Botezul Domnului. „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat"
Astăzi, când vorbim de Botezul Domnului în apa Iordanului, se cuvine să arătăm câte sunt botezurile care au închipuit Botezul creştin de la începutul lumii şi care vor mai fi. După mărturia Sfîntului Ioan Damaschin, opt sânt botezurile. Primul botez a fost potopul, pentru curmarea păcatului (Fac. 7,17-24). Al doilea botez a fost trecerea evreilor prin mare şi prin nor, căci norul este simbolul duhului, iar marea al apei (Ieş.13,22; I Cor 10,2). Al treilea botez a fost botezul Legii Vechi, numit „tăierea împrejur”. (Fac. 17, 10-14). Al patrulea este botezul lui Ioan, numit botezul pocăinţei (Mt 3,1-11). Acest botez a fost introductiv şi conducea pe cei botezaţi la pocăinţă şi la credinţă în Hristos. Iată ce spune Sfîntul Ioan Botezătorul: Eu vă botez pe voi cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfînt şi cu foc (Mt 3,11; Lc 3,16). Aşadar, Ioan pregătea şi curăţa mai dinainte cu apă, în vederea venirii Duhului Sfînt. Cu acest botez Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat de către Ioan (Mt 3,13-17; Mc 1,9-11). Hristos S-a botezat în Iordan nu că avea nevoie de curăţire, ci pentru că Şi-a luat asupra Sa curăţirea mea şi ca să zdrobească capetele balaurilor din apă, cum spune psalmistul (Ps 73,14). Apoi, ca să se înece păcatul, ca să înmormînteze pe Adam cel vechi în apă şi să-l sfinţească pe botezător. Ca să împlinească Legea, ca să descopere taina Treimii şi ca să ne dea nouă pildă şi exemplu cum să ne botezăm. Al cincilea botez este botezul creştin prin apă şi prin Duhul Sfînt, instituit de Domnul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele adresate ucenicilor Săi: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh (Mt 28,9). Acesta este cel mai mare botez din cele amintite pînă acum. El se face prin afundare în apă în numele Preasfintei Treimi şi este mântuitor pentru că iartă toate păcatele şi aduce în inimile noastre harul Sfîntului Duh. Noi toţi ne botezăm cu acest botez desăvârşit prin apă şi prin Duh, fără de care nimeni nu se poate mântui. Se zice că Hristos botează „cu foc”, pentru că a revărsat Duhul Sfânt peste Apostoli, în chipul limbilor de foc (Fap 2,1-4), după cum spune Însuşi Domnul: Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt, nu mult după aceste zile (Fap 1,5). Al şaselea botez, care este de o măsură cu Botezul creştin, prin apă şi prin Duh, este botezul prin pocăinţă şi prin lacrimi, adică Sfânta Spovedanie, prin care ni se dezleagă toate păcatele. Al şaptelea şi cel mai desăvîrşit este botezul prin sânge şi mucenicie pentru dreapta credinţă, cu care Însuşi Hristos S-a botezat pe Cruce în locul nostru. El este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se mai pângăreşte a doua oară cu întinăciunea păcatului şi singur le poate înlocui pe toate celelalte. Al optulea şi ultimul botez este focul cel veşnic de după judecata obştească. Acest botez nu este mântuitor, ci pe de o parte distruge răutatea şi păcatul, iar pe de altă parte pedepseşte necontenit. Botezului creştin ortodox este cel mai desăvârşit botez care curăţă păcatele noastre, adică botezul prin apă şi Duh, pe care îl primim îndată după naştere, cine nu are acest botez nu poate să intre în Împărăţia cerurilor (In 3,5).
Hristos a fost botezat în apa Iordanului. Iordanul este pomenit foarte des in Sfanta Scriptura (de peste 150 de ori). Cel mai important moment in care apare Iordanul este, fara indoiala, Botezul Domnului, relatat de toti cei patru evanghelisti (Mt 3,13-17; Mc 1,9-11; Lc 3,21-22 si In 1, 29-34). Dupa cum trecerea Iordanului are, pentru vechiul Israel, semnificatia intrarii in Tara Fagaduintei, adica a sfarsitului robiei si ratacirii in pamant strain, tot asa pentru Biserică ("Noul Israel"), Iordanul semnifica trecerea la o noua conditie spirituala, nasterea prin Botez la o noua viata, in vederea intrarii in Imparatia lui Dumnezeu. De cealalta parte a Iordanului se intindea desertul, "pustia" din care a fost scris sa rasune glasul Sfantului Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului si unde Hristos Insusi S-a retras timp de 40 de zile dupa Botez, rugându-se, postind si biruind intreita ispita.
Iordanul este un loc de seama in istoria Vechiului Testament. Iordanul este deosebit de important, atât din punct de vedere religios, cât si cultural. In Tanakh - "Biblia evreilor", Raul Iordan este mentionat de mai multe ori ca sursa a fertilitatii Israelului. Acesta este locul prin care Iosua si triburile Israelului au traversat in Ierihon, cât si locul multor razboaie biblice. In traditia crestina, Iordanul a ramas ca loc al Botezului Domnului de catre Sfantul Ioan Botezatorul. In Sfanta Scriptura, Iordanul este vazut ca o sursa de viata pentru intreaga regiune - "Kikkar ha-Yarden", si este asemanat cu "gradina lui Dumnezeu" (Fac. 13,10). Raul nu este descris pe larg, referitor la acesta gasindu-se decat scurte precizari. Iacob traverseaza Iordanul, prin dreptul localitatii Jabbok - modernul Al-Zarqa, pentru a ajunge in Haran (Fac. 32,11;32,23-24). Iordanul mai este amintit in ca delimitare geografica, intre triburile vremii: "Doua semintii intregi si o jumatate de semintie si-au primit partea peste Iordan, pe partea rasariteana, in fata Ierihonului" (Nume 34,15) "Asadar la cele noua semintii si la jumatate din semintia lui Manase, imparte-le mostenire prin sorti pamantul acesta: de la Iordan pana la marea cea mare de la apus sa-l dai lor si marea cea mare sa fie hotar." (Ios 13,7). Iordanul este locul in care o multime de efraimiti au fost omorati de catre Ieftae: "Si au luat galaaditenii vadul Iordanului de la efraimiti si cand vreunul din efraimiti zicea: Ingaduie-mi sa trec, atunci oamenii din Galaad ii raspundeau: Nu cumva esti Efraimit? Acela raspundea: Nu! Ei insa ii ziceau: Zi: Sibbolet; el insa zicea: Sibbolet, ca nu putea zice altfel. Atunci ei il luau si-l junghiau acolo la vadul Iordanului. Si au cazut in vremea aceea din efraimiti patruzeci si doua de mii." (Jud 12,5-6). Asemenea acestei lupte au fost inca multe altele. Aici a poposit si Gedeon, in asteptarea madianitilor, in apropiere de Beth Barah: "Iar Ghedeon a trimis soli in tot muntele lui Efraim sa spuna: Iesiti inaintea madianitilor si prindeti vadul inaintea lor pana la Betbara si Iordan. Si s-au adunat toti efraimitii si au prins vadul pana la Betbara si Iordan." (Jud 7,24). In Valea Iordanului, intre Sucot si Tartan, se afla pamantul lutos folosit de catre Solomon: "Caldarile, lopetile si cupele. Toate lucrurile care le-a facut Hiram regelui Solomon pentru templul Domnului erau de arama slefuita. Regele a pus sa le toarne intr-un pamant clisos din imprejurimile Iordanului, intre Sucot si Tartan." (III Regi 7,45-46). In dreptul Ierihonului, raul era numit "Iordanul Ierihonului": "In vremea aceea a grait Domnul cu Moise in sesurile Moabului, la Iordan, in fata Ierihonului." (Num 34,15; 35,1). In partea cealalta a raului se intinde sesul Moabului locul din care Moise "s-a suit in muntele Nebo", care este in fata Ierihonului, si a vazut pamantul sfant fagaduit de Dumnezeu urmasilor lui Avraam. Pe acest munte se afla si mormantul marelui profet, dar locul exact nu-l stie nimeni pentru a nu se ajunge la idolatrizarea sa.
Iordanul apare, inca din perioada vechi-testamentară, drept un loc al savarsirii minunilor. Prima minune mentionata in Sfanta Scriptura a avut loc in dreptul Ierihonului, pe unde israelitii condusi de Iosua au trecut Iordanul. Sfanta Scriptura ne spune ca fiii lui Israel au plâns vreme de treizeci de zile moartea lui Moise, si dupa ce s-au implinit aceste zile, Iosua fiul lui Navi, impreuna cu tot poporul lui Israel au trecut in chip miraculos prin apele Iordanului spre pamantul fagaduintei. Locul exact al acestei treceri miraculoase este identificat cu o veche trecatoare prin vadul raului Iordan in apropierea careia a predicat mult mai tarziu si Sfantul Ioan Botezatorul. Dupa traditie locul acesta este acelasi cu "locul scufundarii" adica, locul in care a fost botezat Domnului nostru Iisus Hristos. "Indata ce preotii cei ce duceau chivotul au intrat in Iordan si picioarele preotilor, care duceau chivotul, s-au afundat in apa Iordanului, apa care curgea din sus s-a oprit si s-a facut perete pe o foarte mare departare, pana la cetatea Adam, care e langa Tartan, iar cea care curgea spre marea cea din Arabah, spre Marea Sarata, s-a scurs si a secat, iar poporul a trecut in fala Ierihonului. Atunci Iordanul umplea matca sa si iesea din toate malurile sale, ca in timpul secerisului graului. Preotii care duceau chivotul legamantului Domnului stateau ca pe uscat in mijlocul Iordanului, cu picioarele neudate; iar fiii lui Israel au mers ca pe uscat, pana ce tot poporul a trecut prin Iordan." (Ios 3,15-17). Israeliţii lui Iosua traversează râul Iordan! Datorită ploilor abundente din acea perioadă a anului, cu câteva minute mai devreme râul era foarte umflat. Însă acum, apele nu mai sunt! Iar israeliţii traversează râul pe pământ uscat, aşa cum au făcut la Marea Roşie! Dar unde s-au retras apele? Să vedem. Când a sosit timpul ca israeliţii să traverseze râul Iordan, Iehova i-a poruncit lui Iosua să spună poporului: ‘Preoţii să ia arca legământului şi să meargă înaintea voastră. Când vor pune piciorul în râul Iordan, apele vor înceta să mai curgă’. Astfel, preoţii iau arca legământului şi merg cu ea înaintea poporului. Când ajung la Iordan, preoţii păşesc direct în apă. Râul este vijelios şi adânc. Dar, îndată ce picioarele lor ating apele, acestea încetează să mai curgă! Este un miracol! Dumnezeu a oprit apele din susul râului, astfel încât, peste puţin timp, nu mai este nici un strop de apă în râu! Preoţii care duc arca legământului înaintează chiar până în mijlocul albiei secate a râului. În timp ce ei rămân în picioare aici, toţi israeliţii traversează râul Iordan pe pământ uscat! După ce toţi au traversat, Iehova îi porunceşte lui Iosua să aleagă 12 bărbaţi puternici şi să le spună: ‘Duceţi-vă în albia râului, acolo unde stau preoţii cu arca legământului. Luaţi 12 pietre şi aşezaţi-le în locul unde veţi poposi cu toţii în noaptea aceasta. Apoi, în viitor, când copiii voştri vă vor întreba ce înseamnă aceste pietre, să le spuneţi că apele au încetat să mai curgă atunci când arca legământului lui Iehova a traversat Iordanul. Pietrele vă vor aduce aminte de acest miracol!’ Iosua a mai pus 12 pietre şi în locul unde stătuseră preoţii în albia râului. În cele din urmă, Iosua le-a spus preoţilor care duceau arca legământului: ‘Ieşiţi din Iordan’. Şi, îndată ce au ieşit, râul şi-a reluat cursul.
Mai tarziu, triburile de peste Iordan au construit aici un altar, ca semn al bunei intelegeri dintre triburi: "Si ajungând in preajma Iordanului ce e in tara Canaan, fiii lui Ruben si fiii lui Gad si jumatate din semintia lui Manase au zidit acolo, langa Iordan, jertfelnic, jertfelnic mare la vedere." (Ios 22,10). De aici a fost inaltat la cer intr-un car de foc profetul Ilie. Iordanul a fost trecut, in chip minunat, si de catre Sfantul Ilie si Elisei. "Si s-au dus amandoi; s-au dus si cincizeci din fiii proorocilor si au stat deoparte in fata lor, iar ei amandoi sedeau langa Iordan.Atunci, luand Ilie mantia sa si strangand-o valatuc, a lovit cu ea apa si aceasta s-a strans la dreapta si la stanga si au trecut ca pe uscat. (...) Apoi, apucand mantia lui Ilie, care cazuse de la acesta, s-a intors inapoi si s-a oprit pe malul Iordanului. Si a luat mantia lui Ilie care c azuse de la acesta si a lovit apa cu ea, zicand: Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie? Si lovind, apa s-a tras la dreapta si la stanga si a trecut Elisei." (4 Regi, 2) Profetul Elisei a mai facut si alte doua minuni la Iordan. Aici ucenicul sau Elisei l-a vindecat de lepra in Iordan pe Neeman Sirianul, apoi a inviat un mort si a indulcit apele amare ale unui rau din Ierihon.
Apa Iordanului la Botezul Domnului. În Noul Testament, vedem apa devenind mijlocul prin care Sfânta Treime s-a descoperit, în timpul Botezului lui Iisus. În timpul Botezului, prin punerea mâinii Sfântului Ioan Botezătorul, înțelesul spiritual și potențialul apei, ca sursă a vieții, este din nou reafirmat, ca și în momentul creației lumii. Într-un cuvânt al său la praznicul Botezului Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în ziua în care Iisus s-a botezat a sfinţit şi firea apelor: Deci pentru aceea în ziua praznicului acestuia toţi iau apă din râu şi o duc la casele lor şi ţin câte un an sau doi sau mai mulţi şi nu se strică, de vreme ce se sfinţesc astăzi. Botezul lui Hristos – sfințire a lumii. Botezul lui Hristos a însemnat și o sfințire a lumii, o dată pentru totdeauna. La Iordan, Hristos a alungat răul din apă și, prin ea, din întreaga fire. Prin această sfințire, apele Iordanului au dobândit chipul tainic prezis de profeții Vechiului Testament, devenind imaginea izvoarelor mântuirii (Is 12,3). Odată sfințită, apa devine simbolul Duhului, care-ll recreează pe om din apa botezului, pentru împărăția cerurilor și semnifică întreaga creație, izbăvită și sfințită de Dumnezeu. La Iordan, Mântuitorul a pus pecetea pe această taină preaminunată atât în cer, cât şi pe pământ. Spunem dinadins „cât şi pe pământ”, pentru că firea trinitară a fiinţei lui Dumnezeu desluşeşte şi tainele cele mai adânci ale omului, firea întreită a omului, căci se spune chiar la începutul Sfintei Scripturi că Dumnezeu a făcut omul după chipul Său (Fac 1,26).
Şi astfel sărbătoarea botezului lui Hristos se numeşte Bobotează – Descoperirea lui Dumnezeu – căci Dumnezeu S-a descoperit în Iordan, aşa cum este El, atât cât această descoperire poate fi înţeleasă de omul cel trupesc.Această sărbătoare se mai numeşte iluminare, căci prin aceasta duhul omului este iluminat cu cunoaşterea celor mai adânci taine Dumnezeieşti. Se mai numeşte iluminare pentru că botezul lui Hristos prin scufundarea Sa în apă, ne luminează minţile, ne curăţeşte inimile şi ne înalţă sufletele cu cunoaşterea căii mântuirii noastre, care stă în îngroparea omului celui vechi şi naşterea celui nou; sau, altfel spus, aceasta se află în moartea păcatului nostru, fiind muritor şi aducerea la viaţă a omului fără de păcat şi fără de moarte. Mucenicii lui Hristos care au fost botezaţi prin vărsarea sângelui lor pentru Hristos, au văzut foarte adesea multe dintre tainele Iordanului, care s-au descoperit la botezul lui Hristos. Cel mai cunoscut exemplu al acestui botez minunat, prin sânge, este moartea întâiului mucenic al lui Hristos, Arhidiaconul Ştefan, care este descris în felul acesta: „Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Acum se arată Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iar Ştefan a strigat: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi iudeii îl băteau cu pietre (Fap 7, 55-59).
În fiecare an, la Bobotează, se săvârșește slujba de sfințire a apelor în amintirea faptului istoric al botezului lui Hristos, dar și pentru a sfinți și a binecuvânta întreaga natură, revărsând asupra ei deplinătatea harului lui Hristos, prin mijlocirea apei sfințite. Pentru a sublinia amploarea acestei slujbe, este obiceiul ca ea să se săvârșească în afara bisericii, lângă un izvor, un râu, sau fântână, indicându-se, astfel, dimensiunea cosmică a slujbei prin care Biserica vrea să sfințească toata firea, prin darul Sfântului Duh și stropirea cu „apa mântuirii”. Sfințirea apelor aduce restabilirea scopului inițial al apei. În binecuvântarea apei din ziua de Bobotează, cerem și ne rugăm ca scopul inițial al apei, ca sursă de viață, binecuvântare și sfințenie să ne fie descoperit nouă atunci când o bem.
În Grădina Edenului, Adam s-a bucurat de o relație unică față de creație, fiind stăpânul ei. După cădere când a fost alungat din Paradis, a auzit cuvintele: Blestemat este pământul din cauza ta! Cu osteneală te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale! (Fac 3,17). Din acel moment, Adam a fost supus naturii și nu a mai fost stăpânul ei. Cu toate acestea, prin Hristos, blestemul este ridicat, la fel cum și blestemul morții este ridicat din natura umană prin Înviere. Datorită venirii lui Hristos și a lucrării Lui de mântuire și răscumpărare, omul și creația au fost împăcați. Astfel, creația este în măsură să îndeplinească, încă o dată, nu doar nevoile fizice ale omului, ci elementele naturii pot fi, și sunt, surse de har și de vindecare, pentru că noi ne închinăm Domnului Vieții. Așadar, sfințirea aghiezmei celei mari, în ziua de Bobotează este o reafirmare a faptului că, prin Botezul Său, Hristos a ridicat blestemul păcatului lui Adam și i-a dat omului din nou bunătatea creatoare a naturii.
In toate bisericile, incepand din Ajunul Bobotezei, preotii pregatesc agheasma cu care se sfintesc casele, animalele si, in general, toate lucrurile folositoare, agheasma adusa de la biserica la Boboteaza are puterea de a vindeca bolile, aduce iubire, belsug, noroc si spor in casele oamenilor. Mai mult de atat, se crede ca sunt suficiente cateva picaturi de agheasma pentru a vindeca deochiul la copii, crizele de nervi, patima alcoolului, sterilitatea si multe ale probleme. Agheasma Mare trebuie sa fie bauta timp de opt zile de la sfintire, in fiecare dimineata, pe nemancate (6-14 ianuarie). In restul anului, agheasma mare poate fi bauta in timpul posturilor, la marile sarbatori sau la recomandarea duhovnicului. Agheasma Mare poate fi administrata bolnavilor tot timpul anului. De asemenea, agheasma mare poate fi folosita ca factor purificator pentru stropitul locuintei, al gospodariilor sau al animalelor. Apa sfintita de Boboteaza (agheasma mare) este pastrata tot anul intr-un vas langa icoana si are calitatea de a nu se altera in timp, chiar daca vasul nu este acoperit.
Binecuvântarea sau sfințirea apei sunt întâlnite adeseori în Biblie, ca și folosirea apei pentru curățire simbolică, rituală. Astfel este, de pildă, apa folosită la jertfa junincii roșii (Num, cap.19), fiind numită și apă de curățire, apă de stropire sau apă curățitoare (și la Num 31.23; Iez 16.4, 9 și 36.25; Zah 13.1 etc).Tot acolo se arată că apa afierosită Domnului printr-o slujbă deosebită, numită apă amară sau apa blestemului, se făcea osândă pentru femeia vinovată și ocrotea pe cea nevinovată (Num 5.12-31). Puterea de curățire și sfințire a apei crește pentru Poporul lui Dumnezeu în Noul Testament. Botezul pocăinței al Sfântului Ioan Botezătorul se face prin mijlocirea apei, desigur (Mt 3.11; Mc 1.8; Lc 3.16; In 1.26; Fapt 1.5). Dar și Sfântul Botez întemeiat de Hristos și săvârșit de Apostolii și ucenicii Săi se face prin apă și prin Duhul Sfânt (In 3.5; Fapt 1.5 și 8.36-39; 10.47; I Pt 3.21; I In 5.6). O altă mărturie a puterii apei sfințite o avem la Ioan 5.1-4, dar sfințirea prin atingerea îngerului, după cât se putea în umbra Legii lui Moise, nu se poate măsura cu adâncimea și puterea darului venit prin Duhul Sfânt în Legea Harului. De aceea cu atât mai de folos este apa sfințită sau aghiasma celor care au crezut în Hristos și Cuvântul Său. Apa vie, Expresie folosită în Vechiul și Noul Testament pentru a simboliza harul bogat și dătător de viață adevărată al lui Dumnezeu. Acest har a fost făgăduit în Vechil Testament și a fost dat de Iisus Hristos celor ce cred în El cu adevărat. (Cânt.c 4.4; Is 58.11; Ier 3.13,18; In 4.10-14,7.38; Apoc 22.1,17)
Rouă. În chip obișnuit prin rouă se înțeleg picăturile de apă ce apar în diminețile de vară (și, uneori, noaptea spre dimineață) pe frunze, ierburi, ramuri etc dacă este destulă apă în aer. Acolo unde este prea multă uscăciune nu poate apărea roua. Apa de rouă este foarte curată, ca una ce apare prin condensarea vaporilor din aer. Toate aceste lucruri au făcut ca roua să fie mult apreciată în Sfintele Scripturi, ca și în tradiția populară a Românilor. În Dumnezeieștile Scripturi roua este, în primul rând, simbol al binecuvântării dumnezeiești, aducătoare de împăcare, pace și belșug (Fac 27.28,39; Deut 32.2; 33.13, 28; Iov 29.19; Ps 132.3; Pil 3.20; 19.12; Is 45.8; Os 14.6; Mih 5.6; Zah 8.12) și chiar de înviere și viață veșnică (Is 26.19; Sir 43.26). Un loc deosebit îl are roua și prin semnul cerut de Ghedeon lui Dumnezeu și dat de Acesta (Jud 6.37-40), când roua vine în chip minunat doar acolo unde se cere, fără a atinge altceva. Acest semn este o prefigurare a conceperii mai presus de fire, în deplină curăție, a Fiului lui Dumnezeu din pururea Fecioara Maria (Mat 1.20, 23; Iez 44.2). De asemenea trebuie observată și legătura dintre rouă și mană (Num 11.9), cu o puternică încărcătură simbolică. Mai este roua, sau, mai bine zis, vremelnicia ei, simbol al lucrului care, dacă nu este păzit și înmulțit, se pierde – harul lui Dumnezeu și credința (Os 6.4; 13.3) .Tot vremelnicia, dar și micimea picăturii de rouă, sunt folosite ca simbol al nimicniciei Creației în fața Dumnezeirii (Înțel. Solom 11.22). În sfârșit, să observăm că și la Daniil roua simbolizează viața într-un chip cu totul deosebit (Dani 4.12,20,22). Nabucodonosor, care urmează a fi aspru pedepsit pentru trufia lui, e simbolizat de un copac tăiat; dar butucul și rădăcinile rămân păzite „în legături de fier și de aramă”, fiind udate „din roua cerului”. Astfel pedeapsa se arată a fi spre viață, iar nu spre moarte, prin harul (roua) care nu încetează a cădea peste cel pedepsit.
Betania. La vestul oraselului Kafrain este situata regiunea Khara, formata dintr-un deal inconjurat de Valea Kharar, o zona verde, plina de palmieri, trestii si boscheti care se intinde pe aproximativ 2 km intre oaza Tell al Kharar si riul Iordan. Solul fertil este strabatut de raul Iordan si contine multe izvoare si un rezervor bogat de apa subterana. Excavatiile din Valea Khara au dovedit ca locul este Betania, iar regiunea este numita Al-Maghtas (locul botezului in limba araba). Ele reprezinta unele dintre cele mai importante descoperiri istorice din Iordania. Potrivit referintelor din Biblie si cartile vechilor calatori, locul unde Domnul Iisus Hristos a fost botezat este situat la jumatate de kilometru de malul de est al raului Iordan. Cu toate dovezile si indiciile religioase sau istorice, locul exact al botezului este greu de stabilit. De asemenea se vorbeste in Noul Testament despre Sfantul Ioan Botezatorul intr-un asezamant numit Betania de dincolo de Iordan, loc important pentru inceputurile crestinismului. Coranul de asemenea, pomeneste despre Sfantul Ioan Botezatorul, in araba cunoscut sub numele de Yahia si este recunoscut ca unul dintre profeti. Se afirma in Coran ca Ioan si mama lui Elisabeta au fost oameni cinstiti si Dumnezeu I-a lasat ca exemplu pentru toti in Univers. Interesant la arabii musulmani este faptul ca isi numesc baietii: Aisa (Iisus), Yahia (Ioan), Elias (Elijah sau Ilie), Dawd (David) si Musa (Moise).
Sub numele de Betania este cunoscut locul botezului si o regiune mai vasta, la est de raul Iordan. Locul este cunoscut si sub numele de Beit Ubour sau Bethabara si inseamna locul de trecere (referindu-se la trecerea raului Iordan de catre Iosua si Ilie) sau casa trecerii (Beit Anya in Biblia in limba araba); sau in Biblie se specifica Beit Hani (in limba araba beit inseamna casa). Locul este diferit de satul Betania, langa Ierusalim, orasul lui Lazar. In Evanghelia dupa Ioan 1:28 se specifica “Aceste lucruri s-au petrecut in Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.”Exista un mosaic in biserica din Madaba care reprezinta harta locurilor sfinte si care prezinta Betania ca un loc acoperit de palmieri si care corespunde podului Regele Hussein, de trecere intre Iordania si Israel. Excavatiile recente au scos la iveala o asezare din secolul intii dupa Hristos cu rezervoare de apa si canale care aprovizionau locul cu apa si de asemenea un bazin de dimensiuni mai mari, folosit cel mai sigur pentru botezuri.
Acum 2000 de ani, Sfantul Ioan Botezatorul a trait intr-o asezare numita Betania de dincolo de Iordan. In Biblie se face referinta la un episod in care Iisus a scapat de multimile ostile din Ierusalim si a trecut raul Iordan la locul unde Ioan a botezat. In timpul imperiului Roman regiunea a fost cunoscuta sub numele de Bethannabris. In perioada bizantina Betania a fost cunoscuta ca Alnon sau Saphsaphas. Locatia originala a fost cunoscuta sub numele de Betania dincolo de Iordan in timpul si imediat dupa Iisus si Sfantul Ioan Botezatorul in secolul intii. Dupa secolul al 3-lea a fost cunoscut sub numele de Betabara si incepind cu secolul al 6-lea Aenon (locul cu salcii) si Saphsapha (locul cu izvoare). Azi se numeste Al-Maghtas. Iată-ne la locul Botezului Domnului la Boboteaza, retraind evenimentul.
In prima carte a Sfintei Scripturi, citim că facerea lumii a început atunci când Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor: Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Facerea 1, 2). Însă această „purtare” a Duhului nu este o simplă trecere pe deasupra apelor, ci cuvântul ebraic original avea un sens mai profund, așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, acela de a încălzi și de a da viață, așa cum găina cloceşte şi dă putere de viață ouălor. „Duhul se purta”, adică pregătea apele pentru naşterea vieții. Așadar, apa, spune Sfântul Vasile, este elementul în care și din care s-a născut viața de pe pământ. În tot cuprinsul Scripturi, apa joacă un rol foarte important și „mistic” în existența umană și în relația omului cu Creatorul său. Apa are capacitatea de a aduce moartea, așa cum citim în episodul potopului (Fac 6), sau de a aduce viața, așa cum se deduce din episodul în care Moise lovește piatra cu toiagul, iar aceasta izvorăște apă pentru pribegii însetați. Dacă apele Mării Roșii s-au despărțit, permițând evreilor să treacă în siguranță și astfel, protejând viața, aceleași ape s-au prăvălit asupra faraonului egiptean și a armatei lui, înecându-i.
La Botezul lui Hristos s-a facut sfințirea lumii. Botezul lui Hristos a însemnat și o sfințire a lumii, o dată pentru totdeauna. La Iordan, Hristos a alungat răul din apă și, prin ea, din întreaga fire. Prin această sfințire, apele Iordanului au dobândit chipul tainic prezis de profeții Vechiului Testament, devenind imaginea izvoarelor mântuirii (Is 12,3). Odată sfințită, apa devine simbolul Duhului, care-ll recreează pe om din apa botezului, pentru împărăția cerurilor și semnifică întreaga creație, izbăvită și sfințită de Dumnezeu. La Iordan, Mântuitorul a pus pecetea pe această taină preaminunată atât în cer, cât şi pe pământ. Spunem dinadins „cât şi pe pământ”, pentru că firea trinitară a fiinţei lui Dumnezeu desluşeşte şi tainele cele mai adânci ale omului, firea întreită a omului, căci se spune chiar la începutul Sfintei Scripturi că Dumnezeu a făcut omul după chipul Său (Fac 1,26). De ani de zile, in ajunul sarbatorii, se savarseste o minune la raul Iordan. Apele raului se intorc inapoi, timp de cateva minute, dupa ce Patriarhul Ierusalimului arunca in apa crucile de argint. Dupa rugaciune, apele linistite incep sa fiarba, se formeaza un vartej, iar apa isi schimba sensul de curgere Evident ca este o minune, iar miile de oameni care asista la aceasta procesiune si slujba striga de uimire. Şi astfel sărbătoarea botezului lui Hristos se numeşte Bobotează – Descoperirea lui Dumnezeu – căci Dumnezeu S-a descoperit în Iordan, aşa cum este El, atât cât această descoperire poate fi înţeleasă de omul cel trupesc.
În fiecare an, la Bobotează, se săvârșește slujba de sfințire a apelor în amintirea faptului istoric al botezului lui Hristos, dar și pentru a sfinți și a binecuvânta întreaga natură, revărsând asupra ei deplinătatea harului lui Hristos, prin mijlocirea apei sfințite. Pentru a sublinia amploarea acestei slujbe, este obiceiul ca ea să se săvârșească în afara bisericii, lângă un izvor, un râu, sau fântână, indicându-se, astfel, dimensiunea cosmică a slujbei prin care Biserica vrea să sfințească toata firea, prin darul Sfântului Duh și stropirea cu „apa mântuirii”. Sfințirea apelor aduce restabilirea scopului inițial al apei. În binecuvântarea apei din ziua de Bobotează, cerem și ne rugăm ca scopul inițial al apei, ca sursă de viață, binecuvântare și sfințenie să ne fie descoperit nouă atunci când o bem. În Grădina Edenului, Adam s-a bucurat de o relație unică față de creație, fiind stăpânul ei. După cădere când a fost alungat din Paradis, a auzit cuvintele: Blestemat este pământul din cauza ta! Cu osteneală te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale! (Fac 3,17). Din acel moment, Adam a fost supus naturii și nu a mai fost stăpânul ei. Cu toate acestea, prin Hristos, blestemul este ridicat, la fel cum și blestemul morții este ridicat din natura umană prin Înviere. Datorită venirii lui Hristos și a lucrării Lui de mântuire și răscumpărare, omul și creația au fost împăcați. Astfel, creația este în măsură să îndeplinească, încă o dată, nu doar nevoile fizice ale omului, ci elementele naturii pot fi, și sunt, surse de har și de vindecare, pentru că noi ne închinăm Domnului Vieții. Așadar, sfințirea aghiezmei celei mari, în ziua de Bobotează este o reafirmare a faptului că, prin Botezul Său, Hristos a ridicat blestemul păcatului lui Adam și i-a dat omului din nou bunătatea creatoare a naturii. In toate bisericile, incepand din Ajunul Bobotezei, preotii pregatesc agheasma cu care se sfintesc casele, animalele si, in general, toate lucrurile folositoare.
Hristos a intrat în apă nu ca să Se curăţească pe Sine, ci ca să înece simbolic pe omul cel vechi. Prin supunerea Sa, El a reîntregit în chip simbolic Potopul care a înecat lumea de pe vremea lui Noe şi de asemenea, înecarea lui Faraon şi a armatei sale egiptene, în Marea Roşie. În Potopul care a cuprins întreaga lume, omenirea păcătoasă a fost înecată. În Marea Roşie, Faraon, vrăjmaşul Dumnezeului Celui viu, a fost înecat. Hristos a luat asupra Lui păcatele lumii. El a primit de bunăvoie să Se înece în locul omenirii păcătoase; El de bunăvoie a luat asupra Lui soarta lui Faraon cel înecat, vrăjmaşul Dumnezeului Celui viu. El a îngăduit apei să-I înghită trupul ca şi cum ar fi fost îngropat în mormânt. El a lăsat apa să curgă o clipă peste El şi apoi S-a ridicat şi a ieşit din apă.
Prin aceasta, El a repetat acea lecţie înspăimântătoare pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor prin înecarea păcătoşilor în vremea lui Noe şi aceea a lui Faraon în Marea Roşie. El, în chip văzut, dar tăinuit, a spus ceea ce zice El mai târziu în cuvinte către fariseul Nicodim: „De nu se va naşte cineva din nou, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu”. Dar numai acela se poate naşte din nou în această viaţă care a murit pentru omul cel vechi; sau, cu alte cuvinte, cel în care omul cel vechi, păcătos, a murit.
Cel care se cufundă cu păcatele sale în apă iese afară curăţit de păcat. Cel care îşi osândeşte trupul, om trupesc fiind, se ridică prin Duhul ca om duhovnicesc. Cel care se îngroapă cu Hristos prin botez, ca în mormânt, se ridică cu Hristos în Învierea Sa.Cel care îşi îneacă mândria, neascultarea, zavistia şi toată necurăţia omului celui vechi, păcătos, va ieşi din apă cu smerenie, umilinţă, ascultare şi dragoste. Cel care moare pentru sine va vieţui împreună cu Dumnezeu. Pe scurt, cel care a murit ca păcătos şi se naşte din nou ca om drept, îşi va repeta şi el exemplul dat de Hristos prin botezul Său în Iordan. „Înainte de a se pune început nou vieţii, trebuie să se pună capăt celei vechi”, spune Sfântul Vasile cel Mare.
În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să Se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine?” Ioan Îl recunoaște pe Hristos, dar nu cunoaște planul Său de mântuire. Acum se desfășoară o întâmplare fără de asemănare din istoria omenirii: Dumnezeu se întrece cu omul în smerenie! Ioan boteza păcătoși spre pocăință. Totuși, Cel fără de păcat, Care nu avea pentru ce să Se pocăiască, a venit la el și i-a cerut ca el să-L boteze. Ioan, care era mai întărit duhovnicește decât toți păcătoșii din jurul său, îndată a recunoscut în Hristos pe Unul mai puternic decât el. Înainte de a-L vedea, Ioan știa deja că El venise pe pământ și viețuia printre oameni: „În mijlocul vostru se află Acela pe Care voi nu-L știți” (In 1:26). Numai atunci când s-a aflat față către față cu El, L-a cunoscut pe El și, arătând către El, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”.
De îndată ce Ioan L-a văzut, se poate ca el să fi crezut că menirea lui ca Înaintemergător a luat sfârșit și să fi spus ca dreptul Simeon mai înainte: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace” (Lc 2:29), sau așa cum a spus Ioan mai târziu într-o împrejurare: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (In 3:30). Dar nu; în loc să se întâmple precum a gândit și s-a așteptat Ioan, Hristos i-a dat poruncă neașteptată. Aflat în mijlocul oamenilor păcătoși, Hristos Cel fără de păcat a căutat la Ioan ca acesta să facă pentru El ceea ce el făcuse pentru alții: să Îl boteze în râu așa precum botezase pe alții. Împotrivirea lui Ioan la aceasta este cu totul de înțeles pentru oamenii muritori, este un lucru înfricoșător să aduci în apă pe Cel mai curat decât apa! Este cel mai înfricoșător pentru zidire ca să-și pună mâna pe capul Ziditorului! Cum poate omul, care este făcut din țărână și cenușă, să cuteze să-și pună mâna pe El, Care șade pe heruvimi? Dar Hristos termină îndată vorba cu Ioan cu o zicere scurtă, dar hotărâtă: „Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Mt 3:15).
Atunci L-a lăsat. Este ca și cum Domnul ar spune aici: Lasă acum orice cuvinte despre vrednicia Mea și despre care este mai mare sau mai puternic. Ziua aceasta nu are această menire, ci alta. Va veni vremea când ceea ce spui acum se va face lămurit. Nu putem învăța pe oameni ceea ce nu am făcut noi înșine. Dacă nu vom face așa, cine ne va crede? Cum ne vom deosebi, altfel, de fariseii și cărturarii Ierusalimului care învață și ei nu fac? Noi trebuie să împlinim toată legea pentru a da legii întregi un înțeles mai înalt, duhovnicesc. Eu trebuie să fiu mai întâi botezat cu apă, ca după aceea să botez cu Duh Sfânt și cu foc.
Planul mântuirii este dat la iveală prin împlinirea sa. Ceea ce acum nu este lămurit se va lămuri în curând. Cerurile se vor deschide și vor lămuri ceea ce vă cer Eu vouă. În măsura în care Ioan s-a temut în prima clipă să-L boteze pe Hristos, în aceeași măsură el asculta acum porunca lui Mesia.
Și cerul s-a grăbit să adeverească și să binecuvânteze lucrarea mâinii Înaintemergătorului. Duhul nu a pogorât asupra lui Hristos pe când Se afla în apă, ci atunci când El a ieșit din apă. Prin aceasta, înțelepciunea lui Dumnezeu caută să ne arate că Duhul lui Dumnezeu nu pogoară peste omul cel vechi, care este viu păcatului și mort pentru Dumnezeu, ci numai asupra omului născut din nou duhovnicește, care a murit păcatului și a înviat întru Dumnezeu. Duhul a pogorât asupra lui Hristos în chip de porumbel, nu întrupat ca porumbel, așa cum este Hristos întrupat ca om, ci numai în chip de porumbel, ca porumbel. Ieronim spune: „Porumbelul a pogorât asupra capului lui Iisus așa încât nimeni să nu creadă că glasul Tatălui a fost îndreptat către Ioan, și nu către Domnul.”Această arătare în chip de porumbel înseamnă că Duhul poate să Se înfățișeze în oricare alt chip și, cu adevărat s-a arătat mai târziu Apostolilor în chip de limbi de foc și ca o suflare de vânt ce vine repede (Fapt 2:2). Și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Fac.1:2). Duhul lui Dumnezeu Se înfățișează în chipuri diferite, potrivit întâmplărilor pe care le sfințește sau le pune în lucrare. Dar fiecare chip pe care îl ia, Îl arată în lucrare, îndreptățit și curat, aducând odată cu Sine căldură, lucrare și curăție.
La botezul în apele Iordanului, Duhul S-a arătat în chip de porumbel blând; botezul Apostolilor a fost cu Duhul Sfânt și cu foc, de Rusalii, Duhul S-a înfățișat în chip de vânt puternic și de foc. Și acum, după ieșirea lui Hristos din apă, după înecarea simbolică în apă a omului celui vechi, S-a arătat Duhul deasupra capului lui Hristos în chip de porumbel, ca să arate că potopul s-a sfârșit și că domnea pacea între Dumnezeu și omul cel nou. De ce nu ținea acest porumbel o ramură de măslin în cioc, ca semn al păcii? Pentru că aici, în locul ramurii de măslin se afla chiar Domnul Hristos, cel mai desăvârșit simbol al păcii între Dumnezeu și om, între cer și pământ. El este ramura de măslin a Noii Zidiri. Și astfel porumbelul, poposind deasupra lui Hristos, nu avea nevoie să țină o altă ramură de măslin ca semn al păcii. Hristos este sfârșitul potopului și începutul păcii.
Și iată glas in ceruri! Cerurile deschise, Duhul în chip de porumbel și, mai mult, glas din ceruri! Astfel botezul lui Hristos este bogat în înțeles, căci nu au venit doar îngeri, ci Sfânta Treime Însăși: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt: Tatăl prin glasul din cer, Duhul în chip de porumbel și Fiul ca om nou și desăvârșit, Dumnezeu-Om. „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.” Cu aceste cuvinte, Dumnezeu Tatăl Îl vădește pe Iisus Fiul Său, ca și în cuvintele Marelui Arhanghel Gavriil către Preasfânta Fecioară Maria: „și Fiul Celui Preaînalt Se va chema” (Lc 1:32) și iarăși: „(și El) Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Lc 1:35). Acum Dumnezeu Tatăl Îl numește cu adevărat Fiul Său, Fiul Său cel iubit. Căci Hristos este singurul Fiu al lui Dumnezeu prin existența Sa din veșnicie și singurul Fiu al lui Dumnezeu prin nașterea sa în timp. Dumnezeu Tatăl nu îi numește pe toți oamenii fiii Săi, ci numai pe Hristos. Fiindcă alți oameni pot fi numiți fii ai lui Dumnezeu prin adopție, numai prin Hristos și în numele Său. Când Hristos a spus mai târziu oamenilor: „Unul este Tatăl vostru în cer”, El nu vrea să spună prin aceasta altceva decât faptul că oamenii sunt fiii lui Dumnezeu prin adopție. Dumnezeu poate numi zidirile sale fii, în marea lui iubire. Dar Hristos este singurul, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu atât în iubire, cât și în ființă. Și de aceea: „Fiul Meu iubit întru Care am binevoit” se spune.
În aceste două grăiri, se dau la iveală arătarea iubirii Tatălui și bunăvoirea Tatălui față de Fiul Său. Legătura pe care o are Tatăl cu Fiul nu a slăbit, nici dragostea lor, a Unuia față de Celălalt, nu s-a răcit prin pogorârea Fiului în lumea aceasta păcătoasă, El fiind îmbrăcat în trup omenesc supus ispitei.Și astfel, botezul lui Hristos în Iordan se leagă de descoperirea Sfintei Treimi oamenilor. Nu există nici o descoperire mai mare ca aceasta, fiindcă prin aceasta ni se arată ființa trinitară a lui Dumnezeu.
La Iordan, Mântuitorul a pus pecetea pe această taină preaminunată atât în cer, cât și pe pământ, firea trinitară a ființei lui Dumnezeu deslușește și tainele cele mai adânci ale omului, firea întreită a omului, după chipul si asemanasea Sa . Și astfel sărbătoarea botezului lui Hristos se numește Bobotează Epifania – Descoperirea lui Dumnezeu – căci Dumnezeu S-a descoperit în Iordan, așa cum este El, atât cât această descoperire poate fi înțeleasă de omul cel trupesc. Această sărbătoare se mai numește Iluminare (Fotismos), căci prin aceasta duhul omului este iluminat cu cunoașterea celor mai adânci taine Dumnezeiești.Se mai numește Iluminare pentru că botezul lui Hristos prin scufundarea Sa în apă, ne luminează mințile, ne curățește inimile și ne înalță sufletele cu cunoașterea căii mântuirii noastre, care stă în îngroparea omului celui vechi și nașterea celui nou.
Iisus s-a botezat şi pentru a se arăta Taina Sfintei Treimi. În clipa Botezului s-a arătat adevăratul Dumnezeu, care era necunoscut în toată perioada antică. Strămoşii noştri atenieni în „vestita cetate” ridicaseră un altar „Dumnezeului necunoscut” (Fap 17, 23). Aşadar, la repejunile Iordanului S-a arătat adevăratul Dumnezeu. Cum s-a arătat? Drept Sfânta Treime. Un singur Dumnezeu – Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. O taină de necuprins! De aceea, aici, dincolo de logică şi de cele cinci simţuri, este nevoie de „al şaselea simţ”, adică de credinţă. Prin credinţă ne apropiem de marea taină, iar viermii de noi, fiinţe mici şi lipsite de importanţă, ne plecăm grumazul şi zicem: Sfântă Treime, Părinte şi Fiule şi Duhule Sfinte, miluieşte lumea. Arătarea Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
S-au deschis cerurile. S-au tulburat apele. „Iordanul s-a întors înapoi” (Ps 113, 3). S-a arătat un porumbel, simbol al purităţii şi al curăţiei. Şi s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). Hristos s-a botezat şi pentru a se face pildă creştinilor. El însuşi nu avea nevoie de botez; noi avem nevoie de curăţia pe care o dăruieşte taina. Apa cristelniţei nu este o apă comună – dacă crezi, desigur – dacă nu crezi, e dreptul tău. Din clipa în care preotul îşi pune epitrahilul şi binecuvintează, din ceasul acela apa primeşte deja o putere făcătoare de minuni, văzută prin credinţă; în cristelniţă se îngroapă Adam cel vechi cu toate păcatele lui, iar omul iese mai alb chiar decât zăpada. Aceasta este credinţa noastră. Aşadar botezul lui Hristos s-a făcut pildă pentru noi.
Scriind despre botez, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Domnul, care îndrumă viețile noastre, a întemeiat pentru noi legământul botezului, care are chipul morții și al vieții … apa este chipul morții, a ducerii trupului la îngropăciune, și Duhul însuflețește cu putere dătătoare de viață, care înnoiește viața sufletelor noastre, ducând-o de la moartea păcatului la viața cea dintâi.” De Boboteaza spunem: Astăzi Iordanul s-a întors înapoi. Astăzi Stăpânul îşi pleacă grumajii sub mâna Înaintemergătorului. Astăzi Ioan botează pe Stăpânul în apele Iordanului. Astăzi Stăpânul în ape îngroapă păcatele oamenilor. De Bobotează, în râul Iordan, locul unde Mânturitorul a primit botezul de la Ioan Botezătorul, se produce o minune. La Biserica Sfantului Ioan Botezatorul, după aruncarea celor trei cruci în apa Iordanului de către Patriarhul Ierusalimului, aceasta curge în sens opus cursului obişnuit și pare că începe să fiarbă în locul unde se presupune că a fost botezat Iisus. În acest timp, sunt eliberați trei porumbei albi care, după ce înconjoară de trei ori mulțimea, părăsesc locul.
Tot ceea ce s-a întâmplat la botezul lui Hristos, se întâmplă la botezul fiecăruia dintre noi. Scriind despre botez, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Domnul, care îndrumă vieţile noastre, a întemeiat pentru noi legământul botezului, care are chipul morţii şi al vieţii…, apa este chipul morţii, a ducerii trupului la îngropăciune şi Duhul însufleţeşte cu putere dătătoare de viaţă, care înnoieşte viaţa sufletelor noastre, ducând-o de la moartea păcatului la viaţa cea dintâi”.Prin scufundarea în apă, noi murim cu Hristos şi prin ieşirea din apă, noi suntem uniţi cu Hristos Cel viu. Dulcele Duh al lui Dumnezeu poposeşte deasupra noastră ca un porumbel, însufleţindu-ne cu harul Său atotputernic.
Şi Tatăl, prin iubirea lui Iisus Hristos, ne adoptă ca fii şi anunţă această adopţie cu glasul Său. Cine poate şti, în clipa botezului, ce se întâmplă în inima fiecărui prunc? Întunecaţi şi descurajaţi de păcatele de mai târziu, noi uităm cea mai mare dintre tainele cereşti care ni se descoperă la botez.Fiindcă prin botez noi suntem curăţiţi de tot păcatul, deşi, după ce ne botezăm, dăm peste ispite drăceşti, cărora Hristos nu le-a căzut pradă, aşa cum facem noi. Dar aceia dintre noi care cugetă la mântuirea noastră zi şi noapte, cu smerenie şi ascultare necurmată faţă de Dumnezeu, se pot învrednici de descoperirea de taine mari, sfinte, aşa cum au fost descoperirile de la Iordan, tot aşa cum s-au învrednicit mulţi sfinţi şi mucenici pentru Hristos de această viziune. Aşadar, prieteni întru Hristos să păzim neabătut toate poruncile dumnezeieşti. Dacă ne vom face vinovaţi înaintea lui Dumnezeu prin călcarea şi necinstirea sfintelor porunci, să ducem răbdători şi smeriţi Crucea durerilor sufleteşti trimise nouă de la Dumnezeu.
Atunci Harul Sfântului Duh primit la Botez va străluci în noi prin lumina sa dumnezeiască şi prin alte manifestări minunate. Atunci se vor împlini în noi cuvintele minunatei cântări bisericeşti, pe care am auzit-o de Boboteaza la Sfânta Liturghie: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”; şi Harul botezului ne va fi îmbrăcăminte întru Hristos. Această îmbrăcăminte întru Hristos sau, ceea ce este acelaşi lucru, lumina harică dumnezeiască, ne va acoperi de toate uneltirile diavoleşti, de necazuri şi dureri. Ea ne va acoperi de toate năvălirile demonice, când sufletele noastre, după moarte, vor trece vămile văzduhului. Această îmbrăcăminte, acest Har, primit la Botez, descoperit prin împlinirea poruncilor şi prin răbdarea necazurilor, ne va acoperi la înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos.Ca haină de nuntă, acest har ne va duce în cămara cerească a Mântuitorului nostru şi va fi mijloc şi izvor de bucurie veşnică în împărăţia cerească a Domnului nostru Iisus Hristos.
In ciuda unei istorii tumultuoase şi potrivnice, tradiţia creştină a păstrat amintirea adevăratului loc unde s-a petrecut unul dintre cele mai importante evenimente din istoria crestina si viaţa Mântuitorului Iisus Hristos: Botezul în apele Iordanului. Aici trăim emoţia cunoaşterii unuia dintre cele mai dragi locuri ale creştinătăţii, unde Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumb deasupra Fiului Domnului, despre Care Tatăl a spus din ceruri: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit!". Amin (postat pe fb de ioan monahul)