Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine…
Suntem pelerini la Biserica Adormirii Maicii Domnului și la Mormantul Maicii Domnului unulele dintre cele mai iubite locuri din Tara Sfanta. Locul Adormirii Maicii Domnului este în Sion, iar mormântul pe Muntele Maslinilor. Poposim întâi la Catedrala Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai mari biserici din Ierusalim care apartine manastirii benedictine din Ierusalim, pe Muntele Sion, fiind asezata imediat in afara zidurilor vechiului oras, aproape de Poarta Sionului.
Initial, manastirea era cunoscuta sub denumirea de "Abatia Adormirii Maicii Domnului", însă numele acesteia a fost schimbat, incepand cu anul 1998, în cel de "Biserica Hagia Sion", locas care se afla pe acest loc, mai inainte de a se ridica actuala biserica. In anul 1898, in cadrul vizitei in Tara Sfanta, cu ocazia sfintirii bisericii protestante inchinate Mantuitorului, Kaiser Wilhelm al II-lea a cumparat aceasta bucata de pamant, pe Muntele Sionului, oferind in schimb 120.000 de marci germane din aur sultanului Abdul Hamid al II-lea. Mai apoi, el a daruit locul Uniunii germane din Tara Sfanta. Potrivit traditiei locale, pe acest loc, foarte aproape de Camara din Ierusalim, unde a avut loc Cina cea de Taina, a trecut la cele vesnice Maica Domnului. Acest eveniment ar fi dat manastirii numele actual, anume "Biserica Adormirii Maicii Domnului". Arhitectul si constructorul Diocezei de Cologne, inginerul Heinrich Renard (1868–1928), a investigat locul in anul 1899, cu aceasta ocazie scotand la lumina ruinele vechii biserici bizantine închinate Maicii Domnului. Bisericuta se numea "Hagia Sion", sau Biserica Aghia Sion cre a fost zidita la începutul perioadei bizantine, undeva intre anii 395 si 414, în vremea episcopului Ioan al II-lea de Ierusalim. Potrivit traditiei locului, aceasta biserica a fost intemeiata de Apostoli. Ortodocsii nu sustin insa acest lucru, ei facand pelerinaj in Gradina Ghetsimani, unde se afla Mormantul Maicii Domnului.
Misiunea de a zidi o mareata biserica, pe locul celei vechi, a fost încredintata lui Teodor Sandel, membru al Ordinului Cavalerilor Templieri, cel din urma, cat si cetatean al Ierusalimului. Piatra de temelia a fost asezata in ziua de 7 octombrie 1900, iar zidirea bisericii a durat numai zece ani. Uriasa basilica a fost sfintita in data de 10 aprilie 1910, de catre Patriarhul latin de Ierusalim. Primii calugari benedictini au fost trimisi la Ierusalim in anul 1906, din Abatia de Beuron, Germania. Calugarii au fost inchisi, fara nici un motiv, pentru prima data, intre anii 1918-1921, dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial. Mai apoi, in anul 1926, manastirea de pe Muntele Sion a fost ridicata la rangul de abatie in sine, fiind incadrata in Congregatia de Beuron. Intre anii 1939-1945, calugarii nemti au fost inchisi pentru a doua oara, iar pentru a treia oara ca rezultat al razboiului dintre arabi si israeliteni, in anul 1948. Abatia se afla atunci la granita dintre Israel si Iordania, neputandu-se situa in nici una dintre parti.
In anul 1951, abatia Maicii Domnului de pe Muntele Sion s-a separat de Congregatia de Beuron, punandu-se sub directa conducere a staretului calugarilor benedictini din Roma. Comunitatea monahala din abatia de pe Sion si-a ales primul staret, cu hotarare proprie, in anul 1979. In anul 1967, in cadrul celui de-al Doilea Razboi Mondial, abatia a fost incendiata de catre ambele tabere. Incepand cu anul 1972, o scoala ecumenica a inceput a functiona in legatura cu abatia. Biserica actuala, de o marime impresionanta, este de forma cilindrica, de-a lungul peretilor, in interior, avand o serie insemnata de capele si altare. Doua scari in spirala conduc pasii pelerinilor spre cripta subterana.
Pe aici se coboara din biserica in cripta venerata ca fiind locuinta Mariei dupa Inviere, si locul mortii sale. In mijlocul criptei se afla o statuie in marime naturala a Mariei adormite, facuta din lemn de cires si din fildes, iar in cupola de deasupra, un mozaic reprezentand fugura lui Iisus primind-o pe mama Sa, insotita de sase femei renumite din Vechiul Testament. Datorita faptului ca, foarte aproape de biserica, se afla un locas de cult musulman, clopotnita abatiei de pe Sion nu a putut fi ridicata chiar langa biserica, spre a nu umbri cladirea musulmana. Astfel, clopotnita abatiei a fost zidita la o oarecare distanta de biserica, ea neputand fi accesata din aceeasi curte.
Apostolic știm că înmormântarea Maicii are loc pe Muntele Maslinilor. Pe langa multe alte minunate locuri, precum Sfantul Mormant, Biserica Nasterii Domnului, Biserica Inmultirii Painilor si a Pestilor, Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil, crestinii vin cu mare bucurie în acest loc binecuvantat de Dumnezeu, spre a se ruga Maicii Domnului. Biserica de pe Muntele Maslinilor se află doar in grija ortodocsilor, spre deosebire de multe altele, împartite intre mai toate ramurile crestine. Asezata in Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui Maslinilor, biserica e zidita pe locul unde a fost înmormantata, pentru scurt timp, Maica Domnului, este o biserica semi-îngropată, în forma de cruce, în care se ajunge coborând o serie de trepte din lespezi de piatra. Biserica este sapată în piatra și peste drum de aceasta se afla Biserica Tuturor Natiunilor - Biserica Agoniei, Gradina Ghetsimani și Pestera Ghetsimani.
Ajunși în adâncul pământului, în Mormant, vom rosti si noi cuvintele ramase de la Pr. Ioanichie Balan: "Iata-ne jos, in biserica de pe mormantul Maicii Domnului. Aici, in adancul pamantului, a fost asezat trupul Fecioarei Maria, care s-a invrednicit sa poarte in brate pe Hristos, Viata noastra! Aici, in satul Ghetsimani, s-au adunat Apostolii de la marginile pamantului sa petreaca la mormant pe Maica Vietii! Aici, Sfantul Apostol Toma, ajungand mai tarziu, n-a mai aflat trupul Maicii Domnului in mormant. Aici s-a smerit "roaba Domnului", cea mai sfanta dintre mame, cea mai curata dintre fecioare, Maica Vietii, mijlocitoarea lumii, mangaierea mamelor, sprijinul fecioarelor, intarirea sarmanilor si acoperitoarea calugarilor si a tuturor crestinilor!"
Părintele Cristian ne vorbeste despre istoricul Bisericii: De ce se crede ca Mormantul Maicii Domnului este cel din Ierusalim? Potrivit traditiei crestine, la scurt timp dupa îngropare, Maica Domnului a fost înaltata cu trupul la cer, nu prin puterea ei, ci prin puterea Domnului nostru Iisus Hristos. Daca acest lucru este mai presus de îndoiala, în legatura cu locul în care a sezut, pentru puțină vreme, trupul ei, se vehiculeaza doua mari teorii. Unii cred cu tarie faptul ca Ierusalimul este locul in care a fost inmormantata Maica Domnului, pe cand altii sustin ca acest loc ar fi Efesul, adica locul unde a vietuit Sfantul Ioan Evanghelistul, pana la adormirea lui in Domnul. Legat de aceasta a doua parere, se stie cu adevarat ca Sfantul Evenghelist Ioan a luat-o in grija pe Maica Domnului, la indemnul Mantuitorului, pe cand era pe Sfanta Cruce. Ea l-a insotit pe Sfantul Ioan peste tot, însa nu exista nici o marturie care sa indice cat a stat ea in Ierusalim si cat a stat in Efes. De asemenea, nu se marturiseste nimic despre locul in care se afla in momentul in care Arhanghelul Gavriil i-a vestit adormirea. Noul Testament nu ne spune nimic despre moartea Sfintei Fecioare. Mormantul Maicii Domnului este descris in destul de multe carti apocrife. Desi acestea nu sunt intru totul demne de crezare, se observa totusi anumite generalitati. "Adormirea Mariei" dateaza de la inceputul secolului al II-lea, dupa ultimele cercetari, iar autorul a folosit ca sursa traditiile Bisericii primare. Cartea contine multe informatii specifice comunitatii iudeo-crestine, dar a fost considerata neautentica.
Cu toate acestea ea poate fi considerata o marturie a cinstirii locului in care a fost inmormantata Maica Domnului si a transformarii lui in sanctuar. Conform acestei carti, Insusi Iisus i-ar fi indicat lui Petru locul de inmormantare: "Gradina Ghetsimani, in afara zidurilor Ierusalimului, in Valea Iosafat, vale strabatuta de paraul Cedron." Conform "Faptelor Sfantului Apostol Ioan", scrisa de Prohor, compusa de Lencius in 160-170, Sfantul Evanghelist a mers la Efes, insotit doar de Prohor si la o varsta inaintata, adica dupa moartea Fecioarei Maria. Cele doua scrisori adresate de Sfantul Ignatie Sfantului Ioan, scrise in jurul anului 370, mentioneaza ca Sfanta Fecioara si-a petrecut ultimele zile in Ierusalim. Scrisoarea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul catre Episcopul Titus (363), Relatarea lui Ioan despre Adormirea Mariei (secolul al V-lea) si "Cartea Prea Sfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu" a lui Pseudo-Meliton de Sardes (secolele V-VI) plaseaza mormantul in Gradina Ghetsimani.
Sfintii Parinti marturisesc si ei faptul ca "mormantul se afla in Ierusalim". Martirologiul Ierusalimitean (circa 431) mentioneaza in Valea Iosafat o Biserica a Sfintei Fecioare", in care se afla mormantul ei, la fel ca si marturia unui pelerin armean. O relatare istorica, "Euthymiaca historia", descrie momentul cand imparatul bizantin Marcian (450-457) si sotia sa Pulheria i-au cerut patriarhului Iuvenal al Ierusalimului, la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon (451), Moastele Nascatoarei de Dumnezeu. Iuvenal le-a raspuns ca, "la trei zile dupa adormire, trupul Sfintei Fecioare a fost ridicat la cer, in Mormantul din Gradina Ghetsimani gasindu-se doar acoperamantul ei", care va fi dus apoi in Biserica Vlaherne din Constantinopol. Sf. Epifanie de Salamina (403) este primul care vorbeste despre momentul Adormirii Maicii Domnului, aratand ca Sfantul Ioan a mers singur la Efes. In secolele urmatoare, Grigorie de Tours, Isidor de Sevilla, Sfantul Modest, Sf. Sofronie al Ierusalimului, Sf. Gherman al Constantinopolului, Sf. Andrei Criteanul, Sf. Ioan Damaschin si altii au amintit de existenta Mormantului Maicii Domnului la Ierusalim în Ghețimani.
Suntem la Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim, pe Muntele Maslinolor, unde marturia arheologica vine si ea sa intareasca cele mai sus amintite. Existenta unei vechi bazilici crestine inchinate Adormirii Maicii Domnului, pe valea paraului Cedron, numita de evrei Valea Iosafat, este foarte importanta. Mormantul Maicii Domnului se afla in partea de nord a Gradinii Ghetsimani, intr-o galerie subterana adanc sapata in piatra. Aici, deasupra mormântului, Sfanta Elena a zidit o biserica intre anii 325-337.
O capela a fost construita de patriarhul Iuvenal, la inceputul secolului al V-lea, devenind in scurt timp un centru de pelerinaj. In timpul imparatului Mauriciu s-a construit o bazilica superioara, vechiul sanctuar cu Mormantul Maicii Domnului devenind astfel cripta subterana. In anul 614, biserica a fost distrusa de catre persi, impreuna cu celelalte biserici crestine din Palestina. Basilica a fost distrusa, dar a fost refacuta in scurt timp, caci in 670 ea este vizitata de pelerinul Arculf.
In secolul al XI-lea, cruciatii au inaltat aici o alta biserica, semi-ingropata, care se pastreaza partial pana astazi. De-a lungul timpului, biserica superioara va fi distrusa de mai multe ori, cripta inferioara fiind crutata chiar si de musulmani, care au o veneratie deosebita pentru "mama profetului Iisus". Restaurata de cruciati, a devenit abatie benedictina, apoi, dupa distrugerea de catre Saladin, abatie franciscana - Abatia Sfintei Maria din Valea lui Iosafat.
In anul 1187, biserica cruciata va fi distrusa de catre Saladin, tot ceea ce va ramane din aceasta fiind doar intrarea sudica si casa scarilor ce coborau pana la Mormant. Distrugerile repetate au facut ca bazilica initiala sa se scufunde, incetul cu incetul, ducand la acoperirea ferestrelor criptei, care a ramas fara lumina naturala, pana astazi. Aspectul ei este destul de jalnic datorita fumului de lumanari si umezelii provocate de inundatiile periodice. Incepand cu anul 1757, locul Mormantului Maicii Domnului a revenit Bisericii Ortodoxe Grecesti. Sapaturile arheologice efectuate in 1972 au confirmat faptul ca mormantul se afla in spatiul unui cimitir crestin datand din secolul I si ca structurarea sa initiala, in trei camere, corespunde tehnicii folosite in acea perioada.
Suntem la Mormantul Maicii Domnului din Ierusalim și vedem cu ochii noștrii arhitectura locului și este momentul să aflam mai multe despre construcție, amanunte asupra carora ghidul nostru, parintele Cristian ne atrage atenția. Din biserica superioara se coboara cateva trepte, pana in curtea interioara. Curtea este simpla, cu peretii din placi de piatra. In coltul din dreapta, un culoar porneste pana in Pestera Ghetsimani. Fatade actuala a Mormantului dateaza din perioada cruciata (1130). Intrand prin aceasta, 48 de trepte de piatra ne conduc pasii in linistea pamantului, ajungand astfel in bazilica sapata in piatra ce dateaza din secolul al V-lea. La mijlocul galeriei de coborare spre Mormant se afla doua mici paraclise, de o parte si de alta a treptelor. In partea dreapta este paraclisul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, cu un mic altar de inchinare, si in partea stanga, paraclisul Deptului Iosif, logodnicul Fecioarei. Acestea sunt mentionate inca din secolul al XIV-lea. Ne inchinam in ambele paraclise, dam lauda lui Dumnezeu, cerem ajutorul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana si al dreptului Iosif si coboram in continuare.
Biserica de pe Mormantul Maicii Domnului, din piatra, boltita, are forma unei nave lungi de circa 20 de metri si lata de 7 metri. Atat deasupra galeriei de coborare, cat si in biserica propriu-zisa, atarna de bolta peste o suta de candele care se aprind la sarbatori. Biserica Maicii Domnului are forma unei cruci cu brate inegale, pe laturile culoarului principal aflandu-se mormintele sotiilor regilor cruciati. Pana in secolul al XIV-lea, monumentul era impodobit cu placi de marmura sculptata, peretii fiind acoperiti cu fresce. In centrul bratului dinspre rasarit se afla Mormantul Maicii Domnului, intr-o mica sala, avand in centru un bloc taiat in stanca. Mormantul este sapat intr-o piatra aproape alba, scobita deasupra, in care fusese asezat trupul Maicii Domnului. Se cunoaste foarte bine forma sfantului ei trup, ramasa in piatra. Peste aceasta piatra si in fata ei se afla doua bucati de cristal care formeaza un mic jertfelnic, pe care se savarseste zilnic Sfanta Liturghie.
Mormantul Maicii Domnului este inchis de jur-imprejur si pe deasupra de o mica incapere de 2x1,50 metri, formata din aceeasi stanca de piatra. Intrarea se face prin fata, pe o usa foarte joasa, care in timpul slujbei tine locul Sfintelor Usi; iar iesirea se face pe o alta usa mica, scobita in piatra, pe partea de nord. In spatele mormantului Maicii Domnului se afla altarul propriu-zis, unde preotii fac Proscomidia. Aici sunt altare de slujba pentru cele patru Biserici istorice prezente aici: Biserica Ortodoxa, Biserica Romano-Catolica, Biserica Armeana si cea Copta. Altarele centrale, ca si intaietatea la slujbele religioase in aceste trei lacasuri, apartin Bisericii Ortodoxe, cea mai veche din Tara Sfanta. Celelalte confesiuni au altare de slujba secundare si slujesc in ordinea aparitiei lor in Palestina: ortodocsi, armeni, copti si catolici. La altarul de pe Mormantul Maicii Domnului slujesc numai ortodocsii.
Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca este asezata, tainic, în spatele Mormantului. Insa aceasta nu este singura icoana facatoare de minuni de aici. La 15 august când este hramul acestei sfinte biserici. Ortodocsii au o icoana facatoare de minuni cu Adormirea Maicii Domnului, pe care o pastreaza la "Metocul Ghetsimani", de langa Sfantul Mormant. La 10 august o aduc cu mare procesiune, cale de 1,5 km, din Ierusalim la Mormantul Maicii Domnului. Aici sade pana la 16 august, dupa praznic, cand este dusa din nou la Ierusalim, cu procesiune si mult fast.
Despre Adormirea Maicii Domnului spun "Proloagele": Cand a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, sa ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai inainte, a facut-o sa cunoasca, printr-un inger, mutarea ei de pe pamant la viata cea cereasca. Deci, instiintandu-se Nascatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, si s-a suit degraba in Muntele Maslinilor, ca sa se roage. S-a intors, apoi, acasa si a pregatit toate cele de ingropare, incredintand, pe vecine ca, mutandu-se in ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toata lumea o va cerceta si o va ocroti. Si a impartit vaduvelor sarace vesmintele sale. Si a luat, apoi, iertaciune de la toti si, culcandu-se pe pat, a facut rugaciune pentru intarirea lumii si pentru vietuirea in pace. Si, binecuvantand pe toti cei de fata, si-a dat sufletul in mainile Fiului si Dumnezeului ei. Si multe vindecari s-au impartit tuturor celor bolnavi, prin binecuvantarea ei.
Si, s-a facut, atunci, tunet mare si au venit de la marginile lumii, ca pe niste nori, toti Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Si, incepand Petru cantarea cea de ingropare, Apostolii au ridicat patul si au petrecut, pana la mormant, trupul cel primitor de Dumnezeu. Si, sosind in satul Ghetsimani si asezand in mormant trupul Maicii Domnului, Apostolii au zabovit, acolo, inca trei zile, asteptand pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca randuiala, lipsea. Si, sosind, Toma Apostolul era intristat, ca nu se invrednicise sa vada, si el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca si ceilaiti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotarare de obste, mormantul, pentru el. Si, daca s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormantul fara sfantul ei trup si era numai giulgiul lasat, ca mangaiere si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.
Pe scurt, dupa credinta Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domunului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine dupa moarte, nici n-a ramas in mormant. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu si proslavit, a fost mutata, cu trup cu tot la ceruri, ca o parga a intregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mantuitorul, ea a fost dusa la ceruri de ingeri, nu prin puterea ei, ca Mantuitorul. Si acolo se roaga de-a pururi pentru noi. Sa avem mare incredere in rugaciunea ei, ca ea singura poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mama unui fiu al ei. Dumnezeului nostru slava!
Pe bună dreptate după Maica Domnului ortodoxia își numeşte biserica: Biserica Maică. Ea naşte pe fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Întreg Noul Testament vorbeşte de naştere, de naşterea din nou, de renaştere. Şi prin gura lui Hristos, şi prin gurile apostolilor, şi mai târziu prin gurile sfinţilor părinţi şi sfintelor maici. Este vorba, bineînţeles, de naşterea duhovniceacă. Maica Biserică! Aşa îşi numesc ortodocşii Biserica lor. Statul nu se numeşte maică şi nici unei alte asociaţii omeneşti nu i se dă acest nume. Acest nume i se potriveşte numai Bisericii. Şi pe bună dreptate se numeşte Biserica Maică care naşte pe fiii şi fiicele lui Dumnezeu, când se vorbeşte de naştere, de naşterea din nou, de renaştere. Este vorba, bineînţeles, de naşterea duhovniceacă, despre aceea pe care învăţatul Nicodim nu a putut să o priceapă, dar pe care mai apoi au înţeles-o şi au experiat-o în sine milioane şi milioane de creştini.
Nu există naştere fără atingere. Nici trupească, nici duhovnicească. Dragostea se manifestă prin atingere. Atât cea trupească, cât şi cea duhovnicească. Maica Biserică naşte fiii săi duhovniceşti prin atingerea cu Dumnezeu-Duhul Sfânt. Cum asta? Precum Mesia născut din Preasfânta Fecioară Maria. Şi Maria a întrebat pe îngerul lui Dumnezeu: Cum va fi aceasta, de vreme ce nu ştiu de bărbat? La aceasta îngerul i-a răspuns: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui de sus te va umbri; pentru aceasta şi Cel ce Se va naşte din tine va fi sfânt şi Se va numi Fiul lui Dumnezeu.
Într-adevăr, aici este vorba despre naşterea trupească a lui Hristos, iar noi vorbim despre naşterea duhovnicească prin Biserică de la Duhul Sfânt. Totuna, lui Dumnezeu Îi este posibil tot ceea ce spune. Cine a conceput prima oară naşterea dacă nu Dumnezeu? Dar când a conceput pe cea trupească, a conceput şi naşterea duhovnicească. Şi când poate să săvârşească una, atunci o poate săvârşi şi pe cealaltă. Ceea ce este de primă însemnătate este că Biserica e Maică, a fost, este şi va fi până la sfârşitul veacurilor. Nume drag: Maica Biserică!
Fiţi fiii Maicii Domnului şi veţi vedea! Vă daţi seama cine este Maica Domnului? Stăpâna cerului şi a pământului! Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea! Este la dispoziţia fiecărui creştin. Nu există o rugăciune cât de mică, trăită, să nu te audă Maica Domnului, să nu coboare.
Se spune că odată, o fată cu viaţă foarte bună i-a spus Maicii Domnului: „Maica Domnului, arată-te a-mi fi mamă!”. Şi Maica Domnului i-a spus: „Arată-te a-mi fi fiică!”.
Adică să faci nişte fapte de fiică către Maica Domnului, Stăpâna stăpânelor, Stăpâna cerurilor, Mama lui Dumnezeu, cu puteri nemăsurate peste heruvimi şi serafimi. Maica Domnului este mereu lângă noi, este mereu lângă necazurile noastre. Smerenia aceasta te depăşeşte şi te face să verşi mereu lacrimi. Adică să insişti la Maica Domnului, să te rogi la Maica Domnului. Dar, dacă nu înţelegi multe lucruri, roagă-te, că vei înţelege tu. Important este că ne este de ajutor. Te scapă din starea în care eşti.
Deci, arată-te de a-i fi fiică, adică Maica Domnului să nu stea, aşa, ca la o slăbănoagă, ştii. Dumnezeu locuieşte în slăvile cerului, dar îi face plăcere să stea într-o inimă de creştin. Dar Maica Domnului, care a fost o fiinţă creată? Aveţi încredere în Maica Domnului până la urmă. (Pr Arsenie Papacioc)
Bucură-te Maica Vieţii! Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pământ. Căci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare". Născătoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, şi cu dorul ce avea ca să se mute la Fiul său, s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite.
După rugăciune s-a întors acasă şi, îndată, s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânări şi mulţumind lui Dumnezeu şi chemând rudeniile şi vecinii, şi-a grijit toată casa, şi-a gătit patul şi toate cele ce se cădea de îngroparea ei. Şi a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredinţarea celor zise, a arătat şi darul ce i se dăduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, dacă au auzit acestea, au plâns cu tânguire şi cu lacrimi şi au suspinat cu jale.
Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat să nu rămână sărace de dânsa. Iar Preacurata le-a făgăduit că, mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci şi pe toată lumea o va cerceta şi o va umbri. Şi aşa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a arătat despre cele două veşminte ale sale ca să le ia două văduve sărace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene şi cunoscute şi de la dânsa le era hrana. Şi vorbind ea acestea şi învăţând, s-a făcut fără de veste sunet de grabnic tunet, şi arătare de mulţi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toţi ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau şi de Dumnezeu înţelepţii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei.
Aceştia, dacă au aflat pricina venirii lor, aşa adunaţi fiind, au zis aceste cuvine către dânsa: "Noi, o, Stăpână, ştiindu-te în lume, ca şi cu singur Stăpânul nostru şi Dascălul ne mângâiam; dar acum cum vom putea să suferim greul acesta? Însă de vreme ce cu voia Fiului şi Dumnezeului tău te muţi spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi şi lăcrimăm, cu toate că într-alt chip ne bucurăm despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis şi vărsau lacrimi, iar ea a zis către dânşii: "Prietenii mei şi ucenicii Fiului şi Dumnezeului meu, nu faceţi bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiţi trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".
Când s-au săvârşit cuvintele acestea, iată a sosit şi minunatul Pavel, vasul cel ales, care căzând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat şi deschizându-şi gura a lăudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucură-te Maica Vieţii, împlinirea şi încheierea propovăduirii mele; că deşi pe Hristos Fiul tău trupeşte pe pământ nu L-am văzut, însă pe tine văzându-te, mi se părea că pe Dânsul Îl văd".
După aceasta, luând Fecioara iertăciune cu toţi, s-a culcat pe pat şi şi-a închipuit preacuratul său trup precum a vrut; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei petrecere, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi aşa în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul. Şi îndată ochii orbilor s-au luminat şi auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat şi tot felul de patimă şi de boală lesne se tămăduia. După aceea a început Petru cântarea cea de ieşire şi ceilalţi Apostoli; unii au ridicat patul, alţii mergeau înainte cu făclii şi cu cântări, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit şi îngerii cântând şi văzduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omenească.
Au vrut să răstoarne patul Preasfintei. Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, chemând pe unii din popor, i-au înduplecat să răstoarne patul în care era aşezat trupul cel de viaţă începător. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndrăzneţii şi obraznicii aceia; le-a făcut pedeapsă tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-înşii, care mai nebuneşte se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit şi de amândouă mâinile, care au rămas spânzurate de pat, tăiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tămăduire, şi s-a făcut sănătos ca şi mai-nainte. În acelaşi chip şi cei ce orbiseră, crezând şi punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au aşezat acel de viaţă începător trup în mormânt, şi au stat trei zile lângă dânsul, auzind neîncetat glasuri îngereşti. Toma întârzie din nou. Şi de vreme ce, după dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adică Toma, care nu s-a aflat la preamărita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte şi întristat, că nu se învrednicise să vadă şi el ca şi ceilalţi Apostoli trupul; şi au deschis cu socoteală mormântul pentru dânsul ca să se închine şi el acelui preasfânt şi preacurat lăcaş, adică trupului Născătoarei de Dumnezeu. Şi dacă a văzut s-a minunat că a aflat mormântul fără de sfântul trup, şi era numai giulgiul, care rămăsese mângâiere Apostolilor şi tuturor credincioşilor, şi mărturie nemincinoasa a mutării Născătoarei de Dumnezeu.
Și până astăzi mormântul cel cioplit în piatră aşa se vede lipsit de trup şi este cinstit cu închinăciune, întru mărirea şi cinstea preabinecuvântatei măritei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria. Să înceteze cuvintele neînvățate și trăsnite ale ereticilor. Să se închidă buzele lor nedrepte. Să se bucure și să se veselească de tine toți cei ce te caută pe tine, Născătoare de Dumnezeu și să zică pururea: Mărit să fie Domnul de cei ce iubesc să mărească după datorie numele tău, fiindcă gura creștinilor va cugeta dreptatea ta și fecioria toată ziua laudasfințeniei nașterii tale. Că văzut-au săracii bogăția bunătății lui Dumnezeu care a venit prin tine. Au văzut și au zis: De mila Domnului plin este pământul. Căutat-au păcătoșii prin tine pe Dumnezeu și s-au mântuit. Au zis și aceștia: De nu ne-ar fi ajutat nouă Cel întrupat din Fecioară, puțin de nu s-ar fi sălășluit în iadul atotdevorator al morții cufundările sufletelor noastre. Puternic pentru mântuire este ajutorul tău, Născătoare de Dumnezeu, și nu au nevoie de un alt mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. Căci tu ești adevărata Maică a vieții. Tu ești aluatul plămădirii din nou a lui Adam. Tu ești izbăvirea ocărilor Evei. Aceea e maica țărânii, tu maica luminii. Aceea maica stricăciunii, tu, pântecele nestricăciunii. Aceea sălășluire în moarte, tu, mutare din moarte. Aceea picotire a pleoapelor, tu slava neadormită a ochilor priveghetori. Fiii aceleia, întristare. Fiul tău, bucurie universală. Aceea ca una care era pământ, în pământ s-a întors, dar tu ne-ai născut nouă Viața și la Viață te-ai întors și ai putut și după moarte să dai oamenilor Viața. Nu are sațiu cugetarea la tine, nici pagubă nu este în mutarea ta cea asemenea unui somn de viață purtător, intrând în sufletele oamenilor. Fiindcă și ocrotirea ta este vie și rugăciunea ta este viață și acoperământul tău neîncetat.
Dacă nu ai fi fost tu mai înainte nu ar mai fi nici un om duhovnicesc. Nimeni nu s-ar mai închina lui Dumnezeu în Duh. Atunci omul a devenit duhovnicesc când tu, Născătoare de Dumnezeu, ai devenit sălaș al Duhului Sfânt. Nimeni nu s-ar mai umple de cunoașterea lui Dumnezeu decât numai prin tine, Preasfântă. Nimeni nu s-ar mântui, decât numai prin tine, Maica Domnului. Nimeni nu ar mai fi liber de primejdii decât numai prin tine Fecioară-Maică.
Nimeni nu ar mai fi izbăvit decât numai prin tine Maica lui Dumnezeu. Nimeni nu ar mai fi miluit în dar decât numai prin tine, ceea ce ai încăput pe Dumnezeu. Căci cine apără atât pe păcătoși? Cine apără într-atât pe cei neîndreptați? Căci oricine dintre cei ce pot să ne fie de ajutor, temându-se de tăierea noastră ca a smochinului din parabolă, ar pregeta să trimită rugăciune la Dumnezeu pentru noi, ca nu cumva rugăciunea aceluia să se arate neprimită odată ce a fost pronunțată sentința din pricina nerodirii făgăduinței. Dar tu, având putere de maică la Dumnezeu dai cu prisosință iertarea celor ce păcătuiesc cu prisosință. Căci nici nu este cu putință să nu te asculte pe tine Dumnezeu, fiindcă te ascultă întru toate și pentru toate Dumnezeu ca pe o maică a Lui adevărată și fără de prihană. Pentru aceea la tine scapă pe bună dreptate tot cel necăjit. Cel bolnav de tine se lipește, cel războit este întrarmat de tine împotriva vrăjmașilor, acel Mânie și urgie și necaz și trimitere prin îngeri răi tu îl preschimbi.
Dreapta amenințare și hotărârea osândei de care suntem vrednici, tu o întorci, iubind foarte pe poporul care cheamă numele Fiului tău. Pentru aceea și poporul cel creștinesc, cercetându-și cu amănunțime ale sale, îți trimite ție cu îndrăznire rugăciuni ca să le duci la Dumnezeu. Îndrăznește să te roage pe tine fără de îndoire, preasfântă, din pricina experienței și a mulțimii bunătăților tale către noi, și să te constrângă adeseori prin rugăciuni. Cine nu te va ferici pe tine pentru unele ca acestea? Pentru vederea cea mai presus de cuget a îngerilor. Pentru izbânda străină și minunată a oamenilor, pentru primirea neamului creștinilor, pentru că ești refugiu tulburării păcătoșilor, purtată clipă de clipă pe buzele creștinilor. Căci de se poticnește creștinul, de își lovește piciorul său de piatră, îndată cheamă numele tău în ajutor. Cel ce te slăvește pe tine oare nu voiește să te slăvească pe tine neîncetat? Cine începe să te slăvească pe tine nu mai află sațiu. Căci este cu neputință să te slăvească cineva după vrednicie.
Cine dorește să te mărească pe tine pururea, prin faptul că te slăvește neîncetat, primește în schimb reînnoirea datoriei. Căci datorându-ți din nou multe, nimic nu are a-ți răsplăti pentru cele datorate, și atunci înmulțește mulțumirea, precum și tu ocrotirea. Dar fiindcă darul cel preabun sfârșit nu are, aduce mulțumire ca și la început celui ce i-a făcut binele. Dar cine nu se va minuna de acoperământul tău cel nestrămutat, de refugiul tău statornic, de rugăciunea neadormită, de izbăvirea neîncetată, de ajutorul tare, de ocrotirea neclătinată, de zidul cel nesurpat, de comoara desfătărilor, de Raiul cel fără de vină, fortăreață sigură, îngrădire puternică, turn de apărare tare, limanul celor înviforați, liniștea celor tulburați, chezășuitoarea păcătoșilor, mângâietoarea celor deznădăjduiți, revenirea celor surghiuniți, întoarcerea celor prigoniți, sălașul celor înstrăinați, apărarea celor judecați și osândiți, binecuvântarea celor zdrobiți, roua uscăciunii sufletești, picătura care adapă iarba, Oasele noastre, precum este scris, ca iarba vor odrăsli, Maica mielului și a păstorului, dăruitoarea cunoscută a tuturor bunătăților.
Căci toate ale tale sunt străine toate adevărate, toate îndreptățite, dorite sunt toate și mai dulci decât mierea și fagurele. Căci și robii tăi le dorim pe acestea și în dorirea lor răsplătire multă este de la tine. Milele tale cine le va pricepe? Dar de ajuns sunt ție spre laudă, ceea ce ești vrednică de toată lauda, faptul de a nu mai prididi a te lăuda pe tine. Căci tu ai de la Dumnezeu marea înălțime spre laudă, căci tu ai unit cu El pe poporul tău cel creștinesc din trupul tău și ceea ce era de un neam cu tine, l-ai făcut de același chip cu dumnezeiescul Lui chip și asemănare. Binecuvântat este numele tău pentru aceasta în veci.Mai înainte de soare este lumina ta. Mai înaltă decât toată făptura, cinstea ta. Mai presus de îngeri, înălțimea ta. Mai înaltă decât cerul ești tu dar și mai lată decât cerul cerurilor și decât cel de-al șaptelea cer după Sfânta Scriptură. Dar și decât al optulea, dacă se mai poate spune că este, și dincolo de acela ești, cerule. Binecuvântată ești tu în neamul neamurilor, dar s-au și binecuvântat întru tine toate neamurile pământului. Căci nu este nici un loc în care tu să nu fii slăvită. Nici nu mai este neam din care să nu odrăslească roade prin tine lui Dumnezeu, încât și neamurile care nu te-au cunoscut pe tine în lumea aceasta și acestea te fericesc pe tine, Fecioară.
Căci atunci când Cel născut din tine va veni să judece lumea cu dreptate vor vedea și vor plânge cei ce nu vor să te mărturisească pe tine cu credință Născătoare de Dumnezeu. Și atunci vor cunoaște de ce comoară s-au păgubit pe ei înșiși din reavoință. Dar nouă creștinilor și celor ce te cinstesc pe tine cu credință creștinească tinde mila ocrotirii tale celei nestrămutate. Și adormirea ta noi o socotim pe bună dreptate viață și am crezut că te avem pe tine duhovnicește împreună cu noi locuitoare. Și când necazul este aproape, căutându-te pe tine, ne izbăvim. Și când iarăși este timp de bucurie tu ești dătătoarea acesteia. Și când suntem plini de griji în toate credem că tu petrecei împreună cu noi.
Căci în ce chip cel însetat aleargă la izvor, la fel aleargă către tine tot sufletul credincios arzând să se umple de ajutorul tău. Și iarăși așa cum adierea plină de viață a vântului insuflă oamenilor miresme tot așa suflarea oricărui creștin ortodox te poartă pe buze. Căci nu ne simțim atât răcoriți de răcoarea vântului, cât ne răcorește acoperământul numelui tău. Încât întru tine și întru Hristos se împlinește ceea ce este scris: Răsuflarea nărilor noastre Tu ești, întru acoperământul și suflarea Ta vom fi vii.
Căci ce neam de oameni, cu excepția creștinilor a dobândit atâta slavă, bucurându-se de asemenea ajutor? Îngerii din cer se bucură de sălașurile cele cerești. Iar noi ne bucurăm cu șederile în preasfintele tale biserici. Căci dacă Templul lui Solomon odinioară închipuia cerul pe pământ, cu cât mai mult tu, care ai fost templu însuflețit al lui Hristos, oare nu este drept să acoperi Bisericile tale ca pe niște ceruri pământești. Stele strălucesc pe tăria cerului. Culorile trupești ale icoanelor tale, Maica lui Dumnezeu, fulgeră împărțirea darurilor Tale către noi. Soarele și luna urmează polul unui ciclu. Fiecare casă, fiecare cetate și țară strălucește de lumina ta din lumina Celui născut din tine. Pentru aceea fericit este omul, măcar că este păcătos, fiindcă te-a aflat pe tine înrudită prin fire cu el, și s-a aflat și el însuși părtaș dumnezeieștii firi prin tine. Fericit este cu adevărat și bine îi este, mai degrabă bine îi va fi căci nu va lipsi ajutorul tău până în sfârșit celor vrednici.
Să piară moartea de la tine, Născătoare de Dumnezeu, fiindcă ai adus viață oamenilor. Să se depărteze mormântul de tine, fiindcă te-ai făcut temelie dumnezeiască înălțimii negrăite. Să se depărteze țărâna de tine căci te-ai făcut, Stăpână, replăsmuire celor stricați în materia lutului. Pentru aceea te mărturisim pe tine cu credință că ești cu noi amestecată. Căci dacă nu ne-am mângâia cu aceasta s-ar stinge duhul nostru de dorul către tine. Și ne gândim cu credință că cerurile au fost întemeiate, cum s-a scris. Așa și pe tine care te-ai mutat credem să te vedem din nou împreună-petrecătoare cu noi și după plecarea ta cu trupul. Căci nu este atât de mare durerea sufletului când se smulge din trup, pe cât de dureros este să fim lipsiți de tine, cu totul fără de prihană Fecioară. Pentru aceea, precum este scris: Trupul tău doarme, dar inima ta veghează. Și chiar dacă ai primit necesitatea morții, proprie firii omenești, nu picotește nici nu adoarme ochiul tău cel ce ne păzește pe noi.
Căci nu fără martor este mutarea ta, nici mincinoasă adormirea ta. Căci cerul spune slava celor ce au alergat atunci la tine împreună, iar pământul înfățișează adevărul despre ei, norii strigă cinstea cu care te-au slujit, îngerii vestesc străjuirea ce a fost atunci la tine. Cum au venit la tine apostolii în Ierusalim, precum și Avacum proorocul din părțile ținutului muntos într-un singur ceas fiind răpit pe nor și sprijinit de dreapta îngerească până ce a stătut în Babilonul Persiei în groapa cu lei a lui Daniil.
Dar așa cum picătura vărsată în mare nimic nu adaugă mării, nici punga săracului nu deșartă comoara bogatului, tot așa nici înălțimile laudelor tale nu poate cineva să le sporească prin cuvinte. Căci tu ai prin tine însăți propria laudă, fiindcă te-ai arătat Născătoare de Dumnezeu. Nu fiindcă am auzit aceasta și singura cu urechile noastre din tâlcuirea Scripturii, nici iarăși fiindcă părinții noștri ne-au vestit nouă aceasta printr-o istorisire foarte adevărată, ai moștenit numirea de Născătoare de Dumnezeu, ci fiindcă lucrarea pe care ai lucrat-o în noi în chip adevărat și nemincinos, și ortodox și printr-o limbă slăvitoare, te adeverește pe tine Născătoare de Dumnezeu prin aceste lucruri.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că diavolii tremură auzind numele Maicii Domnului, căci Ea L-a născut pe Mântuitorul nostru, Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu, Care a stricat şi va strica până la sfârşitul veacului lucrurile diavolului, care caută să ne depărteze de Hristos şi să ne piardă pentru totdeauna.
Chipul Maicii Domnului este de nesuportat pentru diavoli. Diavolul urăşte numele Ei. Prin urmare, acest nume este mântuitor pentru noi. Este clar cât de necesar este mereu să alergăm la acoperământul şi mijlocirea rugăciunilor Preacuratei Maici a Domnului. Şi cu cât ne vom ruga Ei mai mult, cu atât mai mult vom simţi în viaţa noastră acoperământul Ei şi Ea va fi pentru noi Rugătoare neadormită înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, precum mărturisesc cuvintele condacului praznical.
Să ţinem minte şi celelalte cuvinte ale acestui condac: „...şi întru folosinţe, nădejdea cea neschimbată”. Prin aceste cuvinte Sfânta Biserică vrea să ne spună că cererile noastre sau rugăciunile noastre către Maica Domnului neschimbat, adică neapărat vor fi asculate de Ea. Ea ascultă şi rugăciunile celor mai mari păcătoşi; aşa Preacurata Maică a Domnului a ascultat rugăciunea fericitului Teofil, care s-a lepădat de Hristos şi această lepădare a certificat-o cu sângele său, prin înscrisul dat diavolului. Aşa a ascultat rugăciunea Mariei Egipteanca şi a făcut-o din mare păcătoasă vas minunat al darului lui Dumnezeu. Aşa a ascultat rugăciunea unui conducător de tâlhari, care odată cu tâlhăriile, hoţiile şi uciderile, în fiecare zi, neştiind ceilalţi tâlhari, citea în faţa icoanei Maicii Domnului rugăciunea Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te...Pentru aceasta Ea l-a făcut pe conducător şi pe toţi tovarăşii lui monahi desăvârşiţi. Aşa va asculta Maica Domnului şi rugăciunile noastre, neluând în seamă păcatele noastre.
Doar să ne adresăm mereu mijlocirii Ei cereşti. Să zicem cât mai des cu buzele şi cu inimile noastre rugăciunea: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te”, sau să I ne adresăm prin chemarea scurtă de rugăciune: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.Şi acoperământul Ei atotputernic şi iubitor se va întinde deasupra noastră. Preasfânta Maică a Domnului va fi cu noi mereu, în toate necazurile noastre. Ea ne va izbăvi de toate nevoile acestei vieţi trecătoare, ne va izbăvi de cea mai mare nefericire - moartea sufletelor noastre - ce este despărţirea veşnică de Hristos, ne va izbăvi de chinurile veşnice ale iadului.Pentru rugăciunea continuă către Maica Domnului, Ea va împlini cuvintele troparului praznical: „...şi cu rugăciunile Tale izbăveşti din moarte sufitele noastre. Amin”.
…. Și pentru aceea trupul Său primitor de Dumnezeu, dincolo de stricăciunea de moarte făcătoare, trebuia cu adevărat să nu rămână închis, ci trebuia ca mormântul să primească propria frământătură ca una care era omenească, iar tu Maică a Domnului, la sfârșitul vieții, din viața ta Măicuță Sfântă trebuia să te muți la cele cerești, trebuia ca mormântul să se arate gol de trupul Tău, dar duhul Maicii Domnului este nedespărțit de amestecul cu oamenii, printr-o lucrare a lui Hristos Cel născut din Fecioria Ta și fiind Veșnic Fecioară, te-ai mutat lângă Fiul Tău și Dumnezeul nostru, Căruia fie slava în veci! Amin. (sursă Pelerinajul Sfintei Liruighii – ioan monahul)