Căutaţi pacea si sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu

19.11.2018 08:44

Noi ortodocși, avem Taina Pocaintei in Biserica, cred noi ca nu ne folosim indeajuns de ea, nu constientizam indeajuns cat de mare este puterea acestei Taine. Nu este om care sa fi venit la Taina Pocaintei cu sinceritate, cu dorinta sincera de indreptare, cu marturisire sincera, in orice fel de pacate ar fi cazut el si care sa nu simta in el dupa Taina Sfintei Spovedanii improspatandu-se lucrarea Harului. E adevarat, omul care a cazut din Harul cel dintai trebuie sa-si asume ca pe un canon tot chinul care urmeaza pe drumul intoarcerii lui la Dumnezeu. Calea lui nu va fi lina, el trebuie sa fie constient de lucrul acesta. Ai primit o data un Dar, Dumnezeu ti-a dat Harul Lui in dar, te-a chemat in Dar cu dragostea Lui. Ai dispretuit Harul Lui, l-ai calcat in picioare, l-ai ingropat, l-ai intunecat cu mandria, cu mania, cu desfranarea, cu pacatele trupesti, cu slava desarta. Acum nu te astepta ca drumul intoarcerii sa-ti fie usor. Toate pe care le-ai facut se vor scula acum cumva asupra ta, dar in Taina Pocaintei primesti puterea sa te lupti cu ele. Calea celui care se pocaieste nu mai este lina si usoara. Calea celui care se pocaieste este, sa zic asa, o cale intre bucurie si durere; el simte cand bucuria si incredintarea ca va fi iarasi cu Dumnezeu, cand simte teama si durerea si chinul pentru ca pacatele vechi il urmaresc.

Pregateste-te de pocainta. Cerceteaza-ti constiinta in lumina poruncilor. Nu spune: „Am facut toate pacatele!” Nu este bine nici sa-ti atribui pacate pe care nu le-ai facut, dar nici sa le ascunzi pe cele pe care le-ai facut. Trebuie sa urasti pacatul pentru care te pocaiesti si sa nu-l mai faci.

Ia seama ca si talharul intelept, care s-a pocait pe cruce, a rabdat totusi chinurile rastignirii cateva ceasuri. Straduieste-te sa faci roade vrednice de pocainta; daca te pocaiesti de zgarcenie, manifesta generozitate; daca esti lacom, consuma mancaruri simple; daca slujesti pantecelui, fii mai retinut la mancare; daca esti lenes, fii iubitor de munca; daca est mic de suflet, fii plin de barbatie; daca esti neglijent, fii grijuliu; daca esti invidios, fii iubitor; daca esti elegant, imbraca-te modest; daca ai citit carti lumesti, citeste-le pe cele duhovnicesti, daca ai dansat, bate metanii etc.

La multi pocainta este doar pe buze. Le pare rau, plang, dar nu lucreaza binele. Pentru un pacat mai mare este nevoie de o pocainta mai mare, aratata prin fapte! Pacatele se spala cu lacrimi. Doi frati se pocaiau cu lacrimi. La unul dintre ei, pacatele s-au sters de tot, iar la celalalt doar in parte, din cauza ca erau pacate mult mai grele. Cei care se pocaiesc trebuie sa lectureze carti duhovnicesti, mai ales despre pocainta; sa afle cum sa discearna binele de rau, pentru ca necunostinta este tot un pacat.

Cand te pregatesti de spovedanie nu te cerceta cu superficialitate, enumerand simplu pacatele, aminteste-ti cum ai gresit. Valoarea marturisirii nu consta doar in iertarea pacatelor, ci si in ajutorul lui Dumnezeu pentru a renunta la acele pacate. In post evita distractiile. Uita de televizor, de filme etc, nu te antrena in discutii fara rost. Concentreaza-ti atentia la propriile caderi, nimicindu-le prin marturisire. Renunta la podoabele exterioare. Taci, pazind intelepciunea. Asculta muzica duhovniceasca. Nu mustra pe nimeni, ci, dimpotriva, bucura-te si rabda cand esti mustrat. Nimiceste mandria. Renunta sa bei cand esti in vizita la cineva. Defaimarea si judecarea aproapelui paraseste-le, vorbeste ce este de folos. Nu te rusina de credinta si nu te teme sa suferi pentru Dumnezeu. Nu te desfata de caldura si in baie, foloseste-te de ele doar cat este nevoie. Stai acasa. Nu te supara si nu supara pe nimeni. Nu refuza cand ti se adreseaza o rugaminte. Nu invidia. Educa-te doar pe tine, copiii si nepotii. Aminteste-ti de moarte si iubeste oamenii. Tine minte ca pocainta este intelegerea cu Dumnezeu pentru indreptarea vietii.

Ai văzut cum ne cruţă Legiuitorul şi cum se îngrijeşte de mântuirea noastră? N-ar fi putut oare să facă şi din asta o poruncă. Ar fi pus însă mare povară pe oameni; dar El ne cruţă. A lăsat ca omul să-şi arate măreţia sufletului lor, iar cei care n-o păzesc să se bucure de îngăduinţa Stăpânului. Tot aşa şi cu sărăcia de bunăvoie. N-a făcut din ea o poruncă. N-a spus atât: “Vinde-ti averile tale!”, ci:  “Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde-ţi averile tale!” (Matei 19, 21). Stă în voia ta! Tu eşti stăpân pe hotărârea ta! Nu te silesc, nu te împovărez! Incununez pe cel care o face, dar nu-l osândesc pe cel ce nu o face! Faptele săvârşite din poruncă şi din datorie n-au atâta plată; dar cele săvârşite din proprie voie şi din mărinimie sufletească au cununi strălucitoare. Aduc pe Pavel ca martor: “Dacă binevestesc, spune el, nu-mi este mie laudă” (I Corinteni 9, 16).

Pentru ce? “Pentru că stă deasupra mea datoria. Şi, vai mie dacă nu binevestesc” (I Corinteni 9, 16).

Vezi că nu are multă plată cel ce împlineşte legea – că este obligat s-o împlinească -, dar cel care nu o împlineşte este supus pedepsei şi osândei. “Vai mie, spune Pavel, dacă nu binevestesc!”. Cu celelalte fapte, cu cele ce stau în voia noastră, nu-i aşa. Dar cum?  “Care este deci plata mea?” (1 Cor. 9, 18), spune Pavel. “Ca, binevestind, să pun fără plată Evanghelia lui Dumnezeu, ca să nu mă folosesc de dreptul meu”, într-un caz era lege, de aceea nu avea plată mare; în celălalt caz, fapta lui era pornită din propria sa voie, de aceea avea mare plată. N-am spus toate acestea fără rost, ci ca să arăt că Legea dumnezeiască nu e grea, nu e împovărătoare, nu e plină de osteneli şi nici cu neputinţă de îndeplinit. Haide acum să arăt aceasta chiar cu cuvintele lui Hristos: “Cel care se uită la o femeie, ca să o poftească, a şi făcut desfrânare cu ea în inima lui”.

A văzut şi Hristos că mulţi au să învinuiască Legea Sa că e grea; de aceea n-a spus numai Legea Sa, ci a amintit şi Legea Veche, ca prin comparaţia uneia cu cealaltă să iasă la iveală şi uşurinţa Legii Sale, şi iubirea Lui de oameni.

Acum nu ne este numai răsplata mai mare pentru faptele noastre bune, ci şi pedeapsa mai aspră pentru căderile în păcate. După cum cei care au trăit înainte de Lege sunt pedepsiţi mai blând decât cei din timpul Legii (că “toţi câţi au păcătuit fără Lege vor şi pieri fără Lege” (Romani 2, 12), adică nu îi învinuieşte Legea, ci-i osândeşte firea lor, pentru că “gândurile lor se învinuiesc sau chiar se apără între ele” (Romani 2, 15), după cum spune Pavel, tot aşa şi cei care au păcătuit în timpul harului vor suferi o pedeapsă mai cumplită decât cei care au păcătuit în timpul Legii. Pavel a arătat deosebirea dintre aceste diferite categorii de păcătoşi, grăind aşa: “De calcă cineva Legea lui Moise, este omorât fără milă pe mărturia a doi sau trei martori. Gândiţi-vă cu cât mai aspră va fi pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care a socotit ceva de rând sângele Legământului şi a făcut de ocară darul harului?” (Evrei 10, 28-29).

Vezi că, pe timpul harului, mai mare e pedeapsa, după cum mai mari sunt şi rasplatile? Dar pentru că am amintit de înfricoşătoarele şi duhovniceştile Taine, vă rog, mă cuceresc vouă şi vă cer să lepădaţi de la voi orice păcat şi aşa să vă apropiaţi de această înfricoşătoare Masă. “Căutaţi pacea cu toţi, spune Pavel, si sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14). Cel care nu-i vrednic să vadă pe Domnul, nu-i vrednic nici de împărtăşirea cu Trupul Stăpânului. De aceea spune Pavel: “Fiecare să se cerceteze pe sine si aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar” (I Corinteni 11, 28). Nu-ti spune să descoperi tuturor rana, nu te pune să te învinuieşti în sobor de oameni, nu-ti cere să chemi în jur martori ai păcatelor tale, ci înăuntru, în conştiinţa ta, fără să fie nimeni de fată, afară de Dumnezeu, Care le vede pe toate, judecă-te, cercetează-ti păcatele, treci prin fata mintii toată viata ta şi du-ti păcatele în fata Scaunului de judecată, îndreapta-ti greşelile, şi aşa, cu conştiinţa curată, apropie-te de Sfânta Masă şi împărtăşeşte-te cu Sfânta Jerftă.

Nu doar cei credin­cioși, ci chiar și cei necredincioși știu ce loc deosebit ocupă în viața Bisericii cinstirea Preasfintei Fecioare Maria. Din cele mai vechi timpuri, Tradiția Bisericii a numit-o Maica Domnului, Preasfânta și Preacurata, iar una dintre cele mai frecvent rostite rugăciuni o arată ca „mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”.
Aproape nu există rugăciune liturgică sau slujbă în care numele său să nu fie pomenit, sub­linia, într-una dintre reflecțiile sale radiofonice, părintele Alexander Schmemann. Toată arta creștină, atât răsăriteană, cât și apuseană, este profund marcată de imaginea Maicii cu Fiul său dumnezeiesc în brațe. Când intrăm în bisericile noastre, icoana sa este la locul cel mai de cinste, în dreapta ușilor împărătești, de foarte multe ori ea fiind zugrăvită și pe bolta absidei Altarului, cu brațele deschise, parcă îmbrăți­șând tot universul. Icoana Maicii Domnului este „locul” prin exce­lență în care poate fi cu succes veri­ficată originalitatea și bogăția geniului artistic al artei bizantine. Diversitatea reprezentărilor sale iconografice și evlavia din jurul sutelor de icoane făcătoare de minuni din lumea întreagă spun fără cuvinte dragostea poporului lui Dumnezeu pentru Maica Vieții și a înveșnicirii noastre fericite.
Adresându-se parcă celor care se numesc pe ei înșiși creștini, dar preferă să nu dea cuvenita cinstire Maicii Domnului, Sfântul Ioan Maximovici spune: „Încă din timpurile apostolice și până în zilele noastre, toți cei care L-au iubit cu adevărat pe Hristos au cinstit-o și pe cea care L-a născut, L-a crescut și L-a îngrijit în timpul copilăriei Sale. Dacă Dumnezeu-Tatăl a ales-o, Dumnezeu-Duhul Sfânt a adumbrit-o, iar Dumnezeu-Fiul S-a sălășluit întru ea supu­nându-i-Se în timpul copilăriei, îngrijindu-Se de ea atunci când era spânzurat pe Cruce -, nu ar trebui atunci ca toți cei care își mărturisesc credința în Sfânta Treime să o cinstească și pe Maica Domnului?”

Daca se va numi cugetul,ratiunea, ca unul ce este conducator, iar inchipuirea imaginatia chip al sufletului, in care se afla jiltul cel statornic al puterilor izvorate din simturi, este bine ca noi, atunci cand postim, sa facem sa fie cugetul nostru milostiv, iar fata noastra, adica inchipuirea, sa o spalam de gandurile cele rusinoase si necurate, de manie si de toata rautatea.

Pentru ca un astfel de post, implinit ca atare, nu numai patimile cele rele, ci dimpreuna cu acestea si pe duhurile cele necurate, care sunt incepatoare si pricinuitoare ale unor astfel de patimi, le surghiuneste si le rusineaza, asezandu-i pe cei ce postesc la rand cu ingerii cei buni, intorcandu-i catre acei ingeri si oranduind ca acestia sa fie pazitori ai acelora, degraba ajutatori si impreuna lucratori. In felul acesta, pe vremuri, alaturi de cei trei tineri din Babilon, impodobiti cu infranarea si cu postul, a fost vazut in mijlocul focului mistuitor si un al patrulea, care era cu ei, pazindu-i si purtandu-le de grija ca sa ramana teferi, de parca in chip minunat i-ar fi scaldat in roua [Daniel 3, 25]. Tot astfel, dinaintea lui Daniel, care postea de multe zile, s-a infatisat un inger care ii dadea sfaturi intelepte si ii prevestea lui cele viitoare. Si in acelasi chip, altadata, un inger a adus de la o mare departare pe un prooroc, Avacum, care a strabatut vazduhul si care a purtat hrana lui Daniel, prin rugaciune si post astupandu-se gura leilor. Asemenea si noua, care ne ostenim si ne straduim in post trupesc si duhovnicesc si in rugaciuni, cu ajutorul si impreuna lucrarea ingerilor celor buni, vapaia de foc a poftei trupesti ne va fi stinsa de tot, iar mania ne va fi imblanzita precum cea a leilor, facandu-ne noi partasi la hrana cea prooroceasca.Prin nadejdea bunurilor viitoare, prin credinta si prin clarvederea cea duhovniceasca, ne vom invrednici noi sa calcam in picioare serpii si scorpiile, si toata puterea vrajmasului.

Iar postul care nu este implinit in acest fel si nu se savarseste in acest chip se inrudeste si se insoteste mai degraba cu ingerii cei rai, caci a lor este pustiirea insotita de manie, de ura si de trufie, ca si de impotrivirea fata de Dumnezeu,pe cand noi, ca unii ce suntem robi si slujitori ai binelui, stam impotriva acestor ingeri rai, cum si spune Apostolul: “Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri” (Efeseni 6, 12).

Asadar, impotrivirea noastra fata de ei se implineste prin post, dar noi cerem pentru paza noastra si platosa intelepciunii, si coiful milostivirii celei mantuitoare, si scutul credintei, precum si sabia cea prea indestulatoare a Duhului Sfant, adica cuvantul cel mantuitor dat noua de Dumnezeu, ca sa ne fie spre aparare. 

In felul acesta ne vom intrece in lupta cea buna, vom pazi credinta cea temeinica, vom stinge toate sagetile de foc ale celui rau, vom dobandi cununa Lui cea vesnica si cereasca, infatisandu-ne ca biruitori in toate, bucurandu-ne de-a pururi impreuna cu ingerii din ceruri, intru Hristos, Domnul nostru.

Hristos ne spune toate aceasta, ca sa ne punem in randuiala constiinta, facandu-ne datoria pe care o aveam fata de El, indrumatorul nostru. Bunul Dumnezeu sa ne lumineze, sa ne dea putere si sa ne ingrijim sa punem in ordine ceea ce fiecare a gresit, de pe pozitia si cu responsabilitatea lui. Asadar, sa ne straduim, sa nu trandavim, pentru ca nu este vremea sa amanam. Nu numai acum s-o facem, cand suntem impresionati de moartea fratilor nostri, ci continuu, cu sentimentul ca lucram la indreptarea noastra. Nici un om nu este fara de pacat, afara de Dumnezeu. Omul a plecat de pe pamant macar cu un pacat, aceasta, insa, nu impiedica mantuirea si sfintenia lui. Greselile usoare vor fi sterse de Dumnezeu. Ceea ce ne recomanda Sfintii Parinti este ca, in ceasul mortii, sa fim gasiti cu greseli si pacate cat mai mici, pentru ca daca talerul  virtutilor este plin si cantareste greu,  greselile noastre mici vor ramane in aer. De aceea, sa ne nevoim, sa facem ascultare sincera, dreapta, intru adevar. Aceasta sa nu para doar ca ascultare, iar in esenta ei sa fie voia noastra, neascultare si otrava. Sa nu facem vointa noastra, sa zicem ca ne vom pocai maine. Dumnezeu nu asteapta ca un ucenic sa greseasca cu pacatele omului din lume, asa cum stim. Desfranarea si curvia ucenicului este atunci cand nu face ascultare. Neascultarea este o greseala, iar opusul ei, datul mantuirii noastre. Ucenicul care se supune cu sinceritate are asigurata mantuirea lui, este omul cel mai fericit de pe pamant, cu speranta cea mai buna ca va  ajunge in Imparatia lui Dumnezeu.

Dumnezeu sa binevoiasca, cu multimea indurarii Lui, sa ne gasim cu totii impreuna in bucuria si fericirea acestei Imparatii vesnice.

Fii evlavios. Pe parintii duhovnicesti, pe tatal tau si pe mama ta, pe conducatori si pe toti oamenii de bine cinsteste-i si urmeaza sfaturile lor folositoare. Respecta-i pe oamenii in varsta. Fata de mai-marii tai fii respectuos, cu cei de-o seama cu tine fii amabil, cu cei mai mici, binevoi­tor. Iubeste nu doar pe prieteni si pe cei ce-ti fac bine, ci si pe vrajmasii tai, si roaga-te pentru ei. Aminteste-ti ca rostul tau in lume este ca in orice imprejurare sa faci bine aproa­pelui tau, pe cat iti sta in putere. Nu te certa si nu te invraj­bi cu nimeni.

Bun lucru este sa-ti infranezi mania, sa ierti celui ce ti-a gresit si sa dai celui care iti cere. Te-a suparat cineva? Iarta-l. Ai suparat pe cineva? Impaca-te cu el. Fereste-te nu doar de faptele rele, ci si de cuvintele necuviin­cioase. Cand vorbeste cineva dintre cei mai mari, taci si asculta. Nu crede oricarui zvon. Nu dori tot ce vezi. Fii drept, nu dori nimic din ce nu este al tau. Cu atat mai mult nu fura si nu deposeda, ci fii multumit cu ceea ce ai tu. Cele de care ai nevoie dobandeste-le prin propria munca. Da inapoi ceea ce ai luat cu imprumut. Implineste ceea ce ai promis. Nu te lauda niciodata. Fii curajos, gata de munca, lasand la o parte nepasarea celor lenesi. Dragostea de munca este placuta lui Dumnezeu, iar tie de folos.

Nu deznadajdui la necaz. La bucurie nu-ti pierde cumpatarea. Celui care cere da-i, daca ai; pe cel sarac ajuta-l pe cat poti. Nu invidia pe nimeni, fii binevoitor fata de toti. Nu fi egoist si mandru. Fii prietenos fata de toti, dar nu te purta lingusitor fata de nimeni. Saluta-i pe toti cei pe care-i intalnesti. Asemenea si celor care te saluta, raspunde-le la salut. Celui care te intreaba raspunde-i, pe cel nestiutor indruma-l. Pe cei tristi mangaie-i. Slu­jeste oricui poti.

Dumnezeu este Duh Sfant. Lucrarea Sa este prezenta in tot ceea ce a creat. Stramosii nostri, care au trait inainte de venirea lui Hristos, credeau in Cel ce va sa vina. Ei citeau Scriptura, dar nu intelegeau, pentru ca nu erau luminati de Duhul Sfant. Cu toate acestea, ei duceau o viata morala si sunt un exemplu pentru noi.

Noe si-a construit arca timp de aproape 100 de ani, i-a avertizat pe oameni despre mania lui Dumnezeu care se va abate asupra lor, i-a chemat la pocainta, in ciuda faptului ca multi il luau in ras. Enoh se purta cu evlavie in fata lui Dumnezeu, isi inchi­puia ca Domnul il priveste zi si noapte si vede faptele lui. Atat de mult a bineplacut el lui Dumnezeu, incat a fost inal­tat la cer. Iar Iov, cate a rabdat prin ingaduinta lui Dumnezeu! Cat au incercat sa-l convinga sa cedeze, insa el a ramas credin­cios si statornic! Chiar si atunci cand zacea in gunoi si praf, parasit de toti, el Il lauda pe Dumnezeu. Dreptul Avraam, facand voia lui Dumnezeu, a lasat toa­te si a mers in tara pe care i-a aratat-o El. Avraam ne invata adevarata credinta. Ne invata de asemenea ospitalitatea. El ii primea pe toti strainii, intre care S-a aflat si Domnul. Avraam era atat de credincios si de ascultator de Dumne­zeu, incat nu a pregetat sa se pregateasca a-l aduce jertfa pe fiul sau unul-nascut, cand Domnul i-a cerut-o. El ne inva­ta ascultarea pe noi, preotii, pe conducatori, pe parinti etc. Prorocul David ne invata credinta, pocainta si rugaciunea.

Niciodata sa nu parasim rugaciunea, precum Da­niel si cei sapte tineri. De la toti putem sorbi intelepciune duhovniceasca si sa invatam credinta. In viata trebuie sa ca­utam compania oamenilor credinciosi, intelepti, placuti lui Dumnezeu, tari in credinta. Sa vorbim cu ei despre Dumne­zeu. Sa citim cuvantul lui Dumnezeu.

Lectura ne intareste in viata duhovniceasca. Credinta insasi apare din citirea si ascultarea cuvantului lui Dumnezeu. Fiecare carte duhovniceasca ne ofera ceva nou in cunoasterea lui Dumnezeu. Cerceteaza-te si alege-ti lectura in functie de necesitatea si setea pe care le descoperi in inima: un acatist, Psaltirea, Evanghelia, o opera a unui Sfant Parinte sau altceva. Ci­teste, indrepteaza-ti viata pas cu pas, ca sa dobandesti cre­dinta tare.

A-ti zidi fericirea interioara inseamna a lucra la dobandirea Duhului Sfant in credinta si in adevar. Printr-o viata buna dobandeste o inima buna, umple-o de har. Pen­tru aceasta, invata cuvantul lui Dumnezeu in trei feluri:din Evanghelie; din explicarea lui in scrierile Sfintilor Parinti, nevoitori ai Bisericii Ortodoxe; din vietile sfin­tilor, luand aminte la viata lor si la felul cum au slujit lui Dumnezeu.

Multi nevoitori sunt trecuti in randul sfintilor. Nu este, oare, acesta un exemplu de credinta sfanta pentru noi?

Având acestea în cuget, să ne aducem aminte de cele spuse despre neînfrânare, să ne aducem aminte de pedeapsa mare ce stă înaintea celor ce se uită din curiozitate şi cu poftă la chipurile femeilor, să avem înaintea ochilor, înainte de gheenă, frica şi dragostea de Dumnezeu, să ne curăţim în toate privinţele şi aşa să ne apropiem de Sfintele Taine, ca să ne împărtăşim cu aceste mântuitoare Taine nu spre judecată şi osândă, ci spre mântuirea şi sănătatea sufletului şi spre îndrăznire neîntreruptă, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slavă şi putere, în vecii vecilor.Amin (postat pe fb de ioan monahul)