Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul
Duminica aceasta avem o sărbatoare trista Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, iar tot duminica conform rănduielii Triodului este parabola Întoarcerii Fiului risipitor, acest fiu în care ne regasim noi oamenii plini de pacat, în antiteză cu un alt om, cel mai mare om nascut din femeie, un sfânt cu aripi de înger, Înainte mergătorul smerit al Domnului nostru Iisus Hristos, care nu s-a departat nici un moment de la misiunea primita înca înainte de nașterea sa, exempul pentru toți cei care se pocăiesc și vor să revină în casa Tatalui, pentru-că Ioan a fost cel care ne anunța Împaratia Cerurilor și ne chemă la mântuire.
Sinaxarul din 24 februarie spune că Irodiada, luând Capul Sf. Ioan, a împuns cu un ac mare limba acestuia, care de atâtea ori îi arătase păcatele. Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost îngropat de Irodiada în curtea casei sale, la mare adâncime, în pământ, într-un loc „ascuns și necinstit”. Despre acest lucru știa numai Ioana, femeia lui Huza, economul lui Irod, amintită și în Evanghelia după Luca: „Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod” (Luca 8, 3)
Viata Sfantului Ioan Botezatorul ne este cunoscuta in toata simplicitatea si rigoarea ei, iar moartea lui, timpurie, constituie o dovada a ceea ce istoricilor contemporani si ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade in special, le place a numi absurditate a istoriei. Regele Irod - nu Irod cel Mare, omoratorul pruncilor nevinovati, ci fiul sau, Irod Agrippa- își luase drept sotie pe femeia fratelui sau Filip. Casatoria aceasta era de fapt un concubinaj osândit de Ioan Botezatorul cu acele vorbe fara suliman si acel ton aprig care ii erau proprii. Asa-zisa nevasta a lui Irod, Irodiada, femeie frumoasa si inteligenta insa cruda, ambitioasa si nerusinata, il dusmanea de aceea pe Ioan si-i tot cerea regelui sa-l stârpeasca. In cele din urma izbuti sa obtina întemnitarea celui vrajmasit de ea: Ioan a fost inchis in beciurile palatului. Acolo se afla cand i se ivi Irodiadei prilejul de a se descotorosi de acel a carui viata ii era ca un ghimpe in ochi. Fiind ziua de nastere a lui Irod si sarbatorindu-i-se aniversarea, s-a facut praznic bogat dupa cuviinta, poftiti au fost toti dregatorii tarii. Acolo, la petrecere, fiica din prima casatorie a Irodiadei, Salomeea, a dansat; dansul tinerei frumoase fete într-atata i-a placut si l-a tulburat pe rege incat, ametit de bautura si aprins de pofta, i-a spus: cere-mi ce vrei, pana la jumatate din regatul meu, si-ti voi da. Si si-a intarit vorba cu juramant. Salomeea, nestiind ce sa ceara, s-a sfatuit cu maica sa. Irodiada nu a stat pe ganduri: cere capul lui Ioan Botezatorul, i-a grait, acum, aici; sa ti-l aduca pe o tipsie. Regele Irod atunci s-a cutremurat. Nu era deloc dispus sa-l omoare pe Ioan despre care stia ca norodul il socoteste prooroc; si-apoi nici lui omul nu-i era cu totul antipatic; in felul lui il respecta si consimti se la arestarea lui numai ca sa scape de gura muierii. Nerodului, ametit cum era, i-a fost insa rusine sa-si calce nesabuitul juramant. Ar fi putut prea bine sa-i explice fetei: ti-am fagaduit pana la jumatatea regatului meu, dar omul acesta pretuieste mai mult decat jumatate din regatul meu, astfel incat nu ti-l pot da; cere-mi altceva. Dar nu l-a purtat mintea catre acest raspuns drept, ci ca netotul a implinit salbatica sfuntata cerere: lui Ioan i s-a taiat capul in chiar beciurile palatului si cinstitul cap i-a fost adus Salomeei pe tipsie, precum dorise ticaloasa de Irodiada.
Deci, pentru mustrarea neinfricata a nedreptatii, Sfantul Ioan este inchis in temnita si acolo este descapatanat prin rautacioasa amagire femeiasca din vremea ospatului si a dansurilor care-i facusera pe toti sa-si iasa din minti. Pentru aceasta, el a fost proslavit in Cer si este slavit in toata lumea crestineasca de pe pamant, iar cei vinovati pentru moartea lui si aici au fost pedepsiti (au fost trimisi in surghiun, unde au trait in saracie si au avut parte de o moarte nenorocita), si in cealalta viata vor suferi, bineinteles, vesnic. Ioan nu este mort, el traiește acolo sus, in stanga scaunului ceresc, alături de Maica Domnului care-i sta Fiului Său de-a dreapta.
Asadar, oricare ar fi clasa ta sociala, meseria, felul de viata, nu te teme atunci cand, facandu-ti treaba cu constiinta impacata, te vei lovi de piedici, necazuri, stramtorari, pierderi si chiar iti vei pune viata in primejdie. Rautatea n-are decat sa triumfe peste un Ochi care vede toate si este o dreapta rasplatire a fiecaruia pentru faptele sale. Aceasta viata este scurta, si pierderile ei tot scurte sunt, pe cand cealalta viata e nesfarsita. A dobandi vesnica odihna printr-o pierdere mica si de scurta vreme – ce schimb slavit si ce atragatoare agonisita! Patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava ce ni se va descoperi (Rom. 8, 18), spune Apostolul. Iar cat priveste faptul ca cei ce vor sa traiasca in buna credinta vor fi prigoniti, aceasta e o lege a vietii de aici, in mijlocul lumii nedrepte. Si Domnul a patimit, si toti Apostolii, si toti Sfintii, intr-o masura sau alta. De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte, cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei (Evr.12, 1-2).
Creștini ortodocși, să nu uitați încă un amănunt, trupul omenesc este tot așa de valoros ca și sufletul. „Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar voi nu sunteți ai vostrii, ci ai lui Dumnezeu“ - spune Sfântul Pavel. Cu atât mai mult copilul care ia ființă în pântecele mamei, este al lui Dumnezeu. „și cine va strica templul acesta, îl strică Dumnezeu pe el“ -spune Sfântul Pavel. Și apoi, ce știi tu ce va fi cu pruncul acesta? Când s-a născut Sfântul Ioan Botezatorul, cei din jur se întrebau: „Ce va fi cu pruncul acesta?“ Era un pui de om, fără nici un alt semn deosebit. Dar o viață în slujba lui Iisus l-a facut sfânt.
Capul lui Ioan Botezatorul a urmat niste „drumuri“ mai speciale. El a fost recuperat din palatul Irodiadei și purtat, ca un odor de mare pret, prin Siria, Mesopotamia, Egipt, iar astăzi este într-o moschee din Damasc, ridicată pe ruinele unei catedrale închinate Sfântului Ioan Botezătorul. Acolo vin mulți bolnavi, mai ales orbi. Te impresioneaza privirea lor, fixată undeva în gol… Am întrebat pe cineva: „Ce așteaptă aceștia, de stau aici de atâta vreme?“ și mi s-a răspuns: „Foarte mulți dintre ei se vindecă“. Trupul Sfântului Ioan a ramas îngropat în Sevastia până la anul 362, când Iulian Apostatul a vrut să-l ardă împreună cu alte sfinte moaște. Creștinii l-au scos din mormânt - era cu trupul întreg - și l-au dus în Alexandria, punand în locul lui alte oseminte care au fost arse de tiranul împărat. Despre trupul lui nu mai știm nimic. Înainte de asta, Sfântul Luca, trecand prin Sevastia, ia mâna dreaptă a Sfântului Ioan și o duce în Antiohia, păstrând-o cu foarte mare cinste. În timpul lui Iulian au ascuns-o într-un zid, ca s-o ferească de furia tiranului, apoi a ajuns la Athos. Astazi această mână este la Mănăstirea Sfântului Dionisie și cu ea se sfințesc apele. Iar capul lui, așa cum am mai spus, este într-un sicriu, într-o moschee din Damasc. Odată, niște musulmani au lovit cu toporul în acest sicriu, spunând: „Ce caută ghiaurul acesta aici?“. Din sicriu au început să curgă valuri de sânge, țâșnea sângele din sicriu și din marmură. Și ei s-au speriat foarte tare și au chemat preoții ortodocși să vină să facă rugăciuni ca să oprească aceste valuri de sânge care au umplut moschea… De-atunci, deși sunt musulmani, ei au un mare respect față de Sfântul Ioan.
Sfântul Ioan a fost ucis. Vă spuneam că trupul lui a rămas îngropat acolo, în închisoare, iar capul a rămas la palatul lui Irod, iar apoi a fost luat de acolo și păstrat cu foarte mare grijă de către ucenicii lui, ca un odor de mare preț, un odor sfânt, care-i scapă din foarte multe primejdii. Din cauza prigoanelor care au urmat, acest sfânt cap a fost păzit și ascuns.
Din când în când numai, își face simțită prezența - asa cum izbucnesc uneori izvoare de sub pământ - și apare odată la Edessa, altădată în Egipt… Iar acum este în Damasc, într-o mare moschee, așa cum v-am spus, o moschee construită pe locul unei catedrale. Am văzut și eu această moschee luxoasă, cu lampadare și covoare. Este acolo un mic paraclis acoperit cu email verde și cu pereți de sticlă. Acolo înăuntru este capul Sfântului Ioan Botezătorul. În jurul acestui paraclis stau foarte mulți orbi, în genunchi sau turcește, într-o tăcere care te uimește. Stau și nu văd nimic, dar ochii lor dinlăuntru sunt deschiși. Ei se roagă și foarte mulți se vindecă.
Noi, fii risipitori, lumea a căzut în multe păcate, desfrânări, beţii şi fărădelegi, să ascultăm „Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui – pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor, faceţi deci roade de pocăinţă. Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are de mâncare să facă asemenea; pui de năpârcă – cine v-a spus că veţi scăpa de mânia ce va să fie. Nu era nicicum ca o trestie clătinată de vânturile împrejurărilor, ci mustra fără ocol viciile celor care veneau la el. Nu le ascundea osânda cea mai înfricoșată care-i aștepta și nu-i lăuda pe bogații cei împătimiți, ci îi îndemna să se îndrepte. Sfântul Ioan nu cerea numai pocăinta pentru trecut, ci o viață cu totul nouă, pentru viitor. O viață întemeiată pe dreptate, pe respectul omului, pe egala îndreptățire la viață a semenului. “Nu luați de la nimeni mai mult decât vă este îngăduit“, spunea el vameșilor, condamnând una din cele mai urâte patimi omenești: căștigul nemuncit. Ioan atrăgea atenția asupra demnității ființei umane și cerea oamenilor pocăinta – adica nu numai să-si recunoască păcatele, ci și să se îndepărteze de ele pentru totdeauna. Învățătura sa voia să smulgă din viața oamenilor iubirea de sine, egoismul în formele lui cele mai subtile, așa încât oamenii să se respecte unii pe altii, să se ajute în lipsurile lor, să trăiască în pace și în bună înțelegere unul cu altul, căci roadele cele vrednice de pocăință, aduc mântuirea. În acest chip pregătea Sf. Ioan pe oameni pentru venirea Mântuitorului.
Amețit de patimă și de băutură, Irod îi făgăduiește fetei că-i va da orice cere, până la jumătate din împărăție. Îndemnată de Irodiada, fata îi cere imediat capul lui Ioan, să i-l dea fără întârziere! Soldații coboară din palat în temniță, taie capul Sfântului, iar Irodiada primește din mâinile Salomeii, pe tipsie, acest cap – acum, sigur, fără glas. Și ea ia un ac și înțeapă limba lui Ioan, pentru a se răzbuna de mustrarea pe care i-o făcuse Sfântul Ioan – cea mai cumplită cruzime de care a fost capabilă o femeie… Capul Sfântului Ioan a rămas acolo la palat un timp, iar trupul a fost luat de ucenicii lui. Ucenicii devin de acum înainte ucenici ai Mântuitorului Hristos. Așa își încheie viața acest mare profet, sub sabia unui mare păcătos.
Sfântul Ioan este marele pustnic și marele celib și totodată, primul martir din lumea creștina: el moare pentru sfințenia vieții de familie. S-a spus despre el că venea “în duhul și puterea lui Ilie“ – acel profet temut, care zguduia conștiințele, într-o vreme când lumea intrase într-o mare criză duhovnicească. Și tot așa va veni mai înainte de sfârșitul istoriei Ilie, care a fost ridicat cu trupul la cer. Fiindca Ioan… nu a murit: duhul lui și toată puterea lui este sus, în ceruri. El trăiește cu adevărat, în mare cinste, în împărăția lui Dumnezeu și se bucură de veșnică răsplată și slavă de la Mântuitorul Hristos. Împreuna cu Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezatorul este cel mai puternic mijlocitor în fața lui Dumnezeu: mama și nașul lui Iisus.
La 12 km de Nablus şi 79 km de Ierusalim, ajungem la vechea cetate biblică Samaria, unde se află ruinele palatului lui Ahab, regele celor zece seminţii ale lui Israel şi, alături, ruinele palatului lui Irod Antipa. Lângă ruinele Samariei se vede satul arab Sebastia, pe platoul unei coline de piatră. Aici se afla pe timpul Mântuitorului o garnizoană militară care păzea palatul lui Irod şi, dedesubt, închisoarea unde a stat închis Sfântul Ioan Botezătorul şi unde i s-a tăiat cinstitul său cap. La ruinele inchisorii Machaerus, numita si "Fortareata Neagra". Numele local al acestui deal este de Al-Misnaca, tradiţional legat de arestarea lui Ioan Botezătorul. Dramatic situată pe dealurile spre nord-vestul Madabei şi cu priveliştea la Marea Moartă, cetatea Maceaerus este situată în apropierea sătucului Mucavir, a cărui nume reprezintă caracter rural. Dar istoria Maceaerusului este mai veche decât cea a lui Ioan Botezătorul. Jozefus ne spune, că anume aici Salomeia, fiica Irodiada dansa în ciuda mamei sale, şi care a cerut capul lui Ioan Botezătorul pe tavă. Sfantul Ioan este inchis in temnita si acolo este descapatanat prin rautacioasa amagire femeiasca din vremea ospatului si a dansurilor care-i facusera pe toti sa-si iasa din minti. Pentru aceasta, el a fost proslavit in Cer si este slavit in toata lumea crestineasca de pe pamant, iar cei vinovati pentru moartea lui si aici au fost pedepsiti (au fost trimisi in surghiun, unde au trait in saracie si au avut parte de o moarte nenorocita), si in cealalta viata vor suferi, bineinteles, vesnic. De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte, cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei (Evr. 12, 1-2).
Puțini au fost oamenii, în istoria omenirii, spre care să fi alergat mulțimile cu atâta sete, asa cum alergau după Sfântul Ioan Botezătorul. Acest lucru era cu atât mai uimitor, cu cât Sfântul Ioan nu menaja sub nici un chip scăderile lor omenești. Nu era nicicum ca o trestie clătinată de vânturile împrejurărilor, ci mustra fără ocol viciile celor care veneau la el. Nu le ascundea osânda cea mai înfricoșată care-i aștepta și nu-i lăuda pe bogații cei împătimiți, ci îi îndemna să se îndrepte.
Ioan s-a supus acelei sentinte nedrepte, deoarece va fi vazut, dincolo de arbitrarul ei, vointa lui Dumnezeu, Care a ingaduit-o ca pe o incercare. Totusi sufletul sau nu a fost cuprins de indoiala, ucenicii sai venind sa-I spuna Tu esti Mesia lui Iisus, fiind trimiși de Ioan cel aflat în temiță, erau de fapt trimiși ca să-L cunoască pe El. Iisus nu punea nicicum la indoiala credinciosia Inaintemergatorului Sau; stia ca indoielile lor se vor risipi si ca, știa că dincolo de sfarsitul scaldat in sange al vietii lui Ioan, va straluci slava cea vesnica. Stia ca Ioan era tare cu duhul si ca era preocupat, chiar si in starea in care se afla mai mult de Imparatia lui Dumnezeu decat de propria sa soarta. De aceea i-a trimis un raspuns de care Ioan era vrednic: „Duceti-va si spuneti-i lui Ioan ce ati vazut si ce ati auzit: orbii vad, schiopii umbla, leprosii se curatesc, surzii aud, mortii invie si saracilor li se binevesteste”. Iata deci semnele Imparatiei lui Dumnezeu, pe care ai venit sa o prevestesti! Iar tie, mucenicule, ce cuvant sa-ti trrimit? Fericit este acela care nu se va poticni intru Mine!” Domnul vede ca nu te vei supune ispitei, ca vei rabda pana la capat si de-aceea te fericeste. Dupa plecarea ucenicilor lui Ioan, Domnul continua sa vorbeasca despre el, spunand ca este „mai mult decat un proroc” despre care s-a scris: „Iata, Eu il trimit inaintea fetei Tale pe ingerul Meu”. Fericit este cel ce nu cade in ispita, chiar si atunci cand nu-si vede propria-i izbavire; cel caruia ii este dat sa rabde, sa sufere si la nevoie sa-si dea viata pentru adevar; fericiti si acei smeriti ucenici, pe care Domnul ii trimite la cei aflati in stramtoare si suferinta, pentru a-i sustine si incuraja, cu cuvantul neschimbatoarei Sale iubiri! Multe sunt lasate la alegerea noastra, insa se stie ca cea mai buna alegere este cel care impreuna-glasuieste cu voia lui Dumnezeu, atunci cand omul alege ceea ce-I place Lui, altfel spus ceea ce vrea El. Dar cum sa ajungi la asta daca nu primesti glas de Sus?! Si iarasi zic: cauta, ia aminte, si vei auzi. Eu nu pot arata cum anume, pentru ca fiecare trebuie sa auda glasul acesta in felul aparte ce i se potriveste; voi spune insa ca cei cu luare-aminte, care sunt plini de frica lui Dumnezeu, primesc semne de Sus, sunt calauziti de ele si alearga pe calea vietii preabinecuvantate, in pofida faptului ca uneori se afla in imprejurari cat se poate de neprielnice.
Chemat la lucrare, Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul o savarseste cu toata osardia, necrutandu-si viata, nepartinind si nedorind sa fie pe placul oamenilor nelasandu-se clintit de indoiala. Aceasta lectie este simpla si toti, chiar fara sa vrea, o indeplinesc, desi poate ca nu întru totul desavarsit. Dupa ce ti-ai ales felul de viata, lucrarea ori slujba, ia seama sa lucrezi in tot ce tine de ea cu constiinta nepatata, asa cum cere legea lui Dumnezeu, legea constiintei, legea vietii si cea civila; nu va strambatati nici in lucrurile mici, nici in cele mari, ci sa umbli drept. Esti servitor? Slujeste asa cum trebuie. Esti meserias? Fa-ti constiincios meseria. Esti negustor? Negutatoreste dupa dreptate. Esti functionar? Fa-ti datoria asa cum ti s-a aratat, si asa mai departe, in toate urmarind binele aproapelui si slava lui Dumnezeu. Asta arata si Sf. Ioan cand da povete deosebite pentru oamenii de tot felul. Cand s-a adunat poporul in jurul lui si il intreba ce sa faca, el raspundea: cel ce are doua haine sa dea celui ce nu are, si cel ce are bucate sa faca asemenea(Lc. 3, 11), altfel spus “ajutati-va intre voi care cu ce puteti”. Il intrebau vamesii ce sa faca, si el le spunea – iar prin ei si tuturor celor ce iau asupra-si slujiri care tin de ocarmuire: sa nu faceti nimic mai mult peste ce va este randuit (Lc. 3, 13). Intrebau ostasii, iar el le poruncea: sa nu asupriti pe nimeni… si sa fiti multumiti cu leafa voastra (Lc. 3, 14), si asa mai departe. Fara indoiala, orice indatorire si orice fel tagma si slujire primea de la el lectia potrivita, care arata ca in fiecare dintre ei este un fel de a lucra cerut de Dumnezeu si bineplacut Lui. Lamureste-ti asta in lumina cuvantului dumnezeiesc si niciodata sa nu te abati de la el cu lucrul.
Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tava. Trupul lui Ioan Botezatorul ar fi fost dus de sustinatorii sai in orasul Samaria. Astazi, capul Sfantului se afla la Roma. Fragmente din moaste se gasesc si in Biserica Copta, la manastirile dintre Cairo si Alexandria. Si in Bucuresti, la Biserica 'Sfantul Vasile cel Mare-Victoria', se afla un fragment din moastele Sfantului.
Istoria și tradiția ne arata ca, dupa martiriul sau, Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost ingropat de Irodiada intr-un loc ascuns din curtea palatului imperial (despre acest lucru vorbesc si Nichifor si Simeon Metafrastul) Ioana, una din femeile mironosite, stiind de locul ingroparii, a luat capul proorocului si l-a ingropat in Muntele Eleonului. Pentru ca se temea ca Botezatorul ar putea invia daca trupul ar fi fost ingropat alaturi de cap, Irod nu a dat ucenicilor decat trupul sfantului, care a fost ingropat in Sevastia. Capul a fost ingropat de Irodiada in curtea sa, la mare adancime. Sfanta Ioana, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut.
La „Muntele Măslinilor”, cum a fost numit de Sfinţii Evanghelişti, sau „Muntele Eleon”, după denumirea în limba greacă, se ajunge traversând un sătuc arab. Peisajul rustic este întreţinut de căsuţele şi uliţele localnicilor, care încearcă să ademenească turiştii cu dulciuri, haine şi sucuri proaspete. Într-una din marginile acestui bazar pestriţ, accesul este blocat de o poartă imensă. Sunăm şi imediat ni se deschide. Suntem poftiţi înăutru de un bătrânel zâmbitor, slab şi mic de statură. Suntem la o altitudine de peste 800 de metri. Aici, după tradiție, s-ar fi ascuns blândul David de frica mâniei lui Saul. „Muntele Măslinilor” se alătură celorlalţi munţi binecuvântaţi din Ţara Sfântă, precum: Muntele Sion, Muntele Moria, Muntele Tabor, Muntele Fericirilor şi alţii, care sunt legaţi de taina mântuirii neamului omenesc.
Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaste, apoi le-a ingropat la loc acolo unde le-a gasit. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap.Locul se găseşte Muntele Înălţării Domnului. Puternice şi memorabile amintiri simţite de cei care au păşit fie şi pentru prima dată pe acest pământ!
Deasupra grădinilor de măslini, spre nord, tronează clopotniţa Mănăstirii Eleon. Este un reper sigur pentru aflarea unuia dintre cele două paraclise ale aşezământului monahal, mai precis cel închinat sărbătorii „Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Terenul sfintei mănăstiri, peste 50.000 de metri pătraţi, înconjurat de un zid de un kilometru şi jumătate, este prielnic creşterii măslinilor – o sursă importantă de venit pentru obştea de maici. În spatele bisericii centrale a Mănăstirii „Înălţarea Domnului” se află paraclisul închinat Sfântului Ioan Botezătorul. Printre lucrurile de mare preţ care se păstrează în paraclis sunt și mozaicurile datând din secolele VI-VII. Mozaicurile reprezintă păsări, peşti, un miel, fructe, voind să simbolizeze paradisul unde se găsesc sufletele celor morţi. Unul dintre mozaicuri poartă următoarea inscripţie în limba armeană: Acesta e mormântul fericitei Suzana, mama lui Artavan. Ne aflam într-un loc binecuvântat.
Paraclisul cu hramul „Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul” a fost înălţat pe locul unei vechi biserici creştine, o mănăstire armeană din veacul al VI-lea. În pronaos, credincioşii sărută şi ating cu frunţile locul îngrădit, scobit în pardoseală, unde a fost ascuns capul Sf. Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie, în urma descoperirii prin minune a capului Sf. Ioan Botezătorul, după prima aflare, creştinii au ridicat pe acest loc o biserică. În paraclisul închinat lui se slujeşte numai la sărbătoarea de pe 24 februarie şi la celelalte praznice ale lui. Maicile în vârstă citesc zilnic la Psaltire în bisericuţa îmbălsămată cu un miros aromat de smirnă şi tămâie. Indiferent de momentul zilei, în dreptul icoanelor ard câteva candele cu untdelemn de măsline. Acesta este la locul unde a avut loc prima gasire a capului, loc pe care l-am vizitat și unde ne-am rugat cu lacrimi fierbinți, iar lipiti de adâncitura podelei ne-am inchinat și pe care l-am sarutat. A fost un dar de la Sfantul Ioan care nu ne-a lasat să trecem prin aceel loc fara să-l vedem. Ocolo maicuta a obresvat ca nu ne închinam bine, ca o facem superficial, așa cum facem noi multe lucări creștinești, așa ca am primit smeriti o lectie care ne-a apropiat și mai mult de mica adâncitura din pardoseala capelei unde a stat capul pâna la prima aflare a sa. O cavitate în pardoseala capelei ar indica locul exact unde era ascuns cinstitul cap al Înaintemergătorului. În acest loc, în sec. al IV-lea, pentru întâia dată a fost aflat capul Sfântului Ioan.
Capul Sf. Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, in Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a asezat in biserica din aceasta cetate. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului. In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.
,,Ca pe o dumnezeiască vistierie ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, Proorocule şi Înaintemergătorule; deci toţi adunându-ne întru aflarea lui, cu cântări de Dumnezeu grăitoare pe Mântuitorul lăudăm, Cel Ce ne mântuieşte pe noi din stricăciune cu rugăciunile tale…Stâlpul cel luminos şi dumnezeiesc, care s-a arătat în lume, sfeşnicul cel mergător înaintea Soarelui, arătând în toate marginile lumii luminatul şi cinstitul său cap, sfinţeşte pe cei ce cu credinţă se închină lui, şi strigă: înţelepte Botezătorule al lui Hristos, miluieşte-ne pe noi pe toţi. (Troparul și codacul Sf. Ioan Botezătătorul la prăznuirea aflării cinstitului său cap)
Așadar, vrednicul Inochentie, a ținut Capul Sfântului în bisericuța sa. Când s-a apropiat însă de trecerea la cele veșnice, spre a nu fi găsit și pângărit de păgânii ce se înmulțiseră în zonă, îl ascunse din nou în pământ, în acela și loc. În vremea Sfinților Împărați, doi monahi nevoitori din Răsărit veniră să se închine la Locurile Sfinte. Unuia dintre ei i s-a arăta în vis Sfântul Ioan, care i-a descoperit cele cu privire la Capul său cel Sfânt. Necrezând nici unul dintre cei doi, Sfântul Ioan li s-a arătat încă o dată celor doi, la câteva zile distanță, zicându-le: „Toată necredința și lenevirea lepădând-o, faceți ceea ce v-am poruncit”. Cei doi monahi au luat Capul Sfântului și l-au pus într-un sac de piele de cămilă, purtându-l cu ei pe unde călătoreau. Împrietenindu-se pe cale cu un negustor olar din Emesa, din Siria, ei au dat și aceluia sacul, spre a-l căra o bucată de drum. Luând el sacul, Sfântul Ioan i s-a aratat acestuia, spunându-i: „Lăsând pe călătorii tăi, fugi de dânșii cu acest sac, pe care îl ai în mâini”. Aceasta a vrut-o Sfântul Ioan din pricina necredinței monahilor cea de la început și din pricina lenevirii cea de pe cale, ei încredințând Sfintele Moaște unui necunoscut. Mult a fost cinstit și iubit Capul Sfântului de către acest olar din Emesa, întreaga lui casă fiind binecuvântată de Sfânt. La moartea acestuia, el a luat Capul cel Sfânt și l-a a șezat într-un sicriu pecetluit, pe care la încredințat, mai apoi, surorii sale, căreia i-a spus să nu umble la el până ce Sfântul Ioan însuși nu va voi acest lucru. Astfel, mai multe generații au moștenit și păstrat sicriul cu Moaște. În cele din urmă, Capul Sfântului a ajuns la un monah numit Eustație, locuitor într-o pe șteră de lângă Emesa. Deși acesta nu era cu viață curată, având păcate și învățând greșit lumea, se făceau multe minuni prin Moaștele Sfântului. Călugărul ascundea de toți neprețuita comoară, spunând tuturor că pentru rugăciunile lui se fac minunile. Văzând oamenii reaua viață a călugărului, ei rugară pe episcop să îl alunge de la ei. Eustație mai ceru o zi răgaz, spre a pleca singur. Noaptea, el îngropă Capul Sfântului în pământ, spre a-l lua altă data. Imediat după plecarea lui, niște călugări cu viață sfântă se a șezară în peștera lui. Lângă peștera aceasta se va zidi, în timp, o mănăstire.
Arhim. Marcel este cel care a găsit Capul Sfântului, el mărturisind: „Bine este cuvântat Domnul nostru Iisus Hristos, ca m-a învrednicit pe mine, Marcel, robul Său, a fi văzător al vedeniei de față, care mi s-a făcut în 18 zile ale lunii Februarie, în săptămâna din mijlocul postului sfintelor 40 de zile, descoperindu-se în somn noaptea, căci am văzut toate porțile mănăstirii noastre deschise. Deci m-am înfricoșat și mi se părea că ies sa le închid. Apoi iarăși am văzut un râu trecând prin poarta mănăstirii, și mă miram de unde iese acea mul țime de apă. Pe când gândeam aceasta, am auzit un glas de multe cete, venind spre noi dinspre rasărit, cu sunet mare, iar fiecare ceată avea deosebit grai si striga: „Iată, se arată Sf. Ioan, Botezătorul lui Hristos” Sf. Simeon Metafrast, în Viața Cuvioasei Matroana, scrie și el despre această Aflare a cinstitului Cap al Mergătorului Înainte, el spune: „Marcel, Ghenadie și Chiriac au mers la episcop și au spus lui Uranie (episcopul Emesei în acea vreme), cele despre o minune dintr-o peșteră. Episcopul, cunoscând că este un lucru mare, a luat pe clericii săi și au mers la locul acela, în pe ștera în care altă dată locuia Eustație, ereticul. Și făcând rugăciune, a poruncit episcopul ca în locul acela să sape pământul. Acolo a fost găsit Sfântul Cap al lui Ioan. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei, va lua cinstitul Cap al Sfântului Ioan și-l va a șeza în biserica cea mare a cetății Emesa din Siria.
În vremea de tristă amintire a iconoclasmului, când icoanele au fost prigonite, Capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comani, unde a fost îngropat și trupul Sfântului Ioan Gură de Aur. În cetatea Comani, Sfântul Cap a stat până în vremea împăratului Mihail, fiul lui Teofil și al maicii sale Teodora, împărăteasa, cei ce au restabilit dreapta credin ță, pe vremea împără ției căruia, prin dumnezeiască arătare, iară și s-a aflat Sfântul Cap al Sfântului Ioan Botezătorul. De aici, Capul Sfântului va fi dus în Constantinopol de către Sfântul patriarh Ignatie, în anul 860, în vremea împăratului Mihail. În cetatea Constantinopol, Sfântul Cap a fost a șezat în Biserica Sfântului Ioan, în locul Edomon zidit din porunca împăratului. În anul 1204, în vremea cruciadelor, cruciații vor lua o parte din Capul Sfântului Ioan Botezătorul, aflat la acea vreme încă în Constantinopol, și îl vor duce în Franța, unde îl vor și a șeza într-o biserică din Amiens. Sfintele Moaște se află și astăzi aici.
Ultimul prooroc al Vechiului Testament, întâiul și ultimul din Noul Testament, Sf. Ioan Botezatorul, Inainte mergatorul lui Iisus Hristos a vorbit cu îndrăzneala spre a face să fie de temut cuvântul lui Dumnezeu la curtea unui rege, a muri pentru adevăr este cea mai preţioasă mărturie pentru Hristos. Şi aceasta formează lauda nemuritoare a morţii Sfântului Ioan pe care o prăznuim şi cinstea de a fi considerat de toţi creştinii ca cel mai mare dintre fiii oamenilor.
Sf. Ioan ne mai învaţă că una din virtuţile care trebuie să împodobească sufletul fiecărui creştin este iubirea. Ea este nobilul sentiment care-l ridică pe om deasupra animalului, este forţa de coeziune a vieţii sociale, puterea care creează martirajul şi eroismul. Tot ce poartă o notă de nobleţe, de frumos şi sublim, este un produs al iubirii. Ea este constructivă şi asigură progresul, liniştea şi nădejdea mântuiri. Spre deosebire de iubire, ura, care este contrariul iubirii, coboară pe om în rândul animalului şi este forţa destructivă în mâinile răului. Ea destramă, răstoarnă şi distruge organizaţiile sociale, omul, anihilează orice avânt şi produce numai lacrimi, durere şi nenorocire.
Omul stăpânit de ură nu mai ţine seama în manifestarea ei de distrugere, de nici o lege a onoarei şi a omenirii. Prin ea se distrug cămine, se omoară părinţi, copii, femei şi bătrâni fără apărare. Nimic nu este cruţat, pentru că ura nu cunoaşte limite şi nici nu alege mijloacele pentru atingerea scopului. De care parte suntem, in temnita rece asteptand in rugaciune decapitarea, sau la mesele pline de desfranare ale acestui veac? Suntem marturisitori pana la moarte ai Adevarului, sau avocati vicleni ai compromisului cu raul? Suntem iubitori de pustie sau de ospete? Suntem urmasii lui Ioan sau ai lui Irod si Irodiadei? Taierea capului Sf. Ioan este o judecata interioara a veacurilor, instanta de separare a oamenilor lui Dumnezeu de oamenii celui rau. Caci capul preasfant care a privit cerurile revarsandu-se peste pamant nu inceteaza in veac de a mustra pe cei ce calca in picioare iubirea jertfelnica a lui Dumnezeu pentru oameni. Ioan este martorul credincios, lipsit de compromis, care a trait si a murit pentru a-L vedea pe Mielul preacurat al lui Dumnezeu si pentru a se impartasi din sfintenia Lui.
Concluzia celui mai recent roman istoric lansat de scriitorul sălăjean Florin Horvath: Din arhive specialiștii descoperit că exista un act al lui Neagoe Basarab, care vorbeşte despre cinstitul cap al Sfântului Ioan Botezătorul, care trimite o danie în favoarea mănăstirii Dionisiu de pe Muntele Athos. De unde avea moaștele Sf. Ioan Botezatorul?
La Constantinopol ajung în anul 850 d.Hr, fiind depuse în Biserica Sfânta Irina, de unde sunt luate în timpul Cruciadei împotriva Constantinopolului de un cavaler al Ordinului Cistercienilor. De acest ordin se leagă, potrivit autorului, ajungerea moaştelor în România, în încercarea cavalerilor de a ascunde preţioasele odoare cât mai departe de braţul viclean al Papei Inocenţiu al III-lea, care ar fi pornit cruciada - în care au fost omorâţi mii de oameni - tocmai pentru a intra în posesia moaştelor şi care - se temeau cistercienii - nu s-ar fi dat în lături de la nimic pentru a-şi atinge râvnitul scop. Moaştele ajung în Franţa, unde cavalerii iau decizia de a le trimite ”dincolo de regatul Ungar”, în Ardeal. Ajung, mai întâi, la abaţia Igris (Ingrişul de azi, din judeţul Timiş), după care ajung la călugării de la Vetis. De aici, moaştele ajung la mănăstirile din zona Făgăraşului. Masacrul de la Bucium ne atrage atenția asupra unui episod tragic şi controversat din isoria Transilvaniei, în care moaştele Sfântului Ioan Botezătorul ar fi jucat un rol important. Este vorba despre masacrul de la mănăstirea Buciumi, de lângă Făgăraş, unde, la ordinul împărătesei Maria Tereza, generalul Buccow a distrus cu tunul, alături de alte 36 de locaşuri ortodoxe de la poalele munţilor, şi vatra monahală de acolo. Teribilul incident a rămas în legendă din cauza unui fapt cutremurător petrecut acolo: odată cu bisericuţa au ars şi cei 20 de călugări ce slujeau la mănăstire, punându-se refuzul lor de a părăsi locaşul pe seama misiunii mult mai importante pe care aceştia o aveau: de a apăra moaştele, aflate în beciul de sub bisericuţă. Pe locul bisericii mistuite de flăcări a fost construit un nou edificiu Moaştele ar fi ajuns, apoi, la Şinca, iar mai apoi la Curtea de Argeş, în timpul domniei lui Neagoe Basarab, care a dat, la un moment dat, ordin, ca acestea să fie duse în mare taină înapoi în Transilvania. ”... Așa a socotit şi a ales Sfântul Ioan Botezătorul că locul moaştelor sale sfinte este nimerit a fi în sânul pământului ce găzduieşte seminţia neamului nostru, prea mult şi prea greu încercat de toate relele pământului.
Eram interesat mai ales că port numele lui Ioan. Majoritatea cercetătorilor în istoria Bisericii afirmă: Capul Sfântului Ioan Botezătorul, după o peregrinare şi mai multe aflări miraculoase, a ajuns în două părţi. Partea occipitală se află la Moscheia Omeiazilor din Damasc iar partea frontală la Catedrala din Amiens, Franţa. De fapt, atunci când în secolul V a fost mutat Capul Sfântului la Constantinopol de la Emesa, o parte a rămas la Emesa. Acea parte este acum la Damasc, iar cealaltă care a plecat la Constantinopol, se află acum la Amiens, furat de la Constantinopol de cruciaţi. Capul Sfântului de la Damasc face mulţime mare de minuni, mai ales celor orbi, mai ales creştini dar chiar şi musulmani care se roagă sfântului.
Iata trasaturile din viata Sf. Ioan pe care trebuie sa le urmam. Sa ia fiecare ce i se potriveste mai bine si sa aplice in viata sa. Doar prin aceasta vom arata cinstire adevarata Sfantului Inainte-Mergator, placuta lui si lui Dumnezeu, iar pentru noi mantuitoare. Neincetat sa rasune in inima voastra acest cuvant al lui: tot pomul care nu face roada buna se taie si se arunca in foc(Mt.3,10). Sa facem roade vrednice de pocainta, si de legamintele pe care le-am facut, si de numele ce-l purtam, si sa ne invrednicim de bunatatile fagaduite noua, cu harul lui Dumnezeu, Cel in Treime inchinat, a Caruia este slava in veci. Să ascultăm „Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui – pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor, faceţi deci roade de pocăinţă; pui de năpârcă – cine v-a spus că veţi scăpa de mânia ce va să fie.
Sf Ioan este o sarbatoare a iubirii ucise, dar care traieste vesnic in inima lui Dumnezeu si trece in regnul nevazut, de unde umple veacurile cu lumina de cer. Binele şi Adevărul pe care le vrem aduse în lume, ca fii ai Bisericii lui Hristos, ne cer tuturor jertfă de dăruire, întărirea credinţei până la înfruntarea morţii. În acest fel, să ne întoarcem la Hristos, la Biserica Lui cea Sfântă. Amin (postat pe fb de ioan monahul)