Cel mai mare decât toţi cei născuţi din femei, Sfântul Ioan Botezătorul

28.06.2019 10:01

Mare a fost și este în faţa lui Dumnezeu acest om, Sfântul Ioan despre care vorbim  astăzi, când vizităm locul nașterii sale. O scriere in limba georgiana, datand din secolele VII-VIII, marturiseste ca Biserica din Ierusalim celebra o mare sarbatoare la data de 28 august: "In orasul Encharim, în biserica în care este pomenita Dreapta Elisabeta." Acest lucru reiese si din Calendarul Bisericii din Ierusalim. Exista obiceiul ca in fiecare an, comunitatea din Ierusalim, să mearga in pelerinaj la "Sanctuarul Sfanta Elisabeta de la Encarim". Cruciatii au gasit la Ein Karem doua sanctuare pe care le-au reconstruit. De la pelerinul rus Daniel Staretul, de la inceputul secolului al XII-lea, ni se pastreaza cea dintai descriere detaliata a locului: "Casa lui Zaharia se afla la poalele unui munte, putin mai la vest de Ierusalim. La aceasta casa a lui Zaharia a venit Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, pentru a o vizita pe verisoara ei, Elisabeta. In aceasta casa s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul. Acum, pe acest loc se inalta o biserica foarte mare. Pe partea stanga, dupa intrarea in biserica, sub un mic Altar, se afla o micuta pestera. In aceasta pestera a fost nascut Sfantul Ioan."

O mare si frumoasa biserica se înalta pe acest loc înca din perioada cruciatilor. Biserica cruciatilor a fost distrusa de Saladin sau, mai exact, a fost transformata intr-un mare han. In orice caz, imediat dupa caderea Imperiului Latin, in anul 1187, cladirea bisericii a fost mult redusa de catre localnicii musulmani, din aceasta ei facand grajd pentru adapostit vitele, mai bine de patru secole. Mai multi pelerini scriitori au marturisit despre situatia grea a Bisericii Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul din Ein Karem, pana in momentul in care franciscanii au recuperat acest loc sfant, in secolul al XVII-lea. Odata cu venirea acestora, cladirea bisericii si anexele acesteia au inceput a fi curatate si folosite potrivit scopului lor initial. Astfel, Biserica din Ein Karem a fost redata cultului crestin.

Arhitectura Bisericii Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul din Ein Karem pastreaza capele si morminte foarte vechi, alaturi de aportul mai nou al cruciatilor. Planul bisericii este urmatorul:  Cripta in care s-a nascut Sfantul Ioan Botezatorul;  Biserica din secolele XI-XII; Capela Martirilor, cu inscriptii si morminte, din secolul al V-lea; Capela de Sud, din secolul al VII-lea; Locul in care se faceau spalarile rituale, din primul secol; Sala Cruciatilor, din secolul al XII-lea.

Partea cea mai consistenta a bisericii a fost zidita in secolul al XI-lea, exceptie făcând domul acesteia, care a fost terminat in secolul al XII-lea. Cripta ce aminteste locul in care a avut loc Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul se afla in partea stanga a Altarului. Cateva trepte de piatra conduc spre o grota naturala, considerata ca facand parte din locuinta lui Zaharia.In timpul lucrarilor de restaurare a fost descoperita, sub actualul portic al bisericii, o capela din secolul al V-lea sau al VI-lea, cu doua morminte săpate in piatra din epoca romana. Inscriptia greceasca de pe unul din mozaicurile capelei dă marturie ca este vorba de mormintele unor martiri. Mai tarziu, catre secolele VII-VIII, evlavia crestina a vazut in aceste morminte locul de ingropare a pruncilor nevinovati masacrati din porunca lui Irod. Alaturi de aceasta capela a fost descoperita o alta capela, tot din epoca bizantina, iar in micuta curte din fata bisericii a fost descoperita o statuie din marmura a lui Venus Pudica (sau Afrodita). Fragmentul dintr-o statuie a lui Venus, gasit pe acest loc, indica posibilitatea ca aici sa fi existat si un antic templu pagan al romanilor.

In anul 1885, la poarta intrarii in curtea bisericii, in partea stanga, s-a descoperit o inscriptie in limba greaca, lucrata in mozaic; aceasta indeamna astfel: "Bucurati-va, O, Martiri ai Domnului!" In urma sapaturilor efectuate in anii 1941-1942, in curtea bisericii din Ein Karem s-au descoperit unele ramasite de cladiri din perioada romana.

In secolul al V-lea, Patriarhia Ierusalimului a ridicat pe locul nasterii Sf Ioan Botezatorul o bazilica maiestuoasa, cu pardoseala in mozaic, refacuta apoi de catre cruciati in secolul al XII-lea, dupa care locul a fost pangarit de musulmani. Manastirea catolica Sfantul Ioan Botezatorul, asa cum arata ea astazi, este o constructie relativ noua, din a doua parte a secolului al XIX-lea, dar care pastreaza in stanga altarului o grota considerata a fi parte din locuinta Preotului Zaharia si locul in care s-a nascut Inaintemergatorul Domnului, cel mai mare om nascut din femeie.

Proorocia facuta de Preotul Zaharia la nasterea fiului sau este inscrisa pe zidul manastirii in multe limbi, inclusiv in limba romana: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; Şi ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, Precum a grăit prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac; Mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi. Şi să facă milă cu părinţii noştri, ca ei să-şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt; De jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru, Ca, fiind izbăviţi din mâna vrăjmaşilor, să ne dea nouă fără frică, Să-I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.”

Primul capitol din Evanghleia Sfântului Apostol Luca se incheie astfel: „ Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.” Atingerea fiecărei pietre din curtea mănăstirii însemna încă şi încă un pas spre locul în care Elisabeta l-a născut pe Sfântul Ioan Botezătorul: „Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila Sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea.“

Suntem chiar pe locul naşterii sfântului Ioan Botezatorul, unde se ridică acum o maiestuoasă bazilică, care a fost construită iniţial în secolul al V-lea, apoi consolidată de cruciaţi în secolul al XII-lea, pângărită apoi de musulmani şi refăcută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În pofida acestui zbucium, lăcaşul de închinare este ca un pocal, susţinut de o impresionantă pardoseală de mozaic, pe care paşii ne-au dus undeva în stânga altarului. Acolo se conturează o grotă atipică. O grotă sfântă și draga nouă.

Se spune că aici a fost locuinţa Preotului Zaharia, tatăl Botezătorului, iar locul acela, străjuit de două candele care nu se sting niciodată, este cel în care Elisabeta l-a născut pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Îți tremura genunchii când pășești, gândul se înaltă spre cer, ochii se umezesc, te cuprinde smerenia, simți cum te înalți cu duhul. Mare este Sfântul Ioan.

Pentru a putea atinge locul acela sfânt, trebuie obligatoriu să te apleci, să te micșorezi, să ai sufletul  înfrânt și smerit, acest suflet pe care-l iubește Dumnezeu, de care se bucura Sfântul Ioan cel care stă acum lânga scaunul lui Iisus, împreună cu Maica Domnului, acest suflet care-și aduce aminte cine este omul, cine ești tu și pune în fată pacatele. Ioan ne spune Pocaiți-va! Iar după ce îngenunchezi, simţi nevoia să-ţi lipeşti tâmplele de cercul imaculat.

Am îngenuncheat pe lespedea albă şi, zăbovind un timp cu fruntea lipită de marmura rece, am simţit mângâierea harică a sfântului, a Sfântul meu protector Ioan, întru purificarea sufletului meu împovărat de păcate. M-am dezlipit cu greu, dar cu sufletul ușurat şi am simţit o eliberare care îţi creează senzaţia că eşti purtat pe aripi de îngeri. Am fost mângâiat parca de un sfânt aspru, drept și iubitor de oameni dornici de mântuire. Îi simțeam asprimea, dar o asprime iubitoare, pilduitoare, plină de dragoste și milă pentru noi.

Aici în locul nasterii Sfântului Ioan, parintele Cristian ne-a citit Evanghelia, apoi am înalțat toti un imn și o rugaciune celui ce stă lânga tronul lui Hristos.  Am iesit, dar am rămas așezat pe treptele din faţa bazilicii, traiam clipa, simțeam momentul, trebuia să-l daltuiesc adânc în suflet, nu mai vedeam și nu mai auzeam nimic, apoi, după un timp dând frâu liber privirii care se pierdea puţin câte puţin pe tablele minuţios inscripţionate în mai multe limbi ale omenirii, printre care şi limba română, cu proorocia făcută de Preotul Zaharia la naşterea fiului său: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său… Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii“.

In minte îmi ramasese istoria locului: Sf. Ioan Botezătorul este ultimul dintre prooroci, ultimul dintre cei care au vorbit poporului lui Israel să se pregătească pentru venirea lui Mesia. Iar naşterea acestui ultim prooroc s-a petrecut într-un mod minunat. Părinţii lui au fost Sfinţii Zaharia şi Elisabeta. Amândoi se trăgeau din seminţia lui Levi, adică dintre cei care erau rânduiţi să slujească la templul din Ierusalim, Zaharia făcând parte din ceata preoţească. Vieţuirea acestor doi era deosebită fiind drepţi înaintea lui Dumnezeu umblând fără prihană în toate poruncile şi legile Domnului (Lc. 1,6).

Singura lor întristare era aceea că nu aveau copii pentru că erau bătrâni iar Elisabeta era stearpă.

Pentru a dobândi un copil de la Dumnezeu aceşti doi sfinţi au făcut rugăciuni îndelungate, rugăciuni care au fost ascultate, atunci când Dumnezeu a socotit ca a venit timpul, căci Arhanghelul Gavriil a fost trimis să îi vestească lui Zaharia că femeia sa, Elisabeta, îi va naşte un fiu. Fiul lui Zaharia este prezentat de înger ca - dar al lui Dumnezeu - ca cel care a fost dinainte rânduit spre a fi prooroc şi înainte-mergător al Domnului.  Numele acestui prooroc este ales de însuşi Dumnezeu, Ioan însemnând Dumnezeu este milostiv. Pe lângă nume, îngerul îi vesteşte lui Zaharia şi caracterul misiunii fiului său şi gradul de curăţie al vieţuirii lui, fiind o persoană purtătoare de Duh Sfânt încă din pântecele maicii sale.  Cuvintele spuse de înger despre Ioan sunt uimitoare şi sublime în acelaşi timp Bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit (Lc.1, 14-17). De aceea Zaharia şi-a exprimat neîncrederea, cerând un semn prin care să fie încredinţat că cele spuse de înger sunt adevărate. Drept răspuns, îngerul i-a spus că va fi mut până se vor împlini cele spuse de el. Fără grai, terminându-şi săptămâna slujbei la templu, preotul s-a întors la casa sa, iar cuvintele îngerului au început să se împlinească unul câte unul.

Sfântul Ioan Botezătorul este considerat cel mai mare sihastru şi postitor din câţi au fost vreodată.

Viaţa lui aspră pe care a dus-o în pustiul Iordanului, chemarea poporului la mărturisirea păcatelor şi la pocăinţă, vrednicia de a-L boteza pe Domnul Iisus Hristos, mărturisirea adevărului şi însetarea de dreptate care i-a atras şi pedeapsa tăierii capului, toate acestea fac din Sfântul Ioan Proorocul, Înainte-Mergătorul şi Botezătorul, un model de urmat pentru noi, cei care considerăm că cei mai mari oameni sunt sfinţii Bisericii. Să ne gândim la proorocia făcută de Preotul Zaharia la nașterea fiului său. De obicei, noi oamenii suntem plini de mândrie, ne so­cotim mai buni decât semenii noştri. Cel evlavios se crede mai evlavios decât ceilalţi şi se uită de sus la dânşii; tânărul se crede mai frumos, cel isteţ mai priceput, cel bogat mai vrednic; fieca­re se crede mai bun, mai presus decât ceilalţi. Aceasta este mândria, din care izvorăsc toate relele: zavistiile, certurile, uci­derile.

Dimpotrivă, smerenia este maica virtuţii, nu te lasă să te socoti mai bun decât aproapele tău: niciodată să nu-l socoti mai prejos decât tine, totdeauna să ai despre el o părere mai bună decât despre tine.

Iată cele două unelte cu care putem micşora pe omul cel vechi din noi, pentru ca să crească omul cel nou întru Hristos: postul şi smerenia. Cu aceste două cununi s-a împodobit cel mai mare decât toţi cei născuţi din femei, sfântul Ioan Botezătorul, şi cu ele trebuie să se împodobească tot creştinul.

Acestea împreună, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, alcătuiesc plinătatea tutu­ror virtuţilor. Ele micşorează pe omul de păcat din noi şi ajută să crească omul cel duhovnicesc. Şi, lucru minunat, cu cât ne micşorăm mai mult, cu atât ne facem mai transparenţi, cu atât mai mult străluceşte Hristos din noi, precum zice Apostolul, că nu mai trăiesc eu, ci Hristos care este în mine. Dacă Sfântul Ioan Botezătorul, cel sfinţit din pântecele maicii sale, atât de mult a postit şi s-a smerit, cum trebuie să fie smerenia şi nevoinţele şi postul nostru, a celor ce suntem plini de păcate! De aceea, postul şi smerenia trebuie să ne înso­ţească în toate zilele vieţii, pentru că ele ne fac asemenea cu marele prooroc şi înaintemergător Ioan;  ba şi mai mult, ne fac asemenea cu Dumnezeu, Care să ne învrednicească şi să ajute să ne înnoim şi noi sufleteşte, cu rugăciunile sfântului şi mare­lui Său Prieten, Ioan Botezătorul.

Prin iubirea sa totală faţă de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine şi a înlocuirii ei cu iubirea pentru altul,  Ioan Botezătorul se trece în umbră, se şterge, parcă s-ar dori invizibil. El devine acel prieten al Mirelui, ce care-L arată lumii, prieten de care pomeneşte Iisus în versetul 29 al capitolului 3 din Evanghelia Sfântului Ioan, prietenul care se bucură de bucuria Mirelui, care stă şi-L ascultă cu dragoste şi supunere, care nu-şi doreşte nimic altceva decât să-L slujească. Iată ce este Ioan Botezătorul: este minunata pildă de „eu-ul” care iese din sine şi – cu smerenie şi neţărmurit devotament – dobândeşte putinţa de a-şi iubi semenul mai mult decât pe sine însuşi.

Ioan Botezătorul ne poate fi tuturor îndreptar pe calea strâmtă a înfrângerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului şi egocentrismului nostru ridicol care-şi face râs de noi îndemnându-ne a crede că suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii şi ne dă ghes a ne încrede numai în noi înşine, a ne închide şi încuia în carapacea bine ferecată a sinei noastre care vrea să domine și să stapânească. Ioan ne poate fi pildă sigură de dragoste pentru Mire, adică pentru Hristos şi de slujire neprecupeţită a Sa. Noi reţinem din viaţa şi jertfa Sfântului Ioan Botezătorul capacitatea omenească de a ieşi din sine, de a depăşi strâmtoarea fenomenalităţii, de a iubi pe un altul. Noi cutezăm chiar a ne face o călăuză, sau măcar un temei de neîncredere în afirmaţii sumare, din zguduitoarea, admirabila, senina frază de la Ioan 3, 30: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez“. Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.

Istoricul evreu Iosephus Flavius a scris că un preot care purta numele Zaharia a fost ucis chiar în Templu de către zeloți, și, apoi, aruncat în Valea Kidron din Ierusalim. Conform tradiției creștine, Elisabeta si Zaharia ar fi înmormântați în localitatea Sebastia,(Ein Karem) la cca 15 km nord-vest de Nablus, în Cisiordania..

Orașul vechi Sebastia – Sabastiya cu  Moscheea Nabi Yahya, fosta Catedrală a Sfântului Ioan Botezătorul - clădită în 1165 pe urmele unei bazilici bizantine, a fost la vremea respectivă una din cele mai mari și mai frumoase biserici cruciate din Țara Sfântă. Cea mai mare parte a construcției este descoperită în aer liber, în timp ce o mică parte din aria posterioară a catedralei a devenit ulterior moschee, fiind resfințită de către Husam ad Din Muhammad, nepotul lui Salah ad Din, în anul 1187. Catedrala arăta pe vremuri ca o fortăreață. Unele detalii, ca de pildă, capitelurile gotice în formă de frunze de acantă au fost extrase și duse în 1897 la Muzeul Arheologic din Istanbul. În incinta vechii catedrale se mai pot vedea câteva statui din vremea cruciaților. În nava originală se află două structuri mai moderne, una din ele acoperind o criptă despre care tradiția zice că este mormântul lui Ioan Botezătorul. Cu toate acestea, tradiția musulmană spune că mormântul lui Zaharia se află în Marea Moschee din Alep, Siria.

O inscripție în limba greacă referitoare la Zaharia a fost descoperită nu demult la poalele Muntelui Măslinilor din Ierusalim: "Acesta este mormântul lui Zaharia, martir, preot foarte pios, tatăl lui Ioan". Cercetătorii care au făcut descoperirea nu pot însă să afirme cu certititudine că tatăl personajului biblic este cu adevărat înmormântat în acel loc, deasupra căruia se ridică un monument funerar înalt de 18 m.

Născut prin puterea rugăciunii, ca dar târziu al unei vieţi sterpe, aspre, din preotul Zaharia şi din soţia sa Elisabeta (a se vedea Luca 1, 5-25 şi 57-80), Ioan a fost fiul minunat al binecuvântării dumnezeieşti, hărăzit să vestească şi să deschidă calea mântuirii prin Hristos. Ein Karem şi Even Sapir au fost leagănul naşterii şi copilăriei sale, în inima Ţării Sfinte

Când regele Irod a dat porunca sa fie omorati toti copiii pana la doi ani si-a adus aminte si de fiul Preotului Zaharia, temandu-se sa nu fie acela Imparatul cel de curand nascut. Sinaxarul zilei de 5 septembrie – al Sf Prooroc Zaharia -  povesteste:  Sfîntul Zaharia era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rîndul săptămînii sale, care în acea vreme îi căzuse. Deci, ascunzîndu-se Elisabeta în munte, pruncul Ioan avea atunci un an şi jumătate, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea şi pruncul. Când a văzut de sus pe ostaşi cu dinadinsul căutând-o şi apropiindu-se, a strigat către muntele cel de piatră care era acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primeşte pe maica cu pruncul!” Şi îndată s-a desfăcut muntele şi a primit-o pe ea înăuntrul său şi a ascuns-o de ucigaşii cei ce o căutau… Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu, petrecea în muntele cel ce se desfăcuse, împreună cu Ioan, unde, după dumnezeiasca poruncă, li se făcuse peşteră şi curgea izvor de apă. Şi a crescut un finic deasupra peşterii, plin de roade. Când era vreme de mâncare, se pleca pomul acela jos, dându- şi spre mâncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.”

Sfântul Ioan Botezătorul s-a lepădat de lumea din timpul său pentru a-şi lucra desăvârşirea şi a duce o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Astăzi nu se mai poate vorbi despre un loc de retragere, lumescul se găseşte din plin şi în mănăstiri, dar, după cum ne spune Sfânta Scriptură, cei care vor răbda în zilele acestea chemând numele lui Dumnezeu (cf. Matei 24, 12-13), care vor trăi întristându-se de ceea ce întâmplă în jur, nefăcându-se părtaşi la lucrarea fărădelegii, aceştia se vor mântui şi, ne spun Sfinţii Părinţi, mai mari se vor chema în împărăţia lui Dumnezeu decât cei ce au lucrat desăvârşirea în timpul strălucirii Sfinţilor Părinţi”. Așa că se cuvine a lua de la Sfântul Ioan Borezatorul macar smerenia, rugaciunea și chemarea lui permenentă de a ne îndrepta, de a ne pocai, de a priveghea că se apropie Împarația Cerurilor.

Dupa ce a crescut si s-a pregatit, Inainte-Mergatorul este chemat la lucrarea sa printr-un osebit glas de Sus. Este auzit glasul acesta, oare, si de catre crestini atunci cand ei purced la viata faptuitoare?

El trebuie sa fie auzit, si cei ce iau aminte la sinesi, care purced cu frica de Dumnezeu la slujirea lor, il vor auzi, fara indoiala. Felul de viata si felul indeletnicirilor noastre ne este hotarat in cea mai mare parte prin nastere. Dar daca nasterea este de la Domnul, glasul ei nu este oare glasul lui Dumnezeu?

De altfel, si dupa aceea multe raman la alegerea noastra, pentru care ne trebuie indrumare de nadejde, pe care nu avem de unde s-o asteptam, daca nu de la Cel de Sus. De noi depinde daca vom ramane in viata cetateneasca si de familie sau ne vom retrage din lume. Daca vom alege retragerea din lume, iarasi, de noi depinde ce manastire vom alege si in ce tara: la miazanoapte sau la miazazi, pe Athos sau in Palestina si asa mai departe. Cand te apuci sa alegi, iau nastere sovaieli tulburatoare si dureroase pentru inima, si tocmai aici face trebuinta un glas de Sus. Tu insa cauta, ia aminte, si il vei auzi!

Sfântul Ioan Botezătorul – cel mai mare între cei născuţi şi cel mai mic în împărăţia cerurilor. Cel care L-a botezat pe Iisus Hristos este considerat omul născut din femeie care a avut cele mai puţine păcate. Naşterea, moartea şi modul în care a trăit Sfântul Ioan Botezătorul reprezintă un exemplu de urmat pentru toţi credincioşii.

Sfantul Ioan isi incepe propovaduirea in pustiu, acolo isi boteaza ucenicii si unde 'glasul lui striga in pustiu' (Is. 40, 3). Ducea o viata de renuntare, era imbracat cu haine din par de camila, manca puțin si se ruga mereu. A fost un exemplu pentru primii asceti ai crestinismului si pentru monahism.

Mesajul principal pe care il transmitea Ioan era: 'Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor!'

Cei care renuntau la pacate erau botezati in Iordan. Botezul acesta are si o semnificatie eshatologica, prevestind, asa cum insusi proorocul spunea, botezul cu 'foc si Duh Sfant', pe care il aducea Cel Care va veni dupa el, Hristos-Domnul.

Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul se insingureaza in pustie ca sa se pregateasca pentru slujirea sa. Iata o lectie pentru noi, parinti si educatori! Veti spune: „Dar ce, trebuie sa mergem si noi in pustie cu copiii nostri?!” Nu, nu in pustie trebuie sa plecati, ci trebuie neaparat sa va desprindeti de toate obiceiurile potrivnice crestinismului si sa va departati copiii de inraurirea lor cea vatamatoare, caci si pe Sfantul Ioan purtarea de grija dumnezeiasca l-a departat in pustie, cu scopul ca acolo sa creasca desavarsit in noile principii si randuieli, fara amestecul vechilor randuieli iudaice. Iată ce spun sfinții bisericii: Pruncul crestin primeste prin botez sământa vietii celei noi, harice. Duhul lumii si obiceiurile ei sunt cu totul potrivnice vietii acesteia. Indepartati, deci, de ele pruncul nou-botezat asa incat acest duh si aceste obiceiuri sa nu inabuse in el, ca niste maracini si ciulini, mladita vietii noi. Daca veti face asa, aceasta va fi pentru el pustie. Pe acest copil sa-l tineti in ea pana cand se va intari si va ajunge in stare sa iasa sa lucreze potrivit menirii sale, tineti-l sub inraurirea haricului mediu bisericesc, care-i de acelasi neam cu mladita vietii pruncului crestin. Sa nu auda si sa nu stie alte cantari afara de cantarile crestinesti, ori să învete să se bucure de acestea. Sa nu vada si apoi sa nu isi inchipuie alte chipuri si privelisti decat cele bisericesti, să se obișnuiască cu ele să le prețuiască.  Sa nu stie de alte biografii afara de Vietile Sfintilor și pe acesștia să-i urmrze ca pilde in viată. Sa nu cunoasca alte locuri de vizitat in afara bisericii, alte cuvantari in afara celor ce slujesc spre zidire, si asa mai departe. Lumea este plina de pacat, încercati să-i insuflati bucuria de a fi creștin, dând prioritate vieții crestine, educati-l in cele crestinești, ca să le deosebească de celel lumesti. Dupa ce a fost educat in mediul acesta, dupa aceea chiar si cand va purcede la lucrare va lucra nu altfel decat in acelasi duh si, prin urmare, in chip potrivit alegerii sale.

Așa cum știam ori am aflat din cuvântul parintelui Cristian că precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul, Ioan: “Este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”. Si el așa a fost, precum spunea proorocul.

Ce să înțelegem noi, cei de astazi, din acest text? Iată o Tâlcuire a Sfântului Maxim Marturisitorul: Pustia este lumea aceasta, sau firea omenească, sau sufletul fiecăruia, pentru nerodirea de bunătăţi ce s-a făcut din neascultarea cea de demult. Glas al celui ce strigă se numeşte simţirea cu conştiinţa a celor greşite de către fiecare, simţire ce strigă oarecum mustrarea în adâncul inimii şi îndeamnă la pocăinţă şi la gătirea căii Domnului: iar gătirea este prefacerea obiceiurilor şi a gândurilor spre mai bine. Calea Domnului este viaţa cea îmbunătăţită după Dumnezeu. Cărările Lui sunt feluritele îndeletniciri după Dumnezeu, pe care le fac drepte cei ce după dreptate şi fără de prihană se îndeletnicesc cu fapta bună: căci, după cum se zice, nu este bun binele când nu se face bine. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede. Și încă o preluare dupa același Sf. Maxim Mărturisitorul: Vale e trupul fiecăruia, care prin multul şi năprasnicul şuvoi al patimilor se roade şi pierde legătura şi însoţirea duhovnicească pe care o are cu sufletul după legea lui Dumnezeu, Care le-a legat. Amin (postat pe fb de ioan monahul) continuarea mâine.