Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc !
Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.”(W. Schiller, arheolog american) “Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezati în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.” (Antonio Bonfini)
Strămoşii românilor au fost creştini încă înainte de apariţia goţilor în părţile Daciei. Istoricul I. Lupaş, la fel ca şi alţi istorici români, a susţinut că organizarea BISERICII RĂSĂRITENE este mai veche decât a celei apusene, argumentând că în Transilvania a existat o episcopie ortodoxă înaintea întemeierii regatului ungar şi înainte de năvălirea lor în Transilvania și sunt multe, foarte multe alte dovezi care arată continuitatea romanească aici.
Aceasta se poate dovedi şi printr-o piatră de mormânt din jurul anului 230 găsită în Dacia lângă, Cluj Napoca.Probabil din perioada aducerii (165) din Palestina a Legiunii a V-a Macedonica şi menţinerii acesteia pentru apărarea celor trei Dacii -Dacia Porelissensis, Dacia Superior şi Dacia Inferior împotriva dacilor liberi.
Pe această piatră era săpat semnul crucii după regulile creştineşti cu iniţialele celor 4 cuvine „SIT TIBI TERRA LEVIS”, adică „SĂ-ŢI FIE ŢĂRÂNA UŞOARĂ”, ROSTIRE CARE S-A PĂSTRAT PÂNĂ ÎN ZILELEL NOASTRE, LA ÎNGROPĂCIUNEA CREŞTINILOR. De asemenea donariul sau tăbliţa votivă de la Biertan „EGO ZENOVIUS, VOTUM POSUI” - „Eu Zenovius am făgăduit” - cu disc cu monogramă creştină (sec. IV).
Factorul principal, care a contribuit la răspândirea creştinismului, l-a constituit EDICTUL DE LA MILANO din anul 313 a lui Constantin cel Mare prin care s-a proclamat libertatea de credinţă şi egalitate în drepturi pentru creştinii din imperiu la care s-a adăugat în anul 325, la Niceea PRIMUL CONCILIU ECUMENIC AL BISERICII CREŞTINE UNDE S-AU PUS BAZELE DOGMATICE ŞI CANONICE ALE ORTODOXIEI.
Împăratul Constantin cel Mare, dardan de origine, care la data de 11 mai 330 a inaugurat oficial fosta colonie grecească BYZANTION, ca noua capitală a Imperiului Roman sub numele de Constantinopol, cunoscând bogăţiile Daciei şi în special cele ale Munţilor Apuseni, a întreprins o serie de acţiuni pregătitoare strategiei propuse pentru recucerirea acesteia.
În anul 328 a inaugurat podul peste Dunăre în dreptul Sucidavei (CELEI), lucrare a arhitectului Teophilus Patricius şi a restaurat drumul pe Valea Oltului către Transilvania pentru deplasarea trupelor, cunoscut şi prin harta antică TABULA PEUNTINGERIANA.
Această cale de comunicare folosită şi de către Traian la cucerirea Daciei a contribuit în mod special la dezvoltarea creştinismului cu o serie de evenimente istorice religioase cunoscute şi mai puţin cunoscute pe meleagurile Albei Iulia.
Retragerea aureliană, năvălirea în valuri a popoarelor migratoare: goţii, hunii, gepizii, slavii etc., în perioada anilor 270-860 şi pe teritoriul Daciei au stânjenit în mare măsură organizarea creştinismului pe meleagurile Albei, oraşul fiind cunoscut într-o perioada şi ca ORAŞUL DE AUR - CHRYSOPOLIS.
Cu toate acestea specialiştii arheologi de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, prin cercetările efectuate, au constatat din perioada prefeudală, sec. IV-VI urme materiale paleocreştine.
Astfel în zona Albei s-au descoperit printre altele: tiparul de turnat cruciuliţe de la Sânmiclăuş - „GRUIŞOR” (jud. Alba), cataramele din bronz cu cruce ajurată de tip Sucidava la Noşlac , Bratei şi Alba Iulia, precum şi unele artefacte provenite din morminte şi diferite aşezări care aveau marcat semnul crucii.
Prima descoperire cu caracter creştin din feudalismul timpuriu (sec. X) a fost un vas de lut care avea în relief o ştampilă care reda CHRISMONUL, iar monograma era compusă din literele greceşti XP, care împreună cu alte obiecte au fost apreciate culturii Dridu (sec. X-XI).
În cursul cercetărilor arheoelgice (2001-2005) la locul „Izvorul Împăratului” unde s-au dezvelit 49 de morminte de înhumaţie, d-na Elvira Raţiu şi prof. M. Blăjan au descoperit în trei morminte, cruci bizantine (sec. X-XI) din perioada episcopului HIEROTEUS, astfel: o cruce dublă relicvar; o cruce dublă din bronz de tip relicvar, identică în privinţa formei cu exemplarul precedent.
Pe o faţă piesa are incizată imaginea Maicii Domnului cu mâinile ridicate (oranta) iar pe cealaltă parte avea redat pe ISUS CHRISTOS răstignit pe cruce, cruci folosite de ierarhi ai Bisericii Răsăritene.
În mormântul unei femei adulte s-a aflat o cruciuliţă pectorală, turnată din plumb. Cel mai important argument concret, în lumina adevărului istoric, privind populaţia românească sedentară şi creştină din Alba Iulia îl reprezintă ROTONDA BAPTISTERIU, care a fost dărâmată şi ale cărei fundaţii se află sub pardoseală „în nava laterală de sud a catedralei romano-catolice «Sf. Mihai», din partea de S-V a cetăţii”.
Descoperirea pe Valea Mureşului a rotondelor de la Orăştie , Geoagiu şi chiar Kis-Zombor în apropierea graniţei între Ungaria şi România, rotondă care, în interior, la baza planului de construcţie are sistemul de cruce bizantină iar în jurul acestui lăcaş de cult, în urma săpăturilor s-au aflat monede bizantine ale împăratului CONSTANTINUS ROMANUS, având în vedere contextul istoric al voievodatelor lui GLAD şi MENUMORUT.
Tot pe valea Mureşului a identificat în anul 1977 o rotondă la VINEŞTI , lângă Săvârşin.
În tezaurul de la Sânicolaul Mare s-au descoperit obiecte de cult de rit răsăritean din secolul X-XI. În muzeul de la Giula (Ungaria) a ajuns un relicvier de bronz de tip bizantin din secolul X-XI. Între Socodor şi Pil a fost găsită o amuletă din lut ars în care a fost gravată o cruce bizantină(sec. X-XI)
Si la Sânicolaul Mare , Szoreg şi Oroshaza din Ungaria s-au găsit câteva cruci pectorale de TIP BIZANTIN. O descoperire importantă s-a realizat la Arad unde s-a aflat o cruce bizantină emailată, probabil episcopală, datată tot din sec. X-XI.
"DONARIUL DE LA BIERTAN" aşa cum este cunoscută această piesă arheologică din bronz descoperită la locul denumit- Pădurea Chimdru- sau Chinendrului, un loc îndepartat ce trece de localităţile Copşa Mare de lângă comuna Biertan, jud.Sibiu.
DONARIU este o piesă de mare importanţă,un obiect arheologic votiv,care datează din sec.III,anul 271. A fost descoperit în anul 1775 la rădăcina unui stejar bătrân căzut,lângă un izvor cu apă potabilă.
Acest obiect votiv din bronz,reprezintă o dovadă certă a existenţei unei populaţii creştine, populaţie ce vorbea limba latină în Dacia, după împăratul Aurelianus (270 - 275). Donariul cu inscripţia latină în traducere - EU ZENOVIE AM PUS OFRANDĂ - atestă originea populaţiei româneşti de astăzi în Transilvania.
Piesa se află depusă în Muzeul Naţional Brukental din Sibiu.
Din cele prezentate mai sus rezultă, fără echivoc, activitatea misionară privind credinţa ortodoxă care s-a desfăşurat de către episcopul Hieroteus şi urmaşii săi cunoscuţi TEOFILACT, IOAN şi ANTONIE.