Bucuria Bunei Vestiri
Începând de astazi fiecare din voi, în această perioadă de cruntă încercare pentru toți, poate fi un înger, mesager voluntar al Bunei Vestiri. Sunt atât de multe lucruri de facut, deși fizic sunteți desparțiti unul de celalat, ajutați pe cei care au nevoie, batrâni, prieteni care nu pot iesi din domiciliu, oameni care nu-și pot asigura cele necesare, oameni singuri, așa că un telefon, un mesaj, un commision atunci când faceți cumparaturi pentru voi, toate acestea aduse în casele lor, în singuratatea lor, în neputința lor sunt bucuria Bunei Vestiri.
Fraţilor, Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc dintr-Unul sunt toţi; de aceea, nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, zicând: «Spune-voi fraţilor mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi lăuda». Şi iarăşi: «Eu voi fi încrezător în El»; şi iarăşi: «Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu». Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa. Pentru că, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat. Drept aceea, dator era întru toate să Se asemene fraţilor, ca să fie milostiv şi credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, pentru curăţirea păcatelor poporului. Că, prin ceea ce a pătimit, fiind El însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute.(Ev.2,11-18)
În zilele acelea Elisabeta, soţia lui Zaharia, a zămislit şi s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: Astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Şi, intrând Îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei! Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi Îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi, iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui, Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către Înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi, răspunzând, Îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei, şi aceasta este a şasea lună pentru ea, care se numea stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi Îngerul a plecat de la ea.(Lc 1,24-38)
Bunavestire este orice moment crucial din viața noastră. Este acel moment de răscruce, când Dumnezeu ne vorbește prin oameni sau prin împrejurări și ne înfățișează alegeri majore, grave, pe care le avem de făcut în viața noastră. Ferice de cel care poate spune lui Dumnezeu, așa cum a spus Maica Domnului, “Iată roaba” sau “Iată robul Domnului, fie mie după voia Ta”. Ferice, pentru că printr-un astfel de răspuns, vom avea parte cu toții de viața și harul lui Dumnezeu. Sunt de plâns, sunt de compătimit cei care, neînțelegând, sau nevoind, întorc privirea și îi spun îngerului și lui Dumnezeu să se ducă de la ei.
Bunavestire nu este posibilă fără participarea vie, intenționată, conștientă a Maicii Domnului. Vedem cu câtă discreție și delicatețe procedează Dumnezeu, cu câtă grijă de a nu-i încălca libertatea se înfățișează înaintea unei tinere fecioare, care nu devine un „instrument” al acestui eveniment mântuitor, ci devine împreună-lucrătoare cu Dumnezeu. Face ascultare, însă în acest sens profund de libertate și încredere, nu într-un sens de obediență oarbă”
Neamul omenesc se îndrepta inevitabil spre pieire din vina păcatului lui Adam și a Evei, neascultători, nepostitori și lipsiți de pocăință. Măreția sărbătorii constă în faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, Se întrupează, adică Se face om, pentru a înnoi firea omenească moștenită de la Adam cel vechi. Una din cântările praznicului confirmă acest aspect: „în pântecele celei ce Te-a zămislit pe Tine fără de prihană, zidești din nou pe Adam”. Deci, Întruparea Mântuitorului Hristos, care se realizează fără de păcat, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, este o rezidire, o recreare a naturii umane, căci, prin Întrupare, Dumnezeu Cuvântul, a unit în El firea dumnezeiască şi firea omenească într-o unire nedespărțită, mai tare decât moartea, chiar decât iadul.
Mulţi au sufletul mort în trupul viu, ca şi cum ar fi îngropaţi în mormânt. Mormânt trupul, mort sufletul, mormântul umblă, chiar sufletul dintr-însul este neînsufleţit, adică fără Dumnezeu, pe Dumnezeu neavându-L într-însul, că trupul cel viu poartă întru el pe sufletul cel mort. SMulţi au sufletul mort în trupul viu, ca şi cum ar fi îngropaţi în mormânt. Mormânt trupul, mort sufletul, mormântul umblă, chiar sufletul dintr-însul este neînsufleţit, adică fără Dumnezeu, pe Dumnezeu neavându-L într-însul, că trupul cel viu poartă întru el pe sufletul cel mort
In această lume în care diavolul îşi strigă isteric chemările, ai putea crede fie că vremurile cu sfinţi au apus de mult, fie că sfinţenia e doar o vorbă frumoasă. Insă dintotdeauna un atribut esenţial al ei a fost discreţia. Pe sfinţi nu-i vede decât cine are ochi de văzut. Ei sunt şi trăiesc printre noi, fără zgomot, smeriţi, neştiuţi nici măcar de ei înşişi.
Insuşi Dumnezeu este discret. Nu strigă; şopteşte. Nu intră în viaţa ta; te cheamă să-L urmezi, dacă vrei; nu deschide El uşa, ci stă şi bate. Insă cine vrea Il poate uşor afla, dincolo de zgura şi de zgomotul lumii. Trebuie doar să asculţi, şi El îţi va vorbi. Mai întâi inimii, apoi înţelegerii.
In această stare, de ascultare, de receptivitate, se afla, cu siguranţă, Maria, atunci când Arhanghelul i-a vorbit. Trăia în sărăcie şi în smerenie, într-o căsuţă dintr-un sat neştiut de lume, în curăţie si în rugăciune. Ochiul lăuntric îi era curat şi deschis. Fără îndoială că anii petrecuţi la templu o pregătiseră. Născută ea însăşi din părinţi a căror viaţă gravita în jurul lui Dumnezeu, rod al rugăciunilor lor îndelungate, îşi petrecuse întreaga viaţă de până atunci la templu, în intimitatea Domnului, la adăpost de tentaţiile deşarte ale lumii. Invăţase, cu siguranţă, să se roage ca nimeni alta. Respira, fără îndoială, aerul curat al Duhului Sfânt. Căci sfinţii, prin rugăciune şi viaţă curată se umplu de Duh Sfânt şi Il simt lucrând în inimile lor. Dar ce minune a minunilor, ce taină, ce lucru străin de mintea omenească, să te umple Duhul Sfânt într-o asemenea măsură încât să zămislească în tine pe însuşi Dumnezeu! Ce va fi simţit Maica Domnului în inima ei, cât de mult va fi fost cuprinsă şi pătrunsă de Duhul Sfânt!
Am putea învăţa de la ea cum să trăim, ce am putea şi noi face, ca să Se sălăşluiască Domnul în noi, în inimile noastre. Asa se explica, probabil, şi marea evlavie pe care monahii o au la Maica Domnului: pentru că ea este modelul celor care vor să-L primească pe Hristos.
Cu adevărat, Domnul a venit atunci în lume în istorie, prin ea. Arhanghelul Gavriil ne-a adus — ei şi nouă — vestea cea bună a coborârii în lume a Fiului lui Dumnezeu care să ne scape de moarte (a sufletului mai întâi, a trupului mai pe urmă). Insa această vestire a Arhanghelului poate că ni se adresează tuturor, începând cu Maica Domnului. Căci toţi trebuie sa ne facem sălaşuri ale Duhului Sfânt, pentru a putea locui Hristos în noi.
Şi, chiar dacă pare greu de crezut ca aceasta se mai poate întâmpla în zilele şi în lumea actuală, sunt printre noi oameni care ne-au arătat şi ne arată că se poate. O chemare a îngerului este pentru fiecare dintre noi. De noi ţine să ne facem surzi sau să-i răspundem: Fie mie după cuvântul tău!
Evanghelia de astazi vorbeste și despre aceasta: Iar dupa aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zamislit si cinci luni s-a tainuit pe sine zicand: “Ca asa mi-a facut mie Domnul, in zilele in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea“. Care zile? Dupa zilele care pregateau marea zi a Nasterii Domnului Iisus. Doamne, va veni ziua cea de pe urma, cand toate marile proorociri se vor implini, cand va veni vremea proorocita de Proorocul Daniel, cand nu va mai fi nici o capetenie a casei lui Iuda, cand omul cel slab va suspina impreuna cu zidirea slaba a naturii din jurul sau, nemaiasteptand mantuire de la om ori de la natura, ci numai de la Dumnezeu – in vremea aceea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, zamisleste. Ce legatura are cu mantuirea omului femeia cea stearpa a lui Zaharia? Aceasta este legatura: ea trebuie sa nasca pe Inaintemergatorul Mantuitorului, care va merge inainte ca un soldat care sa anunte venirea Conducatorului. Aceasta femeie stearpa, trecuta cu varsta, putea da nastere numai vestitorului mantuirii, iar nu Mantuitorului. Ea este imaginea adevarata a lumii celei vechi, care era trecuta cu varsta si stearpa, fara copii si fara roada, flamanda si insetata, o imagine a lumii vestejite care este ca un copac batran si uscat, care inca mai poate in chip minunat sa inmugureasca si sa vesteasca venirea primaverii, dar nu este in stare sa aduca roada.
Chiar si cei care simt si recunosc ca lumea nu poate fi mantuita in nici un alt chip decat prin lucrarea minunata a lui Dumnezeu isi intorc capul in alta parte si nu primesc lucrul minunat, intrebandu-se cum se poate aceasta. Daca Dumnezeu nu ar fi viu si atotputernic, atunci nu ar exista nimic si nu ar mai veni nimic la viata; nu s-ar putea intampla absolut nimic. Nu ar putea aduce viata pe lume nici o femeie roditoare, nici una stearpa. Dar, intrucat Dumnezeu, Cel viu si Atotputernic, exista, atunci totul este cu putinta, mai ales pentru ca Dumnezeu nu este legat de legi ale firii pe care El le-a dat sa le lege, nu El Insusi, ci altii, nu pentru a-I opri puterea, ci pentru a lucra mila Sa trebuincioasa.
La fel cum un lucru facut de om nu opreste libertatea omului atunci cand il foloseste intr-un fel sau altul, tot asa lumea creata de Dumnezeu, cu legile ei firesti, nu opreste libertatea lui Dumnezeu de a lucra intr-un fel sau altul, dupa milostivirea Sa si dupa nevoile oamenilor. Ca si cum cei care aduc pe lume copii fac aceasta cu singura lor putere si nu prin cea a lui Dumnezeu! Dumnezeu are o grija aparte de viata si o da asa cum doreste El; dand rod acolo unde doreste El si oprind rodul acolo unde El nu doreste. Asa ca se intampla uneori ca o familie, desi implineste legea firii, nu are copii; si uneori o familie trecuta cu varsta, impotriva legii firii, are copii. Dumnezeul Cel viu este singurul Domn al vietii si urmeaza ca numai El Isi arata stapanirea, firea si legile firii nu au nici o putere. Si mai putin fac descantatoarele si vrajitorii, catre care se indreapta spre ajutor femeile sterpe adeseori, pentru a primi ajutor, necunoscand faptul ca acestia sunt slujitorii puterilor intunericului dracilor si nu ai puterii luminii, dumnezeiesti.
Omul asteapta minuni de la Dumnezeu, dar atunci cand minunea vine el nu crede in ea. Firea a devenit pentru oameni pomul ispitei. Ascuns sub umbra firii din pricina goliciunii, omul asteapta sa-l viziteze Dumnezeu – si se teme de vizita lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu nu-l viziteaza, se plange; dar cand El o face, omul nu-L primeste. Precum atunci, in Rai, Adam a fost asezat intre doi copaci: acela al vietii si al cunoasterii, tot asa si urmasii lui Adam sunt asezati intre doi copaci: Dumnezeu ca pom al vietii si firea ca pom al cunoasterii; intrucat libertatea, ascultarea si smerenia se pot incerca acum ca si atunci. Trebuie puse la incercare intelepciunea omului, inima omului si vointa omului. Fara ispita nu exista libertate si fara libertate nu exista oameni, ci numai doua feluri de pietre – miscatoare si nemiscatoare.
Toate aceste adevaruri, atat de simple in limpezimea lor, pe care sufletul nu le poate pricepe cu intelegere pamanteasca si pe care acesta nu le poate cunoaste, intrucat pacatul a acoperit vederea duhovniceasca, erau cunoscute Elisabetei, acea femeie batrana simpla si credincioasa. Asadar ea nu a fost s-a mirat ca a ramas insarcinata la varsta ei inaintata, ci a raspuns indata zicand simplu si pe inteles despre rodirea nefireasca din pantecele ei: “Si asa mi-a facut mie Domnul in zilele acelea“.
De ce? Ea totusi nu stie, nici nu ar putea, in smerenia ei, sa cuteze sa-si inchipuie ce mare pret si insemnatate va avea rodul pantecelui ei. Ea nu stie nimic despre insemnatatea fara de asemanare pe care trebuie sa o aiba fiul ei in istoria mantuirii neamului omenesc: Prooroc, Inaintemergator si Botezator. Nici nu cunoaste scopurile adanci ale lui Dumnezeu, care se vor vedea la sfarsitul veacurilor, nici nu intelege cum Dumnezeu Isi implineste aceste scopuri prin slujitorii Lui; in taina, tacut si incet, dar fara cadere ori impiedicari. Ea stie doar un motiv simplu si miscator pentru milostivirea lui Dumnezeu fata de ea: “Si asa mi-a facut mie Domnul in zilele acelea“, zice ea, “in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea“. Ea socoteste minunea lui Dumnezeu ca un semn al milei Lui pentru ea. Asa este, dar asta nu este tot. Daca ar fi socotit aceasta minune ca un semn al milei lui Dumnezeu fata de intreaga omenire de pana atunci, asa cum era ea stearpa, atunci ea ar fi spus tot ceea ce era de spus. Doamne, prin aceasta minune, Dumnezeu a pregatit o mare minune, prin care El a dorit sa ridice ocara intregii lumi sterpe in privelistea ingerilor.
Dar ea, vazandu-l, pe Arhanghel, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta intru sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? Ca un copil! Maria este cu adevarat un copil. Domnul a spus: “De nu va veti intoarce si veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor” (Matei 18:3, 19:4). Lumea aceasta, cu pofte si patimi, indata il imbatraneste pe om. Copilaria noastra este scurta si in vremurile moderne se face si mai scurta. Cine se mai poate face copil din nou? Maria a fost si a ramas asa toata viata ei, prin curatia si intreaga ei intelepciune, prin frica ei de Dumnezeu si ascultarea de El. Nu ar fi intrat in Imparatia Fiului Ei chiar inainte de a predica El despre Imparatie? Doamne, Imparatia lui Dumnezeu era in launtrul ei (Lc. 17:21). Ca un copil, ea s-a speriat de aratarea ingerului; ca un copil, ea cugeta intru sine ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta. Nu era nimic mincinos, prefacut sau inselator in ea, ci totul era copilaros – simplu, neprihanit, curat si nevinovat.
Marele Gavriil, care a fost de fata la facerea omului si la inceputul veacurilor si care a avut puterea de a judeca limpede sufletele oamenilor, a judecat limpede gandurile framantate ale Preacuratei Fecioare, mai curat decat putem judeca noi. Atunci, el a vazut nedumerirea sufletului ei si s-a grabit sa o linisteasca cu aceste cuvinte blande:
“Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu“. Nu te teme, copila mea! Nu te teme, tu, fiica lui Dumnezeu cea plina de har! Nu te teme, preabinecuvantata tuturor celor muritori, pentru ca binecuvantarea Domnului se va pogori prin tine peste toti oamenii! Nu te teme, caci ai aflat har de la Dumnezeu! Aceste ultime cuvinte ale arhanghelului se impotrivesc unor teologi din apus, cu privire la “conceptia imaculata“, pe care o au ei; cu alte cuvinte, faptului ca Fecioara Maria s-a nascut din parinti care nu aveau nici o urma din pacatul lui Adam sau din urmarea acelui pacat.
Daca ar fi fost asa, de ce ar fi spus ingerul ca a aflat har de la Dumnezeu? Harul lui Dumnezeu, care are si intelesul de iertare, este aflat de catre cel caruia ii este de folos harul si de catre cel care il cauta. Preacurata Fecioara se ostenise cu vrednicie ca sa-si inalte sufletul la Dumnezeu si fusese intampinata de harul lui Dumnezeu pe calea acestei inaltari.
Sfantul Andrei Criteanul, cugetand prin insuflarea lui Dumnezeu, la menirea marelui Arhanghel, comenteaza la Bunavestire despre Preasfanta Fecioara:“Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu, har pe care Sara nu l-a primit, nici Rebeca nu l-a simtit; ai aflat harul de care nici macar marea Ana nu a fost vrednica, nici Penina, potrivnica ei. Desi au ajuns mame, ele si-au pierdut fecioria, dar tu, ajungand mama, ti-ai pastrat fecioria intreaga. Asadar nu te teme, caci tu ai aflat har la Dumnezeu – har pe care numai tu l-ai aflat de la inceputul veacurilor si nimeni altcineva!“
Dumnezeu, acolo unde El voieste, indeparteaza legile firii. Firea si randuiala firii sunt ca si cum nu ar exista, atunci cand Dumnezeu cel viu implineste voia Lui in lucrarea mantuirii omului. “Harul nu intra in legea firii“, spune Grigorie din Neocezarea (La Bunavestire). El Insusi Innoitorul tuturor lucrurilor, Domnul Iisus, adevereste ca Duhul este cel ce da viata (Ioan 6:63). Duhul da viata in chip nemijlocit si mijlocit. Duhul lui Dumnezeu a dat viata in chip nemijlocit in Rai, inainte de pacat. Dupa pacat, Duhul lui Dumnezeu a dat viata in chip mijlocit, prin zidirea sufletului si a trupului. Socotim ca aceasta lucrare mijlocita a Duhului este “fireasca“, potrivit legii firii.
Numai Duhului lui Dumnezeu I Se cuvine puterea nemarginita de a da viata in chip nemijlocit, dupa voia Sa cat si dupa voia lui Dumnezeu, pentru mantuirea oamenilor. Dar, in legatura cu darul mijlocit al vietii, Duhul este Domnul si Datatorul-de-viata. Firea, in sine, este numai o umbra, o perdea, prin care lucreaza Duhul. Dar exista trepte de lucrare mijlocita, caci Duhul lucreaza uneori mai mult, alteori mai putin mijlocit. Avem asemenea exemple la femeile cu rod si la cele fara rod.
Cazul batranei Elisabeta a fost mijlocit, dar intr-o masura mai mica, la fel si cu mama lui Isaac, si a lui Samson, si a lui Samuel. Zamislirea de catre o femeie mai varstnica nu se poate numi lucrare mijlocita a Duhului, ca si a tuturor femeilor de la Eva incoace, cu rod sau fara, care fac pacate, mai multe sau mai putine, legate de poftele si patimile lor pamantesti. Singura zamislire printr-o bunavestire nemijlocita, prin lucrarea Duhului vietii, este zamislirea de catre Preacurata Fecioara Maria. In istoria facerii de la Adam pana la Hristos nu fusese niciodata un asemenea caz. Acesta a fost singurul caz al tuturor veacurilor si singurul in vesnicie, apartinand atat acelei vremi, cat si vesniciei, acela al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
“Caci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta“. Aceasta inseamna ca tot cuvantul lui Dumnezeu este deplin in desavarsirea lui. Prin insuflatul Prooroc Isaia, Dumnezeu vorbeste astfel: “Iata, fecioara va lua in pantece si va naste fiu” (Is.7:14). Doamne, aceasta urmeaza sa se intample. Chiar de la intemeierea lumii, numai Dumnezeu a spus: “El a spus si s-a facut!“. “Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lamurit in foc, curatat de sapte ori” (Ps.11:6).
Fecioara Maria nu a pus la indoiala cuvintele lui Dumnezeu, vestite de Arhanghel. Daca s-ar fi îndoit, asa cum s-a indoit preotul Zaharia, ar fi fost si ea pedepsita ca si Zaharia. Desi exista o asemanare in intrebarile puse ingerului de catre Zaharia si Maria, inimile lor erau cu totul deosebite – si Dumnezeu vede inima omului. Doua inimi fara de asemanare pot da glas acelorasi cuvinte.
Ascultand istorisirea data de vestitorul lui Dumnezeu, cea mai smerita dintre toate fecioarele cele smerite, a sfarsit vorbirea cu Arhanghelul cu cuvinte linistite: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau” Ea nu spune: “Iata roaba ta, o, Arhanghele”, ci spune “roaba Domnului“, intrucat ea stie ca Arhanghelul este doar un vestitor al Voii lui Dumnezeu si ca el, desi puternic si nemuritor, este doar un slujitor al Dumnezeului celui viu. Pe de alta parte, ea nu spune: “fie mie dupa cuvantul Domnului”, ci “dupa cuvantul tau“, aratand astfel cinste fata de capetenia nemuritoare a ostii ceresti. Atat un gand cat si celalalt arata ascultarea cea mai binevoitoare si smerenia cea mai desavarsita. Un raspuns atat de chibzuit putea fi dat numai de catre o inima curata in chip desavarsit, caci intr-o asemenea inima se toarna cel mai indata dreapta judecata.
In clipa ispitei din Rai, Eva a uitat aceste cuvinte, si a luat aminte la cuvintele lui Satan, inima ei facandu-se necurata in clipa aceea. Din pricina acestei necuratii, dreapta ei judecata a parasit-o. Inima Evei s-a necuratit din pricina mandriei si a neascultarii si mintea ei s-a intunecat; din pricina mandriei si a neascultarii fata de Dumnezeu, lumea cea veche a cazut, oamenii s-au facut stricaciosi, si intreaga zidire se afla in suferinta. Lumea cea noua se zideste pe smerenie si ascultare. Smerenia si ascultarea Preasfintei Maici a Domnului nu se pot grai in cuvinte. Numai Fiul ei, Mantuitorul si Innoitorul intregii zidiri o va intrece prin smerenia si ascultarea Lui.
La sfarsit, binevestitorul inaripat al “inceputului mantuirii noastre” (din troparul Praznicului Buneivestiri) zboara intr-o lume mai inalta, printre nemuritorii sai. Vestea sa cea buna nu este numai o vorba, ci se face lucrare, ca fiecare dintre cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu vorbeste – si se face. Nici un vestitor, blestemat prin indepartarea de Dumnezeu si in unire cu puterile intunecate ale lui Satan, nu a adus vreodata pe pamant vesti mai pline de bucurie, decat numai stralucitul si minunatul Arhanghel Gavriil. Care limba nu i-ar aduce slava si care inima nu ar fi plina de recunostinta? Acum s-a implinit taina cea mare a credintei noastre crestinesti, s-a implinit lucrul pe care cu sapte sute de ani inainte de Nasterea Domnului Iisus Hristos l-a prezis Sfantul Proroc Isaia: Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu, si vor chema numele Lui Emanuil, care inseamna: “Cu noi este Dumnezeu”. De ce spunea acest sfant proroc ca Domnul va fi numit Emanuel, daca Arhanghelul Gavriil, care a heretisit-o acum pe Preasfanta Fecioara Maria, a zis ca Ea ii va pune numele de Iisus? Ce sa insemne acest lucru? El se lamureste prin intelesul numelui de Emanuel: “cu noi este Dumnezeu”.
Toate popoarele crestinesti, toti cei ce au crezut in Domnul Iisus Hristos, il numesc Mantuitor, Dumnezeu Adevarat, Care a trait cu oamenii pe pamant. Prin aceasta s-a si indreptatit numele de Emanuel, „cu noi este Dumnezeu”, despre care vorbea prorocul. Emanuel este Dumnezeu-Omul, Dumnezeu Care este cu noi, Dumnezeu in trup. S-a savarsit taina cea neasemuita a mantuirii noastre, despre care citim la Sfantul Apostol Pavel: Cu adevarat, mare este taina bunei credinte: Dumnezeu S-a aratat in trup (1 Tim.3,16). El spunea ca sfintii ingeri ar vrea sa patrunda aceasta neobisnuita taina, insa nici lor nu le este dat sa cunoasca toate adancurile ei. Si atunci, noi, slabii si neputinciosii, sa incercam a o patrunde?
Noi stim insa ca dogmele privitoare la Dumnezeirea-Omenitatea Domnului Iisus Hristos – si la intruparea Lui fara de samanta din Preasfanta Fecioara Maria alcatuiesc temeiul intregii noastre credinte crestinesti: caci daca nu am crede in faptul ca Domnul Iisus Hristos este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, Care S-a intrupat din Preasfanta Fecioara Maria, zadarnica ar fi nadejdea noastra in mantuire. Insusi Domnul Iisus Hristos spunea despre Sine ca este Fiul lui Dumnezeu, Painea cea Cereasca, pogorata din Cer.
Noi primim acest adevar cu toata inima noastra si nu incercam a patrunde adancul fara fund al aratarii lui Dumnezeu in trup. Si totusi, pe cat ne este cu putinta, sa ne straduim a intelege: de ce a fost neaparata nevoie de intruparea Fiului lui Dumnezeu, de ce a fost nevoie ca El sa ia trup omenesc? Oare nu pentru a ne mantui de moartea vesnica si de stapanirea diavolului prin Crucea Sa, prin cumplitele Sale patimiri de pe Golgota si moartea de ocara?
Potrivit negraitului Sfat Dumnezeiesc, a fost neaparata nevoie ca Domnul nostru Iisus Hristos sa „calce cu moartea pe moarte”, sa Se intrupeze si sa ia Trup omenesc si sa moara cu moarte omeneasca adevarata. Domnul Iisus Hristos a adus aceasta jertfa cutremuratoare ca sa ne apropie pe noi de Dumnezeu, ca sa ne faca din oameni muritori dumnezeu-oameni, traitori in veci. El S-a facut Dumnezeu-Om si ne-a deschis spre dumnezeu-omenitate, spre impartasirea noastra, in trupul innoit, de vesnica si nesfarsita apropiere catre sfintenia Dumnezeirii. Iar daca lucrurile stau asa, atunci, fireste, El nu putea sa faca asta ramanand numai Dumnezeu. Trebuia, deci, ca El sa Se faca Dumnezeu-Om, trebuia sa Se intrupeze din Preasfanta Fecioara Maria.
Faptul acesta – intruparea Fiului lui Dumnezeu – este nemasurat de mare, asa s-a cuvenit sa fie prevestit in chip minunat – prin aratarea Arhanghelului Gavriil catre Preasfanta Fecioara Maria: si binevestirea lui a fost cea mai mare dintre toate binevestirile pe care le-a auzit vreodata neamul omenesc. In Nazaret, in locuinta saracacioasa a Preasfintei Fecioare Maria, au rasunat uluitoarele cuvinte: Bucura-Te, Ceea ce esti plina de har! Domnul este cu Tine. Binecuvantata esti Tu intre femei (Lc.1, 28), adica mai binecuvantata decat oricare dintre femei.
Preasfanta Fecioara Maria tacea. Oare a fost cuprinsa de spaima si fiorul firesti pentru un om obisnuit la vederea unui Arhanghel? Nu, nu spaima a cuprins-o, ci tulburarea datorata neobisnuitei heretisiri. Fecioara nu s-a inspaimantat de aratarea neobisnuita, fiindca Ea insasi era mai sfanta decat toti sfintii, si sufletul ei curat era asemanator ingerului prin curatia sa duhovniceasca.
Ea si-a vadit numai nedumerirea cu totul de inteles, intreband: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat? Si a primit raspunsul minunat: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt Te va umbri (Lc. 1, 34-35).
A fost vreodata o fecioara asemenea Preasfintei Maria in curatie si sfintenie? Nu. N-a fost nicicand si nu va fi. Negraita si uimitoare, invesmantata in dumnezeiasca slava e marea taina a intruparii Domnului nostru Iisus Hristos. Si atunci, cum sa nu ne plecam cu toata inima inaintea Preasfintei Fecioare, Care a devenit organ al marii si nepatrunsei taine Dumnezeiesti? Cum sa nu o numim „Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii”?
Oare Maica imparatului Ceresc nu se cuvenea sa fie pusa de catre noi mai presus de toate Puterile Ceresti, mai presus de toate slugile Lui? Iar arhanghelii, heruvimii si serafimii sunt slugi ale lui Dumnezeu.
Potrivit negraitului Sfat Dumnezeiesc, a fost neaparata nevoie ca Domnul nostru Iisus Hristos sa „calce cu moartea pe moarte”, sa Se intrupeze si sa ia Trup omenesc si sa moara cu moarte omeneasca adevarata. Domnul Iisus Hristos a adus aceasta jertfa cutremuratoare ca sa ne apropie pe noi de Dumnezeu, ca sa ne faca din oameni muritori dumnezeu-oameni, traitori in veci.
El S-a facut Dumnezeu-Om si ne-a deschis spre dumnezeu-omenitate, spre impartasirea noastra, in trupul innoit, de vesnica si nesfarsita apropiere catre sfintenia Dumnezeirii. Iar daca lucrurile stau asa, atunci, fireste, El nu putea sa faca asta ramanand numai Dumnezeu. Trebuia, deci, ca El sa Se faca Dumnezeu-Om, trebuia sa Se intrupeze din Preasfanta Fecioara Maria. Faptul acesta – intruparea Fiului lui Dumnezeu – este nemasurat de mare, asa s-a cuvenit sa fie prevestit in chip minunat – prin aratarea Arhanghelului Gavriil catre Preasfanta Fecioara Maria: si binevestirea lui a fost cea mai mare dintre toate binevestirile pe care le-a auzit vreodata neamul omenesc.
In Nazaret, in locuinta saracacioasa a Preasfintei Fecioare Maria, au rasunat uluitoarele cuvinte: Bucura-Te, Ceea ce esti plina de har! Domnul este cu Tine. Binecuvantata esti Tu intre femei (Lc. 1, 28), adica mai binecuvantata decat oricare dintre femei. Preasfanta Fecioara Maria tacea. Oare a fost cuprinsa de spaima si fiorul firesti pentru un om obisnuit la vederea unui Arhanghel? Nu, nu spaima a cuprins-o, ci tulburarea datorata neobisnuitei heretisiri.
Fecioara nu s-a inspaimantat de aratarea neobisnuita, fiindca Ea insasi era mai sfanta decat toti sfintii, si sufletul ei curat era asemanator ingerului prin curatia sa duhovniceasca. Ea si-a vadit numai nedumerirea cu totul de inteles, intreband: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?
Si a primit raspunsul minunat: Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt Te va umbri (Lc. 1, 34-35). A fost vreodata o fecioara asemenea Preasfintei Maria in curatie si sfintenie? Nu. N-a fost nicicand si nu va fi. Negraita si uimitoare, invesmantata in dumnezeiasca slava e marea taina a intruparii Domnului nostru Iisus Hristos. Si atunci, cum sa nu ne plecam cu toata inima inaintea Preasfintei Fecioare, Care a devenit organ al marii si nepatrunsei taine Dumnezeiesti? Cum sa nu o numim „Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii”? Oare Maica imparatului Ceresc nu se cuvenea sa fie pusa de catre noi mai presus de toate Puterile Ceresti, mai presus de toate slugile Lui? Iar arhanghelii, heruvimii si serafimii sunt slugi ale lui Dumnezeu.
Cum este posibil ca Domnul si Dumnezeul necuprins sa Se nasca din fecioara? Cum sa Se zamisleasca in trupul Preasfintei Fecioare? Taina aceasta este mare, mai presus decat toate tainele.
Caci ce a adus Domnul cu Sine si cine este Domnul Hristos? El, Singurul Adevaratul Dumnezeu, S-a pogorat in lumea noastra pamanteasca plina de dumnezei mincinosi si a aratat si cu adevarat a dovedit ca este Dumnezeul cel Adevarat, Singurul Dumnezeu intre toti Sfintii, Caruia de-a pururi, cu vrednicie I se pleaca toata faptura.
Si in timp ce El se afla in lumea aceasta, daruieste cu usurinta fiecaruia dintre noi slobozirea de dumnezeii mincinosi. Nu numai atunci, acum doua mii de ani, cand Domnul S-a facut om si S-a pogorat pe pamant, erau dumnezei mincinosi. Si astazi lumea este plina de dumnezei mincinosi, este plina de dumnezei nepoftiti, oameni care vor sa-L schimbe pe Unicul Dumnezeu cel Adevarat cu ei insisi. Este plina de ei Europa si Asia si America si Africa. Este plina de hristosi mincinosi, este plina de proroci mincinosi, este plina de dumnezei mincinosi.
Si atunci cand esti tulburat in lumea plina de dumnezei mincinosi si te intorci catre Singurul Dumnezeu cel Adevarat, catre Domnul Hristos, atunci din suflet fuge tot intunericul, tot intunericul si ratacirea care il scapa de dumnezeii mincinosi. Atunci tu apartii Singurului Dumnezeului celui Adevarat si simti cum intregul Cer intra in sufletul tau, cum odihna si pacea, toti ingerii imparatesc intru tine.
Domnul Hristos in aceasta lume impreuna cu adevarata Sa Dumnezeire vesnica! Iata, El este impreuna cu imensa Buna-Vestire, caci vesnicul Adevar Dumnezeiesc este Buna-Vestire pe care Domnul Hristos a creat-o si a oferit-o lumii, in primul rand a oferit-o lumii. Nu numai ca a vorbit despre adevar, ci a aratat ca El este Adevarul (In 14, 6), Adevarul dumnezeiesc vesnic.
Si apoi, nu este minunata Vestea cea Buna ca Domnul Hristos ne-a daruit noua, oamenilor, Viata vesnica? El este Viata cea Vesnica si dumnezeiasca si ne-a daruit aceasta prin Invierea Sa, prin biruinta asupra mortii. Mai exista oare pentru om o Veste mai Buna ca aceasta? Mai exista vreo Veste mai Buna ca aceasta, ca moartea este biruita si este inlocuita de Viata vesnica, pe care Domnul Hristos o daruieste fiecaruia care crede in El?! Cine va putea numara toate Vestile Bune pe care Domnul Hristos ni le-a adus in aceasta lume? Ce putem spune despre invatatura Sa sfanta, despre Sfanta Sa Evanghelie? Iata, aceasta este invatatura dumnezeiasca, vesnica, netrecatoare, invatatura care ne spune toate tainele vietii noastre omenesti si in lumea aceasta si in cealalta.
Ne spune intreaga soarta omeneasca atunci cand este impreuna cu Dumnezeu si impotriva lui Dumnezeu, si intreaga soarta amara si infricosatoare atunci cand omul este in preajma diavolului prin pacate, prin pacate nepocaite. Evanghelia Domnului Hristos este cu adevarat Vestea cea Buna nevazuta in lumea aceasta, Vestea cea Buna pentru fiecare fiinta omeneasca in toate lumile. Si tot ceea ce este al lui Hristos, fratilor, totul este de fapt Buna Vestire langa Buna Vestire, fiecare conceptie a Sa, fiecare parere de-a Sa, fiecare minune de-a Sa, fiecare lucrare de-a Sa: Buna Vestire langa Buna Vestire! Si, de aceea, de la venirea Sa in aceasta lume, pamantul a devenit Cer, asa cum se spune in rugaciunile citite astazi in biserica. Atunci cand pamantul devine lacas dumnezeiesc, atunci intr-adevar Domnul este impreuna cu noi.
De aceea ziua de astazi este de fapt Praznicul Preacinstitei Nascatoare de Dumnezeu, Vestea cea Buna a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoare. Caci ea a implinit intreaga Evanghelie a Domnului Hristos. Ea a trait in iadul vietii noastre pamantesti intr-un mod asa de neprihanit, asa de sfant incat s-a invrednicit sa nasca pe Dumnezeu si sa devina Nascatoare de Dumnezeu. Noi, oamenii, nu ne putem inchipui o slava si o cinste mai mare decat aceea ca fiinta omeneasca sa devina Nascatoare de Dumnezeu, Maica a Domnului. Ce slava, ce cinste, ce maretie!
Aceasta apartine ei, singurei celei fara de pacat, pe langa Dumnezeu cea mai desavarsita in neamul omenesc, Preasfanta Maica a Domnului. Ea este intreaga intruparea tuturor Vestilor Bune ale lui Hristos. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost Dumnezeu in aceasta lume. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost crestinismul in aceasta lume. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost Dumnezeu cel Adevarat in aceasta lume. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost Adevarul vesnic in aceasta lume. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost Evanghelia lui Hristos. De aceea ea este fara de asemanare mai slavita decat Heruvimii si Serafimii.
De aceea, la acest mare si sfant praznic ne inchinam si ne rugam Preasfintei Maici a Domnului, Atotbucuria noastra, ca sa se roage necontenit Preaiubitului Sau Fiu, Singurului Dumnezeului cel Adevarat si Domnului Hristos, pentru neamul omenesc, pentru fiecare fiinta omeneasca, pentru fiecare zidire din lume, pentru fiecare pasare, pentru fiecare animal, pentru fiecare creatura, pentru fiecare stea, caci totul pana la ea si fara ea s-a scufundat in moarte, in pacat si in intuneric, si de la ea si prin ea totul se ridica deasupra mortii, deasupra pacatului, si se grabeste si zboara spre lumile ceresti. Fie ca ea, singura Curata si Preabinecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, Atotmilostiva Maica a tuturor fiintelor omenesti, sa ne conduca si sa ne calauzeasca neintrerupt in viata noastra zilnica, in fiece zi si in fiece noapte, pentru ca prin intreaga noastra viata sa-I slujim Domnului, Singurului Dumnezeu celui Adevarat, lui Iisus Hristos, in toate lumile si astfel sa ne izbaveasca de pacate, de moarte, de diavol, de iad si vesnic sa-I slujim Minunatului Domn Iisus Hristos.
Intotdeauna sa cadem in genunchi la rugaciune catre Preasfanta Maica a Domnului, catre aceasta Bucurie mai presus de bucuria neamului omenesc, catre aceasta Sfanta mai presus de Arhangheli si mai presus de ingeri. Fie ca ea sa ne fie intotdeauna protectoare si conducatoare si calauzitoare prin intreaga viata si in lumea aceasta si in cealalta, ca intreaga noastra viata sa fie spre lauda si slava Singurului Adevaratului Dumnezeu, a Domnului. Iisus Hristos, Fiului Preasfintei Maici a Domnului, singurei Adevaratei Nascatoare de Dumnezeu. Ei i se cuvine cinstea si slava si lauda si toate rugaciunile noastre, si pentru ale sale rugaciuni, Fiul sau cel Minunat, Domnul Hristos, sa primeasca rugaciunile noastre si suspinele noastre si sa-i mantuiasca pe toti si pe toate. Amin (postat pe fb de ioan monahul)