Adormirea Maicii Domnului
SFÂNTA MARIA MARE, 15 august și fiind o sarbatoare a bucuriei eu va spun celor care purtați acest nume: Să ne trăiți întru Mulți Ani!
,,Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre,,
O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ţie!
Pelerinajul Sfintei Liturghii ne-a purtat pașii in Ghetimani la Biserica Adormirii Maicii Domnului, pe locul mormântului unde ne-am închinat și in spatele lui an ajuns la fața icoanei Maicii Domnului Ierusalemita, ocrotitoarea Ierusalimului dar și noastră a crestinilor, unde cazând în genunchi fiecare ne-am rugat la Ajutătoarea noastră Dupa citirea Sfintei Evanghelii și Cuvantul de învațatura al parintelui Crisrian, cântam Aparatoare Doamna cu lacrimi în ochi, dar plini de bucurie și nădejde ca Maica noastră dragă a fost luata la ceruri cu trupul și sta acum alaturi de Fiul Său ca să se roage pentru toți cei care au nevoie de grabnicul ei ajutor.
Potrivit Tradiției, Maica Domnului a fost înștiințată printr-un înger de mutarea ei din această viață: „Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața cea nemuritoare“. După ce Fecioară Maria a chemat apostolii și-a cerut iertăciune de la toți, și-a dat duhul. Domnul Însuși S-a coborât din ceruri pentru a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt. Atunci s-au petrecut multe minuni: ochii orbilor și auzul surzilor s-au deschis, ologii și bolnavii s-au vindecat.
Adormirea Maicii Domnului, considerată una dintre cele mai importante sărbători închinate „celei mai cinstite decât heruvimii şi mai mărite fără de asemănare decât serafimii”, este celebrată de creştin-ortodocşi în fiecare an pe 15 august, în ultima lună a anului bisericesc.
Pentru acest moment, credincioşii se pregătesc timp de două săptămâni, prin post şi rugăciune. În calendarul Bisericii Ortodoxe există patru sărbători închinate Fecioarei Maria: Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Bunavestire şi aceasta din urmă, considerată a fi de o covârşitoare însemnătate. Biserica Ortodoxă o cinsteşte cum se cuvine pe Maica Domnului, aceasta fiind pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise.
Adormirea Maicii Domnului a avut loc în casa Sfântului Evanghelist Ioan, unde a și locuit după răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos. Ea a fost înmormântată în Grădina Ghetsimani, iar după trei zile, când a ajuns și Toma, acesta a găsit în mormânt doar veșmintele Preacuratei Maici. Deasupra mormântului Născătoarei de Dumnezeu a fost construită o biserică de către Sfânta Împărăteasă Elena, iar după distrugerea lăcașului de cult, împăratul bizantin Marcian (392-457) împreună cu soția sa, Pulheria, au ridicat un nou așezământ, existent și astăzi.
De altfel, numeroase biserici și mănăstiri au fost ridicate de-a lungul timpului în cinstea Adormirii Maicii Domnului, fresce uimitoare împodobesc lăcașurile de cult, iar imnuri deosebite înfrumusețează slujbele închinate ei. Toate acestea dovedesc faptul că pentru credincioși, praznicul Adormirii nu este o sărbătoare tristă, de doliu, ci una de bucurie, deoarece Maica Domnului a fost mutată la Viață.
Iubiții mei, se întâmpla adesea ca, atunci când cineva mai mult sau mai puţin cunoscut ţie trece pragul acestei vieţi, sa afli fie ca a dus o viaţa de sfânt, fie ca în viaţa a facut mult mai multe lucruri bune decât ai avut cunoştinţa. Şi asta te şi bucura, dar te şi întristeaza, pentru ca nu le-ai cunoscut adevarata valoare. Au trecut prin viaţa cu discreţie.
Cu mirare aflăm, uneori, că în lumea în care trăim zi de zi, printre noi, nevăzuţi, nebăgaţi în seamă, se strecoară sfinţi. Poţi afla, de pildă, despre cineva, dintr-o relatare a unui martor, că, într-un anumit moment faţa şi mâinile i-au fost transfigurate de o lumină din altă lume. In această lume în care diavolul îşi strigă isteric chemările, ai putea crede fie că vremurile cu sfinţi au apus de mult, fie că sfinţenia e doar o vorbă frumoasă. Insă dintotdeauna un atribut esenţial al ei a fost discreţia. Pe sfinţi nu-i vede decât cine are ochi de văzut. Ei sunt şi trăiesc printre noi, fără zgomot, smeriţi, neştiuţi nici măcar de ei înşişi.
Insuşi Dumnezeu este discret. Nu strigă; şopteşte. Nu intră în viaţa ta; te cheamă să-L urmezi, dacă vrei; nu deschide El uşa, ci stă şi bate. Insă cine vrea Il poate uşor afla, dincolo de zgura şi de zgomotul lumii. Trebuie doar să asculţi, şi El îţi va vorbi. Mai întâi inimii, apoi înţelegerii.
In această stare, de ascultare, de receptivitate, se afla, cu siguranţă, Maria, atunci când Arhanghelul i-a vorbit. Trăia în sărăcie şi în smerenie, într-o căsuţă dintr-un sat neştiut de lume, în curăţie si în rugăciune.
Ochiul lăuntric îi era curat şi deschis. Fără îndoială că anii petrecuţi la templu o pregătiseră.
Născută ea însăşi din părinţi a căror viaţă gravita în jurul lui Dumnezeu, rod al rugăciunilor lor îndelungate, îşi petrecuse întreaga viaţă de până atunci la templu, în intimitatea Domnului, la adăpost de tentaţiile deşarte ale lumii. Invăţase, cu siguranţă, să se roage ca nimeni alta.
Respira, fără îndoială, aerul curat al Duhului Sfânt. Căci sfinţii, prin rugăciune şi viaţă curată se umplu de Duh Sfânt şi Il simt lucrând în inimile lor. Dar ce minune a minunilor, ce taină, ce lucru străin de mintea omenească, să te umple Duhul Sfânt într-o asemenea măsură încât să zămislească în tine pe însuşi Dumnezeu!
Ce va fi simţit Maica Domnului în inima ei, cât de mult va fi fost cuprinsă şi pătrunsă de Duhul Sfânt! Am simţit, poate, şi noi, vreo uşoară adiere a Duhului. Însă ea a trăit pe pământ nedespărţită nici măcar o clipă de El. Aşa se explică adevărul ne-păcătuirii ei: căci nu s-ar fi putut, având păcat, să fie într-o atât de mare măsură locuită de Duhul Sfânt, încât să-L zămislească pe Fiul lui Dumnezeu.
Să simţi că în inima ta se naşte Iisus… Inţelesurile dumnezeieşti se revelează mai cu seamă simbolic. De aceea am putea vedea în Maica Domnului un prototip al fiecăruia dintre noi. Am putea învăţa de la ea cum să trăim, ce am putea şi noi face, ca să Se sălăşluiască Domnul în noi, în inimile noastre. Asa se explica, probabil, şi marea evlavie pe care monahii o au la Maica Domnului: pentru că ea este modelul celor care vor să-L primească pe Hristos. Cu adevărat, Domnul a venit atunci în lume în istorie, prin ea. Arhanghelul Gavriil ne-a adus — ei şi nouă — vestea cea bună a coborârii în lume a Fiului lui Dumnezeu care să ne scape de moarte (a sufletului mai întâi, a trupului mai pe urmă).
Insa această vestire a Arhanghelului poate că ni se adresează tuturor, începând cu Maica Domnului. Căci toţi trebuie sa ne facem sălaşuri ale Duhului Sfânt, pentru a putea locui Hristos în noi. Şi, chiar dacă pare greu de crezut ca aceasta se mai poate întâmpla în zilele şi în lumea actuală, sunt printre noi oameni care ne-au arătat şi ne arată că se poate, trăind ca şi noi, în mijlocul unui oraş zbuciumat şi murdar, nu de puţine ori cu manele date la maxim în vecini, şi rugându-se, iubind, jertfindu-se, s-a făcut transparent harului dumnezeiesc, pe care şi noi l-am simţit iradiind din el, înseamnă că se poate. O chemare a îngerului este pentru fiecare dintre noi. De noi ţine să ne facem surzi sau să-i răspundem: Fie mie după cuvântul tău!
De aceeia plini de smerenie și de credință, cazând în genunchi în fata Icoanei ei sa ne rugam:
O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, stăpână Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ţie şi arată mila ta poporului dreptcredincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul.
Şi păzeşte locaşul acesta şi toate oraşele şi satele şi părţile creştineşti şi tot poporul cel binecredincios, care scapă şi cheamă numele tău cel sfânt de toate nevoile, de boală, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi, de toate durerile şi de toate necazurile.
Ca să nu fie împuţinaţi robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzeşte şi îi mântuieşte cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi şi pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi aducătoare de roadele cele de folos, pe care nouă le dăruieşti.
Uşurează, ridică şi miluieşte, stăpână preamilostivă, Născătoare de Dumnezeu prealăudată, de toate nevoile pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ţi aminte de robii tăi şi nu trece cu vederea lacrimile şi suspinarea lor; ci ne înnoieşte pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mulţumire, aflându-te pe tine ajutătoare.
Milostiveşte-te, Doamnă preacurată, spre ajutorul poporului celui binecredincios. Nădejdea noastră, adună pe cele risipite: pe cei rătăciţi pe cale povăţuieşte-i, pe cei căzuţi de la dreapta credinţă iarăşi la credinţă întoarce-i, pe cei bătrâni sprijineşte-i, pe cei tineri îi învaţă, pe prunci hrăneşte-i şi preamăreşte pe cei ce te preamăresc; dar mai ales păzeşte sfântă Biserica Fiului tău şi o fereşte întru lungime de zile.
O, milostivă şi preaîndurată împărăteasă a cerului şi a pământului, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, miluieşte cu mijlocirea ta poporul dreptcredincios şi toată dreptcredincioasa creştinătate. Păzeşte-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău acoperământ şi roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi ce se oştesc asupra noastră.
Miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale, Maică, pe Preafericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, [pe (Înalt-) Preasfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)] şi pe toţi ortodocşii arhierei, părinţi arhimandriţi, preoţi şi diaconi şi pe tot clerul bisericesc şi pe tot poporul dreptcredincios care se închină icoanei tale.
Caută spre noi toţi cu folosinţa ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor şi ne luminează ochii inimii spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoşătorul judeţ, pe Fiul tău pentru noi roagă-L.
Pe cei ce s-au mutat întru dreapta credinţă din această viaţă în cea veşnică, împreună cu îngerii, cu arhanghelii şi cu toţi sfinţii, împărtăşeşte-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău şi Dumnezeu; şi cu rugăciunea ta învredniceşte pe toţi ortodocşii creştini să vieţuiască cu Hristos şi cu bucurie în locaşurile îngereşti să se desfăteze.
Că tu eşti, Doamnă, mărirea celor cereşti şi ajutătoarea pământenilor; tu eşti nădejdea şi folositoarea tuturor celor ce aleargă la tine şi cer ajutorul tău cel sfânt; tu eşti rugătoarea cea fierbinte către Fiul tău şi Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului.
Şi cu a ta mijlocire îndrăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor şi de viaţă făcătoarelor Taine, deşi suntem nevrednici. Pentru aceea şi pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit şi pe Cel atotţiitor cu mâna ţinând, ne bucurăm noi păcătoşii şi cu umilinţă căzând, pe acesta cu dragoste şi cu frică îl sărutăm, aşteptând, Doamnă, prin sfintele şi de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cereşti ale vieţii celei fără de sfârşit şi să stăm fără de ruşine în ziua judecăţii de-a dreapta Fiului tău şi Dumnezeului nostru, slăvindu-L pe El împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin
Si a zis Maria: “Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau!” Si ingerul a plecat de la ea.
Dumnezeu Duhul Sfant are multe salasuri in aceasta lume intinsa, dar inima neprihanita a omului este locasul in care Ii este cel mai bine-placut sa Se salasluiasca.Acesta este adevaratul Lui salas; toate celelalte sunt numai locuri in care Isi face lucrarea.
Inima omului nu poate fi niciodata pustie. Intotdeauna este plina cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se afla in inima este prin sine legat de curatia ei. Era o vreme cand inima omului era plina numai cu Dumnezeu – o oglinda a frumusetii lui Dumnezeu, o psaltire pentru lauda lui Dumnezeu. Era o vreme cand totul se afla intru adevar, in mana lui Dumnezeu, in afara de primejdii; dar cand omul, in nebunia lui, a luat lucrurile in mainile sale, multe fiare salbatice au atacat inima omului; si de aici a venit inlauntru robia inimii omului si, in afara, ceea ce se intelege ca istorie a omenirii. Fiind neputincios sa ia in mainile sale purtarea de grija a inimii, omul a cautat sprijin in lucrurile – insufletite si neinsufletite – pe care le avea in jurul sau. Dar tot ce a gasit omul ca sa-i sprijine inima a fost doar spre a i-o necinsti si a i-o rani. O, sarmana inima de om, care esti stapanita de multi care nu au nici un drept sau putere asupra ta – ca un margaritar in mijlocul porcilor! Cat de greu ai strabatut robia ta indelungata si cat de innegurata esti de povara intunericului! Domnul Insusi S-a coborat din Ceruri ca sa te slobozeasca din robie, sa te izbaveasca din intuneric, sa te tamaduiasca de lepra pacatului si sa te intoarca iarasi in mana Lui.
Venirea lui Dumnezeu printre oameni este chipul cel mai inalt al iubirii Lui de oameni, vestea celei mai mari bucurii pentru inima cea curata si a celui mai zguduitor eveniment pentru inima cea necurata.
Venirea lui Dumnezeu printre oameni este ca un stalp care arde in intunericul cel mai adanc.Vestea acestei veniri a inceput cu un inger si o fecioara, cu o convorbire intre curatia cea cereasca si cea pamanteasca. Cand o inima necurata sta de vorba cu o inima necurata, se isca un razboi. Cand o inima necurata sta de vorba cu una curata, se isca un razboi. Doar atunci cand o inima curata sta de vorba cu o alta inima curata este veselie, pace si minune mare.
Arhanghelul Gavriil este primul purtator de cuvant al vestii celei bune pentru mantuirea omului, al faptei celei minunate a lui Dumnezeu – intrucat mantuirea omului nu putea veni fara fapta cea minunata a lui Dumnezeu. Preacurata Fecioara Maria a fost prima care a primit aceasta veste buna si a fost cel dintai om care s-a cutremurat de frica si de bucurie. Cerul se oglindea in inima ei curata precum soarele in apa cea limpede. Domnul, Ziditorul lumii noi si Innoitorul celei vechi, urma sa-si odihneasca capul in inima ei si sa se imbrace in trup. Printr-o minune a acestor zile nemaipomenite, Elisabeta a zamislit la varsta ei inaintata. “Cum poate fi aceasta?“, se intreaba cei care trec ametitor peste suprafata lucrurilor ca peste gheata unui lac plin de putere si viata. Chiar si cei care simt si recunosc ca lumea nu poate fi mantuita in nici un alt chip decat prin lucrarea minunata a lui Dumnezeu isi intorc capul in alta parte si nu primesc lucrul minunat, intrebandu-se cum se poate aceasta. Daca Dumnezeu nu ar fi viu si atotputernic, atunci nu ar exista nimic si nu ar mai veni nimic la viata; nu s-ar putea intampla absolut nimic. Nu ar putea aduce viata pe lume nici o femeie roditoare, nici una stearpa. Dar, intrucat Dumnezeu, Cel viu si Atotputernic, exista, atunci totul este cu putinta, mai ales pentru ca Dumnezeu nu este legat de legi ale firii pe care El le-a dat sa le lege, nu El Insusi, ci altii, nu pentru a-I opri puterea, ci pentru a lucra mila Sa trebuincioasa. La fel cum un lucru facut de om nu opreste libertatea omului atunci cand il foloseste intr-un fel sau altul, tot asa lumea creata de Dumnezeu, cu legile ei firesti, nu opreste libertatea lui Dumnezeu de a lucra intr-un fel sau altul, dupa milostivirea Sa si dupa nevoile oamenilor. Ca si cum cei care aduc pe lume copii fac aceasta cu singura lor putere si nu prin cea a lui Dumnezeu!
Dumnezeu are o grija aparte de viata si o da asa cum doreste El; dand rod acolo unde doreste El si oprind rodul acolo unde El nu doreste. Asa ca se intampla uneori ca o familie, desi implineste legea firii, nu are copii; si uneori o familie trecuta cu varsta, impotriva legii firii, are copii. Dumnezeul Cel viu este singurul Domn al vietii si urmeaza ca numai El Isi arata stapanirea, firea si legile firii nu au nici o putere. Si mai putin fac descantatoarele si vrajitorii, catre care se indreapta spre ajutor femeile sterpe adeseori, pentru a primi ajutor, necunoscand faptul ca acestia sunt slujitorii puterilor intunericului dracilor si nu ai puterii luminii, dumnezeiesti.
Omul asteapta minuni de la Dumnezeu, dar atunci cand minunea vine el nu crede in ea. Firea a devenit pentru oameni pomul ispitei. Ascuns sub umbra firii din pricina goliciunii, omul asteapta sa-l viziteze Dumnezeu – si se teme de vizita lui Dumnezeu. Cand Dumnezeu nu-l viziteaza, se plange; dar cand El o face, omul nu-L primeste. Precum atunci, in Rai, Adam a fost asezat intre doi copaci: acela al vietii si al cunoasterii, tot asa si urmasii lui Adam sunt asezati intre doi copaci: Dumnezeu ca pom al vietii si firea ca pom al cunoasterii; intrucat libertatea, ascultarea si smerenia se pot incerca acum ca si atunci. Trebuie puse la incercare intelepciunea omului, inima omului si vointa omului. Fara ispita nu exista libertate si fara libertate nu exista oameni, ci numai doua feluri de pietre – miscatoare si nemiscatoare.
Toate aceste adevaruri, atat de simple in limpezimea lor, pe care sufletul nu le poate pricepe cu intelegere pamanteasca si pe care acesta nu le poate cunoaste, intrucat pacatul a acoperit vederea duhovniceasca, erau cunoscute Elisabetei, acea femeie batrana simpla si credincioasa. Asadar ea nu a fost s-a mirat ca a ramas insarcinata la varsta ei inaintata, ci a raspuns indata zicand simplu si pe inteles despre rodirea nefireasca din pantecele ei: “Si asa mi-a facut mie Domnul in zilele acelea“. De ce? Ea totusi nu stie, nici nu ar putea, in smerenia ei, sa cuteze sa-si inchipuie ce mare pret si insemnatate va avea rodul pantecelui ei. Ea nu stie nimic despre insemnatatea fara de asemanare pe care trebuie sa o aiba fiul ei in istoria mantuirii neamului omenesc: Prooroc, Inaintemergator si Botezator. Nici nu cunoaste scopurile adanci ale lui Dumnezeu, care se vor vedea la sfarsitul veacurilor, nici nu intelege cum Dumnezeu Isi implineste aceste scopuri prin slujitorii Lui; in taina, tacut si incet, dar fara cadere ori impiedicari. Ea stie doar un motiv simplu si miscator pentru milostivirea lui Dumnezeu fata de ea: “Si asa mi-a facut mie Domnul in zilele acelea“, zice ea, “in care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea“. Ea socoteste minunea lui Dumnezeu ca un semn al milei Lui pentru ea. Asa este, dar asta nu este tot. Daca ar fi socotit aceasta minune ca un semn al milei lui Dumnezeu fata de intreaga omenire de pana atunci, asa cum era ea stearpa, atunci ea ar fi spus tot ceea ce era de spus. Doamne, prin aceasta minune, Dumnezeu a pregatit o mare minune, prin care El a dorit sa ridice ocara intregii lumi sterpe in privelistea ingerilor.
Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu intr-o cetate din Galileea, al carei nume este Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. “A sasea luna” se refera la rodul din pantecele Elisabetei, de la zamislirea lui Ioan Inaintemergatorul. De ce a sasea? De ce nu a treia, a cincea ori a saptea? Pentru ca omul a fost zidit in a sasea zi, dupa zidirea intregii naturi. Hristos este Innoitorul intregii zidiri. El vine ca ziditor nou si Om nou. Totul se face nou in El. In aceasta zidire, Ioan este Inaintemergatorul lui Hristos, cu toate ca intaia plasmuire a naturii de catre Dumnezeu a fost inaintemergatoare a vechiului Adam. Ioan Ii prezinta lui Hristos Domnul, intreaga fiinta pamanteasca impreuna cu omul cel vechi, care vine la pocainta in el. El va merge inaintea Domnului, in numele oamenilor, ca traitor si propovaduitor al pocaintei. Aceasta luna a sasea, in care pruncul Ioan a saltat in pantecele mamei sale, arata si al saselea veac in care S-a nascut Mantuitorul, si pecetea a sasea, din Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul. In luna a sasea, atunci, a fost trimis ingerul Gavriil.In marea drama a primei plasmuiri, ingerii se arata mai intai: La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul. Prin “cerul” noi intelegem ingerii din toate cetele ierarhiei ceresti. Si aici iarasi, chiar la inceputul marii drame a noii plasmuiri, ingerii trebuie sa apara primii. Un inger, prin gura Proorocului Daniel, a hotarat vremea nasterii Imparatului imparatilor; un inger, prin gura Proorocului Isaia si ale altor Prooroci, au vorbit despre felul nasterii Lui; un inger i-a vestit lui Zaharia Inaltul Preot despre nasterea Inaintemergatorului si un inger vesteste acum nasterea lui Dumnezeu Insusi intrupat. Cand se naste Dumnezeu intrupat, cete de ingeri canta deasupra pesterii din Betleem.
Fiecare lucrare a zidirii lui Dumnezeu este o bucurie, caci Dumnezeu nu face nimic din nevoie, asa cum sustin diferite filozofii nestiutoare si religii pagane mincinoase. Fiecare lucrare a zidirii este o bucurie pentru Dumnezeu si El are mare placere sa-Si impartaseasca bucuria cu altii. O bucurie care izvoraste curat din iubire este acel lucru din cer si de pe pamant care sporeste cand este impartasit si nu se micsoreaza, daca cineva cuteaza sa vorbeasca despre o sporire a bucuriei din iubire intru Dumnezeu, Izvorul atat al bucuriei cat si ai iubirii. De aceea, zidind ingerii in prima parte a creatiei, Dumnezeu indata i-a facut impreuna-lucratori in urmatoarele Sale lucrari. Zidindu-l pe Adam, El indata i-a facut un ajutor intru stapanirea Raiului si a tuturor vietuitoarelor din el. Asa este cu Noua Zidire: ingerii si heruvimii lui Hristos, Noul Om; randuind Imparatia Sa, Domnul indata a facut Apostolii impreuna-lucratori ai Sai, apoi alti oameni, sa lucreze cu El nu numai aici pe pamant, in vremea vietii pamantesti, ci si dupa moartea lor trupeasca. In aceasta ajutorare impreuna-lucratoare, Domnul numeste, chiar pana in zilele noastre, sfintii, mucenicii si pe toti cei care au fost si sunt vrednici de aceasta. Sa ne rugam și noi ca după adormire sa ne primească Domnul Hristos, la rugamințile si staruitele Maicii Domnului, sufletele și trupurile noastre în Împarația Lui. Amin (postat pe fb de ioan monahul)