Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
În pelerinajul Sfintei Liturghii la Ierusalim, după ce am fost la Nazaret, ne-am oprit și în locurile care ne aminteau de parinții Preasfintei Fecioara Maria și cu ocazia acestei zile de 25 iulie, voi vorbi și despre ele.
Biserica Sfanta Ana, din Ierusalim, se afla zidita pe locul unde s-a aflat casa Dreptilor Parinti Ioachim si Ana, adica pe locul unde s-a nascut Maica Domnului. Aceasta biserica se afla foarte aproape de Poarta Sfantului Stefan, numita si "Poarta Leilor", in partea nordica a muntelui sfant, imediat langa bazinele de la Scaldatoarea Vitezda și în apropierea templului.
La numai cativa zeci de metri de Poarta Sfantului Stefan, pe partea dreapta, se inalta "Cladirea Parintilor Albi". In curtea manastirii, in mijlocul unei gradini incantatoare, se poate vedea Biserica Sfanta Ana, iar putin mai departe imensul santier de sapaturi arheologice al bazinului de la scaldatoarea Vitezda. Biserica inchinata Sfintei Ana, zidita de cruciati, este una dintre putinele cladiri crestine ridicate in secolul al XII-lea, care au supravietuit pana astazi. Biserica a fost zidita pe o parte din ruinele basilicii bizantine din secolul al V-lea.
Aici este locul unde s-a nascut Maica Domnului. Sfanta Scriptura nu ne relateaza acest eveniment. Insa, scrierile apocrife ofera foarte multe amanunte despre originea si copilaria Fecioarei Maria. Cea mai importanta sursa in acest sens, o reprezinta Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-crestina din sec. al II-lea. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris in jurul anului 140. Desi nu este considerata o scriere canonica, informatiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare. Tatal Fecioarei Maria se numea Ioachim si era din semintia lui Iuda. Sotia lui Ioachim se numea Ana si era fiica preotului Matthan. Astfel, tatal Fecioarei Maria era un urmas al regelui David, iar mama, o descendenta din familia preoteasca a lui Aaron, implinindu-se prin aceasta proorocia ca Mesia va avea o dubla descendenta: imparateasca si preoteasca.
Pentru ca nu aveau copii, Ioachim si Ana au inceput sa fie ironizati si batjocoriti de oameni. Lipsa copiilor era considerata un blestem din partea lui Dumnezeu. Traditia spune ca in al cincizecilea an al casatoriei lor, Marele Preot de la Templu a refuzat in public jertfa lor, numindu-i blestemati. Rugaciunea lor nu va fi insa trecuta cu vederea, astfel incat Arhanghelul Gavriil le-a vestit, fiecaruia in parte, pe cand se aflau retrasi in post si rugaciune, nasterea unei fiice, Maria. Provenind din ebraicul "Aia", Maria se talcuieste "Doamna", dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi si de straveche origine egipteana, tragandu-se din verbul "mri", "a iubi", cu sufixul afectiv ebraic -am, deci "cea draga", "cea iubita".
Deci, Biserica Sfanta Ana din Ierusalim - locul Nasterii Maicii Domnului Biserica Sfanta Ana a fost construita foarte aproape de scaldatoarea Vitezda, pe locul unde s-a aflat casa Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, parintii Maicii Domnului. Rezervoarele de apa din Vitezda asigurau apa necesara la Templu. Prima fantana de la Vitezda a fost construita in vremea primului Templu, pe urma unei adancituri in piatra, unde se aduna apa de ploaie, de aici curgand mai apoi in valea de la poalele muntelui. In secolul al III-lea i.Hr, in vremea celui de-al doilea Templu, fantana de la Vitezda a fost reconstruita, spre a asigura mai multa apa trebuintelor de la Templu. In vremea de ocupatie bizantina, scaldatoarea de la Vitezda a devenit un mare centru crestin de pelerinaj. In perioada anilor 422-458, cand Iuvenalie era patriarh al Ierusalimului, in apropierea scaldatorii a fost zidita o mareata biserica bizantina. Aceasta structura de piatra era sustinuta de sapte arce, fiind construita peste digul central si peste bazinele de apa. Bizantinii au construit o biserica avand lungimea de 45 de metri si latimea de 18 metri, cu trei naosuri, adica o capodopera arhitecturala. Absida si o parte din corpul bisericii au fost construite pe locul templului si al bailor tamaduitoare ale paganilor, restul bisericii fiind suspendat pe fosta scaldatoare. Naosul central se sprijinea pe digul central, care separa piscina in doua. Naosul sudic se sprijinea pe sapte mari contraforti care aveau capetele pe fundul bazinului. Pentru a sustine naosul de nord s-a construit o bolta deasupra rezervorului nordic. Tot in partea de nord se afla "martyrium", in care erau venerate moastele sfintilor. Catedrala se arata a fi fost mai mult o biserica suspendata. Pardoseala bizantina era zidita din lespezi de marmura si din mozaicuri. Bazilica a fost construita, cu siguranta, mai inainte de anul 427, deoarece s-au gasit resturi de pardoseala avand pe ele cruci; or, se stie ca in anul 427, imparatul Teodosie al II-lea a interzis sa se mai faca cruci pe pardoseala, pentru ca acest semn sfant sa nu fie calcat in picioare. In descrierile pelerinilor, biserica de la Vitezda este numita Biserica Paraliticului, deoarece comemora minunea infaptuita in acel loc de Hristos. Totodata insa, biserica era inchinata si Maicii Domnului.
O traditie, despre care vorbeste deja in secolul al II-lea Evanghelia apocrifa a lui Iacob, situeaza aici, in apropierea templului, casa parintilor Fecioarei Maria, Ioachim si Ana, si deci locul in care s-a nascut Maica Domnului. Cu toate acestea, nu stie cu exactitate unde s-a nascut Maica Domnului. Astfel, o alta traditie locala spune ca Ioachim si Ana erau originari de la Seforis, un sat situat la aproximativ 6 kilometri departare de Nazaret.
In anul 614, armatele persane vor incendia biserica ctitorita de patriarh. Mai tarziu, aceasta va fi insa iarasi reparata si infrumusetata. In anul 1010, basilica va fi distrusa in intregime de conducatorii arabi. Cruciatii vor cuceri orasul in anul 1099, cand vor si rezidi biserica cea mare, acesteia adaugandu-i si o micuta capela, avand o lungime de 20 de metri si o latime de 10 metri. Tot acum, locul va deveni manastire. Mai tarziu, prin anul 1140, ei vor ridica o noua si mareata basilica, in partea sud-estica a capelei, inchinand-o Sfintei Ana, mama Maicii Domnului.
Pe locul bisericii celei mari, de factura bizantina, cruciatii au zidit alte doua: una mai mica, servind drept capela unei manastiri de barbati, si a doua, mareata, care este actuala Biserica Sfanta Ana, una din cele mai frumoase biserici romane care au ramas pana astazi in Tara Sfanta. In jurul acesteia functiona o a doua mare manastire, de femei. Aici s-au retras Alda, sotia lui Baudouin I, si Iudita, fiica lui Baudouin al II-lea. In anul 119, odata cu alungarea latinilor din Tara Sfanta, otomanul Saladin va cuceri din nou orasul, transformand biserica in scoala de Coran. Mai apoi, in vremea mamelucilor, scoala musulmana a capatat un deosebit renume. Astfel, in secolul al XV-lea, calugarii franciscani au reusit sa cumpere de la musulmani un drept, in urma caruia li se dadea voie sa savarseasca Sfanta Liturghie in Biserica Sfanta Ana, de doua ori pe an (8 septembrie si 8 decembrie). Otomanii au lasat insa in paragina cladirea, abia in anul 1878 biserica fiind inapoiata crestinilor. In urma razboiului din Crimeea, biserica a fost cedata, de catre sultanul Abdul Megid, francezilor, iar acestia au incredintat-o Parintilor Albi, comunitate intemeiata de cardinalul Lavigerie. Parintii Albi au amenajat in incinta acesteia un seminar greco-catolic. Cladirile au fost de mai multe ori reparate, cele mai insemnate lucrari fiind insa cele ce au urmat anului 1967, cand israelitii au bombardat locul.
Deasupra usii de intrare, biserica cruciatilor pastreaza o placa de piatra, datand din anul 1192, pe care stau scrise, pe cinci randuri, cele despre Saladin, care a cucerit orasul Ierusalim, transformand locul in scoala. Biserica mai are o usa de acces, pe langa cea principala, anume pe una dintre laterale. Interiorul bisericii cruciate este impartit in trei mari hale, egale ca dimensiuni si despartite intre ele prin doua randuri de coloane, fiecare avand cate o baza in forma de cruce. Bazele zidurilor dinspre nord si sud sunt parti din vechea biserica bizantina, restul fiind adaugiri cruciate din secolul al XII-lea. Altarul este zidit intr-o absida rotunda, mai inaltata, de o parte si de alta fiind zidite alte doua altare mai mici. Pe fatadele acestor altare mici sunt infatisati Apostolii Matei si Luca, cei care vorbesc de inceputul vietii celei dupa trup a Mantuitorului. In partea sudica a halei se afla o scara ce coboara in cripta subterana. Cripta e formata din mai multe pesteri vechi. Initial, aici s-a aflat o pestera care, potrivit traditiei crestine locale (catolice), a fost folosita drept loc de nastere pentru Fecioara Maria. In partea nordica a pesterii este asezata o statuie catolica. Pestera din mijloc este inchinata copilei Maria.
Despre Adormirea Sfintei Ana care este praznuita in fiecare an pe 25 iulie, anul aceta cu o săptămâna înainte de Lasatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului.
Sfanta Ana era din semintia lui Levi si a fost fiica Mariei si a preotului Natan din neamul lui Aaron. Acestia au trait in timpul reginei Cleopatra a Egiptului (69-30 i.Hr.).
Preotul Natan a avut trei fiice: Maria, casatorita in Betleem, a nascut pe Salomi; Sovi, casatorita tot in Betleem, a nascut pe Elisabeta, soția preotului Zaharia si mama Sfantului Ioan Botezatorul; Ana, casatorita in Galileea cu Ioachim si a nascut pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Deci Salomi, Elisabeta si Sfanta Fecioara Maria au fost verisoare primare.
Doar un aspect din viața Sfintei Ana să avem în vedere, pentru a înțelege jertfa și răbdarea sa. Dacă ținem cont de faptul că ea s-a căsătorit la 15-16 ani și că a născut-o pe Prunca Maria la aproximativ 60 de ani, înțelegem că rugăciunea sa către Dumnezeu de a avea un copil nu s-a întrerupt vreme de aproximativ 45 de ani. Vă dați seama câtă răbdare și câtă statornicie? Iar Dumnezeu, văzând credința ei, răbdarea și statornicia sa, a dăruit Sfintei Ana mai mult decât a cerut ea. La varsta de trei ani, Preasfanta Fecioara Maria a fost dusa la templul din Ierusalim. Dupa moartea lui Ioachim, Sfanta Ana s-a dus la Ierusalim langa Sfanta Fecioara Maria. Ea si-a petrecut restul zilelor in rugaciune, post si fapte bune.
Cea mai fascinantă promisiune pe care Dumnezeu a făcut-o omului este viața veșnică. El vrea să ne dea nouă acest dar și dorește să ne împlinească dorințele prin care putem primi sau putem ajunge să primim acest dar. Așadar, când venim înaintea lui Dumnezeu cu rugăciunile și dorințele noastre, să avem puterea să spunem: „Doamne, eu vreau lucrul acesta. Dar Tu știi mai bine ce-mi este de folos. Facă-se voia Ta”.
Într-o zi, noi spunem de mai multe ori: „ ...facă-se voia Ta...”, în rugăciunea Tatăl nostru. Dar, de cele mai multe ori, dacă nu se întâmplă voia noastră, ne întristăm și ne pierdem credința. Or, atunci când se mai întâmplă astfel de experiențe, să ne amintim de Sfânta Ana și de răbdarea ei atât de frumoasă și plăcută Lui. Că a lăsat în seama lui Dumnezeu, vreme de 45 de ani ca El să hotărască deznodământul rugăciunii ei și El i-a răsplătit într-un mod atât de minunat.
Sfânta Ana, prin harul lui Dumnezeu, s-a făcut bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos.
Tradiţia spune că Sfânta şi Dreapta Ana s-a nevoit pe valea Hozevei către sfârşitul vieţii, după trecerea la Domnul a Dreptului Ioachim. După o viaţă lungă şi plăcută lui Dumnezeu, Sfânta Ana s-a strămutat la locaşurile cereşti, la bătrânețe foarte adâncă. Adormirea sa este sărbătorită în Biserica de Răsărit pe data de 25 iulie. Prăznuirea ei cea mai importantă din calendarul ortodox se face pe 9 septembrie.
Primii pusnici de la peștera Sfintei Ana. După anul 400, pusnicii au început să se adune în peşterile de la Hozeva, iar peştera Sfintei Ana a fost amenajată ca biserică. Mulţi nevoitori şi pustnici cu viaţă aleasă au venit şi s‑au aşezat în peşterile de lângă Sfânta Ana. Tot în acea vreme, Sfântul Gheorghe Hozevitul a venit din Lavra Calamona „a Sfântului Gherasim” la Hozeva şi a petrecut la chilia Sfintei Ana. După invazia perşilor, din anul 614, Sfântul Gheorghe s‑a ostenit şi i‑a adunat de prin pustie pe călugării fugiţi, ascunşi de frica perşilor, şi i‑a adus înapoi, începând a zidi din nou vechea lavră surpată de păgâni.
Povestire din Limonariu. Sfântul Ioan Moshu, patriarhul în exil al Ierusalimului (614‑634 d.Hr.), povesteşte în Limonariu despre un Părinte vieţuitor la Chilii: „Era un bătrân care locuia la Chiliile Hozevei. Bătrânii locului aceluia ne povesteau de el zicând că atunci când era în satul lui avea această îndeletnicire: Dacă vreodată vedea pe vreun om din satul lui că nu era destul de înstărit ca să‑şi semene ţarina, se ducea noaptea, fără ştirea stăpânului ogorului, lua boii şi sămânţa lui şi semăna ogorul celuilalt. Când a venit la pustie şi trăia la Chiliile Hozevei, bătrânul făcea aceeaşi milostenie cu cei nevoiaşi. Pleca pe drumul care duce de la sfântul râu Iordan la Ierusalim, luând cu el pâine şi apă. Şi ori de câte ori vedea pe cineva obosit de drum, le purta poverile până la Ierihon. Şi‑l puteai vedea plin tot de sudoare, purtând uneori în spate o sarcină mare, iar alteori ducând pe umăr pe câte un copil, ba câteodată chiar şi doi. Alteori se aşeza jos şi repara încălţămintea stricată a vreunui bărbat sau a vreunei femei, căci avea cu el scule şi cele de trebuinţă pentru reparat. Unora le dădea apă din apa ce o avea el, iar altora le dădea pâine. Dacă întâlnea vreun om dezbrăcat, îi dădea haina pe care o purta. Şi puteai să‑l vezi în fiecare zi ostenindu‑se aşa. Dacă se întâmpla să găsească un mort pe cale, îi citea slujba înmormântării şi‑l îngropa”.
Pustiirea şi refacerea schitului. Chiliile Hozevei au fost locuite de pusnici fără încetare până spre anul 1700, când pentru asprimea vieţii şi neputinţa de a mai duce ostenelile pustiei, puţinii călugări rămaşi au plecat în Athos, în preajma Schitului „Sfânta Ana”, în cel mai aspru loc al Muntelui Sfânt, ca să nu uite de ostenelile de la Chilii.
În anul 1897 monahul grec Calinic – noul ctitor al Lavrei Hozevei a refăcut şi biserica Sfintei Ana, după cum este menţionat în inscripţia de deasupra uşii bisericii.
Vieţuitori români. În 1953, în peştera de lângă chilia Sfântului Gheorghe Hozevitul s‑a mutat Sfântul Ioan Iacob. Cuviosul Ioan şi cu monahul grec Pavel, care locuia în chilia Sfântului Gheorghe, s-au ostenit să refacă paraclisul de la chilia Sfântului Gheorghe, unde Sfântul Ioan venea de mai multe ori pe săptămână şi slujea Liturghia. Sfântul Ioan a trăit în acea chilie până la moartea sa, în 1960.
În valea Hozevei au trăit mulţi români din vremuri îndepărtate. Unul dintre aceştia a fost monahul Varsanufie care, după mulţi ani de viaţă sihăstrească, s-a retras la Mănăstirea Sfântului Sava. Şi astăzi se mai vede chilia sihăstrească a cuviosului Varsanufie, împrejmuită cu zid de piatră, precum și un cuptor şi o cisternă.
Cam în aceeaşi vreme cu Varsanufie, în schitul Hozevei au trăit şi monahii Teofan, Calist şi un bătrân mirean cu numele de Ioan. Părintele Calist era de meserie pescar şi meşter la construirea bărcilor. De aceea a simţit multă atracţie în Valea Hozevei, unde era pârâul îmbelşugat de peşte. La mulţi dintre pescarii de la Iordan monahul Calist le-a făcut bărci şi alte unelte pentru pescuit. Despre bătrânul Ioan (barba Iani, cum îi ziceau grecii) se spune că avea o barbă lungă până la genunchi şi mulţi voiau să-l fotografieze, dar el îşi ascundea barba în sân şi nu voia să stea la fotografiat.
Astăzi a rămas un singur vieţuitor la Chilii, care locuieşte în chilia Sfântului Gheorghe Hozevitul.
Sfanta Ana, mama Maicii Domnului, este socotita ocrotitoarea copiilor si a maternitații, caci ea a zamislit la batranete, dupa multe rugaciuni, lacrimi si post. De aceia, noi toți să ne rugam la mijlocirea Sfintei Ana așa cum se zice în Troparul la Adormirea Sfintei Ana: Pe Ceea ce a nascut Viata, in pantece o ai purtat, pe Curata Maica lui, Dumnezeu, de Dumnezeu Ganditoare, Sfanta Ana. Pentru aceasta, acum la primirea cereasca, unde este locasul celor ce se veselesc intru slava, bucurandu-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste, iertare de greseli, pururea fericita. Amin. (postat pe fb de ioan monahul)