşte a fi un pic în afara trăirii duhovniceşti, trăirii bucuriei noastre și a realităţii acesteia a lucrurilor duhovniceşti, și m-am gândit că lucrul acesta surprinde trăirea duhovniceasca în esenţa ei, fiindcă trăirea duhovniceasca în esenţa ei este o lucrare paradoxală, care vine în contradicție cu adevărul general acceptat de societate.

Dumnezeu cel Atotputernic este smerit. Și S-a deşertat pe Sine de toată Slava cea dumnezeiasca si S-a facut asemenea noua. Ce înţelegem prin lucrul acesta?

Rămâne o taina undeva în sufletul nostru. Și daca suntem cu luare aminte la toate lucrurile duhovniceşti pe care ni le pun înainte Sfinţii noştrii Părinţi, cum vorbesc despre plânsul mângâietor, de plânsul plin de bucurie.

Oare cum se poate omul sa plângă și sa fie in acelaşi timp bucuros?!

,,Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre”

Iată paradoxul, în vremea noastră divorţul a devenit chiar dreptul omului.Eforturile şi efectele mişcărilor sociale, au dus la denaturarea şi banalizarea familiei şi a relaţiei de cuplu, lumea priveşte în acest context divorţul ca pe o normalitate, societatea a devenit insensibilă faţă de întemeierea şi destrămarea familiei.

Acum ne căsătorim oricum şi divorțăm din orice, totul nefericit de superficial, cuplul devine un eșec planificat, schimbăm partenerii ca pe lenjeria intimă.

Adesea, lucrurile privind căsătoria sunt lucruri nefăcute la timpul lor, care nu-şi mai respectă la vremea lor, destinul lor, scopul şi menirea lor, sunt lucruri făcute fară nici o responsabilitate.

Oamenii au făcut din legătura conjugala un moft, un lucru pentru placere si confort, denaturând sensul familiei şi Taina Sfântă a Cununiei, ca o rutină fară mare importanţă spirituală, fără încadrarea ei în eternitatea şi profunzimea ei.

Atâta vreme cât pot să zic oricum şi oricând la revedere mariajului, o fac rapid şi fără urmări în conştiinţa şi structura morală a partenerilor, fiindcă nimeni nu şi-a asumat o responsabilitate corespunzătoare.

Căsătoria a fost iniţiativa lui Dumnezeu spre a întări familia prin care Ziditorul dorea să ridice societatea umană. De aceia a făcut din sot şi sotie un singur trup, iar ce a împreunat Dumnezeu omul să nu mai aibă dreptul despartă, așa spune scriptura şi aşa vine să confirme Iisus Hristos, dar fariseilor şi din ce în ce mai multor oameni, nu le place, nu le convine o astfel de căsătorie pe viaţă.

,,Pentru învârtosarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lasati pe femeile voastre, dar din început nu a fost asa”.

Pentru această învârtoşare păcătoasă a sufletelor necurate a prevăzut Moise ca să se dea carte de despărţire.

,,De va lua cineva femeie si se va face barbat ei, dar ea nu va afla bunăvoinţa în ochii lui, pentru ca va gasi el ceva neplacut la ea, si-i va scrie carte de despartire, i-o va da la mâna si o va slobozi din casa sa, Iar ea va iesi si, ducându-se, se va marita cu alt barbat”.

Căsătoria cu un străin, legătura cu un străin este grea în fata lui Dumnezeu.

,, A fost întinata, ca aceasta este urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tau; sa nu întinezi pamântul, pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l da de mostenire”

Fiindcă prin astfel de legături cu păgânii se denatura şi religia lui Israel.

La fel de grea va fi căsătoria de un străin de Hristos, dar nu trabuie să nădăjduim că nu știi dacă nu tu vei ajuta la mântuirea lui, spre feicirea familiei dar și a cerului.

Divorţul este aprobat numai în caz de adulter, însă el şi prin aceasta are mari implicaţii duhovniceşti considerându-se că cei doi nu tratează căsătoria corespunzător dorinţei lui Dumnezeu, ca pe o legătură sfântă, care nu au înțeles și nu înţeleg Taina sacră a legământului Căsătoriei.

Nici ucenici nu înţelegeau prea bine.

,,Daca astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos sa se însoare. Iar El le-a zis: Nu toti pricep cuvântul acesta, ci aceia carora le este dat. Ca sunt fameni care s-au nascut asa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au facut fameni, si sunt fameni care s-au facut fameni pe ei însisi, pentru împaratia cerurilor. Cine poate întelege sa înteleaga”.

Nu le este folos să se căsătoreasca decât celor care le este dat, cine poate săprimească lucrul acesta să-l primească responsabil, ca pe o legătură pe viata, unii nu au nevoie, alţii nu vor, iar cei ce nu vor au natură păcătoasă.

Famenii în concepţia Mântuitorului sunt acei bărbaţi decăzuţi din punct de vedere moral. Însă mai pot fi şi bărbaţi care, prin voinţă statornică şi exerciţiu spiritual continuu, îşi înfrânează complet pornirea trupului, renunţând de bunăvoie ca să realizeze vreo căsătorie şi să se dedea la orice fel de relaţie sexuală.

Adesea lucrurile sunt făcute necorespunzător, fără un minim de suport educaţional creştin, fără fundamentul jurământului în faţa lui Dumnezeu, fără conştiinţa trupului unit pentru vecia acestui legământ şi ele au un sfârşit dezastruos şi nu de multe ori fatal pentru societate, având în vedere rolul familiei în ridicarea naţiunii. Familiile au pierdut din ce în ce mai mult noţiunea de iubire şi de iertare creştină.

Divorţul, în plan emoţional, pentru soţi este uneori o oarecare suferinţă, dar o suferinţă asumată de morala socială şi banalizată de cronicizarea fenomenului, fiindcă multe, mult prea multe familii se destramă, pentru că mulţi, mult prea mulţi copiii au parte de suferinţă nemeritată şi de viitor incert.

Pentru creştinul ancorat în planul şi misiunea divină familia care divorţează înseamnă suferinţă, distrugere şi moarte. Este o moarte pentru trupului unic al femeii şi bărbatului uniţi de Dumnezeu într-o legătura indestructibilă. Acesta este dreptul omului modern.

Azi, începem căsnicia în minte cu dreptul câştigat pentru a avea un sfârşit rapid, crezând că aceasta nu are mari consecinţe şi abandonăm distrugând ce ne-a lăsat Dumnezeu, posibilitatea de a alege înainte.

Dragostea este voluntara, căsătoria în acceptarea lui Dumnezeu este un proiect greu şi important, toţi se pot căsătorii, toţi pot avea o familie, copii pot face toţi, dar nu toţi sunt pregătiţi pentru a face lucrarea lui Dumnezeu şi pentru a acoperii în bune condiţii sarcinile şi poruncile pe care le-a dat Domul pentru soţii uniţi în familia cea sfântă compusă din soţ, soţie şi Iisus Hristos, după modelul Sfintei Treimi.

Am divorţat şi am făcut o crima asemănătoare cu avortul, fiindcă am distrus trupul şi legătura lui Dumnezeu cu care ne-a pecetluit la taina Sfintei Căsătorii.

Cel care face un adulter desconsideră pe cel care nu este de acord cu faptele sale, nu ne referim neapărat la judecată şi la dezaprobarea celor conştienţi, care sunt în număr din ce în ce mai mic, nu se referă la faptul că şi alţii o fac şi le acordă prin asta clemenţă, ci se referă în special la mânia lui Dumnezeu, acelaşi lucru este şi în avort şi în adulter şi în divorţ, mânia lui Dumnezeu este imensă pentru că instituţia şi iniţiativa căsătoriei este a lui Dumnezeu şi a fundamentat-o în Eden.

Am înşelat aşteptările Lui puse în noi, am pus superficial bazele lucrării fundamentale pe care o reprezintă familia atât pentru Dumnezeu cât şi pentru societate, fără însă, ca noi să fi aşezat pe un fundament solid relaţia noastră.

Societatea a făcut o lege, o morala şi ne-a dezvoltat o conştiinţă permisivă, pentru că majoritatea au inima învârtoşată şi păcătoasă.

Înainte de misiunea divină noi ne gândim la plăcerea şi pofta lumească ca fundament al căsniciei. Nu ne mai înţelegem? Asta e, tot este bine divorţăm, divorţăm şi gata, alt bărbat, altă femeie, altă căsătorie, altă familie.

Dar oare, dar ne-am cunoscut bine, ne-am analizat bine, ne-am înţeles oare cu adevărat bine vreodată? Acesta nu este o relaţie pasageră este cel mai serios proiect pentru umanitate, conceput de Dumnezeu.

Nici un alt proiect din lume nu se compară cu proiectul căsătoriei, nu se compară cu complexitatea, cu dificultatea, cu implicaţiile şi consecinţele unei căsătorii, fiindcă legătura dintre bărbat şi femeia sa a fost instituită de Dumnezeu în rai cu scopul şi planul divin de a îndumnezei pe om, de a face din om un stăpân al pământului, un om dumnezeu al planetei pământ sfânt, văzut în trup unic, ca o familie, care să desluşească şi să îndumnezeiască creaţia Sa.

Familia este celula vie a societăţii. Din scripturi, din formularea celor zece porunci, reiese clar că Ziditorul universului şi al lumii plasează imediat după relaţia omului cu Dumnezeu, relaţia dintre soţi, familia, care este întemeiată prin căsătorie, cea mai minunată responsabilitate şi cel mai frumos dar făcut vreodată omenirii.

Şi au lăsat pe tatăl şi pe mama lor şi s-au unit într-un trup, iar ce a legat şi a consfinţit Dumnezeu, nimeni şi nimic nu poate să mai despartă. La judecata de pe urmă bărbatul şi femeia vin împreună ca trup unic şi dau socoteală pentru viaţa şi faptele lor, pentru modul în care au lucrat la realizarea proiectului familiei lor.

Azi ne lepădam cu uşurinţă de Dumnezeu, nu-L mai recunoaştem, facem adulter şi legături cu idolii lui satan, ne credem dumnezei şi stăpân, societatea, cu moralitatea ei, ne ajută să nu-L mai ascultăm, să-L respingem, aşa că nu este nici o mirare când lumea devine atât de permisiva şi pasivă la problemele familiei, devine chiar o încurajatoare a divorţurilor şi a relaţiilor conjuncturale şi trecătoare dintre bărbaţi şi femei pentru a distruge, a virusa celula vieţii societăţii.

În raport cu atitudinea faţă de Dumnezeu, în familie, ca proiect divin, te ridici, creşti ori te distrugi, pentru că planul divin face din familie o minune, face ca ca nici o alta construcţie umană să nu aiba, să nu atingă măreţia ei şi de aceia este o ofensă adusă Creatorului de ei.

Din ce în ce mai mulţi, care încep lucrarea ei, dar o construiesc superficial, fără o temelie divină, care construiesc o familie bazată pe sex, pe avere, pe frumuseţe trupesc, pe statut social, pentru a da bine în fata altora, pentru mărirea de sine, pentru mândrie şi încântare şi nu pe iubire necondiţionată pusă în slujba mişunii divine.

Mai târziu, dar mult prea târziu, după divorţ, la unii apare stadiul de recunoaştere şi vinovăţie că nu s-au realizat împreună în sfânta familie. Apoi apare stadiul de pocăinţă, păcatul te leagă şi te roade, recunoaşterea şi pocăinţa te ajută să nu te mai clatini, însă vindecarea şi curăţarea inimii, zidirea unei inimi noi, ţine de Dumnezeu şi de voinţa noastră, iar suferinţa dăinuie mult timp.

Maria Egipteanca a stat şi a suferit 17 ani singură în deşert până când Dumnezeu să o ridice şi să o vindece de păcatul prostituţiei. Curvia, desfrânarea, prostituţia şi adulterul sunt bolile grave care duc la divorţ.

Adulterul este cel mai grav păcat al căsătoriei, păcatul adulterului înseamnă nebunie, presupune şi se traduce prin înşelătorie, depravare şi degradare spirituală, adulterul înseamnă depărtarea, uneori pentru totdeauna, de Dumnezeu, pentru că în continuare, orice legătură a soţului adulter sau soţiei adultere înseamnă săvârşirea păcatului adulterului.

Adulterul începe cu acceptarea gândului, apoi cu negarea poftei, cu ascunderea păcatului, soţul adulter fuge de cei care l-ar putea dezaproba şi care i-ar culpabiliza fapta, el îşi caută prieteni printre cei asemenea lui.,

Eu însa va spun voua: Ca oricine va lăsa pe femeia sa, în afara de pricina de desfrânare, o face sa savârseasca adulter, şi cine va lua pe cea lasată(pentru adulter) savârseste adulter”.

La început adulterul se dezvoltă din minciună în minciună, din rău în mai rău, din păcate în fărădelege, pâna când în această mocirlă şi stare sufletească de profundă putrefacţie inima se împietreşte, nu mai simte nimic, sufletul este bolnav, acum trupul cu poftele lui dictează, iar ispitele şi viciile năpădesc trupul, fără puterea omului de a se mai opune, i se pare că totul este normal, că îşi trăieşte viaţa din plin, dar tu, omul adulter, mori, puţin câte puţin, pe zi ce trece.

Reconstrucţia este grea, biblia îi învaţă pe soţi să se împace, pentru că de se va recăsători va comite în continuare adulter, orice bărbat sau femeie care se împreunează sau se căsătoreşte cu un soţ adulter, chiar şi divorţat, comite adulter, fiindcă nu omul poate desface căsătoria, ci Dumnezeu şi numai în caz de adulter, care ete păcat capital, ca lepra care se transmite la toţi cei pe care trupul omului căzut în adulter îi atinge, soţul adulter este un lepros şi pentru lepră nu există vindecare, nu există leac de la om ci numai de la Iisus Hristos care a vindecat şi leproşi.,

Femeia sa nu se despartă de barbat! Iar daca s-a despartit, să ramână nemaritata, sau să se împace cu barbatul sau; tot asa barbatul să nu-şi lase femeia. Căci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa şi femeia necredincioasa se sfinţeste prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii vostri ar fi necurati, dar acum ei sunt sfinti. Caci, ce stii tu, femeie, daca îti vei mântui barbatul? Sau ce stii tu, barbate, daca îti vei mântui femeia?”

Biblia ne dezvăluie toate minciunile moralei permisive, starea societatii, conştiinţa şi normalitatea leprei în care are loc desfrânarea, acestea fac ca unii părinţi, în special cei care s-au complăcut în pacat şi au declanşat divortul, să nu înţeleagă cum de pot fi copiii lor, mai mari sau mai mici, atât de marcaţi de divorţ, nu pot să înţeleagă stigmatul pe care-l aruncă peste capul copiilor lor, cum îi transformă din sfinţii lui Dumnezeu în necuraţi.,

Se aude ca la voi e desfrânare, si o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se porneşte, iar voi v-aţi semeţit, în loc mai degrabă să vă fi întristaţi, ca sa fie scos din mijlocul vostru cel ce a savârsit aceasta fapta”.

În sufletele copiilor se nasc revolte, copilul se simte suspendat, trădat, fară un cadru al normalității, dezamăgit şi lipsit de dezvoltarea firească. La ei întâlnim mereu durerea, nesiguranţa, confuzia în cazul în care părinţii se despart.

Pe plan spiritual, asupra majorităţii celor divorţaţi, se răsfrâng consecinţele crimei şi a morţii a tot ce se clădeşte în căsătorie, moartea unicului trup şi a spiritului comun care sălăşuia în ei.

Copiii aşteaptă ca problema părinţilor lor să se rezolve, să înceteze diferendul dintre ei. Apoi, pe măsură ce timpul trece, copii nu mai cred în părinţii lor, conflictul şi trădarea sunt socotite de copii ca un atentat la viaţa şi dezvoltarea lor, iar pentru aceasta vor păstra mereu în inima lor vinovăţia părinţilor, chiar dacă o declară sau nu.

Curvia divorţul, ca şi adulterul nu au nici un motiv de scuză. Legătură extraconjugală este total imorală, dar chiar dacă ea poate începe pe nesimţite, cu colegii sau colegele de serviciu, ca o tranzacţie greu de perceput la început, ca o senzaţie de mai bine care tot cădere în păcat se cheamă, iar păcatul chiar dacă se iartă, vinovatul primeşte la timpul lui pedeapsa divina, aici pe pământ sau la judecata finală.

Îndepărtarea soţilor, în cuplu, se face în trepte, pe care le considera, la început, minore şi neimportante, întâi dormim separat, apoi ne depărtăm de partener şi ne retragem în cercul de noi cunoscuţi care să ne înţeleagă, urmând mai târziu şi separarea în fapt, apoi despărţirea.

Unde este Dumnezeu? De ce nu intervine?

Te depărtezi, te înrăieşti, te implici în noua relaţie, divorţezi fiindcă tu crezi că idealul propus şi pe care-l sperai de la mariaj, nu mai poate fi atins.

Distrugerea înfăptuită te va marca indiferent de ce va fi, de cum îţi va fi, de ce vei devein, te va marca şi-ţi vei primi pedeapsa. Unii se consolează în desfrânare, orgii, destrăbălare, fărădelegi, alţii ajung chiar să se sinucidă, ori încearcă să o facă, fiindcă nu acceptă răspunsul, judecata şi dreptatea lui Dumnezeu chiar şi în timpul vieţii pământeşti.

Biblia ne spune că Dumnezeu urăşte despărţirea soţilor, că ce a aşezat Dumnezeu omul nu are voie să distrugă, nu are dreptul sa o facă, dar noi divorţăm împotriva voinţei lui Dumnezeu.

Copiii din familiile divorţate vor fi marcaţi, spun specialiştii, cam 25 de ani, ei încep să fie urmăriţi toată viaţa de frică de schimbare, de teama de conflict, de propriile relaţii romantice, vor încerca fuga şi evitarea lor, refuzând căsătoria aducătoare de nenorociri şi complăcându-se în relaţii care să nu necesite familie şi copii.

Totuşi prin Iisus Hristos şi biserica Lui este posibilă îndreptarea, ea se poate obţine printr-o autoanaliză a cauzelor şi efectelor, iar apoi recunoaşterea lor, prin încetarea de a mai păcătui, fiindcă şi după divorţ tot adulter faci.

Rugăciune, umilinţă, smerenie, post, asceză, ajutor și putere de la Hristos și sfinții mijlocitori, dar înainte de toate iertare și iubire.

Iertarea se obţine de la semeni, mai ales de la cei pe care i-ai lovit, copiii, fostul partener, pentru ca să poţi să mergi apoi să ceri iertarea lui Dumnezeu, nu poţi fi iertat de Dumnezeu dacă nu eşti iertat de cei afectaţi, apoi a cere iertare este începutul pocăinţei, a umilinţei, smereniei, postului şi îndepărtării de păcat.

N-ai de ce să fii mândru, eşti un lepros, ești un ucigaş al trupului unic, ai distrus o familie a lui Dumnezeu.

Iisus Hristos ne învaţă că nu poţi aduce jertfă de iertare a păcatelor la altar, jertfă care să fie primita de Dumnezeu, jertfă necurată asemenea jertfei necurate a lui Cain care a fost refuzată, daca tu esti certat cu semenul tău, cu fratele tău, cu sora ta, cu copilul tău, cu soţul sau soţia ta.

Mergi mai întâi şi cere-ţi iertare şi apoi vino şi cere iertare Domnului pentru păcatul tău, numai aşa poţi să-ţi conştientizezi fapta rea, să te vezi în adevărata măsură şi să nu mai tratezi uşor starea ta spirituală, pentru a reuşi să te vindeci.

Nu-i uşor, în jurul tău este acum furtună, taifun, haos total, uragan.

Eu sunt aici pentru că Dumnezeu a vrut să-mi văd sufletul. Dacă vin însă lângă El, Domnul Iisus îmi va da iertare, am şansa de a-mi oferi iertare, am şansa ca să-mi găsesc liniştea.

El poate potoli furtuna, iertarea Lui aduce pace, fiindca El îmi arată că adulterul şi divorţul, curvia și desfrânarea nu sunt iubire şi dragoste. Numai lângă El pot să învăţ adevărata dragoste, dragostea creştina, care spune că nu a fi iubit, ci a iubi şi dărui necondiţionat, fără pretenţia de a primi nimic în schimb, este adevărata împlinire care îţi aduce mântuirea.

Ucenicii încă vorbeau de divorţ, dar nu era momentul, Iisus Hristos dă importanţă copiilor.,

,,Atunci I s-au adus copii, ca să-şi puna mâinile peste ei si sa Se roage; dar ucenicii îi certau”.

Divorţul are o legătură directă cu copiii, el generează delicvenţă juvenilă, provoacă sechelele şi traumatismele, adesea depresia copiilor, în cea mai mare parte provine, de la cei divorţaţi. Viitorul acestor copiii este greu, viaţa lor după divorţ devine apăsătoare. Curvia, adulterul, divorţul sunt curse ale celui rău, prin care diavolul distruge dragostea şi puterea de a trai împreună a părinţilor.