,,Câmpul Pastorilor din Betleem“
În apropierea hotelului în care am fost cazați era pestera pastorilor, din ,,Câmpul Pastorilor din Betleem“.
Trei pastori se intalnira
Si asa se sfatuira
Raza soarelui
Floarea Soarelui
În anul 384, pelerina Egeria a văzut, într-o vale aproape de Betleem „o biserică ce se numeşte «La Păstori», cu o grădină mare înconjurată de un zid drept şi, de asemenea, cu o foarte frumoasă peşteră adăpostind un altar”. Iar Fericitul Ieronim identifică acest câmp cu locul unde „Iacob şi-a întins cortul, dincolo de turnul Migdal-Eder” (Facere 35, 21) şi menţionează că acel turn se găseşte la o distanţă de o mie de paşi de Betleem, înspre est.
Iniţial, un mic altar a fost ridicat într-o peşteră naturală pardosită cu mozaic. Pe la mijlocul secolului al V-lea, peştera a fost lărgită în mod considerabil, pentru a permite construirea unei biserici. În acelaşi timp, a fost înălţată o biserică în formă de U, deasupra peşterii. În scurt timp, nici noua biserică nu a mai făcut faţă valului masiv de pelerini şi, de aceea, la începutul secolului al VI-lea a fost ridicată o biserică impunătoare, cu coloane de marmură şi pardoseală de mozaic, decorată cu motive creștine. Surse istorice şi ecleziastice prezintă Satul Păstorilor drept punctul de pornire al ceremoniei organizate cu ocazia Naşterii Domnului către Betleem.
În anul 614, perşii au distrus această biserică, dar a fost reconstruită mai apoi de către Patriarhul Modest. În 670, episcopul francez Arculfus, peregrinând prin Ţara Sfântă timp de nouă luni, menţionează că a vizitat şi el acea biserică, în care se găsesc şi mormintele a trei dintre păstori. El menţionează că locul se afla situat la 1,5 kilometri est de Betleem.
După cucerirea arabă, biserica a fost folosită de monahii ce se nevoiau în pustiul Iudeii. În secolul al X-lea, doar peştera mai era accesibilă pelerinilor.
În anul 1972, în urma unor săpături arheologie făcute la iniţiativa Patriarhiei Ierusalimului, s-au descoperit urmele a trei biserici, din secolele V, VI şi VII.
Pentru păstrarea acestor valoroase mărturii istorice, o nouă biserică a fost ridicată în apropierea peşterii. Biserica are trei altare închinate Maicii Domnului (centru), Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (dreapta) şi, respectiv, Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril (stânga).
În prezent, Beit Sahur este în majoritate creştin, dar există şi o minoritate de musulmani veniţi după 1948.
Manastirea ce s-a dezvoltat in jur, de-a lungul timpului, a fost complet ruinata in sec. al X-lea. Calugarii greci au construit in 1972 o noua biserica, numita Keniset er-Raawat, „Biserica Pastorilor“.
In subteran, pe locul vechii pesteri, a fost amenajat un paraclis, cu hramul „Soborul Maicii Domnului“. Lacasul este destul de mic si intunecat, cu altarul orientat spre est si o mica absida in spatele lui. Peretii sunt decorati cu fresce si icoane, mai vechi sau mai noi.
În icoana Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, în afara personajelor clasice, mai poate fi sesizată şi prezenţa, mult mai discretă, a unor persoane abia vizibile - păstorii turmelor din împrejurimile Betleemului.
Haideti fratilor, sa mergem
Floricele sa culegem
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Despre pastori Sfânta Scriptură relatează: „În ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.
Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând:
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle.
Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese“ (Lc. 2, 8-20).
Sfântul Apostol Pavel spune: „Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari”. (I Cor. 1:27).
În zilele acelea, nu se afla nici unul mai puternic, după socoteala lumească, decât Cezar August, şi nici unul mai slab, mai sărac ori mai puţin cunoscut decât păstorii din micuţul şi necunoscutul Betleem. Domnul Iisus S-a născut printre aceştia slabi, săraci şi necunoscuţi după părerea oamenilor; aceasta li s-a arătat mai întâi lor şi ei au fost primii care au lăudat slava Lui.
Se le culegem cu vita
Sa-mpletim o cununita
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Puternicul Cezar August a murit în slăbiciune omenească, rămânând până la moartea lui în umbrele necunoscutului şi ale amăgirii de sine. Pe de altă parte, nici un popor din lume nu s-a socotit mai înţelept decât acela condus de împăratul Irod. Iudeii au nesocotit alte popoare, considerându-le josnice şi mai proaste decât ei. Ocârmuitorii şi cărturarii iudei socoteau că numai ei singuri cunoşteau adevărul şi că ei singuri ţineau cheile cerului.
Dar când cerul s-a deschis larg şi când Domnul Hristos a venit ca să-i ridice pe oameni la cer, ei au orbit şi nu au văzut nimic, în timp ce aceia care erau nesocotiţi de ei, nefiind iudei, au intrat cu Hristos prin porţile deschise ale cerului.
Şi astfel avem acest întâmplare de negrăit, când Irod, auzind despre Împăratul împăraţilor cel nou-născut, s-a grăbit să-L omoare, şi mai marii săi sfătuitori învăţaţi şi cărturarii cei mândri ai Ierusalimului nu au socotit că trebuie să facă o călătorie de două-patru ceasuri până la Betleem ca să-L vadă pe El, care fusese aşteptat vreme de patruzeci de neamuri de la Avraam, în timp ce craii de la răsărit, dintr-o ţară a păgânismului întunecat, călătoriseră luni de zile pentru a aduce slavă Împăratului Hristos – şi astfel să împlinească proorocirea marelui Isaia: „Căutat am fost de cei ce nu întrebau de Mine, găsit am fost de cei ce nu Mă căutau. Şi am zis: „Iată-Mă, iată-Mă aici, la un neam care nu chema numele Meu! Tins-am mâinile Mele în toată vremea către un popor răzvrătit, care mergea pe căi silnice, după cugetele sale”. (Is. 65:1-2).
Între Cezarul roman pe de o parte şi păstorii din Betleem, pe de altă parte, nu se află asemănare în puterea, bogăţia şi măreţia pământească. Între Irod şi cărturarii din Ierusalim pe de o parte, şi craii de la răsărit, pe de altă parte, se află o neasemănare în cunoaşterea adevărului curat, în cunoaşterea adevăratului Dumnezeu.
Domnul a socotit drept să aleagă săracii şi păgânii şi, prin ei, să-i ruşineze pe cei mari şi mândri. Căci, înainte de a-i ruşina Dumnezeu, ei L-au ruşinat pe Dumnezeu prin mândria şi neascultarea lor. Cei mai mari vrăjmaşi ai lui Dumnezeu – şi prin aceasta au fost cei mai mari vrăjmaşi chiar ai lor – sunt aceia care au ajuns mândri, fie pentru bogăţiile lor pământeşti, fie pentru puterea sau învăţătura lor.
Mândria celor mari şi mândria celor învăţaţi zideşte o piedică de netrecut între oameni şi Dumnezeu şi este cel mai mare vrăjmaş în calea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu are nici un vrăjmaş, nici nu poate să aibă, cine poate să-I facă Lui vreun rău?
A fi vrăjmaşul lui Dumnezeu nu înseamnă nimic altceva decât a fi propriul vrăjmaş. A-L izgoni pe Dumnezeu din viaţa cuiva nu înseamnă nimic altceva decât a se şterge pe sine din Cartea Vieţii. Şi oamenii mândri ai puterii din lumea aceasta, şi cărturarii cei mândri, care socotesc că L-au scos pe Dumnezeu afară din viaţa lor şi din lume, de fapt s-au scos pe ei afară din Cartea Vieţii.
Încrederea în gândul lor că L-au scos pe Dumnezeul Cel viu afară din lume este la fel cu convingerea nebunului care ar închide ochii şi ar striga că a smuls soarele strălucitor de pe cerul înstelat. Bogaţii mândri şi cărturarii cei mândri reprezintă, din fericire, o mică parte a oamenilor, căci se află mai mulţi oameni sărmani în lume decât bogaţi şi mai mulţi săraci cu duhul decât învăţaţi cu mândrie.
De aceea, se poate spune că oamenii mândri şi bogaţi ai Romei şi cărturarii mândri ai Ierusalimului sunt cei puţini, în timp ce păstorii săraci din Betleem şi craii de la răsărit, cu setea lor după adevăr, sunt oamenii cei mulţi din vremea naşterii lui Iisus.
Si sa facem o cununa
S-o impletim cu voie buna
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Aceşti săraci cu duhul sunt cei mai buni, aleşi ai Împărăţiei lui Hristos şi mai sunt şi aceia pentru care este mai greu să intre în această împărăţie decât îi este cămilei să treacă prin urechile acului. Evanghelişti au rânduit toate persoanele la locurile lor: în chipul acesta şi nu în altul.
Cezar August trebuie să fie pomenit în acea Evanghelie, şi în acel capitol al Evangheliei, în care sunt pomeniţi păstorii din Betleem, şi Irod în acea Evanghelie şi capitol în care sunt pomeniţi craii de la răsărit. De ce?
Pentru a lămuri nepotrivirea dintre aceşti oameni, pentru şi împotriva lui Hristos, pentru şi împotriva adevăratei înţelepciuni Dumnezeieşti, cât de puternic cu putinţă.
Nasterea Fiului lui Dumnezeu se desfasoara sub imediata si nemijlocita interventie dumnezeiasca. De aceea este prezent si amintit Duhul Sfant, de aceea este prezent si ingerul care gestioneaza absolut totul. I se arata lui Iosif, il incredinteaza, ca nu cumva sa faca gesturi necugetate…
Toata lumea marcheaza sarbatoarea. Este o participare generala la sarbatoare, desi, in grade diferite de intensitate si in moduri diferite. Toti suntem cuprinsi de sarbatoare! Dar ne intrebam de ce este o sarbatoare atat de mare, totusi? Unde este temeiul atentiei generale care inconjoara aceasta sarbatoare? De ce este cuprinsa lumea intreaga de aceasta sarbatoare?
Ne plac colindele, ne plac obiceiurile, ne plac felicitarile de Craciun, spectacolele… Toate acestea nu ar avea, totusi, nici un sens si nici un temei, daca nu ar exista realitatea Nasterii lui Hristos.
Daca Hristos S-a nascut cu adevarat – si S-a nascut cu adevarat, altfel nu ar fi existat o traditie de doua mii de ani atat de bogata, atat de consecventa si atat de raspandita-, trebuie sa ne intrebam cine este Hristos si ce raportare trebuie sa avem noi fata de El!
Altfel, daca nu ne intrebam, ramanem intr-o zona superficiala, intr-o zona de suprafata, in care vom si trai. Indemn, asadar, sa luam seama la temeiul lucrurilor, la sensul lor adanc. Sa ne intrebam de ce se intampla ele, de ce este Craciun, de ce este Pasti, ce se intampla duminica, etc!
Cultura noastra este una care consuma realitatile exterioare, fara sa se mai intereseze de sensul acestor realitati. Ar putea cineva sa citeasca, cu mai multa atentie zilele acestea, Evanghelia dupa Luca sau Evanghelia dupa Matei, ca sa-si improspateze istoria despre Hristos. Ar putea, daca este mai staruitor, sa citeasca din Comentariul sau Omiliile Sfantul Ioan Gura De Aur la Evanghelia dupa Matei,care, desi scrisa in secolul al IV-lea, este o carte absolut mobilizatoare.
As putea sa recomand, pentru ca am foarte proaspata in minte, cartea intitulata Adame, unde esti? O carte despre pacat si despre pocainta, scrisa extraordinar de accesibil omului contemporan, care se adreseaza constiintei de sine a omului.
As recomanda toate cartile semnate de parintii nostri duhovnicesti, Parintele Cleopa, Parintele Paisie, Parintele Sofian, Parintele Arsenie, Parintele Teofil, ca si parintii greci atoniti: Gheron Iosif, Parintele Paisie, Parintele Porfirie… , care consemneaza marturii contemporane ale unor oameni, care au trait o viata inchinata exclusiv lui Dumnezeu si au facut personal experienta unirii cu Dumnezeu.
Ar afla din ele de ce acesti oamenii s-au lepadat de ofertele acestei lumi, pentru a trai inchisi intr-o manastire si ce bucurie au avut si cum si-au implinit ei sensul existentei traind intr-o chilie si lepadandu-se de toate bucuriile acestei lumi. N-ar fi putut sa-si intemeieze un astfel de demers, daca n-ar fi trait si n-ar fi simtit ca la celalalt capat exista o chemare si o implinire reala in raportarea si in relatia lor cu Dumnezeul cel adevarat.
Toate aceste carti dau marturie despre faptul ca Dumnezeu nu este numai o idee, nu este doar o realitate distanta, cu care ne vom intalni cand vom muri, ci este o Persoana vie, cu care putem intra acum in legatura, de la care putem beneficia de multe daruri duhovnicesti cum spunem, care ne umplu sufletul, care ne aseaza intr-o liniste reala, intr-o pace reala cu noi insine si cu oamenii din jurul nostru, intr-o bucurie profunda.
Pentru noi crestinii, steaua calauzitoare care ne conduce la Hristos ce s-a nascut la Betleem este Biserica. In clipa in care parasim aceasta calauza cereasca si intram in cele ale credintei la cei ce nu cred, steaua calauzitoare a Bisericii ni se ascunde.
Si numai cand iesim de la sfatul celor necredinciosi, tulburati de cele intamplate cu noi, steaua Bisericii din nou straluceste si ne calauzeste pe calea care duce la Betleem, unde aflam pe Cel ce s-a nascut si ca om pentru mantuirea noastra.
Iata pentru ce psalmistul de demult zicea: "Doamne iubit-am casa unde locuiesti Tu si locul unde salasluieste gloria Ta" - "Fata Ta, Doamne, voi cauta! Sa nu-ti intorci fata de la mine".
Sa o ducem lui Hristos
Sa ne fie de folos
Raza soarelui
Floarea Soarelui
Intr-adevar, acest magisteriu al Bisericii este "stalpul si intarirea adevarului" pentru noi. Biserica este steaua calauzirii noastre. Ea este glasul etern al Sfantului Duh prin Sfintele Scripturi si Sfanta Traditie, prin care ne face sa aflam pe Iisus Hristos Cel ce s-a nascut la Betleem. Amin (postat pe fb de ioan monahul)