Adevăraţii protectori ai neamului
S-au izolat de lume şi au devenit mărturisitori ai credinţei adevărate. Au renunţat la plăcerile lumeşti, transformându-se pentru noi, românii, în adevăraţii protectori ai neamului. Sihaştrii României sunt astăzi consideraţi sfinţi, cu adevărat. Iar toţi cei care vin şi se roagă la mormintele lor pleacă vindecaţi de boli adânci, de suferinţi, de griji.
De-a lungul intregii istorii a poporului roman, oricat de vitrege ar fi fost vremurile si oricat de atacat in fibra sa ar fi fost poporul, intotdeauna- ca o ultima linie de aparare- undeva, in manastiri, in munti, s-au gasit marii rugatori ai neamului. Sihastrii.
Un exemplu care a ajuns pana la noi din negura istoriei este cel al lui Daniel Sihastrul. In vremurile de cumpana, Stefan cel Mare a mers acolo si din chilia de piatra a lui Daniel a iesit alt om. Mai hotarat, mai intelept ca si cand Daniel i-ar fi impartasit o mare taina.
Despre Daniel s-a aflat dar cu siguranta ca au fost sute de astfel de calugari ai pustiei care si-au asumat dintotdeauna sa fie coloana vertebrala a poporului. In zilele noastre, in constiinta romanilor, exista cateva repere fundamnetale ale ortodoxiei. Chiar daca inca nu sunt praznuiti in calendarul crestin ortodox, credinciosii simti instinctiv ca ei sunt Sfinti, indiferent de hotararile Sinodului.
Mii se pelerini se indreapta an de an catre mormintele parintilor rugatori- Arsenie Boca, Iustin Parvu, Cleopa si Arsenie Papacioc. Ce ii atrage pe oameni ca un magnet in aceste locuri daca nu tocmai harul acestor calugari inainate vazatori cu duhul, facatori de minuni dar mai presus de toate iubitori de oameni.
Arsenie Boca, fulgerul divin. In constiinta crestinilor ortodocsi numele Arsenie Boca este ca un fulger divin, binecuvantat de Dumnezeu. Iubitor de oameni, dar aspru, a reusit inca din tinerete sa fie perceput de cei care l-au cunoscut drept un fenomen exceptional. De la infatisare, pana la ganduri si fapte, totul parea din alta lume.
Minunile infaptuite de parinte, atat in timpul vietii cat si dupa moarte, sunt pretioase dovezi ale sfinteniei sale. Cea mai frecventa din manifestarile pe care unii le-ar cataloga drept paranormale, dar care sunt normale pentru un Sfant, este puterea acestuia de a patrunde in gandurile oamenilor. Mai mult decat atat, soarta era o carte deschisa pentru parinte.
Timpul si spatiul nu erau pentru el decat dimensiunile lumii acesteia. Multe dintre minunile parintelui Arsenie au ramas in sufletele si mintile oamenilor ca un lucru de taina. Nu s-a facut parada de ele si cumva, parintele a patruns in sufletul scepticilor drept un mit. Insa cateva dintre relatarile celor care au asistat la asemenea minuni, par deasupra oricarei banuieli.
Vorba Sf Augustin- pentru cel care crede, am 1000 de argumente, pentru cel care nu crede, nu am nici unul.
Singura inregistrate audio cu parintele Arsenie este un discurs despre fericire:
"Uita-te acolo, inauntru, in inima ta blanda si vei vedea ca numai lumina, numai lumina iti poate aduce valoare aceea pe care o cauti de atata vreme. Pe care ai pierdut-o, ai risipit-o. Nu, n-a fost vina ta. Cum sa fie vina ta? Au venit altii si ti-au bagat tot felul de chestii in cap cum ca trebuie sa faci aia si aia ca sa fii fericit. Fericirea nu vine, nu vine asa. Ea se dobandeste! Si cum se dobandeste ea? Numai prin munca, munca. Munca interioara. Acolo trebuie sa muncesti, romane. Tare am luat-o razna! Asa o luam noi pe coclauri, sa fie mai greu decat trebuie. ca asa e neamul roman" ( pr. Arsenie Boca ) "Cand esti cu Dumnezeu, nu iti mai trebuie nimic. Asa ca romane, ce tot alergi, ce tot alergi incolo si incoace? Nu dobandesti nimica" (pr. Arsenie Boca)
Se spune ca atunci cand parintele Arsenie se ruga pentru romani, ii curgeau lacrimi si intreaga multime plangea cu el. Iubirea de oameni si miracolele- cotidiene aproape- pe care, prin credinta, parintele le savarsea i-au asezat aureola de sfant inca din timpul vietii.
Cand Arsenie voia sa ocroteasca lumina lumanarii, nici o vijelie din lume nu o putea stinge. "Parintele tinea lumanarea asa, intr-o parte, ca sa fie luminata cararea, noi sa vedem pe unde mergem, aleea care ducea de la biserica pana la arhon…destul de lung drumul.
Si ma uitam cu ochii agatati de lumina si zic: uite acu' se stinge, uite acu' se stinge. Nici vorba! Se ridica lumina deasupra lumanarii, o ridica vantul si cadea din nou pe lumanare si nu se stingea. Sau zbura in laturi, venea indarat pe lumanare si nu se stingea.
Toti eram inmarmuriti, chiar si cei care erau obisnuiti cu Sambata. Parintele imi pune lumanarea in mana si spune: “Tine si tu lumanarea si nu te mai mira atata!”. Eu am luat lumanarea, am ocrotit-o cu amandoua mainile sa nu se stinga, dar ce?, s-a stins imediat. Imediat s-a stins, nici nu era posibil sa arda in vijelia aia.
Si parintele imi spune: vezi ca nu stii sa duci o lumina in furtuna! Trebuie sa inveti lucrul asta. Eu nu am stiut la ce se refera dar el se referea la furtuna pe care o aveam de parcurs. Aveam de invatat cum se duce o lumina in furtuna".
Si cine stie cate alte minuni a mai savarsit parintele Arsenie, despre care nu o sa aflam niciodata, tocmai pentru ca atat cei vindecati cat si parintele au pastrat o pioasa tacere. Un caz despre care s-a aflat totusi este cel al unei fete paralitice care s-a ridicat in picioare si a mers.
"Toti lucram in gradina manastirii. Si asteptam sa ii vie randul la spovedit. Si un taran din zona o ajuns la parintele Arsenie cu o fiica de 16 ani care era bolnava de o paralizie infantila. Si o zis parintele catre el: “Ba, du-te vezi de treburi acasa! Ai de secere si de coasa. Lasa fata aici”.
Si o asezat-o intr-o chilie si un calugar batran ii purta de grija. Ii dadea de mancare, apa sa se spele si dupa aceea dupa ce se termina slujba, ca se facea noapatea la manastire, dupa cum e obiceiul- o punea intr-o roaba, cu haine si o aducea cu roaba in gradina manastirii ca sa mai mearga o femeie ca sa stea de vorba cu ea ca sa nu se plictiseasca.
La pranz o ducea la chilie, ii dadea de mancare si dupa-masa iara… Intr-o buna zi insa, pe la vreo 10, vad ca dispare roaba cu fata. Toti suntem asa: unde-i fata, ma? Si am vazut cum calugarul o duce la usa bisericii, o introduce inauntru in brate, ca nu putea umbla deloc si, dupa o ora, vedem fata cum iese din biserica pe picioarele ei, tinandu-se de bratul parintelui Arsenie. Pe picioarele ei".
Iustin Pîrvu, izvorâtorul de mir. De la Prislop unde zeci de mii de pelerini vin in fiecare an pana la Manastirea Petru Voda din Neamt se intinde un meridian de energie divina. Aici, la Neamt, un alt mare duhovnic, trecut in vesnicie si el, vegheaza asupra pacatosilor, el Parintele Iustin Parvu, izvoratorul de mir:
"Ceva asa de neinchipuit sa vezi tu cum dispar masini intregi, trenuri, se duc in avalanse de ape. Ceva de neinchipuit sa le vedem noi cu ochii nostri toata pieirea aceasta a lumii, a copiilor, a batranilor, bolnavi in spitale, aruncat in valurile marii si dusi, pierduti asa. Ar trebui sa plangem, sa ne caim. Suntem in marginea prapastiei in toata drama asta pe care o traim".
Prin micuta chilie a parintelui Iustin Parvu de la manastirea Petru Voda s-au perindat mii de credinciosi pe cand acesta nu trecuse inca la cele vesnice. Acum si mai multi credinciosi, din toata lumea, vin zilnic la mormantul sau convinsi ca vor fi ajutati sa-si depaseasca propriile nevointe si necazuri dar mai ales, sa se apropie, cu mijlocirea parintelui, de mantuire.
De acolo de unde este, parintele continua netulburat sa infaptuiasca cea mai mare minune a sa. Iubirea nețărmurita de oameni si capacitatea sa divina de a-I transforma pe cei care veneau la el cu sufletul pe tava in niste oameni mai apropiati de Dumnezeu.
Convins ca monahii sunt ultima pavaza impotriva raului, un fel de armata de elita a credintei, parintele Iustin a spus intotdeauna lucrurilor pe nume. Pe cele pe care le vedea in lumea asta si pe celelalte pe care le percepea ca un inaintevazator cu duhul ce era. De aceea, fara sovaiala le-a spus celor care au avut urechi sa-l asculte ca intamplarile care vor veni ne vor pune la incercare credinta.
Constiinta lucida a ortodoxiei si a romanismului, parintele Iustin nu s-a rezumat la a fi un simplu duhovnic. El a avut curajul, chiar cu riscul de a-si atrage antimpatii din toate directiile, de a spune lucrurilor pe nume in ceea ce priveste directia in care se indreapta Romania si despre tarele lumii contemporane.
Asaltul dat de secte in Romania ultimilor 25 de ani I se pare parintelui a fi o parte din conspiratia pusa la cale impotriva adevaratei credinte.
"Romanii nu stiu ce sa facem intr-o directie din punct de vedere religios. Romania s-a vandut, s-a vandut ortodoxismul. Te nasti ortodox si apoi nu stii ce mai esti. S-a dat prada paganimului si rautatilor. Asta este specificul nostru, de sligarnici, dom’le. Romanul asta are multe calitati dar are specificul slugariei. Pentru ca am trait aici in influenta slava, germana, turca si in felul asta s-a diminuat valoare specifica a romanului. Poporul nostru este un popor sarac si sacrificat in toate laturile pentru ca nu am avut nicioodata oameni care sa il sprijine, sa il ajute catusi de putin. Primarul, prefectul stau acolo de 70 de ani. Stat comunist si pana astazi nu se intreaba nimeni dar cand mai schimba mai partidul mai, cand mai se termina lumea asta sa facem ceva?".
In vara anului 2013 energia vitala, miraculoasa a parintelui Iustin incepe sa se diminueze incet, incet. Cei din preajma lui spun ca de cate ori venea vorba despre moartea sa, parintele Iustin se referea la ea ca la adevărata nastere.
Parintele Iustin si-a prevestit moartea. Inainte insa sa treaca la cele vesnice a tinut sa le impartaseasca calugarilor sai o profetie despre viitorul apropiat al Romaniei.
"Marturisesc cu toata convingerea ca este un mare sfant. A transformat o sticluta de untdelemn de la candela in mana unui preot din vatra dornei, in mir. Si minuni sunt nenumarate. Toti cei care vin la mormantul lui iau tamaduire".
Părintele Cleopa, inima poporului roman. Muntii Moldovei impodobiti cu nestematele manastirilor au fost adapost si loc de intalnire cu divinitatea pentru multi sihastri. Unii au ramas si vor ramane de-a pururea necunoscuti. Altii, insa, au ajuns sa fie in inima poporului roman.
Parintele Cleopa a trait ani de zile in mijlocul codrului. A slujit multa vreme in catedrala padurii iar pasarile din desis i-au tinut isonul ca din strana. Viziunile pe care le-a avut in pustie i-au revelat tainele vietii de apoi:
"In vremea de apoi vor fi oameni mandri, trufasi, fatarnici, vicleni, desfranati, ocaratori, necredinciosi, neascultatori de parinti si atunci focul maniei si stihiile se vor infierbanta. Si vor lua foc".
Cei care au avut marea sansa de a stat de vorba cu el si de a fi invaluiti de harul sau, nu il pot uita, mai ales ca dincolo de vorbele pe care le spunea, parca se deschidea o poarta catre o intelegere fara cuvinte a lumii acesteia si a celeilate. Harul parintelui Cleopa a fost recunoscut in intreaga ortodoxie.
Vizita patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului impreuna cu prefericitul Teoctist, patriarhul de atunci al Romaniei in saracacioaca chilie a parintelui Cleopa spune totul despre importanta isihastului din inima Moldovei.
Povetele despre rai si ascultare ale parintelui Cleopa avea sa le primeasca un alt mare duhovnic al Romaniei, parintele Arsenie Papacioc. Legatura celor doi sihastri dateaza de pe vremea cand s-au izolat in codrii Neamtului, prigoniti de comunisti.
Aici, tanarul Arsenie Papacioc avea sa fie initiat in tainele rugaciunii inimii:
"Pe mine m-au intrebat foarte multi, domle cum am trait si cat am postit si prin puscarii nu s-a facut vreo minune? Nu s-a facut, am spus eu. Dar zic, s-a facut o minune am spus? Care, care- au zis? Zic: eu am trait in frigidere, am trait ani de zile nemancat, am trait in pustiu si venea lupul la 10 metri si toate de astea ca nu aveai nici un hotar decat cerul. Eu care am priceput glasul padurii, infratita cu tine in orice chip si singrul mijloc de aparare era padurea, un glas mut pe care nu Il poti pricepe decat daca esti intr-o mare traire. Astea nu sunt niste minuni? Ca eu inca traiesc dupa atata suferinta? 1.41 dar ce vreau sa va spun? Multumesc lui Dumnzeu pentrua cest lucru. O mare binecuvantare mi-a dat Dumnezeu. Am fost un om simplu, am facut si sport, pantera alba ma numeau fetele, eh dar nu am folosit suferitna, crucea, sufertinta".
Ucenic al parintelui Cleopa, Arsenie Papacioc devine unul dintre cei mai indragiti calugari marturisitori ai ortodoxiei. Dulceata si candoarea graiului sau, blandetea duhului si felul in care stia sa ii aduca pe crestini mai aproape de Dumnezeu aveau sa ramana in inima celor care l-au iubit pentru totdeauna.
Lumea in care traim astazi pare volatila. Radacinile parca s-au rupt si plutim intr-o istovitoare galagie. Valorile s-au relativizat. Repere ce pareau de neclintit, devin in citirea asa-zisei luciditati a veacului, simple intamplari ale istoriei. De aceea, sfintii pe care poporul roman ii revendica sunt pentru noi, romanii, coloana vertebrala, liantul divin, fara de care ne-am imprastia.