Cea dintâi între femeile mironosiţe
Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostoli Maria Magdalena este una dintre cele populare sfinte din lume și datorita materialelor numeroase apărute de-a lungul istoriei crestinismului; Sfânta a fost originara din Magdala, un sat pescaresc de pe tarmul vestic al Lacului Ghenizaret. Ea a fost tămăduita de sapte duhuri necurate de catre Hristos si dupa aceasta minune, a ales sa-L urmeze. Maria Magdalena a participat la rastignirea Mantuitorului si a fost prima persoana care a aflat de la un inger ca Iisus a inviat. Potrivit Traditiei, Maria Magdalena L-a propavaduit pe Hristos si in Roma, unde l-ar fi convertit pe imparatul Tiberiu. Va ajunge si in Efes, spre a-i sta in ajutor Sf. Ioan Evanghelistul in vestirea Evangheliei. Se pare ca ea a fost îngropata în peștera in care au dormit somnul de sute de ani Cei Sapte Tineri, pomeniti de Biserica pe 4 august. Amintim ca racla cu mana stânga a Sfintei Maria Magdalena este prezentă la Manastirea „Simonos Petra“ din Sfantul Munte Athos.
Nimeni nu L-a vazut pe Domnul inviind, dar multi au fost cei ce L-au vazut inviat. Cu alte cuvinte, secunda aceea a invierii ca fapt petrecut in mormant, cand intunericul acestuia a fost dintr-o data napadit de lumina si cand peretii lui au fost patrunsi de trupul duhovnicesc al Celui-Inviat, secunda aceea nu a avut martori. Indata dupa aceea insa Domnul a socotit de cuviinta sa li se arate oamenilor care-L cunoscusera mai inainte, spre a-i convinge, pe de-o parte, de adevarul in sine al invierii si, pe de alta parte, ca Iisus Cel ce a inviat este una si aceeasi persoana cu Iisus Cel ce fusese rastignit.
Judecătile lui Dumnezeu însa nu sunt ca judecatile noastre: Domnul-Cel-Inviat li S-a aratat mai intai Sfintelor Femei, iar prima a fost Maria Magdalena si numai dupa aceea ucenicilor. De ce, vom incerca sa deslusim in cele ce urmeaza.In general, prin „Sfintele Femei” intelegem grupul celor cateva galileence pe care Domnul le vindecase „de duhuri rele si de alte boli” si care, in semn de recunostinta, s-au hotarat sa-L urmeze pe Invatator si pe ucenicii Sai, slujindu-le prin munca si din averea lor. Putem vedea in ele prefigurarea celor ce mai tarziu aveau sa se numeasca diaconi, si chiar diaconese, al caror devotament si a caror jertfa ii scuteau pe Sfintii Apostoli si pe episcopi de grijile mărunte, gospodaresti, ei putând astfel să se dedice pe de-a-ntregul principalelor misiuni, propovaduirea Evangheliei si impartasirea Tainelor.
Sfanta Maria Magdalena. „O frumusete mistuindu-se in singuratate ca tamaia arsa inaintea lui Dumnezeu, departe de ochii omenesti, a devenit imaginea cea mai miscatoare cu putinta a caintei… generozitatea ispasirii, darul lacrimilor au fost o tema perpetua de meditatie pentru crestini”. Maria Magdalena a fost intotdeauna una din cele mai populare sfinte, poate din pricina extremelor carierei sale: de la prostituata la eremita, de la pacat la sfintenie, de la durere la slava. Din cele mai timpurii vremuri ea a fost vazuta in Scriptura si in Liturghie ca femeia care, impreuna cu mama lui Iisus, impartasea impreuna cu apostolii rarul si esentialul privilegiu de-a fi fost impreuna cu Domnul. A fost numita „apostolul pentru apostoli”, „prietena” si chiar „iubita” lui Hristos, o femeie pacatoasa care a iubit mult si careia i s-a iertat mult. Dar cine a fost Maria Magdalena? Evul Mediu a procedat contractand persoana ei si extinzand in acelasi timp istoria ei. Din diferitele femei numite „Maria” mentionate in Biblie, cu exceptia mamei lui Iisus, el a facut una, iar apoi a investigat posibilitatile deschise acestei persoane compuse, explorandu-le cu entuziasm si desfatare.Plecand din diferite puncte ale Evangheliilor, s-a mistificat astfel o Maria Magdalena a carei viata a fost variata de imaginatia devota.
Au fost insa confundate cu Maria si alte femei mentionate in Biblie. Procesul prin care a aparut aceasta identificare a fost mai intai unul gramatical; ele erau legate intre ele prin coincidenta gesturilor lor. De exemplu, doua femei anonime se spune ca au venit la Iisus; una la inceputurile activitatii sale publice ca sa-i unga picioarele cu lacrimile ei, cealalta, la sfarsitul activitatii sale, inaintea patimii, ca sa unga cu miresme capul Sau. O ungere se spune ca a avut loc in casa unui fariseu, cealalta in casa lui Simon leprosul din Betania. In primul caz, pacatele femeii au fost iertate „fiindca mult a iubit”. Despre ea se spune ca era „o femeie din cetate care era pacatoasa”, ceea ce nu desemneaza neaparat o prostituata; in fapt, ea este descrisa de Iisus ca avand „multe pacate”, nu unul singur. Cea de-a doua femeie, se spune, L-a uns pe Domnul „pentru ingroparea Sa”. Astfel, ideea iertarii si a marii iubiri le-au legat pe aceste doua femei de Maria Magdalena, iar „Betania” le-a legat pe toate acestea impreuna de o alta Marie, sora Martei si a lui Lazar, prietenii lui Iisus cu care statea El in Betania. Evanghelia dupa Ioan ne spune ca aceasta alta Marie „a uns picioarele Domnului cu mir si le-a sters cu parul capului ei”.
Desi aici sunt unse picioarele mai degraba decat capul lui Iisus, femeile ungerii au fost vazute toate ca fiind Maria din Betania, sora Martei, care a fost apoi identificata ca fiind Maria din Magdala, desi fara nici un temei scripturistic. Era cea care, dupa Luca, a sezut la picioarele Domnului in loc de a o ajuta pe sora ei sa slujeasca la masa; tot Luca ne reda apararea ei de catre Iisus, aparare care a devenit argumentul clasic in sprijinul contemplativilor: „Maria a ales partea cea buna, care nu se va lua de la ea”. Femeia pacatoasa iertata era acum legata cu rugaciunea si inaltimile contemplatiei! Cuvantul „ungere” legat de picioarele si capul lui Iisus a sugerat de asemenea ungerea trupului lui Iisus pentru ingropare de catre anumite femei, printre care toti evanghelistii o numara pe Maria din Magdala vezi Matei 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 10; Ioan 20,1. E curios faptul ca, desi a fost intotdeauna limpede ca mai multe persoane din Scripturi au fost combinate pentru a face din ele o „Maria Magdalena”, a fost cu neputinta ca ulterior sa se gandeasca despre ea altfel decat in termenii acestei legende pioase. In Evanghelii nu se face nici un fel mentiune cu privire la ce fel de demoni o posedasera. Se spune ca din Maria Magdalena Iisus a scos „sapte diavoli”, si nu numai diavolul placerii, cum se presupune in descrierile ei ulterioare; ea poate sa fi fost o ucigasa, o hoata, orice.
În mintea celor mai mulți creștini ortodocși Sfânta Maria Magdalena este o sfântă greșit interpretată (vezi expresiile populare precum „Magdalena cea pocăită”, sau termenul de mironosiță folosit uneori peiorativ). Cu toate acestea însă, locul ei în Biserică nu este unul înjositor, ci dimpotrivă unul demn de invidiat (dacă mi se permite expresia). Întregul război împotriva ei are drept scop calomnierea Învierii lui Hristos. Această vestită și frumoasă fecioară din Magdala, potrivit Sfintelor Evanghelii, a fost tămăduită de Mântuitorul Hristos de demonizarea care o chinuia și de atunci L-a urmat ca o credincioasă uceniță și însoțitoare a Născătoarei de Dumnezeu, slujind lucrării apostolești a Domnului. În legătură cu vindecarea de demonizare (Domnul a scos din Magdalena 7 demoni) mulți ermineuți lămuresc faptul că Hristos, cunoscând mai dinainte că Magdalena avea să fie cea dintâi care Îl va vedea înviat, a curățit-o de pricinile patimilor (demonii) celor șapte păcate de moarte, iar nu că Maria Magdalena ar fi avut ea însăși aceste păcate de moarte. Dragostea, credința și devotamentul ei față de Învățătorul erau exemplare. Nu L-a părăsit nici când L-a văzut atârnat pe Cruce. Cu curaj, a doua zi de dimineață, sâmbătă, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu au alergat la mormântul pe care l-au găsit gol. Magdalena a devenit cea dintâi evanghelistă care a transmis Apostolilor mesajul Învierii. În aceeași dimineață, în zori, uimită de minune, a vizitat iarăși mormântul, singură și L-a văzut din nou pe Învățătorul. De atunci ea a devenit cea mai fierbinte propovăduitoare a Învierii. De altminteri, mărturia ei și experiența pe care a avut-o cu privire la Mesia cel Înviat sunt păstrate de Sfintele Evanghelii. A călătorit până la Roma unde a propovăduit în fața împăratului Tiberiu pe Hristos și a cerut pedepsirea celor ce L-au răstignit. Minunii Sfintei Mariei Magdalena datorăm obiceiul vopsirii ouălor, precum și urarea „Hristos a înviat!” – „Adevărat a înviat”.
Dar dușmanii de veacuri ai creștinismului, încercând să surpe temelia nezdruncinată a credinței în Învierea lui Hristos, s-au dedat unui război neînduplecat împotriva celei dintâi martore oculare a Celui Înviat. Încă din primele veacuri ale creștinismului, circulau scrieri mincinoase care o identificau pe Sfânta Maria Magdalena cu femei păcătoase cu moravuri ușoare sau lăsau să se presupună relații nepotrivite cu Învățătorul și celelalte. Toate aceste tradiții răuvoitoare, mișcate de diavolul au supraviețuit până în zilele noastre și circulă frecvent în mass media. Logica acestora este simplă. Micșorând și înjosind personalitatea Magdalenei, automat se micșorează și autenticitatea mărturiei ei cu privire la Învierea lui Hristos. În Romano-catolicism aceste încercări au găsit un teren propice și au reușit identificarea Sfintei Maria Magdalena cu femeia păcătoasă, anonimă în Evanghelii, care a uns cu mir pe Hristos (Vezi filmele despre viața lui Hristos care sunt difuzate la fiecare Paște).
Se povesteste ca Sfânta Maria Magdalena a parasit apoi Ierusalimul pentru a se duce la Roma si a cere acolo dreptate imparatului Tiberiu pentru condamnarea nedreapta pronuntata de Pilat. – Aceasta istorisire despre razbunarea impotriva lui Pilat si despre moartea sa nu se gaseste decât la Sfântul Simion Metafrastul, probabil sub influenta Evangheliei apocrife a lui Nicodim, care pune in scena pe Sfânta Veronica. In anul 36, Pilat fu destituit din functie si trimis inapoi la Roma pentru a da seama de proasta sa administratie, in timpul careia se inregistrasera din plin provocari, violente si executii arbitrare. Dupa Eusebiu al Cezareii, el s-ar fi sinucis sau a fost poate executat. Diferite traditii apocrife au incercat sa il reabiliteze pe Pilat, presupunând chiar ca el s-ar fi convertit, si ele arunca asupra iudeilor toata responsabilitatea Patimilor.
Prezentându-se in fata imparatului cu un ou in mâna, ea ii spuse ca dupa ce a suferit Patimile, Hristos inviase, aducând tuturor oamenilor fagaduinta invierii ; iar oul se colora atunci in rosu (de aici vin traditia oualor rosii de Pasti). Suveranul ii asculta cererea si il convoca pe Pilat, precum si pe marii preoti Ana si Caiafa. Caiafa muri pe drum, in Creta; iar Ana, fu torturat fiind inchis intr-o piele de bivol.
Pilat, prezentându-se la tribunalul imparatului, incerca sa se justifice prin presiunile iudeilor si riscul de revolta impotriva autoritatii de la Roma. Dar Cezar ramase insensibil la apologia lui si porunci sa fie aruncat in inchisoare. Se relateaza ca, urmarind un cerb in timpul unei partide de vânatoare, organizata de prietenii lui Pilat nu departe de inchisoare, imparatul arunca din arc o sageata care se infipse drept in inima lui Pilat.
Maria Magdalena era din seminţia lui Neftalim, din Magdala Galileei, un sat pescăresc de pe ţărmul vestic al Lacului Ghenizaret, între oraşele Capernaum şi Tiberiada. Evangheliile nu menţionează nimic despre anii tinereţii fragede a Mariei, dar Tradiţia consemnează că era tânără, frumoasă la chip şi înstărită. Evanghelistul Luca notează că Iisus Hristos a izbăvit-o de şapte demoni, moment din care a început o nouă viaţă, alăturându-se celor ce-L urmau în propovăduirea Sa. Şi-a împărţit averea săracilor şi s-a alăturat grupului Mântuitorului, urmându-L în cetăţile din Iudeea şi Galileea şi ascultând cuvintele despre împărăţia lui Dumnezeu.
Sfânta Maria Magdalena este singura care s-a întors la mormânt de patru ori, situaţii prezentate succesiv de evanghelişti. Evanghelistul Ioan descrie cum, în ziua cea dintâi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, Maria Magdalena a venit la el şi la Sfântul Apostol Petru, mărturisindu-le că a găsit piatra ridicată de pe mormânt. Însoţită de cei doi ucenici, au observat că mormântul era gol, giulgiurile erau puse jos, iar mahrama era înfăşurată. Întorcându-se Petru şi Ioan la ai lor, Maria Magdalena a rămas singură în faţa mormântului, tânguindu-se. Motivul lacrimilor reiese din răspunsul dat îngerilor în veşminte albe ce şedeau deasupra mormântului, întrebând de ce plânge: „Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“. Şi întorcându-se, înaintea ei stătea Însuşi Hristos Domnul cel Înviat, punându-i aceeaşi întreabre. Iar ea, crezând că este grădinarul acelor locuri, L-a întrebat dacă nu cumva L-a luat, să-i spună unde L-a pus, ca ea să-L ridice. Milostivindu-se Iisus de suferinţa ei, a chemat-o pe nume, iar ea, recunoscându-L, a căzut la pământ, numindu-L Învăţător. Şi îndată a primit porunca misiunii de a deveni „apostol al Apostolilor“, vestind ucenicilor Săi ceea ce văzuse. După ce, prin căderea Evei în ispită, a intrat păcatul în lume, şi prin păcat, moartea, biruinţa asupra morţii a fost rânduită a fi vestită pentru prima dată de o femeie.
Sfintele Evanghelii relatează cum femeile mironosiţe, în grupuri, revin de mai multe ori la mormânt, unde primesc vestea Învierii. Dintre toate, Sfânta Maria Magdalena este singura care s-a întors la mormânt de patru ori, situaţii prezentate succesiv de evanghelişti. Evanghelistul Ioan descrie cum, în ziua cea dintâi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, Maria Magdalena a venit la el şi la Sfântul Apostol Petru, mărturisindu-le că a găsit piatra ridicată de pe mormânt. Însoţită de cei doi ucenici, au observat că mormântul era gol, giulgiurile erau puse jos, iar mahrama era înfăşurată. Întorcându-se Petru şi Ioan la ai lor, Maria Magdalena a rămas singură în faţa mormântului, tânguindu-se. Motivul lacrimilor reiese din răspunsul dat îngerilor în veşminte albe ce şedeau deasupra mormântului, întrebând de ce plânge: „Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus“. Şi întorcându-se, înaintea ei stătea Însuşi Hristos Domnul cel Înviat, punându-i aceeaşi întreabre. Iar ea, crezând că este grădinarul acelor locuri, L-a întrebat dacă nu cumva L-a luat, să-i spună unde L-a pus, ca ea să-L ridice. Milostivindu-se Iisus de suferinţa ei, a chemat-o pe nume, iar ea, recunoscându-L, a căzut la pământ, numindu-L Învăţător. Şi îndată a primit porunca misiunii de a deveni „apostol al Apostolilor“, vestind ucenicilor Săi ceea ce văzuse. După ce, prin căderea Evei în ispită, a intrat păcatul în lume, şi prin păcat, moartea, biruinţa asupra morţii a fost rânduită a fi vestită pentru prima dată de o femeie.
Maria Magdalena este prima careia Mantuitorul Iisus Hristos i s-a aratat, dupa Inviere, dupa cum citim: "Si inviind dimineata, in ziua cea dintai a saptamanii (duminica), El (Iisus) s-a aratat intai Mariei Magdalena, din care scosese sapte demoni. Aceea, mergand, a vestit pe cei ce fusesera cu El si care se tanguiau si plangeau" (Marcu 16, 9-10). Că înviind Iisus, a coborât îngerul ca să arate că mormântul e gol şi să arate ce a rămas în mormânt. Mariei Magdalena i s-au arătat doi îngeri. Străjerii s-au înspăimântat de toate acestea, că s-a produs şi cutremur mare şi au căzut ca nişte morţi. După tradiţie El S-a arătat întâi Macii Sale şi apoi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni, şi astfel ea ajunsese din nou la curăţia inimii. Un filosof spune: “Ce înseamnă puritatea?” Înseamnă iubire divină, iubire dumnezeiască. Patria adevărată a omului, spune Isaac Sirul, e iubirea dumnezeiască. Şi te hrăneşti atunci din iubirea divină, prin lumina divină. Maria Magdalena avea patria aceasta a iubirii divine. Ea fusese de faţă la crucea, la răstignirea, şi mai ales la punerea Lui în mormânt, încât vă daţi seama cât de uluită a fost ea când i s-a spus că Hristos a înviat.
Sfântul Isaac Sirul, vorbind despre iubirea divină şi patria iubirii divine, spune că porunca: “Să iubeşti pe Dumnezeu cu tot cugetul, cu tot sufletul, cu toată puterea ta” e mai mare decât lumea, decât firea şi decât toate ale ei. Patria iubirii e patria vieţii de veci, dar trebuie să stărui în liniştirea ta. Porunca ce vorbeşte despre iubirea aproapelui se află înlăuntrul tău, căci acolo iubeşti cu iubire dumnezeiască pe toţi. Şi zice: “Voieşti să câştigi iubirea aproapelui după porunca Evangheliei? Depărtează-te de rău şi atunci va arde în tine flacăra iubirii şi te vei bucura de vederea lui ca de un înger al luminii”. Şi iarăşi: “Voieşti ca cei ce te iubesc să înseteze de tine? Priveşte feţele lor în zilele rânduite, dar vederea luminii dumnezeieşti e dascălul tuturor”.
În relatările evangheliştilor, numele Mariei Magdalena este amintit în fruntea celorlalte femei mironosiţe, probabil datorită râvnei cu care urma pe Iisus Domnul, alături de Maica Sa. Dincolo de momentele plăcute, în care alături de mulţimi savura cuvintele minunate ale lui Hristos şi lua parte la minunile Sale săvârşite în popor, Maria Magdalena şi-a arătat dragostea şi devotamentul în faţa cumplitelor patimi la care Fiul lui Dumnezeu a fost supus. Cu un curaj atipic unei femei, nu s-a dezlipit de Fecioara Maria, fiindu-i sprijin în greaua încercare de a-şi vedea Fiul şi Mântuitorul osândit pe Cruce. Atunci când chiar şi apostolii L-au abandonat şi s-au risipit în mulţime, ea Îl urma. În curtea arhiereului, la procesul din faţa lui Pilat, pe drumul Crucii, Îi era alături şi primea chiar cuvinte de încurajare din partea Celui osândit. Iar la umbra Sfintei Cruci, pe Golgota, se găseau doar Maria, mama lui Iisus, Ioan, ucenicul cel iubit, şi Maria Magdalena. A rămas credincioasă lui Dumnezeu, nu numai în zilele de glorie, în care mulţimile Îi cântau „Osana, Fiul lui David!“, ci şi atunci când au strigat către Pilat: „Răstigneşte-L!“.
După cuvintele Sfântului Evanghelist Matei, a fost prezentă şi la punerea Domnului în mormântul nou săpat în piatră. I-a fost dat să vadă cum Iosif din Arimateea şi Nicodim, ucenicul Domnului, coboară trupul lui Iisus de pe Cruce, Îl înfăşoară în giulgiu curat şi Îl depun în mormântul rece. După ce piatra a fost pecetluită, femeile mironosiţe s-au întors în cetate împreună cu Iosif şi Nicodim, numai Maria Magdalena şi cealaltă Marie, Născătoarea de Dumnezeu, au rămas lângă mormânt, şezând în preajmă. Şi pentru era vineri, seara târziu, iar Legea mozaică poruncea ca în ziua sâmbetei să se odihnească, s-au retras şi au mers la casa lor, iar a doua zi s-au odihnit, respectând porunca Legii. După odihna sabatului, au hotărât să revină la mormânt cu miresme pentru a îmbălsăma trupul Mântuitorului. „Hristos a înviat!“ - cuvântul Mariei Magdalena către Sfinţii Apostoli.
De la Învierea Domnului şi până la Înălţare, a rămas la Ierusalim, lângă Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Alături de Maica Domnului şi de Sfinţii Săi Apostoli va fi participat la minunea Înălţării Domnului pe Muntele Măslinilor, dar şi în casa cu foişor, în ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt cel făgăduit S-a pogorât în chip de limbi de foc peste cei prezenţi. Tradiţia confirmă că Maria Magdalena şi-a continuat misiunea apostolească de propovăduire a învăţăturii creştine în Biserica primară, făcând călătorii misionare în Egipt, Fenicia, Siria, Galia şi chiar la Roma. La Roma, Tradiţia spune că a ajuns chiar în faţa împăratului Tiberiu (14-37 d.Hr.), pe care l-a tămăduit, având un ochi bolnav. În acele vremuri, când cineva dorea să apară în faţa împăratului, trebuia să aducă şi un dar pentru el. Legenda spune că Maria Magdalena s-a prezentat în faţa împăratului Tiberiu doar cu un ou de găină, conform obiceiului vremii de a se oferi ouă drept daruri în prima zi din an sau cu ocazia zilei de naştere a cuiva. Oferindu-i oul împăratului, şi-a prezentat salutul: „Hristos a înviat!“. Răspunsul împăratului a fost că este greu de crezut că se poate trezi cineva din moarte, aşa cum oul pe care l-a primit de la ea nu-şi poate schimba singur culoarea în roşu. În acel moment s-a petrecut minunea înroşirii oului în mâna împăratului, devenit simbol al Învierii lui Hristos, iar Maria Magdalena se bucura de respectul Cezarului Romei.
Apoi, i-a spus împăratului că în provincia romană Iudeea, Iisus Galileeanul, un Om Sfânt, tămăduitor şi puternic prin puterea lui Dumnezeu în faţa oamenilor, a fost executat după instigările mai-marilor preoţilor iudei, iar sentinţa a fost confirmată de procuratorul Ponţiu Pilat. Istoricul Eusebiu de Cezareea consemnează că Ponţiu Pilat a fost destituit din funcţie în anul 36 şi chemat să răspundă în faţa împăratului pentru slaba sa administraţie, în timpul căreia în Iudeea se înregistraseră provocări, violenţe şi mişcări populare, consemnând că fie s-a sinucis, fie a fost executat. De asemenea, au fost convocaţi şi arhiereii Ana şi Caiafa. Caiafa şi-a aflat sfârşitul în drum spre Roma, în Creta, iar Ana a fost torturat, fiind închis într-o piele de bivol. Revenită la Ierusalim, Maria Magdalena şi-a continuat activitatea de propovăduire. Împreună cu Sfântul Maxim, unul dintre cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, au fost prinşi de iudei şi abandonaţi, alături de alţi creştini, în mijlocul mării, fără hrană, pe o corabie fără pânze şi fără vâsle, naufragiind până la Marsilia, în Galia. Acolo au debarcat vii şi nevătămaţi, prin puterea lui Dumnezeu, însă s-au aflat tot în faţa unor păgâni ce îi dispreţuiau. A început Sfânta Maria Magdalena a le vorbi despre singurul Dumnezeu adevărat, chiar în faţa guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, venit împreună cu soţia sa pentru a jertfi idolilor, ca să aibă un copil. După mai multe cuvântări ale Sfintei, acesta a primit-o în palatul său şi i-a cerut să-l povăţuiască în credinţa creştină. Iar prin mijlocirea Mariei, a fost binecuvântat de Dumnezeu cu un prunc, însă soţia i-a murit când l-a adus pe lume. După o vizită la Roma şi un pelerinaj la Ierusalim, s-a întors acasă şi şi-a aflat soţia vie, supravieţuind prin rugăciunile şi grija Sfintei Maria Magdalena. După această minune, Ipatie s-a botezat dimpreună cu toată casa sa.
Din nou alături de Mântuitorul Hristos, într-o nouă viaţă, veşnică
Sfârşitul vieţii Mironosiţei Maria Magdalena o găseşte pe aceasta în Efes, unde l-a regăsit pe Sfântul Ioan, ucenicul cel iubit, ce o avea în grijă pe Fecioara Maria, Maica Domnului. Continuând activitatea apostolească până în cel din urmă ceas, a trecut la cele veşnice, fiind îngropată la intrarea într-o peşteră, unde aveau să adoarmă şi cei şapte tineri martirizaţi în Efes, pomeniţi de Biserica noastră la 4 august. Acea peşteră a devenit locaş de binecuvântare şi de tămăduire a multor neputinţe, până în anul 899, când împăratul bizantin Leon al VI-lea Filosoful a poruncit strămutarea sfintelor sale moaşte la Constantinopol, pentru a fi aşezate în ctitoria sa, Mănăstirea „Sfântul Lazăr“. Racla cu mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena este cinstită la Mănăstirea „Simonos Petra“ din Sfântul Munte Athos. Deşi, uneori, Sfânta Maria Magdalena este asimilată diferitelor femei păcătoase prezentate în Evanghelii, acest lucru nu este atestat nicăieri în Tradiţia bisericească, nici în imnologia cultică sau în scrierile Sfinţilor Evanghelişti, care afirmă doar că Domnul a izbăvit-o de şapte demoni ce o chinuiau, fără a face referire la viaţa sau moravurile sale dinaintea întâlnirii Mântuitorului.
Să gândim atunci la starea inimii Mariei Magdalena, despărţită pentru eternitate din moarte prin recăpătarea curăţiei inimii. În dimineaţa aceea ea aleargă la mormânt şi vede mormântul descoperit, cu lespezile deoparte. Se gândeşte: “L-au furat”. Aleargă în cetate şi vorbeşte lui Petru şi lui Ioan. Petru şi Ioan aleargă la mormânt, Petru mai încet, fiind mai vârstnic, Ioan, mai iute, aleargă şi priveşte. Soseşte şi Petru şi intră în mormânt. (Vă spuneam de cele două încăperi ale mormântului la puneea în mormâmt). Şi găsesc giulgiurile, dar nu aruncate, sau sfâşiate, rupte, cum ar fi trebuit să fie dacă trupul Domnului ar fi fost furat. Gândiţi-vă: fusese uns cu acele mirodenii sacre, care unesc giulgiurile cu trupul, încât acestea nu mai pot fi smulse, decât doar rupând şi bucăţi din pielea trupului. Şi aceasta era dovada sfântă a învierii, că giulgiurile erau adunate la un loc, mahrama învăluită în alt loc, rânduite de pronia divină. Vedeţi, se dau aceste amănunte din partea celor care au văzut. Şi spune Evanghelia: “Şi au văzut şi au crezut”. Şi-au dat seama de tot actul acesta divin. Şi a plecat de acolo Petru mirându-se întru sine de cele ce s-au săvârşit.
Dar după ei era Maria Magdalena, care-i vestise; vine şi ea din nou la mormânt. Petru şi Ioan plecaseră. Încă nu răsărise soarele. Şi contemplând mormântul, apar doi îngeri şi îi vorbesc: “Femeie, de ce plângi?” Şi ea rosteşte: “Pentru că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus”. Şi atunci deodată ea îşi întoarce privirea înapoi. De ce? Cum tâlcuieşte Sfântul Grigorie Palama, cei doi îngeri se înclină, salută pe cineva. Apăruse Mântuitorul. Şi ea întorcându-se (întorcându-se în inima ei, tâlcuiesc exegeţii) Îl vede pe Hristos, acum în lumina învierii, şi totuşi crede că este grădinarul, paznicul grădinii. Şi Mântuitorul îi vorbeşte: “Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea, părându-i-se că este grădinarul, Îi zice: Doamne, dacă tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi Îl voi ridica. Şi atunci Mântuitorul îi rosteşte numele. Şi o cheamă: “Maria!” Ea recunoaşte glasul şi zice: “Rabuni, Învăţătorul meu!”. Şi cade la picioarele Lui să le cuprindă. Dar Mântuitorul îi spune: “Nu te atinge de Mine căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei (îi numeşte acum prima oară pe ucenici fraţi, după Înviere. Înainte îi numea ucenici, prieteni – în noaptea Cinei celei de Taină; acum fraţi. Dar ce fel de fraţi? Adoptivi; observaţi?) şi le spune că merg la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”. Este El Fiul lui Dumnezeu cel viu şi din veci. Dacă Adam, sărmanul, s-a îndepărtat de înfiere, nu putem spune că a pierdut-o total, pentru că a trimis Tatăl pe Fiul să ne înfieze. De aceea spune: “Fraţii mei”, “Tatăl meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”, al celor zidiţi. Căci asta e distincţia radicală între Dumnezeu şi noi. El e eternitatea, fără început şi fără sfârşit, fără un înainte şi fără un după, iar noi – părtaşi la eternitatea Lui, dar zidiţi (părtaşi suntem dacă spunem: Da, Doamne, Tu ai trimis pe Fiul Tău să se întrupeze de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, să Se jertfească pentru noi şi să învieze).
Şi se ridică Mântuitorul şi Se face nevăzut.
Şi ea fuge să spună ucenicilor, să spună tot ce i s-a arătat ei. După ea au venit şi celelalte mironosiţe, când răsărea soarele, mironosiţe pe care le numeşte Evanghelia ascultată. Şi au văzut mormântul gol şi îngerul care le-a spus: “De ce căutaţi pe Cel viu printre cei morţi? Nu este aici. A înviat. Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că va merge în Galileea, aşa cum a făgăduit”. Şi ele pleacă. Şi nu mărturisesc nimănui nimic. Se temeau. Se temeau de cei care Îl răstigniseră, să nu audă o asemenea veste. Au fost sfâşiate şi ele. Dar în uimirea lor, în teama lor, Mântuitorul le dă această unică mângâiere: le întâmpină şi ele rămân în faţa Lui, contemplându-L uimite, iar El le rosteşte: “Bucuraţi-vă!” – acest cuvânt unic. În Evanghelie nu e folosit decât ca grai şi glas al cerului. Atunci când fiul rătăcit se întoarce, ca şi atunci când orice păcătos se întoarce, “bucurie se face în cer pentru un păcătos ce se pocăieşte”. E bucuria Părintelui luminilor şi a Fiului şi a Duhului Sfânt. Ce uimitor este să ştii că se bucură Dumnezeu de tine când tu te întorci la El cu credinţă, cu căinţă, cu smerenie şi curăţie! Tot Isaac Sirul spune: “Smerenia şi neprihănirea sunt hainele prin care se pot deschide porţile împărăţiei”. Acestor femei care-L însoţiseră pe Mântuitorul fără frică, cu curajul muceniciei chiar, până la cruce, lor li S-a arătat înainte de toate, lor, purtătoarelor vieţii, vestitoarelor vieţii. Fiecare să se roage, să plângă şi să se roage să le ierte pe ele purtătoarele vieţii, că au ajuns să ucidă viaţa. Să ne străpungem în adâncul inimii şi să ne întrebăm cum mai putem primi cuvântul Bucuraţi-vă. Unde e iubire însă, e şi iertare. Să se trezească iubirea noastră pentru Domnul vieţii, pentru viaţă! Amin.(postat pe fb de ioan monahul)