Ajunul Botezului Domnului
Ajunul Bobotezei este ziua premergătoare marelui praznic al Botezului Domnului Iisus Hristos, pe 5 ianuarie şi care este rânduită de către Biserica Ortodoxă ca zi de post negru. Conform rânduielilor tipiconale, dacă Ajunul Botezului Domnului cade în timpul zilelor săptămânii, Botezului Domnului, iar in ziua sărbătorii Epifaniei se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de atunci, în ziua de Ajun se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia praznicului Aur. Când Ajunul Bobotezei cade, însă, sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar cea a Sfântului Vasile cel Mare se face în ziua praznicului, fără să se mai unească cu Vecernia. Potrivit canonului 1 al Sfântului Teofil al Alexandriei, în Ajunul Bobotezei se ajunează total.Sfântul Sava, în Tipicul său, spune referitor la ajunul Botezului Domnului: „Se cuvine să ştim dacă se va întâmpla Ajunul Arătării lui Dumnezeu duminica sau sâmbăta nu este post negru”. Postul din ziua ajunul datează din perioada secolelor IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune timp de 40 de zile pentru primirea Sfântului Botez a doua zi. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare. Postul din Ajunul Botezului Domnului face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc.
In unele regiuni crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie sa primeasca de la duhovnic binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie. Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare, în acest sens, Sfantul Sava spune: "acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi... Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa".
Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.
Și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. In prima carte a Sfintei Scripturi, citim că facerea lumii a început atunci când Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor:Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor(Fac.1,2). Însă această „purtare” a Duhului nu este o simplă trecere pe deasupra apelor, ci cuvântul ebraic original avea un sens mai profund, așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, acela de a încălzi și de a da viață, așa cum găina cloceşte şi dă putere de viață ouălor. „Duhul se purta”,adică pregătea apele pentru naşterea vieții. Așadar, apa, spune Sfântul Vasile, este elementul în care și din care s-a născut viața de pe pământ. În tot cuprinsul Scripturi, apa joacă un rol foarte important și „mistic” în existența umană și în relația omului cu Creatorul său.
Apa are capacitatea de a aduce moartea, așa cum citim în episodul potopului (Fac. 6), sau de a aduce viața, așa cum se deduce din episodul în care Moise lovește piatra cu toiagul, iar aceasta izvorăște apă pentru pribegii însetați. Dacă apele Mării Roșii s-au despărțit, permițând evreilor să treacă în siguranță și astfel, protejând viața, aceleași ape s-au prăvălit asupra faraonului egiptean și a armatei lui, înecându-i.
Pentru Israel, la Iosua, Savaot a oprit apele din susul râului, astfel încât, peste puţin timp, nu mai este nici un strop de apă în râu! Preoţii care duc arca legământului înaintează chiar până în mijlocul albiei secate a râului. În timp ce ei rămân în picioare aici, toţi israeliţii traversează râul Iordan pe pământ uscat! După ce toţi au traversat, Domnul îi porunceşte lui Iosua să aleagă 12 bărbaţi puternici şi să le spună: ‘Duceţi-vă în albia râului, acolo unde stau preoţii cu arca legământului. Luaţi 12 pietre şi aşezaţi-le în locul unde veţi poposi cu toţii în noaptea aceasta. Apoi, în viitor, când copiii voştri vă vor întreba ce înseamnă aceste pietre, să le spuneţi că apele au încetat să mai curgă atunci când arca legământului a traversat Iordanul. Pietrele vă vor aduce aminte de acest miracol!’ Iosua a mai pus 12 pietre şi în locul unde stătuseră preoţii în albia râului. În cele din urmă, Iosua le-a spus preoţilor care duceau arca legământului: ‘Ieşiţi din Iordan’. Şi, îndată ce au ieşit, râul şi-a reluat cursul.
Apa la Botezul Domnului. În Noul Testament, vedem apa devenind mijlocul prin care Sfânta Treime s-a descoperit, în timpul Botezului lui Iisus. În timpul Botezului, prin punerea mâinii Sf. Ioan Botezătorul, înțelesul spiritual și potențialul apei, ca sursă a vieții, este din nou reafirmat, ca și în momentul creației lumii. Într-un cuvânt al său la praznicul Botezului Domnului, Sf. Ioan Gură de Aur spune că în ziua în care Iisus s-a botezat a sfinţit şi firea apelor: Deci pentru aceea în ziua praznicului acestuia toţi iau apă din râu şi o duc la casele lor şi ţin câte un an sau doi sau mai mulţi şi nu se strică, de vreme ce se sfinţesc astăzi. Botezul lui Hristos a însemnat și o sfințire a lumii, o dată pentru totdeauna. La Iordan, Hristos a alungat răul din apă și, prin ea, din întreaga fire. Prin această sfințire, apele Iordanului au dobândit chipul tainic prezis de profeții Vechiului Testament, devenind imaginea izvoarelor mântuirii (Isaia 12, 3). Odată sfințită, apa devine simbolul Duhului, care-Îl recreează pe om din apa botezului, pentru împărăția cerurilor și semnifică întreaga creație, izbăvită și sfințită de Dumnezeu. La Iordan, Mântuitorul a pus pecetea pe această taină preaminunată atât în cer, cât şi pe pământ. Spunem dinadins „cât şi pe pământ”, pentru că firea trinitară a fiinţei lui Dumnezeu desluşeşte şi tainele cele mai adânci ale omului, firea întreită a omului, căci se spune chiar la începutul Sfintei Scripturi că Dumnezeu a făcut omul după chipul Său (Facerea 1, 26). Şi astfel sărbătoarea botezului lui Hristos se numeşte Bobotează – Descoperirea lui Dumnezeu – căci Dumnezeu S-a descoperit în Iordan, aşa cum este El, atât cât această descoperire poate fi înţeleasă de omul cel trupesc.
Raul Iordan, principala apa curgatoare a Palestinei, izvoraste din Muntii Libanului, apoi traverseaza Marea Galileii si dupa un lung si sinuos traseu se varsa in Marea Moarta. Iordanul este pomenit foarte des in Sfanta Scriptura (de peste 150 de ori). Cel mai important moment in care apare Iordanul este, fara indoiala, Botezul Domnului, relatat de toti cei patru evanghelisti: Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-22 si Ioan 1, 29-34. Dupa cum trecerea Iordanului are, pentru vechiul Israel, semnificatia intrarii in Tara Fagaduintei, adica a sfarsitului robiei si ratacirii in pamant strain, tot asa pentru Biserica - "Noul Israel", Iordanul semnifica trecerea la o noua conditie spirituala, nasterea prin Botez la o noua viata, in vederea intrarii in Imparatia lui Dumnezeu. Pe langa Marea Galileii, Iordanul este principala sursa de apa dulce a Israelului.Iordanul delimiteaza, inspre rasarit, pe o lungime de 180 de kilometri, Tara Sfanta - Canaan-ul de odinioara sau Palestina. Lungimea totala a Raului Iordan este insa mult mai mare, aceasta atingand 360 de kilometri. El curge pe locul cel mai adanc al unei fose tectonice.
Raul Iordan izvoraste in muntii Libanului, prelungire a Muntelui Hermon, de unde curge spre sud, pana in Tara Sfanta - Israel, unde se varsa pe coasta Marii Galilea. Iordanul se varsa apoi pe coasta meridionala a marii, curgand spre sud si servind drept frontiera intre Israel si Iordania, apoi intre Cisiordania si Iordania, varsandu-se in Marea Moarta. Distanta dintre Hermon pana la varsare in Marea Moarta este de 215 kilometri, dar calculand si multiplele curbe de pe drum, el masoara 360 de kilometri. Latimea medie este de 27-45 metri si adancimea de 1,5-3,5 metri. In evreieste, Iordanul este numit "Nahar Ha Yarden", adica "raul care coboare". Intre izvor si varsare, Iordanul are o diferenta de altitudine de 800 de metri. Intr-devar, de la cel mai indepartat dintre cele trei izvoare principale ale sale (Hasbeiya, in Liban), raul coboara aproape intruna, ajungand la un moment dat pana la 465 m sub nivelul marii (pe Valea Ghorului, dupa iesirea din Lacul Tiberiadei, pe care-l strabate peste 20 de kilometri) si pierzandu-se in Marea Moarta, aflata ea insasi la circa 400 de metri sub nivelul conventional al marilor.
In vechime, malurile Iordanului erau destul de salbatice, cu vegetatie abundenta si fiare temute de calatori: "Iata, ca un leu se ridica din tufisurile Iordanului spre pasunea totdeauna verde!" – spune Ieremia 50, 44. De cealalta parte a Iordanului se intindea desertul, "pustia" din care a fost scris sa rasune glasul Sfantului Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului si unde Hristos Insusi S-a retras timp de 40 de zile dupa Botez, rugandu-se, postind si biruind intreita ispita. Astazi raul este strajuit de oaze de verdeata, culturi ingrijite si obiective turistice. Iordanul este principala sursa de apa dulce din regiune pentru Israel si Iordania. Statul israelian consuma anual 1.200 de milioane de metri cubi de apa, din care numai din Lacul Genizaret - Marea Galilea, 500 de milioane metri cubi. Apa este deosebit de necesara agriculturii din desertul Neghev – Negev - si populatiei din regiune. Acest consum de apa duce la reducerea cantitatii anuale, 200 milioane metri cubi, adusa de raul Iordan la varsare in Marea Moarta.
Iordanul - loc de seama in istoria Vechiului Testament. Iordanul este deosebit de important, atât din punct de vedere religios, cât si cultural. In Tanakh - "Biblia evreilor", Raul Iordan este mentionat de mai multe ori ca sursa a fertilitatii Israelului. Acesta este locul prin care Iosua si triburile Israelului au traversat in Ierihon, cât si locul multor razboaie biblice. In traditia crestina, Iordanul a ramas ca loc al Botezului Domnului de catre Sfantul Ioan Botezatorul. In Sfanta Scriptura, Iordanul este vazut ca o sursa de viata pentru intreaga regiune - "Kikkar ha-Yarden", si este asemanat cu "gradina lui Dumnezeu" (Facere 13, 10). Raul nu este descris pe larg, referitor la acesta gasindu-se decat scurte precizari.
Iacob traverseaza Iordanul, prin dreptul localitatii Jabbok - modernul Al-Zarqa, pentru a ajunge in Haran (Fac. 32, 11; 32, 23-24). Iordanul mai este amintit in ca delimitare geografica, intre triburile vremii: "Doua semintii intregi si o jumatate de semintie si-au primit partea peste Iordan, pe partea rasariteana, in fata Ierihonului" (Num. 34, 15) "Asadar la cele noua semintii si la jumatate din semintia lui Manase, imparte-le mostenire prin sorti pamantul acesta: de la Iordan pana la marea cea mare de la apus sa-l dai lor si marea cea mare sa fie hotar." (Ios. 13, 7).
Iordanul este locul in care o multime de efraimiti au fost omorati de catre Ieftae: "Si au luat galaaditenii vadul Iordanului de la efraimiti si cand vreunul din efraimiti zicea: Ingaduie-mi sa trec, atunci oamenii din Galaad ii raspundeau: Nu cumva esti Efraimit? Acela raspundea: Nu! Ei insa ii ziceau: Zi: Sibbolet; el insa zicea: Sibbolet, ca nu putea zice altfel. Atunci ei il luau si-l junghiau acolo la vadul Iordanului. Si au cazut in vremea aceea din efraimiti patruzeci si doua de mii." (Jud. 12, 5-6). Asemenea acestei lupte au fost inca multe altele. Aici a poposit si Gedeon, in asteptarea madianitilor, in apropiere de Beth Barah: "Iar Ghedeon a trimis soli in tot muntele lui Efraim sa spuna: Iesiti inaintea madianitilor si prindeti vadul inaintea lor pana la Betbara si Iordan. Si s-au adunat toti efraimitii si au prins vadul pana la Betbara si Iordan." (Jud. 7, 24)
In Valea Iordanului, intre Sucot si Tartan, se afla pamantul lutos folosit de catre Solomon: "Caldarile, lopetile si cupele. Toate lucrurile care le-a facut Hiram regelui Solomon pentru templul Domnului erau de arama slefuita. Regele a pus sa le toarne intr-un pamant clisos din imprejurimile Iordanului, intre Sucot si Tartan." (III Regi 7, 45-46) In dreptul Ierihonului, raul era numit "Iordanul Ierihonului": "In vremea aceea a grait Domnul cu Moise in sesurile Moabului, la Iordan, in fata Ierihonului." (Num.34, 15; 35, 1). In partea cealalta a raului se intinde sesul Moabului locul din care Moise "s-a suit in muntele Nebo", care este in fata Ierihonului, si a vazut pamantul sfant fagaduit de Dumnezeu urmasilor lui Avraam. Pe acest munte se afla si mormantul marelui profet, dar locul exact nu-l stie nimeni pentru a nu se ajunge la idolatrizarea sa.
Iordanul apare, inca din perioada vechi-testamentare, drept un loc al savarsirii minunilor.
Prima minune mentionata in Sfanta Scriptura a avut loc in dreptul Ierihonului, pe unde israelitii condusi de Iosua au trecut Iordanul. Sfanta Scriptura ne spune ca fiii lui Israel au plans vreme de treizeci de zile moartea lui Moise, si dupa ce s-au implinit aceste zile, Iosua fiul lui Navi, impreuna cu tot poporul lui Israel au trecut in chip miraculos prin apele Iordanului spre pamantul fagaduintei.Locul exact al acestei treceri miraculoase este identificat cu o veche trecatoare prin vadul raului Iordan in apropierea careia a predicat mult mai tarziu si Sfantul Ioan Botezatorul. Dupa traditie locul acesta este acelasi cu "locul scufundarii" adica, locul in care a fost botezat Domnului nostru Iisus Hristos. "Indata ce preotii cei ce duceau chivotul au intrat in Iordan si picioarele preotilor, care duceau chivotul, s-au afundat in apa Iordanului, apa care curgea din sus s-a oprit si s-a facut perete pe o foarte mare departare, pana la cetatea Adam, care e langa Tartan, iar cea care curgea spre marea cea din Arabah, spre Marea Sarata, s-a scurs si a secat, iar poporul a trecut in fala Ierihonului. Atunci Iordanul umplea matca sa si iesea din toate malurile sale, ca in timpul secerisului graului. Preotii care duceau chivotul legamantului Domnului stateau ca pe uscat in mijlocul Iordanului, cu picioarele neudate; iar fiii lui Israel au mers ca pe uscat, pana ce tot poporul a trecut prin Iordan." (Iosua 3, 15-17).
Mai tarziu, triburile de peste Iordan au construit aici un altar, ca semn al bunei intelegeri dintre triburi: "Si ajungand in preajma Iordanului ce e in tara Canaan, fiii lui Ruben si fiii lui Gad si jumatate din semintia lui Manase au zidit acolo, langa Iordan, jertfelnic, jertfelnic mare la vedere." (Iosua 22, 10). De aici a fost inaltat la cer intr-un car de foc profetul Ilie. Iordanul a fost trecut, in chip minunat, si de catre Sfantul Ilie si Elisei. "Si s-au dus amandoi; s-au dus si cincizeci din fiii proorocilor si au stat deoparte in fata lor, iar ei amandoi sedeau langa Iordan. Atunci, luand Ilie mantia sa si strangand-o valatuc, a lovit cu ea apa si aceasta s-a strans la dreapta si la stanga si au trecut ca pe uscat. (...) Apoi, apucand mantia lui Ilie, care cazuse de la acesta, s-a intors inapoi si s-a oprit pe malul Iordanului. Si a luat mantia lui Ilie care c azuse de la acesta si a lovit apa cu ea, zicand: Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie? Si lovind, apa s-a tras la dreapta si la stanga si a trecut Elisei." (4 Regi, 2)
Profetul Elisei a mai facut si alte doua minuni la Iordan. Aici ucenicul sau Elisei l-a vindecat de lepra in Iordan pe Neeman Sirianul, apoi a inviat un mort si a indulcit apele amare ale unui rau din Ierihon. Prima minune este vindecarea lui Neeman. "Neeman, capetenia ostirii regelui Siriei, era om de seama si cu trecere inaintea stapanului sau, pentru ca prin Domnul daduse biruinta sirienilor. Dar acest ostas vrednic ara lepros. (...) Daca stapanul meu s-ar duce la proorocul cel din Samaria, de buna seama s-ar tamadui de lepra. Si a dus regelui lui Israel scrisoarea in care zicea: Impreuna cu scrisoarea aceasta, trimit pe Neeman, sluga mea, ca sa cureti lepra de pe el. (...) Si a venit Neeman cu caii si cu caruta sa, oprindu-se la poarta casei lui Elisei. Iar Elisei a trimis la el pe sluga sa sa-i zica: Du-te si te scalda de sapte ori in Iordan, ca ti se va innoi trupul tau si vei fi curat! Neeman insa s-a maniat si a plecat, zicand: Iata, socoteam ca va iesi el si, stand la rugaciune, va chema numele Domnului Dumnezeului sau, isi va pune mana pe locul bolnav si va curati lepra. Au doara Abana si Farfar, raurile Damascului, nu sunt ele mai bune decat toate apele lui Israel? Nu puteam eu oare sa ma scald in ele si sa ma curat? Si asa s-a intors si a plecat manios. Dar slugile lui, apropiindu-se, i-au grait si i-au zis: Stapane, daca proorocul ti-ar fi zis sa faci ceva insemnat, oare n-ai fi facut? Cu atat mai vartos trebuie sa faci cand ti-a zis numai: Spala-te si vei fi curat! Atunci el s-a coborat si s-a cufundat de sapte ori in Iordan, dupa cuvantul omului lui Dumnezeu, si i s-a innoit trupul ca trupul unui copil mic si s-a curatit." (4 Regi 5, 1-14). Cea de-a doua minune savarsita prin mana lui Elisei este cea cu un topor cazut in apa. "Si ajungand la Iordan, s-au apucat de taiat copaci. Si cand a pravalit unul o barna, i-a cazut toporul in apa si a strigat acela si a zis: Ah, stapanul meu! Acesta il luasem imprumut. A zis omul lui Dumnezeu: Unde a cazut? Si acela i-a aratat locul. Iar Elisei a taiat o bucata de lemn si, aruncand-o acolo, a iesit toporul deasupra. Apoi a zis: Ia-ti-l! Si acela a intins mana si l-a luat." (4 Regi 6, 6).
Iordanul este trecut si de catre Iuda Macabeul si fratele acestuia, Ionatan Macabeul, in timpul razboiului lor cu nabaetanii: "Si Iuda Macabeul si Ionatan, fratele lui, au trecut Iordanul si au mers cale de trei zile in pustiu." (1 Macabei 5, 24). Tot aici a avut loc si o alta lupta, intre Ionatan si Bacchides. (1 Mac 9, 42-49).
Iacob traverseaza Iordanul, prin dreptul localitatii Jabbok – modernul Al-Zarqa, pentru a ajunge in Haran (Facere 32, 11; 32, 23-24). Iordanul mai este amintit in ca delimitare geografica, intre triburile vremii: „Doua semintii intregi si o jumatate de semintie si-au primit partea peste Iordan, pe partea rasariteana, in fata Ierihonului.” (Numeri 34, 15) „Asadar la cele noua semintii si la jumatate din semintia lui Manase, imparte-le mostenire prin sorti pamantul acesta: de la Iordan pana la marea cea mare de la apus sa-l dai lor si marea cea mare sa fie hotar.” (Iosua 13, 7).
Episodul cel mai important legat de această apă este Botezul Domnului. Aşa cum trecerea Iordanului are pentru vechiul Israel semnificaţia intrării în Ţara Făgăduinţei, adică sfârşitul robiei şi rătăcirii în pământ străin, tot aşa, pentru creştini, Iordanul semnifică trecerea la o nouă condiţie spirituală: purificarea prin botez, în vederea intrării în Împărăţia lui Dumnezeu. De Bobotează, după calendarul vechi, patriarhul Ierusalimului vine în acest loc şi sfinţeşte apa Iordanului, care, în mod miraculos, începe să curgă în sens invers. Această sărbătoare se mai numeşte iluminare, căci prin aceasta duhul omului este iluminat cu cunoaşterea celor mai adânci taine Dumnezeieşti. Se mai numeşte iluminare pentru că botezul lui Hristos prin scufundarea Sa în apă, ne luminează minţile, ne curăţeşte inimile şi ne înalţă sufletele cu cunoaşterea căii mântuirii noastre, care stă în îngroparea omului celui vechi şi naşterea celui nou; sau, altfel spus, aceasta se află în moartea păcatului nostru, fiind muritor şi aducerea la viaţă a omului fără de păcat şi fără de moarte.
Mucenicii lui Hristos care au fost botezaţi prin vărsarea sângelui lor pentru Hristos, au văzut foarte adesea multe dintre tainele Iordanului, care s-au descoperit la botezul lui Hristos. Cel mai cunoscut exemplu al acestui botez minunat, prin sânge, este moartea întâiului mucenic al lui Hristos, Arhidiaconul Ştefan, care este descris în felul acesta: „Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Acum se arată Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iar Ştefan a strigat: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi iudeii îl băteau cu pietre (Fapte 7, 55-59). În fiecare an, la Bobotează, se săvârșește slujba de sfințire a apelor în amintirea faptului istoric al botezului lui Hristos, dar și pentru a sfinți și a binecuvânta întreaga natură, revărsând asupra ei deplinătatea harului lui Hristos, prin mijlocirea apei sfințite.Pentru a sublinia amploarea acestei slujbe, este obiceiul ca ea să se săvârșească în afara bisericii, lângă un izvor, un râu, sau fântână, indicându-se, astfel, dimensiunea cosmică a slujbei prin care Biserica vrea să sfințească toata firea, prin darul Sfântului Duh și stropirea cu „apa mântuirii”. Sfințirea apelor – restabilirea scopului inițial al apei. În binecuvântarea apei din ziua de Bobotează, cerem și ne rugăm ca scopul inițial al apei, ca sursă de viață, binecuvântare și sfințenie să ne fie descoperit nouă atunci când o bem.
În Grădina Edenului, Adam s-a bucurat de o relație unică față de creație, fiind stăpânul ei. După cădere când a fost alungat din Paradis, a auzit cuvintele: Blestemat este pământul din cauza ta! Cu osteneală te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale! (Fac 3, 17). Din acel moment, Adam a fost supus naturii și nu a mai fost stăpânul ei. Cu toate acestea, prin Hristos, blestemul este ridicat, la fel cum și blestemul morții este ridicat din natura umană prin Înviere. Datorită venirii lui Hristos și a lucrării Lui de mântuire și răscumpărare, omul și creația au fost împăcați. Astfel, creația este în măsură să îndeplinească, încă o dată, nu doar nevoile fizice ale omului, ci elementele naturii pot fi, și sunt, surse de har și de vindecare, pentru că noi ne închinăm Domnului Vieții. Așadar, sfințirea aghiezmei celei mari, în ziua de Bobotează este o reafirmare a faptului că, prin Botezul Său, Hristos a ridicat blestemul păcatului lui Adam și i-a dat omului din nou bunătatea creatoare a naturii. In toate bisericile, incepand din Ajunul Bobotezei, preotii pregatesc agheasma cu care se sfintesc casele, animalele si, in general, toate lucrurile folositoare.
Se crede ca agheasma adusa de la biserica la Boboteaza are puterea de a vindeca bolile, aduce iubire, belsug, noroc si spor in casele oamenilor. Mai mult de atat, se crede ca sunt suficiente cateva picaturi de agheasma pentru a vindeca deochiul la copii, crizele de nervi, patima alcoolului, sterilitatea si multe ale probleme. Agheasma Mare trebuie sa fie bauta timp de opt zile de la sfintire, in fiecare dimineata, pe nemancate (6-14 ianuarie). In restul anului, agheasma mare poate fi bauta in timpul posturilor, la marile sarbatori sau la recomandarea duhovnicului. Agheasma Mare poate fi administrata bolnavilor tot timpul anului. De asemenea, agheasma mare poate fi folosita ca factor purificator pentru stropitul locuintei, al gospodariilor sau al animalelor. Apa sfintita de Boboteaza este pastrata tot anul intr-un vas langa icoana si are calitatea de a nu se altera in timp, chiar daca vasul nu este acoperit. Daca totusi agheasma mare pastrata de la Boboteaza devine vascoasa sau capata gust neplacut, se crede ca o persoana din casa respectiva a comis un mare pacat sau ca asupra casei a fost aruncat un mare blestem, pe care numai preotul il va putea desface.
Binecuvântarea sau sfințirea apei sunt întâlnite adeseori în Biblie, ca și folosirea apei pentru curățire simbolică, rituală. Astfel este, de pildă, apa folosită la jertfa junincii roșii (Numeri, cap. 19), fiind numită și apă de curățire, apă de stropire sau apă curățitoare (și la Numeri 31.23; Iezechiel 16.4, 9 și 36.25; Zaharia 13.1 etc).Tot acolo se arată că apa afierosită Domnului printr-o slujbă deosebită, numită apă amară sau apa blestemului, se făcea osândă pentru femeia vinovată și ocrotea pe cea nevinovată (Numeri 5.12-31). Puterea de curățire și sfințire a apei crește pentru Poporul lui Dumnezeu în Noul Testament. Botezul pocăinței al Sfântului Ioan Botezătorul se face prin mijlocirea apei, desigur (Matei 3.11; Marcu 1.8; Luca 3.16; Ioan 1.26; Faptele Apostolilor 1.5). Dar și Sfântul Botez întemeiat de Hristos și săvârșit de Apostolii și ucenicii Săi se face prin apă și prin Duhul Sfânt: Ioan 3.5; Faptele Apostolilor 1.5 și 8.36-39; Faptele Apostolilor 10.47; I Petru 3.21; I Ioan 5.6. O altă mărturie a puterii apei sfințite o avem la Ioan 5.1-4, dar sfințirea prin atingerea îngerului, după cât se putea în umbra Legii lui Moise, nu se poate măsura cu adâncimea și puterea darului venit prin Duhul Sfânt în Legea Harului. De aceea cu atât mai de folos este apa sfințită sau aghiasma celor care au crezut în Hristos și Cuvântul Său. Apa vie Expresie folosită în Vechiul și Noul Testament pentru a simboliza harul bogat și dătător de viață adevărată al lui Dumnezeu. Acest har a fost făgăduit în Vechil Testament și a fost dat de Iisus Hristos celor ce cred în El cu adevărat. A se vedea și: Cântarea Cântărilor 4.4; Isaia 58.11; Ieremia 3.13, 18; Ioan 4.10-14 ș.cl.; Ioan 7.38; Apocalipsa 22.1, 17.
Rouă În chip obișnuit prin rouă se înțeleg picăturile de apă ce apar în diminețile de vară (și, uneori, noaptea spre dimineață) pe frunze, ierburi, ramuri etc dacă este destulă apă în aer. Acolo unde este prea multă uscăciune nu poate apărea roua. Apa de rouă este foarte curată, ca una ce apare prin condensarea vaporilor din aer. Toate aceste lucruri au făcut ca roua să fie mult apreciată în Sfintele Scripturi, ca și în tradiția populară a Românilor. În Dumnezeieștile Scripturi roua este, în primul rând, simbol al binecuvântării dumnezeiești, aducătoare de împăcare, pace și belșug (Facerea 27.28, 39; Deuteronom 32.2; 33.13, 28; Iov 29.19; Psalmi 132.3; Pilde 3.20; 19.12; Isaia 45.8; Osea 14.6; Mihea 5.6; Zaharia 8.12) și chiar de înviere și viață veșnică (Isaia 26.19; Sirah 43.26). Un loc deosebit îl are roua și prin semnul cerut de Ghedeon lui Dumnezeu și dat de Acesta (Judecători 6.37-40), când roua vine în chip minunat doar acolo unde se cere, fără a atinge altceva. Acest semn este o prefigurare a conceperii mai presus de fire, în deplină curăție, a Fiului lui Dumnezeu din pururea Fecioara Maria (Matei 1.20, 23; Iezechiel 44.2). De asemenea trebuie observată și legătura dintre rouă și mană (Numeri 11.9), cu o puternică încărcătură simbolică. Mai este roua, sau, mai bine zis, vremelnicia ei, simbol al lucrului care, dacă nu este păzit și înmulțit, se pierde – harul lui Dumnezeu și credința (Osea 6.4; 13.3).Tot vremelnicia, dar și micimea picăturii de rouă, sunt folosite ca simbol al nimicniciei Creației în fața Dumnezeirii (Înțelepciunea lui Solomon 11.22). În sfârșit, să observăm că și la Daniil roua simbolizează viața într-un chip cu totul deosebit (Daniil 4.12, 20, 22). Nabucodonosor, care urmează a fi aspru pedepsit pentru trufia lui, e simbolizat de un copac tăiat; dar butucul și rădăcinile rămân păzite „în legături de fier și de aramă”, fiind udate „din roua cerului”. Astfel pedeapsa se arată a fi spre viață, iar nu spre moarte, prin harul (roua) care nu încetează a cădea peste cel pedepsit.
Intre izvor si varsare, Iordanul are o diferenta de altitudine de 800 de metri. Intr-devar, de la cel mai indepartat dintre cele trei izvoare principale ale sale (Hasbeiya, in Liban), raul coboara aproape intruna, ajungand la un moment dat pana la 465 m sub nivelul marii (pe Valea Ghorului, dupa iesirea din Lacul Tiberiadei, pe care-l strabate peste 20 de kilometri) si pierzandu-se in Marea Moarta, aflata ea insasi la circa 400 de metri sub nivelul conventional al marilor.Prea putin important din punct de vedere strict economic, in antichitate raul Iordan a avut o extraordinara importanta religioasa si simbolica. Pornind din varfurile inzapezite ale muntelui Hermon, Iordanul parcurge circa 320 km de meandre sinuoase, in curbe cand mai largi, cand mai inguste, uneori navalnic si alteori calm si linistit. Acesta este raul care a servit de hotar al Tarii Fagaduintei, acestea sunt apele pe care Moise nu a avut voie sa le treaca. Trecerea Iordanului i-a fost permisa lui Iosua si evenimentul este amintit cu solemnitate: "Asculta, Israele! Astazi vei trece Iordanul…" (Deut. 9,1).Pe malurile acestea a predicat Ioan Botezatorul, iar traditia spune ca aici a fost botezat Iisus.In cursul sau, Iordanul alimenteaza lacurile Hula (acum aproape secat) si Tiberias (Marea Galileii). Sute de ani raul Iordan n-a cunoscut vreo amenajare. Pelerinii strabuni descriau coborarea la Iordan, botezul si chiar navigarea pe rau ca fiind o aventura, una dintre cele mai incitante experiente din calatoria lor in Tara Sfanta.
Camasile pentru botez se gasesc la tot pasul: in centrul de pe malul israelian sau iordanian, in bazar, chiar si la sofer in autocar. Imbracati in camasa cu chipul lui Iisus pe piept, ne-am racorit si… ne-am binecuvântat ca botezati eram. Am inaintat precaut in apa care ne-a invaluit placut, apa era calda. Inainte de plecare am luat in sticlute de plastic, sa ducem acasa, putin din apa sfanta a Iordanului. Stiam ca la aeroport controalele sunt drastice, am avut ceva emotii, dar am scapat cu bine. Apa din Iordan, imbuteliata in sticlute de diferite forme si marimi, se poate si cumpara, dar ce poate fi mai autentic decat s-o iei tu insuti? Apoi am început ceremonialul condus de parintele Cristian, langa noi se alaturau mulți alți turisti curiosi care credeau ca intrarea in Iordan este ca la strand, te uzi și gata…
Iordanul este apa in care a fost botezat Hristos Botezul Domnului, savarsit cand Acesta "era ca de 30 de ani" (Luca 3, 23), a avut loc in "Betania (Betabara), dincolo de Iordan" (Ioan 1, 28), ce nu trebuie confundata cu Betania din apropierea Ierusalimului, sau "la Enom, aproape de Salim" (Ioan 3, 23). Degania Alef, a devenit loc de pelerinaj: invesmantati in alb, nenumarati pelerini isi asteapta randul sa fie cufundati, precum Hristos si contemporanii Sai, in "apa sfanta" a Iordanului - simbolica poarta a Imparatiei deschisa tainic de Hristos, Domnul Vietii si-al Invierii.Noul Testament marturiseste faptul ca Sfantul Ioan Botezatorul savarsea "botezul pocaintei" in apa raului Iordan: "Iar Ioan avea imbracamintea lui din par de camila, si cingatoare de piele imprejurul mijlocului, iar hrana era lacuste si miere salbatica. Atunci a iesit la el Ierusalimul si toata Iudeea si toata imprejurimea Iordanului. Si erau botezati de catre el in raul Iordan, marturisindu-si pacatele." (Matei 3, 5-6). "Iar dupa ce Iisus a sfarsit cuvintele acestea, a plecat din Galileea si a venit in hotarele Iudeii, dincolo de Iordan. au mers dupa El multimi multe si i-a vindecat pe ei acolo." (Matei 19, 1). "Si sculandu-Se de acolo, a venit in hotarele Iudeii, de cealalta parte a Iordanului, si multimile s-au adunat iarasi la El si iarasi le invata, dupa cum obisnuia." (Marcu 10,1). Multimile in urmareau adesea, pentru a se impartasi de cuvantul Sau, cel cu putere multa: "Si multimi multe mergeau dupa El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea si de dincolo de Iordan." (Matei 4, 25) "Iisus, impreuna cu ucenicii Lui, a plecat inspre mare si multime multa din Galileea si din Iudeea L-a urmat. Din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan, dimprejurul Tirului si Sidonului, multime mare, care, auzind cate facea, a venit la El." (Marcu 3, 7-8).
In momentul in care fariseii cautau sa-L prinda pe Mantuitorul, Acesta s-a refugiat in partile Iordanului, unde apredicat Sfantul Ioan. "Cautau deci iarasi sa-L prinda si Iisus a scapat din mana lor. Si a plecat iarasi dincolo de Iordan, in locul unde Ioan boteza la inceput, si a ramas acolo." (Ioan 10, 39-40).
Sarbatoarea Boboteze, in aceasta zi, Iisus s-a prezentat pentru prima data in lume, sarbatoarea se mai numeste Epifanie, Teofanie, Aratarea Domnului, Descoperirea Cuvantului Intrupat.Evenimentul Botezului este descris de toti evanghelistii. Matei relateaza ca Iisus a venit din Galileea la raul Iordan unde era Ioan Botezatorul, cerand sa fie si el botezat. Ioan i-a zis: “Eu am trebuinta sa fiu botezat de tine si tu vii la mine?” (Matei 3, 14). Vazandu-l, a spus: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii”. Si, iesind Iisus din apa Iordanului, cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a varsat pogorandu-se ca un porumbel si venind peste El. Si un glas din ceruri s-a auzit zicand: “Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care am binevoit”. Boboteaza, care incheie ciclul sarbatorilor de iarna, reprezinta Botezul Domnului – scufundarea de trei ori in apa Iordanului a Mantuitorului Iisus Hristos de catre Sfantul Ioan Botezatorul. Scufundarea in apa Iordanului prevesteste moartea si Invierea lui Iisus Hristos. Prin botez este omorat si ingropat omul vechi, pentru a invia ca om nou, indumnezeit. De aceea, in icoana clasica a Botezului Domnului, malurile Iordanului sunt inaltate, ele cuprinzandu-L pe Iisus ca un mormant. Din acelasi motiv, botezul copiilor se face prin trei afundari in apa, semnificand cele trei zile petrecute in mormant de catre Mantuitor.
Obiceiurile legate de aceasta zi s-au pastrat vii de-a lungul timpului. In fiecare an, la data de 6 ianuarie, intreaga crestinatate sarbatoreste Botezul Domnului Iisus Hristos. In aceasta zi de sarbatoare Patriarhul Ierusalimului, insotit de numerosi episcopi, preoti si credinciosi veniti din toata lumea crestina organizeaza o mare procesiune la raul Iordan. Aceasta procesiune reactualizeaza pentru fiecare generatie evenimentele desfasurate pe malul acestui rau, cu peste doua mii de ani in urma, cand Fiul lui Dumnezeu, a coborat smerit la apele Iordanului pentru a primi botezul din mainile Sfantului Ioan Botezatorul. El nu avea pacate, dar, dupa cuvantul Scripturii, era „Mielul lui Dumnezeu, care venise sa ridice pacatele lumii.” Procesiunea care se desfasoara in aceasta zi la Iordan incepe foarte de dimineata dupa ce autoritatile deschid portile zonei de frontiera dintre Israel si Iordania, zona extrem de securizata. Pe culoarul special amenajat patrund aici zeci si sute de autobuze si masini pline cu oficialitati si pelerini.
In traditia crestina, Iordanul a ramas ca loc al Botezului Domnului de catre Sfantul Ioan Botezatorul. In Sfanta Scriptura, Iordanul este vazut ca o sursa de viata pentru intreaga regiune – „Kikkar ha-Yarden”, si este asemanat cu „gradina lui Dumnezeu”.
Domnul s-a botezat pentru ca să pună început botezului nostru. În timpul dumnezeiescului Botez, Duhul Sfânt s-a pogorât în chip văzut asupra lui Hristos, Domnul Nostru, Care a venit pe pământ pentru a-L putea trimite mai apoi, pe Acest Sfânt Duh neamului omenesc. Trimiterea Harului Sfântului Duh, precum învaţă Domnul Însuşi, apostolii Lui şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, a fost scopul venirii Lui în lume, al pătimirii şi morţii Lui pe Cruce. O, dacă am cunoaşte deplin ce bine mare şi mântuitor este pentru noi Harul Sfântului Duh, atunci am râvni acest bine din tot sufletul, ca pe cea mai scumpă comoară, care, după învăţătura Sfântului Antonie cel Mare, este acel mărgăritar de mult preţ, sau acea comoară ascunsă în ţarină pe care, după cuvintele lui Hristos, trebuie să o căutăm mai înainte de toate. Cu părere de rău, cea mai mare parte, chiar a creştinilor ortodocşi, nu ştiu nimic despre acest Har… Nu avem ce vorbi despre păgâni, care nu au nimic creştinesc. Adevărul, ca şi Dumnezeu însuşi în fiinţa Lui, la fel şi însuşirea Lui şi Harul dumnezeiesc – sunt de nepătruns. Sunt de nepătruns chiar şi manifestările acestui Har.Iată de ce dumnezeiescul psalmist a spus: „În mare căile Tale şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte”… . Este clar că nu numai harul Sfântului Duh ca lucrare a lui Dumnezeu – căile şi cărările, dar şi urmele acestei lucrări dumnezeieşti, adică manifestările Harului, sunt de neajuns pentru mintea noastră. Totuşi, Domnul ne-a lăsat posibilitatea să simţim şi să trăim aceste manifestări ale Harului Sfântului Duh. Aşa au cunoscut acest Har Sfinţii Apostoli, când ei, după făgăduinţa lui Hristos, au fost botezaţi cu Duhul Sfânt şi Harul s-a pogorât peste ei în chip de limbi de foc. Ei l-au simţit ca luminarea şi înţelepţirea minţii lor, până la pătrunderea adâncurilor înţelepciunii Dumnezeieşti. Apostolii au simţit acest Har, ca pe o putere de nebiruit în lupta împotriva răului, pentru împlinirea neabătută a tuturor poruncilor mântuitoare şi pentru săvârşirea semnelor şi minunilor nespuse. Ei au cunoscut acest Har ca pe o fericire a Raiului, ca pe o bucurie dumnezeiască, pe care, după cuvintele lui Hristos, nimeni nu putea să le ia şi nici un necaz nu putea să le alunge.După apostoli, aceste manifestări minunate ale Harului au fost accesibile şi tuturor credincioşilor din momentul botezului lor. Aşa El a început să fie cunoscut şi de toţi oamenii sfinţi. Totuşi, acest Har, ca fericire a Raiului, ca pacea lui Hristos şi ca dragostea lui Hristos, pentru rugăciunile mari şi îndrăzneţe ale Sfântului Serafim de Sarov, a fost simţit odată şi de Motovilov, un om simplu şi păcătos. Este semnificativ că, înainte ca Motovilov să simtă manifestările Harului, a văzut faţa Sfântului Serafim luminată de lumina dumnezeiască. Sfântul Antonie cel Mare era recunoscut după acea lumină dumnezeiască de care era inundată faţa lui. Aceeaşi strălucire harică se răspândea de pe feţele Sfântului Nicolae şi Sfântului Serafim de Sarov, mai ales când ultimul s-a împărtăşit cu sfintele lui Hristos Taine. Această lumină harică era caracteristică tuturor sfinţilor, cu toate că ea nu era văzută de oameni. Ea era întotdeauna văzută de diavoli şi razele acestei lumini dumnezeieşti îi ardeau, fapt pentru care se temeau atât de mult de sfinţi. Uneori, această lumină a bineplăcuţilor lui Dumnezeu era observată şi de oamenii simpli, pentru mângâierea şi întărirea lor în credinţa si viată creştină. Spre acest Har, spre manifestările lui, spre descoperirea lui trebuie să năzuim din toată inima, iubiţii mei, ca spre primul scop al întregii noastre vieţi. Dacă nu vom avea această râvnă, ne vom face vinovaţi de necinstirea Sângelui pe care L-a vărsat Domnul pe Cruce, ca să ne dea Harul Sfântului Duh la Botez, pentru ca să-l descoperim în noi şi să-i înmulţim manifestările. Atunci vom fi asemenea slugii viclene şi leneşe, care, în loc să înmulţească talantul dat de la Dumnezeu, l-a îngropat în pământ. Atunci vom fi asemenea fecioarelor nebune, ale căror candele au fost fără ulei şi de aceea şi fără foc, iar ele, ca urmare a lipsei râvnei pentru a plăcea lui Dumnezeu, au rămas în afara cămării mântuitoare. Să nu ne fie nouă una ca asta! Să ţinem minte întotdeauna cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog, care a spus că cine nu are ca scop al vieţii descoperirea Harului Botezului acela nu va moşteni Împărăţia Cerească a lui Hristos.
La fel, niciodată să nu uităm cuvintele Sfântului Serafim de Sarov, care a spus că scopul întregii vieţi creştine trebuie să fie dobândirea Harului Sfântului Duh, adică descoperirea lui în noi prin manifestările sale minunate.Cum trebuie să descoperim, să înmulţim şi să încălzim Harul Sfântului Duh primit de noi la Botez? Noi trebuie să facem acest lucru prin împlinirea neabătută a poruncilor dumnezeieşti. În aceasta stă toată lucrarea mântuirii noastre şi calea vieţii mântuitoare. Da, este grea şi foarte îngustă această cale. De aceea Domnul a şi spus: „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află”. Ce jalnic este că foarte mulţi dintre creştinii ortodocşi nu vor să meargă pe această cale îngustă a păzirii poruncilor mântuitoare, ci preferă să meargă pe calea cea largă a satisfacerii neînfrânate a poftelor proprii şi a voii proprii. Atunci Domnul ne trage aproape cu forţa spre mântuire şi în locul Crucii împlinirii poruncilor Lui, ne trimite Crucea unor dureri şi necazuri. În aceste cazuri ni se cere o răbdare fără cârtire a acestor necazuri, iar noi trebuie să căutăm nu să lepădăm greutatea aceastei Cruci, ci să împlinim cu măsură cuvintele lui Hristos: „Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre,,. Dacă vom merge pe această cale mântuitoare având răbdarea creştină, atunci Domnul ne va pune mai sus decât marii nevoitori ai cucerniciei.
Această lumină necreată este prima şi nelipsita manifestare a Harului, pe care Domnul ne-o dă în dar la Botez. Iată de ce înainte ca apostolii Petru, Iacov şi Ioan să cunoască pe muntele Taborului împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere, ei au simţit în inimi fericirea Raiului. Domnul S-a schimbat la faţă şi îmbrăcăminte: „Şi pe când se ruga El – se spune în Evanghelie – chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind. Cu această lumină dumnezeiască s-a luminat şi faţa întâiului mucenic Ştefan. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.
„Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”
În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; ca glasul Parintelui a marturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie. Amin.(postat pe fb de ioan monahul)