Anatema asupra ereticilor
Anatema asupra ereticilor si Sarbatoarea Triumfului ortodoxiei ramân o permanență in constiinta noastra. Aceste binecuvâtări au ajuns până la noi, de la părinţi la fiii ce sunt râvnitori pentru credinţa lor, iar blestemele îi covârşesc pe ucigaşii de părinţi, care dispreţuiesc poruncile Stăpânului. De aceea, noi, în comuniunea evlaviei, le aruncăm obşteşte blestemul pe care şi l-au atras asupra lor.
Cei ce admit şi predau vorbele cele deşarte, adică cum că ar fi o preexistenţă a sufletelor, că nu toate s-au făcut şi adus din nefiinţă, că ar exista un sfârşit al pedepsei sau o restabilire a creaţiei şi a lucrurilor omeneşti, şi de aici înţeleg împărăţia cerurilor ca ceva destructibil şi trecător, în vreme ce însuşi Hristos Dumnezeul nostru ne-a învăţat că ea este veşnică şi indestructibilă, şi din întreaga Scriptură veche şi nouă am primit aceea ca pedeapsă va fi nesfârşită şi împărăţia veşnică; aşadar, cei care se pierd pe ei înşişi cu asemenea cuvinte şi se fac şi altora pricină de osândă, să fie Anatema!
Dogmele și doctrinele heterodoxe sau potrivnice credinţei celei soborniceşti şi neprihănite a ortodocşilor introduse împotriva credinţei creştine şi ortodoxe de Ioan Italos şi de acei dintre ucenicii lui care iau parte la pierzania lui, să fie Anatema!
Toate cele dogmatizate fără evlavie de monahul Nil ca şi cei ce au părtăşie cu ele, să fie Anatema! Tezele găsite străine de dogmele cele drepte ale Bisericii în cele două tratate scrise de Eustratios, fostul mitropolit al Niceei, împotriva Armenilor, şi care au fost anatematizate: Cei ce introduc cu privire la negrăita Iconomie în trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos anumite rostiri deşarte, şi zic sau cugetă că umanitatea lui Hristos se închină. Dumnezeirii celei neapropiate ca un rob şi posedă condiţia veşnică de rob ca o calitate fiinţială şi cu neputinţă de pierdut, să fie Anatema!
Cei ce nu întrebuinţează cu toata evlavia distincţia ca pură operaţie intelectuală cu scopul de a evidenţia doar alteritatea celor două firi ce concurg în mod negrăit în Hristos şi sunt unite în El în mod neamestecat şi nedespărţit, ci abuzează de o astfel de distincţie şi zic că umanitatea asumată este altceva nu numai prin fire ci şi prin cinstire, şi că ea adoră pe Dumnezeu şi îi aduce o slujire de rob, oferindu-i cinstea cuvenită ca pe un lucru datorat, la fel ca „duhurile slujitoare”ce slujesc şi cinstesc pe Dumnezeu ca nişte robi, şi care învaţă că doar firea asumată este propriu-zis Arhiereul cel mare, şi nu însuşi Cuvântul lui Dumnezeu întrucât s-a făcut om, ca unii care prin asemenea lucruri îndrăznesc să împartă ipostatic pe Unul Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, să fie Anatema! Cele introduse şi răspândite prin viu grai de Mihail, fostul dascăl, protecdic şi maistor al retorilor, şi de Nikephoros Basilakes, dascăl al Epistolelor, diacon al Marii Biserici a lui Dumnezeu din Constantinopol, care au fost urmate şi de Eustathios mitropolitul Dyrrachionului şi care au fost susţinute în scris mai cu seamă de Soterichos, diacon al aceleiaşi Biserici, patriarh ales al marelui oraş al lui Dumnezeu Antiohia, cel numit şi Panteugenos, şi celelalte lucruri introduse şi publicate în scris de acelaşi Soterichos, şi care au fost anatematizate şi respinse mai târziu chiar de ei înşişi, şi pe care le-a dezavuat şi azvârlit anatemei Sf. Sinod reunit din porunca lui Manuel. Marele împărat ortodox, porfirogenet şi autocrator al Romeilor, Comnenul: Cei ce zic că jertfa cinstitului Trup şi Sânge din vremea Patimii lumii spre mântuire a Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, jertfa oferită de El pentru a noastră mântuire în calitatea Lui de Arhiereu lucrând pentru noi potrivit umanităţii sale – întrucât potrivit marelui în teologie Grigorie, însuşi este şi sacrificator şi victimă,a oferit-o lui Dumnezeu Tatăl, dar nu a primit-o ca Dumnezeu împreună cu Tatăl nici Cel Unul Născut, nici Duhul Sfânt, întrucât prin aceasta exclud pe însuşi Dumnezeu Cuvântul şi pe Duhul Mângâietorul, Cel de o fiinţă şi o cinstire cu El, de la de-o-cinstirea şi egalitatea cuvenită Lor ca Dumnezeu, să fie Anatema!
Cei ce nu admit ca jertfă adusă în fiecare zi de către cei ce au primit de la Hristos puterea sacramental a celebrării dumnezeieştilor taine este oferită Sfintei Treimi, ca unii ce contrazic pe sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi Vasile şi Ioan Hrisostom cu care împreunăglăsuire ceilalţi cu Dumnezeu purtători Părinţi ai noştri în cuvintele şi scrierile lor, să fie Anatema!
Cei ce aud pe Mântuitorul zicând despre celebrarea sacramental dumnezeieştilor taine de El însuşi predată: „Aceasta să faceţi ca anamneză a Mea”, dar nu înţeleg corect termenul „anamneză”, ci îndrăznesc a zice că jertfa adusă zilnic de cei ce celebrează dumnezeieştile taine după cum a predat Mântuitorul nostru şi Stăpânul tuturor, înnoieşte jertfa propriului Lui Trup şi Sânge adusă pe cinstita Cruce spre obşteasca răscumpărare şi împăcare a firii omeneşti doar la modul imaginativ şi iconic şi de aici introduc şi că aceasta ar fi o altă jertfă decât cea săvârşită de Mântuitorul la început pe Golgota, că unii ce desenează misterul înfricoşătoarei şi dumnezeieştii celebrări prin care primim arvuna vieţii celei ce va să vină, şi aceasta în vreme ce dumnezeiescul şi preaînţeleptul nostru Părinte Ioan Hrisostom, în multe exegeze ale sale la cuvintele marelui Pavel, evidenţiază limpede identitatea jertfei şi zice clar că este una şi aceeaşi, să fie Anatema!
Cei ce născocesc şi introduc distanţe temporale în împăcarea firii omeneşti cu dumnezeiasca şi fericita fire a Treimii celei de viaţă începătoare şi prea-neprihănite, şi stabilesc ca dogmă aceea că, mai întâi am fost împăcaţi cu Cuvântul cel Unul Născut prin asumarea umanităţii, şi mai apoi cu Dumnezeu Tatăl prin mântuitoarea patimă a Domnului Hristos, împărţind astfel cele neîmpărţite, în vreme ce dumnezeieştii şi fericiţii Părinţi învaţă că Cel Unul Născut ne-a împăcat cu Sine iar prin Sine cu Dumnezeu Tatăl, şi prin urmare şi cu Prea Sfântul de viaţă făcătorul Duh, prin totalitatea misterului Iconomiei Sale, că unii ce sunt născocitori de iscodiri noi şi străine, să fie Anatema! Cele scrise şi predate odinioară de sfinţii şi de Dumnezeu purtători Părinţi şi vestitori ai adevărului şi Dascăli ai sfintei lui Dumnezeu Bisericii, iar acum din iniţiativă de Dumnezeu mişcată şi din purtarea de grijă de Dumnezeu socotită a de Dumnezeu încununatului, preaputernicului, de Dumnezeu înţelepţitului, ortodoxului, biruitorului, sfinţitului nostru mare împărat, porfirogenet şi autocrator kyr Manuel Comnenul, clarificate şi definite de sfântul şi dumnezeiescul Sinod, reunit din porunca sa, şi orânduite a fi proclamate în această cinstită zi: Cei ce nu înţeleg corect cuvintele sfinţilor Dascăli ai Bisericii lui Dumnezeu, şi încearcă să răstălmăcească şi să întoarcă înţelesul celor zise în acestea limpede şi lămurit prin harul Sf. Duh, să fie Anatema!
Celor ce primesc aceea ca cuvântul lui Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, a fost zis, între alte interpretări ale Sfinţilor Părinţi, şi cu referire la umanitatea Sa după care a şi pătimit, aşa după cum vestesc expres Sfinţii Părinţi în multe din de Dumnezeu inspiratele lor scrieri, şi mai zic că Acelaşi Hristos a pătimit după trupul Lui, Veşnica lor pomenire! Cei ce cugetă şi zic că îndumnezeirea firii asumate a constat dintr-o transformare a firii omeneşti în dumnezeire, şi care nu înţeleg că din însăşi virtutea unirii trupul Domnului participă la demnitatea şi maiestatea divină, este închinat cu o unică închinare în Dumnezeu Cuvântul care şi L-a asumat, şi este de aceeaşi cinste, de aceeaşi slavă, de viaţă făcător, de acelaşi renume, de acelaşi scaun cu Dumnezeu Tatăl şi Prea Sfântul Duh, fără a deveni însă cu toate acestea de-o-fiinţă cu Dumnezeu încât să iasă din proprietăţile sale naturale de creat, circumscris şi din celelalte proprietăţi contemplate în firea omenească a lui Hristos, şi să se transforme astfel în fiinţa dumnezeirii, pentru că din aceasta s-ar putea trage concluzia sau că Înomenirea şi Patimile Domnului au avut loc doar în aparenţă şi nu în realitate, sau că a pătimit însăşi Dumnezeirea celui Unul Născut, să fie Anatema! Celor ce zic că trupul Domnului cel preaînălţat şi ridicat mai presus de toată cinstea ca unul care în virtutea unirii supreme în mod neschimbat, nealterat, neamestecat şi nemutat, a devenit, din pricina unirii ipostatice, egal cu Dumnezeu, rămânând pururea neseparat şi indisociabil de Dumnezeu Cuvântul Care L-a asumat, este cinstit cu acelaşi renume cu El, şi închinat cu o unică închinare, fiind aşezat pe tronurile împărăteşti şi dumnezeieşti de-a dreapta Tatălui ca unul îmbogăţit cu măririle Dumnezeirii, dar cu păstrarea necontenită a proprietăţilor firii, Veşnica lor pomenire!
Cei ce resping zicerile Sf. Părinţi, şi anume cele proferate întru apărarea dogmelor celor drepte ale Bisericii lui Dumnezeu de către Atanasie, Chiril, Ambrozie, de Dumnezeu grăitorul prea sfântul papă al Romei celei Vechi Leon, şi de ceilalţi, şi nu vor să primească întocmai actele Sinoadelor Ecumenice al IV-lea şi al VI-lea, să fie Anatema! Anatematismele alcătuite la câţiva ani după cele sancţionate şi dogmatizate referitor la „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, contra celor ce se împotrivesc şi contrazic fără ştiinţă şi fără evlavie acestea: Cei ce nu primesc cuvântul adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, după diferitele moduri în care l-au explicat Sfinţii Părinţi – unii zicând că aceasta s-a zis după dumnezeirea Lui cu referire la aspectul cauzat al naşterii Sale din Tatăl, alţii că după proprietăţile naturale ale trupului celui asumat de El şi enipostaziat în dumnezeirea Lui, adică cu referire la creat, circumscris, muritor şi celelalte afecte naturale şi ireproşabile din pricina cărora Domnul putea zice că Tatăl este mai mare decât El însuşi, şi zic că acest cuvânt trebuie înţeles doar atunci când, prin pura gândire, trupul este cugetat separat de Dumnezeire, ca şi cum n-ar fi unit cu ea, şi care nu iau aici distincţia pur intelectuală, aşa cum a fost ea întrebuinţată de Sfinţii Părinţi, adică (ca valabilă doar) atunci când e vorba de condiţia Lui de rob şi de neştiinţa Lui umană întrucât, Părinţii, nu sufereau că trupul egal şi de-o-cinstire cu Dumnezeu al lui Hristos să fie necinstit prin astfel de expresii – ci zic că şi proprietăţile naturale care aparţin în mod real trupului Domnului celui enipostaziat în Dumnezeirea Sa şi rămânând, pururea, nedespărţit de ea, trebuie luate după unire ca valabile doar prin simplă gândire, ca unii ce dogmatizează despre cele nesubsistente şi mincinoase acelaşi lucru ca şi despre cele subsistente şi adevărate, să fie Anatema!
Cele zise cu răutate şi fără evlavie de fostul mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, şi anatematizate apoi de el, să fie Anatema! Toţi care cugetă astfel de lucrări, să fie Anatema! Fostul mitropolit al Kerkyrei, Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, care dogmatizează cu răutate şi lipsă de evlavie despre cuvântul adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine” şi nu cugetă nici nu zic(e) că acesta este luat de Sfinţii şi de Dumnezeu purtători Părinţi în mai multe înţelesuri evlavioase, între altele (înţelegându-l) cu referire la trupul cel asumat de Fiul Cel Unul Născut al lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară şi de Dumnezeu Născătoarea, şi enipostaziat în Dumnezeirea Lui, fără amestecare, având păstrate şi după unirea nedespărţită însuşirile proprii cu referire la care Domnul a numit pe Tatăl mai mare decât Sine, şi rămânând în acelaşi timp împreună-închinat şi împreună-mărit întru o singură închinare ca unul egal cu Dumnezeu şi de aceeaşi cinstire cu Tatăl şi Prea Sfântul Duh; şi care susţin(e) dimpotrivă că nu se cade a înţelege acest cuvânt atunci când Domnul este conceput ca ipostas unic având cele două firi unite, ci doar atunci când, prin gândire, trupul Lui este considerat separat de Dumnezeire şi socotit în mod abstract ca al oricărui om, şi aceasta în vreme ce marele în teologie (Ioan) Damaschin învaţă că distincţia pur intelectuală se aplică atunci când despre trupul lui Hristos se zice ceva ce nu constituie o proprietate naturală a Lui, doar spre a indica condiţia Lui de rob sau neştiinţa Lui (umană), şi care nu vrea (vor) deci să urmeze sfintelor Sinoade Ecumenice al IV-lea şi al VI-lea, care au dogmatizat în mod corect şi evlavios despre cele două firi unite în mod neamestecat în Hristos, şi au învăţat Biserica lui Hristos dreapta credinţă, ortodoxia, ca unul (unii) ce a (au) alunecat astfel în diferite erezii, să fie Anatema!
Toţi cei ce cugetă în acord cu Constantin, nepotul arhiepiscopului Bulgariei, şi sunt afectaţi şi întristaţi pentru depunerea lui, dar nu atât din iubire compătimitoare, ci pentru că sunt împreună înşelaţi prin impietatea lui, să fie Anatema! Prea ignorantul pseudomonah şi în deşert luptător Ioan Eirenikos şi scrierile alcătuite de el împotriva dreptei credinţe, şi (toţi) cei ce-l îmbrăţişează pe acesta şi sunt de părere şi zic că nu cu referire la umanitatea enipostaziata în Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos şi unită cu Dumnezeirea lui la mod inseparabil, nedespărţit şi neamestecat, a zis El, că om desăvârşit, cuvântul din sfintele lui Evanghelii: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”, ci aceasta s-a zis de către El potrivit umanităţii Lui atunci când aceasta este considerată prin gândire ca dezbrăcată şi cu totul separată de dumnezeirea Lui, ca şi cum n-ar fi unită cu ea şi fiind luată exact ca şi firea noastră umană comună, să fie Anatema! Cei ce cugetă şi zic că strălucirea (ce s-a făcut) din Domnul la dumnezeiasca Lui Schimbare la Faţă este, când o lumină oarecare, arătare fără consistenţă, creatură şi fantasmă ce a strălucit doar pentru scurtă vreme stingându-se apoi într-o clipită, când însăşi fiinţa lui Dumnezeu, ca unii care, aderând la aceste contradictorii şi imposibile susţineri, se arată nebuni de nebunia lui Arie, care tăia pe Unul Dumnezeu şi unica Dumnezeire în creată şi necreată, şi se pun de acord cu nelegiuita împietate a Masalienilor, care zic că fiinţa dumnezeiască e vizibilă, şi nu mărturisesc, potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că aceea preadumnezeiasca lumină nu este nici creatură, nici fiinţa lui Dumnezeu, ci har, strălucire şi energie naturală necreată, emanând pururea şi fără separaţie din însăşi fiinţa dumnezeiască, să fie Anatema!
Toţi ereticii să fie Anatema!
Sinedriul, cel ce s-a aprins cu mânie împotriva cinstitelor icoane, să fie Anatema!
Cei ce iau zicerile dumnezeieştii Scripturi împotriva idolilor ca zise pentru cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru şi ale Sfinţilor Lui, să fie Anatema!
Cei ce sunt în comuniune cu bună ştiinţă cu cei ce ocărăsc şi necinstesc sfintele icoane, să fie Anatema! Cei ce zic că creştinii se apropie de icoane ca de nişte zei să fie Anatema!
Cei ce zic că un altul, afară de Hristos Dumnezeul nostru, ne-a slobozit din rătăcirea idolatră, să fie Anatema! Cei ce cutează să zică că prin icoane. Biserica sobornicească a acceptat idoli, ca unii ce răstoarnă taina întrupării şi astfel însăşi credinţa creştină, să fie Anatema!
Dacă cineva ia apărarea unui adept al ereziei detractorilor creştinilor, fie el în viaţă, fie mort în aceasta, să fie Anatema! Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos celui circumscris în icoană după umanitate, să fie Anatema!
Încă şi cei ce cugetă şi zic că Dumnezeu nu are nici o energie naturală ci numai fiinţă, şi socotesc că fiinţa dumnezeiască şi energia dumnezeiască sunt identice şi absolut indistincte, şi gândesc că nu există nici o diferenţă între ele cu privire la ceva, ci aceeaşi realitate se zice la ei când fiinţă, când lucrare, ca unii ce suprimă fără judecată însăşi fiinţa dumnezeiască împingând-o în nefiinţă – căci dascălii Bisericii vorbesc în termeni precişi ca numai nefiinţa este lipsită de energie -, şi care mai sunt bolnavi şi de cele ale lui Sabelie, cutezând a înnoi acum cu privire la fiinţă şi lucrarea dumnezeiască vechea contradicţie, confuzie şi amestecare a aceluia în ce priveşte cele trei ipostase ale Dumnezeirii, fuzionându-le în mod asemănător şi pe acestea în mod neevlavios, şi nu mărturisesc, potrivit celor teologisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că în Dumnezeu există atât fiinţa cât şi energia naturală a acesteia, după cum au limpezit cei mai mulţi dintre sfinţi, dar în mod lămurit mai cu seama cei de la sfântul al VI-lea Sinod Ecumenic, care s-a întrunit în întregime în chestiunea referitoare la cele două energii şi voinţi, dumnezeiască şi omenească, ale lui Hristos, şi care nici nu vor să înţeleagă că aşa cum între fiinţa şi energia dumnezeiască există o unire neamestecată, tot aşa există între ele şi o diferenţă în unele privinţe, dar care nu crează între ele interval sau distanţă, mai cu seama în ce priveşte însuşirile de cauză şi cauzat, neparticipabil şi participabil, primele revenind fiinţei iar cele de al doilea energiei; deci, unii care proferează în mod neevlavios unele ca acestea, să fie Anatema!
Încă şi cei ce cugetă şi zic că toată puterea şi energia triipostaticei Dumnezeiri este creată, ca unii care de aici ne silesc să credem că este creată însăşi fiinţa dumnezeiască – căci energia creată, potrivit Sfinţilor, va vădi drept creată şi firea iar energia necreată va caracteriza fiinţa necreată şi de aici sunt în primejdie de a cădea cu totul în ateism, ca unii ce atribuie credinţei celei curate şi ireproşabile a creştinilor mitologia elenică şi adorarea creaturilor, şi nu mărturisesc, potrivit celei teologhisite cu dumnezeiasca insuflare şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca toată puterea şi energia naturală a Dumnezeirii celei triipostatice este necreată, să fie Anatema!
Încă şi cei ce cugetă şi zic că prin aceasta, distincţie, se face o anumită compoziţie în Dumnezeu, şi nu cred învăţăturii Sfinţilor care învaţă că de la cele ale firii nu se face în fire nici o compoziţie, şi deci ne defăimează nu numai pe noi ci şi pe toţi Sfinţii care învaţă în termeni precişi şi multe rânduri simplitatea şi necompoziţia în Dumnezeu, cât şi diferenţa fiinţei şi energiei dumnezeieşti, şi că această diferenţă nu deteriorează cu nimic şi de fel simplitatea dumnezeiască – căci n-ar fi putut întreprinde, Părinţii, a teologhisi astfel împotriva lor înşişi; deci, cei ce grăiesc aceste lucruri deşarte şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, ca dimpreună cu această diferenţă vrednică de cele divine se conservă în mod frumos şi simplitatea divină, să fie Anatema!
Încă şi cei ce cugetă şi zic că numele „dumnezeire” se zice numai pentru fiinţa dumnezeiască şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că acesta se atribuie nu mai puţin şi energiei dumnezeieşti, şi astfel, când cineva zice „Dumnezeire”, el cinsteşte în multe feluri unica Dumnezeire a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, atât fiinţa cât şi energia lor, precum ne-au învăţat dumnezeieştii noştri iniţiatori în sfintele taine, să fie Anatema! Încă şi cei ce cugetă şi zic că fiinţa dumnezeiască este participabilă, ca unii ce nu se ruşinează a introduce în Biserica noastra nelegiuita neevlavie a Masalienilor care au fost bolnavi de această părere în vechime, şi nu mărturisesc potrivit celor teologhisite cu dumnezeiasca insuflare de Sfinţi şi cu modul evlavios de a cugeta al Bisericii, că fiinţa dumnezeiască este absolut incomprehensibila şi neparticipabilă, dar harul şi energia dumnezeiască sunt participabile, să fie Anatema!
Toate neevlavioasele lor tratate şi înscrieri, să fie Anatema! Amin (postat pe fb de ioan monahul)