Calugara. Istorie și legendă
Deşi după tradiţie locul este considerat sfânt de sute de ani, de când valea se numeşte Valea Călugărului, istoria Mănăstirii Călugăra de astăzi nu este atât de veche ca aceea a altor lăcaşuri de închinare de lege românească. Se presupune că peştera cioplită în stâncă din Valea Călugărului, descoperită în anul 1859, în vremurile cele vechi, a fost altarul unei mănăstiri.
Istorie și legendă. Manastirea Calugara,care dupa traditie se poate alatura vechilor manastiri ca Varadia si Ilidia - ambele din secolul al XII-lea, este un loc singuratic de rugaciune. Locurile de rugaciune, dar mai ales manastirile, locurile retrase, pesterile, sihastriile spiritualitatii ortodoxe au constituit dintotdeauna locuri de meditație si liniste sufleteasca.
Atmosfera duhovniceasca a slujbelor se imbina perfect cu munca de zi cu zi, cotidianul devenind aici asceza si vietuire crestina autentica. Un loc binecuvantat de Dumnezeu cum este si Manastirea Calugara, asezamant monahal secular, ridicat in tainicul muntilor Marilei, sub inaltimile varfului Rol și in apropierea Oravitei.
Vechea asezare pustniceasca de aici a fost descoperita in anul 1859, odata cu moastele Sfantului Nevoitor, aflate in pestera si cu Icoana Maicii Domnului, facatoare de minuni, despre care se spune ca a fost adusa de la Sfantul Munte Athos.
Tradiţia spune că în această vale a existat o mănăstire cu mult înaintea celei actuale, având aceeaşi vechime ca şi alte mănăstiri din Banat, dacă nu chiar mai veche decât unele dintre ele.
Preotul şi istoricul Nicolae Tincu Velia (1816-1867) bazându-se pe tradiţia locală şi pe informaţiile rămase de la Petru, protopop al Vărădiei între anii 1776-1801 susţine că mănăstirea care a existat la Ciclova-Montană „către răsărit, pe dealul păduros numit Călugărul, ar avea aceeaşi etate şi viaţă ca cele mai vechi mănăstiri româneşti ... mai bine de 600 de ani”
Ceea ce a condus pe străbunii noştri, că aici în mijlocul codrului sub stânci aşa de înfricoşătoare să ridice acest locaş dumnezeiesc e foarte greu de constatat, datorită faptului că au rămas puţine urme scrise despre ridicarea acestui locaş,dar tradiţia populară spune că Valea Călugărului şi locul mănăstirii de veacuri e considerat ca loc sfânt.
Voci de rugăciune şi cântări dumnezeieşti se auzeau din adâncul stâncilor ridicându-se la suprafaţă. Creştinii veneau să le asculte în deosebi în vremurile de prigoană şi de „răzmeriţe” . O însemnare păstrată la mănăstire spune că în ziua de 8 iulie 1858 cântările misterioase au putut fi auzite atât de bine încât credincioşii prezenţi au ascultat minunea în genunchi.
Credincioşii atârnau icoane în copacii din preajma stâncii, iar duminicile şi la mari sărbători aprindeau candele deasupra icoanelor. La câţiva paşi înainte de Mănăstire, se vede şi astăzi icoana Sfântului Prooroc Ilie, încrustată într-un fag gros. Cel mai interesant este faptul că icoana a rămas neacoperită de scoarţă, deşi copacul a crescut şi s-a dezvoltat foarte mult în cei 100 de ani care au trecut de când a fost pusă icoana.
Se spune ca doi călugări care veneau în părţile Ciclovei Montane de la Mănăstirea Ciobeni. Unul se adăpostea în peştera de sub stânca ce desparte Ciclova Montană de Ciclova Română, pe care mai târziu, în 1727, s-a clădit Biserica romano-catolică Maria Fels şi citea rugăciuni pentru românii băştinaşi şi pentru nemţii colonişti. Celălalt şi-a găsit adăpost într-una din peşterile de pe coastele Rol-ului, poate chiar prin locurile pe unde s-au auzit cântările dumnezeieşti.
Mai tarziu doi credincioşi din Oraviţa: Mihai Nafir şi Ilie Strâmbei auzind si ei istoria au început să cerceteze cu de-amănuntul povârnişurile Rol-ului, fiind însoţiţi de Ion Izverniceanu din Ciclova Montană. S-au început apoi a se face săpături. Întâi s-a găsit o peşteră care prezenta semnele unui locaş de pustnic. Aici s-au găsit icoane, obiecte bisericeşti precum şi moaşte pietrificate.
Într-o cronică veche există o însemnare care relatează că icoana găsită în peşteră a fost adusă de la Sfântul Munte Athos, iar credincioşii au luat-o şi au dus-o la Biserica din Oraviţa. Însă după două zile, mergând să se roage la icoană, au descoperit că aceasta dispăruse. Cu mare spaimă au aflat că icoana era din nou în peşteră.
De atunci se spune ca Măicuța Domnului nu lasă nicio rugăciune neascultată. Ea știe necazurile celor care vin la mănăstire și își povestesc suferințele cu lacrimi în ochi. O doamnă de 45 de ani din Arad a fost depistată cu cancer la sân. A venit să se roage la icoana făcătoare de minuni, iar la câteva luni după, medicii i-au spus că tumora dispăruse.
O altă minune s-a petrecut cu o tânără din Timișoara, bolnavă de cancer într-un stadiu foarte avansat care a ajuns la icoana Măicuței unde s-a rugat fierbinte. Aceiași medici spuneau cu șase luni în urmă că șansele ei de supraviețuire sunt minime. Mulți bolnavi, diagnosticați cu cancer, și-au găsit vindecarea la această mănăstire și toți credincioșii care vin aici își găsesc liniștea.
Aceste descoperiri l-au determinat pe tânărul Nedici să intre în cinul monahal. Om de cultură frumoasă, acest Alexie Nedici este adevăratul întemeietor şi organizator al Mănăstirii. Ea primeşte numele de Călugăru, care prin deformare – datorită pelerinilor nemţi – se mai numeşte Călugăra.
A fost sfinţită de preotul George Popovici din Ciclova Română, ajutat de teologul Alexie Nedici, în noaptea de 10-11 iunie 1859, de faţă fiind învăţătorul Constantin Popescu şi o mulţime de credincioşi din Ciclova. Murmurul molcom al unui izvor care pe atunci curgea in Pestera, iar astazi curge chiar in naosul bisericii manastirii, umplea incaperea pesterii cu sunetul lin, ca un ison.
Zidirea Mănăstirii s-a început la 16 mai 1860 iar la ridicarea ei au contribuit şi locuitorii parohiei Ciclova – Montană cu suma de 1400 de florini. Ieromonahul Nedici – cu îngăduinţa episcopului Emilian Kengelat – porneşte după ajutoare financiare în toate părţile, chiar şi la Viena, la baronul George Sina, de unde nu a venit cu mâna goală.
În ziua de 1 octombrie 1861 fiind terminate lucrările, a fost sfinţită de episcopul Emilian Kengelat din Vârşeţ, primind hramul „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfântul Mucenic Procopie”, mutat apoi la data de 14 septembrie, la sărbătoarea „Înălţării Sfintei Cruci”.
In biserica se pastreaza Moastele unui Sfant Calugar care au fost gasite in pestera descoperita pe locul unde azi este jumatatea din fata a bisericii cu altarul. Se presupune ca pestera cioplita in stanca din Valea Calugarului, descoperita in anul 1859, in vremurile cele vechi, a fost altarul unei manastiri.