Credintă si rugaciune
Credinţa şi rugăciunea sunt singurele şi adevăratele daruri date de noi lui Dumnezeu, căci în ele punem şi noi înclinarea voinţei noastre care ne aparţine. În rest, totul este de la Dumnezeu şi nu putem pretinde că avem vreun aport.
Tot ceea ce realizăm este de fapt împlinirea unei alegeri.Vigoarea şi sinceritatea acelei alegeri ne fac vrednici sau nu de Dumnezeu. Iar sinceritatea se verifică din constanţa de a urma până la moarte alegerii făcute. Acea credinţă până la moarte şi rugăciunea necontenită (căci doar cea necontenită este expresia sincerităţii totale de a ne dărui lui Dumnezeu)sunt cele în funcţie de care vom lua raiul sau iadul.
Faptele sunt doar consecinţa acestei credinţe şi dăruiri totale, dar şi proba de netăgăduit că rugăciunea şi credinţa sunt adevărate şi nu făţarnice.
Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora.
Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi.
Acesta este mare lucru!
Inainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeţi cum demonizaţii înţeleg atunci când fac rugăciune pentru ei şi strigă oriunde s-ar afla!
Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice.
Ştiţi ce înseamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la durerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răsplăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt.
Dumnezeu, Care a creat şi susţine prin suflet viaţa şi organizarea trupului, Îşi comunică puterea întăritoare şi susţinătoare a sufletului şi prin acesta puterea de susţinere şi de refacere a organizării echilibrate a trupului, prin firul rugăciunii. Prin acest fir se înfăptuieşte transfuzia de putere de la Dumnezeu la sufletul şi trupul nostru.
Dumnezeu poate aduce astfel prin rugăciune o îndreptare sau o întărire în starea tulburată sau slăbită a trupului, făcând ca substanţele infuzate în el ca medicamente să se încadreze deplin în organismul trupului şi să-i refacă echilibrul tulburat, sau să restabilească acest echilibru chiar şi atunci când substanţele medicale infuzate se dovedesc fără efect.
De câte ori nu ne spun medicii: trebuie să-ţi menţii curajul, trebuie să fii optimist, să ai încredere, trebuie să te fereşti de supărări, nu te lăsa deprimat de insuccese, de piedicile ce ţi se pun de către cei ce nu-ţi vor binele, de durata bolii! Fără aceasta, medicamentele nu-ţi pot fi de mare folos.
Dar când poate câştiga credinciosul mai multă încredere, decât atunci când simte prin rugăciune că este în comuniune cu Dumnezeu? Sfântul Apostol Iacob spune direct că prin rugăciune nu ne vindecăm numai pe noi înşine, ci şi unii pe alţii. Aceasta pentru că rugăciunea făcută pentru alţii, când este însufleţită de o mare grijă iubitoare faţă de ei, este mai puternică decât rugăciunea pentru noi înşine.
Rugăciunea aceasta este plină de forţă şi de efect, spune Sfântul Apostol Iacob. Dacă rugăciunea în general nu este o simplă înşirare de cuvinte, ci e plină de putere, cu atât mai mult rugăciunea pentru alţii poartă în ea putere, poartă puterea fiinţei noastre, mobilizată şi sporită de puterea lui Dumnezeu, spre cei pentru care o facem.
Gândul şi cuvântul nostru bun îndreptate spre altul îi duc aceluia putere, căci noi nu suntem separaţi unul de altul în planul nevăzut, atunci când suntem legaţi prin iubire. Cu atât mai mult îi duc aceluia puterea gândul şi cuvântul nostru, când sunt gând şi cuvânt de rugăciune, când îl prindem şi pe acela în legătura noastră cu Dumnezeu. Atunci, de la noi la el curge nu numai puterea fiinţei noastre, ci şi puterea lui Dumnezeu care e în noi prin rugăciune.
„Dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale; s-a privit pe sine şi s-a dus, şi îndată a uitat ce fel era. Cine s-a uitat însă de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa“ (Iac. 1, 21-25) ,,credinta care nu este unita cu faptele bune ne este mantuitoare; ca si diavolii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu. ,,precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este,, ( Iac. 2,26)
Ati auzit ce spune marele Apostol Pavel ? Acea credinta este mantuitoare, care se lucreaza prin dragoste. Credinta cunoscatoare au si dracii, iar credinta lucratoare o au numai crestinii cei buni. Credinta care este impodobita si imbracata cu faptele bune este credinta lucratoare, care aduce mantuire sufletului. Numai credinta care se lucreaza prin dragoste, numita credinta ortodoxa lucratoare, il poate mantui pe om.
Toata fapta buna trebuie s-o conduca dreapta credinta in Iisus Hristos si dreapta socoteala sau cumpana dreapta. Dumnezeiasca Scriptura zice : " Nu te abate nici la dreapta nici la stanga. Calea de mijloc este cale imparateasca ". Deci, este o credinta care nu are echilibru, o credinta fara dreapta socoteala
,, Fii prieten cu totii, zice, fii blând, de toti iubit, pe nimeni sa nu respingi fara cauza, cinsteste pe tata-tau, pe maica-ta, bucura-te de slava curata, fi nu om, ci înger în trup. Sa nu graiesti nimic necinstit, nimic mincinos, si nici chiar sa gândesti asa ceva. Vino în ajutorul celor saraci, nu-i obliga sa fure, ca sa aiba, nu fii batjocoritor si cutezator.
Si cu toate acestea nimeni nu asculta! Oare nu cu dreptate este gheena? Nu cu dreptate locul si viermele cel neadormit? Pâna când oare ne vom precipita spre prapastie? Pâna când oare vom pasi pe spini? Pâna când oare vom calca pe cuie si vom fi atât de nerecunoscatori?
Suntem sub stapânirea unor tirani cruzi, pe bunul Dumnezeu L-am parasit, pe Cel ce nu spune nimic greoi, nimic barbar, nimic de nesuferit, ci din contra ne procura toate cele de trebuinta si mult folositoare noua.
Sa ne desteptam odata, sa ne reculegem, sa iubim precum trebuie pe Dumnezeu, ca astfel sa ne învrednicim de bunurile cele fagaduite celor ce-L iubesc pe El. Prin harul si iubirea de oameni a Domnul nostru, Iisus Hristos, Caruia împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh se cuvine marirea, puterea si slava, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.