Corabia mântuirii neamului romnesc, nădejdea drepcredincioșilor, șansa României
Priviți icoana, cât o urasc spurcaciunile și cât ar vrea să se scufunde. Acolo suntem noi chemați să urcam, avem oare a ne teme? Acolo este Hristos și Maica Domnului, acolo sunt Sfinții Apostoli, acolo sunt Sfinții noștrii și Sfinții Prinți, iar incercarile lor disperate nu sunt în masură să ne sperie, dacă trebuie să ne temem de ceva este de puțina noastră credință.
Fraților, m-a mișcat si mi-a dat putere adeziunea celor 4000 de oameni, după aceasta luptă pierdută în codiții de falsificare și minciună, adeziune prin care își exprimă dorința de a trai intr-o societate curată. Ei sunt o altfel de lume care merită să fie apărată. Valorile ei sunt extraordinare. M-a mișcat totodadă și declarația Coaliției pentru Familia tradițională, care-și exprimă dorința de a continua misiunea de a apăra conștiinta și morala neamului, de a nu-și abandona misiunea sfântă pentru care s-au angajat.
Cine ne va apăra? Sigur o va face Dumnezeu! Mulțumim Bisericii pentru frumoasele cuvinte, într-un moment greu pentru neamul nostru dreptcredincios.
Poate ca mai avem nevoie și de un cuvânt în parlament. Nu al celor care sunt acum.
Cu dorința vie a oamenilor, cu rugaciune, cu sprijinul celor din Coaliția pentru Familia traditională, care au capatat ceva experientă, și cu Binecuvântarea Bisericii, poate că se va gasi o mâna de oameni noi care nu fac și nu au facut parte din alte partide, inimoși, credincioși, devotați poporului creștin, cinstiți și corecți care să facă un partid, nu ma pricep, dar acesți oameni minunati, cel puțin 4 milioane, au nevoie de reprezentanți politici care să-I apere in parlament, un partid, poate fi numit de exemplu Partidul Popular Creștin Român! Ori cum vor gasi de cuviința alții mai pricepuți. Sa fie partidul nostru, al nazuințelor noastre, al credintei crestine, al voinței și crezului nostru în Dumnezeu, popor și Tară. Ce stiu sigur este că el va avea adeziunile necesare înscrierii, iar dacă v-a fi aprobat ar putea strange 20% din voturi pentru a intra în parlament. Ei vor veni și ei în acesta corabie. Îndrazniți, nu va temeți! Spune Domnului celor ce cred in El.
Corabia noastră va rămâne însă mereu Biserica.
Aflam din Sfânta Evanghelie că Domnul „S-a suit în munte, ca să se roage singur”, în pustiu. În momentul rugăciunii, măcar că nu ne putem sui şi noi în munte, ne este de folos „să ne înfăţişăm înaintea Lui cu mintea slobozită de toate cele de jos”, de toate cele lumeşti. Mai târziu, după Pogorârea Sfântului Duh, Sfinţii Apostoli au fost nevoiţi să plece de tot din Ierusalim, propovăduind Evanghelia „pe ţărmul celălalt”, adică între neamurile păgâne. Şi au reuşit „să se ridice prin biruinţă dincolo de ispite”, chiar dacă sufla „vântul” prigonitorilor ridicaţi împotriva Bisericii. „Vânt” au fost marii împăraţi persecutori, între care Nero sau Diocleţian. ,,Vânt” vor fi și cei care vor să distruga credința în România. ,,Vânt” chiar dacă se chiamă marile puteri, sau marile forte ale diavolului care își ascund colții de lupi turbati sub cojocul de miel blând și pașnic.
,,Vântul potrivnic” vrea să răstoarne corabia Bisericii, pentru ca Biserica este cel mai mare dușman al diovolului, iar fara Biserica neamul se va risipi. Dar uita ca ,,Iisus Hristos este capul bisericii”
Raspunsul Domnului unora ca aceștia care nu marturisesc credința adevarată chiar cu viata lor cum spun Sfintele Evanghelii: „Iar pacatosului i-a zis Dumnezeu: „Pentru ce tu istorisesti dreptatile Mele si iei legamantul Meu in gura ta? Tu ai urat invatatura si ai lepadat cuvintele Mele inapoia ta. De vedeai furul, alergai cu el si cu cel desfranat partea ta puneai. Gura ta a inmultit rautate si limba ta a impletit viclesug.
Sezand impotriva fratelui tau cleveteai si impotriva fiului maicii tale ai pus sminteala. Acestea ai facut si am tacut, ai cugetat faradelegea, ca voi fi asemenea tie; mustra-te-voi si voi pune inaintea fetei tale pacatele tale. Intelegeti dar aceasta, cei cei uitati pe Dumnezeu, ca nu cumva sa va rapeasca si sa nu fie Cel ce izbaveste“ (Pslamul 49, 17-23).
Mania lui Dumnezeu vine peste fiii neascultarii, ne descopera Scriptura. In aceasta vreme a secularizarii, multi gandesc ca pot sa fie membri ai Bisericii cei care mint, care umbla cu viclenii si siretlicuri, ca vulpoiul; cel care rapeste ca un lup; cel care se infurie si turbeaza de manie, ca leul cel feroce; cel ce desfraneaza; cel care este plin de rautate, ca vipera; cel care se mandreste ca paunul; cel care se imbuiba si este iubitor de desfatari ; cel care doreste si cauta lucruri lumesti, ca si cum ar fi pagan; cel care nu cauta odihna vietii vesnice, ca si cum ar trai vesnic in lumea aceasta si ca si cum nu ar fi auzit de invierea mortilor si de judecata cea dreapta a lui Dumnezeu, cu sentinta raiului si a iadului, cu focul cel vesnic! Iata raspunsul si sentinta de judecata a lui Dumnezeu pentru fiecare: „Carnea si sangele nu pot sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu“ (I Cor. 15, 50), „Afara cainii si vrajitorii si desfranatii si ucigasii si inchinatorii la idoli si toti cei ce lucreaza si iubesc minciuna!“ (Apoc. 22, 15)
„Corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă” (Matei 14, 24). Ucenicii Domnului, pe care Acesta îi hrănise mai înainte, împreună cu mulţimile, în chip minunat, se luptau acum cu valurile mării. Era prefigurarea celor ce aveau să se întâmple după Înălţarea Sa la ceruri. Apostolii au fost trimişi în lumea plină de greutăţi şi ispite, între neamuri, „ca într-o corabie, pe care o închipuie Evanghelia Lui şi Biserica”. După martiriul Sfântului Arhidiacon Ştefan, ei vor pleca din Ierusalim, prigoniţi fiind, împlinindu-şi misiunea apostolică.
Până „la a patra strajă din noapte”, adică până la ceasul al zecelea din noapte, Domnul i-a lăsat pe ucenicii Săi „învăluiţi de valuri”, încercându-le şi întărindu-le astfel răbdarea. Tot la fel, pentru noi, ispitele, necazurile, încercarile ce se abat asupra noastră, a creştinilor, ne pot aduce multe foloase. Fiindcă „prin răbdarea ispitelor, ne întărim, devenim mai vrednici în cele ale lui Dumnezeu” şi mai înţelepţi. Răbdând ispitele abătute asupra noastră, ne dovedim credinţa şi dobândim „desăvârşirea virtuţii”, dobândim mai multă înţelepciune, iubire faţă de Dumnezeu şi „toate câte sunt folositoare nouă pentru desăvârşire”. Iată deci cum ispitele abătute asupra creştinilor pot deveni un prilej de a-şi arăta desăvârşirea, pentru care ei se străduiesc neîncetat.
Lumea este o mare. „În mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe” (Psalmul 76, 18) La ceasul al zecelea din noapte, corabia Apostolilor fiind în pericol de a fi înghiţită de valuri, „a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L..., ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat” (Matei 14, 25-26). Avem în minte imaginea trecerii evreilor prin Marea Roşie, când iarăşi evreii au strigat, cerând ajutor, iar Domnul le-a răspuns îndată, despărţind apele. Acum ucenicii strigă şi ei după ajutor, iar Hristos le întinde mâna Sa salvatoare. Se împlinesc cele grăite de Psalmist.
Descrierea Sfântului Evanghelist Matei este impresionantă. Hristos se află pe munte, rugându-Se, ca Unul ce era Arhiereu, Care venise să Se aducă pe Sine ca Jertfă, pentru curăţirea păcatelor neamului omenesc. Ucenicii înfruntă marea învolburată a lumii cu mult curaj şi aproape că biruiesc. Dar potrivnicul şi vicleanul diavol luptă pentru a zădărnici strădania lor, luptă împotriva Bisericii. Hristos nu rămâne departe de Biserica Sa şi nici de slujitorii ei. Ceasul al zecelea al nopţii, când El vine la cei aflaţi în corabia zguduită de furtună, prefigurează Cea de a doua Sa venire. Precum El umblă acum pe mare, tot astfel atunci, la Parusie, Domnul va supune sub picioarele Sale „valurile ridicate înfricoşător împotriva Bisericii Sale” (Sfântul Grigorie Palama).
„Îndrăzniţi, Eu sunt. Nu vă temeţi” Hristos le vorbeşte ucenicilor „îndată” şi îi linişteşte (Matei 14, 27). Petru, cel mai vârstnic dintre Apostoli, Îi cere Domnului să vină el însuşi la Acesta, mergând „pe apă”. Domnul îi împlineşte dorinţa. „Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus” (Matei 14, 29). Însă Petru, simţind că vântul continuă să bată, s-a temut. Încrederea sa a scăzut şi el însuşi a început să se scufunde, cerând ajutor şi zicând: „Doamne, scapă-mă!” (Matei 14, 30). Încă o dată, Domnul îi întinde mâna Sa salvatoare „îndată”, însă îl şi mustră: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit ?” (Matei 14, 31).
Petru era plin de dragoste pentru Hristos. Acum el nu mai aşteaptă să ajungă, împreună cu ceilalţi din corabie, la Hristos, ci cere ceva „peste măsură de mare” şi porneşte singur înainte. La fel va face şi după Înviere, când este cel dintâi dintre Apostoli care vine la Mormântul gol al Domnului, văzând giulgiul zăcând şi se întoarce la ucenici, vestindu-le învierea Sa.
Minunea mergerii lui Iisus pe apă este mai mare decât minunea potolirii furtunii. Ea arată nu numai puterea Domnului de a certa vânturile şi valurile, dar şi faptul că Domnul dă lui Petru puterea să meargă pe apa mării (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Mantuirea este pocainta si intrarea in corabia Bisericii lui Hristos, care ne salveaza precum a salvat odinioara Corabia lui Noe. Cand a venit potopul Dumnezeu a inchis usa Corabiei, dar corabia salvatoare a Bisericii pluteste peste apele pierzarii ale istoriei noastre cu portile deschise si primitoare, tinute de Hristos pentru cei care vor sa se intoarca din calea faradelegilor si sa intre in corabia cea mantuitoare a Bisericii Sale.
Biserica, ca si corabie a mantuirii, are toate medicamentele harului divin pentru vindecare inauntrul ei. Cele sapte Taine ale Bisericii, cu revarsarea harurilor lor, au puterea de tamaduire a sufletelor si trupurilor celor imbolnaviti de pacat. Taina pocaintei, cu marturisirea pacatelor, puterea preotului de a dezlega pacatele si cele ce se intampla in poporul lui Dumnezeu, Sfanta Impartasanie cu Sfantul Trup si Sfantul Sange al Domnului Hristos, au puterea sa ne „nasca din nou”, spiritual, la o viata noua si sa ne absolve de pacate.
Potopul pacatelor, in aceste vremuri, nu va mai pieri cu apa, a zis Dumnezeu, ci cu foc, dupa Scriptura care descopera, zicand: „Si prin apa lumea de atunci a pierit inecata, Iar cerurile de acum si pamantul sunt tinute prin acelasi cuvant (al lui Dumnezeu) si pastrate pentru focul din ziua judecatii si a pieirii oamenilor necredinciosi… Iar ziua Domnului va veni ca un fur, cand cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzand, se vor desface, si pamantul si lucrurile de pe el se vor mistui. Deci, daca toate acestea se vor desfiinta, cat de mult vi se cuvine voua sa umblati intru viata sfanta si in cucernicie… Asteptand si grabind venirea zilei Domnului, din pricina careia cerurile, luand foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi! Dar noi asteptam, potrivit fagaduintelor Lui, ceruri noi si pamant nou, in care locuieste dreptatea. Pentru aceea, iubitilor, asteptand acestea, sarguiti-va sa fiti aflati de El in pace, fara prihana si fara vina” (2 Petru 3, 6-14).
Lumea păgână, lumea necredincioasă de azi și-a construit și ea o corabie și tot felul de alte aparate de salvare. Asadar, prin focul din ziua Judecatii vor arde si corabia lumii pagane si masinariile celor ce vor să zboare pe alte planete sa se salveze. Numai cel care va intra in corabia Bisericii lui Hristos va fi salvat, pentru ca Domnul Iisus zice: „Biserica Mea nici portile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).
Frate, vino si intra, te rog, cu mine in corabia Bisericii salvatoare cu Hristos Iisus, si vom calatori cu pace pe marea involburata a vietii, spre malurile marii sfinte ale Imparatiei lui Dumnezeu.
Pentru trezire la adevar si realitate din vise cu coșmaruri si din iluzii și lumini amagitoare, fiindcă numai Hristos este: „Lumina lumii” (Ioan 8, 12).
Oamenii de stiinta ai vremii noastre se cred intelepti, pentru ca au pregatirea unei facultati sau a mai multora, un master sau un doctorat, si se considera mari calauzitori ai lumii, dar religios nu sunt pregatiti si nici spiritual, si astfel ei sunt niste calauze oarbe, dupa pilda data de Hristos Domnul, care zice: ,,Oare poate un orb sa calauzeasca pe un alt orb? Nu vor cadea amandoi in groapa?” (Luca 6, 39). Alții se cred mari pentru ca sunt bogati: milionari, miliardari etc, dar nimic nu sunt. Spre a-i ajuta, iata raspunsul Domnului, prin Scriptura ce zice: „Fiindca tu zici: Sunt bogat si m-am imbogatit si de nimic nu am nevoie! Si nu stii ca tu esti cel ticalos si vrednic de plans si sarac si orb si gol!” (Apoc. 3, 17). Hristos Domnul propovaduieste pentru fiecare din iubirea salvarii, prin intrarea in corabia Bisericii Sale mantuitoare, zicand: „Iar ceea ce zic voua, zic tuturor: Privegheati!” (Marcu 13, 37).
Unii oameni bogati si de stiinta din zilele noastre cauta reducerea populatiei pe orice cai si cu orice pret! Trist, dar adevarat! Mai sunt și combinațiile neroditoare de homoxexuali și lesbiene, cred ca nimeni nu este strain de aceasta veste. Astfel de oameni aceștia care sunt pacatosi, care un facut pact cu diavolul, nu vor intrarea popoarelor in corabia salvatoare a Bisericii lui Hristos.
Unui om bogat i-a rodit tarina si cugeta si se intreba in sine: ce va face, ca nu are loc unde
sa-si adune roadele? Apoi si-a zis: voi strica hambarele si mai mari le voi zidi si voi aduna acolo bogatiile mele, si voi zice sufletului meu: „suflete, ai multe bogatii adunate pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor mai fi? Si incheie Domnul Hristos parabola inteleptirii, zicand: „Asa se intampla cu cei ce-si aduna comori siesi si nu se imbogatesc in Dumnezeu” (Luca 12)
De doua ori, Dumnezeu ii zice omului: „Nebune!”, pentru a-l trezi din nebunia sa in robia diavolului, sub povara pacatului. Prima data in Psalmii 13, 1 si 52, 1, cand omul zice ca „nu este Dumnezeu!”: „Zis-a cel nebun in inima sa: „Nu este Dumnezeu!” si, a doua oara, in cazul bogatului caruia i-a rodit tarina, din Pilda de mai sus: „Nebune!”. De unde vine nebunia la om, cu diferite duhuri diavolesti ale necredintei in Dumnezeu, ale bogatiei, mandriei, trufiei, fatarniciei, vicleniei etc., ne raspunde tot Dumnezeu, in Scriptura care zice: „Zis-a cel nebun in inima sa: „Nu este Dumnezeu!” Stricatu-s-au oamenii si urati s-au facut intru indeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunatate, nu este pana la unul” (Psalm 13, 1). „Stricatu-s-au si urati s-au facut intru faradelegi. Nu este cel ce face bine” (Ps. 52, 2).
Să înțelegem că alta este credința tare, deplină, și alta este credința îndoielnică și puțină. Prin credința dreaptă și deplină omul poate, cu puterea lui Dumnezeu, să facă minuni și să dobândească fericirea vremelnică și veșnică. Credința deplină sau desăvârșită este credința propovăduită de Biserica Ortodoxă și mărturisită pe scurt în Simbolul Credinței (Crezul). Această sfântă și dreaptă credință, împreună cu lucrarea faptelor bune, cu scopul de a plăcea numai lui Dumnezeu, îi aduce omului mântuirea sufletului (I Corinteni 10, 31).
Sa luam aminte la vorbirea lui Dumnezeu, prin Scriptura care zice: „Pentru aceea zice: „Desteapta-te cel ce dormi si te scoala din morti si te va lumina Hristos” (Efes. 5, 14).Așa să ne ajute și să ne lumineze și pe noi, spre Salava lui Dumnezeu și spre a nostră mântuire, acum și pururea și-n veci vecilor! Amin ( posatat pe fb de ioan monahul)