27.08.2015 14:55

,,Iti poruncesc înaintea lui Dumnezeu, Cel ce aduce toate la viata, si înaintea lui Iisus Hristos, Cel ce în fata lui Pontiu Pilat a marturisit marturisirea cea buna: sa pazesti porunca fara pata, fara vina, pâna la aratarea Domnului nostru Iisus Hristos, pe care, la timpul cuvenit, o va arata fericitul si singurul Stapânitor, Imparatul împaratilor si Domnul domnilor. Cel ce singur are nemurire si locuieste întru lumina neapropiata; pe Care nu L-a vazut nimeni dintre oameni, nici nu poate sa-L vada; Lui fie-I cinstea si stapânirea vesnica! Amin. ” 

 

 

Iarasi ia pe Dumnezeu de martor, facând aceasta si cu putin mai înainte, în acelasi timp si frica sporind-o, iar pe ucenic punându-l mai în siguranta, aratând ca poruncile pe care le da nu sunt omenesti, ci luate de la Insusi Stapânul, pentru ca astfel Timotei, având pururea în mintea sa pe martor – adica pe Dumnezeu de la care el a auzit – sa i se tina cugetul sus prin amintirea lui.

 

 „Poruncescu-ti, zice, înaintea lui Dumnezeu, Care înviaza toate.” Prin aceste cuvinte se întrevede si mângâiere în fata primejdiilor, în acelasi timp si amintire despre înviere. „Si lui Iisus Hristos, zice, Care a marturisit înaintea lui Pilat din Pont.” Iarasi îndemnarea o face de la dascal, ca si cum ar zice: „dupa cum El a marturisit, ca astfel sa mergem pe urmele Lui”.

 

„Marturisirea cea buna”, zice, dupa cum face si în epistola catre evrei, zicând: „Cautând la începatorul si plinitorul credintei, Iisus, Care, în locul bucuriei ce era pusa înaintea Lui, a rabdat crucea, de ocara nebagând seama, de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu a sezut.

 

Gânditi-va la Cel ce a rabdat de la pacatosi asupra sa împotrivire ca aceea, ca sa nu va osteniti slabind cu sufletele voastre” (Evrei 12, 2-3), tot asa face si acum catre Timotei, ca si cum parca ar zice: „nu te teme de moarte, fiindca esti rob lui Dumnezeu, care pe toate poate sa le învieze”.

 

Care este marturisirea cea buna despre care spune aici? Intrebându-l Pilat: „Au doar împarat esti tu?”, El a raspuns: „Eu am venit, zice, ca sa marturisesc pentru adevar; eu spre aceasta M-am nascut”, si „iata acestia stiu cele ce am grait Eu” (Ioan 18, 37, 21), si multe altele a marturisit atunci înaintea lui Pilat.

 

„Sa pazesti tu porunca nespurcata si nevinovata, pâna la aratarea Domnului nostru Iisus Hristos”, adica pâna la moartea ta; trecerea ta din aceasta viata”. Insa n-a zis asa, ci „pâna la aratarea lui Iisus Hristos”, ca astfel mai mult sa-l atâte. Dar oare ce vrea sa zica:  „Sa pazesti porunca nespurcata?”

 

Adica, nici în privinta dogmelor, si nici în viata ta, sa nu-ti pricinuiesti, sa nu-ti aduci vreo pata.

 

„Pe care la vremea ei o va arata fericitul si unicul Stapânitor, împaratul împaratilor, si Domnul Domnilor, Care singur are nemurire, si locuieste întru lumina neapropiata.” Pentru cine oare sunt zise acestea? Oare pentru Tatal? Oare pentru Fiul? Negresit ca pentru Fiul sunt zise: „Pe care la vremea ei o va arata fericitul si unicul Stapânitor,”, zice.

 

Si acestea sunt (spuse tot pentru mângâiere, adica sa nu ne speriem, nici sa ne temem de împaratii de aici. „La vremea ei” adica în vremea potrivita, în vreme folositoare, încât ca nici sa ne întristam ca nu s-au petrecut faptele fagaduite noua. Cum ca va arata, nu mai încape îndoiala, caci El este puternic. „Cel fericit.”

 

Asadar, acolo se gaseste fericirea adevarata; nimic nu este trist acolo, nimic neplacut. „Cel fericit, zice, si unicul Stapânitor”, spre deosebire de oameni, sau pentru ca este fara început. „Cel ce singur are nemurire”, zice. Dar ce? Oare Fiul nu are nemurirea? Oare nu este El Insusi nemurirea? „Si locuieste întru lumina neapropiata”, zice.

 

Asadar, alta este lumina, si altul care locuieste? Prin urmare El este marginit în spatiu, adica în loc… Ai vazut ca atunci când apostolul vrea sa graiasca ceva mare, limba îi este neputincioasa?

 

 „Pe care nu L-a vazut nimeni dintre oameni, zice, nici nu poate a-L vedea”, precum nici pe Fiul nu L-a vazut nimeni, si nici nu poate a-L vedea. „Caruia cinstea si stapânirea vesnica. Amin.”

 

Bine a teolognisit el aici, si la timpul trebuitor. Fiindca L-a pus pe Dumnezeu de martor, de aceea apostolul multe vorbeste despre martor, ca astfel înca mai mult sa destepte pe ucenic. Adica „slava lui Dumnezeu”, caci numai aceasta putem zice, numai aceasta putem face, si nu se cade a cerceta cu amanuntime, sau a iscodi.

Daca stapânirea Lui este vesnica, nu te teme; caci chiar daca n-ar fi acum, totusi va fi, caci stapânirea si slava este pururea cu Dânsul, dar si cinstea.

Celor bogati în veacul de acum porunceste-le sa nu se semeteasca. (6, 17) Bine a spus el „în veacul de acum”, caci sunt si alti bogati în veacul viitor. Nimic nu zamisleste atât de grabnic trufia, ca banii, în acelasi timp si lipsa de minte, si fudulia. Apoi imediat i-a desteptat pe ei, zicând: „nici sa nadajduiasca spre avutia cea nestatornica”.

 

Din avutie vine lipsa de minte, în timp ce acela care nadajduieste în Dumnezeu nu se mândreste. De ce nadajduiesti în ceea ce se schimba fara de veste? – caci asa este avutia – si cum mai nadajduiesti în ceea ce nu poti avea nici o încredere? Dar cum oare vom putea sa nu cugetam lucruri mari având avere? Daca vom cunoaste ca bogatia este nestatornica si nesigura, daca vom cunoaste ca mai mare decât bogatia este speranta cea în Dumnezeu, daca în fine vom cunoaste ca si bogatia este lucrul lui Dumnezeu. „Ci întru Dumnezeul-Cel-Viu, zice, care ne da noua toate de prisos spre desfatare.”

 

Bine a spus „toate de prisos”, adica face aluzie la îndestularea noastra regulata din elementele naturii, ca aerul, lumina, apa si toate celelalte. Nu vezi cu câta prisosinta ni le acorda, si cu câta abundenta? Daca cauti bogatie, cauta bogatia care ramâne, bogatia sigura, aceea care vine din faptele cele bune. Si care este aceasta? Sa faca ce e bine, sa se înavuteasca în fapte bune, sa fie darnici, sa fie cu inima larga (6, 18), unele vin din dragoste, iar altele din averi.

 

„Impartasitori”, zice, adica sociabili, blajini.

Agonisindu-si temelie buna în veacul viitor. (6, 19) Acolo nimic nu este nesigur, caci unde temelia este sigura, nimic nu este nesigur, ci toate sunt în regula, toate nemiscate, toate sigure, toate puternice. „Ca sa ia, zice, viata cea vesnica”. Savârsirea faptelor bune poate sa ne procure acea multumire.

O, Timotei, pazeste vistieria ce ti s-a încredintat (6, 20), adica „sa n-o împutinezi, caci nu sunt ale tale, ci ti s-au încredintat cele straine; deci nimic sa nu împutineze”. Departându-te de glasurile desarte cele spurcate”, zice. Asadar sunt si glasuri care nu sunt desarte si spurcate. „Si de vorbele cele potrivnice ale stiintei celei cu nume mincinos.” Bine a spus el, caci atunci când nu este credinta, nici cunostinta sau stiinta nu poate fi; când se naste ceva din propria judecata, stiinta nu poate fi. Asa de pilda se numeau pe sine unii gnostici în acele timpuri, ca si cum parca stiau ceva mai mult decât altii.

Pe care unii, marturisind-o, au ratacit de la credinta. (6, 21) Ai vazut cum el iarasi porunceste sa nu se apropie de unii ca acestia? „Departându-te de vorbele cele potrivnice ale stiintei celei cu nume mincinos”, zice. Asadar sunt si vorbe potrivnice, catre care nici nu trebuie sa raspunzi. Si de ce oare? Pentru ca scot pe cineva din credinta, nu-1 lasa sa stea drept, sau sa se împutericeasca în credinta.(omilii, Ioan Gura de Aur )