Adormirea Maicii Domnului
Iata, astazi, frati si surori, praznuim o alta Inviere și o altă Înalțare. La cea dintai Inviere a inviat Hristos. Iar astazi este alta Inviere, Invierea Preasfintei Maici a Domnului, care s-a urcat cu trupul la Ceruri. Astazi ea a trecut la cele vesnice, asa cum trec oamenii la cele vesnice. Insa atunci cand toti Apostolii au petrecut-o si au inmormantat-o, la inmormantare, din ingaduinta Domnului, nu a fost prezent Sfantul Apostol Toma. Cand a venit peste trei zile, el si-a facut cunoscuta dorinta de a saruta mormantul si sfintele moaste ale Nascatoarei de Dumnezeu. Cand au mers la mormant si l-au deschis, au vazut ca nu mai este trupul Preasfintei Maici a Domnului. Trupul ei il luase Domnul la Ceruri. Aceasta s-a aratat in aceea zi, caci Preasfanta Maica a Domnului s-a aratat spre seara tuturor Apostolilor si a facut cunoscut ca ea plecat la Fiul sau, deasupra tuturor Cerurilor.
Astfel, intaia dupa Domnul Hristos, Maica Domnului si Nascatoarea de Dumnezeu a ajuns sa cunoasca aceasta mare bucurie, sa se inalte cu trupul si sa invieze cu trupul, asa cum Fiul sau a inviat. Prin acestea ea a aratat ceea ce a voit Domnul prin invierea Sa. Aceasta inseamna ca, in aceasta lume, El a inviat-o din morti, a inviat trupul ei, ca sa arate ca noi vom invia in ziua infricosatoarei Judecati, și cei mântuți ne vom înalța spre Împatația Creurilor. Iată, înca o dovada a acesteia este si marele praznic de astazi, când trupul Preasfintei Maici a Domnului s-a ridicat deasupra tuturor Cerurilor. Aceasta este calea noastra, aceasta este calea fiecarui om care l-a urmat pe Hristos.
Ati auzit, sau veți auzi astazi Sfanta Evanghelie a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Atunci cand a venit in casa prietenilor Sai, a lui Lazar cel înviat si a surorilor sale (Luca 10, 38-42), Domnul a invatat ca dintotdeauna adevarurile dumnezeiesti. Atunci sora mai tanara, Maria, s-a asezat la picioarele lui Iisus si asculta cuvantul Sau. Iar Marta, casnica, sora mai mare, se straduia ca sa-L intampine mai bine pe Mantuitorul, sa pregateasca cat mai bine ceva pentru pranz. Si Marta, in graba fiind, Ii zice:Doamne, spune-i deci sa-mi ajute.Iata, am multa treaba. Iar El ii zice:Marto, Marto, te ingrijesti si pentru multe te silesti; dar un lucru trebuie, un lucru este de trebuinta (Luca 10, 38-42).Ce inseamna acesta? Sa ai credinta in Domnul Hristos si sa asculti poruncile Sale si sa implinesti invataturile Sale. Maria partea buna si-a ales, spune Mantuitorul (Luca 10, 42), acest singur lucru este de trebuinta fiintei omenesti in aceasta lume: sa creada in Singurul Dumnezeu, Cel Adevarat, si sa traiasca dupa poruncile Sale, acest singur lucru este de trebuinta fiecarei fiinte omenesti. Acesta ne arata Sfanta Evanghelie de astazi, a Preasfintei Maici a Domnului.Caci si noi trebuie sa inviem in ziua infricosatoarei Judecati. Si noi trebuie sa iesim din trupul, care astazi este cu noi, ca si el sa se curateasca si sa invieze in Viata vesnica.
Aceasta se va petrece fara indoiala, dovada este faptul ca Domnul a inviat cu trupul si viaza cu trupul in Ceruri, si deasupra tuturor Cerurilor. Si acelasi lucru s-a petrecut si cu Preasfanta Maica a Domnului, si ea viaza in Ceruri, si deasupra tuturor Cerurilor. Caci ea, cea dintai, a implinit Evanghelia Domnului Hristos. Preasfanta Maica a Domnului, nascandu-ne pe Mantuitorul, a implinit toate poruncile Sale pe pamant (Luca 3, 51; 10,28), si astfel a dat tuturor oamenilor pilda ca si noi sa facem la fel. Nu numai aceasta, dar ea daruieste fiecaruia forta si puterea sa se intoarca spre ea si sa implineasca poruncile Domnului Hristos.Si Preasfanta Maica a Domnului arata prin nenumarate minuni ca ea este, cu adevarat, dupa Domnul Hristos, intaia Aparatoare a neamului omenesc, si ca tot ceea ce are loc in Biserica se intampla prin ea.
Astazi toata lumea crestina praznuieste solemn si cu bucurie ziua luminatei adormiri a Maicii lui Dumnezeu. Desi pare ca evenimentul praznuit ne intristeaza si ne umple de lacrimi, pentru ca aici ne intalnim cu moartea, totusi Sfanta Biserica este imbracata astazi in haine de sarbatoare, se bucura si se veseleste si ne cheama si pe noi sa ne bucuram si sa ne veselim. De ce trebuie astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, sa ne bucuram? – Pentru ca insusi cuvantul “adormire” arata ca moartea Maicii Domnului a fost neobisnuita. Ea a fost un somn, dupa care indata a urmat trezirea cea plina de bucurie.
Preamarita fiind de Proorocii din vechime si fericita de Duhul Sfant pentru bucuria si fericirea ce i-au fost dinainte hotarate de Dumnezeu, ea, Preacurata, vietuind pe pamant, inca nu vede implinindu-se in sine aceste preziceri dumnezeiesti; dimpotriva, necazuri mari, lipsuri si incercari sufletesti insotesc viata ei cea pamanteasca. In viata ei pamanteasca s-au implinit asupra ei intocmai cuvintele dreptului Simeon:Şi prin sufletul tau va trece sabie (Luca 2, 35). Cata durere a rabdat Preasfanta Fecioara, cate lacrimi ascunse a varsat pe pamant cand a vazut suferintele cumplite si moartea Iubitului ei Fiu!
Şi, iata, astazi, in ziua Adormirii Maicii Domnului, se pune capat lucrarii ei, in vremea careia a semanat cu lacrimi fierbinți. Din clipa mutarii ei de pe pamant la cer incep si se descopera inaintea ochilor intregii lumi maretia ei nepamanteana, slava si fericirea ei. Sfanta Traditie povesteste despre slavita Adormire a Maicii Domnului urmatoarele: dupa înaltarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, Preacurata Lui Maica a cercetat cu deosebita dragoste acele locuri de langa Ierusalim, care purtau semnul rugaciunii, al suferintei si al mortii Iubitului ei Fiu. Azi, aţi venit să sărbătoriţi şi de aceea suntem toţi fericiţi şi ne bucurăm, după Evanghelia care s-a citit astăzi: Căci iată, mă vor ferici toate neamurile.
Fericiţi sunteţi pentru că voi o fericiţi pe Maica Domnului, pentru că o aveţi pe Maica Domnului şi pentru că noi toţi o avem şi o are Biserica noastră şi credinţa noastră ortodoxă. De aceea, bucuraţi-vă că sunteți ortodocşi şi aveţi atâta apărare şi mângâiere la ceruri. Să ne bucurăm şi Maica Domnului pentru noi este tot ceea ce poate fi pe acest pământ: mângâiere, alinare, ascultătoare a rugăciunilor mele, şi, mai mult decât orişice, nădejdea mea după moarte, în ziua judecăţii, căci numai Ea nu mă va lăsa pe nimeni.
Astăzi aţi venit fiecare cu o bucurie în suflet, dar, poate, cei mai mulţi aţi venit cu o durere pe care o purtaţi. Voi, mamelor, aţi venit cu durerea de mame pentru copiii voştri. Cei îndureraţi aţi venit să-i spuneţi durerea şi bine aţi făcut, că nu întindeţi mâinile la nişte dumnezei străini şi aţi venit la Mama noastră, a tuturor, la Maica Domnului Iisus, care ne mângâie pe fiecare. Nimeni și niciodată n-o să vă înţeleagă durerea voastră de mame, durerea voastră, decât cea căreia i-a trecut sabie şi durere mare prin inimă, când L-a văzut pe Domnul Iisus răstignit pe cruce, şi, dacă plânge o mamă, cum să nu asculte cea care a plâns sub crucea Fiului ei. Aveţi toată nădejdea şi credeţi în ceea ce-i cereţi Maicii Domnului şi cu toţii veţi primi.Să plângem, să ne rugăm, şi să-i spunem tot ce avem pe suflet, că nu mai avem cui spune astăzi, în lumea asta. Că atât de greu este, iubiţi creştini, atâta răutate este azi, atâta durere în lumea asta, că nu are cine ne mângâia şi nu avem la cine altcineva merge, decât numai la Dumnezeu și la Maica Lui.
Dacă viaţa Maicii Domnului a fost sfânta, moartea ei a fost dumnezeiască. Moartea Maicii Domnului n-a fost moarte, ci o adormire lină.Ceea ce a născut pe “Domnul vieţii” n-a fost cutremurata de umbrele morţii, pentru ca dincolo de acestea, vedea cum Hristos, Fiul ei o aştepta plin de lumină si bucurie, spre a o aşeza la dreapta Sa, după cuvântul psalmistului, ce zice: “Stătut-a Impărăteasa de-a dreapta Ta, imbrăcată in haină prea aurită si înfrumuseţată” (Ps. 44,11) Intr-un amurg, Arhanghelul Gavriil din nou este trimis către “Cea plina de dar”, ca să-i aducă veste îmbucurătoare, ca peste trei zile va fi chemata la Fiul ei. Inima de mama tresari de bucurie la aceasta veste.
Odată cu vestea adusă, arhanghelul îi dădu o stâlpare de finic strălucitoare, zicându-i: “Prea Sfânta Stăpâna, Maica Domnului si Dumnezeului nostru Hristos, pregăteşte-te ca, iată, Fiul tău va veni înconjurat de cetele îngereşti, ca pe tine, care in braţe L-ai purtat, la ceruri sa te ridice. Bucura-te, ca de acum vei petrece de-a pururi intru Imparatia Fiului tău. Pe tine moartea nu te va stăpâni. Preacuratul tău trup nu va fi dat hrana viermilor, ci va fi preaslăvit cu şederea de-a dreapta lui Hristos. De acolo te vei ruga întruna, pentru tot neamul omenesc. Tu vei fi de acum maica orfanilor, ocrotirea văduvelor, povăţuitoarea fecioarelor, bucuria scârbiţilor si limanul înviforaţilor”.Ridicându-se atunci Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu se duse in Muntele Măslinilor si căzu in genunchi, acolo de unde Fiul sau se inaltase la ceruri, isi ridica mâinile, rugându-se: “Fiul meu prea iubit, care te-ai pogarat din cer si te-ai întrupat din mine, ia-mă cu Tine. Ajunge-mi străinătatea, ajunge-mi despărţirea de Tine. Zis-ai ca unde vei fi Tu acolo va fi si cel ce-Ti va sluji Ţie. Aşadar unde eşti Tu, Fiul meu prea iubit, acolo mă învredniceşte sa fiu si eu; ca inima mea e arsa de dorul Tău.”
Si spune o veche istorie ca atunci când Maica Domnului se ruga, minunat lucru se făcea: codrul suspina adânc, iar copacii se plecau cu vârfurile la pamant, de cate ori Prea Curata se închina. Pogorându-se apoi Fecioara din munte, se duse la casa sa, unde Apostolul Ioan si Petru o aşteptau, învăţând noroadele. La împlinirea celor trei zile vestite de înger, un nor cuprinse pe toţi apostolii ce erau răspândiţi la propovăduirea Evangheliei si de la margini ii aduna dintr-o data in sătucul Ghetsimani, la casa Sfântului Apostol Ioan, unde era Maica Domnului.
Iubiților, sa-i dam Slava lui Dumnezeu, ca ne-a dat zile si putere, sa fim astazi impreuna, ca sa serbam si noi, impreuna cu Fiul, cu Tatal si cu Duhul Sfant, cu toate puterile ceresti, inaltarea cu trup la cer intru adormire a Prea Sfintei de Dumnezeu Nascatoarei si Pururea Fecioarei Maria. Hramurile bisericilor, ale manastirilor in tara noastra, dintru inceput, au avut o insemnatate deosebita: sa adune in jurul altarului, sa intareasca sufleteste in credinta si in putere pe toti cei ce se inchina Prea Sfintei Treimi si sunt botezati in dreapta credinta ortodoxa, ocazie cu care cinstim pe toti sfintii cei din veac, o data cu praznicele respective, si pe mortii nostri, care intru nadejdea mantuirii au adormit.
Hramurile manastirilor si astazi inca mai aduna la altar sufletele tuturor celor care isi pun nadejdea in Dumnezeu mai mult decat in toate puterile veacului. Tara noastra este o tara in care cultul Maicii Domnului dintru inceput a fost savarsit. Toata casa romanului avea icoana Maicii Domnului – Fecioara Maria cu pruncul in brate – si atata vreme putem sa ne permitem sa spunem ca va dainui tara aceasta si neamul nostru, cata vreme o sa avem in casa icoana Maicii Domnului. Da, traim vremuri in care sunt intentii din partea unora si a altora, nu romani, nu crestini, ci doar cu numele, care vor s-o scoata, pentru ca nu inteleg ca, legat de cinstirea Maicii Domnului si de cinstirea sfintelor icoane, la noi sunt criterii de viata, de nadejde, de putere, mult mai adanci decat isi pot imagina cei care le pot smulge.
În toată lumea creştină se prăznuieşte luminat Adormirea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, pentru că ea, după Învierea şi Înălţarea Domnului, este cea mai apropiată şi mai vie încredinţare de slava menită celor ce cred în Domnul. Priveşte la Adormire, si vei pricepe care este nădejdea chemării noastre, iar când vei pricepe nu vei cruţa nimic pentru a o dobândi.
Iată icoana! Priviți, Maica Domnului a trecut la cele veşnice. O înconjoară Apostolii, care se tânguiesc. Pe loc Se pogoară însă Domnul, înconjurat de îngeri de toţi sfinţii, şi primeşte în braţele Sale preacuratul ei suflet. Aşa a fost Maica lui Dumnezeu. Ea este însă şi Maica noastră, a tuturor, şi a înnoit această cale de mutare din viaţa aceasta în cealaltă, ca în urma ei să se strămute mai apoi la Dumnezeu, pe aceeaşi cale, şi toţi apropiaţii ei, şi ca la vremea potrivită să poată mărturisi: „Iată eu şi copiii mei!” Moartea e soarta tuturor, pe când slava de după moarte e moştenirea credinţei curate şi vii. Văzând cu mintea această slavă şi nestrămutarea făgăduinţelor ei, precum si înrâurirea pe care încredinţarea de acest lucru o are asupra întocmirii vieţii noastre duhovniceşti, Apostolul Petru nu se poate înfrâna să nu strige: Binecuvântat fie Dumnezeu… Care ne-a născut din nou, spre nădejde vie, spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru noi! (I Petru 1-3)
Păgânii n-aveau nădejde, după cum ne încredinţează Apostolul Pavel. Nădejdea moştenirii vieţii veşnice a devenit trăsătură deosebitoare a creştinilor şi cel mai puternic sprijin al tăriei morale pentru răbdarea tuturor ostenelilor şi lipsurilor care sunt de neocolit în viaţa cea după credinţa în Domnul. A căzut această verigă din lanţul mişcărilor duhovniceşti ale omului – şi iată că Domnul o pune la loc şi reface duhul, care căzuse în nenădăjduire. În Sine învie, înalţă la cer şi aşază de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui firea omenească, după ce a dat mai înainte încredinţare că unde este El, acolo va fi şi sluga Lui (In 12, 26). După aceea, le înfăţişează tuturor în chip vădit mutarea la slavă a Maicii Lui şi a noastre. În fine, nu o dată a arătat aceasta asupra apostolilor şi a multor sfinţi, şi totul ca să întipărească în chip cât se poate de pipăit nu numai gândul, ci şi simţirea slavei celei după aceea (I Petru 1,11). Duhul cel nou al vieţii îi umplea pe credincioşii care intrau în această făgăduinţă. Ei încetau să mai trăiască pe pământ şi pentru pământ, având vieţuire în ceruri, după cum arată apostolul, ca nişte moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos.
Iată de ce putea oricine să adevereasca prin cuvântul apostolului: „Cine şi ce ne va despărţi de Domnul? Nimeni şi nimic”. Simţeau şi ei necazurile când erau în împrejurări aducătoare de necaz; însă răbdau necazurile, iar prin nădejde se bucurau. Trăind în lume, aveau ceea ce este socotit în lume a fi bun, şi îi vedeau şi pe alţii că au acestea, însă pe toate le socoteau a fi gunoi, din pricina nădejdii care le stătea înainte. Greu le era şi lor să fie neclintiţi, să nu dea înapoi în viaţă şi în credinţă; ei biruiau însă toate ostenelile prin nădejdea că cel credincios în puţine va fi pus peste multe, că va fi proslăvit împreună cu Cel pentru Care pătimeşte (II Tim. 2, 12; Apoc. 21, 7). Aşa că iată unde e cheia vieţii întru Hristos Iisus, Domnul nostru: în nădejdea vie!
Suntem chemați a ţine nădejdea care ne este pusă înainte (Evr. 6, 18) pentru a o avea ancoră tare şi de nădejde a sufletului? Aş dori ca la o asemenea chemare să răspundeţi cu dojana: „Oare noi nu suntem creştini?”. M-aş putea bucura de o dojana ca aceasta. Dar dacă la cuvântul despre nădejde inima va răspunde cu întrebarea nedumerită: „Ce este nădejdea şi la ce foloseşte ea în viaţă?”, asta va însemna că acest cuvânt, „nădejde”, este şi de neînţeles pentru minte, şi de neîncăput pentru inimă. Să ştim, cel puţin, că dacă dulceaţa cea vremelnică a păcatului, sau nici măcar neapărat a păcatului, atrage cu putere, dacă neplăcerile cu care se întâlneşte omul în viaţă îi moleşesc duhul şi nasc cârtirea, dacă osteneala de a împlini îndatoririle ceruta sau consfinţite de credinţă — ea singură – omoară râvna pentru ele, acesta este un semn că nădejdea – acest motor ceresc – nu a pătruns în sfera vierii noastre duhovniceşti, că acest oaspete ceresc n-a cercetat sufletul nostru.
Fiindcă atunci când el ne cercetează, reorânduieşte toate în felul său şi face vădiţă prezenţa sa. Când casa este luminată, toţi îşi dau seama de acest lucru după lumina care iese pe ferestre: când casa sufletului nostru e luminată de nădejde, lumina aceasta nu poate să se ascundă, ci se descoperă îndată prin nepăsarea faţă de plăcerile trupeşti şi lumeşti, prin seninătatea şi pacea sufletului în pofida tuturor potrivniciilor dinafară şi prin necontenita râvnă nestinsă de a sluji Domnului în sfera unde am fost puşi, în pofida tuturor ostenelilor. Despre cel în care are loc asta se poate spune că a fost născut spre nădejde vie, iar cel in care nu are loc este cufundat în nenădăjduire şi e în lume ca un om fără Dumnezeu.
Dacă ne vom cerceta pe noi înşine cum se cade, câţi dintre noi vor trebui aşezaţi în cea din urmă tagmă? Cu toate acestea, puţini se vor învoi să se socoată creştini neadevăraţi, nedeplini. Nădejdea este simţământul cel mai subţire. Spre mângâierea noastră, dobândirea ei este simplă şi pipăită. Vrei să te împodobeşti cu nădejdea? Începe să slujeşti Domnului prin împlinirea poruncilor Lui, şi vei naşte nădejdea, şi vei creşte în ea. Sluga credincioasă stăpânului este încredinţată că stăpânul e binevoitor faţă de ea şi că nu o va lăsa nicidecum de izbelişte: cel credincios lui Dumnezeu nu poate să nu poarte în sine simţirea bunăvoinţei Lui şi a încredinţării că îl aşteaptă răsplăţi din partea Lui. Dimpotrivă, şi fiul îşi pierde încredinţarea în bunăvoinţa tatălui său atunci când calcă în vreo privinţă voia lui vădită: şi la cei care vieţuiesc cu sfinţenie nădejdea piere când ei încalcă cu bună ştiinţă porunca vădită a Dumnezeu.
În viaţă se întâmplă ca cel care a crezut să purceadă a sluji Domnului, această slujire naşte nădejdea. Nădejdea, la rândul său, aprinde şi mai mult râvna de a plăcea lui Dumnezeu. Când omul face mult pe placul lui Dumnezeu, aceasta întăreşte din nou nădejdea. Şi astfel, ele se sprijină, se întăresc şi se cresc una pe alta, până când în cele din urmă toate cele lăuntrice şi dinafară sunt cuprinse de nădejde – şi însuşi Dumnezeul nădejdilor umple omul (v. Rom. 15, 13). Şi ce fericire poate fi mai mare decât atunci când inima dă mărturie că Dumnezeu nu mai este în noi doar nădejde, ci şi gustare a slavei?
Acum, azi, prăznuim Adormirea Preasfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria. Aceasta a fost însă moartea Maicii Lui Dumnezeu – moarte adevărată, asemenea morţii oricărui om. Şi atunci, de ce a fost numită „adormire“? Poate pentru că Preacurata n-a fost ţinută mult timp în legăturile morţii şi în tărâmul stricăciunii, ci după trei zile s-a descoperit că ea a înviat, asemenea Fiului ei, Domnul Iisus Hristos, dar mai ales pentru că moartea aceasta a fost cu pace, lină, plăcută, cu dulceaţă, asemenea unui somn dorit, liniştit, după istovirea trupului de către ostenelile zilei.
Dar nu aşa ar trebui să fie, oare, şi moartea noastră? Da, așa va fi, Preasfânta-Născătoare de Dumnezeu este Mama noastră, iar noi suntem copiii ei. Ea merge înainte, noi avem datoria să o urmăm. Şi iată lecţia pe care o primim de la Adormire noi, care prăznuim ziua Adormirii: an de an, apropiindu-ne de moarte, să ne îngrijim în tot chipul ca moartea noastră să nu fie smulgere cu sfâşiere şi tulburare a sufletului din trup, ci ieşire paşnică şi fără de tulburare din această lume în alta, asemenea unei adormiri tihnite şi line… Se ridică întrebarea: cum să ajungem la aceasta şi ce se cere din partea noastră în acest scop?
Moartea nu este nimicire, ci trecere din acest sălaş pământesc în altul. Dar să luăm un exemplu din viaţa obişnuită: când trec oamenii dintr-un loc în altul cu sufletul nu numai liniştit şi împăcat, ci chiar bucuros? Atunci când nu sunt legaţi prin nimic de locul din care ies, iar de locul unde se mută nu doar că nu se tem, ci doresc din toată inima mângâierile şi plăcerile pe care le aşteaptă acolo. Aşadar să ne însuşim această dispoziţie sufletească şi în privinţa morţii, şi atunci o vom întâmpina nu doar fără necaz şi fără frică, ci cu dorinţă plină de bucurie... Si anume: Să stingem în noi orice împătimire faţă de trup şi faţă de tot ce este trupesc, faţă de pământ şi faţă de tot ce e pământesc. Pentru că atunci când nimic nu te mai leagă de pământ, ce necaz să mai fie când îl părăseşti?
Un lucru se desparte cu uşurinţă de altul atunci când nu sunt legate şi nu sunt încleiate, ci numai alipite unul de altul: cu uşurinţă se desparte şi sufletul de trup atunci când în el nu sunt împătimiri faţă de trup şi când el, petrecând în trup, nu vieţuieşte după trup. Călătorul ce merge spre ţinta sa părăseşte liniştit şi fără plăcere locurile unde face popas. De ce? Fiindcă totul e pentru el străin. Şi atunci când inima noastră va socoti străin de sine tot ce e pământesc, nu vom avea greutăţi la trecerea în cealaltă viaţă.
Bineînţeles, nu putem trăi fără unele lucruri sau chiar fără multe lucruri. Putem dobândi însă o asemenea aşezare sufletească faţă de ele încât să ne putem despărţi de ele tot atât de uşor ca şi cum am dezbrăca o haină de care nu mai avem nevoie. De asta să ne şi îngrijim! Cam greu? Da… însă putem face aceasta nu dintr-o dată, ci câte puţin. Cum încurcă vrăjmaşul sufletul in împătimirile pământeşti? Le aduce una după alta cu stăruinţă, aşa cum paianjenul încurcă gâzele care îi cad în plasă, aruncând asupra lor pânză după pânză. Dimpotrivă, cine vrea să iasă din aceste curse trebuie să aibă priceperea de a lucra tocmai pe dos – de a tăia împătimire după împătimire, începând cu cele mai mici şi ajungând la cele mai mari. Cel care s-a împotmolit în noroi scoate mădular după mădular, până se eliberează cu totul: aşa să tăiem împătimire după împătimire, până ce vom deveni cu desăvârşire liberi.
Dacă ne vom osteni în felul acesta, în ceasul morţii putem să fim deja rupţi de toate şi gata să părăsim fără necaz pământul şi tot ce e pământesc, aşteptând numai porunca lui Dumnezeu. Însă nu doar împătimirile pământeşti pot tulbura liniştea sufletului în ceasul morţii. Nu mai puţin decât acestea tulbură teama: cum ne vom arăta pe lumea cealaltă, unde trebuie să te arăţi înaintea feţei lui Dumnezeu, Dreptul Judecător, ai Cărui ochi sunt mai luminoşi decât soarele, pătrunzând toate şi văzând toate – iar noi avem multe păcate. Cel care ştie că s-a făcut vinovat cu ceva se teme să meargă la mai-marele său şi cu atât mai mult la împărat: şi păcătosul se teme să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu – atât de teamă încât, după cuvântul dumnezeieşti sunt împinşi să strige: „Munţilor, cădeţi peste noi!” Pricina sunt păcatele, care-L jignesc pe Dumnezeu. Ca atare, dacă doreşte cineva să întâmpine fără frică moartea şi să treacă liniştit pe lumea cealaltă, să aibă grijă să fie fără de păcat sau, dacă deja a păcătuit, să facă în aşa fel încât păcatele să nu îi fie spre osândă. Cum se face asta?
Prin pocăinţă nefăţarnică şi prin hotărârea de a nu mai încălca poruncile Domnului. Cine a păcătuit să nu mai păcătuiască, iar pentru păcatele dinainte să facă pocăinţă. Pocăinţa şi frângerea inimii pentru păcate, împreună cu spovedania şi cu făgăduinţa de a nu mai păcătui, şterg păcatele din toate locurile unde se întipăresc ele: din fiinţa noastră, din tot ce ne înconjoară şi chiar din amintirea lui Dumnezeu, şi îl fac pe păcătosul care se pocăieşte nevinovat înaintea feţei lui Dumnezeu Cel drept, îmbrăcându-l în veşmântul îndreptăţirii, luat din haina Domnului, Care a pătimit pentru noi. Dezlegarea preoţească rupe zapisul păcatelor, iar zapisul, odată rupt, îşi pierde toată puterea, din vrerea însuşi Judecătorului, Care a zis: Câte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în ceruri (Mt. 18, 18).
Încredinţarea că aşa sta lucrurile umple inima păcătosului cu nădejde bună, şi măcar că el ştie că a păcătuit, merge înaintea Judecătorului fără cutremur ştiind că înaintea venirii lui acolo a mers îndreptăţirea, altfel spus că acolo este înaintea Judecătorului un Mijlocitor gata să îi ia partea… Căci dacă va păcătui cineva, Mijlocitor avem către Tatăl, pe Iisus Hristos, Cel drept (I In 2, 1).
Dacă un criminal ar fi încredinţat că pentru el va mijloci moştenitorul tronului, al cărui cuvânt are putere înaintea împăratului, ar merge la împărat fără frică, orice fărădelege ar fi făcut. Aşadar fără frică şi tulburare se poate arăta înaintea Judecătorului Dumnezeu şi păcătosul care s-a pocăit, întrucât acolo va mijloci pentru el Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, Care a luat păcatele noastre asupra Sa şi le-a ridicat pe cruce, şi Care a zis: Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi de păcate, şi Eu vă voi odihni pe voi! (Mt. 11, 28) Prin urmare, cine vrea să moară liniştit, să se pocăiască şi de acum să nu mai păcătuiască…Dacă, după aceea, la aceste două aşezări sufleteşti – adică la ruperea de toate cele pământeşti şi la pocăinţă – vom mai adăuga şi dorinţa bunătăţilor viitoare, vom întâmpina moartea nu doar fără necaz şi frică, ci chiar cu bucurie.
Unii pleacă bucuroşi dintr-o casă atunci când în ea e umed, ori sobele scot fum, ori acoperişul e prost… Unii, deşi nu au în casă asemenea neplăceri, se mută cu bucurie în alta deoarece presupun că vor avea parte în ea de mai mult confort şi de avantaje mai mari. Astfel, când vom pricepe cu mintea şi simţi cu inima pe de o parte sărăcia şi nimicnicia bunătăţilor pământeşti, iar pe de alta înălţimea şi necuprinderea bunătăţilor care ne aşteaptă pe lumea cealaltă, vom dori trecerea din această lume în cealaltă nu numai cu plăcere, ci chiar cu năzuinţă puternică, asemenea Apostolului Pavel, care spunea despre sine că doreşte mult să se desfacă de trup şi să fie cu Hristos, şi asemenea Preacuratei Stăpâne, care în fiecare dimineaţă se suia pe Muntele Măslinilor, unde mai apoi avea să fie pus, pentru scurtă vreme, şi trupul ei şi Îl ruga pe Dumnezeiescul său Fiu să o ia mai repede de aici şi să îi dea putinţa de a vedea frumuseţea feţei Lui… în locaşurile cereşti.
Sufletul care a înţeles ce înseamnă viaţa de aici şi viaţa pe lumea cealaltă va suspina după aceasta din urmă aşa cum cel robit suspină după patrie, călătorul – după casa sa şi cel ce sade în temniţă – după libertate… şi cu multă dorire va chema moartea ca pe o izbăvitoare, binefăcătoare şi mângâietoare. Veţi întreba: „Cum poate fi înălţat sufletul la o asemenea aşezare?” Prin cugetarea la nimicnicia bunătăţilor pământeşti şi la măreţia celor cereşti – iar cel mai sigur prin simţământul amărăciunii tuturor celor pământeşti şi prin gustarea dulceţii celei cereşti.
Pentru că atunci, gustând dulce, nu va mai vrea amar – se va feri de acesta din urmă şi îl va pofti pe cel dintâi. Sau, şi mai bine zis: atunci sufletul va fugi din această viaţă în cealaltă aşa cum fuge omul la aer curat dintr-o cameră înăbuşitoare. Iată tot ce ne face trebuinţă pentru a muri liniştiţi: să nu avem împătimiri faţă de cele pământeşti, să trăim în virtute după ce ne-am curăţit conştiinţa, să educăm în noi înşine dorinţa puternică de bunătăţile veşnice. Cea dintâi şi cea din urmă vin de la sine atunci când va fi în noi ceea ce este de căpetenie: conştiinţa curată şi faptele cele bune. Ştim că între toate cele nesigure de pe acest pământ un singur lucru este cu totul sigur: faptul că vom muri… şi că moartea va fi pentru noi fie amară şi chinuitoare, fie plăcută şi desfătată.
Deci, să nu ne arătăm a fi proprii noştri vrăjmaşi, amarând ca nişte nepricepuţi trecerea din această viaţă în cealaltă, de vreme ce avem toate mijloacele pentru a o îndulci. Azi, mâine vine moartea – deci, să fim gata! Iată, vin curând! zice Domnul (Apoc. 22, 12). Mica osteneală purtată în acest scop va fi răsplătită cu bucuria cea veşnică. Şi chiar de se va întâmpla să purtăm o osteneală mare şi să pătimim, nu vom ieşi în pagubă… pentru ca pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de slava care va să se arate întru noi (Rom. 8, 18).”Domnul să ne dăruiască, fraţilor, şi nouă lucrul acesta — a prisosi în nădejde, pentru ca avându-o să putem lucra cu multă îndrăznire (vezi II Cor. 3, 12) iarăşi, să arătăm aceeaşi râvnă spre adeverirea nădejdii până la sfârşit (Evr. 6, 11), ca astfel să ne facem moştenitori vieţii veşnice (Tit 3, 7).
Sfantul Grigorie Palama prezintă adormirea Fecioarei Maria ca pe o mutare la o viaţă cerească şi nemuritoare. (în Omilia 37) De aceia Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare plină de bucurie şi un praznic al întregii lumi, care evocă lucrurile minunate ale Preacuratei Fecioare, prezenţa apostolilor la sfânta ei îngropare, imnurile dumnezeieşti şi liturghiile îngereşti cântate pentru Ea, însuşi Domnul Savaot şi Fiul Pururea Fecioarei fiind prezent şi dând Maicii Lui cinstirea cuvenită adormirii ei.În principiu, Sfânta Fecioară nu ar mai fi trebuit să moară. Dacă s-a întâmplat acest lucru, a fost din pricina căderii lui Adam şi din „solidaritate” cu el, ca să se arate că Preacurata este din neamul lui, cedând astfel în faţa consecinţelor naturii căzute, ca şi Fiul ei, Domnul Iisus Hristos, fiind apoi mutată de pe pământ la cer, la fel ca şi Cel pe Care L-a născut în chip minunat.
Dumnezeu are mulţi prieteni pe care îi cinsteşte şi care au dobândit dumnezeiasca bunăvoire, slavă şi putere, precum spune şi regele David: „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor. Și-i voi număra pe ei, şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi” (Ps. 138, 17-18). Dar Sfânta Fecioară îi întrece pe toţi, aşa cum grăieşte înţeleptul Solomon: „Mulţi au dobândit bogăţie şi multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate” (Prov. 31, 29)
Pentru că, Fecioara Maria stă la mijloc între Dumnezeu şi oameni, Mamă după trup a unui Dumnezeu înomenit şi îndumnezeitoare după har a neamului omenesc, ajunsă prin ascultare Împărăteasă a toate. Ea singură stând între Dumnezeu şi tot neamul omenesc, pe Dumnezeu L-a făcut Fiu al omului, iar pe oameni fii ai lui Dumnezeu, făcând pământul cer şi îndumnezeind neamul omenesc. Ea singură, dintre toate femeile, s-a arătat Maică a lui Dumnezeu din fire mai presus de orice fire, iar prin negrăita ei naştere este Împărăteasă a toată făptura din lume şi mai presus de lume. Și astfel înălţându-i prin Ea pe cei de sub Ea, şi arătând o cerească ascultare, Sfânta Fecioară s-a împărtăşit de o demnitate superioară, fiind aşezată Împărăteasă mai înaltă decât cele înalte şi prefericită a unui neam fericit.
Acum Fecioara Mamă este cu trupul la cer de-a dreapta Împăratului, după cuvântul Psalmistului: „Șezut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată” (Ps. 44, 11). Iar „haina aurită” este trupul ei cu strălucire dumnezeiască, „multicolor” prin diversele virtuţi. Fecioara are acum împreună cu trupul ei slăvit de Dumnezeu un loc în cer împreună cu Fiul ei; pentru că pământul, mormântul şi moartea n-au putut ţine până la sfârşit un trup obârşie de Viaţă, „receptacul” al lui Dumnezeu și „chivotul” sfinţirii Lui, un sălaş mai iubit decât un cer şi „cerul cerurilor”
Dacă un suflet în care locuieşte harul lui Dumnezeu urcă la cer după ce se desface de cele de aici, cu atât mai mult trupul Sfintei Fecioare care a primit în el pe Însuşi Dumnezeu, izvorul veşnic al harului, a fost luat de pe pământ fără să cunoască stricăciunea.Trupul Fecioarei Maria, care a născut pe Fiul lui Dumnezeu, este slăvit împreună cu El și înviază împreună cu Hristos Cel înviat mai înainte de a treia zi. Iar înfăţişare a ridicării ei din morţi se fac giulgiurile găsite singure în mormânt de cei care au venit să o caute pe Preacurata Fecioară.
Nu a fost nevoie ca Ea să mai petreacă puţin pe pământ ca Fiul şi Dumnezeul ei, de aceea a fost mutată îndată din mormânt în loc supraceresc, de unde „fulgeră” iarăşi spre pământ luminile şi harurile ei foarte strălucitoare şi dumnezeieşti, luminând de acolo tot ocolul pământului, închinată, admirată şi lăudată de toţi credincioşii. Şi dacă „cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui” (Ps. 115, 6), cu atât mai mult se cuvine să facem, cu cele mai înalte cuvinte de laudă, pomenirea adormirii Pururea Fecioarei şi Maicii Domnului nostru Iisus Hristos.
„Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea în rugăciuni neadormită şi în folosinţă nădejde neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o, căci ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel care S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.” (Condac la Praznicul Adormirii Maicii Domnului)
Ingerul Gavriil, venind din nou de la Dumnezeu sa-i vesteasca moartea, i-a dat semnul de biruinta, ramura de palmier, ca sa arate ca a fost biruitoare a tuturor randuielilor firii. Dupa care Sfintii Apostoli s-au adunat din toate colturile lumii rapiti de nori; s-au strans Cei Doisprezece si multi altii care i-au urmat, veniti intr-o clipa sa slaveasca pe Sfanta si Slavita Maica a Domnului, si au descoperit acolo taina celei de-a Doua Veniri, dupa cum spune apostolul Pavel: Dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh, si asa pururea cu Domnul vom fi (1 Tes 4,17) , dumnezeiasca taina a rapirii de mai apoi pe nori.
Aici, la Adormirea Fecioarei, s-a savarsit marea si slavita minune, venirea intr-o clipita a unui atat de mare numar din toate colturile pamantului din tari indepartate, si oprirea lor in Sion in fata Maicii Pururea-Fecioara. Dupa care a venit Hristos, Dumnezeu Fiul, Imparatul Slavei, Domnul si Fiul sau, Care a socotit bun sa aduca la fiinta soarele si, prin venirea Duhului Sfant, prin salasluirea in sanul ei si prin intruparea din ea, a savarsit Iconomia mantuirii noastre, a fost rastignit si ingropat si a inviat a treia zi, dupa care S-a inaltat la ceruri si a sezut de-a dreapta Tatalui. Acelasi milostiv Imparat a venit si atunci cu multimile ingerilor si ale arhanghelilor, a cerut sufletul sfant si slavit al binecuvantatei si slavitei Sale Maici si l-a urcat in salasele slavite ale Tatatlui Sau, cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (1 Co 2,9) si mai mult decat toti pentru Maica Sa fara prihana.
Din porunca Domnului, Dumnezeului si Invatatorului lor, apostolii au dus apoi din Sion in Ghetimani trupul sfant si neprihanit al Imparatesei lor si l-au asezat in mormant ca odinioara Iosif si Nicodim trupul lui Iisus. Si asa cum Domnul Slavei a inviat a treia zi, tot asa si aici a treia zi trupul Sfintei Maici n-a mai fost gasit in mormant, ci a fost mutat asa cum a vrut Fiul ei. A fost ingropata ca un mort dupa randuiala firii si a fost mutata ca Maica lui Dumnezeu pentru a intari si a face vrednica de crezare Invierea Fiului sau, Domnul, si luarea firii pe care El o imbracase din ea, intarind propria noastra inaltare si adevarata noastra nestricaciune ce va veni. Asa cum nasterea ei s-a facut in chip nestricacios, tot asa moartea ei a fost nestricacioasa. Asa cum nasterea ei a fost mai inalta decat cuvantul si decat firea, tot asa si mutarea ei a fost mai adanca decat randuiala fireasca a vremii. Si a fost lucru uimitor, caci asa cum sufletul ei a urcat la cer fara de trup, asa si trupul ei a urcat fara suflet, aratand Fiului ei si slujitorilor ei atat partasia, cat si despartirea ei. A urcat la cer prin har si sub calauzirea Fiului ei inainte de invierea obsteasca, facandu-ne sa nadajduim in invierea ce va sa vina.
A fost inaltata cu totul: mai intai cu sufletul ei sfant, atunci cand a cerut-o Domnului, iar mai apoi si trupul fara prihana, dupa cum a voit Domnul. Marturisim astfel constiinta omeneasca pe care o avea Fericita si harul slavit cu care a preamarit-o Fiul ei. Asa se cinsteste de catre toti acest praznic minunat, cinstire ingerilor si a oamenilor, si impodobit cu harul Sfintei Nascatoare de Dumnezeu. Iar sorocul praznicului slavit este bun si binecuvantat, plin de roade, impodobit intru toate, culesul e vestit, roadele pomilor si tot felul de alte roade se revarsa si aceasta e si cinstea firii noastre spre Slava Ziditorului si a Vestitorului desfatarilor raiului, si toate acestea sunt date spre cinstea acestui praznic sfant, spre desfatarea inchinatarilor sai. Bun si folositor pentru toti oamenii este acest soroc intre zilele anului, plin de folos si desfatare. Prin inaltarea si mutarea Sfintei Fecioare, firea noastra a urcat acum la cer. Ca odinioara prin Inaltarea Fiului ei, ea s-a facut mai inalta decat tronurile, decat heruvimii si serafimii, caci s-a facut cu adevarat mai inalta decat toate fapturile nemateriale si netrupesti, si preaslavita, preabinecuvantata Maica a Mantuitorului nostru, Hristos Dumnezeu, invesmantata cu slava imparateasca, inchinata de toate ostirile, puterile si stapanirile, si de tot numele dat nu numai in aceasta lume, dar si in cea viitoare, nevazuta si necunoscuta. Dar astfel de lucruri sunt mai presus de cuvantul si de puterea noastra si nu suntem in stare sa le patrundem si sa le rostim cu limba. De aceea, vom lasa deoparte tainele ascunse, caci Domnul in cer si pe pamant a facut tot ce a vrut; dupa puterile noastre insa vom multumi Domnului nostru Iisus Hristos si Maicii Sale Preabinecuvantate si Preasfinte.
Te laudam, Imparate si Daruitorule al tuturor tainelor, pentru toate bunatatile tale si pentru cea pe care ai ales-o aici spre slujba tainelor Tale!Te laudam pe Tine, Cel ce ai luat asupra Ta patima si rastignirea si moartea pentru noi si ai socotit lucuru bun pentru numele Tau sa suferi atatea osteneli si chinuri in aceasta lume pentru Sfanta Ta Maica si pentru a o uni cu slava Ta si prin cererile si ajutorul ei sa ne daruiesti si noua viata vesnica!Te laudam pe Tine Care Te-ai dat pe Tine Insuti ca sa ne izbavesti, si Care ne-ai dat din nou pe Preasfanta Ta Maica spre ajutor in bunatatea Ta, Iubitorule de oameni si Imparatule dulce! Te laudam si pe tine, Imparateasa binecuvantata si slavita, care ai de-a pururea milostivire de noi si suferi pentru toate chinurile noastre si ceri Fiului tau sa nimiceasca pacatele si ispitele noastre. Nu plangem moartea si ingroparea ta, ci praznuim cu slava mutarea ta, caci ai fost mutata la cer, si nu-i lasi pe cei ce locuiesc pamantul. Si desi acum esti lipsita de ostenelile si chinurile acestei vieti trecatoare si ai ajuns la fericirea negraita si nesfarsita, nu uiti insa saracia noastra de acum, ci ne mantuiesti acum inca si mai mult si ne izbavesti din toate incercarile si feluritele noastre ispite. Nu ne lasa orfani de ajutorul tau, ci lucreaza pentru noi si acopera-ne cu roua slavei tale si inchina Fiului tau si Dumnezeului nostru mijlocirea necontenita si cererea celor ce te lauda si te slavesc, caci cu adevarat acum esti Imparateasa tuturor, de-a dreapta Imparatului, cu haina tesuta de aur, impodobita si imbracata prin harul Duhului Sfant, preainfrumusetata cu podoaba si cu gateli si bogatii poporului slujesc slava ta, sufletele sfintilor si ale dreptilor, cei bogati in fapte bune, care sunt adevarata bogatie.
Prin Fiul tau si Dumnezeul tau ai acum cununa frumusetii si toiagul Imparatiei si podoaba mai presus de orice stapanire. Te rugam: nu uita poporul tau care lauda pe Fiul tau si canta numele tau, caci toate le poti pe langa Fiul tau milostiv si iubitor de oameni, Care asculta cu bunatate toate cererile si rugamintile tale, si tu insati esti milostiva pentru toti cei ce slujesc si nadajduiesc intru tine. Si purtarea ta de grija e cunoscuta din minunile tale necontenite si zilnice, si din tamaduirile sufletesti si trupesti pe care le arati pentru fiecare din cei ce se roaga. Ele sunt negraite si nenumarate, mai mult decat nisipul marii si – lucru mai inalt si mai adanc decat toate – mijlocesti pentru cei ce au pacatuit impotriva Fiului tau mai mult decat cererile proorocilor, decat sporirile si posturile dreptilor, si mantuirile castigate prin harul tau si bunatatile tale le dai pentru intreaga lume si pentru fiecare dintre oameni.
De aceea frumusetea ta a placut Imparatului, i-a placut marea ta iubire de oameni, mila ta, atentia ta prevenitoare care Il imita printr-o mare milostivire. Desi si celelalte podoabe ale tale, sfintenia, intelepciunea, puterea si celelalte sunt nenumarate, prin atentia prevenitoare si prin milostivire este, mai mult decat orice, imitatoare a Fiului si Dumnezeului tau. Si asa, milostiva si iubitoare de oameni, prin mijlocirea ta in fata Lui reversi inca si mai mult peste noi milostivirea si blandetile Sale. Caci El singur e Mangaietorul nostru in fata Tatalui, Iisus Hristos. Cel drept, cum spune Evanghelistul si Teologul Ioan. El este cel ce ne iarta pacatele (1 In 2, 1-2), iar tu, mijlocitoare pe langa El, abati mania si supararea Sa pornita pe buna dreptate impotriva pacatelor si neascultarilor noastre. Iar in milostivirea si blandetea Sa, reversi peste noi toate bunatatile cele mai presus de fire si darurile tale, Fecioara Sfanta! Cu adevarat întreci marginile firii, nu numai prin nasterea mai adanca decat cunostinta, ci prin atentia ta prevenitoare ce intrece firea. Prin tine s-a dezlegat blestemul maicii dintai,Prin tine s-a rupt peretele vrajbei,Prin tine s-a nimicit stapanirea mortii,Prin tine am biruit asupra pacatului,Prin tine s-a sadit fecioria intre oameni,Prin tine invatam hotararea in faptele bune,Prin tine ni s-a dat intelepciune, smerenie si iubire, iar noi nu ne vom arata biruitori dupa masura in care am fost biruiti, ci mult mai mult.
Am fost izgoniti din Eden si prin tine am primit deopotriva cerul si Edenul. Am cules rodul pomului cunostintei si am pierdut pomul vietii, dar prin tine am dobandit pe Ziditorul pomului. Prin neascultare am fost dezbracati de vesmantul cel dumnezeiesc, dar prin tine ne-am imbracat in Dumnezeu si suntem uniti cu El si ne-a dat puterea de a ne face fii lui Dumnezeu. Acestea sunt darurile si harurile tale pentru noi, o, Fecioara si Nascatoare de Dumnezeu, care ne-ai daruit viata in care erai tu. Si acum, dupa adormirea ta, esti inca si mai vie si praznuita si sezi impreuna cu Cel Viu si Daruitorul Vietii, Fiul tau, si vezi ca Cel nascut din tine e Unul din Treime, Cel ce fost cuprins in tine si nu poate fi cuprins de cer si de pamant, Cl ce-ti implineste cererile cu simplitate.
Pe cei pentru care ceri milostivire El ii copleseste cu bogatia, si chiar daca pacatuiesc din nou si te roaga din nou, indata faci inca o data milostivire si ceri pentru ei iertare, lucru inca si mai minunat si mai mare. Esti intr-adevar usa vietii, pururea apropiata de cei ce intra prin ea, desi prorocul te-a numit usa inchisa prin care nu trece nimeni decat numai Dumnezeu si el o lasa din nou inchisa (Iz 44,2). Acum insa te-ai mutat din aceasta lume si prin mijlocirea pe langa Fiul tau si prin ajutorul si mana ta intinsa spre cei ce te roaga, aceasta usa a harului si milostivirii e deschisa pentru toti si primesti pe toata lumea si asculti toate rugaciunile.Cine va intelege multele tale numiri si nu se va minuna? Dar numele tau scurt si adevarat este de Maica a lui Dumnezeu, Fecioara fara prihana, Nascatoare de Dumnezeu, preabinecuvantata, Marie Pururea-Fecioara. Acesta e numele tau nou, aratat si adevarat; numele tale vechi rostite in chipuri si asemanari le-ai invatat celor noi si pe cele noi le-ai intarit celor vechi. Cu adevarat esti cartea cea vie in care a fost scris negrait Cuvantul lui Dumnezeu cu pana facatoare de viata a Duhului Sfant. Esti cu adevarat trupul Noului Testament scris dumnezeieste, al Testamentului facator de viata lasat de Dumnezeu oamenilor.
Esti mijlocitoarea, rugatoarea si darul mantuirii noastre, ca una care privesti pururea spre noi si intinzi mana poporului credincios. Priveste si acum la noi si ai mila de turma ta, poporul tau, pe care Fiul tau l-a rascumparat cu scumpul Sau sange. Roaga-te pentru el si aseaza-l in mostenirea ta, si din zi in zi milostiveste-te si indeamna pe toti oamenii impreuna si pe fiecare in parte sa se faca toti un trup ajungand la statura plinatatii duhovnicesti si sa aiba un singur Cap, pe Iisus Hristos, Fiul tau. Indulceste poporul tau si mostenirea ta si roaga-te pentru el, o, preasfanta Imparateasa, si ocroteste-l, acoperindu-l cu harul si cu ajutorul tau, si alunga din el pacatele cele nevazute ce omoara sufletele. Pazeste-l in luptele si in ispitele vazute, macar ca din pricina pacatelor noastre celor multe si a necredintelor suntem lipsiti de cuvant si vrednici de pedeapsa. Nu-ti adu aminte de faradelegile noastre, da-ne repede milostiviea ta, caci am saracit cumplit.
Mantuieste-ne si departeaza pacatele noastre prin mijlocirea ta la Fiul tau. Si in aceasta viata pazeste-ne si fa-ne biruitori asupra incercarilor si asalturilor demonului si asupra ispitelor vazute si nevazute si fa sa inceteze toate pacatele noastre. Iar in veacul viitor, du-ne la salasurile cele vesnice, la locul de odihna, unde stapaneste lumina vietii lui Hristos, Fiul tau, ca de langa tine sa imparateasca poporul tau care te slaveste si sa ne bucuram de numele tau. Caci esti fericita intre femei si preabinecuvantata intre toate casele si toate semintiile, slavita in cer si pe pamant, fiindca toata limba te slaveste si te vesteste Maica a Vietii. Toata faptura e plina de lauda ta, toti slavesc prin tine Sfanta Treime in Trei Ipostase si o Singura fiinta, Dumnezeul nostru.
O, comoara a tuturor bunavoirilor! O, daruitoare mai inalta decat firea! O, floare cu toate miresmele! O, faima a firii omenesti, dragostea noastra, biruinta noastra, intelepciunea noastra! O, domnie care strangi toate bunatatile pe care nicio limba nu le poate rosti si niciun gand nu e in stare sa le atinga si nicio intindere a vremii nu le poate invechi! O, dar dumnezeiesc facut oamenilor si inchinare a oamenilor catre Dumnezeu. O, cea plina de har si de slava Sfintei Treimi, salas al buntatilor Lui, mireasa nenuntita, Maica a lui Dumnezeu Imanuel. Salas al Duhului Sfant, Imparateasa a toate, vas de aur ce porti mana (Evr 9,4), toiag inflorit din radacina lui Iesei despre care Isaia spune: fericita radacina lui Iesei pentru ca o mladita va iesi din Iesei si floare din radacinile lui va inflori (Is 11,1)! Sfesnic al Luminii, pat al Imparatului (Cant 3,7), masa a Vietii, templu al Luminii, chivot al Sfinteniei, izvor al Nemuririi, rai intelegator, nor de lumina stalp de stralucire neclintita, potir al Painii vietii, usa a lui Dumnezeu, pe care El singur o strabate si ramane inchisa (Iz 44,2), munte cu totul sfant, Eden al celui de-al doilea Adam, cer si tron inaltat si ridicat, rug nears, chivor al sfinteniei, odihna a Domnului. Cum spune despre tine David: Inalta-te, Doamne, intru odihna Ta (Ps 131,8) si orice alt nume cu care te-au numit prorocii in chipuri si asemanari.
O, prealaudatat Maica a lui Dumnezeu, care ai adus pe lume pe Sfantul Sfintilor, Cuvantul lui Dumnezeu, primeste cererea robilor tai, si pazeste-ne de tot necazul si ispita, si mantuieste-ne de chinurile vesnice, si fa-ne vrednici in viata fara de sfarsit a dreptilor de o parte din bunatatile vietii vesnice, prin Hristos, Fiul tau si Dumnezeul tau, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Parintele Sau Cel fara de inceput si cu Duhul Cel cu totul Sfant, binevoitor si de viata facator acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin”. (poatat pe fb de ioan monahul)