Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

24.03.2018 06:22

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară! Codacul Deniei Acatistului Bunei Vestiri, pe care cei ce au mers aseară la biserica l-au putut asculta în întregine, a fost o slujbă minunată.

Denia Acatistului Bunei Vestiri sau Slujba Imnului Acatist este oficiata in fiecare an, vineri seara, in saptamana a V a din Postul Sfintelor Pasti. 
Sarbatoarea isi are originea in interventia miraculoasa a Fecioarei Maria in timpul atacarii Constantinopolului de catre persi si avari, in 7 august 626. In timp ce imparatul Heraclie se afla intr-o expeditie in Orient, departe de Constantinopol, Patriarhul Serghie a facut procesiuni cu lemnul Sfintei Cruci, cu icoana "nefacuta de mana" a lui Hristos si vesmantul Maicii Domnului si a incurajat poporul sa inalte rugaciuni catre Nascatoarea de Dumnezeu. Ravna locuitorilor a fost atat de intensa, incat au reusit sa respinga inamicul. In semn de multumire, intreg poporul capitalei a petrecut noaptea victoriei cantand in picioare Imnul Acatist in biserica Maicii Domnului de la Vlaherne. Comemorarea zilei de 7 august, ca zi de ajutor dat de Dumnezeu impotriva dusmanilor, a fost mutata in secolul al VIII-lea pe data de 25 martie, de Patriarhul Gherman. In secolul al IX-lea, aceasta era sarbatorita la sfarsitul Postului Sfintelor Pasti, iar mai tarziu a fost fixata in saptamana a V-a din Postul Mare.
In lucrarea "Triodul explicat", Makarios Simonopetritul afirma ca aceasta comemorare nu este insemnata doar pentru locuitorii Constantinopolului din vechime, ci si pentru noi, cei care suntem asediati neincetat de diferite patimi. Asadar, acum nu mai vorbim de un atac asupra unei cetati, ci de un atac asupra fiintei noastre din partea demonilor. Cerem, asa cum au cerut cei din vechime ajutor, ca si noi sa iesim din aceasta lupta victoriosi.

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Născătoare de Dum­ne­zeu, Fecioară stăpână, ceea ce ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toa­tă făptura; mirarea cea mare a în­ge­ri­lor, propovăduirea prorocilor, po­doa­ba cea aleasă a arhanghelilor, întă­rirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoa­rea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioa­re­lor, veselia cea lină a mai­ci­lor, în­țe­lep­ciunea și învățătura prun­ci­lor, câr­muitoarea săracilor și a vădu­velor; îmbrăcăminte celor goi, sănă­tate celor bolnavi, izbăvire celor ro­biți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povățuitoare ne­os­te­nită ce­lor rătăciți, mergere ușoară celor călă­tori, odihnă bună celor oste­niți, aco­pe­rământ și scăpare celor asu­priți; nădejde celor fără de nădejde, ajută­toare celor lipsiți; celor săraci bo­găție neîmpuținată, celor întristați de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubește nimeni iubire cu smerenie; ce­lor păcătoși mântuire către Dum­­ne­zeu; tuturor creștinilor ocrotire tare, a­ju­tătoare nebiruită și folo­si­toare.

Prin tine, Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ție noi, robii tăi, Doamna noastră. O, preamilostivă împărăteasa a Luminii ce­lei înțelegă­toare și preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viață tuturor, ceea ce ești slăvită de cele cerești, minte înge­rească, stea cu totul luminoasă și mai sfântă decât toți sfinții; împărăteasa împăraților, Stăpâna tu­turor făpturilor, Fecioară încuviințată de Dumnezeu, Mireasă nestricată, pa­lat al Preasfân­tului Duh, tron de foc al Împăratului celui nevăzut, chivot ce­resc, purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruța cea în chipul focului; odihna Dumne­zeului celui viu, zămislirea negrăită a tru­pului lui Hristos, cuibul Vulturului ce­resc, turtureaua cea cu bună glă­suire, porumbița cea preabună, lină și fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adân­cul milelor, picătura care risipești mâ­nia lui Dumnezeu, adâncimea cea ne­mă­surată, taina cea negrăită, minu­nea cea neștiută, minune nespusă;

Bi­serică nefăcută de mână omenească a Însuși Împăratului tuturor veacuri­lor; tămâia cea cu bun miros, veșmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu țesută, Rai sufle­tesc, odrasla pomului celui de viață purtător, floarea cea preafrumoa­să, care ai înflorit nouă veselia ce­reas­că, strugurele mântuirii noastre, paha­rul Împăratului Ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului Celui neîmpuținat; solitoarea legii, înce­pă­tura credinței celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ere­ticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu îm­­po­triva tu­turor celor nelegiuiți; în­grozire diavolilor, biruință în războaie, păzi­toare adevă­ra­tă tuturor creștinilor și lumii încre­din­țată mântuire.

O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, Stă­pâ­nă Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept-credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și păzește locașul acesta și toate orașele și satele creștinești și tot po­porul cel bine-credincios, care scapă la tine și cheamă numele tău cel sfânt, de toate năpas­tele, de boală, de cutremur, de po­top, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de răz­boiul cel dintre noi, de toate durerile și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi adu­cătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă. Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, Stăpână preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspi­narea lor; ci ne înno­iește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mul­țumire, aflându-te pe tine ajută­toa­re. Milostivește-te, Doam­nă Prea­cu­rată, spre ajutorul po­po­rului celui binecredincios.

Nădej­dea noastră, adu­nă pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar, mai ales, păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile.

O, milostivă și preaîndurată Îm­pă­răteasă a Cerului și a pământului, Născătoare de Dumne­zeu, pururea Fecioară, miluiește cu mij­lo­cirea ta po­porul drept-credincios și toată drept-credincioasa creștinătate. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău aco­pe­rământ și roagă pe Hristos, Dumne­zeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașilor ce se luptă îm­potriva noastră. Miluiește și mântu­iește prin ru­găciunile tale, Maică, pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bise­ri­cii Ortodoxe Ro­mâne, pe (Înalt) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitro­po­litul) nostru (N), pe toți ortodocșii arhierei, preoți și diaconi și pe tot clerul bisericesc și pe tot poporul drept-credincios care se închină icoanei tale.

Caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre cău­ta­rea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință, din această viață în cea veșnică, îm­preună cu în­gerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții, împărtășește-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciu­nea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile în­ge­rești să se desfăteze.

Că tu ești, Doam­nă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pă­mântenilor; tu ești nădejdea și fo­lositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fier­binte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, în­drăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși sun­tem ne­vrednici. Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doam­nă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfâr­șit, și să stăm fără de rușine în ziua Ju­decății de-a dreapta Fiului tău și Dum­ne­ze­ului nostru, slăvindu-L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de început al Lui Pă­rinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește!   Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și cu ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pre noi!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin rugăciunea ta; şi împreună cu cetele cele fără de trup te mărim pe tine.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

La Sinodul VII Ecumenic erau aproape toate formele de azi ale cultului. Insa „noile cerinte psihofizice si religioase impuneau cultului crestin sa ia o manifestare mai vie”, acest lucru răsfrângandu-se si în cultul Maicii Domnului. Acesta este cadrul istoric în care s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului de la origine până In zilele noastre. Astazi, cu toate ca este solemn si public, cuprinde multe exagerari, mai ales în Biserica Romano-Catolica, multe din ele datorate fanatismului unor crestini evlaviosi. S-a ajuns totusi la excese si devieri, cu precadere în Occident unde nu s-a pastrat linia trasata de Sfintii Parinti. In Rasarit însa, desi cultul a cunoscut o continua evolutie, acesta s-a dezvoltat pe baza pusa de Sfintii Parinti.

Apar piese noi In cadrul imnologiei mariale, unele Inlocuindu-le pe cele vechi care nu mai corespundeau. In legatura cu învataturile dogmatice de atunci Biserica Ortodoxa nu a mai formulat nici o dogma, asa cum a facut Biserica Romano-Catolica, aceasta si din motive ecumenice, dar si din dorinta de a pastra neschimbat tezaurul dumnezeiesc lasat de Sfintii Parinti. Sarbatorile ortodoxe mari, socotite de regula intre praznicele imparatesti: Nasterea Maicii Domnului numita in popor si Santa Maria mica, la 8 septembrie ; Intrarea in biserica a Maicii Domnului numita in popor si Vovidenia sau Ovedenia la 21 noiembrie, in amintirea zilei in care, dupa traditie, Sfintii Ioachim si Ana au adus pe fiica lor Maria, in varsta de trei ani, la templu, unde ea va ramane pana la varsta de 14 sau 15 ani, ca una care, inca inainte de zamislire, fusese harazita Domnului, de catre parintii ei ; Bunavestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Bunavestire), este praznicul in amintirea zilei in care Sf. Arhanghel Gavriil a vestit pe Sf. Fecioara ca ea va naste pe Mesia (Luca I, 26-38), cand S-a si zamislit dumnezeiescul Prunc in pantecele Sfintei Fecioare, prin puterea Sfantului Duh ; de aceea in Apus aceasta sarbatoare era numita si Sarbatoarea Zamislirii Domnului. Ea a fost asezata cu noua luni inainte de nasterea cu trup a Domnului, adica la 25 martie. Adormirea Maicii Domnului numita in popor (mai ales in partile Moldovei) si Uspenia (termenul slav) sau Santa-Maria Mare, la 15 august. Dupa o pioasa traditie veche, cunoscuta mai intai in Apus si trecuta apoi si in Rasarit, la trei zile dupa adormirea ei, Sf. Fecioara ar fi fost ridicata cu trupul la cer, ca si dumnezeiescul ei Fiu.
Dogmatica ortodoxa, in tratarea oricarei dogme sau invataturi de credinta, trebuie sa evidentieze si dimensiunea doxologica a acesteia, fiindca numai asa se reflecta pe de-a intregul experienta ecleziala, pe care o fac credinciosii, marturisind acea dogma, in acest fel dogma se ancoreaza nu numai in Revelatia divina, ci si in viata Bisericii, pentru care a si fost formulata, proclamata si propovaduita. În cazul dogmei teotokologice, dimensiunea doxoiogica este usor de identificat, intrucat intreg cultul ortodoxeste strabatut, ca un fir rosu, de imnologia consacrata Maicii Domnului, de sarbatorile inchinate ei, de sinaxarele, panegiricile si cuvantarile de lauda, toate completate in chip fericit de imnografia bisericeasca.

Iconografia mariala se caracterizeaza prin aparitia unor scene noi ca Buna-Vestire, Prezentarea la Templu, Adormirea Maicii Domnului s.a. Multe icoane sunt lucrate în fresca, în mozaic sau în ulei, redand frumusetea feciorelnica a Maicii Domnului si respectul maternitatii divine al ei. In Biserica, icoanelor Maicii Domnului li se dau o randuire speciala, fiind amplasate pe catapeteasma si deasupra altarului. Înca de la început, aproape toti crestinii aveau în casa icoane ale Nascatoarei de Dumnezeu. Biserica Rusa, Bulgara, Greaca, Romana si alte Biserici Ortodoxe mentin reprezentarea clasica ortodoxa a Sfintei Fecioare în icoane, unele din ele fiind facatoare de minuni, în timp ce Occidentul a secularizat iconografia, deviind de la forma clasica. Icoana nu mai reda frumusetea interioara si curatia spirituala ci accentueaza formele exterioare. Acest aspect a fost influentat de Evul Mediu si Renastere.

Atat in imnologia, cat si in iconografia ortodoxa, Maica Domnului este infatisata aproape totdeauna impreuna cu Fiul ei, Mantuitorul Iisus Hristos, ceea ce ilustreaza cat se poate de clar interdepedenta dintre cele doua dogme: teo-tokologica si hristologica.

De altfel chiar si sarbatorile cele mai vechi ale Maicii Domnului apar în forma lor primară ca sabatori ale Mantuitorului. Datorita acestui fapt apelativul cel mai des folosit in cultul ortodox este acela de „Nascatoare de Dumnezeu”, care pune in evidenta, mai mult decat toate celelalte apelative, legatura unica dintre Maica Domnului si Fiul ei, Mantuitorul Hristos.

Asa este invocata in Sfanta Liturghie, in marea majoritate a ecteniilor, sau, la fel de direct, la Utrenie, dupa peasna a 8-a a canonului: „Pe Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii intru cantari cinstindu-o, sa o marim”. Lumina a carei Mama este ea nu este altcineva decat „Raza Tatalui”, Logosul divin vesnic, Cuvantul Tatalui, „Lumina cea adevarata, care lumineaza pe tot omul, care vine in lume” (Ioan 1, 9). Apelativul de Fecioara, omniprezent in teologia si cultul catolic, este oarecum subordonat in cultul ortodox, celui de teotokos, tocmai din dorinta de a marturisi ca toata slava si cinstea Maicii Domnului, ca si rolul ei de mijlocitoare, provin din unirea ei incofundabila cu Fiul ei dumnezeiesc.

Bisericile devin din ce în ce mai numeroase si mai încapatoare, multe dintre ele purtand hramul Maicii Domnului. Ele sunt înfrumusetate prin pictura, evitandu-se arta statuara prezenta In Biserica Apuseana. Cultul marial este îmbogatit cu noi sarbatori In cinstea Sfintei Fecioare. Astfel, Patriarhul Gherman si Tarasie ne înstiinteaza ca la Sinodul VII Ecumenic s-a instituit sarbatoarea intrarii în Biserica a Maicii Domnului, praznuita pe 21 noiembrie. In Occident aceasta s-a impus abia In secolul XIV. O sarbatoare mai noua a fost instituita In secolul XII în amintirea aratarii Maicii Domnului In Biserica din Vlaherne. Evenimentul se praznuieste la 1 octombrie, sarbatoarea numindu-se „Acoperamantul Maicii Domnului.”

In aceeasi perioada s-a instituit si sarbatoarea „Zamislirii Sf. Ana”, la 9 decembrie. Motivul acesteia a fost invocat de Biserica Romano-Catolica pentru învatatura imaculatei concepti. Imnologia mariala (dar si bisericeasca) cunoaste o mare dezvoltare, distingandu-se imnografi de seama. Cantarile exprima adevaruri si învataturi dogmatice ortodoxe, dar si multe figuri hiperbolizate din pietatea crestinilor, care însa nu pot fi luate ca îndreptar dogmatic pentru stabilirea adevarurilor de credinta.

Astfel, Teosterict, monah din Betania, alcatuieste Canonul Maicii Domnului „De multe ispite fiind cuprins…”, care va purta mai tarziu numele de Paraclisul Maicii Domnului. Teofan Graptul (+843) alcatuieste canonul Nascatoarei de Dumnezeu la Duminica II dupa Pasti, la Buna Vestire si la Adormirea Maicii Domnului. Serghie Aghipolitul (sec IX) compune stihiri la Intrarea In Biserica si la Nasterea Domnului, iar Gheorghie, mitropolitul Nicomidiei, în acelasi secol scrie canonul la Punerea Braului Maicii Domnului (31 august). Unul dintre cei mai fecunzi imnografi ai acestei perioade este Iosif Imnograful (+883) care scrie printre altele canonul la Adormirea Maicii Domnului. Un alt imnograf de seama este Simeon Metafrastul, prim secretar al curtii imperiale din Constantinopol, care alcatuieste canonul Maicii Domnului din Vinerea Mare, la seranda. Dintre imnografii mai recenti se remarca Teodor Ducas Lascaris, Imparat al Niceei (1254-1258), care alcatuieste canonul Nascatoarei de Dumnezeu despre potolirea necazurilor.Secompun de asemenea mai multe acatiste si paraclise ale Maicii Domnului si „Prohodul Maicii Domnului”, ce se canta la 15 august In timp ce se ocoleste biserica, cu epitaful Sfintei Fecioare si cu icoana adormirii ei. Acum apar, In cartile de mult, dupa cantarile despre Sfanta Treime, cantari catre Sfanta Fecioara (Şi acum…a Nascatoarei). Se asemenea, In cadrul celor 7 laude bisericesti, se canta stihiri, tropare si slave închinate ei. Totodata predicile si cuvantarile în cinstirea ei se înmultesc. Ca o noutate a acestei perioade o reprezinta zilele de post în cinstea Adormirii Maicii Domnului (1-15 august), lucru hotarat pentru toata crestinatatea de Sinodul de la Constantinopol din 1166 sub Patriarhul Luca Chrisoverghi. Acest post se tine în amintirea postului tinut de Sfanta Fecioara înainte de adormirea ei. Trebuie stiut ca acest post s-a tinut și înainte de aceasta data, în timpul lui Leon cel Mare, Episcopul Romei, dar atunci nu era generalizat printr-o hotarare Sinodala.

Se spune că aceluia care citește Acatistul Bunei Vestiri de douăsprezece ori i se împlinește și cea mai profundă dorință. Acatistul Bunei Vestiri a Maicii Domnului este o rugăciune amplă, care îndeamnă orice credincios la meditație. Amin (publicat pe f.b de Ioan Monahul)