Ce este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul ?

19.02.2018 06:18

Este vorba de un canon de pocăință, adică un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcătuit din 9 cântări bogate, com­puse, la rândul lor, din stihiri scurte de pocăință, ritmate de invocația: 'Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!', cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.
Canoanele liturgice au apărut la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea, înlocuind, în mare măsură imnele liturgice, numite Condac. Totuși, între cântarea a 6-a și a 7-a a fiecărui Canon se mai păstrează un Condac urmat de un Icos.
Canoanele, care au fost compuse la început de creștini sirieni elinizați din Palestina, sunt mai sobre din punct de vedere muzical și au un conținut teologic mai accentuat.
Canonul liturgic are nouă cântări lungi, formate din multe stihiri scurte, iar acestea nouă intercalau la început cele nouă cântări biblice folosite în viața liturgică răsăriteană:(1)Cântarea lui Moise (Ieșirea 15; 1-19); (2)Noua cântare a lui Moise (Deuteronom 32,1-43); (3)Rugăciunea Anei, mama lui Samuel (1 Regi 2, 1-10); (4)Rugăciunea profetului Avacum (Habacuc) (Avacum 3,2-19); (5)Rugăciunea lui Isaia (Isaia 26, 9-20); (6)Rugăciunea lui Iona (Iona 2, 3-10); (7)Rugăciunea celor Trei tineri; Cântarea celor Trei tineri;(8) Cântarea Născătoarei de Dumnezeu (Luca 1, 46-55) (9)și rugă­ciunea lui Zaharia, tatăl Sf. Ioan Botezătorul (Luca 1, 68-79).
Fiecare cântare a Canonului începe cu un Irmos (o strofă dătătoare c|g ton), _;se continuă cu. stihiri mai scurte și se încheie cu o laudă de preamărire adresată Sfintei Treimi (doxastikon) și o laudă adresată Maicii Domnului (theotokion). De exemplu Irmos-ul 1:

Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit .Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă. De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşealelor. Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Şi îndepărtează-te de acum de nebunia cea mai dinainte şi adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă. Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, şi de împărăţia cea pururea fiitoare şi de desfătare, pentru păcatele mele. Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai căzut rău şi te-ai rănit amar; că te-ai atins de pom şi ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea nechibzuită. În locul Evei celei trupeşti, făcutu-s-a mie Evă înţelegătoare gândul cel cu poftă trupească, arătându-mi cele plăcute, şi gustând pururea din băutura cea amară. După dreptate a fost lepădat Adam din Eden, nepăzind singura Ta poruncă, Mântuitorule. Dar eu, care am călcat totdeauna cuvintele Tale cele dătătoare de viaţă, ce voi pătimi? Covârşind eu de bunăvoie uciderea lui Cain, m-am făcut cu ştiinţă ucigaş al sufletului, umplându-mi trupul de viermi, şi războindu-mă împotriva lui, cu faptele mele cele rele. Nu m-am asemănat, Iisuse, dreptăţii lui Abel. Daruri bineprimite nu Ţi-am adus Ţie niciodată, nici fapte dumnezeieşti, nici jertfă curată, nici viaţă fără prihană. Precum Cain aşa şi noi, ticălosule suflete, am adus fapte murdare Făcătorului tuturor şi jertfă vrednică de mustrare şi viaţă ne-trebnică; pentru acestea ne-am şi osândit împreună. Ziditorule, făcându-mă lut viu, ai pus întru mine trup şi oase şi suflare şi viaţă; dar, o! Făcătorul meu, Mântuitorul meu şi Judecă-torul meu, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc. Mărturisesc Ţie, Mântuitorule, păcatele pe care le-am făcut, şi rănile sufletului şi ale trupului meu, care tâlhăreşte le-au pus înlăuntrul meu gândurile cele ucigătoare. De am şi greşit, Mântuitorule, dar ştiu că eşti iubitor de oameni; baţi cu milă şi Te milostiveşti fierbinte; pe cel ce plânge îl vezi, şi alergi ca un părinte, chemând pe cel rătăcit. Pe mine cel lepădat înaintea uşilor Tale, Mântuitorule, măcar la bătrâneţe nu mă lăsa în iad, deşert, ci, mai înainte de sfârşit, ca un iubitor de oameni, dă-mi iertare greşealelor. Eu sunt cel căzut între tâlhari, în gându-rile mele; cu totul sunt rănit acum de ele şi plin de bube; dar Tu însuţi venind de faţă, Hristoase Mântuitorule, vindecă-mă. Preotul, văzându-mă mai înainte, a trecut de mine, şi levitul, văzându-mă gol în nenorocire, nu m-a băgat în seamă; iar Tu, Iisuse, Cel ce ai răsărit din Maria, venind de faţă, miluieşte-mă. Mielule al lui Dumnezeu, Cel ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi lacrimi de umilinţă. Vremea este a pocăinţei, iar eu vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi iertare de greşealele. Să nu mă urăşti, Mântuitorule, să nu mă lepezi de la Faţa Ta; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un milostiv, dă-mi iertare de greşealele. Greşealele mele cele de voie şi cele fără de voie, Mântuitorule, cele vădite şi cele ascunse, cele ştiute şi cele neştiute, toate iertându-le, ca un Dumnezeu, milostiveşte-Te şi mă mântuieşte. Din tinereţe, Mântuitorule, poruncile Tale le-am lepădat, şi mi-am trecut toată viaţa cu pofte, neîngrijindu-mă şi lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ţie, Mântuitorule: măcar la sfârşit mântuieşte-mă. Bogăţia sufletului cheltuind-o întru păcate, pustiu sunt de virtuţi creştineşti şi, flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor, apucând înainte, miluieşte-mă. Înaintea Ta cad, Iisuse;greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine; ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca un îndurat, dă-mi lacrimi de umilinţă. Să nu intri cu mine la judecată, vădind faptele mele, cercetând cuvintele şi îndreptând pornirile; ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutăţile mele, mântuieşte-mă, Atotputernice.  Cuvioasă maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Tu-mi dă har luminător, din osârdia ta cea dumnezeiască de sus, ca să scap de întunericul patimilor; şi să laud din inimă faptele vieţii tale cele frumoase, Marie. Plecându-Te dumnezeieştilor legi ale lui Hristos, la Dânsul ai venit, lăsând pornirile desfătărilor cele neoprite, şi toată virtutea, ca pe una singură, cu multă cucernicie ai săvârşit-o. Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu rugăciunile tale, Andrei, scapă-ne de patimile cele fără de cinste şi te rugăm să ne arăţi părtaşi acum împărăţiei lui Hristos, pe noi cei ce te lăudăm pe tine, strălucite, cu credinţă şi cu dragoste.

Slavă..., a Treimii:Treime, Fiinţă preaînaltă, Căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o milostivă, dă-mi lacrimi de umilinţă.

Şi acum..., a Născătoarei: Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi ajutătoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de la mine lanţul cel greu al păcatului şi, ca o stăpână curată, mă primeşte pe mine cel ce mă pocăiesc. Şi iarăşi se cântă în amândouă stranele irmosul: Ajutor şi acoperitor...
La Canonul inițial al Sf. Andrei Criteanul, mai precis la cântările a 3-a, a 4-a, a 8-a și a 9-a, au fost adăugate de tim­puriu câteva canoane mai mici, formate din trei cântări (trei ode), compuse de 'Teodor' și 'Iosif', adică Sf. Teodor Studitul (+ 826) și Iosif de Sicilia (+ 886). În secolele XI-XII, un canon de două stihiri pentru o Cântare a fost adăugat în cinstea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, din vremea în care Duminica a V-a din Postul Sf. Paști a fost închinată pomenirii Sf. Maria Egipteanca. Apoi a fost adăugată la sfârșitul fiecărei cântări o stihiră de cerere către Sf. Andrei Criteanul însuși. După sinaxar se cântă sau recită 16 stihiri, toate interca­late între Fericiri.

Cine este Sfantul Andrei Criteanul ?

Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut la Damasc in jurul anului 660, sub stapanire musulmana, intr-o familie crestina care i-a dat o educatie aleasa. Mai tarziu, el devine monah in "Fratia Sfantului Mormant" de la Ierusalim, fapt pentru care a fost mai tarziu supranumit si "Ierusalimiteanul". Curand devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, in calitate de delegat al acestuia, semneaza la Constantinopol actele Sinodului VI Ecumenic, care a condamnat in 681 erezia monotelita (a unei singure vointe in persoana Domnului nostru Iisus Hristos).

Monahul Andrei ramane in Constantinopol unde i se incredinteaza conducerea unei importante opere social-filantropice, in special conducerea unui orfelinat si a unei case pentru batrani, lucrare sociala foarte populara pentru Biserica bizantina din acea vreme. In anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, in Creta. De aici a primit si numele de "Cretanul" sau "Criteanul", pe care i l-a dat traditia bisericeasca.

Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a infiintat manastiri, a dezvoltat lucrarea filantropica a Bisericii, s-a ocupat de educatia tineretului din eparhia sa, a ajutat pe crestinii care au suferit datorita incursiunilor musulmanilor in insula etc. A fost un bun predicator, iar pentru a incuraja participarea poporului la viata liturgica a Bisericii, a compus o multime de imne liturgice. El este considerat cel dintai autor de canoane liturgice, intre care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat in cartea Triodul si constituie o piesa liturgica deosebit de importanta pentru perioada Postului Sfintelor Pasti. Sfantul Andrei Criteanul a trecut la viata vesnica in anul 740, pe cand se intorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormantul sau se afla nu in Creta, ci in localitatea Eresos din insula Mitilina - Lesbos.

Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul se canta pe glasul al 6-lea, muzica trista si lina. Irmosul se canta de doua ori, la inceputul si la sfarsitul cantarii. Rugaciunea "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!" este insotita de metanie mica si de semnul sfintei cruci. Canonul Sfantului Andrei Criteanul se citeste pe fragmente in prima saptamana a Postului Sfintelor Pasti, in zilele de luni, marti, miercuri si joi, la Pavecernita; iar in intregime se citeste joi din saptamana a 5-a a Postului Sfintelor Pasti, la Pavecernita.

Canonul cel Mare. Ce contine ?

Acest bogat si frumos canon este deodata meditatie biblica si rugaciune de pocainta. Canonul Sfantului Andrei Criteanul este un dialog al omului pacatos cu propria sa constiinta, luminata de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocaieste plange ca nu a urmat pilda luminoasa a dreptilor virtuosi, ci robia patimilor aratate in multi pacatosi, dintre care unii nu s-au pocait, iar altii s-au mantuit tocmai fiindca s-au pocait. Cu inima plina de smerenia vamesului, cu strigatul de iertare al fiului risipitor si cu gandul la infricosatoarea judecata, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arata deodata durerea si puterea pocaintei, leac si lumina a invierii sufletului din moartea pacatului. Rugaciunea vamesului "Dumnezeule, miluieste-ma pe mine pacatosul!" devine, in Canonul Sfantului Andrei Criteanul, ritmul si respiratia pocaintei in staruitorul stih: "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!"Pocainta-rugaciune a fiului risipitor: "Parinte, gresit-am la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe una din slugile tale!" ia accentul unui regret nesfarsit pentru pacat, ca pierdere si moarte a sufletului care valoreaza mai mult decat toata lumea materiala: "Ia aminte, Cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul." (Cantarea a 2-a, 2)

Pacatul este alipirea sufletului de cele pamantesti incat: "toata mintea tarana mi-am facut" (Cantarea a II-a, 6). Prin pacat se pierde frumusetea nevinovatiei din rai, se pustieste sufletul, se schimba demnitatea omului in rusine, iar apropierea de Dumnezeuse preface in instrainare de El. Pacatul pe care il descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenesti cazute, incepand cu Adam si Eva. De aceea, Canonul cel Mare imbina pocainta cu meditatia privind caderile in pacat sau biruinta asupra pacatului, asa cum se vad acestea in Sfanta Scriptura. Canonul cel Mare se canta in Biserica in timpul perioadei de pocainta a Postului Mare al Sfintelor Pasti, tocmai pentru a se arata ca toti oamenii au nevoie de pocainta si de iertare a pacatelor pentru a ajunge la mantuire. Marii pacatosi care s-au pocait si s-au ridicat din pacat si patimi devin nu numai dascali ai pocaintei pentru intreaga Biserica, ci si rugatori pentru cei care se lupta cu pacatul sau se curata de el prin pocainta. Astfel, Cuvioasa Maria Egipteanca este invocata in Canonul cel Mare in stihul: "Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!" Iar mai tarziu, Biserica a adaugat in Canonul Sfantului Andrei Criteanul si stihul-rugaciune adresat lui insusi: "Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!"

Rugaciunile din Canonul cel Mare adresate Maicii Domnului si Sfintilor Apostoli arata, in general, legatura dintre pocainta si inviere, dintre vremea Postului si sarbatoarea Pastilor. "Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi, aduceti acum rugaciunea lui Hristos, ca sa trecem toti curgerea postului, savarsind rugaciuni de umilinta si savarsind virtuti cu osardie; ca in acest chip sa ajungem sa vedem Invierea cea slavita a lui Hristos Dumnezeu, slava si lauda aducand". (Cantarea a 3-a, sedealna a 2-a).

Maica Domnului, care a purtat in pantecele ei si pe bratele ei pe Hristos-Domnul aratandu-L lumii, impreuna cu Apostolii care au binevestit lumii pe Hristos arata aici taina insasi a Bisericii in care puterea si darul pocaintei devin pregatire si dor de inviere, arvuna a vietii vesnice ca legatura de iubire a omului cu Dumnezeu.

Marturisirea si preamarirea Sfintei Treimi in Canonul cel Mare arata ca pocainta crestina este taina refacerii comuniunii oamenilor cu Sfanta Treime. Botezati in numele Sfintei Treimi, crestinii reinnoiesc taina botezului prin lacrimile pocaintei, mor pentru pacat si inviaza sufleteste pentru Hristos.

Marturisirea dreptei credinte prin doxologie se leaga strans de redescoperirea dreptei vietuiri prin pocainta. Milostivirea Sfintei, celei de o fiinta, de viata facatoarei si nedespartitei Treimi este temelia si puterea care face ca "usile pocaintei" sa devina cale catre "portile Imparatiei cerurilor".

Canonul cel Mare, reflexie a nevoii de pocăinţă

Profesorul Olivier Clement de la Institutul „Sfântul Serghie“ din Paris spunea despre Canonul Sfântului Andrei că „descrie nestatornicia şi fragilitatea vieţii noastre, în timpul căreia nu reuşim să facem nimic, dar şi lipsa de consistenţă a timpului, pentru că timpul trece ca un vis, iar viaţa se scurtează; omul este cuprins de repulsie şi disperare în faţa faptelor săvârşite, a tulburărilor şi grijilor care-l cuprind atunci când vrea să evite meditaţia asupra propriei efemerităţi... Părinţii pustiei scriu despre unul din cele mai mari păcate, uitarea de Dumnezeu, adică a propriei persoane şi a tainei celuilalt, care este adevărul lucrurilor; aceasta este asemenea visării cu ochii deschişi, plină de lucruri goale care risipesc sufletul“.

Profesorul de teologie liturgică al Universităţii „Sfântul Tihon“ din Moscova, M. S. Krasoviţkaia, spune despre Canonul cel Mare că reprezintă „o minune a imnografiei bisericeşti, un text de o forţă şi frumuseţe ieşite din comun. Cuvintele sunt uimitoare: avem în canon şi antropologie creştină şi ascetică: trupul trebuie să participe la pocăinţă, ca parte integrantă a fiinţei omului. Canonul este o convorbire a celui care se pocăieşte cu propriul lui suflet şi aceasta încă de la primele cuvinte, apogeul atingându-se la Condacul cântat după cântarea a şasea: «Suflete al meu!»“.

O particularitate a Canonului cel Mare constă în utilizarea largă a imaginilor şi persoanelor biblice, atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament. Prin aceste exemple sufletul este atenţionat să-şi amintească de oamenii drepţi care i-au bineplăcut lui Dumnezeu şi să le urmeze pilda, chiar dacă până atunci a făcut contrariul.

Pătruns de un sentiment profund de pocăinţă, Canonul Sfântului Andrei corespunde pe deplin spiritului Postului Mare. În canon sunt prezentate şi evenimente din istoria vetero şi neotestamentară, începând de la căderea protopărintelui Adam şi până la Înălţarea Domnului Hristos. Sfântul Andrei aplică într-un mod cu totul personal fiecare eveniment biblic relatat unei stări a sufletului păcătos, influenţându-l spre îndreptare şi sfinţire.

În săptămâna a cincea din post, la Denia specială se citeşte şi viaţa Sfintei Maria Egipteanca, a cărei pomenire se face pe 30 martie şi în a cincea duminică din Postul Sfintelor Paşti. Aceasta a constituit, prin pocăinţa arătată, unul din cele mai grăitoare exemple ale înnoirii sufletului omului păcătos.

Citirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul a atras întotdeauna un mare număr de credincioşi. Canonul este lung, corul cântă lin, iar preoţii intonează foarte impunător troparele. Toate acestea îi fac pe creştinii ortodocşi să nu observe trecerea timpului, concentrându-se asupra problemelor duhovniceşti pe care le trezeşte acest minunat canon în sufletul lor.

Întregul Canon este un apel la suflet să se trezească la realitatea duhovnicească şi să trăiască în curăţie. Domnul a venit să-i cheme pe cei păcătoşi, nu pe cei drepţi la pocăinţă. Forţa şi sinceritatea pocăinţei nu sunt legate de adâncimea căderii spirituale. Dimpotrivă, forţa pocăinţei, capacitatea de a vedea necurăţia din adâncul sufletului şi de a o scoate cu bărbăţie la lumină reprezintă tot atâtea semne de înălţime a spiritului care mărturiseşte faptul că omul a început şi continuă lupta duhovnicească.(postat pe fb de ioan monahul)