Bucură-Te luceafărul dimineţii cel prea luminos

22.11.2018 07:48

In Sfanta Evanghelie pe care am auzit-o cu totii la praznicul Intrarii în Biserica a Feioarei Maria,  ni se spune cum o femeie, vazandu-L pe Domnul Iisus Hristos, a laudat-o pe Maica Domnului Iisus Hristos. Stim, de asemenea, de la Bunavestire cum ingerul, iarasi, a fericit-o, a laudat-o pe Maica Domnului. Deci iata, Maica Domnului, atat din timpul vieti ei, cat si dupa moartea trupeasca este laudata de oameni, de puterile ceresti.

Iubiti credinciosi, sarbatoarea ne aminteste un moment foarte frumos din viata Maicii Domnului, un moment de la varsta de trei ani. Iata ca pe 8 septembrie am sarbatorit Nasterea Maicii Domnului, sub al carui acoperamant traim cu totii, crestini ortodocsi, Acoperamant pe care il sarbatorim pe 1 octombrie, si iata ca  pe 21 noiembrie, am sarbatorit Intrarea in Biserica a Maicii Domnului la varsta de trei ani.

Ce este cu aceasta Intrare in Biserica? Iubiti credinciosi, stim cu totii ca Sfintii Parinti Ioachim si Ana nu puteau sa aiba copii si atunci au promis lui Dumnezeu ca acel copil pe care-l vor avea il vor darui lui Dumnezeu. Si sa stiti ca sunt foarte interesante aceste cazuri in care parintii vor darui un copil lui Dumnezeu. In cele mai multe cazuri ies fie preoti, fie calugari sau calugarite. Noi cunoastem un caz celebru al Parintelui Cleopa cand era bolnav si era foarte mic, mama lui s-a dus si l-a inchinat Maicii Domnului, si iata ce a ajuns Parintele Cleopa, ce obsti monahale a format si insasi obstea Manastirii Putna este in legatura cu acest curent creat de Parintele Cleopa.

Revenind la acest moment cand parintii Maicii Domnului isi tin promisiunea si se duc sa o inchine pe copilita la Templu, la varsta de trei ani. Intre Nazaret si Ierusalim, unde era templul, sunt aproape 100 Km. Stim din traditie ca acest drum a fost parcurs in mai multe zile de un alai numeros, format din rude, din cunoscuti, care se duceau conform traditiei existente atunci, sa inchine acest copil lui Dumnezeu.

Desigur, copiii au o frumusete anume, pentru cine are ochi de vazut, si frumusetea aceasta  a copiilor provine din frumusetea lui Dumnezeu, fiindca stim cu totii ca sufletul oricarui om vine de la Dumnezeu, si in copii se vede foarte bine aceasta frumusete de la Dumnezeu, care ar fi bine sa nu dispara de-a lungul intregii vieti. Asta depinde si de ei, dar cand sunt mici depinde si de cei din jurul lor, in mod special, ca sa pastreze aceasta frumuseste cu care intra in lume. Sa ne gandim ca pe langa frumusetea aceasta pe care o are orice copil, Maica Domnului mai avea o frumusete aparte, duhovniceasca, care facea ca intreg acest eveniment sa capete o lumina.

Ni se spune ca atunci cand au ajuns la templu au fost intampinati de preotii templului si de un alt grup de copii.

Maica Domnului, acel copil de trei ani, in momentul in care s-a facut o rugaciune, au lasat-o parintii singura si ea a urcat repede pe treptele templului. Erau cele 15 trepte ale templului pe care preotii si levitii, atunci cand isi faceau slujbele, stateau pe fiecare treapta si rosteau cate un psalm, asa era o traditie acolo. Se rosteau psalmii acestia intre 119 si 133; pe fiecare treapta stateau preotii levitii si urcau tot asa pana terminau. Maica Domnului, acest copil de trei ani, urca aceste trepte si atuncea, stim tot din traditia bisericeasca, ca proorocul Zaharia, care era atunci la templu, a prorocit despre Maica Domnului.

Iubiti credinciosi, despre Maica Domnului si Domnul Iisus Hristos au proorocit cu sute si sute de ani inainte profetii Vechiului Testament. Iata ca Zaharia chiar s-a intalnit cu Maica Domnului, si are cateva cuvinte adresate Maicii Domnului la acest moment.

Iata cateva fragmente, din vechea traditie, care s-au pastrat: Intra, fiica lui Dumnezeu, cu bucurie si te veseleste intr-insa, caci am cunoscut cu adevarat ca s-a apropiat mantuirea lui Israel care va sa se nasca din tine. Intra, Preacurata, voioasa si vesela, si te fa lacas preaminunat Mantuitorului lumii. Intra in locul cel Ales, ceea ce esti Aleasa mai inainte de veci. Intra in Sfanta Sfintelor ca ceea ce ti se cuvine, sa auzi tainele cele ascunse si praslavite ce s-au grait in camarile ceresti.

Iata ca aici se spune ca o invita pe Maica Domnului sa intre in Sfanta Sfintelor. Tot din Traditia Bisericii stim ca i s-a rezervat un loc special, de rugaciune, in aceasta perioada, de la 3 la 15 ani, fiindca Maica Domnului a ramas 12 ani in templu, si i s-a dat voie, ca o exceptie, sub harul dumnezeiesc, sa stea in Sfanta Sfintelor.

Ati auzit in Apostolul care s-a citit ca se vorbea despre Sfinta Sfintelor, despre a doua catapeteasma. Ce era acesta? Preinchipuia, desigur, Sfantul Altar, pe care il avem astazi in Biserica, si atunci la Sfanta Sfintelor nu avea voie sa intre nicio femeie, nici preotii nu aveau voie sa intre, ci doar arhiereul avea voie sa intre o singura data pe an. Deci in acest loc cu totul deosebit, sfant, i s-a dat voie Maicii Domnului sa stea la rugaciune timp de 12 ani. Stim ca proorocul Zaharia si altii de la templu, inspirati de Duhul Sfant, simteau ca este lucrare dumnezeiasca.

Tot proorocul Zaharia spune ca templul pe care Solomon l-a construit, acest templu unde statea Maica Domnului, de fapt o preinchipuia pe Maica Domnului. Si intr-un fel orice biserica se spune ca o preinchipuie pe Maica Domnului. De ce? Trupul Maicii Domnului se spune ca a fost ca o Biserica care L-a purtat pe Hristos. Vedeti la fel cum in orice biserica, de fapt, sta Hristos, tot asa in trupul Maicii Domnului, ca intr-un locas sfintit a trait Domnul Iisus Hristos. 

Va dati seama ce hula spun acei rataciti de la dreapta credinta, acei lupi imbracati in piele de oaie care pot sa gandeasca o asemenea blestematie ca Maica Domnului a putut sa aibe si alti copii, sa traiasca ca intr-o familie obisnuita. Pai din moment ce ea era aleasa de Dumnezeu, ea era constienta ca L-a nascut pe Dumnezeu, prin ea lucra Dumnezeu cu atata putere, se mai putea ea comporta ca un om obisnuit?

Iubiti credinciosi, dupa aceasta perioada de 12 ani cat a stat Maica Domnului la templu stim, de asemenea, ca a fost lasata sa plece, asa cum se intampla cu toate fecioarele care stateau la templu, pentru a se marita si asa a fost randuit ca  Maica Domnului sa intre sub protectia Dreptului Iosif – care stim din Traditie  ca avea o varsta foarte inaintata, peste 80 de ani – pentru ca ea nu voia sa fie maritata, nu voia sa se casatoreasca, voia in continuare sa traiasca precum o calugarita, cum am spune noi astazi, si atuncea s-a gasit aceasta solutie, pentru a o proteja si de gura lumii si de ispitele dracesti, ca acest om in varsta, acest Drept Iosif sa o ia sub protectie. Si stim foarte bine ce s-a intamplat in continuare, cum de la Duhul Sfant, Maica Domnului L-a nascut pe Mantuitorul Hristos.

Iubiti credinciosi, o sarbatoare foarte frumoasa inchinata sfinteniei Maicii Domnului, inchinata chiar, putem spune,sfinteniei copilariei, fiindca in sine copilaria are o sfintenie, daca stim sa o protejam si sa o facem sa rodeasca de-a lungul intregii vieti, nu sa ramanem doar la o simpla perioada a vietii, ci aceasta frumusete, care v-am spus ca vine de la Dumnezeu, depinde de cei din jur, pana la o anumita varsta, ca aceasta frumusete sa tina cat mai mult timp.

In perioada aceasta de 12 ani cat Maica Domnului a stat la templu, ni se spune ca ea se ocupa foarte mult cu rugaciunea.Bineinteles ca erau mai multi la templu, erau mai multi inchinati, era o traditie intreaga, erau mai multi copii adusi ca daruri lui Dumnezeu, si ne spune Sfantul Grigorie Palama ca atat de mult a sporit in rugaciune Maica Domnului in aceasta perioada, ca “in inima sa a pus suisuri atat de inalte, incat a ajuns la Cer, prin rugaciune, si L-a atras pe Stapanul Cerului“.

Desigur, iubiti credinciosi, nu putea Domnul Iisus Hristos sa se intrupeze intr-un om oarecare. Aparitia Maicii Domnului a fost pregatita cu mult timp inainte. Maica Domnului a fost un vas ales in care s-a salasluit dumnezeirea; si sa stiti ca in orice fapta buna a crestinului, harul lui Dumnezeu este cel care incepe fapta buna a oricarui crestin, dar depinde dupa aceea si de vointa omului. Este si harul, este si vointa omului, ca sa duca dupa aceea la un bun sfarsit o fapta ziditoare.

 Tot asa si la Maica Domnului, harul dumnezeiesc a inspirat-o sa se roage cat mai mult, dar si ravna ei a fost pe masura, si a facut, dupa cum ati auzit ca zice Sfantul Grigorie Palama, ca “in inima ei, prin rugaciune sa ajunga la Cer si sa-L atraga pe Stapanul Cerului pe pamant“.

Maica Domnului, ca o culme a sfinteniei, este o prezenta foarte sensibila, si de aceea cu cat ne ingrosam mai mult sufleteste si ne impietrim mai mult, nu o putem simti, nu ii putem simti ajutorul si nu o putem intelege. Dupa cum ni se spune in Vietile Sfintilor, sunt sfinti, iubiti credinciosi, care calatoreau cu Maica Domnului pe intreg pamantul ca sa-i ajute pe oameni, si care povesteau cum Maica Domnului voia pe fiecare om sa-l aduca la lumina, insa nu voiau toti sa ajunga la lumina.

Iata, deci, pe cine avem ocrotitoare si mijlocitoare a noastra, pe Maica Domnului care se ingrijeste pentru fiecare suflet sa ajunga la matuire. Dumnezeu sa ne ajute pe toti, ca prin rugaciunile ei sa dobandim la viata vesnica.”.

În Biserica noastră Ortodoxă, nimbul de sfinţenie al Sfintei Fecioare Maria străluceşte mai presus decât nimbul tuturor Sfinţilor, căci ea este mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fară de asemănare decât Serafimii.

Pentru această înaltă şi negrăită vred­nicie arătată de Dumnezeu Sfintei Fecioare Maria, Biserica Orto­doxă a rânduit în cinstea ei patru mari sărbători peste an. Sărbă­toarea de acum o cunoaştem sub numele de „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Se numeşte aşa pentru faptul că aceea care este mai înainte de naştere Fecioară şi după naştere Fecioară, în Biserica cea Sfântă se aduce. Este bine de aceea să cunoaştem şi noi creştinii de azi rostul şi semnificaţia acestei sărbători, pentru ca viaţa noastră să crească şi să sporească în sfinţenie, să devină mai curată, mai îmbunătăţită, mai apropiată de Dumnezeu.

Să ne mutăm acum firul gândurilor noastre de la cele prezente la cele petrecute în zilele apropiate de întruparea Domnului Hristos. Vedem parcă în cetatea Nazaretului, din Galileea, chipurile a doi bătrâni, Ioachim şi Ana, care-şi petrec zilele într-o atmosferă de pace, de linişte cucernică şi rugăciune. Cunoscuseră multe lucruri frumoase din viaţă, se bucurau de o sănătate deplină şi aveau îndestulare din roadele pământului pentru ca să fie mulţumiţi. Dar viaţa lor liniştită şi luminoasă era tulburată de umbra unei tristeţi: n-aveau copii.

Deşi bătrâni, ei stăruiau totuşi în rugăciuni ca Domnul să ridice ocara numelui lor între rudeniile şi semenii lor. Căci la iudei însemna mare necinste pentru familia care nu avea copii, căreia i se stingea spiţa neamului. Rugăciunea lor către Dumnezeu era caldă şi puternică, şi-i vedem deseori rămânând într-o atitudine de contemplaţie, încrezători în bunătatea negrăită a lui Dumnezeu.

Era un obicei vechi la iudei ca pruncul cel întâi născut să se în­chine la Casa Domnului, la templul din Ierusalim. Bătrânii Ioa­chim şi Ana făgăduiră în taină înaintea Domnului că, de li se va dărui o odraslă, băiat sau fată, să fie încredinţată Domnului la templul din Ierusalim.

Dumnezeu a ascultat rugăciunile celor doi bătrâni, iar Ana a născut o pruncă pe care au numit-o Maria sau Miriam. Acest nume mai fusese purtat în trecut la evrei de sora lui Moise şi Aaron, care se numise Miriam (Ieşire XV, 20). Fruct al unui pân­tece neroditor, Maria a odrăslit ca un trandafir în zăpezile vârstei îngheţate a părinţilor ei.

Semnificațiile numelui Maria sau Miriam sunt multe. Cea mai cu­noscută însemnare este aceea de „Stăpână” sau „Doamnă”; Ma­ria mai înseamnă şi „cea plină de dar”, pentru că ea avea să fie Maica vieţii, mama cea după trup a Domnului Hristos, prin care ni s-a dăruit nouă oamenilor harul şi adevărul; Maria sau Miriam mai înseamnă şi „luceafărul dimineţii” aşa precum i se cântă la slujba Acatistului: „Bucură-Te luceafărul dimineţii cel prea luminos, care singură ai purtat pre soarele Hristos”(Acatistul Bunei-vestiri, Slava odei a treia). După alţii, numele de Maria sau Miriam mai înseamnă şi „steaua sau luceafărul mării”, numire deve­nită populară din timpul Fericitului Ieronim (De nominibus hebraicis. De Exodo, Migne, P.L. XXIII, col. 833, şi De Matthaeo, ibidem, col. 886). Această numire a devenit cunoscută şi la noi românii datorită îndeosebi marelui poet Eminescu, care începe una din poeziile sale prin versurile: „Rugămu-ne-ndurărilor, Lu­ceafărului mărilor…”.

După naştere, prunca Maria a petrecut trei ani în liniştea casei părinteşti. In viaţa monotonă şi tristă a bătrânilor Ioachim şi Ana, Maria, răsărită ca un „crin între vâlcele” (Cântarea Cântărilor II, 1), aduse veselie şi speranţă. Nespusă era bucuria părinţilor – cine dintre noi nu se bucură de seninătatea şi nevinovăţia ochilor unui copil -, încât şi ei puteau spune ca înţeleptul Solomon: „Flori pe câmp s-au arătat şi a sosit vremea cântării, în ţarină glas de tur-turea se aude… ” (Cântarea Cântărilor II, 12).

După trei ani, prunca Maria urma să părăsească liniştea netul­burată de griji a căminului părintesc. La această vârstă fragedă, când copilul este mai drăgălaş, iar prin gingăşia şi voioşia lui fi­rească poate să descreţească fruntea îngrijorată a părinţilor, alungându-le supărarea şi apăsarea de pe inimă, bătrânii părinţi s-au lipsit de această bucurie omenească şi au dus pe prunca Maria, potrivit făgăduinţei făcute, spre a fi închinată templului din Ierusalim.

În mintea lor, ca părinţi, se mângâiau poate de pe acum cu speranţa că într-o zi va fi şi ea mamă, ridicând cinstea neamului lor printre celelalte familii ale lui Israel. Dar nu ştiau că în vatra părintească, la umbra finicilor şi sicomorilor, va alerga într-o zi Însuşi Fiul lui Dumnezeu, copilul Iisus, înzestrat cu un farmec deosebit şi îmbrăcat într-o lumină care venea de dincolo de zările acestei vieţi.

La templul din Ierusalim, Maria fu încredinţată arhi­ereului Zaharia, ca prunca să vieţuiască în legea cea sfântă. Acest moment îl sărbătoreşte azi îndeosebi Biserica lui Hristos, intrarea în Biserică a Sfintei Fecioare şi pregătirea ei din timp pentru putea deveni tabernacolul Dumnezeului celui viu, a Domnului Hristos.

Pe unii ne-ar împinge poate curiozitatea să mai aflăm cum a petrecut Sfânta Fecioară anii copilăriei sale la templul din Ierusa­lim, învăţatul iudeu Iosif Flaviu ne spune că pe lângă templul din Ierusalim se construiseră imobile cu trei caturi, în care se aflau locuinţe pentru personalul slujitor al templului, leviţi, preoţi şi arhierei. Tot aici se mai aflau locuinţe separate pentru văduvele consacrate Serviciului religios şi pentru fecioarele închinate templului (Antiquitates Iudaicae, lib. VIII, cap. 33).

În mijlocul aces­tor persoane consacrate templului a vieţuit şi Sfânta Fecioară sub supravegherea preoţilor, rugându-se neîncetat, citind Sfânta Scriptură şi lucrând cu mâinile în orele sale libere.

Către vârsta de 14-15 ani, după legea iudaică, fecioarele consa­crate puteau să părăsească templul şi să meargă în familiile cărora aparţineau, spre a se căsători, ca şi celelalte fecioare.

Sfânta Fecioară Maria însă, făcu cunoscut arhiereilor şi preoţi­lor că părinţii ei de la naştere au închinat-o lui Dumnezeu, iar acum, devenită mare, ea însăşi a făcut făgăduinţă lui Dumnezeu de a trăi toată viaţa în sfântă şi curată feciorie. Pentru păstrarea nevătămată a făgăduinţei sale, ea a fost logodită cu rudenia sa, bă­trânul şi dreptul Iosif, trecut de optzeci de ani, cunoscut pentru viața lui sfântă.

Dumnezeu a plăsmuit pe Sfânta Fecioară nu numai cu frumu­seţe trupească, ci mai ales a împodobit-o cu frumuseţea nepieri­toare a sufletului, curăţind-o de păcate şi pregătind-o din pruncie să fíe vas primitor al darurilor Sfântului Duh. I-a luminat mintea, pentru a o face capabilă să primească cunoştinţa adevărului; i-a încălzit simţirea cu focul dragostei dumnezeieşti; i-a aprins voinţa de dorirea şi săvârşirea binelui. Prin revărsarea harului şi puterii Sfântului Duh, Dumnezeu a pregătit-o treptat şi sufleteşte pentru a o face cel mai curat templu al Dumnezeului celui întrupat. De aceea şi pictorii se întrec în a zugrăvi chipul Sfintei Fecioare în trăsăturile cele mai frumoase, cele mai distinse, vrednice de Maica lui Dumnezeu.

Taina cea din veac ascunsă începe de astăzi să se descopere. În această alegere a Sfintei Fecioare de a fi mama cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos s-a arătat bunăvoinţa şi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni.

Patriarhii, drepţii şi profeţii Vechiului Testament se rugau ne­încetat ca din templul cerului să coboare în templul pământului Fiul lui Dumnezeu, ca să izbăvească omenirea din stăpânirea dia­volului şi a păcatului, păstorul lui Israel… arată-Te, se ruga proorocul David. Cel ce şezi pe Heruvimi, deşteaptă puterea Ta… şi vino ca să ne mântuieşti pe noi. Ridică-ne iar, Dumnezeule; arată-ne faţa Ta şi ne vom mântui… Până când Te vei mânia pe rugăciunea poporului Tău?” (Psalmul LXXX, 1-4).

Sfânta Fecioară Maria s-a făcut pod care ne trece de la cele pământeşti la cele cereşti, scara lui Iacob pe care se suiau şi cobo­rau îngerii. Nespus şi neîntrecut de frumoase sunt laudele care se aduc Sfintei Fecioare Maria în fiinţările Bisericii noastre.

Ea este numită grădina desfătării, locaşul bucuriei, luceafărul zorilor, raza zilei, veselia tuturor neamurilor, învăţătoarea credincioşilor, cu­noştinţa harului, bucuria celor pământeşti şi a celor cereşti, îndrăznirea muritorilor către Dumnezeu, tămâia rugăciunii, călcarea rătăcirii şi amăgirii diavoleşti, căderea demonilor, limanul suflete­lor, curăţirea a toată lumea, acoperământul lumii cel mai înalt de­cât cerul, începătoarea renaşterii, deschiderea uşilor paradisului, cheia împărăţiei lui Hristos, tronul Atotţiitorului, palatul împăra­tului tuturor, uşa mântuirii, comoara curăţiei, chipul şi lauda fe­cioriei, buna educatoare a fecioarelor, nădejdea cea neclintită a mamelor, ocrotitoarea celor în strâmtoare, podoaba aleasă a sufle­telor credincioşilor, lauda preoţilor şi a tuturor slujitorilor lui Hristos, rai însufleţit care a rodit pe pomul vieţii, pe Hristos, cri­nul cel cu bun miros, care umple de mireasmă pe cei credincioşi. Pe aceasta, văzând-o în descoperirea dumnezeiască înţeleptul Solomon, o salută prin cuvintele: „Cine este aceasta care se ivește cu zorile?” (Cântarea Cântărilor I, 14). „Cine-i aceasta… ce străluceşte ca zarea şi ca luna-i de frumoasă, ca soarele-i de lu­minoasă?… ” (Cântarea Cântărilor VI, 10).Aceasta este Împarateasa, Stăpâna lumii, Prea Curata şi pururea Fecioară Maria, Maica Dumnezeului nostru, careia îi aducem mulțumire pentru tot ajutorul pe care ni-l da nouă celor ce venim și ne rugam ei ! Amin  (postat pe fb de ioan monahul)