Acasă > Astazi vom merge în cel mai vechi oras din lume – Ierihon -

Astazi vom merge în cel mai vechi oras din lume – Ierihon -

29.01.2021 06:21

Exista oameni care merg în anumite locuri ca să-și facă o poză lânga barca, edificiu, statuie, munte, pentru o amintire, ei sunt turiști, pelerinajul este cu totul altceva, pelerinii merg să se întâlnească cu Hristos și cu sfinții Lui în locurile în care acestia au trait, pelerinii vin să se întalnească cu Dumnezeu. Când începi un pelerinaj în Israel, primul gând este Ierusalimul, dar mă voi opri puţin aici să spun ceva despre Palestina, ţara locurilor sfinte și despre contextul existent și despre Ierihon unde vom poposi astazi. Dupa Ierusalim, Ierihonul este cel mai excavat loc din Tara Sfanta. Cea mai veche asezare a fost identificata la Tell es-Sultan, o colina („tell“) joasa aflata la cam 2 km de Ierihonul de astazi. Colina s-a format de fapt peste ruinele vechiului oras, al carui nume, de origine semita, inseamna „luna“ (atat calendaristica, „yerihu“, cat si astrul in sine, „Yarah“). In limba siriaca, „riha“ înseamna „parfum“. In zona colinei Tell es-Sultan au avut loc numeroase campanii arheologice, incepand cu anul 1868. Ele au avansat in timp, astfel incat au fost scoase la iveala numeroase detalii fascinante. Fortificatiile excavate indica faptul ca orasul vechi a fost construit acum aproximativ 12.000 de ani, deci undeva spre sfarsitul perioadei mezolitice (circa 10000 i.d.Hr.). Este astfel primul oras cu ziduri de aparare din lume (cunoscut pana in prezent). Ceea ce este interesant este ca zidurile au fost ridicate inainte de descoperirea agriculturii in zona orientala cu cel putin 1.000 de ani (doar la egipteni s-au descoperit urme mai vechi privind cultivarea sporadica a unor boabe).

Pentru o mai bună orientare și în legătură cu însemnările călătoriei, privesc o hartă a locurilor sfinte. In această hartă se vede Palestina, un loc de întâlnire între civilizaţia semitică şi elenism, între iudaism şi politeismul greco-roman, Palestina, pământul lui Canaan, s-a numărat printre cele mai fascinante regiuni ale lumii antice. Înainte de a fi un mesaj universal, adresat tuturor oamenilor, din orice epocă şi din orice loc, Evanghelia, vestea cea bună, a fost propovăduită iudeilor şi celorlalţi locuitori ai acestei regiuni. Pentru a înţelege mai bine Noul Testament - unde exemplele din viaţa cotidiană a evreilor, trimiţând la realitatea imediată, dar şi la tradiţiile lor, ocupă un loc important -, este necesar să cunoaştem lumea în care a apărut mesajul lui Iisus şi a fost scris textul biblic. Oare, de ce Şi-a ales Dumnezeu această ţară mică să fie ea loc al descoperirilor ce le-a făcut oamenilor? Întâi, pentru că Dumnezeu n-are trebuinţă de vase tari și puternice când e vorba de lucrurile şi planurile Sale. A doua, pentru că aşezarea geografică a Palestinei era potrivita pentru acest scop. De jur-împrejur Palestina este înconjurată cu puternice graniţe fireşti. La sud şi răsărit e înconjurată de pustietăţi mari, la nord de munţii Libanului, iar la vest, de Marea Mediterană. E ca o insulă, ca o cetate apărată de influenţele popoarelor păgâne cu idolii lor. În această cetate S-a descoperit Dumnezeu poporului celui ales; aici a ţinut şcoală cu el şi aici a pregătit omenirea pentru primirea mântuirii sufleteşti prin Jertfa cea mare a Fiului Său. Dar, de altă parte, ţara sfântă nu era o cetate izolată, închisă cu totul de lumea mare. Dimpotrivă, era tocmai în locul unde se întâlneau trei lumi: Asia, Africa şi Europa. Multă vreme s-a sustinut credinţa că Palestina şi Ierusalimul sunt centrul, mijlocul lumii. Toate popoarele aveau treceri şi legături cu Ţara Sfântă şi prin aceste legături s-a răspândit şi printre popoarele păgâne credinţa în Dumnezeul cel Adevărat

Traditia crestină de a merge la Locurile Sfinte a continuat secole de-a randul, uneori cu mari sacrificii si chiar cu pretul vietii, indiferent de ocupatiile straine ce se abatusera asupra Palestinei. Ea a fost practicata și de calugarii din Scytia Minor, care organizau pelerinaje la Mormantul Domnului si la manastirile de pe Valea Iordanului, mai ales la marile praznice crestine, ducand ajutoare si milostenii pentru fratii crestini si pentru calugarii din tara lui Iisus. Ei ramaneau mai mult timp in aceste locuri, in unele perioade insemnate din calendarul bisericesc, mai ales in Postul Mare, apoi se intorceau in patria lor, sub imparatul Justinian, cateva mii de "vlahi" nord-dunareni au fost stramutati in imprejurimile manastirii Sfanta Ecaterina din Sinai. Astazi mai traiesc acolo in stare nomada aproximativ 2000 de "vlahi". O mica parte dintre ei sunt in slujba manastirii si traiesc din daniile calugarilor si ale pelerinilor.

Tara Sfanta este un loc unic pe fata pamantului, legaturile sale cu Cerul fiind asemanatoare scarii pe care a vazut-o Iacob in Betel. Pe aceasta cale, Cerul se uneste cu Pamantul. Aici Dumnezeu a vorbit cu patriarhii, cu proorocii si cu dreptii Vechiului Testament si tot aici "Dumnezeu S-a facut Om, ca pe om sa-l indumnezeiasca". In Palestina venim la Mântuitorul Iisus Hristos. In acest tinut s-a nascut viata si bucuria Cerului, ca pe cei osteniti si impovarati ai lumii sa-i aline cu daruri, urcandu-i in acelasi timp spre inaltimile infinite ale vietii de dincolo. Viata divina, aici, a devenit viata umana prin Logosul inomenit, iar oamenii au trait pentru prima data in lume familiaritatea lui Dumnezeu. Cuvintele Sfantului Petru de pe Muntele Tabor: "Bine este aici sa fim impreuna!", raman o dorinta de realizat pentru orice pelerin sau vietuitor al Tarii Sfinte. In Locurile Sfinte, aducatoare de amintiri, oamenii din cele trei religii sunt contemporani cu sfintii inaintasi pe calea rugaciunii si a meditatiei. Cuvintele sunt neputincioase a zugravi farmecul incantator al acestor sanctuare sfinte, unde cantarile se ridica in valuri de tamaie orientala spre inaltul cerului. In edificiile ramase, care acopera pasii lui Dumnezeu, se simte mai intens decat oriunde adancimea patrunzatoare a crestinismului. Sub natura misterioasa a boltilor, ca si in lumina de seara a vecerniei, in curtea batatorita de trecerea atator pelerini, pe esplanada sacra, credinciosii monahi, clerici si laici se lasa in voia unei trairi pline de liniste si pace, pe parcursul pelerinajului vom vedea nu numai locuri Sfinte din Israel și Iordania, dar ne vom întâlnii fața în față cu locuri în care Domnul Hristos a facut minuni, vindecari numeroase, miracole, exorcisme, învieri ale morților menționate în Sfânta Evanghelie.

Astazi vom merge în cel mai vechi oras din lume, unde a poposit și Iisus. Drumul din Galileea spre Ierusalim trecea prin Ierihon. Exista şi drumul prin Samaria, mai puţin folosit de către evrei, dar pe care ştim că Mântuitorul a mers, după cum întâlnim în textul evanghelic. Sfânta Evanghelie din Duminica a XXXI-a după Rusalii ne prezintă vindecarea unui orb de către Mântuitorul Iisus Hristos în apropierea orașului Ierihon. În apropiere de cetatea Ierihon, Mântuitorul Iisus Hristos vindecă pe orbul din Evanghelie, redându-i acestuia vederea trupească și sufletească. De ce? Pentru că acest om trebuia să fie văzut ca fiind sănătos tocmai în acele locuri în care lumea l-a cunoscut când pătimea mult, întrucât era chinuit de demoni. Trebuia ca lumea să-l vadă ca fiind om vindecat și pașnic, readus la demnitatea lui de chip al lui Dumnezeu, de ființă liberă în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. Si aici, Iisus Hristos a săvârşit un şir de minuni. În Ierihon l-a întâlnit pe Zaheu, care se urcase în sicomor (Luca 19), şi pe orbul Bartimeu (Luca 18, 35-43). În afară de aceasta, după botez, Hristos s-a dus în pustie, care se aşterne la vest de Ierihon, pentru a posti acolo. (Matei 4, 1-11; Luca 4, 1-13; Marcu 1, 12-13). Tot în Ierihon şi în împrejurimile acestuia au săvârşit minuni şi proorocii Ilie, Elisei şi Ioan Botezătorul. Locuri biblice, cărora li se adaugă Marea Moartă, Valea Iordanului, mănăstirile Sărindar, „Sfântul Gheorghe Hozevitul“, „Sfântul Gherasim de la Iordan“, „Sfântul Hariton“, în multe dintre ele vieţuind, în diferite perioade, călugări şi călugăriţe de origine română în acet oraş din vremuri preistorice

Vechiul Ierihon, întocmai ca şi oraşul actual, era situat de-a lungul drumului central care străbate întreaga Vale a Iordanului, de la Lacul Tiberiadei (Kinneret), la nord, şi până la Marea Moartă, la sud. Celălalt drum central trece peste Valea Ierihonului, unind malul de est al Iordanului cu Ierusalimul şi cu zona litoralului. În afară de splendida lui aşezare geografică, Ierihonul are şi alte avantaje naturale: apă din abundenţă, pământuri roditoare şi o blândă climă subtropicală. Datorită acestui fapt, oraşul a fost populat în mod constant, începând cu vremurile preistorice şi până în ziua de azi. Despre Ierihon se crede ca este unul dintre cele mai vechi, chiar cel mai vechi oras cunoscut din lume. Vechile orașe ale lumii i-au atras din totdeauna pe cei pasionați de călătorii. Istoria lor lungă de milenii care vine la pachet cu o mulțime de legende sunt principalele lor atracții. O vizită la ele te vor teleporta în vremuri demult apuse, când civilizația făcea primii pași. Iată care sunt cele mai vechi zece orașe din lume, a căror frumusețe ascunde și o mulțime de secrete. Ierihon 9000 î.e.n. Palestina.Arheologii sunt de părere că această oază ascunsă în valea râului Iordan este cel mai vechi oraș din lume. Primele așezări descoperite în Ierihon sunt vechi de peste 11.000 de ani, iar arheologii au găsit urmele a 20 de așezări omenești succesive. Ierihonul este vechi de 12.000 de ani, apreciaza unii istorici . Alte orase vechii: Byblos 5000 î.e.n.Liban. Alep 4300 î.e.n. Siria. Damasc 4300 î.e.n. Siria. Susa 4200 î.e.n. Iran. Al Fayyum 4000 î.e.n. Egipt. Sidon 4000 î.e.n Liban. Plovdiv 4000 î.e.n Bulgaria. Gaziantep 3650 î.e.n.Turcia. Beirut 3000 î.e.n.Liban.

Ierihonul înainte de Iosua. Începuturile. Istoria Ierihonului este practic o istorie arheologică completă a Palestinei între cca. 8.000 şi 1.200 î.H. Fiecare aşezare de la Ierihon şi-a datorat existenţa izvorului peren bun de aici şi „oazei" pe care o udă; în VT Ierihonul este numit uneori „Cetatea finicilor (palmierilor)" (Deut34:3). Încă în perioada anilor 9600/7700 î.H. vânătorii care vânau pentru hrană aveau, probabil, un altar aici, iar cei mai vechi agricultori au construit colibe lângă izvor. La începutul mileniului al 8-lea a fost construit cel mai vechi oraş la Ierihon, cu un zid căptuşit cu piatră care deţinea cel puţin un turn (cu o scară interioară) şi cu case rotunde. Mai târziu casele dreptunghiulare spaţioase au ajuns să fie la modă şi cranii ale strămoşilor veneraţi au fost încorporate în modele de lut care formau portrete de un realism remarcabil pentru „faza A preolărit neolitic"; ş.urm., pentru „faza B". În mileniile al 5 şi 4 î.H. locuitorii Ierihonului de mai târziu au învăţat să facă vase de lut, dar în cele din urmă au abandonat localitatea.

Ierihonul antic este în prezent principala sursă de informaţii cu privire la aşezările cele mai vechi din Palestina; Ierihonul în: Perioada istorică veche. Din cca. 3200 î.H. Ierihon a fost locuit din nou, fiind un oraş cu ziduri şi turnuri, tipic pentru Epoca Veche a Bronzului, când au fost întemeiate pentru prima oară oraşe care aveau să fie faimoase a fost contemporan cu Epoca Piramidelor din Egipt şi cu civilizaţia sumeriană din Mesopotamia. Dar în jural anilor 2300 î.H. Ierihonul a fost distrus în mod violent de nou veniţi necivilizaţi care în cele din urmă s-au aşezat în locul Acela. Aceştia s-au contopit cu canaaniţii din Epoca Mijlocie a Bronzului (cca. 1900-1600/1550 î.H.). În Biblie aceasta a fost perioada lui Avraam, Isaac şi Iacov; rămăşiţele din Ierihonul contemporan lor aruncă lumină asupra vieţii canaaniţilor din vremea lui Avraam şi a amoriţilor din apropiere. Mormintele s-au păstrat mai bine decât clădirile din oraş care au fost distruse. Ceramică splendidă, mese de lemn cu trei sau patru picioare, scaune şi paturi, cutii de bijuterii placate cu os, coşuri, platouri de fructe, pumnale de metal şi brăţări - toate acestea au fost păstrate datorită condiţiilor atmosferice speciale.

Orasul Ierihon se înfațișează ca o adevarata fortareata naturala, fiind inconjurat de Muntele Nebo in est, și de Muntii Centrali in vest, iar de Marea Moarta in partea de sud. Este irigat in abundenta de râul Iordan, aflat la doar 7 km spre vest, dar si de izvoarele ce coboara de pe pantele Muntilor Centrali. Zona are o vegetatie abundenta, predominând palmierii. Ierihonul mai este cunoscut si drept orasul aflat la cea mai joasa altitudine, aproximativ 250 m sub nivelul marii. Resursele bogate, apararea naturala, apropierea de principalele rute si frumusetea locurilor l-au impus ca o locatie ideala pentru comert, dar si ca punct-cheie râvnit de invadatori. Denumirile date orasului au fost numeroase. Datorita abundentei unei plante pitice agatatoare, a fost numit Wadi as-Sesban. Numerosii palmieri au inspirat numele de Orasul Palmierilor, Madinat an-Nakhil. Dupa numele unui izvor ce curge in apropiere, căruia proorocul Ilie i-ar fi indulcit apa, a fost numit Ain Alisha, Izvorul lui Ilie.

Cu siguranta ca Domnul Iisus s-a oprit de mai multe ori in acest oras aflat atunci, ca si astazi, in calea drumurilor ce merg spre Iordan, sau Ierusalim. Sfintii evanghelisti consemneaza multe dintre pildele si invataturile Sale rostite in orasul Ierihon, sau in tinuturile de dincolo de Iordan. Parca si astazi vedem multimile de oameni care-L urmau in drumul sau spre Ierusalim. Descult, flamand si insetat, pe cale, "Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece ucenici si le-a spus lor: Iata ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi dat pe mana arhiereilor si a carturarilor, si-L vor osandi la moarte; si il vor da pe mana paganilor, ca sa-L batjocoreasca si sa-L biciuiasca si sa-L rastigneasca, dar a treia zi va invia. " Mt. 20, 17-19.

Potrivit traditiei prin secolul 2-3 dupa Hristos in orasul Ierihon exista o populatie in majoritate crestina si chiar o episcopie ortodoxa. Împaratul Constantin cel Mare impreuna cu mama sa Elena au construit in zona mai multe locasuri pentru inchinare, iar in imprejurimi existau foarte multe lavre si pesteri in care traiau mari calugari si pustnici. Acest fapt l-a determinat pe imparatul Justinian sa construiasca sau sa intemeieze aici alte locasuri pentru inchinare si case de gazduire pentru pelerini. in secolele urmatoare asezamintele crestine de aici au fost intretinute cu mari sacrificii, intrucat regiunea binecuvantata si bogata de aici era deseori pradata de navalitorii din rasarit. Venirea persilor prin anul 614, iar mai tarziu a musulmanilor in anul 638, au determinat ca toate aceste asezari bisericesti sa fie distruse, iar populatia crestina sa fie omorata si in mare parte alungata. Este important de mentionat ca pe valea Hozevei din apropierea Ierihonului persii au omorat peste trei mii de calugari, martirizati pentru credinta lor in Hristos. Desi prin secolul XII cruciatii au incercat sa restabileasca faima crestina a orasului Ierihon, totusi tinutul a ramas in scurt timp izolat si supus musulmanilor pana dupa primul razboi mondial, cand Ierihonul a inceput sa recapete oarecum gloria de altadata.

Bogatia si frumusetea orasului Ierihon a fost dintotdeauna sustinuta de asezarea sa geografica, cu o clima calda. Înca din antichitate locuitorii orasului au profitat din plin de sursele de apa ale zonei si au construit apeducte pentru irigatii scotand astfel in evidenta fertilitatea deosebita a solurilor de aici, intinsa depresiune a Ierihonului este acoperita cu plantatii de tot felul de pomi roditori, de vii cu struguri imensi, cu palmieri inalti si flori minunate care infloresc pe toata perioada anului. Aceasta imagine invaluita intr-o lumina purpurie ce-si schimba tonalitatea pe crestele muntilor dimprejur ne indeamna sa spunem ca Ierihonul este un adevarat paradis al tarii Sfinte. Contributia Ierihonului la civilizatie este unica. Practicarea agriculturii (cultivarea plantelor si domesticirea animalelor) precum si folosirea ceramicii au avut loc in Ierihon, ca o constanta, cu 1.000 de ani inaintea Mesopotamiei si Egiptului. Iar constructiile sunt anterioare piramidelor cu 4.000 de ani. În Ierihon s-au gasit marturii din perioada neolitica. La prima vedere, colina de doar 20 m inaltime, facuta de om, un amestec de ruine construite peste altele anterioare, acoperite de praf si aluviuni, este dezamagitoare. Dar arheologul, doamna Kathleen Kenyon a descoperit, in urma excavatiilor din 1952-1958, o adevarata comoara, un turn masiv, din piatra, cu un diametru de 8 m, inalt de 8 m, legat in partea interioara de un zid gros de 4 m. El a fost datat in perioada neolitica, fiind distrus in jurul anilor 8000-7000 i.d.Hr. De asemenea, ea a demonstrat ca orasul a fost distrus si reconstruit succesiv, descoperindu-se peste 23 de straturi.

Și aici, la inceput, oamenii depindeau de plantele salbatice, pe care nu le plantau, ci doar le coseau cu obiecte ascutite, din cremene, strivindu-le cu pietre. S-a trecut apoi la plantarea semintelor, irigarea fiind facuta prin canale sapate, ce porneau de la izvorul din apropiere. Pentru a se apara, au construit ziduri inalte de 2 m in jurul locuintelor, precum si turnul de aparare. Accesul in varful lui se facea pe o scara cu trepte taiate in piatra. Cu timpul, locuitorii au evoluat, practicand constant agricultura (cultivau in special grau, orz si legume), vânarea animalelor, dar și cresterea animalelor domesticite, sau impletirea de rogojini si plase. S-a mai descoperit si o nișă intr-un perete, ce a fost interpretata drept altar. Zidul de aparare a fost extins in timp si inaltat, fiind in cele din urma alcatuit din caramizi de pamant arse, captusit in exterior cu blocuri masive de piatra. Aceste constructii monumentale reflecta organizarea sociala si centralizarea autoritatii din acea perioada. La Ierihon arheologia confirma, prin cercetari, uneori contradictorii, istoria biblica a cuceririi Ierihonului. In perioada regilor-pastori (1750-1580 i.Hr.), Ierihonul era unul dintre cele mai puternice orase ale hicsosilor (populatie semita). Se crede ca ei sunt cei care au introdus caii si carele in Palestina si Egipt. Ca si celelalte orase din Canaan, Ierihonul a fost distrus in mai multe randuri, identificandu-se 15 episoade distructive diferite. Acest lucru ingreuneaza datarea lor exacta. Descrierea biblica privind distrugerea Ierihonului de catre israeliti este intalnita in cartea lui Iosua. Cei care dateaza exodul in in sec. 16-15 i.Hr. sunt sustinuti de descoperirile arheologice, desi primele asezari Israelite (descoperite) sunt datate mult mai tarziu, cca. 1230 i.Hr.

„Ierihonul din Vechiul Testament este identificat în general cu Movila Tell es-Sultan din zilele noastre, la aproximativ 16 km N-V de gura de vărsare actuală a Iordanului în Marea Moartă, la 2 km N-V de Ierihonul modern (satul er-Riha) și la vreo 27 km N-E de Ierusalim. Movila impunătoare, în formă de pară, este lungă de vreo 400 m de la N la S și lată de circa 200 m la capătul de N și înaltă de vreo 20 m. Ierihonul irodian și din perioada Noului Testament este reprezentat de movilele de la Tulul Abu el-Alayiq, la 2 km V de localitatea modernă er-Riha (Ierihonul de azi), și astfel este la Sud de Ierihonul Vechiului Testament. Munții Iudeii se înalță abrupt din câmpiile Ierihonului la o depărtare mică spre Vest.” Spun arheologii.

Expeditia austro-germana condusa de E. Selling si C. Watzinger a fost prima care a facut excavatii la Ierihon, intre anii 1907-1909. S-au descoperit fortificatii din perioada bronzului timpuriu si mijlociu (circa 2500-1550 i.Hr.) si s-a sustinut ca zidurile cetatii din timpul lui Iosua, adica bronzul tarziu, nu s-au gasit. A doua expeditie a avut loc intre anii 1930-1936 si a fost condusa de J. Garstang. Bazandu-se pe o amuleta egipteana (scarab) gasita printre ruine, el a demonstrat ca au existat fortificatii succesive in toata perioada bronzului, inclusiv in timpul cuceririi lui Iosua. Garstang era sigur ca a gasit zidurile daramate ale Ierihonului. A treia expeditie a fost condusa de doamna K. Kanion, intre anii 1952-1958. Ea a facut sapaturi profunde, pana la pamantul virgin, aratand ca inaltimea maxima a telului este de 21,5 metri, iar stratul arheologic de acumulari are 17 metri inaltime. Au fost descoperite mai multe ziduri, construite in diferite perioade ale bronzului timpuriu si mijlociu. Ultimele erau ridicate pe varful unor fortificatii numite „val de pamant”, pavate cu piatra (glacis); au fost datate in secolul al XVI-lea i.Hr. Aceasta faza a cetatii s-a incheiat in jurul anului 1560 i.Hr., printr-un foc violent care a distrus totul, dupa care cetatea a fost parasita un timp. Urmatoarea faza de ocupatie este in jurul anului 1400 i.Hr., iar fortificatiile ridicate deasupra aceluiasi val de pamant au fost in cea mai mare parte erodate de ploi. Urmeaza apoi o perioada lunga de parasire, pentru ca cetatea sa fie rezidita abia prin secolul al IX-lea i.Hr. Concluzia majoritatii arheologilor a fost ca Ierihonul nu avea ziduri in timpul cuceririi lui Iosua, fiind doar o mica asezare neimportanta. Biblia însă ne istoriseste despre orasul antic Ierihon, ale cărui ziduri au fost prabusite prin putere dumnezeiasca.

Arheologii au descoperit faptul ca Ierihonul avea un sistem de fortificatii impresionant. Imprejurul orasului exista un zid de aparare inalt de 4,50 m. Pe zid mai exista inca un perete din caramida, inalt de 2,50 m, intarit din spate cu metereze din pamant. In spatele acestui prim zid au fost gasite asezaminte omenesti. Un alt zid de caramida proteja restul orasului. Asezarile omenesti descoperite intre cele doua ziduri se potrivesc descrierii facute de Iosua cand aminteste de locuinta lui Rahav: Apoi le-a dat drumul cu o franghie pe fereastra, caci casa ei era in zidul cetaţii si ea locuia chiar deasupra zidului.(Ios. 2;15).
Arheologii au descoperit, într-o parte a orasului, gramezi mari caramizi la baza ambelor ziduri, indicand o prabusire neasteptata a fortificatiilor. Caramizile prabusite au format o rampa pe care invadatorii au putut patrunde in oras cu usurinta: Atunci au trambiţat preoţii din trambiţe. Si cum a auzit poporul glasul de trambiţa, a strigat tot poporul împreuna cu glas tare si puternic si s-au prabusit toate zidurile imprejurul cetaţii pana in temelie si a intrat tot poporul in cetate, fiecare din partea unde era, si au luat cetatea. (Ios. 6, 20) Despre aceasta descoperire uimitoare Garstang afirma: "Referitor la acest lucru nu incape indoiala: zidurile s-au prabusit in exterior complet, încat atacatorii au putut sa se catere pe ruinele orasului”. Este cu atat mai remarcabil cu cât că atunci când ataci, zidurile orasului cad în interior si nu in exterior cum s-a întamplat in cazul Ierihonului.Cercetatorii inclina să creada ca un cutremur ar putea explica pe de-o parte, oprirea Iordanului mentionata in descrierea biblica, iar pe de alta, prabusirea zidurilor. Un strat compact de cenusa indica faptul ca orasul a fost incendiat dupa cum se decrie in Iosua 6; 24: Iar cetatea si tot ce era in ea au ars cu foc; numai aurul si argintul si vasele de arama si de fier le-au dat ca sa le duca Domnului in vistieria casei Domnului.

Kenyon descrie aceasta întamplare astfel: "Distrugerea a fost completa. Peretii si podelele au fost arse si fiecare camera a fost umpluta cu caramizi căzute”. Arheologii au descoperit mari cantitati de grâne in sit. Acest lucru confirma adevarul biblic potrivit caruia orasul a fost capturat în scurt timp. Daca orasul ar fi cazut in urma unui asediu indelungat, grânele ar fi fost consumate.Chiar daca arheologii sunt de acord ca Ierihonul a fost distrus in mod violent, nu sunt cu totii de acord in privinta datei cuceririi. Garstan propune data biblica 1400 i.Hr., in timp ce Watzinger si Kenyon cred ca distrugerea a avut loc in 1550 i.Hr. Dr. Bryant Wood, arata insa ca aceasta data, situata mai devreme, pe care o sustine Kenyon ar avea la baza datarea incorecta a unor fragmente de ceramica gasite in sit. Data sa, mai tarzie, se bazeaza pe descoperirea unor amulete egiptene in mormitele situate in nordul Ierihonului. Pe aceste amulete sunt inscrise numele faraonilor egipteni dintre 1500 - 1386 i.Hr., fapt ce arata ca cimitirul era în uz pana la sfarsitul Epocii Bronzului (1550-1400 i.Hr.). In final, o bucata de carbune de lemn gasita in daramaturi, datata cu carbon 14, a indicat anul 1410 i.Hr.Dovada l-a condus pe Wood la urmatoarea concluzie: ”Ceramica, consideratiile stratigrafice, amuletele egiptene, precum si datarea cu carbon 14, indica toate ca perioada distrugerii orasului se afla in jurul sfarsitului Epocii Bronzului, aproximativ in jurul anului 1400 i.Hr...” Deci, corespondenta dintre dovezile arheologice si relatarea biblica este substantiala.

Astfel, in Biblie se spune ca zidurile s-au prabusit in urma asediului de 7 zile al israelitilor, care au inconjurat zidurile sunand din trambite si strigand. Ei au luat doar obiectele din aur, argint, alama si fier, apoi au trecut orasul prin foc. Faptul ca pietrele si caramizile descoperite erau innegrite sau inrosite confirma ipoteza incendiului devastator. La fel si vasele carbonizate continând cereale, care ar fi ajuns populatiei să reziste la un asediu îndelungat al armatei lui Ioasua. Se crede ca prabusirea zidurilor a fost provocata de un cutremur, dar acesta a fost unul neobisnuit caci, desi a afectat cu consecinte dezastruoase tot orasul, o mica portiune din zid, pe latura de nord, a ramas in picioare. Este exact ce este scris si in Biblie, ca locuinta femeii Rahab, care i-a ajutat pe spionii israeliti, aflata in partea de nord, lipita de zid, a fost crutata. In plus, faptul ca in 1997 s-au descoperit resturi de caramizi (aflate in partea superioara si pe interior) la baza zidului de piatra adanceste ipoteza prabusirii instantanee a zidurilor Ierihonului, confirmand povestirea biblica.

„Ierihonul este simbolul lumii pământeşti”(Lc 10,30), care va fi distrusă în cele din urmă; cucerirea Ierihonului prevesteşte sfârşitul lumii acesteia şi instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu (Origen) Prin credinţă, zidurile Ierihonului au căzut, după ce au fost înconjurate şapte zile. Prin credinţă Rahav, desfrânata, fiindcă primise cu pace iscoadele, n-a pierit împreună cu cei neascultători.(Ev 11-31,32) Este vrednică dar de toată lauda Rahav, icoana Bisericii, Rahav se uita după El, căci dacă firul cel roşu a izbăvit-o printr-un simbol de mânie, în simbol ea a gustat realitatea. Şi chiar Rahab, (desfrânata) care prindea bărbaţi, a fost prinsă de Tine. În Cartea genealogiei lui Isus Hristos, fiu al lui David, fiu al lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; şi Isaac a născut pe Iacov; şi Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; li Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; şi Fares a născut pe Esrom; şi Esrom a născut pe Aram; şi Aram a născut pe Aminadab; şi Aminadab a născut pe Naason; şi Naason a născut pe Salmon; şi Salmon a născut pe Boaz, din Rahav; şi Boaz a născut pe Obed, din Rut; şi Obed a născut pe Iese; şi Iese a născut pe David, împăratul. Şi David a născut pe Solomon, din cea care fusese soţie a lui Urie; (Matei 1.1-6) Introducerea numelor celor patru femei – şi numai patru – în genealogia Domnului nostru din evanghelia după Matei a oferit multor cercetători ai Cuvântului inspirat material de cercetare.

Rahav din Ierihon! Aici nu ne aflăm într-o societate onorabilă. Rahav era o femeie canaanită, membru al unei rase blestemate; şi Rahav era o curvă, o păcătoasă între păcătoşi. În favoarea ei se relatează numai un singur lucru, şi acesta este credinţa ei. Că această credinţă a adus roade, aceasta n-o poate nimeni pune la îndoială. Ea este o persoană, pe care o citează apostolul Iacov, atunci când el ne întreabă: „Curva Rahav, n-a fost ea îndreptăţită din fapte când a primit solii şi i-a scos afară pe altă cale” Însă chiar şi aici chestiunea, la care el se referă, nu este aceea care o face o „sfântă” în ochii oamenilor. Ea nu a arătat un devotament strălucitor, nici un spirit de sacrificiu deosebit şi nu era deosebit de bună, aşa cum se spune în mod uzual. Chiar şi în chestiunea, în care ea şi-a arătat credinţa, ea a spus o minciună şi astfel a despărţit credinţa şi cinstea una de alta. Astfel ea ne oferă o imagine categorică a credinţei care „nu lucrează” (Rom 4.5) şi lasă în urmă sufletul fără speranţă ca păcătos, care nu poate fi îndreptăţit, decât numai de un Dumnezeu care „îndreptăţeşte pe păcătos”.

Cine poate pune la îndoială, că numai credinţa lui Rahav a introdus-o în genealogie, aşa cum păcatul lui Tamar a introdus-o și pe aceasta? Fără credinţă ea ar fi murit împreună cu cei închişi în Ierihon, o femeie blestemată într-o rasă blestemată. Credinţa a îndepărtat acest blestem de la ea. Credinţa a introdus-o în poporul lui Dumnezeu. Probabil credinţa a câştigat inima lui Salmon pentru ea, aşa că noi ajungem pe drumul cel mai direct la acele cuvinte din genealogie: „Salmon a născut pe Boaz, din Rahav.” Că această credinţă a adus roade, aceasta n-o poate nimeni pune la îndoială. Ea este o persoană, pe care o citează apostolul Iacov, atunci când el ne întreabă: „Curva Rahav, n-a fost ea îndreptăţită din fapte când a primit solii şi i-a scos afară pe altă cale” (Iacov 2.25). Însă chiar şi aici chestiunea, la care el se referă, nu este aceea care o face o „sfântă” în ochii oamenilor dar lasă în urmă sufletul fără speranţă ca păcătos, care nu poate fi îndreptăţit, decât numai de un Dumnezeu care „îndreptăţeşte pe păcătos”. Cine poate pune la îndoială, că credinţa lui Rahav a introdus-o în genealogie, aşa cum păcatul lui Tamar a introdus-o pe aceasta? Fără credinţă ea ar fi murit împreună cu cei închişi în Ierihon – o femeie blestemată într-o rasă blestemată. Credinţa a îndepărtat acest blestem de la ea. Credinţa a introdus-o în poporul lui Dumnezeu. Probabil credinţa a câştigat inima lui Salmon pentru ea, aşa că noi ajungem pe drumul cel mai direct la acele cuvinte din genealogie: „Salmon a născut pe Boaz, din Rahav.”

Dumnezeu porunceşte înconjurarea cetăţii Ierihon şapte zile, în tăcere desăvârşită, timp în care doar şapte preoţi aveau să sune din trâmbiţă. A şaptea zi trebuia să înconjoare cetatea de şapte ori în sunetul trâmbiţei şi cu strigăte de biruinţă ale poporului. Şi cetatea a căzut! Necredinţa spune: cum să fie cucerită o cetate cu astfel de mijloace? Înconjurul cetăţii să „cucerească” cetatea? Sunetul de trâmbiţă poate face să cadă zidurile? Locuitorii Ierihonului vor fi privit de pe zid ciudata procesiune din jurul cetăţii. La fel a doua zi şi aşa mai departe. După ce s-au obişnuit, poate i-au batjocorit pe israeliţi. Poporul Israel avea poruncă să înconjoare cetatea în tăcere, în primele şase zile, doar preoţii să sune din trâmbiţă. A şaptea zi preoţii sunau din trâmbiţe, iar poporul scotea strigăte de bucurie. Şi Dumnezeu Şi-a făcut partea Sa, a dat cetatea în mâinile poporului evreu. Avem o cetate de cucerit, inima omului, inima noastră, inima celor din jur, inimă pe care, din cauza neascultării de Dumnezeu, Satan o stăpâneşte şi o face invincibilă, după aprecierea oamenilor.În Matei 15.19 citim: Pentru că din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, curvii, furturi, mărturii false, hule. Pavel vorbeşte şi el în Galateni 5.19-21 de întăritura inimii: Şi sunt arătate faptele cărnii, care sunt: curvie, necurăţie, destrăbălare, idolatrie, vrăjitorie, vrăjmăşii, certuri, gelozii, mânii, neînţelegeri, dezbinări, secte, invidii, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora. În 1 Ioan 3.8 citim că Satan a făcut întărituri: Cine practică păcatul este de la diavolul; pentru că diavolul păcătuieşte de la început. Oricât de puternică ar fi întăritura cetăţii inimii, cineva este mai tare: pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să nimicească lucrările diavolului. Pentru a cuceri cetatea inimii, să întrebuinţăm arme spirituale, ca şi Iosua, nu pe cele fireşti! În 2 Corinteni 10.3-5 se spune: Pentru că, deşi umblăm în carne, nu ne luptăm potrivit cărnii. Pentru că armele luptei noastre nu sunt fireşti, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor, dărâmând raponamente şi orice înălţme care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu şi înrobind orice gând ascultării de Hristos.

În Efeseni 6.11-18 suntem îndemnaţi: îmbrăcaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului … Staţi deci în picioare, după ce v-ati încins mijlocul cu adevărul şi v-ati îmbrăcat cu platoşa dreptăti şi v-ati încălţat picioarele cu pregătirea Evangheliei păcii, peste toate luând scutul credinţei, cu care veti putea stinge toate săgetilor arzătoare ale celui rău. Luati şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune şi cerere, şi veghind la aceasta cu toată stăruinţa şi cu cerere, pentru top sflnti, şi pentru mine”. Iată armele spirituale cu care avem să cucerim cetatea inimii! Acelaşi lucru este întărit în Corinteni 2.4-5: Cuvântul meu şi predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înţelepciunii, ci în dovada Duhului şi a puterii, încât credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu. Iar în 2 Corinteni 6.3-10 se completează: nedând nici un prilej de poticnire în nimic, pentru ca slujba să nu fie defăimată; ci, în totul, recomandându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări. În Galateni 5.22 sunt prezentate aceste arme: dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare.

Ierihonul din vremea lui Iisus Hristos. Dupa o perioada de mai bine de 5 secole, orasul a fost reconstruit, in timpul domniei lui Ahab (873-851 i.d.Hr.), si a cunoscut o istorie zbuciumata. In perioada Noului Testament, Irod cel Mare a reconstruit orasul, drept capitala estica, la aproximativ 2 km de vechea locatie, in locul numit Tulul Abu el-aAlaiq, unde canionul Wadi Qelt se deschide pentru a intra in Valea Iordanului. Datorita temperaturilor mai ridicate (aflandu-se intr-un fel de depresiune), Irod a construit un magnific „palat de iarna“, dotat cu apeducte, un hipodrom si un teatru. Acesta este Ierihonul in care Iisus a venit de mai multe ori, facand numeroase aluzii la acest oras. Astfel, in Pilda Samarineanului milostiv, Iisus se refera la drumul extrem de periculos prin canionul Wadi Qelt, adevarat cuib de talhari in vremea sa. In timpul ultimei calatorii, Iisus a vindecat doi orbi, intre care se remarca insistentul Bartimeu. Faptul ca Matei si Marcu spun ca vindecarea a avut loc dupa iesirea din Ierihon, in timp ce Luca mentioneaza ca se apropiau de Ierihon, poate fi explicat in doua moduri. Fie orbii l-au rugat să îi vindece la intrarea in Ierihon, dar rugaciunea lor a fost implinita abia cand a iesit din oras, fie vindecarea a avut loc dupa ce Iisus a iesit din vechiul Ierihon pentru a intra in Ierihonul irodian. In Ierihon se petrece si convertirea vamesului Zaheu la pocainta. Se presupune ca si rostirea Pildei celor 10 mine a fost motivata de trecerea lui Iisus prin fata palatului de iarna a lui Irod cel Mare. Dupa moartea lui Irod, fiul sau Arhelau, primind de la Cezar dreptul de a stapani Iudeea si Samaria, s-a răzbunat crunt pe inamicii sai, iar celor credinciosi lui le-a rasplatit cu marinimie loialitatea. Orasul a recăzut in ruina in sec. III-IV, fiind refacut de arabi. In sec. al XII-lea este cucerit de cruciati. Parasit de acestia, a devenit un mic sat arab.

Ierihonul de astazi a reînceput sa infloreasca in secolul al XX-lea. In anul 1995, datorita afluentei pelerinilor români, s-a decis construirea unui nou asezamant românesc la Ierihon, sub conducerea arhim. Ieronim Cretu, Superiorul asezamintelor romanesti de la Locurile Sfinte. Lucrarile au demarat in 1999, construindu-se un paraclis si biserica mare (altarele au fost sfintite la 8 ianuarie 2000), apoi o casa de pelerini. Astazi, in mare masura finalizat, Sfantul Asezamant romanesc din orasul biblic Ierihon asteapta contributiile financiare necesare pentru terminarea instalatiilor, finisajelor si pentru dotare.

Drumul oricarui pelerin ce trece prin Tara Sfanta nu poate ocoli Ierihonul, stravechiul oras biblic - acesta este unul dintre cele mai vechi, daca nu chiar cel mai vechi oras cunoscut din lume. Ierihonul o "insula" palestiniana in teritoriul Israelului. Vorbind de Ierihon și Cucerirea lui de israeliți., avem cel mai important izvor literar cu privire la Ierihon în Vechiul Testament. Natura supranaturala a cuceririi Ierihonului, a făcut insă ca unii cercetatori să considere întâmplarea ca folclor, în ciuda faptului că descoperirile arheologice recente confirma relatarea biblica.

Orasul Ierihon a intrat în primul rând in istorie, datorita relatarilor biblibe din Vechiul și Noul Testamenet Vechimea dar mai ales Istoria biblica i-au adus faima și interesul de care se bucură, desi a avut perioade în care a fost parasit sau chiar uitat în praful istoriei.În jurul anului 1190, inainte de Hristos, vechea cetate cananita a Ierihonului a fost cucerita de Iosua dupa ce acesta impreuna cu tot poporul lui Israel au inconjurat de sapte ori cetatea in sunet de trambite. Dupa ocuparea cetatii povestita pe larg in cartea lui Iisus Navi, din Sfanta Scriptura, in vremea regelui Ahab, evrei reconstruiesc cetatea de-a lungul râului Horat, râu ale carui ape amare au fost indulcite in chip minunat de prorocul Elisei, ucenicul Sfantului Ilie Tesviteanul. In timp orasul s-a bucurat de o mare prosperitate si poate ca tocmai de aceea el a ajuns pe rând in mainile mai multor stapanitori printre care amintim pe imparatul roman Antonio care l-a daruit reginei Cleopatra din Egipt și care la randul ei la vândut lui Irod cel Mare. Văzută de sus, de pe muntele Carantaniei, loc în care vom ajunge si noi, cetatea Ierihonului confirma pe drept cuvant ca aceasta gradina binecuvantata din mijlocul desertului isi merita numele din cartea Judecatorilor "de oras al palmierilor".

Sfanta Scriptura ne relateaza că imediat dupa Botezul de la Iordan, Iisus Hristos a fost dus de Duhul in pustie, unde a postit vreme de patruzeci de zile. Aceasta pustie este identificata cu tinutul aflat in partea de apus a Ierihonului la numai 2-3 km de acest oras, pe muntele numit Carantania, un munte foarte inalt si cu un versant drept asemenea unui perete. de apus a Ierihonului la numai 2-3 km de acest oras, pe muntele numit Carantania, un munte foarte inalt si cu un versant drept asemenea unui perete.Pe vremea Mantuitorului, Ierihonul era locul de întalnire al evreilor care veneau din Pereea si din Galileea, și impreuna mergeau spre Ierusalim la templu, pentru a sarbatorii Pastele. Sfanta Evanghelie ne marturiseste ca si Domnul Iisus Hristos a trecut de mai multe ori prin acest oras in drumul sau spre Iordan sau Ierusalim. Parca si astazi il vedem pe Domnul impreuna cu ucenicii Sai mergand descult pe drumul care urca din Ierihon spre Ierusalim incrcâna să-și pregateasca ucenicii, iata ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi osandit la moarte, dar va invia a trieia zi. De cele mai multe ori drumul acesta era parcurs pe jos si ne putem imagina ca multi oameni veneau la Iisus pentru a asculta cuvintele Sale dumnezeiesti sau pentru a se vindeca. Cu siguranta ca Domnul Iisus Hristos s-a oprit de mai multe ori in acest oras aflat atunci, ca si astazi, in calea drumurilor ce merg spre Iordan, sau Ierusalim. Sfintii evanghelisti consemneaza multe dintre pildele si invataturile Sale rostite in orasul Ierihon, sau in tinuturile de dincolo de Iordan. Parca si astazi vedem multimile de oameni care-l urmau pe Domnul in drumul sau spre Ierusalim, iar Iisus descult, flamand si insetat, pe cale, Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece ucenici si le-a spus lor că va fi dat pe mana arhiereilor si a carturarilor, si-L vor osandi la moarte; si il vor da pe mana paganilor, ca sa-L batjocoreasca si sa-L biciuiasca si sa-L rastigneasca, dar a treia zi va invia.

Intalnirea cu Zacheu va ramane cea mai frumoasa amintire despre Ierihon. Doi copaci mari si batrani sunt considerati ca fiind sicomorul lui Zacheu. Unul se afla in curtea bisericii catolice, iar altul, in cea a bisericii ortodoxe, ambii constituind un obiectiv de pelerinaj pentru multi crestini. Dudul lui Zaheu, pastrat pana astazi in Biserica Sf Prooroc Elisei, din stravechiul oras Ierihon, este unul dintre locurile sfinte in care crestin-ortodocsii inalta rugaciuni neincetate lui Dumnezeu, in Tara Sfanta. Copacul în care s-a urcat Zaheu era sicomor, un arbore exotic foarte asemănător cu smochinul, care în multe traduceri româneşti, pentru simplificare, a fost numit dud. Trunchiul acestui copac biblic, astazi complet uscat, se pastreaza in curtea Bisericii Ortodoxe Sf Prooroc Elisei, din Ierihon. Tulpina sicomorului in care s-a urcat Zaheu vamesul, pentru a-L vedea pe Hristos, se pastreaza astazi intr-o constructie improvizata, spre a-l pazi de intemperiile vremii si de pelerini.

Profetul Elisei era de origine din orașul Abel-Mehola din Valea Iordanului, şi a fost chemat din tinerețe de Sfântul Ilie la ucenicie. L-a urmat pe Ilie după ce a sacrificat o pereche de boi, din cele 12 perechi pe care le avea, pentru a hrăni oamenii (III Regi 19, 16,19-21). Istorisirea lucrării lui Elisei este relatată în III Regi 19 şi IV Regi 2-9; 13 şi conţine o serie de 18 întâmplări. Deşi ni se spune că Elisei a avut o casă în Samaria (IV Regi 6, 32), el a călătorit mult prin ţară, la fel ca şi Samuel, şi s-a bucurat de acces la curţile regale şi în locuinţele ţăranilor. Lucrarea lui Elisei prefigurează minunile din lucrarea Mântuitorului Hristos. Elisei este menţionat o singură data în Noul Testament (Luca 4, 27). Încă din cele mai vechi timpuri, profetul Elisei este considerat patronul Ierihonului şi de aceea, astăzi, în apropierea sicomorului lui Zaheu se înalţă Mănăstirea „Sfântul Proroc Elisei”.

Ca locuri de pelerinaj, în Ierihon se mai găsesc Izvorul Prorocului Elisei şi Peştera Prorocului Ilie. Blestemul lui Iosua si urmele adânci ale păcatelor cetatii disparusera pe vremea lui Iisus. Rahav s-a numarat printre stramosii lui Mesia, Zacheu era tare fericit pentru ca mantuirea a intrat si in casa lui, orbul Bartimeu cânta de bucurie pentru ca si-a câstigat vederea. Toti acestia au avut ceva in comun. Nu s-au încrezut in ziduri de protective si nici nu au continuat sa se impotriveasca Proniei divine, ci au crezut, au apelat la Dumnezeu si s-au ridicat deasupra tumultului strazii pentru a primi harul divin.

De la Ierusalim până la Ierihon sunt în jur de 40 de kilometri. Iar în continuare, după alţi 110 kilometri, se ajunge la Marea Galileei şi la Tiberiada. Noi parcurgem drumnul invers, vom merge de la Ierihon la Ierusalim, daca tinem cont de învatarura din pilda samariteanului, vom urca, ne vom înalța duvovnicește.

De-a lungul ultimilor opt kilometri, ca pelerinii vom avea ocazia să admirâm valea lui Iosafat, să înconjurăm Muntele Măslinilor şi să se ne oprim vreme de câteva ceasuri în Betania, daca timpul ne va permite, daca nu ne vom opri cu inima, cu gândul, cu rugaciunea din autocar și cu istorisirile mele despre locurile prin care am trecut, consemnate in aceste material.

Inaintand de la Ierihon spre Ierusalim vom vizita și pustiul, fără sate, fără case, fără pomi. Acum in drumul spre marile mânastiri ale pustiului, viata s-a mai animat datorită pelerinajelor și s-a deschis o mică industrie locala pentru a servii pelerinii. Altfel numai întinderi de stânci cenuşii, roase de fierbinţeala soarelui, pământuri calcinate şi culmi muntoase, un pustiu dezolant, lipsit de viaţă cât vezi cu ochii. La kilometrul 8 de Ierusalim, unde indicatorul arată urmele satului Anathot - patria profetului Ieremia - , se vede în vale o străveche fântână la care, spune tradiţia, Mântuitorul şi ucenicii se opreau, atunci când urcau spre Ierusalim. Creştinii au numit-o „Fântâna Apostolilor“.Tot aici, şoseaua Ierusalim- Ierihon se bifurcă, la dreapta fiind noua rută asfaltată, iar la stânga vechiul drum, care lega cândva Ierihonul de Ierusalim. Este drumul pe care a călătorit Iisus Hristos cu ucenicii de multe ori.De aici, printre culmi muntoase, şoseaua asfaltată coboară, ajungând sub nivelul mării. Drumul asfaltat continuă vreo 4-5 kilometri, după care părăseşte culmile muntoase, pătrunzând în marea şi luminoasa depresiune a Iordanului şi a Mării Moarte, străbate câmpia întinsă, nisipoasă, lipsită de vegetaţie aproape tot anul, şi coboară lin până în lunca Iordanului, unde a predicat Sfântul Ioan Botezătorul şi unde s-a botezat Domnul. Mai departe se ajunge la Marea Moartă şi la peşterile de la Qumran. Duminica vom intra cu Mantuitorul în Ierihon venit ca să vindece un om care suferea de orbire sufletească. Când ne vom ruga, din nou ca Domnul Iisus Hristos să ne ajute să ne vindecăm de bolile trupești și sufletești. Amin (postat pe fb de ioan monahul)

Înapoi

Căutare site

Astazi vom merge în cel mai vechi oras din lume – Ierihon -