Bazilica paleocrestina din satul Niculitel
Izvoarele hagiografice (Sinaxarul constantinopolitan si Martirologiul hieronymian) amintesc un numar impresionant de crestini martirizati la Noviodunum, actualul oraș Isaccea, iar descoperirea unei bazilici paleocrestine in satul Niculitel, la numai 12 km sud-est de cetate, constituie fundamentul stiintific al existentei unei vieti religioase organizate in forme crestine inca din sec.III d.Hr. și prezintă o importanță deosebită pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române.
Vestigiile arheologice descoperite în Dobrogea atestă rolul și locul zonei în răspândirea creștinismului, deși zona a fost sub stăpânire romană și apoi otomană secole la rândul. Actul martiric al sfinților Epictet și Astion, sfinți ale căror moaște au fost descoperite în anul 2001 la cetatea Halmyris, Murighiol, atestă prezența monahismului în Scythia Minor încă de la finele secolului al III-lea.
Basilica paleocreștină din Niculițel un monument unic în Europa, care constituie cel mai timpuriu exemplu de transpunere a concepțiilor arhitecturale greco-romane în arhitectura paleocreștină, este până în anul 2015 în proces de reabilitare, dar deja cunoscut în lumea credincioșilor ortodocși în ''Triunghiul mănăstirilor'' format din așezămintele de la Cocoș, Saon și Celic-Dere.
Monumentul paleocrestin din Niculitel se afla situat in zona de nord-est a localitatii, la poalele dealului Piatra Rosie. A fost construită în secolul al IV-lea, în timpul împăratului Valens şi refăcută în vremea lui Theodosius II, deasupra unei cripte-martirium paleocreştină.
În zona centrală a monumentului, sub pavimentul altarului, se află o criptă-martirium, de formă cubică şi plan trapezoidal, acoperită de o cupolă emisferică sprijinită pe pandantivi. În interiorul acesteia se găsesc două morminte martirice suprapuse.
La nivelul inferior se află osemintele a doi martiri ale căror nume nu sunt cunoscute, iar la nivelul superior, într-un sicriu colectiv, se află rămăşiţele a patru martiri — Zotikos, Attalos, Kamasis si Philippos — ale căror nume sunt scrise cu roşu pe pereţii încăperii.
Numeroasele ploi torenţiale care au căzut în vara anului 1971 la Niculiţel au spălat o uliţă dintr-o parte a satului, lăsând să se vadă o misterioasă cupolă de piatră. Localnicii au crezut că este vorba despre un loc în care fusese îngropată o comoară.
Câţiva dintre ei s-au încumetat şi au spart cupola, coborând în criptă un felinar. Când au văzut rămăşiţele pământeşti, s-au speriat şi au anunţat autorităţile.
Cercetătorii sosiţi la faţa locului au descoperit în criptă osemintele celor patru sfinţi puse într-un sicriu din lemn, iar pe unul dintre pereţi, deasuprea sicriului, două inscripţii greceşti scrise cu roşu în tencuială: "Martirii lui Hristos" şi "Martirii Zoticos, Atalos, Camasis, Filipos".
Fiecare inscripţie era protejată de câte o cruce cu monograma Mântuitorului Iisus Hristos.
Despre vieţile acestor sfinţi nu se cunosc prea multe lucruri. Numele lor sunt trecute în martirologiile siriac şi ieronimian, care le aşază pomenirea în ziua de 4 iunie, lucru păstrat de Biserica Ortodoxă până astăzi.
Salvarea moaştelor s-a facut într-o noapte de ianuarie. Autorităţile vremii au încercat, ca şi în alte cazuri similare (Adamclisi, spre exemplu), să muşamalizeze descoperirea şi să nu sufle o vorbă despre sfinţi.
Din acest motiv, moaştele au fost lăsate pe loc pentru multă vreme, supuse intemperiilor, pretextându-se că ele trebuie cercetate de către specialişti de la Bucureşti.
În noaptea de 17 ianuarie 1973 însă, cu binecuvântarea fericitului întru adormire Antim Nica, arhiepiscopul Dunării de Jos din acea perioadă, Preasfinţitul Gherasim Constănţeanul pe atunci, actualmente Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu părintele consilier Dumitru Capaciurea de la Măcin au ridicat cu evlavie şi curaj sfintele moaşte, trecând peste toate ordinile Securităţii şi ale celorlalte autorităţi din zonă, şi le-au dus la Mănăstirea Cocoş, unde au fost pregătite şi apoi aşezate spre venerare credincioşilor.
Vestea s-a răspândit cu repeziciune, credincioşii au început să vină cu sutele la sfintele moaşte, zădărnicind astfel încercările de a face dispărute sfintele relicve creştine. Din acea memorabilă noapte şi până astăzi, moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip se păstrează într-un baldachin de cireş care poartă pe el zugrăvită icoana celor patru sfinţi.
Curajoasa recuperare a sfintelor moaşte este eternizată într-o frescă pictată în pronaosul bisericii vechi cu hramul "Sfântul Atanasie cel Mare din Niculiţel", în anul 1990, de către pictorul Grigore Popescu.
"Păstrarea acestor sfinte moaşte în tainiţa pământului mai bine de o mie de ani, ca şi descoperirea lor reprezintă, cu adevărat, un lucru dumnezeiesc şi un dar nepreţuit pe care Cerul l-a făcut neamului nostru creştin din naştere şi cinstitor al lui Dumnezeu "Cel minunat întru Sfinţii Săi"" O dată pe an, sfinţii se întorc în cripta martirică.
Importanţa cu totul excepţională a ansamblului paleocreştin de la Niculiţel pentru istoria creştinismului românesc, dar şi pentru cel universal, a determinat Arhiepiscopia Dunării de Jos să ridice în anii 80 ai secolului trecut, în plină epocă ateistă, un edificiu care protejează martiriconul şi ruinele basilicii paleocreştine, în incinta căruia sunt expuse vestigiile găsite în acest loc sfânt în timpul săpăturilor arheologice.
Odată cu întronizarea Înalt Preasfinţitului Teodosie ca Arhiepiscop al Tomisului, s-a instituit tradiţia ca, în fiecare an, în preziua prăznuirii Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, după oficierea Sfintei Liturghii în biserica mare a Mănăstirii Cocoş, sfintele moaşte să fie purtate în procesiune la Isaccea, pâna la martiriconul din Niculiţel, unde se face priveghere toată noaptea.
Apoi, sunt depuse exact în cripta în care au fost descoperite, unde rămân până a doua zi. După încheierea praznicului, ele sunt purtate în mare cinste spre Mănăstirea Cocoş, unde vor aduce bucurie şi alinare vieţuitorilor de aici şi miilor de închinători care vin din întreaga ţară, până anul viitor când vor fi din nou purtate, ca şi acum mai bine de 16 secole, în respect şi venerare, spre locurile în care au pătimit şi au fost înmormântaţi
Complexul din Niculițel este alcatuit dintr-o bazilica paleocrestina, ridicata deasupra unor morminte martirice. Patru martiri - Zotlkos, Attalos, Camasls si Phlllppos - au fost identificati intr-un sicriu colectiv, aflat in partea superioara a criptei.
Ei fac parte din cei 36 de mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul ţării noastre, în vechea cetate Noviodunum, Isaccea de astăzi, la sfârşitul veacului al III-lea şi începutul veacului al IV-lea.
Basilica si cripta-martirium au fost construite dupa anul 370 e.n. in timpul Imparatului Valens, pe locul unui vechi mormant din sec. III e.n. Vestigiile arheologice atesta existenta unei asezari romano-bizantine a carei vechime se incadreaza tot in sec. IV e.n.
Edificiul face parte din categoria basilicilor cu trei nave si nartex, prezentand la fatada un spatiu deschis - atrium - element rar intilnit in zona balcano-pontica. Este cel mai vechi edificiu de cult crestin cu «nartex» cunoscut pana in prezent.
Nartexul (pronaos sau portic cu un singur etaj situat în faţa navei bisericii), este un element arhitectonic rar întâlnit în zona balcano-pontică, deschis spre o curte interioară asemănătoare atriumului.
Absida semicirculară a bazilicii este orientată spre nord-est.
Bazilica paleocrestina de la Niculitel apare ca un edificiu rectangular compus din trei nave si un nartex deschis spre o curte interioara asemanatoare atriumului. Absida semicirculara a bazilicii este orientata spre nord-est.
Aceasta bazilica, de proportii considerabile (aproximativ 36 m x 14m) era destinata adapostirii osemintelor unui numar de sase martiri.
Situata in mediul rural, intr-o asezare romana ale carei inceputuri sunt plasate arheologic in sec. I d. Hr., bazilica de la Niculitel are un pregnant caracter martiric.
Sub pavimentul altarului se afla cripta - martyrium de forma cubica si plan trapezoidal, acoperita de o cupola emisferica sprijinita pe pandantivi - cea mai veche constructie crestina de acest gen cunoscut pana in prezent.
Cripta prezinta o structura etajata, incaperea superioara fiind rezervata osemintelor martirilor Zotikos, Attalos, Kamasis si Philippos, ale caror nume se gasesc scrise cu rosu pe peretii incaperii; spatiul de jos fiind destinat adapostirii relicvelor a doi martiri necunoscuti.
Cercetarile arheologice au evidentiat existenta unui mormant martiric si a unei constructii anexe, anterioare datei la care au fost construite cripta si bazilica paleocrestina. Prezenta unei cantitati mari de pamant in care se aflau resturile umane din subsolul criptei, a unei inscriptii martirice care astupa intrarea acestuia, fara a mentiona numele martirilor ca si a mormantului martiric din apropiere, reprezinta argumente in sprijinul ipotezei ca resturile umane din zona „subterana” a criptei apartin celor mai vechi martiri dobrogeni atestati arheologic.
Bazilica de la Niculitel a fost ridicata la sfarsitul secolului IV d.Hr. in imediata vecinatate a unui mormant martiric mai vechi. Orientarea criptei si a absidei bazilicii spre nord-est si nu spre rasarit, cum prevedeau prescriptiile Constitutiilor apostolice, ci era impusa de o situatie data.
In cazul bazilicii de la Niculitel, este vorba de orientarea spre nord-est a vechiului mormant martiric pe axul caruia s-au construit cripta si absida bazilicii si care a fost inclus in zona presbyterium-lui.
Descoperirea acestui important edificiu bazilical releva si un aspect deosebit pentru intreaga istorie a patriei noastre. Cei patru martiri cunoscuti arheologic si atestati de izvoarele hagiografice au fost martirizati la nordul Dunarii, in timpul persecutiilor religioase intreprinse de catre capeteniile vizigote intre anii 369-372 d.Hr.
Crestinismul, fenomen al spiritualitatii romane tarzii, contribuia la mentinerea unitatii culturale a romanitatii de pe ambele maluri ale fluviului. . "Veniţi toţi credincioşii să lăudăm pe Zotic, pe Atal,pe Camasie şi pe Filip, Mucenicii lui Hristos, care au propovăduit adevărata credinţă şi au primit cununa cerească!".