Brâncoveanu
Brâncoveanu
"De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor! "
Pentru ca a refuzat sa se lepede de la credinta crestina, pe 15 august 1714, chiar in ziua cand implinea 60 de ani, domnitorul roman a fost decapitat. Aceeasi pedeapsa au suferit-o si cei patru fii ai sai, împreuna cu sfetnicul Ianache.Aceştia sunt sfinţii noştrii.
Sfinti stiu ca moartea nu poate fi niciodata o amenintare pentru crestini, ea este o scapare de suferinta, o încetare a suferintelor, o alungare a durerii, o încununare pentru faptele si lucrarea lor pline de sudoarea vietii omnenesti. Sudoarea fruntii pe care o va avea Adam dupa alungarea din Eden.
Sfinti stiu ca moartea nu poate fi niciodata o amenintare pentru crestini, atunci ce pot sa piarda, averi, nu le trebuiesc, de slava desarta nu au nevoie, poftele pacatoase nu le sunt folositoare, închisoarea si lanturile nu le rapesc libertatea de a fi robii lui Dumnezeu.
Numai in camasi, istoviti de suferinte si dureri, legati cu lanturi, cu capetele descoperite si desculti, marturisitorii intru Hristos au fost adusi in fata sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunta la crestinism, Brancoveanu a raspuns fara retineri:
"De legea crestina nu ma las, caci in ea m-am nascut si am trait, si in ea vreau sa mor!", iar catre fiii lui a rostit: "Fiilor, fiti barbati! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai ramas decat sufletele. Sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le ducem curate inaintea fetei Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru!".
In urma acestor cuvinte, sultanul a poruncit sa fie taiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fiul cel mare. Au urmat capetele lui Stefan si Radu. Cand a sosit randul lui Matei, baiatul cel mai mic, acesta a inceput sa planga. Tatal lui i-a poruncit sa se asemene fratilor sai. Copilul s-a indreptat spre jertfa fara retineri. Au urmat Ianache Vacarescu, bunul sfetnic al Brancoveanului si apoi domnitorul, care a batut o cruce mare si a spus:
"Doamne, fie voia Ta!".
Sfinti stiu ca moartea nu poate fi niciodata o amenintare pentru crestini, le rămâne vesnica maretia si frumusetea lui Dumnezeu, osteneala pentru dreapta credinta, încredintarea sufletului lui Iisus Hristos. Niciodata binele lumesc, material, nu a fost la pret în casa lor, niciodata moralitatea si constiinta crestina care sunt persecutate de faradelegile si nelegiuitii vremii nu le-au putut fi luate, distruse, cumparate.
,,Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului.”
Iubim sfintii si sfintenia, iubim pe cei sfinti, dar fugim de osteneala sfinteniei. Sfintii sunt temple trupesti si lucrări ale Duhului Sfânt și ale unor bisericii sfințită prin lucrarea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate sa se mântuiasca fugind de sfintenie si iubind pe sfinti. Suntem nevoiti să alegem calea, nu poti merge pe doua căi în acelasi timp.
,,Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, Pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşire
Orice lucru bun si pretios se obtine numai prin osteneala, truda si trebuie ca roadele lor sa le dam altora ca dar. Sa nu uităm ca realizarea lui este darul lui Dumnezeu pentru noi, dar numai darul primit pe cai cinstite, cu ajutorul Domnului, poate fi oferit cu folos, poate fi folositor din punct de vedere duhovnicesc, celorlalți semeni în suferinta.
,,De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.”
De la sfinti învatam sa ne pastram curatenia si sfintenia primita, sa luptam în batalia împotriva necurateniei trupesti în care si sufletul este mizerabil. Un exempul pentru toti, este tinuta Maicii Domnului.
Din religia noastra, din biserica noastra, din postul nostru sa facem o sarbaroare a curateniei, îndemn pentru suflete spre ascutare, cinstire, spovedanie, toate printr-o pregatire pentru fapte bune, milostenie, nu pentru fala noastra, nu pentru orgoliul nostru ci pentru iubirea noastra.
Asemeni Sf. Nicolae sa facem din viata noastra sarbatoarea milosteniei, ca principala calitate a iubirii.
,,Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.”
La cincizecime si alte neamuri care se afla sub cer au primit evanghelia în limba lor. Pe noi, romanii, popoarele migratoare, hunii, gepizi, tatarii, turcii, etc. nu ne-au putut dezrădacina din credinta noastra, fiindca ea nu s-a realizat si consolidat în conditii de impunere politica, ci prin lucrare apostoleasca, prin lucrare misionară. La noi nu s-au crestinat întâi conducatorii, regi, printi, cneji, împarati care sa ne impuna cu forta credinta în Iisus Hristos.
La noi a fost un crestinism din jertfa, un crestinism care sfinteste poporul prin vechimea si credinta apostolică. Origrinea credintei noastre este una apostolică, misionara, chiar si noi devenim misionari, pentru ca transmitem credinta din generatie în generatie. Ortodoxia româneasca, azi, își însoteste afara, în diaspora pe credinciosii ei.
Tineri credinciosi din parinti credinciosi, benefeciarii orelor de religie, pe care cu toata încercarea necredincioșilor, creștinii romani au dotit-o fiinca știu că-i face să nu-si piarda identitatea.
Poporul român nu a fost un popor păgân creștinat, nu, el a fost si s-a născut crestin.
Sfintii sunt umili, smeriti, nu se maresc, nu se cearta, nu se mândresc, nu mint, nu se măresc pe sine, nu-si cauta problemele personale, nu vor avutii materiale, nu urasc pe cei care-i prigonesc, ei iubesc dusmanii lor, trăiesc în armonie si asa trebuie sa facem si noi.
,,Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dispretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru sufletul vostru ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este sufletul mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele?”
Saracia materiala nu este importanta, putem fi saraci de nevoie, dar obligatia noastra este mântuirea. Fericiți cei săraci cu duhul. Saracia duhovniceasca este umilinta, smerenia, pocainta spre care noi trebuie sa ne aplecam ca sa o traim. Fericită si nepretuită săracie cine te mai doreste astazi?
Adevarata bogatie este Iisus Hristos, adevarata fericire este sa mergem pe calea Sa.